Piramidele egiptene sunt construcții vechi de piatră în

formă piramidală situate în Egipt.

Majoritatatea piramidelor au fost construite ca
morminte pentru faraonii din regatele antice și mijlocii.
Cele mai vechi piramide cunoscute sunt în Saqqara. Cea
mai veche este piramida lui Djoser, construită de
arhitectul Imhotep, în perioada 2667-2488 î.Hr.
Cele mai cunoscute piramide sunt situate la Giza,
Menkaura, Kefren și Keops.

Religia
Au existat două focare esențiale ale religiei
publice: regele și zeii. Ambele sunt printre cele mai
caracteristice trăsături ale civilizației
egiptene. regele avea un statut unic între umanitate și
zei, participa la lumea zeilor și a construit monumente
funerare mari, motivate religios, pentru viața de apoi.

Egiptenii se închinau unui număr mare de zei, a căror

importanţă depindea şi se schimba în funcţie de
circumstanţele sociale şi politice.

Primele forme de religie egipteană datează din sec. IV

î.Hr. La început, zeii erau zoomorfi, devenind apoi
şi antropomorfi. Ei erau reprezentaţi frecvent sub forma
unor creaturi hibride, precum zeul Horus cu cap de şoim,
sau Amon cu cap de berbec.
În vechiul regat, zeul suprem era cel al Soarelui, Ra,
onorat la Heliopolis, lângă capitala Memfis.
Egiptenii credeau că şi zeii îmbătrânesc şi mor. Osiris,
înfăţişat sub formă de mumie, simboliza moartea.

Mumiile.
Prin mumificare, aşezarea obiectelor alături de morţi,
construirea de morminte, precum piramidele, se dorea
continuarea vieţii pământeşti şi după moarte.
Procesul pentru a crea o mumie în mod corespunzător
poate dura până la 70 de zile.
Pașii pentru crearea unei mumii egiptene
• Corpul trebuia purificat și spălat.

• Toate organele interne erau îndepărtate, însă lăsau

inima la locul său.

• Umpleau corpul cu un fel de umplutură.

• Erau nevoiți să „usuce” corpul, așa că il scufundau într-

o substanță naturală numită „natron”. Aceasta substanta
este foarte asemănătoare cu sarea, practic absorbind
toată umezeala din corp.

• În aproximativ 40-50 de zile, scoteau corpul din natron

și apoi înlocuiau umplutura originală cu cea nouă
umplutură din rumeguș sau in.

• Corpul era apoi înfășurat cu grijă în straturi de in care

acopereau fiecare zonă a corpului.

• Apoi anumite uleiuri speciale erau plasate pe corp

pentru a ajuta la conservare. Stratul final în care era
acoperită mumia, acea “imbracaminte” numita “giulgiu”.

Mumia finală era plasată într-un recipient din piatră sau

lemn, numit „sarcofag