MINI-ESEURI - GRECIA ANTICĂ

Grecia (Elada) antică era localizată în S.Peninsulei Balcanice, insulele din Marea Egee şi V
Asiei Mici (Ionia). Agricultura era slabă din cauza reliefului muntos, solului pietros, climei
uscate, principalele culturi fiind cele de viţă de vie şi măslini. Erau dezvoltate meşteşugurile,
navigaţia şi comerţul maritim, ultimele două fiind favorizate de poziţia insulară şi de faptul că
Grecia era înconjurată de mări. Până-n 2500 î.Hr populaţia din această zonă era formată din
preeleni(pelasgi). În intervalul 2000 î.Hr-1200 î.Hr a avut loc invazia din N. a triburilor
elenilor(grecilor) care s-au stabilit astfel: aheii (în Pelopones), ionienii (în Atica, insulele egeene,
Asia Mică), eolienii (în Tessalia și Beoția), dorienii (în Pelopones/regiunea Laconia).

Civilizația minoică (cretană) numită după regele Minos, s-a dezvoltat între mil.III-II î.Hr, în
insula Creta. Era o civilizație a bronzului. Societatea îl avea în frunte pe rege provenit din rândul
aristocraților (bogaților), urmați de poporul de rând (agricultori, meșteșugari, negustori) și sclavi.
Principalele orașe erau Cnossos (capitala), Mallia, Phaistos. Cretanii aveau baze comerciale în
insulele Cytera, Thera, Egina. Arhitectura lor consta în palate, poduri de piatră, drumuri, sisteme
de canalizare și de aducere a apei. Sculptura era reprezentată din statuete și reliefuri din lut,
bronz, piatră și aur, ceramica era ornamentată cu diverse motive. Pictorii cretani realizau peisaje,
fresce, scene de vânătoare. Cretanii (minoicii) utilizau două tipuri de scriere numite linearul A și
B. Prin sec.XIII-XII î.Hr civilizația cretană(minoică) s-a prăbușit, printre cauze menționându-se
invazia aheilor care i-au cucerit orașele și explozia vulcanului din insula Thera (Santorin).

Civilizația miceniană avea centrul în cetatea Micene, ridicată de ahei în sec.XVI î.Hr. Era o
civilizație a bronzului și a fondat și alte orașe (Tirint, Argos, Teba). Principala ocupație era
comerțul maritim, produsele pe care le vindeau fiind, ulei, vin, ceramică, vase din aur și argint.
Zonele unde ajungeau negustorii micenieni erau Egiptul, Siria, Malta, Sicilia, S. Italiei. Au
ridicat așezări în insulele Ciclade, Cos și în Asia Mică (Milet, Colofon). Micenienii au preluat
de la civilizațiile orientale, carul de luptă și mormintele cu scară în stâncă. Arhitectura lor era
reprezentată de palate cu megaron situate pe poziții înalte, iar citadela era înconjurată de ziduri
ciclopice, intrarea numindu-se „Poarta leilor”. La conducere se afla regele, considerat „fiu al
zeilor”, un grup de bătrâni înțelepți care-l sfătuia pe rege și basileii, ca șefi ai comunităților din
celelalte orașe miceniene. Sub loviturile dorienilor, posesori ai civilizației fierului, civilizația
miceniană s-a prăbușit în sec.XII î.Hr.

Războiul troian a fost un conflict desfășurat timp de 10 ani la începutul sec.XII î.Hr între o
alianță a cetăților aheene și Troia o cetate ioniană din Asia Mică. Cauza era rivalitatea
comercială pe care o făceau negustorii troieni celor aheeni în Marea Egee. Coaliția, avându-l în
frunte pe regele Agamemnon, fratele lui Menelau, ajutat și de alți căpetenii precum Ahile si
Nestor, a atacat Troia, dar s-a lovit de rezistența troienilor conduși de Hector, fiul cel mare al
regelui Priam. Acesta a fost ucis în confruntarea cu Ahile, aheii s-au prefăcut că pleacă, lăsând
pe plajă, la sfatul lui Ulise, un uriaș cal de lemn pe care, troienii l-au introdus în cetate și au
început să sărbătorească victoria. Noaptea, din burta calului au ieșit soldați ahei care au ucis
gărzile, au deschis porțile cetății, armata aheilor a năvălit, a ucis o mare parte din locuitori și a
incendiat orașul. Informațiile despre războiul troian le aflăm din „Iliada”, poemul lui Homer, tot
el descriind în „Odiseea”, călătoria plină de peripeții a lui Ulise. Deși aceste poeme au fost
considerate simple povești, în anii 1870-1874, s-au descoperit la Hisarlîk (Turcia) ruinele cetății
Troia, dovedind astfel că acest conflict a avut loc cu adevărat.

Polisul grec. Forme de guvernare: Începând din sec. IX-VIII î.Hr apar şi se dezvoltă ~200 de
polis-uri (Milet, Samos, Sparta, Argos, Corint, Teba, Atena). Societatea era organizată în cetăţeni
(aristocraţi şi popor de rând), necetăţeni (cei veniți din altă parte) şi sclavi. Conducerea unui
polis era asigurată la începuturi de rege ajutat de un Sfat (Consiliu) al aristocraţiei şi de Adunarea
poporului care se întrunea în Agora. Armata era formată din cavalerie (aristocraţi), hopliţi sau
pedestrime formată din clasa de mijloc (fermieri, meşteşugari, negustori) şi marinarii (cei cu un
venit mic). Metodele sau formele de conducere (guvernare) au fost monarhia (regimul
monarhic), apoi, în unele polis-uri locul monarhiei a fost luat de regimul aristocratic. Alte polis-
uri au adoptat regimul oligarhic(oligarhia), regimul tiranic(tirania) şi regimul democratic
(democrația).

Marea colonizare greacă(sec.VIIIî.Hr-VI î.Hr) a fost cauzată decreșterea numărului de

locuitori, căutarea de noi terenuri arabile; lupte sociale și politice interne, dezvoltarea navigației
și comerțului. Principalele colonii au fost: Sinope, Olbia, Histria, Tomis, Callatis (în N-E Mării
Egee,Marea de Marmara,Marea Neagră). Colonizarea s-a bazat pe informaţiile navigatorilor,
plecarea din metropolă a unui grup condus de un fondator și debarcarea la destinaţie. Coloniile
au devenit independente faţă de metropole și au desfășurat cu acestea relaţii comerciale
(produsele vândute sau cumpărate erau produse meşteşugăreşti, vin, ulei de măsline, cereale,
metale, blănuri, sclavi. Relaţiile cu ,,barbarii”au fost în general, pașnicebazate pe alianţe politico-
militare și comerț. Consecințele colonizării au fost: dezvoltarea meșteșugurilor și a comerțului
maritim, apariția monedei, formarea demosului, legi scrise pentru popor, regimuri aristocratice
și tiranice, falanga hoplitică, creșterea numărului de sclavi și aculturaţia.

Sparta și Atena: În sec XII î.Hr-XI î.Hr, dorienii înființează cetatea Sparta, în Laconia
(Pelopones). Societatea era compusă din cetățeni, necetățeni(perieci) și ahei supuși. Conducerea
era asigurată de 2 regi, Gerousia, Colegiul celor 5 efori și Appella, regimul politic fiind
aristocratic și oligarhic. Spartanii începeau școala de la 7 ani învățând scrisul, cititul, socotitul,
muzica și antrenamente fizice și militare extrem de dure. Obiectivul acestei educații era formarea
cetățenilor-soldați în respect față de bătrâni, ura față de ahei, îndurarea greutăților, supunere
neclintită, exprimare laconică. Sparta era un stat militar fără oameni de cultură în comparație cu
alte polisuri grecești. Atena a fost înființată de ionieni în Attica. Societatea era compusă din
cetățeni (eupatrizi și demos), meteci și sclavi. Până în sec.VIII î.Hr a avut un regim monarhic,
dar din sec.VII î.Hr se impune un regim aristocratic bazat pe instituții precum Colegiul celor 9
arhonţi, Areopagul, Ecclesia și Boule. La sfârșitul sec.VII î.Hr, Dracon dă primele legi scrise
cerute de demos pentru a împiedica abuzurile eupatrizilor. Apoi,în 594 î.Hr, arhontele Solon dă o
Constituție care prevedea ştergerea datoriilor pe loturile de pământ, repatrierea cetaţenilor
vânduţi ca sclavi, interzicerea vânzării ca sclav a datornicului care nu-și putea plăti datoria la
timp, timocrația, instituirea Sfatului celor 400. Aceste legi au însemnat începutul democratizării.
Între 561-509 î.Hr Atena a avut un regim tiranic, dar în 510/509î.Hr, Clistene dă o nouă
Constituție care prevedea isonomia, isegoria, ostracismul, instituirea Colegiului celor 10 strategi,
a Sfatului celor 500. Secolul V î.Hr a fost supranumit „secolul de aur” sau epoca lui Pericle
”Olimpianul”, primul strateg al Atenei și a însemnat apogeul democrației ateniene. Ecclesia
devine autoritatea suverană (legislativă, executivă, judecătorească) a statului. Se întrunea de 4 ori
pe lună pe colina Pnyx sau săptămânal în Agora. S – a introdus salarizarea funcţiilor publice
care erau ocupate prin tragere la sorți pe timp de 1 an. Democrația era limitată deoarece femeile,
metecii şi sclavii erau excluşi din viaţa politice, dar era directă deoarece toţi cetăţenii aveau
posibilitatea să discute şi să aprobe legile. Educația ateniană se desfășura în felul următor. De la
7 la 14 ani în școli particulare cu programa compusă din scris, citit, aritmetică, recitări, muzica,
dans, mers în cadență, studiul poemelor homerice. Scriau pe tăblițe cerate și papirus. Scopul
acestei educații era formarea unui om ”frumos și bun”. De la 14 la 18 ani urma educația fizică la
palestră, pentatlon (alergări, sărituri, aruncarea discului și a suliței, lupta), iar după 18 ani la
gimnaziu (ex: Academia lui Platon, Liceul lui Aristotel). Copiii aristocraților studiau la școlile
sofiștilor și retorilor cu scopul de a deveni înțelepți și buni organizatori. Instrucția militară avea
loc de la 18 la 20 ani, iar cetățenia se obținea la 20 de ani. Obiectivul general al educației
ateniene era formarea unui om sănătos, puternic, talentat, patriot, cu simț civic, cinstit, plin de
noblețe sufletească. Fetele nu mergeau la școală fiind învățate de mame să scrie, să citească, să
numere, să cânte, să danseze, să coasă și să întrețină gospodăria.

Războaiele greco-persane s-au desfășurat în prima jumătate a sec.V î.Hr și au fost cauzate în
general de expansiunea Imperiului Persan spre Asia Mică și de amestecul persan în viața politică
internă a unor cetăți grecești. Au început prin răscoala Miletului care a fost cucerit și distrus de
perși însă la Maraton strategul atenian Miltiade învinge armata persană trimisă de Darius I. Zece
ani mai târziu regele persan Xerxes I obține victoria în ciuda rezistenței spartanilor regelui
Leonida. Acesta a rezistat 3 zile la Thermopyle, cu un detașament de 300 de spartani și câteva
sute de luptători greci din Teba și Thespia, dar a fost copleşit numeric şi trădat. Perșii au ocupat
și au incendiat Atena, dar pe mare la Salamina atenianul Temistocle și regele spartan Eurybiade
înfrâng flota persană. Un an după aceea la Plateea și Mycale grecii obțin noi victorii antipersane.
Pe fondul acestui conflict se vor cristaliza două alianțe: Liga de la Delos condusă de Atena și
Liga Peloponesiacă condusă de Sparta. După 5 decenii de lupte prin ”pacea lui Calias” are loc
sfârșitul războaielor greco-persane recunoscându-se autonomia orașelor grecești din Asia Mică
și hegemonia Atenei în Marea Egee. Apărarea democrației și libertății i-a determinat pe atenieni,
dar și pe ceilalți greci să lupte cu eroism contra invadatorilor persani.

Războiul peloponesiac a avut loc în ultimele 3 decenii ale sec.V î.Hr și a fost cauzat de lupta
pentru hegemonie dintre Liga peloponesiacă și Liga de la Delos. După ce victoriile au alternat de
ambele părți, moartea lui Pericle, înfrângerea flotei ateniene și destrămarea Ligii de la Delos au
hotărât soarta războiului. Consecințele acestuia au fost: hegemonia temporară a Spartei în Grecia,
criza cetăților grecești cauzate de resurse naturale slabe și importuri din colonii, sărăcirea
țăranilor, îmbogățirea aristocraților, neputința Spartei de a unifica Grecia (spartanii erau buni
războinici, dar nu aveau oameni „politici” pricepuți să conducă), decăderea democrației ateniene,
lupta între polisuri, apariția mercenarilor au dus la dispariția Greciei clasice și la ridicarea
Macedoniei,un regat din N. Greciei.

Regatul Macedoniei apare în sec .VII î.Hr în C.și E. Peninsulei Balcanice având capitala la
Pella. Regele Filip al- II-lea (359î.Hr – 336 î.Hr) voia prin diplomație, mită și forță să supună
Grecia și Imperiul Persan. A încurajat comerțul, urbanizarea, a emis moneda (,,filippi”) și a
înființat falanga macedoneană. În 338 î.Hr la Cheroneea învinge coaliția ateniano-tebană, iar
Congresul de la Corint îl recunoaște ca hegemon, și declară război Persiei. Filip II e asasinat în
336 î.Hr înainte să declanșeze războiul cu Imperiul persan. Fiul său, Alexandru cel Mare (336
î.Hr-323 î.Hr) a creat un imperiu cu limite între Marea Adriatică – Dunăre – Oc. Indian –
Munții Caucaz. A supus Imperiul persan și a cucerit Fenicia si Egiptul. A realizat imperiu bazat
pe simbioza greco-persană, a fondat cele 70 de orașe „Alexandrii”, au avut loc căsătorii mixte
între soldații și ofițerii macedoneni cu femei persane deschizând drumul spre elenism. După
moartea sa (323 î.Hr) Imperiul macedonean s-a împărțit între diadohi în regate ”elenistice”.
Macedonia condusă de dinastia Antigonizilor cuprindea Grecia și insulele egeene si Siria
condusă de dinastia Seleucizilor. Epoca elenistică (323 î.Hr.-30 î.Hr) a avut ca trăsături
răspîndirea civilizației grecești, noi cunoștințe geografice, comerț spre India și China, înflorirea
orașelor. În sec.II î.Hr-I î.Hr,regatele elenistice vor deveni, în urma cuceririlor, provincii romane.

Cultura și civilizația greacă și elenistică era unitară, umanistă, iar arta se inspira din realitate.
Scrierea a evoluat de la linearul A și B până la alfabetul preluat de la fenicieni. Materialele de
scris erau tăblițe de lut, papirus, pergament, „cioburi” de scoică sau ceramică. Principalul autor
studiat în școala vechilor greci era Homer. Teatrul grec a dezvoltat două genuri: tragedia,
principalii autori fiind Eschil, Sofocle și Euripide și comedia repezentată de Aristofan. Primul
care folosește termenul „historia” în sens de investigare este Hecateu din Milet. Herodot,
supranumit „părintele istoriei” ne-a lăsat informații despre războaiele greco-persane, construirea
piramidelor egiptene și geto-daci. Tucidide scrie o istorie a războiului peloponesiac. Învățații
greci aveau mai multe „specializări” fiind simultan filosofi, matematicieni, fizicieni, astronomi,
geografi. Thales din Milet afirma că apa stă la originea tuturor lucrurilor, Anaximandru, infinitul,
Democrit, atomii. Pitagora din Samos afirma că divinitatea e prezentă peste tot, sufletul e
nemuritor, totul are la bază un numă, iar omul trebuie să se bazeze pe rațiune, memorie și
cunoaștere. Ptolemeu și Philolaus afirmau că Pământul este rotund, Aristarh că Soarele e în
centrul sistemului planetar. În medicină, rămâne celebru jurământul lui Hipocrate din Cos, rostit
simbolic de medicii din întreaga lume și care exprimă promisiunea fiecărui medic de a-i îngriji
pe bolnavi cu toată știința și puterea lui. În filosofie, iubirea de înțelepciune juca un rol esențial
în cunoașterea naturii, a omului, a lumii materiale și spirituale în general. Socrate susținea
cunoașterea bazată pe rațiuneși alegerea unei vieți cumpătate. Platon, elevul său, admira educația
spartană, spunea că ideile sunt eterne, că sufletul e bolnav dacă e rău și nedrept, singura soluție
fiind iubirea „platonică”. El a întemeiat și o școală numită „Academia”. Cel mai mare gânditor al
Greciei antice și al întregii Antichități rămâne Aristotel care a avut contribuții la fondarea logicii,
biologiei, economiei politice, filosofiei, zoologiei și agronomiei, lucrările sale constituind alături
de învățăturile creștine, baza sistemului de învățământ din Evul Mediu. Ideile sale pun în
evidență existența materiei, a binelui din lumea oamenilor. Epoca elenistică, desfășurată între
sec.IV-I î.Hr, aduce implicarea regilor în educația poporului, aceștia fiind și protectorii
cărturarilor, folosirea limbii grecești, iar în religie, fenomenul de sincretism. Este perioada
matematicienilor Euclid, Eratostene și Menelaos, care au urmat marilor matematicieni ai Greciei
clasice, Pitagora și Thales. Matematicianul și fizicianul Arhimede din Siracuza pune bazele
principiului hidrostaticii, iar Heron din Alexandria inventează prima „mașinărie”(„motor”) cu
aburi. Alexandria din Egipt devine metropola științifică a lumii elenistice, locul unde se inventau
diverse lucruri, unde se traduceau diverse lucrări (ex. „Vechiul Testament”), unde se adunau în
celebra bibliotecă papirusuri care conțineau cunoștințele acumulate în lumea de atunci.
Arhitectura, „regina artelor”, se remarcă prin armonia proporțiilor, perfecțiunea tehnică,
ornamentația sobră și încadrarea templelor în ambianța naturii. Existau 3 stiluri arhitecturale,
împărțite și denumite doric, ionic, corintic în funcție de zona lor de apariție și având trăsături
specifice ale coloanelor. Principalele temple era cele de pe Acropola Atenei, al Lui Zeus din
Olimpia, al lui Apollo din Dephi. În epoca elenistică, sub influența artei orientale, monumentele
capătă proporții gigantice. Sculptorii s-au străduit să redea în lucrările lor perfecțiunea corpului
omenesc,mișcarea și naturalețea atitudinii,manifestând preferință pentru zei, sportivi și eroi.
Picturile erau realizate pe vase de ceramică, reprezentând animale marine, scene din viața
oamenilor sau figuri umane. Vasele de ceramică erau de mai multe tipuri și forme ca de exemplu
amfore și cratere. Arta miniaturală se remarcă prin producerea de obiecte de sticlă și fildeș.
Religia vechilor greci era politeistă. Zeus era părintele zeilor, Poseidon, zeul mării, Apollo, al
luminii, Artemis, a vânătorii, Atena, a înțelepciunii, Hefaistos, al focului, Hades, al infernului,
Afrodita, a dragostei și frumuseții, Hera, a căsătoriei. Semizeii sau eroii lumii grecești erau
Prometeu, cel care a furat focul de la zei și l-a dăruit oamenilor, Heracles cel mai puternic om de
pe Pământ. În onoarea zeilor și a semizeilor se organizau diverse sărbători și întreceri dintre care
cele mai faimoase și cu rezonanță până în zilele noastre rămân Jocurile Olimpice închinate lui
Zeus, care aveau loc la fiecare 4 ani și-n timpul cărora era oprit orice conflict între polis-uri. Ca
și alte popoare antice, vechii greci căutau să cunoască voința zeilor consultând oracole care să le
dea răspunsuri, sperau ei favorabile la problemele cu care se confruntau zi de zi. Pentru a-i
îmbuna pe zei le dădeau acestora, prin intermediul preoților care slujeau în temple, jertfe de
animale (tauri, boi), ofrande în flori, fructe,ouă. Modul de înhumare a morților era îngroparea în
cimitire sau incinerarea cadavrelor. Cultura și civilizația greacă și elenistică și-a adus contribuția
la crearea culturii și civilizației europene moderne, influențe precum exercitarea democrației,
rațiunea și umanismul, genurile literare, științele, idealizarea corpului uman și Jocurile Olimpice
străbătând veacurile până la noi.