Beriliul este un element chimic notat cu simbolul Be și care are numărul atomic 4.

Este un element
bivalent produs prin nucleosinteză stelară și este un element relativ rar în Univers.

Este întâlnit în natură doar în combinații cu alte elemente, fiind prezent în compoziția mineralelor. Cele
mai cunoscute pietre prețioase care conțin beriliu sunt beril (acvamarinul, smaraldul) și crisoberilul. Ca și
element pur, este un metal alcalino-pământos de culoare gri, ușor și casant.

Când este adăugat ca element în aliaje de aluminiu, cupru, fier și nichel, beriliul îmbunătățește o parte
din proprietățile fizice ale acestora.[1] Uneltele fabricate din aliajul de cupru-beriliu sunt rezistente, nu
creează scântei în contact cu suprafețele din oțel. În cadrul aplicațiilor structurale, combinația cea mai
întâlnită de rigiditate flexurală, stabilitate termică, conductivitate termică și densitatea joasă (1.85 ori
mai mică decât a apei) fac ca beriliul să fie un material foarte căutat în cadrul componentelor aviatice,
torpilelor, navetelor spațiale și a sateliților[1]. Datorită densității sale joase și a masei atomice, beriliul
este relativ transparent în contact cu razele X și alte forme de radiație ionizantă; așadar, este materialul
cel mai comun ca și ecran de protecție pentru echipamente pentru raze X și componente ale
experimentelor cu particule fizice.[1] Conductivitatea sa înaltă, precum și cea a oxidului de beriliu, au
condus la utilizarea sa în managementul termal.

Utilitatea comercială a beriliului necesită utilizarea unor echipamente potrivite de control al prafului,
precum și controale industriale periodice datorită toxicității provocate de acesta; particulele de praf pot
conduce la o alergie cronică, cauzatoare de moarte numită berilioză.[2]

Beriliu

Cuprins

1 Istoric

2 Structură atomică

3 Izotopi

4 Proprietăți

4.1 Proprietăți fizice

4.2 Proprietăți chimice

5 Compuși

6 Răspândire

7 Producere

7.1 Preparare în laborator

7.2 Producere la scară industrială

8 Utilizare

9 Rolul elementului în biologie[13]

10 Măsuri de protecție chimică

11 Note

12 Bibliografie

13 Legături externe

Istoric

Mineralele de beriliu și smarald erau cunoscute de către egipteni, evrei și romani; scriitorul roman Pliniu
le considera ca fiind forme ale aceluiași mineral. El susținea că beriliul era prelucrat la minele de lângă
Marea Roșie, iar smaraldul era importat din India. De asemenea prelucrarea beriliului avea loc și în
deșertul Nubiei în vremea Cleopatrei. Împăratul roman Nero folosea un smarald mare pentru a putea
observa mai bine luptele gladiatorilor din arenă[3].

Faptul că aceste minerale ar putea conține un element chimic necunoscut a fost ceea ce l-a determinat
pe mineralogul francez Abbe Rene-Just Hauy și pe compatriotul său Nicholas Louis Vauquelin să-l ajute
să le analizeze. Au făcut acest lucru, iar pe 15 februarie 1798 și-a prezentat rezultatele la Academia
Franceză, anunțând faptul că mineralele conțineau un nou element chimic, cu toate că nu a reușit să-l
separe de oxidul său. Metalul a fost izolat în 1828 de către Friedrich Wöller la Berlin, Germania și
independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură
de beriliu în reacție cu potasiul[4].

Structură atomică
Modelul planetar al atomului de beriliu

Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că
pentru izotopul său natural, 9Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în
funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm[5], raza ionică e de 0.31 Å [6], iar raza covalentă
este de 0.93Å [7].

Configurația electronică a atomului de beriliu este [He]2s2[8]

Izotopi

Izotop Perioada de înjumătățire

Be-7 53,3 zile

Be-9 Stabil

Be-10 2600000.0 ani

Proprietăți

Nume: Beriliu

Simbol: Be

Numar atomic: 4

Masa atomică: 9.012182 uam

Punctul de topire: 1287.0 °C (1560.15 °K, 2348.6 °F)

Punctul de fierbere: 2469.0 °C (2742.15 °K, 4476.2 °F)

Numărul de protoni/electroni: 4

Numărul de neutroni: 5

Clasificare: Alcalin pământos

Structura cristalină: Hexagonală

Densitatea la 293 K: 1.8477 g/cm3

Culoare: gri
Structura atomică:

Numărul de straturi: 2

Primul strat: 2

Al doilea strat: 2

Proprietăți fizice

Beriliul disponibil comercial este predominant un produs metalurgic pulbere (P / M). Deșeurile
structurale au o rezistență slabă și o ductilitate datorită mărimii granulelor groase, iar forjările au
tendința de a fi foarte anizotropice. Prin urmare, macroexaminarea este rar utilizată pentru beriliu,
deoarece presarea la cald în vid nu produce un flux substanțial, iar dimensiunea granulelor este prea
mică pentru ca macroexaminarea să fie un instrument valoros.[9]