Antichitatea este epoca istorică de la inventarea scrierii și începutul

înregistrărilor istorice până la debutul Evului Mediu. Această perioadă a

durat trei milenii și jumătate din anul 3000 î.Hr. până la căderea Imperiului
Roman de Apus în 476 d.Hr. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultura,
arta, religia și marile civilizații.
Popoarele Mării, alcătuite din indivizi deposedați și disperați de a obține
pământ, au cotropit orașe și culturi în Egipt, Siria, Anatolia și Creta,
distrugând civilizații ca cea egipteană, hitită și cea minoică. După colapsul de
la sfârșitul epocii bronzului, supraviețuitorii aveau să rivalizeze pentru
supremație în cadrul epocii fierului.
Fenicienii au marcat o nouă etapă a antichității pe țărmurile Mării Mediterane
ce a unit culturi diferite și a stat la baza formării și declinului multor
civilizații prin negoț, transport, schimb de tehnologii și idei, Marea
Mediterană fiind o adevărată rețea. Lângă coasta sud-estică a Turciei a fost
găsită epava de la Uluburun cu peste 17 tone de artefacte, 15 000 de obiecte
și lingouri de zece tone de cupru, lemn sudanez din sudul Egiptului, cositor
din Afghanistan, vase de ceramică miceniene din Creta, un topor de piatră de
la Dunăre, care atestă amploarea negoțului în faza finală a epocii bronzului.
[12]
Căpitanul vasului era un canaanit după cum arată sabia și pumnalul ce le
purta, iar greutățile în formă de animale, talerul și tăblițele de scris le
aparțineau negustorilor aflați la bord, proveniți din Siria, precum și tăblițe ce
conțineau scrisori cu descrierea distrugerii orașului Ugarit de "popoarele
marii" ce ardeau satele și comiteau nelegiuiri, și cum era lipsit de apărare,
atacat de corăbiile "popoarelor marii" bine-echipate, având la bord războinici
ce debarcau și incendiau orașele, dispărând în câteva ore. Fiindcă înfruntau
foametea și sărăcia, și lipsa de pământ, aceștia erau nevoiți să cotropească ca
să obțină teritorii. Conform relatărilor de pe fațadele templelor, în Egipt,
armatele lui Ramses al III-lea au respins invadatorii .[13] Dar nu toate
formațiunile statale au avut norocul Egiptului, multe orașe în Grecia, ca
Pilos, Sparta, Atena sau Micene, sau în Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit,
precum și Qatna, Kadesh, Lahiș sau Megiddo fiind devastate sau nimicite.
Deși rețeaua comercială părea complexă și rafinată, civilizația bronzului era
fragilă și vulnerabilă. De asemenea, civilizația egeeană a fost extrem de
afectată. Orașele au dispărut, agricultura a decăzut, orizontul vieții s-a
îngustat, iar comerțul s-a prăbușit. Dar civilizația a supraviețuit, începând un
proces de schimbare: Epoca Fierului[14]. Inițial folosit pentru unelte, din el se
făceau arme mult mai bune și mai dure, unelte mult mai practice. Fierul a
democratizat războiul, devenind accesibil tuturor. Apar centre de putere mai
mici, dar mobile, ceea ce va relansa comerțul. Fenicienii, creatori a unor
figurine și ofrande votive găsite în Byblos, aveau să ducă civilizația mai
departe.[15] Pe laturile sarcofagului lui Ahiram s-a descoperit primul exemplu
de alfabet. Spre deosebire de scrierile anterioare cu multe simboluri și lipsite
de logică, alfabetul era mai ușor de asimilat ca o înregistrare a vorbirii, fiind
accesibil tuturor. Alfabetul fenician consta doar din consoane și era utilizat
pentru comerț.[16] Byblos a prosperat în calitate de oraș comercial după ce a
fost supus de egipteni, după cum ne arată Templul Obeliscurilor dedicat lui
Ra construit în 1300 î.e.n. După colapsul de la sfârșitul epocii bronzului,
Egiptul pierde controlul Nubiei, sursa aurului său, și era divizat politic în
două formațiuni. De asemenea, nu mai avea acces nelimitat la pădurile de
cedri din Liban, care erau o sursă abundentă de lemn rezistent și bine-
mirositor. După venirea popoarelor marii, egiptenilor nu li s-a mai permis să
obțină lemnul de cedru pe gratis. Fenicienii nu se mai temeau de marile
puteri, iar colapsul și criza de la sfârșitul epocii bronzului a însemnat o
eliberare economică ce a dus la dispariția birocrației și a favorizat apariția
primelor afaceri. Ierarhia s-a restabilit, iar negustorul avea un rol tot mai
prioritar, ceea ce a dus la apariția unei noi clase sociale. Împărțirea socială nu
mai era dată de armată sau de rege, ci de economie. S-au format primele
asociații, rețele având la baza familii extinse. Suveranul lor, ales de consiliu,
era un fel de director general ce supraveghea afacerile și își asuma riscurile.
Fenicienii exploatau la maximum Marea Mediterană, fiind reputați navigatori
și constructori de corăbii din lemn de cedru rezistente și trainice cu care
puteau face comerț și se puteau îndepărta destul de mult de țărm. Arta
navigării le-a permis să creeze o rețea economică care lega Armenia, Asia
Mică, Cipru, insulele egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orientul Apropiat, de
la un țărm la altul. În multe locuri erau vestiți pentru vopseaua lor purpurie,
cu care vopseau pânzeturi prețioase și foarte căutate atunci. Sursa vopselei
erau cochiliile Murex. De aceea, grecii îi numeau "phoinikes" – oamenii
pânzei regale purpurii. Cetatea-port Tir a înflorit sub regele Abi-Baal, fiind
înconjurată de ziduri puternice și cuprinzând clădiri etajate. Hiram, fiul lui
Abi-Baal a construit edificii religioase. Fenicienii aveau un zeu suprem, El, și
un zeu polivalent, Baal, ceea ce indică o ierarhie firească divină. El era o
divinitate distantă, iar Baal conducea zi de zi lumea. Hiram a introdus un nou
zeu, Melqart, pentru a-și consolida puterea în Tir. S-a debarasat de vechii zei
și a construit un templu dedicat acestui zeu, reglând balanța puterii între
templul preoților și palatul condus de el, ca reprezentant al zeului. Vecinii se
temeau și îi invidiau pe fenicienii ce importau argint, fier, cositor și plumb
din Tarsis, fildeș, abanos, șei de cai din Dedan, mirodenii și pietre scumpe
din Saba și vin scump din Damasc. Sursele biblice îi demonizează pe
fenicieni datorită bogăției și desfrâului.[17]
Teritoriile din sudul Palestinei erau stăpânite de evrei, un popor profund
religios, a căror capitală era Ierusalimul. Regatul Israel a fost întemeiat de
regele David, ca o formațiune unificată și puternică. După Solomon, au
existat două regate: regatul lui Israel în nord și Regatul lui Iuda din sud.
Ambele au fost cotropite de marile puteri din epoca fierului, ce foloseau
violența sistematică, precum asirienii.
Salmanasar al III-lea a fost unul dintre ultimii regi asirieni ce a extins și
dezvoltat Imperiul Asirian, conducând campanii militare în cea mai mare
parte a lungii sale domnii, atacând vecinii. A creat o armată profesionistă, de
arcași pricepuți și războinici cruzi și nemiloși. A extins imperiul între câmpia
Mesopotamiei și munții din nord. Războiul era baza economiei, societății și
civilizației asiriene. Neavând materii prime, cotropeau alte teritorii pentru a
le căpăta. Obțineau biruri jefuind, iar violența era un instrument al politicii de
stat. Șocul și groază erau urmate de cătușe și tortură. Conform tăblițelor, regi
precum tatăl lui Salmanasar jefuiau zeci de care de lupta, cu harnașament,
sute sau mii de cai, oi și vite, precum și metale prețioase în cantități mari,
țesături fine, divane de fildeș încrustate de aur, mobilier, fiicele nobililor și
zestrea lor, precum și zeci de mii de sclavi. Apoi impuneau tributuri anuale
prin care cereau animale, grâne, aur și argint, așa cum indică obeliscul negru
de la British Museum, în care Iehu, regele Israelului se supune și se închină
regelui Asiriei. După ce Regatul Israel a renunțat la statutul de vasalitate și s-
a aliat cu Egiptul, asirienii s-au răzbunat brutal, nimicind regatul în mai puțin
de un deceniu. Procedeele de pedepsire erau foarte brutale, constând în
decapitări și jupuirea inamicilor, transmițând un avertisment pentru toate
populațiile cucerite pentru a menține imperiul unit. Curând, au supus și
Regatul Iuda. Însă Ezechia a pregătit o strategie defensivă și a înălțat un zid
de apărare de 6 metri înălțime, fortificând Ierusalimul și reorganizând
economia, construind și un tunel subteran de 500 de metri săpat în roca
orașului, asigurând apă potabilă în caz de asediu. Pe basoreliefurile de la
Ninive este înfățișat asediul cetății Lahish cu mașinăria de asediu și
pedestrași asirieni. În urma ocupării orașului, mulți oameni importanți din
garnizoana orașului au fost trași în țeapă sau jupuiți. 1500 de trupuri de
femei, bărbați și copii zăceau laolaltă, iar restul populației a fost deportat,
după aceea Lahișul fiind incendiat.[18]
Treptat, asirienii au sporit suma tributului cerut fenicienilor până la
echivalentul a 5 tone de aur. Asirienii aveau obiective bine definite privind
menținerea stabilității și îmbogățire, recurgând la teamă, ură și teroare.
Fenicienii erau nevoiți să se îndrepte spre Occident în căutare de piețe noi și
noi surse de materii prime, în Malta, Sardinia, nordul Africii, Sicilia, Insulele
Baleare și în sudul Spaniei, unde au găsit o mare sursă de argint în râul
Tento. Fenicienii extrăgeau argintul și plăteau asirienilor tributul folosit
pentru a întreține maiestuoasele palate, biblioteca de tăblițe de argilă
construită de Assurbanipal și a plăti slujitorii și soldații. Plătirea tributului cu
argint duce la un excedente de argint, prețul acestuia prăbușindu-se. Asirienii
iau măsuri pentru restrângerea autonomiei fenicienilor, iar regele Tirului
devine o marionetă. Însă în secolul al VII-lea regii babilonieni au încheiat o
alianță cu mezii și în curând orașele asiriene Assur, Ninive, Haran și
Carchemis au fost atacate și distruse. Imperiul Asirian a intrat în declin și s-a
prăbușit după moartea lui Assurbanipal.
Babilonienii, sub Nabucodonosor, au format un alt mare imperiu, Imperiul
Babilonian alcătuit din teritorii din Asia Mică, Palestina și Irak, ce avea ca
centru Babilonul care era înconjurat de ziduri puternice, cu multe turnuri și
porți, printre care și Poarta lui Iștar, cuprinzând edificii, temple ca Zigguratul
lui Marduk sau Grădinile Suspendate. Dar gloria acestuia apune repede, căci
perșii, sub conducerea lui Cyrus, s-a unit cu mezii și au format un imperiu
colosal ce cuprindea Lydia, Asia Mică, Palestina, Irakul, Iranul,
Afghanistanul, ulterior și Egiptul și hotarele nord-vestice ale Indiei.[19]
La expansiunea acestora au asistat grecii, abia ieșiți din epoca homerică
întunecată. Sunt însă dovezi care indică faptul că epoca nu a fost atât de
"întunecată", precum mormântul de la Lefkandi ce datează din anii 1000
î.e.n. În mormântul numărul 86 zace o femeie îngropată, având podoabe
aurite pentru păr, fibule și obiecte de bronz, inele de aur, puse deasupra unui
bol de bronz aurit, provenite din Cipru, Levant și Egipt și aduse în Grecia
continentală de către fenicieni. În Ischia, în golful Napoli a fost găsită cupa
lui Nestor ce datează din secolul al VIII-lea î.e.n., pe care este scris un poem
de dragoste cu alfabetul grec, creat după tiparul alfabetului fenician, dar
având cinci vocale în plus, pentru a ușura citirea textelor. Astfel, au apărut
piesele de teatru, drama și dialogurile filozofice.