"Alegand o Julieta si un Romeo de varsta indicata de textul original, Zeffirelli inclina spre o interpretare si

o viziune in care fierbinteala sangelui si impetuozitatea tineretii dobandesc o fireasca suprematie in

raport cu tot ceea ce se intampla in povestea acestei iubiri indraznete, paradoxale, necesare,
inexorabile..." - Florian Potra -1989 ("Secolul cinematografului"

Sper din suflet că pe vremea când veţi citi ceea e am zis, finalul operei „Romea and Juliet” vă va fi deja
bine cunoscut deci fraza prin care am început nu va fi o dezvăluire uimitoare pentru nimeni. Asta pentru
că „Romeo şi Julieta” e Mona Lisa şi Pieta poemelor şi vice-versa.

Sper că toţi sunt deja familiarizaţi cu epicul război veronez dintre cele două familii Capulet şi Montague.
Duelul dintre cele două clanuri este prezentat într-un mod accesibil tuturor, înfruntările dintre cele două
găşti soldându-se de obicei, doar cu nişte zarzavaturi aruncate de ici acolo şi prea puţin sânge. Asta poate
cu excepţia în care Tybalt şi Mercutio îşi pierd viaţa în ceea ce avea să devină ultima înfruntare dintre
familii. Dialogurile în rime reprezintă un plus de feerie pentru film şi o porţie de literatură
shakespeareană. Filmul redă o perioadă în care copiii îşi respectau părinţii într-un mod atâta de strict
încât, acum, în 2011 filmul pare doar o crâmpeie de poveste.

În cazul filmelor create pe baza unei opere foarte cunoscute este greu să faci o cronică în care să iei în
considerare doar aspectele filmului şi mai puţin aspectele originale ale operei. Ar fi foarte uşor să faci
comentarii literare dar care să nu fie reprezentative absolut deloc pentru film. Trebuie să ţin cont şi de
faptul că „Romeo and Juliet” este o operă colosală iar eu nu sunt în măsură să o comentez şi sper ca din
perspectiva filmului să nu fiu la fel de copleşit precum din cea a operei în sine.

Temelia filmului şi a operei până la urmă este formată din scena balconului, scenă de căpătâi pentru
orice piesă de teatru construită pe baza poemului lui Shakespeare, şi scena dublului suicid. Dialogul, în
totalitatea lui, este urmărit cu sufetul la gură, asta şi pentru că filmul urmăreşte în totalitate poemul
original, iar momentul în care Julieta îl întreabă pe Romeo „Romeo, Romeo, oh, wherefore art thou,
Romeo?” sau „Romeo, de ce eşti tu Romeo?” mai pe româneşte reprezintă apogeul filmului la fel cum
„To be or not to be” reprezintă apogeul dialogului din Hamlet.

Succesul filmului vine din tinereţea actorilor, asta in condiţiile în care aceasta este singura variantă
ecranizată a operei în care actorii sunt foarte apropiaţi ca vârstă de Romeo şi Julieta lui Shakespeare.
Actingul pasibil de a fi recompensat cu vreun Oscar a fost substituit de dezinvoltura tinerilor de a-şi juca
rolul iar faptul că erau în acea perioadă a vieţii în care declaraţiile de dragoste le erau la îndemână în
condiţiile în care nu apăruseră nici sms-urile şi nici Facebook-ul, a făcut ca filmul să curgă într-un ritm
destul de corect… că doar era destul de ciudat să văd un actor de 45 de ani care să se înroşească la
atingerea Julietei. Ce mi s-a părut interesant este faptul că actorul care l-a jucat pe Romeo, şi anume
Leonard Whiting seamănă izbitor de mult cu contemporanul Zac Effron, atât ca şi constituţie cât şi ca
coafură ceea ce mă duce cu gândul la faptul că moda revine… mereu.

Dacă tot am început capitolul destinat actorilor as remarca faptul că actriţei care a jucat rolul Julietei şi
anume Oliviei Hussey nu i-a fost permis din punct de vedere legal să ia parte la premiera filmului de faţă
pentru că nu împlinise încă vârsta de 18 ani. Asta în condiţiile în care, ironic, ea este pretendenta singurei
scene de nuditate frontală din film. Tocmai aflasem că scena respectivă este considerată ca fiind scena de
dragoste ori eu în afară de doi oameni acoperiţi de un cearşaf îmbrăţişaţi nu am văzut altă dragoste.
Fiecare cu perspectivele lui.

Filmul este ecranizarea perfectă a operei. Nu am găsit absolut nici un defect în redarea exactă a
poemului doar că problema intervine în momentul în care te gândeşti că cerinţele din partea unui poem
nu sunt aceleaşi cu cele din partea unui film. Dacă în cazul poemului discuţiile care par a nu avea nici o
legătură cu subiectul sunt considerate discuţii filozofice, în cazul filmelor acestea au o altă denumire şi
anume: tărăgănări. Eu am vrut să vă ecranizarea celebrei piese a lui Shakespeare aşa că pot să spun chiar
că am căutat acele momente doar că unii se vor uita la film şi vor dori să vadă un film şi atât şi s-ar putea
să se aleagă cu nişte unghii roase până să treacă de toate acele momente.

În Concluzie, din vreo 15 ecranizări mai cunoscute ale piesei lui Shakespeare, sub diverse forme de genul
„Romeo + Juliet”, „Romeo & Juliet” sau chiar „West Side Story” aceasta este cea originală cu toate că nu
e primul din punct de vedere cronologic, primul fiind filmat prin anul 1936 din câte ştiu eu. Dacă nu vrem
să denaturăm esenţa cuvântului „original” am putea să spunem că acesta e filmul la are să te gândeşti în
momentul în care rosteşti „Romeo and Juliet”

Fenomenul „Romeo and Juliet”, fie sub forma originală a poemului, fie sub cea a filmului, fie sub forma
unei piese de teatru va smulge mereu suspine din partea celor cu care intră în contact. Este povestea
tuturor care chiar dacă nu au fost în situaţia de a face sacrificiul suprem în numele iubirii, au trecut prin
momente intime, au avut obrajii înroşiţi în momentul în care au făcut sau li s-a făcut o declaraţie de
dragoste, sau s-au pierdut în ochii celui iubit. Restul sunt detalii insignifiante.