TOMIS - CONSTANTA - oras emblema al Romaniei la Marea Neagra

 
   Asezata cam la mijlocul tarmului de vest al Marii Negre, Constanta, anticul Tomis, si-
a afirmat menirea de port maritim si puls viu de viata romaneasca in aceasta parte a
Europei, dincolo de vicisitudinile istorice atat de numeroase. Vechimea acestei asezari
si atributiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu toate incecarile dramatice
prin care a trecut, ii confera o aura distincta in istoria oraselor tarii. In 1991, Constanta
era sarbatorita pentru vechimea si permanenta ei, iar pe medalioanele emise cu acest
prilej se putea citi : TOMIS, 2500 vita - 2250 attestatio.

   Metropola a Pontului stang in antichitate, Tomis - Constanta se va afirma de-a lungul

secolelor, in indisolubila legatura cu istoria romanilor, cu interesele lor comerciale si spirituale, ca o placa turnata si ca o punte de
confluenta a civilizatiilor, nod important de comunicare intre Orient si Occident.

Cele mai vechi urme de vietuire umana, din indelunga perioada a pietrei cioplite,paleoliticul , au fost descoperite in nordul orasului, la
Mamaia- Sat si la Peninsula. In urma cu multe mii de ani, intr-un spatiu geografic bogat in resurse, viata oamenilor primitivi s-a putut
dezvolta gratie ocupatiilor lor preponderente, vanatoarea si pescuitul. S-a facut trecerea de la uneltele de piatra cioplite la cele slefuite,
superioare ca eficienta si varietate, atestate mai ales in arealul cuturii neolitice Hamangia (4200 - 37000 a. Chr.). Perioada eneolitica
transpare prin obiecte caracteristice culturii Gumelnita , descoperite pe malul lacului Tabacariei (langa actualul cartier Tomis IV) si
pe malul lacului Siutghiol. Scheletele umane, cu ,,ocru rosu", descoperite la Anadolchioi, se inscriu marilor restructurari etnice, indo-
europenizante, care face trecerea decisiva la uneltele din metal : arama, bronzul, fierul. Intre 2400 - 1200 a. Chr., intr-un larg spatiu,
din Carpati pana in Balcani, se formeaza marea etnie a tracilor, a caror ramura nordica, cea mai numeroasa si mai viguroasa, o
reprezentau geto-dacii. Un depozit compus din 38 obiecte din bronz, de uz agricol, descoperit in urma unei excavatii in zona
industriala a Constantei, este databil in ultima parte a epocii bronzului si prima parte a epocii fierului, Hallstatt. Trecerea la
agricultura, ca ocupatie preponderenta, implica viata sedentara, aparitia si dezvoltarea unor asezari stabile, inclusiv a unui nivel
superior de organizare socio- economica. In secolele VII - Vi a. Chr., traco-getii de pe litoralul vest-pontic sunt purtatorii unei culturi
proprii, cu indeletniciri apte sa-i faca parteneri in relatiile cu corabierii si negustorii eleni. Acestia, dornici de castiguri si in cautare de
locuri manoase, intra in contact cu aristocratia autohtona care se arata receptiva la schimburile comerciale. Dupa tatonari si contacte
benefice cu populatia locala, negustorii eleni intemeiaza cunoscutele apoikiai (colonii) la Histria, in anul celei de-a XXXI -a
Olimpiade (657 a. Chr.), La Callatis (Mangalia de azi), in secolul VI, la Tomis (sec.VI) si in alte puncte litorale favorabile lor.
Cercetarile arheologice au dovedit preexistenta unor asezari traco-gete in perimetrul Histriei, existenta anterioara la Callatis a unei
asezari getice, cunoscuta de Plinius cel Batran cu numele de Acervatis sau Acerbatis . La Tomis, sapaturile arheologice dintre anii
1971 - 1974 au surprins prezenta locuintelor de tip bordei sau semibordei legate de fazele de inceput ale asezarii si care pot fi atribuite
atat getilor bastinasi cat si grecilor nou-veniti. Astfel de locuinte le intalnim atat in mediul colonial de la Histria, Berezan, Olbia,
Pantikapaion, cat si in teritoriu, la Tariverde, Sarinasuf si in zona Bugului inferior.

  Descoperirile de la Tomis s-au facut in zona de la parcul Catedralei, deci in imediata apropiere a vadului maritim si comercial. Alte
descoperiri din zona peninsulara - intre care citam un numar mare de varfuri de sageti de bronz cu valoare premonetara si ambalaje
amforice de Chios si Lesbos - sustin ideea infiintarii aici de catre primii colonisti veniti din Milet a unui important emporion sau
factori comerciali. Daca Histria si Callatisul au avut o evolutie relativ rapida, Tomis va evolua mai incet. Documentele din secolele
VI-IV a. Chr. nu mentioneaza Tomisul, asa ca eventuala sa includere in Liga deliana (468 a. Chr.) nu ne este atestata. Nu stim ce a
determinat aceasta dezvoltare inceata, in schimb nu putem aprecia cauzele afirmarii sale in plan economic si cultural in epoca
elenistica, atunci cand orasul dobandeste tot mai mult aspectele unei adevarate polis . In timp ce Histria dadea semne de criza (i se
impotmoleau golful si portul), Tomisul constituia un vad maritim mai sigur, mai propice, Pe de alta parte, puterea economica a sa se
vedea a fi mult mai larga, de vreme ce nu se intemeia doar pe satele din teritoriul sau rural (chora), cum erau, de exemplu, cel de la
Tariverde pentru Histria sau cel de la Albesti pentru Callatis. La Dunare se ridicase Axiopolis (Cernavoda), de unde se trimiteau la
Tomis, bogatiile cerealiere, animaliere etc. din Campia Romana a daco-geilor. Un eveniment din anul 260 a. Chr., relatat de istoricul
Memnon din Heracleea Pontica , atesta importanta Tomisului, disputat pe de-o parte de Histria si Callatis, coalizate, pe de alta de
Bizant, vestitul oras de pe tarmul Hellespontului, caree tinea sa-si afirme si aici hegemonia. Sau, cum spunea Memnon insusi,
bizantinii au pornit un razboi ,,impotriva callatienilor - acestia erau colonisti ai heracleenilor - si totodata impotriva histrienilor", avand
sa faca din Tomis un monopol al lor ( Fontes Historiae Romaniae , I, 511). Se pare ca acest conflict a fost benefic Tomisului,
asigurand deschiderea necesara spre activitati portuare autohtone si de anvergura. Intr-adevar, toate datele converg sa arate o evolutie
evidenta in multiple aspecte. Tomisul stabileste numeroase legaturi comerciale cu centre importante - iar mentionarea lor, bazata pe
dovezi arheologice, apare deosebit de elocventa : Messambria, Apollonia, Bizant, Atena, Sinope, Thasos, Rhodos, Cos, Cnidos, Olbia,
Chersonesos etc. Baza de aprovizionare pentru efectuarea acestui comert pe scara larga este extinsa de la relatiile bune cu aristocratia
locala din propriu sau teritoriu, la contacte fructuoase cu capeteniile si negustorii din nordul Dunarii. Pe de alta parte, pe drumul
Tomis - Axiopolis si, de aici, in interiorul Daciei, patrund marfurile grecesti. Toate acestea aduc cetatii castiguri insemnate, de vreme
ce constatam, in perimetrul sau, in aceasta epoca, numeroase constructii publice si particulare, apeducte, strazi amenajate, etc. Dovada
a prosperitatii Tomisului este si faptul ca orasul va batee moneda proprie. Desi getii coexista cu grecii, in bune si utile raporturi,
Tomisul imita traditionala polis elena, organele deliberative fiind sfatul si adunarea poporului ( boule kai demos ) ; treburile curente
erau urmarite de functionari cu atributii curente : arhontii, agoranomii, strategii, oikonomii etc. Ca si la Histria, Apollon era
divinitatea protectoare. Alaturi de acesta, erau venerati Poseidon, Hermes, Dioscurii, Demetra, Dionysos s.a. Sub impactul credintelor
traco-getice se constata interferente si fuziuni, care constituie adesea esenta unor divinitati ca Marele Zeu de la Histria, Derzelas al
tracilor, cu multiple atribute in zona, sau Cavalerul Trac . Atat cat ne-au permis cercetarile arheologice, in spatiile unde s-au efectuat,
unele elemente atesta pentru aceasta epoca la Tomis existenta unor institutii de cultura sau de invatamant.
   Expansiunea romana in Peninsula Balcanica, finalizata cu transformarea in provincii a Greciei si Macedoniei, va pune cetatile de pe
tarmul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra) in fata unui pericol major. Cu toata opozitia inversunata a lui Mitridates al VI-lea ,
regele Pontului, in fruntea unei coalitii antiromane, in timpul celei de-a treia confruntari, intre anii 72/ 71 a. Chr., guvernatoul
Macedoniei, Marcus Terentuis Verro Lucullus , realizeaza o expeditie pe tarmul vest-pontic, stabilind aici garnizoane romane. Este
posibil ca, dupa exemplul Callatidei care incheie cu romanii un tratat (cunoscutul foedus callatian ) si celelalte orase, inclusiv
Tomisul, sa fi stabilit aceasta forma de alianta cu Roma. Impozitele grele, obligatiile de intretinere a garnizoanelor, vexatiunile si
probabil un anume control asupra tranzactiilor comerciale determina insa grecii din cetatile vest-pontice sa se rascoale. Ei se vor alia
cu getii din intinsul provinciei si cu bastarnii. In 62/ 61 a. Chr., rasculatii infrunta pe romani sub zidurile sub zidurile Histriei. Aici,
proconsulul Macedoniei, C. Antonius Hybrida , cunoaste poate cea mai rusinoasa infrangere suferita candva de un general roman.
Referindu-se la amploarea si darzenia fortelor antiromane, Vasile Parvan se intreab, cu buna stiinta, daca nu cumva cel care a
comandat coalitia anitromana si l-a invins pe Hybrida, nu va fi fost insusi marele rege Burebista , in cadrul actiunilor sale hotarate de
constituire si largire a statului geto-dac. Fapt cert este ca, la scurt timp dupa aceasta batalie, intre anii 55 - 44 a. Chr., Burebista
reuseste sa integreze statul sau in toate cetatile vest-pontice, de la Olbia in nord (la gurile Bugului), pana la Apollonia (Sozopol) in
sud (in Bulgaria). Dar disparitia lui Burebista, ucis in urma unei conjuratii in 44 a. Chr., duce la faramitarea statului sau, chiar daca
nucleul cu capitala la Sarmizegetusa se va mentine. Curand, ofensiva romana in Ripa Traciae (nume dat Dobrogei) este reluata. O
invazie a dacilor si bastarnilor in sudul Dunarii este respinsa de proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus , in 29/ 28 a.Chr.
Aplicand dictonul "divide et impera", Crassus cooperarea basileului geto-dac Roles , din sud-vestul Dobrogei. Cu ajutorul acestui
socius et amicus populi Romani , Crassus va invinge alte doua capetenii locale, pe Dapyx , care stapanea centrul provinciei, si pe
Zyraxes , din nordul ei. In ultimii zece ani ai domniei lui Augustus (27 a. Chr.- 14 d. Chr.), Dobrogea va intra sub supravegherea
militara a Imperiului Roman. Micra Skytia , cum se numea Dobrogea atunci, se va afla, timp de sapte secole, sub dominatie romana.

   Orasele mercantile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin cunosc dominatia Romei. Un cetatean bogat al Histriei, Papas , fiul lui
Theopompos , dedica lui Augustus un templu. Inca de la inceputul sec. I d. Chr., ia fiinta uniunea culturala a cinci cetati vest-pontice :
Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) si Odessos (Varna). Pentapolis -ul se va largi curand, prin aderarea Mesambriei
(Nesebar) si devine Hexapolis. Dupa o scurta perioada, in care Odessos a fost protagonista acestei uniuni, resedinta pontarchului
(conducatorului ei) se va stabili pentru aproape doua secole la Tomis. Tot la Tomis va fi instituit un praefectus orae maritimae ,
orasul devenind astfel sediul comandantului militar al Pontului Stang. Stiri pretioase despre viata tomitana de la inceputul erei crestine
aflam in Tristia (Tristele) si in Epistolae ex Ponto , capodopere ale marelui poet latin Publius Ovidius Naso , renegat la Tomis din
ordinul imparatului Augustus. Chiar daca pretextul renegarii sale fusese poezia erotica, sau, o anume parte a ei, considerata
licentioasa, cantaretul gingaselor iubiri era constient ca o greseala (error ) si tradarea unui prieten il sortisera surghiunului la marginea
nordica a Imperiului. Departe de Cetatea Eterna , intr-o zona care-i apare aspra, rece, plina de pericole. Ovidiu isi scrie elegiie ca pe
niste scrieri de iertare. Cu tot scenariul ingrosat, sumbru, al acestor lamentatii, el nu obtine indurareea scontata, adevarata cauza a
relegarii sale fiind Livia, sotia lui Augustus, si fiul acesteia, viitorul imparat Tiberius . Fiu al Sulmonei, Ovidiu isi va afla la Tomis a
doua patrie. Cel care se bucurase de fastul Romei si de meritate onoruri traieste intre zidurile stramte ale cetatii vest-pontice ultimii sai
ani de viata, intre 9 - 17p. Chr. alaturi de greci si de geti, care adesea il vor sprijini si-l vor aprecia. Cetatenii orasului il vor alege
agonothet , presedinte al jocurilor in cinstea zeilor, apreciind insusirile sale alese, talentul, cultura sa. In scrierile din exil, se referea
adesea la getii din provincie, care ataca cetatile Troesmis (Iglita) si Aegyssua (Tulcea), ca si la getii din cetate, care primesc cu
satisfactie versurile scrise de poet in limba lor; mentioneaza is alte neamuri, pe bessi, pe ,,iazigii cei aprigi", aminteste de "lancile
sarmatice", de "arcul scitic" etc. Daca getii si aliatii lor sunt un pericol prin incursiunile repetate, nu acelasi este comportamentul celor
din cetate. Intr-o scrisoare, Ovidiu afirma clar preponderenta getilor in oras :

"Vrei sa afli, poate, si cine-s tomitanii

Si ce fel de moravuri se vad in jurul meu?
Cu getii in amestec sunt grecii de pe-aice
Dar getii cei razboinici ii covarsesc pe greci.
Calari pe cai puzderii, sarmatii si cu getii
Tot misuna pe drumuri : cand vin, cand iar se-ntorc!"
( Tristia, V, 7, v.9 - 14)

   In alte versuri aflam portretul autohtonilor din imprejurimile cetatii, obligati sa stea cu o mana pe coarnele plugului si cu cealalta pe
arme, sau care, imbracati in cojoace mitoase, rontaiau vinul inghetat? Iata si fragmentul in care getii il aclamau in cetate pe gingasul
poet care le citeste un poem in limba lor :

"Poate, prin fata-i schimbata de-acum, muza mea se tradeaza

si, cu atat greseli, o recunosti ca e ea.
Nu te mira, citind-o, ca versul mi-e plin de cusururi,
pentru ca eu, intre timp, getic poet am fost?
Si le-am placut, felicita-ma deci, ca astfel inceput-am
nume sa port de poet printre hirsutii mei geti.
...........................................................................................................................................
Dupa ce, dar, intregul poem scris in limba straina
l-am terminat de citit pana la ultimul vers,
Capul si tolbele pline ei toti si-au miscat si un lung
murmur din gura au scos getii cuprinsi de avant."

( Poetica, IV, 13-18, 33-36 ).

   Ovidiu ramane in constiinta noastra un simbol etern al spiritualitatii latine in aceasta parte a lumii. Mormantul sau a ramas o taina,
iar sarcofagul sau piatra sau urna sa funerara asteapta lumina descoperirii. Investigatii s-au facut si se vor face, dar suprapunerea
orasului modern celui antic nu permite lucrari ample. Sunt si doua indicii, in izvoare literare tarzii, din epoca Renasteerii : unul, dupa
care tomitanii l-ar fi inmormantat pe poet la poarta cetatii - ante oppidi portam . Celalalt il aflam in Viata lui Dante de Giovanni
Boccacio :" Mormantul lui Ovidiu se afla pe o insula din Pont?"

   Urmand sirul cursului nostru istoric, trebuie sa aratam ca pe litoralul vest-pontic, in cetati, ca si in mediul rural, viata romana
patrunde impetuos, colonistii, veteranii, negustorii, toti cei veniti din diferite parti ale Imperiului se amesteca cu bastinasii traco-geto-
daci. Tomisul intra sub incidenta unor masuri administrative ce culmineaza, in 86 p. Chr., cu infiintarea provinciei Moesia Infeior
(corespunzand, in linii mari, actualei Dobroge). Dupa cucerirea Daciei de catrre legiunile lui Traian , intre anii 101-102 si 105-106 p.
Chr.), procesul romanizarii se intensifica si in nordul Dunarii. In orasele vest-pontice constatam un puternic reviriment economic,
urban, cultural, religios. Pozitia proeminenta a Tomisului in cadrul provinciei Moesia Inferior se consolideaza. Sub Hadrian (117-
137), orasul capata statut de cetate libera, iar sub Antoninus Pius (138-161) apare in documente si pe emisiunile monetare ca
Metropola Pontului Stang . Acea pax Romana a Antoninilor aduce orasului prosperitatea meritata. Fragmentele arhitectonice
descoperite azi atesta cu elocventa marile constructii din epoca : se inalta edificii publice si particulare, se dezvolta atelieree
mestesugaresti (sticla, ceramica, marmura), se sapa in pamant si calcar apeducte subterane pentru a asigura locuitorilor apa potabila.
Negustorii si armatorii tomitani sunt in plina activitate. Izvoarele istorice etaleaza un mare numar de orase-porturi care asigura
Tomisului intense relatii comerciale ; Byzantion, Alexandria, Cyzic, Palmira, Smirna, Athena, Ancyra s.a. Negustorii si armatorii din
alte porturi isi deschid aici reprezentante, cum este cea, cunoscuta, din Alexandria Egiptului. Semne sigure ale prosperitatii tomitane,
artele si cultele cunosc o deosebita afirmare. In arta sculpturii se produce mult si frumos : statui, basoreliefuri,ornamente arhitecturale,
statuete de terracota, toate intr-o interpretare care asimileaza si fondul autohton. Marmura este adusa de corabii si lucrata in ateliere
(ca cel de la "Serpentina", pe malul portului, descoperit in 1958). Capiteluri, frize cu ornamente, stele funerare, acea statuie a
"Cetateanului din Tomis" transmit sentimentele alese ale tomitanilor, dragostea lor pentru frumos si ideea dainuirii. Din acest timp
provin cele 24 de statui si basoreliefuri descoperite intr-un depozit in 1962, sub terasamentul fostei gari feroviare. De o mare
frumusete si de o valoare inestimabila (documentara, artistica, ideatica) ele constituie tot atatea embleme de civilzatie antica, tot atatea
blazoane ale vechimii Constantei. Oaspeti romani si straini, veniti din toata lumea, admira azi, la parterul Muzeului de istorie nationala
si arheologie din Piata Ovidiu, portretul-bust, in marmura alba, al zeitei Isis (sau al unei preotese a acesteia?), Fortuna cu Pontos (zei
protectori ai cetatii), reprezentarea unica, in marmura cenusie a Sarpelui Glykon (divinitate benefica, cu conotatii nu doar orientale, ci
si autohtone), Aedicula cu dubla imagine a zeitei Nemesis (divinitate a ordinii si echilibrului universal), cateva ilustrari ale
Cavalerului trac , pe zeul medicinei Asklepios etc. Din aceeasi epoca in care erau manifestate la Tomis aceste cultee, este si o
dedicatie in piatra catre imparateasa Iulia Mameea , pusa de "sfatul si poporul preastralucitei metropole si capitala a Pontului Stang".
In cetate, ca si in intreaga provincie, de o larga raspandire se bucura divinitatile clasice, Jupiter, Minerva, Apollo, Bacchus , cel mai
de seama erou din mitologia anticei Elade, Hercule ; zeitatile traco-gete sunt asimilate cu cele greco-romane : Sabazios cu Dionysos,
Kottito si Bendis cu Artemis-Diana ; insusi Cavalerul Trac dobandeste noi denumiri, ca Hero-Domnus sau Invictus .

   Pacea romana va fi tulburata, insa, de atacurile costobocilor (in 170 p. Chr.) si, la mijlocul secolului urmator, de incursiunile
razboinice ale getilor, in alianta cu carpii, cum aflam in Zosimos (Istoria contemporana, I, 42) .Dupa anul 270 al erei crestine, se fac
eforturi pentru refacerea zidului de aparare. In viata orasului se constata o noua epoca de revigorare, declansata inca in timpul lui
Diocletian (284-305), cand Tomisul devine resedinta provinciei romane Scythia Minor , si intensificata mai cu seama in vremea lui
Constantin cel Mare (306-337) si a urmasilor acestuia. Din anul 330, cand Constantin cel Mare muta capitala Imperiului roman pe
malurile Hellespontului, facand din vechiul Bizantion o ilustra capitala romano-bizantina Constantinopolis ; o puternica influenta
benefica va reverbera asupra cetatilor vest-pontice si, desigur, asupra Tomisului. Acesta, ca de altfel intreaga provincie careia ii este
resedinta, va fi sub protectia directa a Imperiului, ca baza strategica si de aprovizionare, ca un segment important al dominatiei
constantinopoliene. Ca o consecinta a bunelor relatii cu noua capitala, Tomisul va cunoaste o dezvoltare impetuoasa; in toate planurile
: portuar-comercial, urbanistic, cultural. Vestgiile arheologice sunt graitoare: monede, inscriptii, ceramica, fragmente arhitecturale,
piese de sculptura, unelte variate, ancore etc. Activitatea intensa de aici, ca port si oras cultural, este scoasa in evidenta, cu deosebire,
de marile edificii si amenajari ce apartin acestei epoci. Avem in vedere, in primul rand, Edificiul roman cu mozaic , constructie
impunatoare, ce a servit, deopotriva, ca gara maritima si club al armatorilor si negustorilor, de la finele sec. III la inceputul secolului al
VII-lea. Descoperit in 1959, vastul complex, construit in trei terase suprapuse, a fost cercetat cu atentia cuvenita si protejat intr-o
constructie muzeala. Chiar daca nu ne-a ramas decat o parte din zidurile si arcadele romane ale constructiei, din obiectele aflate in
magaziile sale, ori din pardoseala din mozaic policrom (700 m 2 din 2000 m 2 cati vor fi fost initial), vizitatorii au prilejul de a admira
nemijlocit un edificiu unic in aceasta parte a Europei, in maretia si autenticul aspectelor si detaliilor sale. In epoca romano-bizantina,
autoritatile orasului, armatorii, negustorii se intalneau in sala fastuoasa a terasei superioare a edificiului, care avea 100 m lungime si
20 m latime; aici se incheiau tranzactii banoase, aveau loc festine etc. Pavimentul mozaicat, cu motive geometrice si florale, inscrise in
patrate si cercuri, dispuse in jurul unui camp central, separate prin registre si benzi (vrejuri de iedera, unde etrusce, motivul clasic
pelta , specific roman), impune prin varietate, eleganta si gust artistic. Tehnica este, desigur, cea clasica, numita opus vermiculatum ,
dar simbolistica motivelor si registrelor care se repeta aleatoric cu includerea altor elemente (funii impletite, solzi de peste, cate un
kantharos , arme, ba chiar si un porumbel sorbind apa dintr-o frunza) merita, in continuare, a fi aprofundata. A doua terasa a
edificiului, la 9 m dedesubt, formata din 11 incaperi-depozite, cat si cea de-a treia terasa, la 4 m sub nivelul acesteia, cu alte incaperi
boltite, atesta deopotriva functionalitatea comercial-portuara a edificiului, inclusiv prin obiectele descoperite (amfore cu uleiuri, vin,
fier, ceara, rasini etc)? Din aceeasi epoca dateaza Termele , la sud de Edificiul roman, spre intrarea principala in portul de astazi.
Sapaturile arheologice au dus la degajarea in intregime a unei sali incapatoare, o adevarata baie publica, pardosita cu blocuri de
marmura, sub care, printr-un hypocaustum , veneau aburii calzi? Ceva mai recenta, descoperirea Mormantului pictat , langa
restaurantul "Zorile", la inceputul strazii Stefan cel Mare, pe locul unei necropole din sec.IV, ne-a pus in fata unei constructii funerare
de o valoare documentara si artistica de exceptie. Este vorba de un cavou cu planul dreptunghiular de 2,80 m lungime, 2,30 m latime
si 2 m inaltime, pe peretii caruia sunt zugravitee fresce vegetale si animaliere care prefateaza o scena tipica de initiere : in jurul unei
mese rotunde pe care sunt asezate diferite obiecte, sunt cinci tineri, unii ridicand paharele, altii cu mainile intinse catre obiectele de pe
masa; langa ei, doi servitori ii imbie cu amfore, poate cu vin. Scena are evident un aer meditativ, ca si cum tinerii ar reflecta discutand
pe o tema adanca, filozofica sau religioasa. Semnificatia obiectelor de pe masa lasa inca un loc liber aprecierilor. Reprezentarile
animaliere (potarnichi, porumbei, iepuri, pauni) si motivele vegetale care le insotesc subliniaza o vietuire paradisiaca. In ansamblu,
intreaga configuratie cromatica a mormantului-hypogeu de la Tomis denota maiestrie si subtilitate artistica?

   Mormantul pictat apartine perioadei de trecere de la paganism la crestinism. In ciuda masurilor de protectie luate de autoritati,
cultele pagane traditionale palesc, iar monoteismul crestin castiga tot mai multi adepti in tot Imperiul, inclusiv in orasele vest-pontice.
Istoria Bisericii Ortodoxe Romane consemneaza misionarismul Sfantului Apostol Andrei la sciti si printrre stramosii nostri.
Raspandirea crestinismului in Imperiu determina pe Constantin cel Mare sa dea cunoscutul Edict de la Milano, din anul 313, care
valida libera exercitare a credintei in Iisus. In Scitia Mica, locuitorii adopta crestinismul ca pe o religie de mantuire si inalta lacasuri de
inchinaciune. Se cunosc numele unor martiri la Axiopolis (Cernavoda), Durostorum (Silistra), in alte parti care au patimit in timpul
persecutiilor. Osemintele celor sacrificati pentru convingerile lor crestine, descoperite in basilicile Tomisului, se adauga acestor
dovezi. Aici, cercetarile arheologice au scos la lumina sase basilici, intre care doua apar in sud-vestul anticei cetati, unde formau un
episcopium , resedinta intai statatorilor eparhiei de aici. Dintre episcopi, amintim, mai intai, pe Evangelicus, Titus (sau Philus) si
Marcu , apoi pe cei afirmati categoric in izvoare, ca : Betranion (Vetranion) care, in conflict cu imparatul Valens, in anul 369, apara
acerb ortodoxismul; Cherontius (sau Terentius), atestat in anul 381 la Sinodul II ecumenic, marele carturar Theotimus I , apoi pe
Timotei , prezent la Sinodul de la Efes din anul 431, Ioan, Alexandru mentionati in opozitie cu nestorianismul. Le urmeaza
Theotimus II , amintit in 458, om de mare cultura latina si aparator al ortodoxismului, Paternus , care in 519, semneaza in actele
ecleziastice de la Constantinopol cu titlul "Episcopus provinciae Acythiae metropolitanus ", aparand deci in ipostaza superioara de
mitropolit (numele sau apare, de asemenea, pe un talger de argint aurit, descoperit in 1912 la Malaia Perescepina, in Ucraina, si aflat
acum la Muzeul Ermitaj din Sank-Petersburg; in fine, ultimul episcop cunoscut din sec.VI este Valentinian (550-580) , in
corespondenta cu Papa Virgilius, semnand "episcopus de Tomis,provinciae Scythiae". Mai mentionam, fie si in treacat, pe acei
carturari si scriitori in latina orientala originari din Scitia Mica, care s-au afirmat in cultura europeana, un Auxentius de Durostorum,
Ioan Maxentiu, Ioan Cassian sau Dionysius Exiguus . Nascut in teritoriul rural al Tomisului, Ioan Cassian (cca.360-430) a fost un
neobosit calator si propagator al monahismului. Un alt calugar originar din aceasta parte a Europei, Dionysius Exiguus (Dionisie cel
Smerit), a trait in sec.VI, fiind monah la Roma aproape o jumatate de secol, facandu-se cunoscut prin eruditia sa, omenirea datorandu-
I calculul erei crestine.

   Viata infloritoare a Tomisului va fi insa grav si mereu perturbata de navalirile hunilor, avarilor, protobulgarilor, slavilor (anti si
sclavini) etc., carora ostirile Imperiului abia daca le mai pot face fata. Atacurile slavilor, cutrigurilor si avarilor, din anul 585, sunt
urmate de patrunderile, pe uscat si pe apa. Incercarile, uneori victorioase, ale imparatului Mauriciu Tiberiu (582-602) de a pune
stavila valurilor de atacatori, nu rezolva starea de pericitate. Alte valuri migratoare se adauga celor anterioare, astfel ca, in 679,
bulgarii veniti la Gurile Dunarii de pe Volga infrang ostile lui Constantin IV Pogonatul (668-685) si, sub conducatorul lor,
Asparuch sau Isperich , intemeiaza un stat in Bulgaria de azi, cu capitala la Pliska . Tomisul va depasi totusi aceasta ruptura,
continuand sa fie resedinta themei Scytia Mica si loc de escala pentru corabiile bizantine. Stirile literare dispar pentru o vreme, iar
marturiile arheologice ne arata un oras redus ca importanta. Abia Constantin Porphirogenetul (913-920 si 944-959), in lucrarea De
Thematibus (p. 47,58-60), mentioneaza, in thema Scytia Mica, intre orase, Tomisul, cand se refera la situatii istorice mai vechi, iar
cand se refera la situatii apropiate epocii sale, de aceleiasi cetati numele Constantia .

   Aceasta metamorfoza de la Tomis la Constantia (Constanta) apare si la cronicarul Ioan Skylites , cand se refera la solii care vin de
la Constantia si alte orase vest-pontice la imparatul Ioan Tsimiskes (969-976). Sub acest energic imparat care desfiinteaza Bulgaria de
rasarit si alunga pe rusii kieveni, Dobrogea intra in noua thema Paristrion sau Paradunavon si, desi Constanteia sau Constantia nu
mai este resedinta ei (capitala themei fiind acum la Dorostolon), o buna perspectiva se va arata curand orasului nostru.

   Este cazul se schitam acum cateva ipoteze si date privind schimbarea numelui orasului din Tomis in cel de Constanta. O prima
ipoteza este ca numele Constantei vine de la imparatul Constantin cel Mare (306-337). Regretatul profesor Radu Vulpe, intr-un
articol consacrat themei, argumenta originea numelui Constanta de la si incepand cu vremea lui Constantiu II (337-361). Se intrevede
apoi o a treia ipoteza, dupa care noul nume al orasului deriva din cel al fiicei amintitului imparat, Flavia Maxima Constantia ,
sacrificata de biserica. Cert este ca, din aceasta epoca, fasta constructiilor basilicale, urbanismul in genere, in partea de sud-vest a
Tomisului apare un nou cartier, denumit probabil Constantiana sau Constantia , cu doua basilici, dintre care una episcopala. Noul
nume va reusi sa se mentina printre localnici, in paralel cu cel traditional si oficial, Tomis . Scriitorii vremii - Zosimos,
Theophilactos Simmokata sau Theophanus Confesor - il numesc in continuare Tomis. La Procopius din Caesareea apar ambele
nume, dar se face o distinctie intre Tomis si Cosntantiana, iar unii comentatori le considera ca desemnand doua localitati diferite.
Desigur, vor fi fost mai multe nume derivand de la acelea ale imparatilor bizantini, dar unele, precum Constantiniana (presupusa a fi
fost la Capul Dolojman), nu au nici o legatura cu Tomisul. Alti cercetatori inclina sa considere numele Constanta ca fiind de data mai
tarzie: poate din vremea lui Constantin IV Pogonatul (668-685) ori Constantin V Kopronimos (730-735). Mai multe secole, doua
nume ale orasului coexista, de la Constantin Porphirogenetul si Kedrenos , la portulantele sau hartile nautice medievale. Incepand
cu sec.XIII - XIV, numele Constantei apare cu evidenta, chiar daca formele de transcriere difera : Constanza, in "Carta nautica
pisana" din sec.XIII, Constansa , in "Atlasul catalan" din 1375, Constantia in insemnarile lui Walerand de Wavrin, in 1445,
Constanca , in cartea lui Grazioso Benincasa, 1471 s.a.m.d.. Forma Constanza , cu primul n eludat, este o realitate lingvistica.

   De un interes deosebit pentru inceputul Evului Mediu la Constanta sunt doua sigilii de plumb, descoperite si identificate de curand,
pe care aflam numele a doi mitropoliti de Tomis : Anicet (sec.X-XI) si Vasile (sec.XI), continuatori ai lui Paternus (din 519), la
carma eparhiei mitropolitane de Tomis. De altfel, orasul va fi resedinta mitropolitana pana la Rascoala fratilor Petru si Asan , in
1186. Oricum, dupa 1204, cand la Constantinopol se instaleaza Imperiul latin de rasarit (resedinta celui bizantin mutandu-se, pentru un
timp, la Niceea), ia fiinta in nordul Dobrogei mitropolia de Vicina . La Tomis-Constanta, cu toate atacurile uzilor, pecenegilor si
cumanilor, viata continua, si orasul este mentionat adesea in portulantele si documentele vremii. Genovezii patrund pe coastele vestice
ale Marii Negre, numita acum "Mare Majus"- Marea cea Mare , cum o va numi, mai apoi, in hrisoave, si Mircea cel Batran. In cel
mai vechi portulan cunoscut, acela al lui Petro Visconti, din 1318, se afla inscrisa si Constanza. Se pare ca genovezii au infiintat aici si
la Mangalia (Pangalia, Manegalia, in portulante) comptuare comerciale. Negustorii venetieni, genovezi, raguzani si, desigur, bizantini
sunt prezenti cu corabiile lor in porturile de la Mare si Dunare . Micul stat numit Tara Cavarnei , al lui Balica , se va extinde, sub
Dobrotici , si asupra unor parti ale Dobrogei. Mentionat la 1374 in confruntare cu genovezii, Dobrotici se considera protectorul
porturilor de la Mare si Dunare. Urmasul sau,Ivanco , prin trimisii sai Coste si Joplan (Cioplan?), va incheia un tratat cu genovezii.
Dar genovezii nu constituiau un pericol real pentru provincia dintre Dunare si Mare, oricat de abili s-ar fi aratat acesti "marchands et
guerries", care infiintasera colonii prospere la Chilia, Giurgiu sau Calafat. Adevaratele mari pericole erau, acum, incursiunile tatarilor,
dinspre est, si, mai ales, expansiunea otomana, de la sud.

   Este meritul domnitorilor romani de a fi privit Dobrogea si Gurile Dunarii cu simt de raspundere, ca pe vechi vetre de vietuire
istorica romaneasca sau ca pe niste parti legitime ale Daciei strabune, luptandu-se, adesea in conditii inegale, cu tatarii si cu turcii
osmani, pentru apararea lor. Inca Basarab I , intemeietorul Tarii Romanesti, pe urmle lui Dromichaites, Burebista si Decebal, a tinut
Delta Dunarii si nordul Dobrogei in statul sau, stavilind pentru o vreme incursiunile tataresti. Urmasul sau, Nicolae Alexandru
Basarab (1352-1364), continua cu indarjire apararea pamantului dobrogean si a Gurilor Dunarii de navalirile tatarilor. In continuare,
voievozii romani cauta sa atraga noi forte impotriva pericolului otoman din sud, pe Balica si Dobrotici si pe tarul bulgar Srachimir .
In cursul confruntarilor din anii 1388-1390, atat succesorul lui Dobrotici, Ivanco , cat si tarul Sisman , de la Vidin, pier in lupta. Va
reveni lui Mircea cel Batran (1386-1418), destoinicul domn al Tarii Romanesti, menirea de a-I invinge pe cotropitorii osmani si,
apoi, in conditii vitrege, de a avea taria sa le impuna tratative. Sub Mircea, intreaga Dobroge intra in hotarele Tarii Romanesti. El se
intituleaza pe drept, "domn de amandoua partile de peste toata Dunarea si pana la Marea cea Mare si cetatii Darstorului stapanitor".
Urmasii sai, Mihail (1418-1422) ca si Dan al II-lea (1422-1430?), infrunta ostile de azapi si acangii care veneau din Deliorman,
facand incursiuni de prada, inclusiv pe litoral. Companiile otomane in Dobrogea din anii 1417-1419, cu tot caracterul lor de
expansiune brutala, n-au asigurat stabilitatea administratiei turcesti aici. Sunt instalate garnizoane in cetatile lui Mircea de la Isacea si
Enisala - si cam atat. In continuare, voievozii romani Iancu de Hunedoara , intre anii 1442-1444, Vlad Dracul , la 1445, Vlad Tepes
, la 1462, se opun cu vitejie fortelor osmane, fie pe cont propriu, ori alaturi de cavalerii cruciati. In treacat fie spus, cruciadele se
dovedesc incapabile de a tine pipt puhoiului osman, iar cavalerii apusului pleaca, lasand greul luptei antiotomane voievozilor romani.
Astfel, se ajunge la situatia dramatica din 1476, cand Mehmed al II-lea traverseaza Dobrogea, conform izvoarelor turcesti, "fara
rezistenta". Ultimele puncte de opozitie,cetatile lui Stefan cel Mare Chilia si Cetatea Alba, sunt cucerite de Baiazid al II-lea , la
1484.

   Cucerirea Dobrogei de catre Imperiul otoman a avut in vedere asigurarea unei baze de aprovizionare in aceasta provincie atat de
bogata in resurse (grau, peste, ovine, seu, miere, fan pentru cai etc.), cat si transformarea ei in cap de pod impotriva Tarii Romane
(Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania) si a tarilor Europei in genere. Se intelege ca dominatia otomana a fost spoliatoaree si
toatee datele converg sa ateste interesele stagnarii sau regresele inregistrate in localitatile ei, in conditiile unui regim feudal, militar,
autocrat si oprimant. Constanta devine Kustendjeh , iar Marea Neagra, cu numele turcesc Kara-I-Deniz , este strabatuta in principal
de corabiile Stambulului (fostul Constantinopol cade prada turcilor la 1453). Calatorilor straini Constanta le aparee ca o "schela" de
incarcare a corabiilor turcesti, ca un soi de sat printre ruinele si monumentele antichitatii. Calugarul italian Mancinelli il descrie, in
1585, ca pe "un catun, unde fusese pe vremuri frumosul oras Constanta, din ale carui urme (vestigii) un oarecare turc bogat, cautand
comori, pusese sa se sape sub lespezi de marmura". Franco Sivori arata ca la schela Constantei se incarca in corabii piei si ceara din
Tara Romaneasca catre Constantinopol, Raguza sau Ancona. In sec.XVII, ne apar deosebit de interesante relatarile ilustrului Evlia
Celebi care releva ca Baiazid Ildaram a pus sa fie daramata cetatea Constantei, pentru ca a opus rezistenta, "si a pus ca pietrele sa fie
aruncate in mare. Si acum se vad, pe un deal inalt de langa maree ruinele zidurilor daramate". Tot lui Evlia Celebi ii datoram o
descriere interesanta a orasului :"Dar, fiind asezata pe malul marii, Constanta nu este prea bogata si prospera, caci adeseori a fost
atacata, ruinata si arsa de cazaci?Se gasesc in total vreo 150 case, acoperite cu olane si sindrila. Are o singura mahala, iar langa schela
(portuara) se afla o geamie simpla, dar folositoare. Mai sunt : un han, 40-50 hambare, care seamana cu niste hanuri asezate langa
schela si cateva parohii".La inceputul sec.XVII, un numismat francez, La Motraye , trece prin Dobrogea in suita regelui Suediei.
Carol al XII-lea, in drum spre Istambul. El scrie :"Acest oras care este vechea Constanta, ne arata astazi putin : casele sunt scunde si
mai portivite pentru un sat decat pentru un oras, chiar si de mana a doua, in afara de casele catorva turci. Circumferinta sa nu este mai
mare de o mila, pe cand vechile ruine si unele urme de ziduri, care se vad ici si colo, dovedesc ca altadata era de patru mile cel putin".
Situatia orasului ramane intr-o dulce atmosfera stagnanta de tip oriental, care rezulta si din notele de clatorie ale lui Ch. Peyssonel ,
consulul francez la curtea hanului din Crimeea, pe la 1750 :"Kustendje a fost un oras mare. Acum este comandat de un aga, caree are
sarcina transportului graului la Constantinopole. Portul este nesigur". Totusi, din alte relatari aflam ca, alaturi de schela de la
Karaharman (Vadu), prin schela Constantei treceau cantitati importante de marfuri, ca in afara de corabii turcesti aici "vin corabii
grecesti si bulgaresti". Razboaiele ruso-turce fac din Dobrogea un teatru de razboi de-a lungul acestei epoci. Din relatarile lui Hector
de Bearn rezulta ca autoritatile turcesti construisera in zona portuara a Constantei "tei bastioane inconjurate cu santuri de apa",
imagine pe care o si schiteaza la 1828-1829. Un deceniu mai tarziu, viitorul maresal prusac Helmuth von Moltke , chemat in
Dobrogea ca instructor pentru ostile otomane, descrie Kustendje ca pe o localitate avariata, din care ramasese "abia 40 de case" si
deplange, in consecinta, circumstantele istorice nefaste orasului. La mijlocul sec. XIX-lea un document de o deosebita importanta
despre Dobrogea si porturile ei ni-l ofera economistul Ion Ionescu de la Brad , trimis de sultan sa faca un studiu asupra acestei
provincii : Excursion agricole dans la pleine de la Dobroudja. Si el constata cu tristete decaderea orasului, aratand ca Kustendje
"trebuie sa fi fost infloritoare altadata, judecand dupa imensele coloane de granit, de marmura si dupa ornamentele care formeaza
gramezi de piatra si ruina". Atat in aceasta lucrare, cat si in corespondenta sa catre Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad subliniaza, insa,
importanta Constantei ca port maritim, sugerand amenajarea si dezvoltarea lui, apreciind ca are de jucat in viitor un mare rol in
comertul dintre Orient si Occident.

   Dar Constanta va avea inca de asteptat vremea reinvierii sale. Dupa razboiul Crimeei, misiunea franceza care realizeaza drumul
comercial Constanta-Rasova foloseste ca mana de lucru pe locuitorii romani cu carutele lor. Medicul francez exprima si el
convingerea ca acest oras portuar "ar putea intr-o zi sa devina centru unei civilizatii pe care ieri (in trecut) am vazut-o nascandu-se". In
expansiunea lor comerciala, englezii, inteereesati de produsele cerealiere si animaliere din Principatele Romane, vor construi calea
ferata Constanta-Cernavoda, la 1859-1862, cu care prilej fac amenajari portuare si inalta zeci de magazii la Constanta. Evident ca
orasul incepe sa se dezvolte, fapt mentionat cu caldura de pastorul Emilien Bore, intr-o scrisoare catre doctorul Allard..

   Dar adevarata renastere a Constantei se va infaptui dupa Razboiul de Independenta si instalarea administratiei romanesti, la 23
noiembrie 1878, in aceasta straveche provincie a lui Burebista si Mircea cel Batran. Personalitati energice, cu simt de raspundere si
initiative benefice, ca primul prefect al judetului Constanta, Remus Opreanu, primarul Ion Banescu si altii, contribuie la realizarea
unor schimbari spectaculoase in configuratia orasului. Constiente de importanta deschiderii la mare pe care o asigura Constanta,
oficialitatile romane aloca sume impresionante pentru constructia liniei ferate Fetesti-Cernavoda-Constanta si a grandiosului pod peste
Dunare, infaptuit sub conducerea inginerului Anghel Saligny si inaugurat in 1895. La data aceasta, era cel mai lung pod din Europa.
Acelasi intreprinzator inginer Anghel Saligny va conduce lucrarile de amenajare a podului modern Constanta, de inaltare a silozurilor,
rezervoarelor de petrol etc. Au fost realizati kilometri de diguri si cheiuri, drumuri interioare, portul crescand in importanta fata de
celelalte orase pontice. Daca inainte de 1878, dupa relatarea consulului grec la Varna, Papadopoulus Vretos, Constanta avea doar
3000 locuitori, in 1879erau 5430, in 1896 fiind 10419 locuitori in 1378 case (M. Ionescu Dobrogianu, "Tomis-Constanta", p.81-94).

   Preogresele Constantei sunt spectaculoase. Portul trebuia redimensionat, adaptat noilor cerinte, mai mari, mai complexe, mai
apropiat de inima si nevoile Romaniei neatarnate. Se initiaza mari lucrari. In 1896 se pune piatra fundamentala a portului in prezenta
Regelui Carol I, care va fi terminat in anul 1909. Deja fusese legat de capitala tarii, prin podul construit in 1895 de catre inginerul
Anghel Saligny. Au aparut kilometrii de cheiuri si diguri, cu un bazin de 60 ha si platforme de 137 ha. creste considerabil traficul
comercial, ajungand la milioane de tone annual. Apare primul atelier de reparatii in 1892; se infiripa o industrie, se fac tot mai multe
aderente si legaturi cu toate colturile lumii. Populatia orasului creste, lasfarsitul veacului trecut, la 35000 de locuitori.

   Dobrogea va fi in masura sa beneficieze, in 1909, de prevederile Constitutiei romanesti, intre altele sa aiba reprezentantii in
parlament. Viata politica se remarca si prin proliferarea partidelor politice. Astfel, intalnim puternice organizatii ale Partidului
National Liberal, ale celui Conservator - cu un club inaugurat oficial in 1909; activeaza Partidul Conservator - Democrat. In 1896 se
infiinteaza Clubul social-democrat, cu importante urmari in planul miscarii socialiste.

   Si in domeniul cultural, intelectualii se afirma si se creeaza unele societati, intre care mai importante, sunt Cercul literar
"Ovidius", aparut inca din 1897, cu participarea publicistului Petru Vulcan; Societatea de litere, arta si sport;in 1910 se creeaza
Liga Culturala - o filiala.

   Se organizeaza turnee artistice cu participarea unor mari actori : Matei Millo, I.D. Ionescu, C. Nottara, P. Liciu, N. Leonard,
Aristizza Romanescu, Gr. Manolescu s.a., cu spectacole la sala Elpis si , din 1910, la Cazinou . In 8 februarie 1916 isi incepe seria
concertelor la Constanta George Enescu.

   Presa refelcta tot mai detailat viata orasului si a provinciei in toate componentele sale : educatie, cultura, economie, politica? Cel mai
vechi ziar este organul oficial al Prefecturii, Farul Constanta (1880-1938). I se adauga ulterior Gazeta Dobrogei (1880-1892),
Constanta (1891-1903), Santinela Dobrogei (1894-1896). Apare prima revista literara Ovidiu (1898-1910), cu promovarea celor
mai de seama valori culturale de spatiu pontic. Ziarele se vor inmulti si diversifica, mai ales ca apar organele de presa ale partidelor
poitice : Drapelul (1909-1912), Liberalul Constantei (1913-1928), Liberalul (1915-1916), Tribuna Dobrogei (1905-1907),
Conservatorul Constantei (1908-1913), Democratul (1914) si, in sfarsit, longevivul Dobrogea Juna (1904-1944) - si multe altele.

   Si in Dobrogea se pregateste terenul pentru Marea Unire. Dar aceasta implinire a tinut de jertfele inimaginabile, prilejuite de prima
conflagratie mondiala (1916-1918) la care Romania a fost parte activa, beligeranta. Razboiul a fost nemilos, sangeros - cu prezenta
trupelor dusmane, germano-bulgare, ce se intreceau in crime si jafuri. In octombrie 1916, este ocupata Constanta. Limba bulgara este
declarata limba oficiala. Se fac importante schimbari de nume in sens favorabil Regatului Bulgar. Administratia germana este insotita
de teroare, jafiri, distrugeri (statuia marelui Ovidiu a fost daramata de pe soclu de bulgari; ea fusese ridicata in 1887 de locuitorii
Constantei, la initiativa prefectului Remus Opreanu ; sculptura este realizata de Ettore Ferari ).

   Dar victoriile romanesti din vara anului 1917, cu importante contributii ale Diviziei a 9-a Constanta, anuntau alungarea
cotropitorilor. La 1 Decembrie 1918, se infaptuieste Marea Unire - uriasa infaptuire a ideaurilor multiseculare ale romanilor. Cu
ocazia marii sarbatori inchinate acestui act, la Iasi, in 7 decembrie, un student constantean (Ciuperceanu) spunea ca "Noi dobrogenii
privim cu bucurie si cu veselie acest ceas ce ne-a fost dat sa traim ca sa vedem dupa atatea jetrfe unirea tuturor romanilor in
Romania Mare ". Momentul a fost sublim: - revenita, firesc, la trupul tarii in 1877 - exprima, sincer si simplu, sentimentul
solidaritatii nationale, definind spatiul ancestral de fiinta etnica, cel carpato-danubiano-pontic.

   Constanta reprezinta Romania la Marea Neagra, de unde se deschid orizonturile de apa catre toate colturile lumii. Se dezvolta rapid,
suprapus anticelor si semnificativelor ruine tomitane.

   Portul cunoaste o dinamica extraordinara, cu un trafic de 568000 tone in 1921, de 1,8 milioane tone in 1926, 3,7 milioane tone in
1930, 6,5 milioane tone in 1937. Se dezvolta santierul naval, prevazut cu hale mari, inzestrat, pentru acele vremuri, cu mijloace
tehnice avansate; se concentreaza aici multi muncitori.

   Industria constanteana se diversifica : apar ateliere noi; intreprinderile vechi se tehnologizeaza. Majoritatea unitatilor industriale au
caracter alimentar. In ramurile metalurgice si de masini apar ateliere ca Energia, Wolf, Fabrica Getta - ultima cu rezonante in
industria aeronautica, fiindca acolo s-a construit in 1925 primul hidroavion romanesc. Getta, proiectat de inginerul R.A. Stoika,
pilotat de aviatorul Romeo Popescu si sponsorizat de comerciantul George Georgescu.

   Rezervoarele de petrol, atelierele mecanice ale societatilor petroliere - Concordia, Steaua Romana, Romano-Americana, Astra
Romana, Unirea, Columbia, Radeventa s.a - concentrau un numar mare de lucratori - ceea ce inmulteste considerabil populatia
orasului. Acestora, ca si celorlalti locuitori diversificati din punct de vedere social, profesional, cultural, religios, etnic etc., li se
adresau prin idei doctrinare diferite, adaptate epocii, partidele politice, ca cel National Liberal, National Taranesc, Socialist, lupta
antifascista a acestora capatand accente tot mai puternice, menite sa preintampine pericolul unui fenomen daunator. Prin vocile unor
reprezentanti de seama ai unora dintre partidele politice si unor organizatii democratice, constantenii au combatut cu vehementa
divizarea tarii, mentinerea integritatii si a suveranitatii sale, in mod deosebit in 1940, cand ne-au fost rapite Basarabia, Bucovina de
Nord, Ardealul de Nord si Dobrogea de Sud, urmare a manevrelor politice internationale de expresie oculta, antiromaneasca.

   Accentuarea functiilor economice ale orasului Constanta intre cele doua razboaie mondiale determina o considerabila amplificare a
dimensiunilor sale urbanistice, fara sa mai amintim intensitatea trairilor tumultuoase legate de aspectul portuar si de traficul sau. Ca
expresie a rolului comercial-maritim al orasului, subliniem activitatea mai multor consulate : britanic, elen, francez, german, italian,
suedez, turc - totodata pioni ai marelui dialog international in care Romania era angajata atunci. Consulatele aduc functionari straini,
cu locuinte, de regula, in jurul reprezentantei lor. Dar procesul de extensie a orasului, de la inceputul veacului, se accentueaza. Se
ridica numeroase imobile, cu tinuta arhitecturala moderna, insiruite de-a lungul unor strazi traditionale :Bd. Regina Maria - azi Bd.
Mamaia , care uneste orasul cu frumoasa statiune balneara de la miazanoapte, aparuta inca din anii 1905-1906; Bd. Carol - azi Bd.
Tomis, capata o infatisare tipica pentru intervalul de pana la 1940; cartierele peninsulare pastreaza si astazi adevaratul caracter istoric
al Constantei; Piata Ovidiu este aceea care simbolizeaza forul urban, dominat de cladirea impunatoare, maiestoasa a fostei primarii
(construita intre 1911-1921), astazi sediul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Contanta, si de statuia poetului Ovidiu,
exilat de imparatul Augustus de Tomis; aglomerarile suburbane tind tot mai mult sa se integreze zonelor urbane mai vechi:
Anadolchioi, Bratianu, Palas, Viile Noi, Coiciu s.a. - iata numai cateva palate ale vetrei care prefigureaza forma de evantai a
Constantei contemporane.

   Lacasurile de cult se inmultesc, reflexie a unui trecut istoric in care, in Dobrogea, au jucat un rol important crestinii ortodocsi, in
majoritate romani, apoi bulgari, greci, lipoveni; mulsulmanii tuci si tatari, cu geamiile ale caror minarete strapung inaltimile; sinagogi,
lacasuri armene sau catolice, totul cu reflectare in eterogenitatea locuitorilor animati de dorinta unui loc de munca, a castigurilor, a
proprietatilor etc., in Constanta, oras cu vocatie internationala, cosmopolita.

   Geamia "Regele Carol", construita pe locul uneia mai vechi, Azizia, domina peninsula inca din anul 1910. Pe Bd. Tomis, Geamia
Hunchiar care dateaza din 1868, si inca alte cateva lacasuri similare sunt expresia spirituala a populatiei musulmane. Biserica de rit
catolic Sfantul Anton aduce aerul arhitecturii italiene; templul israelit din strada Petru Rares, ca si cel disparut, in stil gotic, de pe str.
Mircea cel Batran, arata consistenta comunitatii evreiesti, interesata in viata economica - si nu numai. Bisericile greaca si armeana, cu
scolile lor sunt dovada vechimii unor etnii asezate aici pentru afaceri, comert, mestesugri s.a.

   Bisericile ortodoxe domina autoritar intregul oras. Populatia romaneasca creste numeric, imediat dupa 1898, suprapunandu-se celei
vechi. Acesti locuitori, firesc, isi construiesc multe lacasuri : Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel, sfintita in 1895; biserica
Adormirea Maicii Domnului din Piata Grivitei, ridicata intre 1095-1911; biserica Sfantul Gheorghe (1915-1928); biserica Sf.
Imparati Constantin si Elena (1934-1937); biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril (1938-1940) - iata numai cateva mai
importante - fara sa acopere insa necesarul functional pentru credinciosi.

   Pe plan intelectual-cultural se impun cateva personalitati, cu implicatii in variate manifestari literare, stiintifice, artistice, legate, intre
altele, si de peisajul marin sau de cel care frizeaza "orientul". Apar: filiala asociatiei culturale Cantarea Romaniei (1922-1925);
Academia de Comert (1924-1927); Atenee populare (incepand din 1923); o filiala a Astrei de la Sibiu, o filiala a Ligii Culturale,
Casa de citire "Ion Creanga" (1928), ultima de caracter muncitoresc "de a se instrui prin propriile lor mijloace".

   Incepand din anul 1931 incepe sa functioneze Biblioteca Municipala, iar in 1933 se inaugureaza "Zilele Cartii". Scriitorii locali
cauta forme mai potrivite de organizare si de manifestare, ceea ce duce la aparitia, in 1931, a "Salonului literar", organizat de poetul
Al. Gherghel, pe langa redactia revistei "Romania de la Mare". In sfarsit, in 1937 ia fiinta "Societatea sciitorilor dobrogeni".

   Antichitatile Dobrogei si, in mod deosebit, ale Constantei au incitat pe numerosi pasionati de arheologie. Tomisul iese la iveala, se
intensifica. Inca de la sfarsitul veacului trecut se ocupa de Constanta Gr. Tocilescu - autorul cercetarilor de la Tropaeum Traiani; in
primele decenii ale veacului nostru se implica mult in studierea trecutului dobrogean V. Parvan. Primul prefect al Constantei, Remus
Opreanu, organizeaza primele colectii de antichitati, iar V. Parvan incearca sa creeze la Constanta o sectie a Muzeului National de
Antichitati din Bucuresti, fapt spulberat de izbucnirea celui dintai razboi mondial. Antichitatile cad prada lipsei de organizare si, mai
ales, rapacitatii colectionarilor anonimi.

   Aniversarea a 50 de ani de viata romaneasca in Dobrogea, eveniment sarbatorit in 1928, face ca Biblioteca Municipala si Muzeul
Regional al Dobrogei sa fie adapostite in cladirea Primariei - parca prevazand ca acolo muzeul isi va gasi, mai tarziu, adapostul
definitiv.

   Artisti plastici intretin o intensa activitate expozitionala: St. Tarasov, D. Florian, M. Lada, Gh. Latees, Gh. Sarbu, M. Bunescu,
Florian Botez, Jana Poenaru-Dusa, s.a., sunt prezenti in manifestari plastice mult gustate la tarmul marii.
   Conferintele se inmultesc. Sunt invitati in acest scop N. Iorga, M. Sadoveanu, S. Mehedinti, C. Radulescu-Motru, I.M. Sadoveanu,
O. Tafrali, Gh. Marinescu, M. Eliade s.a., presa fiind aceea care consemneaza participarea lor la procesul educativ, initiat si sustinut
de autoritati cu largul concurs al intelectualitatii urbei, tot mai rafinata.

   Presa este tot mai mult diversificata si solicitata de oameni, intervalul interbelic constituind terenul politic national si international,
mult tensionat. Continua sa apara Dobrogea Juna; apoi Dacia (1915-1944); Farul (1919-1922); Marea Neagra (1923-1940);
Dobrogea (1930-1932); Ziua (1931-1937) s.a. Revista Analele Dobrogei (1920-1938) s-a impus ca depozitar al unor valoroase
articole de literatura, stiinta, istorie, arheologie, iar animatorul lor, prof. univ. C. Bratescu, i-a imprimat tinuta elevata cu problematica
de mare aderenta printre cititori. Apar inca multe alte ziare.

   Sectorul cel mai important pentru viata societatii romanesti, de interes incontestabil pentru generatiile de oameni, ramane
invatamantul. Acesta a fost din totdeauna in atentia autoritatilor orasenesti, care au gasit mijloacele materiale sa edifice asezaminte
scolare prestigioase: se pune piatra fundamentala in 1923 si, dupa 5 ani, se inaugureaza Liceul Mircea cel Batran (creat in 1911) pe
bazele gimnaziului care fiinta inca din 1896. Acesta a dat orasului si tarii zeci de mii de absolventi de certa valoare intelectuala si
profesionala. Apoi, Liceul de fete Domnita Ileana - azi Mihai Eminescu, organizat inca din 1919 - ,Scoala Normala - azi
Constantin Bratescu - aduc intregi serii de invatatori si educatori pentru judet, oras si intreaga tara, cu rezultate excelente in planul
educativ national. Liceele comerciale fac opera de structurare profesionala in economie, finante, comert. Liceele profesionale, unele
legate de specificul marin, aduc orasului specialisti in diferite ramuri de productie materiala. Gimnazii, scoli primare, gradinite, iata
suma zestrei didactice care a proliferat la Constanta, ca rezultat al necesitatilor social-economice si culturale ale unui oras in crestere.

   Daca aceasta crestere normala,organica, avea sa fie brutal oprita, pentru a doua oara in veacul nostru agitat si insangerat, de
evenimentele dezastruoase ale celui de-al doilea razboi mondial - si al catelea in istoria acestui venerabil si zbuciumat oras al
Romaniei? - stiut fiind ca intotdeauna a reusit sa renasca din propriile-i daramaturi. Participarea romaneasca la conflagratie a facut ca
numeroase intreprinderi ale orasului sa se militarizeze pentru o productie de razboi; paleta comerciala este paralizata si pusa in slujba
distructiei; bombardamentele nenumarate si ucigatoare ii mutileaza fata urbana; ruinele si disparitiile de imobile fac orasul de
nerecunoscut; cizmele cazone straine aduc aroganta soldatilor instalati temporar aici, in dispretul si ura unui popor care dorea pacea.
Viata de calvar a fost cu greu depasita, si aceasta cu sacrificii inimaginabile. Iesirea din razboiul de rasarit si apoi sfarsitul aceluia din
apus - ultimul, ca actiune de sacrificiu compensatorie pentru redobandirea Ardealului de Nord - totul ne introduce intr-o era de
reconstructie. Insa, in anii care au urmat, viata social-politica a orasului se circumstantiaza, in chip firesc, istoriei generale a tarii,
plasata brutal pe orbita de interese ale Uniunii Sovietice.

   Timp de aproape jumatate de veac, regimul totalitar comunist, de inspiratie straina, fara aderente la sufletele oamenilor, isi exercita
autoritatea greu suportata, in ciuda unor importante realizari, efect al muncii si sacrificiului intregii natii. S-a trait si la Constanta
pentru munca si prin munca, fara satisfactii emulative, individul fiind sters din practicile comunizante ale caror teluri erau "partidul" si
"statul" - supreme argumente ale existentei colective. Dictatura oprimanta dadea tenta triumfalista a doctrinelor materialist-atee.

   Se consemneaza infaptuiri faraonice, izvorate din planuri megalomanice. Cu ce pret insa? Neindoielnic, realizarile sunt opera
eforturilor a milioane de oameni care au sperat si n-au pregetat sa creada in viitorul promis. Constantenii au construit fabrici, cartiere
intregi de imobile de locuit, institutiile de cultura si invatamant s-au adaptat noilor cerinte, la dimensiuni de fond si forma, fara
precedent. Cartierele de locuit Tomis I, II, III, IV, Nord, Inel I, II; sedii administrative, sectoare mari industriale cu produse destinate
consumului s.a. Constanta numara astazi aproape 400000 de locuitori si este, dupa numarul populatiei stabile si flotante, pe locul doi
in tara, dupa capitala. Ni se infatiseaza ca un municipiu cu o economie moderna, diversificata, adecvata caracterului marin si portuar,
cu implicatii directe in folosirea Canalului Dunare-Marea Neagra. Activitatea coplesitoare a exportului romanesc si a constructiilor
sale navale se face prin portul Constanta. Dupa revolutia romana din decembrie 1989, o vreme viata portuara a fost in chip inerent
paralizata, insa, nu dupa multa vreme, se constata un adevarat reviriment, optimizarea activitatii sale dand semne de crestere, in
conditiile libertatii si privatizarii, propriu economiei de piata catre care si Romania aspira. "Prin pozitia geografica avantajoasa,
complexul portuar Constanta si Canalul Dunare-Marea Neagra faciliteaza legatura cu tarile Europei Centrale si de Vest.
Portul Constanta se afla la capatul magistralei de comunicatii de ape interioare Rhin-Main-Dunare care traverseaza Europa
de N-V spre S-E si leaga bazinul Marii Negre cu cel al Marii Nordului. Finalizarea in anul 1992 a Canalului Rhin-Main-
Dunare a creeat un adevarat "culoar" de navigatie europeana, portul Constanta aflandu-se la extremitatea sud-estica a
acestuia, ceea ce ii asigura perspective reale de dezvoltare. Distanta navigabila dintre Rotterdam si Constanta se reduce cu
aproximativ jumatate, de la circa 6000 km pe vechiul drum maritim la circa 3000 km pe canal, ceea ce permite acoperirea ei in
numai 3 zile si 8 ore, fata de 11 zile pe ruta clasica!" (V. Ciorbea, "Portul Constanta de la antichitate la mileniul III", Constanta,
1994, p.233).

   Cifrele statistice din anul revolutiei, 1989, ne arata ca prin port au trecut 62 milioane tone de marfuri si ca activitatea lui s-a extins pe
aproape 730 ha. Se stie ca a inceput constructia noului Port Constanta-Sud Agigea, cu o suprafata de 2500 ha, ceea ce va asigura, si
prin zona libera, un trafic de aproape 200 milioane tone annual - zona libera de intrarea in canal fiind deja scopul atator companii
romanesti si straine.

   Principalele intreprinderi ale orasului, in afara portului, sunt concentrate pe trraditionala platforma industriala la sud-vest de oras,
intr-o arie uriasa, totul aspirand viata orasului, cu functiile sale productive si comerciale de consum intern si de export: fabrici de
paine, de ulei, de bere, de prefabricate necesare constructiilor, de celuloza si hartie, de mobila si prelucrare a lemnului, de industrie
textila s.a. Nu trebuie, de asemenea, pierdut din vedere marele hinterland agricol, iar miscarea turistica, cu bazele hoteliere si de
alimentatie, incepe sa se reaseze la parametrii europeni, prin privatizare si modernizarea confortului. Agrementarea litoralului cu
plajele sale mirifice, alinierea sa in circuitul de valori turistice internationale, folosirea bazei sanitare balneo-climaterice s.a., iata ce se
intreprinde acum, dupa 1989, prin libera initiativa si emulatie privata. Din acest punct de vedere,Constanta a devenit o mare placa
turnanta si o adevarata capitala nationala de sezon estival.

   Noului climat de initiative si actiuni libere i se integreaza astazi cultura, invatamantul si viata religioasa. Pe langa componentele
lotului de constructii didactice, in procesul de dupa 1989, inregistram bifurcatia fostului Institut de Marina, din care ia nastere
Academia Navala Mircea cel Batran si Institutul de Marina Civila.

   Reabilitarea invatamantului superior la Constanta se implineste inca din 1990, cand, la 7 martie, se emite o hotarare guvernamentala
de infiintare a mult doritei Universitati, ce se va numi Ovidius, dupa numele nefericitului poet exilat la Tomis. Acum isi desfasoara
din plin activitatea didactica, in varii profiluri: inginerie, medical, umanist, stiintific, sportiv s.a., ceea ce da satisfactie atator generatii
de tineri ce-si pot sustine studiile intr-un oras propriu, la nivelul cerintelor moderne.

   Asezamintele spitalicesti, institutiile de arta si de cultura se reemarca prin puterea lor de depozitare a unui urias patrimoniu admirat
de milioane de turisti romani si straini : Muzeul de Istorie Nationala , Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie si Complexul de
Stiinte Naturale cu reflectarea sectorului biomarin. Adaugam valoroasele muzee militare, cel al Marinei Romane si cel al Diviziei -
cu adresa nemijlocita la tot ce a concurat in lupta pentru libertate si neatarnare a neamului romanesc.

   Teatrele - Dramatic, Opera, de Estrada si de Papusi - , Filarmonica, Ansamblul de balet clasic si contemporan, Biblioteca
municipiului, posturile de radio si televiziune (aparitii post revolutionare), mai multe cotidiane (Cugett Liber, Telegraf, Tomis s.a.)
sunt tot atatea repere ale unor orizonturi de care Constanta beneficiaza permanent - in folosul tuturor locuitorilor tarii si a atator straini
care cauta litoralul sau insorit.

   Prin trecutul sau istoric de doua milenii si jumatate, prin forta argumentelor date de economia libera si de comertul infloritor de dupa
1989, prin dinamismul ce se anunta in planul productiilor particulare, prin modernizarea ideilor social-politice ale locuitorilor sai, prin
pragmatismul descendentilor din vechii tomitani, Constanta apare astazi, in zorii unei epoci istorice, eliberata de dogme si dictaturi, ca
o metropola cu viata trepidanta, racordata tot mai mult ritmului european la vremurilor contemporane.