UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

EXAMEN LA DREPT CIVIL. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

Speța nr. 1.

Între A şi B a intervenit un contract nenumit prin care A, în calitate de prestator, se obligă să

furnizeze periodic, către beneficiarii indicaţi de B, produse alimentare, în schimbul unei sume de
bani pe care B se oblige să o plătească după confirmarea primită din partea fiecărui beneficiar.
B are obligaţia să indice beneficiarul până la data de 5 a fiecărei luni, A are obligaţia să facă
livrarea până la data de 15 a fiecărei luni, iar B va face plata până în data de 20 a lunii respective.
În conţinutul contractului s-a prevăzut că lipsa comenzilor pentru 2 luni consecutive se
traduce prin rezilierea de drept a contractului.
În privinţa prestaţiilor lui A, s-a stabilit depăşirea termenului de livrare, indiferent de motiv,
atrage obligaţia acestuia de a-l despăgubi pe beneficiar cu o sumă fixă de bani pentru fiecare zi de
întârziere, indiferente de valoarea comenzii.
Depăşirea termenului de 30 al fiecărei luni duce la încetarea de plin drept a contractului şi îl
obligă pe prestator (A) la plata unei penalităţi finale, în cuantum de 10 x valoarea ultimei comenzi,
la care se adaugă penalităţile de întârziere.
În privinţa plăţii, s-a stabilit că depăşirea termenului de plată îl pune pe debitor (B) în
întârziere, fiind obligat să plătească o sumă fixă de bani pentru fiecare zi de întârziere, indiferent de
valoarea comenzii.
Depăşirea termenului de 10 al lunii următoare celei în care s-a făcut comanda duce la
încetarea de plin drept a contractului şi îl obligă pe B la plata unei penalităţi finale, în cuantum de
10 x valoarea ultimei comenzi, la care se adaugă penalităţile de întârziere.
În data de 3 ianuarie 2020, B îi comunică lui A adresa unde trebuie să facă următoarea
livrare şi cantitatea de bunuri ce trebuie livrate. Pe 10 ianuarie, A livrează bunurile conform
cerinţelor lui B.
La 30 ianuarie, constatând că suma corespunzătoare livării nu a fost plătită, A îl notifică pe
B arătându-i că este în întârziere şi că trebuie să îi achite şi penalităţi corespunzătoare celor 10 zile,
alături de suma datorată.
În replică, B arată că nu a primit confirmarea livrării din partea beneficiarului, de unde
rezultă că aceasta nu s-a realizat, deci, în consecinţă, contractul este reziliat de plin drept, iar A
datorează penalitatea fixă la care se adaugă penalităţile de întârziere calculate pe zile. Îl lipsa unui
acord, A şi B se adresează instanţei.
În temeiul dispoziţiilor aplicabile din Codul Civil, rezolvaţi următoarele cerinţe:
1. Redactați o posibilă acţiune formulată de A şi apărările la aceasta formulate de B,
invocând dispoziţiile legale aplicabile (nu aveţi obligaţia să respectaţi regulile formale ale acţiunilor
judiciare).
2. Determinaţi în ce mod poate fi implicat în cauză beneficiarul şi care este raportul său cu
contractul dintre A şi B.
3. Formulaţi o posibilă soluţie a instanţei de judecată.

Rezolvare:

1. Acțiunea formulată de A
Reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul B formuleză cererea de chemare în judecată
având ca obiect îndeplinirea răspunderii civile contractuale, prin care solicită instanței:
- să oblige pârâtul B la plata sumei datorată pentru livrarea bunurilor de către A în luna
ianuarie către beneficiarul indicat de B;
 - să oblige pârâtul B la plata penalităților corespunzătoare zilelor de întârziere a sumei
datorate.
În fapt, reclamantul A arătă că a încheiat cu pârâtul B un contract, potrivit căruia A, în
calitate de prestator, se obligă să furnizeze periodic, către beneficiarii indicaţi de B, produse
alimentare, în schimbul unei sume de bani pe care B se oblige să o plătească după confirmarea
primită din partea fiecărui beneficiar. Potrivit contractului, B avea obligaţia să indice beneficiarul
până la data de 5 a fiecărei luni, A avea obligaţia să facă livrarea până la data de 15 a fiecărei luni,
iar B trebuia să facă plata până în data de 20 a lunii respective.
În conţinutul contractului s-a prevăzut că lipsa comenzilor pentru 2 luni consecutive se
traduce prin rezilierea de drept a contractului. În privinţa prestaţiilor lui A, s-a stabilit depăşirea
termenului de livrare, indiferent de motiv, atrage obligaţia acestuia de a-l despăgubi pe beneficiar cu
o sumă fixă de bani pentru fiecare zi de întârziere, indiferente de valoarea comenzii. Depăşirea
termenului de 30 al fiecărei luni duce la încetarea de plin drept a contractului şi îl obligă pe
prestator (A) la plata unei penalităţi finale, în cuantum de 10 x valoarea ultimei comenzi, la care se
adaugă penalităţile de întârziere. În privinţa plăţii, s-a stabilit că depăşirea termenului de plată îl
pune pe debitor (B) în întârziere, fiind obligat să plătească o sumă fixă de bani pentru fiecare zi de
întârziere, indiferent de valoarea comenzii. Depăşirea termenului de 10 al lunii următoare celei în
care s-a făcut comanda duce la încetarea de plin drept a contractului şi îl obligă pe B la plata unei
penalităţi finale, în cuantum de 10 x valoarea ultimei comenzi, la care se adaugă penalităţile de
întârziere.
În data de 3 ianuarie 2020, B îi comunică lui A adresa unde trebuie să facă următoarea
livrare şi cantitatea de bunuri ce trebuie livrate. Pe 10 ianuarie, A livrează bunurile conform
cerinţelor lui B. La 30 ianuarie, constatând că suma corespunzătoare livării nu a fost plătită, A îl
notifică pe B arătându-i că este în întârziere şi că trebuie să îi achite şi penalităţi corespunzătoare
celor 10 zile, alături de suma datorată. În replică, B arată că nu a primit confirmarea livrării din
partea beneficiarului, de unde rezultă că aceasta nu s-a realizat, deci, în consecinţă, contractul este
reziliat de plin drept, iar A datorează penalitatea fixă la care se adaugă penalităţile de întârziere
calculate pe zile.
Deşi reclamantul A și-a îndeplinit obligaţia din contract, respectiv livrarea bunurilor
conform cerințelor lui B și în termenul prevăzut în contract, pârâtul B refuză plata sumei datorate și
a penalităților corespunzătoare celor 10 zile de întărziere.
Prin urmare, reclamantul A solicită admiterea cererii, în sensul celor arătate.
În drept, reclamatul A, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile
contractuale, își întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 1350 și 1516 din Codul civil. Un argument în
acest sens, arată reclamantul A, este faptul că între cei doi a fost încheiat un contract nenumit, iar
dipozițiile art. 1168 din Codul Civil stipuleză că acestui tip de contract i se aplică aceleași regulile
generale referitoare la contracte, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare
la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.
Astfel, reclamantul A consideră că și acestui tip de contract i se aplică prevederile art. 1350
din Codul civil care dispun că ”orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a
contractat. Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este
răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în
condiţiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea
regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai
favorabile”.
Potrivit dispoziților art. 1516 din Codul civil ”Creditorul are dreptul la îndeplinirea
integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută
obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-
interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să
obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz,
reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc
prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.
În acest sens, reclamantul A arată că el și-a îndeplinit obligația de livrare a bunurilor către
beneficiarul nuimit de pârâtul B pe data de 10 ianuarie, (adică în termenul prevăzut în contract), și
avea dreptul să primească suma de plată datorată de pârâtul B pentru comanda livrată, fapt pentru
care, în conformitate cu prevedrile art. 1516 din Codul civil, solicitarea sa este fondată.
În dovedire, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri, depune
contractul nenumit încheiat cu pârâtul B, dovada de primire de către beneficiar a bunurilor livrate și
notificarea trimisă pârâtului B prin care i-a aratat acestuia ca este în întârziere cu plata şi că trebuie
să îi achite şi penalităţi corespunzătoare celor 10 zile, alături de suma datorată.
Mai mult, reclamantul A arată că nu a avut cunoștință despre faptul că beneficiarul nu i-a
confirmat pârâtului B primirea bunurilor întrucât nu a fost notificat de către pârâtul B în acest sens.
De asemenea, reclamantul B consideră că nu a fost obligat prin contract ca după livrarea bunurilor
către beneficiar să anunțe pârâtul despre confirmarea livrării.
Reclamantul A susține că potrivit clauzelor contractuale, pârâtul B nu poate solicita rezilierea
de plin drept a contractului decât în situația în care pentru 2 luni consecutive nu au fost comenzi, în
contract nefiind stipulat faptul că în cazul în care nu a fost executată livrarea în termenul fixat prin
punerea în întârziere, intervine rezilierea de plin drept a contractului.
Reclamantul A depune cerere de chemare în judecată și anexează dovada achitării taxei
judiciare de timbre.

Apărările formulate de B
Pârâtul B prin întâmpinare, a invederat instanței să constate rezilierea contractului încheiat
cu reclamantul A și să-l oblige pe reclamantul A la plata unei penalitați fixe la care se adaugă
penalităţile de întârziere calculate pe zile iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în
judecată ca nefondată deoarece, conform clauzelor contractuale, el (B) avea obligația să plătească
suma datorată pentru livrarea bunurilor, după confirmarea primită din partea beneficiarului și
acesta din urmă nu i-a confirmat primirea livrării.
Pârâtul B susține că în această situație a fost o stipulaţie pentru altul, fiind un contract în
favoarea unei terţe persoane, respectiv beneficiarul.
Față de cele invederate instanței, pârâtul B argumentează că, întrucât el nu a primit
confirmarea livrarii bunurilor către beneficiar, a considerat că reclamantul A nu și-a executat
obligația livrării bunurile către beneficiar, în termenul fixat conform clauzelor contractuale și astfel
contractul este reziliat de plin drept conform dispozițiilor art. 1550 din Codul civil.
Astfel, reclamantul B susține că potrivit clauzelor contractuale, s-a stabilit că depăşirea
termenului de 30 al fiecărei luni duce la încetarea de plin drept a contractului şi îl obligă pe
prestator (A) la plata unei penalităţi finale, în cuantum de 10 x valoarea ultimei comenzi, la care se
adaugă penalităţile de întârziere, fapt pentru care pârâtul B se consideră îndreptățit să primească
sumele respective.
Având în vedere aspectele sesizate, pârâtul B solicită instanței respingerea ca nefondată a
cererii reclamantului A.

2. În această situație poate fi aplicabilă stipulația pentru altul. Stipulația pentru altul este
contractul prin care o persoană, numită promitent (A), se obligă față de o altă persoană, numită
stipulant (B), să execute o anumită prestație în folosul unei terțe persoane, numită beneficiar, care
nu participă la încheierea actului.
În Noul Cod civil, legiuitorul reglementează cu caracter general stipulația pentru altul în
dispozițiile art. 1284-1288, dar, după ce prevede că, "prin efectul stipulației, beneficiarul
dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației", dispune că, "dacă terțul
beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată", însemnand că
nașterea dreptului subiectiv civil direct și definitiv în patrimoniul terțului beneficiar este
condiționată de acceptarea acestui drept de către tertul beneficiar, neacceptarea stipulației având
caracterul unei condiții rezolutorii.
Chiar dacă efectele contractului se produc numai între părți, conform principiul relativitatii
efectelor contractului prevăzut de art. 1280 din Codul civil, aceasta nu înseamna că, pentru terți, un
contract nu reprezintă nimic, că ei ar putea să îl ignore sau să îl nesocoteasca. Dimpotrivă,
contractul, ca realitate socială (ca situație juridică), este opozabil și persoanelor străine de el, în
privința drepturilor și a obligațiilor ce revin părților contractante.
 Regula de bază a acestei excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractului, este
aceia că dacă nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia, nimic nu se opune ca o persoană să
beneficieze, în mod direct de drepturi ce-i sunt conferite printr-un contract la care nu are calitatea de
parte şi faţă de care îşi menţine calitatea de terţ.
Prin urmare, în acestă situație, chiar dacă contractul a fost încheiat între A și B în folosul
beneficiarului, acestuia nu i se poate stabili nici o obligaţie prin acest contract. B ar putea sa-l
acționeze în instanță pe beneficiar pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

3. Analizând probele depuse la dosar și argumentele expuse de către părți, instanța reține
următoarele:
- reclamantul A nu avea stabilită prin contract obligația de a-l înștiința pe pârâtul B despre
confirmarea livrării bunurilor către beneficiar;
- pârâtul B nu i-a notificat reclamantului A că a întârziat livrarea bunurilor către beneficiar, în
momentul în care după data de 15 a lunii a observat ca beneficiarul nu i-a confirmat livrarea,
ceea ce arată o lipsă de interes fața de obligația lui A de a livra bunurile;
- în conținutul contractului s-a prevăzut că lipsa comenzilor pentru 2 luni consecutive se
traduce prin rezilierea de drept a contractului;
- depăşirea termenului de 30 al fiecărei luni duce la încetarea de plin drept a contractului şi îl
obligă pe prestator (A) la plata unei penalităţi finale, în cuantum de 10 x valoarea ultimei
comenzi, la care se adaugă penalităţile de întârziere.
- pârâtul B face confuzia între rezilierea de drept și încetarea de drept a contractului, întrucît
acesta solicită constatarea rezilierii contractului dar plata penalităţiilor solicitate este
prevăzută în contract la încetarea de drept a contractului;
- pârâtul B a fost notificat de către reclamantul B, pe data de 30 ianuarie că suma
corespunzătoare livării nu a fost plătită, deci a luat cunoștință de faptul că livrarea bunurilor
a fost efectuată înainte de depășirea termenului prevăzut pentru încetarea contractului;
- reclamantul A și-a îndeplinit obligaţia din contract, respectiv livrarea bunurilor conform
cerințelor lui B și în termenul prevăzut în contract.
- reclamantul a făcut dovada obligației contractuale de livrare a bunurilor către beneficiar.
Pe cale de consecință, instanța poate admite cererea reclamantului A și obligându-l pe
pârâtul B să-i plătească sumei datorată pentru livrarea bunurilor și penalitățiile corespunzătoare
zilelo de întârziere a sumei datorate.

Speta nr. 2.

X se plimba prin parc împreună cu fiul său în vârstă de 4 ani. La un moment dat, un câine de
talie mică, aparținând unei rase considerate a fi agresive, îl atacă pe copil, mușcându-l de un picior
și doborându-l la pământ. X începe să aplice lovituri câinelui cu un obiect contondent pe care îl
avea la îndemâna, continuând să îl lovească și după ce acesta i-a dat drumul copilului. Y,
proprietarul câinelui, intervine și îl recuperează.
Incidentul a avut următoarele consecințe:
- copilul lui X a suferit zgârieturi minore, datorate căzăturii, deteriorări ale hainelor și un șoc sever,
care a necesitat 3 luni de recuperare psihologică, cu rezultate încă incerte;
- câinele lui Y a suferit răni severe, fiindu-i rupte 3 coaste și dislocate membrele din spate,
necesitând mai multe săptămâni de tratament și recuperare;
- Y nu a mai putut să participe cu câinele său la concursul de frumusețe canină organizat în
săptămâna următoare incidentului
- Y a solicitat să i se înapoieze taxa de participare de către organizatorii concursului, care însă au
refuzat.
În urma incidentului, X l-a acționat în instanță pe Y, solicitând:
- daune materiale, echivalente cu cheltuielile aferente tratamentului medical al copilului
(probate prin facturi provenite de la o clinică de specialitate);
- daune morale, aferente traumei suferite de copil;
- daune morale, aferente suferinței sale si a mamei copilului, pricinuită de situația de fapt.
În replică, Y a solicitat:
- daune materiale, echivalente cu costurile tratamentului medical al câinelui (probate prin facturi
emise de o clinică veterinară);
- daune materiale, echivalente cu taxa de participare la concursul de frumusețe canină, ce nu i-a mai
fost returnată;
- daune materiale, echivalente cu suma ce reprezintă premiul I la concursul de frumusețe canină, pe
care Y susține că l-ar fi câștigat dacă nu s-ar fi petrecut incidentul (probate prin premiile obținute la
alte concursuri de gen);
- daune morale pentru suferința pricinuita de rănirea câinelui și de neparticiparea la concurs.
Întrebări:
1. Cum își argumentează X pretențiile și ce apărari ar putea formula Y față de acestea?
2. Cum își argumentează Y pretențiile și ce apărări ar putea formula X față de acestea?
3. Ce soluție ar putea da instanța?

Rezolvare:

1. X își argumenteză pretențiile în conformitate cu dispozițiile art. 1349, 1375, 1377 și 1385
din Cod Civil.
Potrivit art. 1349 din Codul civil: ”Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de
conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori
inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având
discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le
repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare
prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina
edificiului.”
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este consacrată într-o reglementare
proprie, expresă și neîndoielnică cuprinsă în art. 1375 din Noul Cod Civil, unde se prevede:
„Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de
prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”. Această dispoziție se
completează cu textul art. 1377 care definește noțiunea de pază a lucrului sau a animalului ”are
paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al
unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea
asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu”.Răspunderea pentru
prejudiciile cauzate de animale revine întotdeauna, conform art. 1375 coroborat cu art. 1377 din
Codul Civil, persoanei care are paza juridică a animalului în momentul cauzării prejudiciului.
Din aceste dispoziții legale rezultă că paza juridică se prezumă că aparține proprietarului
animalului care a cauzat prejudiciul, până la proba contrară.
În ceea ce privește daune materiale, echivalente cu cheltuielile aferente tratamentului
medical al copilului, daunele morale aferente traumei suferite de copil și daune morale aferente
suferinței sale și a mamei copilului, pricinuită de situația de fapt, X își întemeiază pretențiile potrivit
dispozițiilor art. 1385, alin. (1)-(3) din Codul civil care prevăd: ”Prejudiciul se repară integral,
dacă prin lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor
dacă producerea lui este neîndoielnică Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel
prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit,
precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului”.
X cosideră că este îndreptățit să primeasca daune material și morale întrucât întreaga familie a
fost afectată de suferința copilului și trauma suferită poate avea consecințe în dezvoltarea normală a
copilului.
Y se apără susținând că dacă nu ar fi fost provocat de fiul în vârstă de 4 ani al lui X, câinele nu
ar fi reacționat așa pentru că în mod normal acesta este pașnic, este obișnuit cu oamenii și chiar cu
agitația și algomerația de la concursuri. Y susține că vătămarea copilului a fost ușoră și nu a avut
consecințe grave în comparație cu situația prin care a trecut câinele său.

1. Y își argumenteză pretențiile în conformitate cu dispozițiile 1349, 1381 și 1385 din Codul
civil.
 Potrivit art. 1349 din Codul civil: ”Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de
conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori
inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având
discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le
repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare
prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina
edificiului.”
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1381 alin.1 Codul civil: ”Orice prejudiciu dă
dreptul la reparaţie”.
Art. 1385, alin. (1)-(3) din Codul civil dispune: ”Prejudiciul se repară integral, dacă prin
lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă
producerea lui este neîndoielnică Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel
prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit,
precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului”.
Y consideră că X a fost foarte agresiv și i-a cauzat câinelui său răni severe, i-a fracturat 3
coaste și i-a dislocat membrele din spate, necesitând mai multe săptămâni de tratament și susține că
X ar fi putut să nu mai aplice lovituri câinelui cu un obiect contondent pe care îl avea la îndemâna,
după ce câinele i-a dat drumul copilului.
Y arată că a suferit enorm când și-a văzut câinele în situația respectivă întrucât câinele său
este un animal de companie devotat, dresat și foarte afectuos, pentru care are sentimente puternice
și de care se simte mândru.
Astfel, Y se simte îndreptățit să primească daune materiale, echivalente cu costurile
tratamentului medical al câinelui, daune materiale, echivalente cu taxa de participare la concursul
de frumusețe canină, daune materiale, echivalente cu suma ce reprezintă premiul I la concursul de
frumusețe canină și daune morale pentru suferința pricinuita de rănirea câinelui și de neparticiparea
la concurs.
X se apără referitor la acuzațiile aduse de către Y, menționând că a fost sub impactul emoțional
din cauza șocului în momentul în care și-a vazut copilul atacat de către câine și nu s-a mai putut
controla. Mai mult, acesta crede că Y ar fi trebuie să-și plimbe câinele în lesă și cu botniță în spații
publice întrucât câinele aparține unei rase considerate a fi agresive și astfel ar fi putut să-l
supravegheze

3. Instanța ar putea admite cererea lui X, având în vedere impactul psihologic prin care a
trecut în calitate parinte iar lui Y sa-i respingă pretențiile deoarece nu acesta avea obligația să-și
supravegheze câinele, și să-l plimbe în lesă și eventual cu botniță în locuri publice dacă este un
câine agresiv.