Summer

Irakul este locul unde a luat naștere civilizația: civilizația sumeriană. Tărâmul dintre cele două
fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm muntos și arid, cu lagune și mlaștini, denumit de greci ca
„Mesopotamia”, este considerată de istorici ca fiind leagănul civilizației[1] [2] [3]. În sudul Irakului,
acum 5000 de ani, a avut loc un boom al orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagas, Eridu ce au
prosperat. În Uruk locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși
Ghilgamesh[4], fiind descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din cărămizi
arse, cu grădini, pământuri în afară, și un templu dedicat zeiței Ishtar. Au fost ridicate 12 clădiri
publice, temple, palate sau săli de adunare, cu mozaicuri din conuri ce acopereau pereții. Zidurile
de cărămidă erau acoperite cu ipsos, iar conurile erau introduse în ipsos, astfel, li se vedeau
baza îmbibată în culoare roșie sau neagră, formând modele geometrice, romburi, pătrate
concentrice de diferite culori. Locuitorii Urukului ocupau un loc restrâns, ceea ce ducea la
dificultăți ce erau rezolvate prin investiții în infrastructură sau în crearea de locuri de muncă în
construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost expusă violențelor și conflictelor cu
alte orașe-state. În războaie era utilizate arcul și alte arme din bronz. Orașele erau cucerite sau
incendiate, iar prizonierii erau legați, orbiți, li se puneau căluș în fața noilor stăpânitori.

Vasul Warka
Preot sumerian

Coliere si bijuterii
Registru ce consemneaza alocarea berii

Gudea de Lagash

Stela lui Naram Sin

Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind precipitații, săparea irigațiilor era
necesară. Agricultura, cultivarea cerealelor a apărut și s-a intensificat, luând amploare.
Cultivarea câmpurilor necesită colaborarea dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de
organizare a muncii. Cooperarea a avut consecințe profunde. Unii erau responsabili pentru
săparea solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și curățarea canalelor sau cu
construirea digurilor și caselor, sau producerea uneltelor. Un alt leagăn important al civilizației
este în Siria [5], în orașele nou descoperite situate lângă site-ul arheologic Tell Brak din nordul
Mesopotamiei, de o suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă centrală, unde s-au găsit
fragmente ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii despre modul de
organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și modelate repede
cu o matrițe. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție. Autorititate centrală conducea
forța de muncă și culegea roadele muncii, pe care le redistribuia printr-un sistem de raționalizare.
Instituțiile le ofereau muncitorilor grâne pentru a le plăti munca. Dar recolta obținută depășea
nevoile, creându-se un surplus, păstrat pentru săraci. Se produceau produse nealimentare și
materii prime ce erau schimbate cu materialele altor centre. Erau meșteșugari care țeseau,
produceau vase din ceramică, băteau metale și negustorii care importau și exportau produsele.
Surplusul a permis diversificarea și specializarea societăților, marcând începuturile comerțului,
meșteșugurilor, domeniului militar, precum și a altor specializări: soldați, constructori, muzicieni,
medici, ghicitori, artiști, prostituate, astfel apar clasele. În vârful sistemului erau stăpânii de oi sau
de grâne ce se îmbogățeau. Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea
stratificată, ce reprezintă copaci și apă în prima bandă, în banda următoare turme de animale,
apoi muncitori goi ce trudeau și nobili ce aduceau ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea uneori la
războaie civile în care mureau sute de oameni datorită creșterii demografice și diferențelor
sociale, ceea ce amenință stabilitatea. Însă religia îi reuneau. Religia explică lucrurile și
fenomenele neînțelese, ca inundațiile. Preoții îi calauzau pe oameni spre paradis. Fără protecția
divină, totul putea fi distrus. De aceea, toate clădirile și roadele erau dedicate zeilor. Omul chiar
luase viață din lut, iar acesta, în semn de recunostiinta, trebuia să-i hrănească pe zei cu ofrande.
Statuile zeilor aveau forme antropomorfe și caracteristicile umane. Templele au devenit instituții
puternice ale interactiuniilor umane pe plan social și economic. În temple s-a dezvoltat scrierea
ce a devenit piatră de temelie a civilizațiilor. Primele dovezi ale scrierii țineau de economia tot
mai complexă. Fiind mult nămol, din el făceau tăblițe în formă de pernițe pe care imprimau urme
cu stilul. În multe orașe au fost imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste cu nume,
registre. În câteva secole, screrea a devenit tot mai dezvoltată. Au apărut școli specializate ce
instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile acceptate ale sistemului de comunicare. Treptat, erau
scrise descântece și leacuri, instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de leagăn și de dragoste,
rugăciuni și poeme. Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine că regii,
nașterile, bătăliile. Documentul "Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și
rege și despre originea regalității ce descindea din cadrul divinităților. În Sumer, suveranul era
denumit "Lugal"-Omul Mare. Regii erau diferiți de ceilalți oameni în viață și în moarte. Au fost
descoperite 15 morminte regale ce se distingeau prin arhitectură, ritualuri și inventare[6]. Erau
incluși slujitori, precum și animale în camerele exterioare din mormintele regilor și reginelor. În
camera interioară era îngropat un singur personaj central înconjurat de obiecte de lux. Supușii își
urmau stăpânii în viață, în moarte și în războaie.Sargon de Akkad a format primul imperiu,
cucerind părți ce se întindeau de la Golful Persic până la Marea Mediteraneană[7]. Nepotul său,
Naram-Sin a moștenit imperiul și trebuia să lupte că să-și sporească moștenire,a a adunat titluri
și teritorii. Și-a luat denumiri ca "regele celor patru zări" și "regele universului". Era primul rege ce
se zeificase, devenind unul dintre zeii țării, punându-și în față numelui sau caracterul
reprezentativ al zeilor. Tot în Mesopotamia a fost inventată roata-olarului ce a ușurat transportul
și a intensificat raporturile comerciale.
Agricultura in Egipt

Nilul

Orașele-state din Mesopotamia aveau să între în competiție cu Egiptul, țară cu arhitectură

monumentală și regi divini ce erau preocupați de moarte[8]. Având ca avantaj poziția sa
geografică și Nilul, acesta a prosperat. Doar 4% din solul Egiptului era cultivabil, de aceea,
egiptenii depindeau de revărsările anuale ale Nilului din iunie până în septembrie. Apele Nilului
creșteau, ieșeau din albie și kilometrii întregi de câmpie erau inundate.Solul era imbimbat cu apă
și fertilizat cu noroi. De aceea, egiptenii au zeificat Nilul.

Abu Simbel

Piramidele de la Giza
Hicsosi

Faraonul Narmer loveste un strain

Faraonul era zeificat, fiind întruchiparea divină a zeului Horus pe pământ, fiind recunoscut de
Egiptul de Sus și Egiptul de Jos. Pentru a avea asigurat drumul spre viață de apoi, i se construia
o mastaba, chiar o piramidă construită din blocuri de calcar și granit. Blocurile de piatră erau
transportate cu plutele pe Nil, și debarcate pe țărm, erau trase cu frânghii și pârghii, târâte pe
rampă. Piramida în sine reprezenta movila primordială ce s-a înălțat din apele întunecate pe care
s-a născut Atum, zeul solar. Soarele de asemenea avea o simbolistica importantă în mitologia
egipteană. Soarele reprezenta viață, căldură, lumina, iar egiptenii își închipuiau traseul Soarelui
ca pe un zeu, Ra, ce răsărea și ajungea la zenit, ca apoi să apună și să străbată lumea de
dincolo pe o barcă cerească până când răsărea din nou. Egiptenii de rând credeau cu tărie în
viață de după moarte, considerând că vor munci, vor mânca și vor face dragoste, însă în cadrul
unei vieți mult mai bune și mai îmbelșugate. Cu fluviul la dispoziție și fiind izolați de lume prin
deșert, egiptenii erau un popor insular de conservatori, xenofobi, mândrii și curioși. Produceau
vase din ceramică și metale din bronz. Îi priveau pe străini că fiind josnici și respingători. Statuile
și frizele egiptene aveau să înfățișeze asta prin redarea luptelor și cuceririlor. Basoreliefurile
împodobeau porțile și pereții clădirilor înalte de 10 metri înălțime, în care inamicii erau apucați de
păr și loviți cu putere de divinul faraon sau pe pereții mormintelor în care stăteau înșirați că să
aducă tribut faraonului. În timpul Dinastiei a XI-a, prin mileniul al II-lea i.e.n., străinilor li s-au
permis să se stabilească în Egipt, ca asiaticii din Palestina și Siria, cunoscuți ca hicsoși
sau păstori de oi, cu binecuvântarea faraonilor.
Amhose I ii alunga pe hicsosi

Pumnale din bronz, 2200-1600 i.en.

Hicsoșii și-au sporit influență, iar dinastiile egiptene și-au pierdut puterea. Hicsoșii au ajuns să
stăpânească nord-estul Deltei Nilului și au condus Egiptul de Jos un secol până când au fost
alungați de faraonul Kamose I ce mobilizase egiptenii furioși și umiliți. Alungarea hicsoșilor s-a
încheiat sub faraonul Amhose I. Semiluna Fertilă cuprindea varietăți de populații ce luptau între
ele pentru ceva ce nu aveau și pentru materii prime ca metalul ce definea epoca: bronzul, un
aliaj dintre cupru și staniu. Din bronz se produceau unelte ascuțite și rezistente, cu diferite forme
și mărimi, de la topoare la artefacte. Bronzul avea o calitate estetică pe lângă valoarea practică
și deținerea lui definea elita aristocratică. Dar ca să obțină cantități sufiente, se practică negoțul.