REFERAT

Cultura si civlizatia Egiptului Antic

Autor: Ovidiu Chindea

Universitatea Romano-Americana
Facultatea de Studii Economice Europene
Grupa 103

Cultura si civiliatia Egiptului Antic

Egiptul antic a cunoscut continuitatea istorică cea mai durabila dintre toate civilizaţiile
mediteraneene ale antichităţii. Condiţia geografică (regiune izolată datorită zonei
deşerturilor şi unificată prin intermediul Nilului), opacitatea faţă de influenţele culturale
exterioare, toate acestea au dat naştere unui stil artistic specific, caracterizat prin
continuitate.

1
Ca parte componentă a civilizaţiei egiptene, în toate formele sale, arta Egiptului antic este
consacrată în primul rând faraonului, glorificării acestuia, considerat urmaş al zeilor, şi
are un profund caracter religios şi funerar.
Înca de la început, credinţa egipteană în viaţa de după moarte impune ca cei decedaţi să
fie înmormântaţi alături de bunuri materiale, în speranţa că acestea îi vor fi necesare în
lumea de dincolo. Respectând cu stricteţe canoanele impuse de religie, aceasta artă a
evoluat încet, fără transformări spectaculoase.
nca din mileniul al VII-lea î.Hr. se manifestă cultura neoliticului. Pe lângă domesticirea
animalelor şi cultura cerealelor, îşi face apariţia şi ceramica. Săpăturile arheologice au
pus în evidenţă culturile numite Badari (5000 î.Hr - 3800 î.Hr.), Nagada (care ia sfârşit
prin 3100 î.Hr.). Se remarcă existenţa în număr mare a obiectelor funerare. Acestea erau
dispuse alături de cel decedat pentru a-i servi în viaţa de dincolo.
În cadrul ceramicii, culorile folosite mai des sunt roşul, negrul şi predomină scenele din
viaţa cotidiană alături de motive animale. De asemenea, s-au descoperit palete votive,
gravate cu scene de vânătoare sau de război. În ceea ce priveşte bijuteriile, existau coliere
cu perle confecţionate din cupru sau din piatră. Pentru înfrumuseţare, femeile foloseau
fardul de ochi, dovada fiind trusele pentru colorarea pleoapelor şi cutiile pentru
combinarea acestor culori. Sunt prezente şi sculpturile şi figurinele din fildeş sau
din argilă.

Atunci cand isi face intrarea in istorie, cu 30 de secole inainte de era crestina, Egiptul are
deja in spate 20,000 de ani de existenta umana. A fost nevoie ca milenii intregi sa se
scurga pana cand zeii si eroii suverani legitmi ai tarii sa-i considere pe oameni suficient
de priceputi ca sa se guverneze singuri. Primul faraon dintr-un lung sir de peste 200 de
nume, Regele Menes, se elibereaza de vechile mituri. Intemeietor al dinastiei thinite el se
infatiseaza ca un conducator militar norocos si un politician abil care va reusi sa-si
impuna autoritatea in intrega vale a Nilului si in delta. El poarta ambele coroane, cea
rosie, a Egiptului de Jos si cea alba, a Egiptului de Sus : echilibru precar ce va fi
intotdeauna greu de mentinut de-a lungul unui imens codiror de 2000 km lungime si al
carui control va necesita punerea la punct a « acestei remarcabile organizatii care a
conferit maretie monarhiei egiptene ».
Incadrat de doua pustiuri, inconjurat de popoare indraznete si infometate pe care valea
fertila le atrage necontenit, framantat in interior de disensiuni etnice, Egiptul este un stat
amenintat. Infaptirea unitatii sale politice, atat de deseori sfaramata, va necesita ca toate
puterile : militara, administrativa si religioasa sa fie reunite in mana faraonului, hotarat nu
numai sa-si apere teritoriul impotriva beduinilor, nubienilor si libienilor, ci si sa duca pe
teritoriul acestora razboaie preventive. Narmer duce un asemenea gen de razboaie daca e
sa dam crezare tablitei de sist pe care e infatisat lovind cu ghioaga un captiv de tip semit
pronuntat. Gustul expeditiilor si al cuceririlor indepartate nu va aparea decat mult mai
tarziu odata cu dinastia XVIII. Pentru moment, sarcina lui Narmer, si apoi a succesorilor
sai, regii tihniti , consta in a pastra miraculosul coridor unde s-a dezvoltat o civilizatie
agricola, gratie lucrarilor de irigatie. Datorita Nilului, muncii felahilor, serviciului apelor,
hambarele sunt pline de grau si de orz, staulele adapostesc vite oi si porci, dar Egitul nu
produce nici lemn, nici minereuri care trebui aduse tocmai din Sinai. Asa se innoada
primele contacte si primele schimburi cu tarile vecine. Arheologii dispun de un «material

2
istoric » inca foarte slabut in legatura cu aceasta epoca veche, dar bogatiile dezgropate
din morminte ne permit sa ne inchipuim luxul care domnea la curtea faraonului : bratari
si coliere din aur cizelat, amulete de peruzea, mici mobile de fildes, cupe taiate in cristal
de stanca, arme de arama, statui de animale sau de oameni, din care exemplarele cele mai
impresionante sunt tocmai capul lui Narmer care poate fi vazut la University College din
Londra, stela Regelui Sarpe (Luvru) si statuia regelui Khase-Khem(Cairo). Folosita deja
dincolo de Eufrat roata este aici inca necunoscuta. Domesticiti in alte parti, caii si
camilele nu sunt inca cunoscuti. Transportul este incredintat magarilor si oamenilor,
inhamati la un fel de sanii, care trag cele mai grele poveri.
Pentru a ajunge la acest stadiu avansat al unei civilizatii care se manifesta in
organizarea administrativa, viata religioasa sau sociala, arta si chiar industria, cate milenii
s-au scurs, in cursul carora, numeroase neamuri, inainte de-a se amesteca si a se intelege,
s-au batut vreme indelungata pentru ocuparea teritoriului ? De la primii egipeni care au
avut ideea sa foloseasca apele crescute ale Nilului si pana la cei mai recenti functionari
din secolul al XX-lea care masoara cota cea mai coborata a fluviului a trecut mult mai
putin timp decat intre epoca in care traiau egiptenii paleolitici, intr-un peisaj de padure
tropicala, si cea in care, dupa ce nisipurile au cotropit totul, vanatorii au trebuit sa fuga
din zonele de pustiu, spre a se apropia de valea ramasa umeda si a nascoci agricultura
pentru a supravietui. Cate secole vor fi fost necesare pentru a-i invata ca de acum inainte
sa produca ceea ce mai ieri culegeau, sa ciopleasca unelte, sa creasca turme, sa
pescuiasca in Nil cu un harpon de os si mai tarziu de arama, sa construiasca primele
corabii ? Toate aceste descoperiri, aceste inventii, aceste eforturi, adesea distruse, dar
reluate cu rabdare si cu pricepere vor duce la un tip de societate sedentara, ale carei
trasaturi vor ramane pentru mult timp cele ale taranimii egiptene.
Dar si in regiunile invecinate, unde fluviul nu fertiliza solul, in Libia si in Arabia
de exemplu, oamenii au trebuit sa dea o batalie pentru viata. Ei vor opune civilizatiei
agricole, civilizatia desertului. Nu duceau o viata sedentara, nu cultivau ogoare, si
rataceau intre un cer dogoritor si pietre in cautarea unor pasuni nesigure, posedand toata
indrazneala, poftele, viclesugurile, la care acest mod de existenta poate sa dea nastere in
sufletul nomazilor, cand stiu ca la cateva saptamani de drum rezerve de grane sunt
ingramadite in hambare. Grupati in cete ratacitoare, acesti beduini, cum li se spune
indeobste, vor fi cel mai adesea infranti de organizatia militara a faraonilor in afara de
cazul cand aceasta nu era mentinuta de o mana de fier. Atunci se va vedea cum, profitand
de marile migrati ariene, se vor abate asupra vaii Nilului si se va intampla chiar ca Egipul
sa fie guvernat de conducatori libieni si de regi de origine probabil palestiniana.
Acest imens capital de experienta acumulat in cursul mileniilor a ingaduit celor 15
faraoni din primele 2 dinastii thnite sa toarne arama in forme, sa dispuna de o scriere
pictografica, si de un sistem calendaristic, sa trimita convoaie maritime si tereste la
Biblos pentru a cumpara cheresteaua necesara construirii corabiilor lor si a bitumului
indispensabil conservarii mortilor lor, sa ia primele contacte cu Creta, ramasa neintrecuta
in arta olaritului, si cu Asia Mica, unde a luat nastere prima intreprindere de metalurgie.
A sosit vremea constructorilor de piramide. Odata cu aceasta incepe marea epoca a
imperiului vechi, care se va narui in cele din urma in dezordinile separatiste si in
anarhie(3300-2778).

Vremea Piramidelor(2500i.e.n. ?)

3
 Aceasta epoca mareata care va vedea inmultindu-se mecanismele administrative
ale monarhiei absolute, se intinde pe o perioada de aproximativ 400 de ani.
Au fost numarate 70 de piramide dar istoria populara nu a retinut decat cele 3
vestite morminte de pe platoul Gizeh care la portile orasului Cairo, simbolizeaza si astazi
inca trecutul fabulos al celui mai vechi Egipt. Despre cei 3 Faraoni – Keops, Kefren si
Mykerinus- care le-au construit, nu se mai stie altceva decat ca au silit un popor intreg sa
ridice aceste colosale constructii, in care este mai potrivit sa vedem o afirmare a puterii,
maretiei, si lipsei de masura, decat sa cautam o suma de cunostinte stiintifice, presupuse a
fi fost ale egiptenilor din mileniul al treilea.
Djezer, primul faraon al imperiului vechi si intemeietorul dinastiei a treia a
devenit mai putin vestit datorita expeditiilor sale in Nubia si in Sinai, decat datorita
indemanarii cu care putea sa reteze cu o lovitura de sabie capul unui om si sa il
pedepseasca si sa il potriveasca la loc. Dar vechiul testament si, mai tarziu, « vietile
sfintilor » nu povestesc ele oare niste miracole similare ? Moise preschimba un toiag in
sarpe iar apostolul Pavel, decapitat de romani, isi poarta capul sub brat.
Organizarea marilor santiere de la Gizeh si enormele masini puse in miscare dau
loc la presupunerea ca arhitectii si antreprenorii din imperiul vechi erau niste tehnicieni
priceputi, nu niste magicieni. Se considera astazi ca constructia unei piramide necesita
munca a 100000 oameni timp de 20 de ani, in medie 3 luni pe an, adica in perioada de
inundatii, cand nu se putea lucra la camp. Ingeniozitatea si numarul masinilor de ridicat
sau al rampelor in zig-zag nu pot sa ne faca sa dam uitarii faptul ca cel mai utilizat a fost
materialul uman. Pentru a ne imagina fara cel mai mic romantism social, viata si munca a
acestor zeci de mii de oameni, este suficient sa ne amintim, tema atat de des gravata pe
toate monumentele egiptene : muncitori adunand pietre si intorcand spatele spre biciul
amentintaror al unui soldat. Un elebru egitolog, Arthur Wedgall, a zugravit urmatorul
tablou idilic .
“In timpul lucrului egiptenii cantau intotdeauna in cor; ritmul cantecelor loc, pe
care il marcau si mai mult, atunci cand puteau, cu mainile si picioarele, nu numai ca
usura treaba, conferind unitate miscarilor, ci mai mult, crea in randul lucratorilor o
anumita voiosie, care facea munca mai placuta.
Cei care i-au vazut la lucru pe taranii egipteni, care au auzit cantecele si rasetele
lor si s-au uitat la supraveghetorii pocnind din bici fara vreo intentie rauvoitoare, vor
intelege ca construirea unei piramide nu era o corvoada ingrozitoare pentru acesti oameni
carora li se cerea sa presteze acest serviciu numai timp de 3 luni in fiecare an.”
Ne indoim ca viata ar fi putut fi placuta pe santierele antichitatii orientale, dar
faraonul fiind si zeu si suveran in acelasi tmp, ne putem inchipui un popor intreg muncind
cu abnegatie, dragoste si speranta, la o opera de credinta care corespundea unui anumit
ideal religios, asa cum aveau sa faca mai tarziu populatiile crestine, atunci cand au inaltat
sute de catedrale. Pe un plan mai material, taranul, soldatul, muncitorul, functionarul,
mestesugarul, trebuie sa munceasca pentru faraon, care le asigura in schimb subzistenta,
securitatea, pacea si dreptatea. Dar in toate actiunile de acest gen, va fi intotdeauna greu
sa cantaresti partea de entuziasm si cea de munca fortata, partea de consimtamant si cea
de interes, partea de necesitate si cea de credinta.

Primele trupe coloniale

4
 De fapt pe santierele faraonului munceau numerosi prizonieri de razboi capturati
in Nubia si in Libia, politica Egiptului conturandu-se sub domnia lui Snefru care va lansa
primele expeditii de oarecare amploare din Libia, de unde porneanu periodice acele
rezzou(formatiune armata constituita indeosebi intarile din nordul africii in scopuri
pradalnice), ce apareau pe neasteptate in satele din vale pentru a prada hambarele, ei
aduceau 11000 de prizonieri si 13000 de capete de vita. O campanie in Sudan se soldase
si ea cu rezultate aemanatoare. Dar dimpotriva, demonstratiile militare organizate spre
Est, avusesera mult timp drept unic scop protejarea minerilor si a muncitorilor din
carierele Sinaiului, unde se exploatau filoane de dioxid de cupru si de peruzea si de unde
se aduceau blocuri de dorit serpentin si granit. Sinaiul era tara Vidului al carei locuilori,
« calatorii nisipurilor », semii-nomazi, semii-sedentari, isi manau prea adesea turmele
spre campia orientata a deltei ; impotriva acestora au fost intreprinse mai curand actiuni
de mentinere a ordinii. Abia mult mai tarziu carmuirea egipteana si-a dat seama ca
frontierele dinspre nord-est, adica orientul apropiat asiatic, puteau deveni nu numai mult
mai primejdioase decat cele din sud sau din vest, dar puteau servi, eveltual, drept
excelente baze de plecare pentru o politica expansionista.
Aceasta idee va trebui intradevar sa astepte. Genralui Uni, comandantul suprem al
faraonului Pepi I va conduce 5 campanii succesive impotriva beduinilor din Asia cu trupe
recrucate nu numai din Egipt, ci si din Nubia, detaliu semnificativ care demonstreaza ca
Sudanul devenise un rezervor de oameni din care avea sa se recruteze o armata neagra.
Ultima din aceste campanii va dovedi o oarecare experienta strategica, deoarele Uni, in
loc sa atace dusmanul din fata, isi va urca soldatii pe o flota de ambarcatiuni de transport
si ii va arunca intr-un punct al coastei Palestiniene, dincolo de pozitiile inamice, pe care
le va lua pe la spate. Primul general din istorie care si-a scris memoriile, Uni, nu va omite
sa sublinieze stralucirea victoriior sale, sa-si laude arta manevriera si sa ingroase numarul
combatantilor aflati sub comanda sa. El a avut o multime de succesori, ale caror marturii
trebuie considerate cu multa prudenta. In ceea ce-l priveste, faptul ca a trebuit sa lanseze
5 ofensive pana sa-si invinga adversarul da de banuit ca incercarile sale nu au fost chiar
toate incoronate de succes, ori ca au fost angajate cu mijloace inferioare celor de care
face caz. Aceste expeditii nu stanjeneau de altfel descinderile spre extremul Sud, dincolo
de cea de-a doua cataracta, in misterioasa tara Punt care se intindea pana la poalele
muntilor Abisiniei si de-a lungul Marii Rosii pana la Stransoarea Bab El Mandeb. De-
acolo se aduce aur din rauri si din stanca, guma arabica, rasini parfumate, tamaie, smirna,
lemn de abanos, fildes, pietre semipretioase, pene de strut, negri inalti si vigurosi ca sa
transporte poverile, inainte de a face din ei « tiraliori senegalezi », pigmei dansatori
pentru corpul de balet imparatesc.

Primele schimburi comerciale

Desi carmuirea ducea o politica izolationista, egiptenii nu ignorau existenta alor

popoare, pe care le numeau in mod obisnuit « oamenii de dincolo ». Chiar de pe vremea
ultimilor suverani thiniti, convoaie maritime au stabilit o legatura intre porturile din delta
si Biblos, de unde cumparau lemn de esenta tare din Liban ; mai tarziu metale din Taurus
au trecut prin porturile feniciene, care furnizau carmaci, carora li se incredinta
conducerea corabiilor. Ruinele unui mic templu egiptean descoperite la Biblos ar putea

5
vadi ca negutatori din Memfis rezidau acolo in permanenta, si daca unii autori au eis
ipoteza ca Egiptul participa la o adevarata viata economica internationala, trebui sa ne
aducem aminte ca Masper a adunat intr-o zi in mormintele dinastiei a VI-a, la Abidos,
multe boabe de chihlimbar.
Intr-o perioada cand folosirea bronzului se generaliza, corabierii cretani stabilisera
legaturi maritmie regulate intre Mediterana Orientala si cea Occidentala. Din depozitele
siciliene aduceau cositor spaniol si galic din Cipru, arama din Ciclade, argint. Cu mai
bine de 2000 de ani inainte de era crestina se stabilise un mic curent de import-export
intre Creta si Egipt, fie direct, prin negutaorii din Phaestos stabiliti in Pharos chair acolo
unde se va inalta mai tarziu Alexandria, fie indirect, prin intermediul agentilor comerciali
asiatici. Dar legaturile dintre Egipt si Mesopotamia raman inca un mister, dat fiind ca
descoperirea vestitului maner de cutit, asa numit de la Djebel-Harak, in Egiptul de Sus,
pe care sunt gravate figurine in stil mesopotamic, nu permite decat supozitii hazardate.
Tara unde curg cele 2 fluvii, ducea si ea lipsa de materii prime pe care si le procura cel
mai adeseori pe calea Golfului Persic. Va trebui sa asteptam inflorirea Babilonului pentru
ca un remarcabil comert caravenier, ale carui inceputuri datau de multa vreme, sa se
dezvolte si sa dispuna de numeroase si indepartate puncte de legatura spre Siria si Asia
Mica. Si in acest domeniu, si chiard in mileniul al 3-lea Creta a jucat pare-se pentru valea
Tigrului acelasi rol ca pentru valea Nilului.

Nasterea functiei publice

Daca nu se poate inca acorda ocarmuirii egiptene titlul de cinste de promotoare a

unei anumite politici externe, totusi ea nu mai ignora faptul ca numeroase popoare care
umblau nomade atunci prin Arabia arunca deja o privire avida asupra Cornului fertil. Ea
considera ca pustiul si marea o ocrotesc la Est si la Nord impotriva poftelor asiatice si isi
rezerva toate grija pentru buna functionare a administratiei sale. De-a lungul veacurilor,
sistemul de guvernare interna ba s-a asprit, ba s-a inmuiat, caci daca faraonul mai detinea
autoritatea sa direct de la cel mai mare dintre zei, Ra, Soarele, el este nevoit sa-si
incredinteze puterea in maini din ce in ce mai numeroase pe masura ce cresterea
demografica, paza frontierelor, colonizarea Nubiei, productia agricola si artizanala,
perceperea impozitelor, comanda provinciilor indepartate pretind o administratie. Si o
administratie cu atat mai prezenta cu cat fiecare individ este o piesa, indiferent cat de
mica, dintr-un enorm mecanism, ale carui rotite necesare sunt functionarii : geometrii,
perceptori de impozit, ingineri de ape si canale, inspectori ai pescuitului, agriculturii si
cresterii vitelor, slujbasi care inregistreaza decesele si nasterile. Nenumarati scribi
controleaza faptele si gesturile tuturor egiptenilor si vegheaza ca fiecare dintre ei sa
declare politiei din districtul respectiv mijloacele sale de existenta. Numai preotii scapa
de investigatiile lor. Talmacitori ai oracolelor, magicieni si medici, acestia exercita asupra
faraonului o influenta destul de puternica pentru a-i impune un urmas ales de ei- ceea ce
se va produce la sfarsitul dinastiei a V-a – sau pentru a-l ameninta cu puterile lor
supranaturale, spre a-i smulge tot soiul de imunitati fiscale, pe care cei puternici nu le
dispretuiesc niciodata. Templele din Teba poseda 80000 de sclavi, 400000 de capete de

6
vita, 2400 km patrati de pamanturi arabile, 83 de corabii, 56 de sate, 50 kg de aur, o tona
de argint.
Incercand sa se elibereze de dictatura clericala, regele ii acopera de onoruri pe
functionarii sai, ii ridica cu de la sine putere la cele mai inalte demnitati, cateodata se
casatoreste cu fiicele lor si, protejand pe tehnocratii infailibili care ocupa posturile cheie
in ministerele sale, creaza astfel patura marilor feudali , guvernatori de provinicii si
ofiteri superiori care vor lua din ce in ce mai multe initiative fara sa mai dea socoteala la
Memfis.
La baza piramidei sociale sau mai bine spus sub ea, se afla felahul, a carui viata
este astfel descrisa intr-un papirus : « viermii au mancat jumatate din grau , hipopotamul
a devorat restul, soarecii distrug ogoarele, au navalit lacustele, vitele au mancat, vrabiile
au furat, hotii au luat ce mai ramasese pe arie, iar vitele au pierit de atata arat si batut
graul. Atunci a sosit si scribul cu barca pentru a strange recolta. Vai de bietul felah !
Functionarii au ciomege. Da-ncoace graul, striga ei. Daca nu are il ciomagesc, il leaga
fedeles si-l arunca in canal, unde se ineaca. Femeia lui e legata de fata cu el. Vecinii fug
ca sa-si puna la adapost graul lor ».
In anul 2300 i.Hr. a izbucnit prima revolutie proletara care a zdruncinat din temeli
imperiul, aruncand in aer ordinea si ierarhia, comertul si industria, administratia si
disciplina, oamenii si zeii. O considerabila munca de reconstructie politica, economica si
religioasa va fi intreprinsa de noii stapani ai egiptului in cursul dinastiilor a 11-a si-a 12-a
care acopera o perioada de aproximativ 4 secole.

Bibliografie :

Suez 50 de secole de istorie, Bernard Simiot

http://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_%C3%AEn_Egiptul_antic