CULTURA EGIPTULUI

ANTIC
proiect la Istoria Culturii realizat de:
Grigorie Ion, Mircea Recea, Prioteasa Octavia,
Pădureanu Marius;
Facultatea de Management și Dezvoltare
Rurală, filiala Slatina.
 Civilizația Egiptului antic lasă
impresia unei lumi închise,deoarece era
înconjurat din toate părțile de frontiere
naturale: deșert, mare și în îndepartatul
sud, munți; deasemenea resursele sale
naturale l-au încurajat să manifeste
tendințe autarhice.

La acest aspect se mai adaugă și o

altă impresie pe care o lasă civilizația și
cultura egipteană: aceea de omogenitate,
de uniformitate și de un anumit fel de
imuabilitate, în care schimbările
petrecute au avut totuși loc în cadrul
acelorași forme.
Harta Egiptului Antic
 Însă, oricât de închisă ne-ar părea
acum civilizația Egiptului antic, au
existat totuși numeroase influențe din
exterior, mai ales din partea
sumerienilor. Acestea s-au făcut simțite
în construcțiile în cărămidă, forma
corpului navelor, folosirea sigiliilor
cilindrice, temele artistice, toate acestea
la un loc, sunt mărturii ale influenței
sumeriene. Însă, toate aceste influențe
au fost de scurtă durată.
 Civilizația egipteană s-a dezvoltat pe un teritoriu mic: suprafața cultivabilă a Egiptului faraonic nu
o depășea pe cea a Belgiei de astăzi. Locuitorii, mai degrabă scunzi de statură (1,63 m la bărbații, 1,51 m
femeile), erau înrudiți somatic și lingvistic cu populațiile Africii de nord și central-orientale. Ca rasă, tipul
egiptean era un amestec de haniți și semiți.

Începuturile civilizației egiptene, documentate arheologic, se grupează în trei faze: babariană,

amratiană și nagadiană.
 Limbajul egiptean, inițial sintetic, a devenit analitic mai târziu. Egipteana hieroglifică, hieratică
și demotică au fost în cele din urmă înlocuite cu alfabetul copt. Copta este încă folosită în Biserica
Ortodoxă Egipteană, și se găsesc urme în limba arabă vorbită în Egiptul modern. Limba egipteană
veche constituie o ramură independentă a limbilor Afro-Asiatice. Cele mai apropiate grupuri de limbi
de aceasta sunt Berbera, Semitica și Beja. Documentări scrise ale limbii egiptene datează din
secolul XXXII î.Hr., făcând-o una din cele mai vechi limbi documentate(după sumeriană) fiind vorbită
și scrisă din c. 3200 î.en. până în Evul Mediu.
Scrierea hieroglifică datează din 3000 î.en., și este compusă din sute de simboluri. O hieroglifă
poate reprezenta un cuvânt, un sunet, sau un determinant tăcut, și același simbol poate servi unor
scopuri diferite, în contexte diferite. Hieroglife au fost scrise pe monumente de piatră și în morminte,
care pot reprezenta lucrări individuale de artă. În scrierea de zi cu zi, scribii au folosit o formă cursivă
de scriere, numită hieratică, care a fost mai rapidă și mai ușoară. În timp ce hieroglifele oficiale pot fi
citite în rânduri sau coloane, în orice direcție (deși de obicei scrise de la dreapta la stânga), hieratica
a fost întotdeauna scrisă de la dreapta la stânga, de obicei, în rânduri orizontale. O nouă formă de
scriere, demotica, a devenit stilul de scris predominant.
scriere egipteană antică
 Natura religioasă a civilizației egiptene a influențat contribuțiile
acesteia la arta antichității. Multe din marile lucrări ale egiptenilor
antici reprezintă zei, zeițe și faraoni (considerați și ei divinități). Arta
Egiptului Antic este caracterizată în general de ideea de ordine.
Dovezi ale mumificării și construcției de piramide în afara Egiptului
stau mărturie a influenței sistemului de credințe și valori ale
egiptenilor asupra altor civilizații, unul din modurile de transmitere
fiind Drumul Mătăsii.
Arta egipteană, cu marile sale forme de manifestare
(arhitectură, pictură, sculptură etc.) este așezată sub semnul
fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii protectori ai
Egiptului este profundă și se manifestă atât pe pământ cât și în viața
de dincolo — element central al credinței egiptene străvechi, de aceea
operele de artă egiptene au câteva elemente comune
 Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de la
Marile Piramide din Giza la templele de la Teba. Au fost organizate proiecte de construcții finanțate
de către stat pentru scopuri religioase și comemorative, dar, de asemenea, pentru a consolida
puterea faraonului.
Vechii egipteni au fost constructori calificați, folosind unelte simple, dar eficiente și
instrumente de reparare, arhitecții putând construi mari structuri de piatră cu acuratețe și precizie.
Locuințele interne ale egiptenilor de rând cât și ale nobililor, erau construite din materiale
perisabile, cum ar fi chirpici și lemn, care nu au supraviețuit.
Țăranii trăiau în case simple, în timp ce palatele de elita au fost structuri mai elaborate din
cărămizi. Câteva au supraviețuit ca palatele din Noul Regat , cum ar fi cele din Malkata și Amarna,
ce arată zidurile și podele bogat decorate, sculptate și pictate cu scene de oameni, păsări, bazine de
apă, divinități, desene și modele geometrice. Structuri importante, cum ar fi templele și mormintele
erau destinate să reziste pentru totdeauna, fiind construite din piatră în loc de cărămizi
 Religia vechilor egipteni era politeistă, iar numărul zeităților de ordinul sutelor. Religia
egipteană a fost o succesiune de credințe ale poporului egiptean începând din perioada predinastică
până la apariția creștinismului și islamismului în perioada greco-romană. Ritualurile se făceau sub
conducerea preoților sau vracilor (folosirea magiei fiind pusă însă la îndoială). Toate animalele
înfățișate și venerate în artă, scrierile și religiile Egiptului Antic (pentru peste 3000 de ani) sunt
originare din Africa.

Templele erau centrul așezărilor egiptene, servind ca centre administrative, școli, biblioteci și
folosite și în scopuri religioase. Credințele în zei și în viața de apoi s-au înrădăcinat în civilizația
Egiptului antic de la începuturile sale, regulile faraonilor fiind bazate pe dreptul divin al acestora.
Panteonul egiptean a fost populat de zei care au avut puteri supranaturale și erau convocați în ajutor
sau pentru protecție. Cu toate acestea, zeii nu au fost întotdeauna priviți ca binevoitori. Și Egiptenii
credeau că furia acestora trebuia să fie atenuată cu ofrande și rugăciuni. Structura acestui panteon s-
a schimbat în continuu, adăugând noi zeități ce au fost promovate în ierarhie, dar preoții nu a făcut
nici un efort pentru a organiza miturile și poveștile contradictorii într-un sistem coerent.

Aceste concepții diferite ale divinității nu au fost considerate de ei ca fiind contradictorii, ci

mai degrabă privite ca perspective din mai multe fațete ale realității.
 Vechii egipteni au menținut un set elaborat de obiceiuri funerare, crezând că erau necesare pentru a
asigura nemurirea după moarte. Păstrarea corpului pentru mumificare, efectuarea ceremoniilor funerare și de
înhumație cu bunurile persoanei decedate îi puteau folosi în viața de apoi. Înainte de Vechiul Regat, trupurile
erau îngropate în gropi săpate în deșert care se conservau natural prin uscare.
În condiții aride, deșertul a fost un avantaj în întreaga istorie a Egiptului antic pentru mormintele celor
săraci, care nu își puteau permite pregătirile de înmormântare elaborate și disponibile pentru elita de nobili.
Egiptenii bogați au început să-și îngroape morții în morminte de piatră și să le mumifice artificial, implicând
îndepărtarea organelor interne, ambalarea trupului în bandaje îmbibate cu rășină, și îngropându-l într-un
sarcofag de piatra dreptunghiulară sau într-un sicriu de lemn.
Începând cu dinastia a IV-a, unele părți au fost păstrate separat în borcane canopice . Din Regatul Nou,
vechii egipteni au perfecționat arta mumificării, care dura 70 zile și implica îndepărtarea organelor interne,
scoaterea creierul prin nas cu un cârlig și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp
deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra sufletul (Ka).După aceea toate organele interne erau
puse în vase canopice acoperite ce urmau a fi îngropate împreună cu corpul. Corpul era apoi lăsat la uscat timp
de 40 zile, apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și
apoi era uscat, prin acest proces se obținea garanția că trupul defunctului își va păstra forma și dimensiunile
sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, amulete protectoare inserate
între straturi, după care era pus în cosciug și îngropat.
 Cultura și monumentele Egiptului antic au lăsat o moștenire durabilă asupra lumii. Cultul zeiței Isis,
de exemplu, a devenit popular în Imperiul Roman, fiind gravată pe obeliscuri și alte relicve ce au fost
transportate la Roma. Romanii, de asemenea, importau materiale de construcții din Egipt pentru a ridica
structuri în stil egiptean. Istorici timpurii, cum ar fi Herodot, Strabon sau Diodor din Sicilia au studiat și au
scris despre modul de viață al egiptenilor. În timpul Evului Mediu și Renașterii, cultura păgână egipteană a
fost în declin după răspândirea creștinismului și mai târziu a Islamului, dar interesul pentru antichitatea
egipteană a continuat în scrierile savanților medievali, cum ar fi Dhul-Nun Al-Misri și al-Maqrizi.
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, cetățenii europeni și turiștii au adus antichități din Egipt și au
scris povești despre călătoriile lor, ceea ce duce la un val numit Egiptomania în Europa. Colecționarii au
achiziționat multe antichități importante. Deși colonizarea europeană a Egiptului a distrus o parte
semnificativă a moștenirii istorice a țării, unii străini au deschis interesul pentru studiul istoriei. Napoleon,
de exemplu, a inițiat primele studii în egiptologie, când a adus aproximativ 150 de oameni de știință și
artiști care să studieze istoria Egiptului. În secolul XX, guvernul egiptean și arheologii au recunoscut
deopotrivă importanța respectării culturale și integrității în săpături.
Consiliul Suprem al Antichităților aprobă și supraveghează toate săpăturile, care au ca scop găsirea
de informații si nu căutare de comori. Consiliul supraveghează, de asemenea, muzeele și programele de
reconstrucție a monumentelor concepute pentru a păstra moștenirea istorică a Egiptului.