Universitatea Ecologică din București 

Facultatea de Drept  

Subiecte examen Criminalistică  

09.02.2021  

1. Cercetarea la fața locului a urmelor de sânge  

 Cercetarea urmelor sânge

Sângele este un ţesut fluid, alcătuit din plasmă şi elemente celulare (globule roşii,
globule albe şi trombocite), şi reprezintă aproximativ 1/13 din greutatea unei persoane (la un
adult de 70 de kg., cantitatea de sânge este de 5-6 l). Proprietãţile sângelui pentru fiecare
individ în parte sunt determinate genetic şi transmise în cadrul familiei, fiind permanente, ca
şi caracteristicile desenului papilar, fără posibilitatea de a fi schimbate în cursul vieţii
individului, fiind cunoscute sub numele de grupe sanguine.
Urmele de sânge în câmpul infracţional presupun provocarea unor leziuni ale vaselor
sanguine şi depunerea sângelui pe un suport. Aceste urme sanguinolente se găsesc sub formă
de picături, stropi, bălţi, dâre, mânjituri, fiind formate prin ţâşnirea din leziunea deschisă, prin
prelingere, îmbibare, contact direct cu suportul sau prin cădere.
Descoperirea urmelor de sânge.
Cele mai dificil de găsit sunt urmele de sânge foarte mici, cele care şi-au schimbat
culoarea ca urmare a trecerii timpului, confundându-se cu alte tipuri de pete, precum şi
urmele formate pe suporturi care le maschează prin culoarea lor. Pe parcursul căutării
urmelor de sânge la locul faptei trebuie identificate şi aşa numitele împrejurãri negative,
caracterizate de neconcordaţa dintre starea şi poziţia victimei, sau a unor obiecte şi starea de
fapt.
Căutarea urmelor sanguinolente se face în funcţie de locul în care s-a săvârşit fapta, în
special pe următoarele suporturi: îmbrăcămintea şi corpul persoanelor antrenate în
infracţiune, pe diferite suprafeţe aflate la locul faptei, pe instrumente şi obiecte susceptibile a
fi fost folosite în săvârşirea infracţiunii, în instalaţii sanitare. În spaţiile deschise, urmele se
cautã pe obiectele aflate în zonã, pe gheaţã, zãpadã, sol şi vegetaţie.
După descoperire, asupra urmelor suspecte a fi de sânge se aplică metode biologice de
natură a evidenţia dacă urma are sau nu această natură. Reactivii folosiţi trebuie să fie
nedistructivi, lăsând posibilitatea examinării urmei în condiţii de laborator. Urmele astfel
descoperite, sunt consemnate în procesul verbal şi sunt fixate prin procedee fotografice
specifice.
Ridicarea urmelor de sânge.
Petele uscate se pot răzui, iar cele sub formă de bălţi sau picături, ori cele diluate pentru a
fi transferate de pe suporturi ce nu permit răzuirea, vor fi absorbite cu pipeta sau cu hârtia de
filtru.
 Ridicarea şi ambalarea oricărui obiect purtător de urme de sânge, cum este
îmbrăcămintea, se va face în pungi de hârtie şi numai după uscarea prealabilă a materialului
biologic, avându-se în vedere faptul că pe piesele de vestimentaţie se pot afla şi alte urme
biologice cum sunt firele de păr şi resturile de ţesut, care trebuie păstrate şi transportate în
siguranţă. Totodată, materialul biologic va fi examinat, ridicat şi transportat astfel încât să se
evite contaminarea acestuia.Etichetarea şi sigilarea pachetelor ce conţin materialul ridicat de
la locul faptei, este obligatorie.
Interpretarea urmelor de sânge.
Prin interpretarea urmelor de sânge la faţa locului se poate deduce succesiunea
activitãţilor infracţionale, modul în care au fost produse leziunile, precum şi modul de
sãvârşire a faptei.
Urmelor de sânge se apreciază în funcţie de: natura şi forma suportului pe care s-a format
urma; înãlţimea de la care a căzut; unghiul de incindenţã; vechimea urmei; influenţa factorilor
de mediu extern sau intern; mobilitatea corpului persoanei care sângereazã şi a suportului;
regiunea anatomicã afectatã.
Suporturile pe care cade sângele condiţioneazã atât aspectul, cât şi modul de conservare a
urmelor de sânge. O picătură de sânge va avea marginile cu atât mai zimţate, cu cât înălţimea
de la care a căzut este mai mare.
Dacã persoana sângerândă se afla în mişcare, urma de sânge creată are o formã prelungã
cu lungime variabilã, în funcţie de rapiditatea mişcãrii şi cantitatea de sânge, cu o prelungire
înconjuratã de zimţături, orientate spre direcţia de deplasare.
Stropii dispuşi pe un perete, la o înãlţime de 1,50 m, poate conduce spre concluzia cã în
momentul producerii leziunii victima se afla în picioare.
Stabilirea vechimii petei se poate face cu aproximaţie, avându-se în vedere condiţiile în
care s-a format pata şi mediul în care s-a aflat până la examinarea ei. În funcţie de trecerea
timpului, culoarea petei de sânge se modificã.
Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge.
În urma expertizei biocriminalistice se poate stabili:
- Prezenţa sângelui în pete – prin reacţii de probabilitate sau de certitudine, folosindu-
se metode chimice, morfologice, cristalografice şi spectrale.
- Apartenenţa la specia umană sau animală – prin testul de precipitare şi testul de
inhibiţie a antiglobulinei.
- Grupele de sânge se bazeazã pe prezenţa în sânge a aglutininelor şi a aglutinogenelor
precum şi pe rezistenţa lor.
- Identificarea sângelui din urmã dupã natura lui, menstrual (prezenţa celulelor
endometriale), fetal (structurã hemoglobinicã specificã), sau provenit din viol (număr
mare de celule epiteliale, sânge coagulat, spermă). Prezenţa de substanţe toxice şi
otrãvurile de orice fel, conţinute în sânge.
- Exprimarea grupelor sanguine în funcţie de statusul secretor/nesecretor.

2. Fazele cercetării la fața locului 

Cercetarea locului faptei se realizează în două faze: statică şi dinamică.

Cercetarea în faza statică. Faza statică este faza iniţială a activităţilor
desfăşurate la locul faptei de către echipa de cercetare competentă. În această fază se caută şi
se observă urmele infracţiunii, obiectele purtătoare de urme, se execută fotografii, se fac
măsurători şi se adună informaţii, fără a se atinge sau modifica poziţia obiectelor din câmpul
infracţional.
Între activităţile importante desfăşurate la locul faptei, în cadrul fazei statice,
menţionăm:
- delimitarea teritorială a zonei ce urmează să fie cercetate;
- identificarea unor repere pentru determinarea punctului de începere şi mai apoi sensul şi
direcţia cercetării;
- fotografierea locului faptei prin aplicarea unor procedee de fotografiere specifice. De
asemenea se pot executa înregistrări video şi schiţe ale locului faptei. Este obligatorie
fixarea exactă a imaginii întregii scene a infracţiunii;
- stabilirea stării şi a poziţiei mijloacelor materiale de probă, a tuturor tipurilor de urme
care au legătură cu cauza;
- efectuarea de măsurători pentru stabilirea distanţei dintre obiectele principale, dintre
acestea şi urmele aflate în vecinătatea lor;
- stabilirea eventualelor modificări care au survenit la locul faptei anterior venirii echipei
de cercetare.
În cadrul fazei statice a cercetării, medicul legist are numai rolul de observator,
fără a interveni în nici un fel asupra cadavrului şi fără a emite păreri superficiale la acest
moment, în care nu a fost încă posibilă o investigare a victimei.
Cercetarea în faza dinamică. În faza dinamică participă întreaga echipă de
cercetare, care are rolul de a investiga în amănunt locul faptei şi a tuturor elementelor
prezente care sunt implicate în activitatea infracţională, folosind în acest sens toate
mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice pe care le are la dispoziţie.
În această fază a cercetării se desfăşoară următoarele activităţi:
- Examinarea amănunţită a corpului victimei. Aceasta este efectuată de către o echipă
interdisciplinară special constituită şi formată din medicul legist, desemnat din partea
instituţiei de medicină legală, procuror, ofiţer de poliţie, criminalist.
Din punct de vedere medico-legal, această activitate are loc în cadrul etapei
prenecroptică. În cadrul cercetării la faţa locului a cavadrului, medicul legist va proceda
la:
a) descrierea poziţiei şi a locului pe care îl ocupă cadavrul în câmpul infracţional;
b) consemnarea şi examinarea hainelor şi încălţămintei victimei;
c) constatarea semnelor pozitive tardive de moarte;
d) evidenţierea leziunilor traumatice prin examinarea externă completă.
- Examinarea amănunţită a urmelor şi a fiecărui obiect presupus a fi purtător de urme, sau
despre care se consideră că a servit la săvârşirea infracţiunii. În această fază obiectele pot
fi mişcate din poziţia iniţială astfel încât să poată fi examinate în detaliu şi mai apoi
fotografiate.
O atenţie deosebită este acordată procedurii de transport şi depozitare a probelor,
în special în cazul probelor biologice şi a substanţelor diverse, care îşi pot modifica
conţinutul în cazul în care nu sunt respectate unele condiţii de ambalare, expunere sau
depozitare, cum ar fi cele de temperatură, mediu, luminozitate, expunere solară, etc.
- Executarea fotografiilor de detaliu, a măsurătorilor bidimensionale, cu scopul de
a se capta imagini ale tuturor detaliilor şi ale elementelor susceptibile să conducă spre
identificarea persoanei sau obiectului ce a creat respectiva urmă.
- Definitivarea schiţelor locului faptei şi începerea redactării procesului verbal.
 - Audierea persoanelor suspecte, a martorilor şi a victimei, prin luarea primelor
declaraţii.
- Clarificarea împrejurărilor negative create de făptuitor pentru a conduce investigaţia
spre o direcţie greşită. Împrejurările negative sunt determinate de neconcordanţa
dintre situaţia de fapt şi activitatea infracţională, dintre dinamica infracţiunii, astfel
cum este observată din ansamblul locului faptei şi din absenţa unor urme sau obiecte
care ar trebui să existe în câmpul infracţional.

3. Detaliați: Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie

clarificate  prin investigarea morţii violente  

Principalele probleme, obiect al probaţiunii, care trebuie clarificate prin

investigarea morţii violente, sunt :
- Stabilirea cauzei şi naturii morţii se face atât prin investigaţiile medico-legale, dar şi prin
investigaţii ştiinţifice criminalistice începând cu echipa de cercetare a locului faptei prin
interpretarea urmelor şi a datelor rezultate în urma examinărilor.
- Identificarea locului în care a fost săvârşit omorul este foarte important datorită faptului
că este locul cu cele mai multe urme formate în timpul desfăşurării actului infracţional.
- Stabilirea momentului comiterii faptei poate conduce la delimitarea timpului în care
autorul a efectuat diferite acte pregătitoare, precum şi intervalul de timp în care acesta s-a
aflat în câmpul infracţional.
- Determinarea modului în care a fost săvârşit omorul este posibilă pe baza interpretării
urmelor găsite la locul faptei. Se pot astfel stabili o serie de elemente ale faptei cum ar fi :
natura relaţiei dintre victimă şi agresor, sau încercările de mascare a faptei, ş.a.
- Identificarea făptuitorului şi a eventualilor participanţi. Omorul poate fi comis de una sau
mai multe persoane, în calitate de coautori, instigatori sau complici. Participarea mai
multor persoane la săvârşirea faptei este indicată în primul rând de prezenţa la locul faptei
a urmelor mai multor persoane, urme care pot fi de picioare, urme de mâini, de mucuri de
ţigară de mărci diferite, precum şi de numărul şi natura leziunilor descoperite asupra
corpului victimei.
- Identificarea victimei este importantă pentru determinarea cercului de suspecţi şi pentru
încadrarea faptei. Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la săvârşirea
infracţiunii, este necesară pentru încadrarea juridică a faptei.
- Stabilirea mobilului sau scopului infracţiunii prezintă importanţă pentru stabilirea
faptelor, a identificării autorului, cât şi a încadrării juridice a faptei.