Marea colonizare greacă

Tema 08

Maliţa Ionuţ-Daniel-Iosif Istorie, anul I

09.11.2018 Licenţă
 Marea colonizare greacă reprezintă amplul proces de migraţie a grecilor din oraşele
natale. Acesta a avut loc între secolele VIII şi până spre sfârşitul secolului VI Î. C., ducănd la
întemeierea de noi aşezări.
Cuvântul grecesc care este tradus prin “colonie” e apoikia, adică “emigrare”. O cauză
importantă care a dus la acest proces a fost insuficienţa pământului arabil, deoarece în Grecia
continentală predomină relieful muntos. Aşadar, micii producători au fost nevoiţi sp
pornească în căutare de teren arabil şi deci, să-şi părăsească cetaţile. Cu timpul. Aceste
colonii se dezvoltă pănâ ajung la stadiul de aşezări cu caracter atât agricol cât şi comercial,
astfel negoţul devine o importantă ocupaţie.
Iniţial, coloniile s-au format în mod sporadic, însă cu trecerea timpului întemeierea lor a
căpătat un caracter sistematic. Mai multe oraşe au întemeiat aşezări coloniale ca de exemplu
Miletul din Asia Mică, Chalcis din insula Eubeea şi Corint. Acestea reprezentau formaţiuni
statale de sine stăzăzoare care erau independente de metropolă atât din punct de vedere politic
cât şi din punct de vedere economic. Fiecare colonie avea propriul sistem de organizare
politică, propriul sistem de legi şi propriul sistem magistral. Cetăţenii unei colonii erau
cetăţenii coloniei respective şi nu ai metropolei. De asemenea, colonia avea propria elită
conducătoare şi îşi bătea propria monedă.
În ce priveşte punerea bazelor unei noi aşezări coloniale, se respectau tradiţiile
încetăţenite precum şi mai multe formalităţi. Astfel că înainte era necesară consultarea unui
oracol, de cele mai multe ori a oracolului de la Delfi. Dacă răspunsul va fi favorabil,
metropola va desemna pe unul din cetăţenii săi ca organizator respectiv conducător al
viitoarei colonii. Aceşti conducători, numiţi “oikistes”erau însărcinaţi să ofere oamenilor
pământ şi, de multe ori erau prezenţi la elaborarea Constitutiei noului oraş.
În unele cazuti excepţionale, coloniile devenea dependente de metropolă. Ca de
exemplu, în perioada războiului peloponesiac, Corintul trimitea anual câte un epidemiurg
care era cel mai înalt demnitar în Potidea (Peninsula Chalcidică).
Direcţiile în care s-a desfăşurat colonizarea din secolele VIII-VI Î. C. au fost spre apus,
către Sicilia şi Italia, spre mord şi nord-est de-a lungul litoralului Hellespontului Propontidei
până în Pontul Euxin, dar şi spre sud, în Africa, unde au fost puse bazele a doua colonii.
În procesul de colonizare Grecia intră inevitabil într-o concurenţă cu alte puteri din
bazinul Marii Mediterane. Coasta de nord a Africii, precum şi nordul Siciliei, Sardiniei,
Balearele şi sudul Spanieise aflau sub sfera de influenţă feniciană. De asemenea, coasta de
nord-vest a Mării Adriatice de pe litoralul Italiei era controlat de trupeşe etrusce. Cu toate
acestea, grecii reuşesc să pătrundă în aceste zone, dar mai ales în celelalte ţinuturi erau libere,
necontrolate de aceste puteri. Astfel, colonizatorii profită şi ocupă teritorii de la Marea Egee
până in sudul Iraliei, din Spania până în coasta mediteraneană a Franţei. Mai spre est, în jurul
Mării Negre, grecii înfiinţează aproximativ 90 de oraşe.
Părţile nordice ale Mării Mediterane au fost de multă vreme un magnet pentru coloniştii
greci, asta datorită solului foarte fertil. Există pasaje din opera “Odiseea” care ne descoperă
faptul că grecii ştiau despre Sicilia şi Italia de timpuriu. În acele locuri s-au descoperit
rămăşiţe şi monumente care au scos la iveală legătura dintre Sicilia şi Creta.
Oracolul de la Delfi:
 După stabilirea grecilor în Italia începe şi o ascensiune a oraşelor etrusce care se unesc,
dând naştere puternicului stat etrusc. Aceştia se aflau în conflict cu grecii care luptau
concomitent şi cu fenicienii.
Colonizarea cu caracter sistematic din vestul Mării Mediterane are loc în a doua
jumătate a secolului VIII Î. CR. Potrivit scrierilor tradiţionale, cea mai veche aşezare
colonială greacă din Italia ar fi Cumae, asta deşi descoperirile arheologice arată că a fost
întemeiată în aceeaşi vreme cu alte colonii din Italia ori Sicilia. La formarea ei au contribuit
oraşele Erethria, Chalcis şi Cumae din Eubea. Începând cu cel de-al treile şi al doilea deceniu
al secolului VIII Î. CR., litoralul estic al Siciliei era colonizat de greci din Chalcis, Naxos,
Megara şi Corint. În ce priveşte oraşele din Asia Mică, numai Lindos din insula Rhodos a luat
parte la colonizarea Siciliei. Aceştia, împreună cu cretanii, au pus bazele oraşului Gela. După
o vreme, mai spre apus de Gela, s-a fondat şi oraşul Acragas (Agrigentum).
În sudul Italiei, colonizarea a început pe la sfârşitul secolului VII. Î. CR., la care au luat
parte o mulţime de oraşe greceşti, precum şi aheenii refugiaţi în Peloponez. Coloniile din
această parte au aparut, la fel ca în Sicilia, aproape simultan. Cele mai vechi colonii au fost
Sylearis şi Crotona. După întemeierea Sylearisului, a fost nevoie de o altă colonie care să-i
apere pe locuitorii oraşului amintit de posibile ostilităţi din partea Tarentului. Astfel a luat
naştere oraşul Metapontum, populat de aheeni din Peloponez. Mai târziu ei au supus Sirisul,
oraş la sud de Metapontum, asigurându-se dominaţia coloniei Sybaris pe tărmul Golfului
Tarent.
În ce priveşte colonia Crotona, aceasta şi-a extins influenţa spre sud. Fiind aşezate într-o
zonă cu sol fertil, Sybaris şi Crotona au fost în primul rând colonii cu caracter agricol, ulterior
căpătând şi faimă pentru comerţul exercitat. De-a lungul vremii, aceste două oraşe colonii şi-
au extins influenţa nu numai de-a lungul ţărmului, ci au pătruns şi în interiorul ţării, Sybaris
întemeind Poseidonia. Coloniile aheiene Sybaris şi Crotona au format o alianţă sau
confederaţie importantă atât din punct de vedere religios (datorită sanctuarului Herei) cât şi
politic făcând foarte grea spre imposibilă întemeierea altor oraşe-colonii greceşti şi
împiedicând expansiunea Tarentului.
Colonizarea ţărmului Hellespontului şi a Pontului a avut loc apoximativ în aceeaşi
perioadă cu colonizarea litoralului vestic al Mării Mediterane. Cei care au întemeiat în
această parte primele colonii au fost chalcidienii, care au ocupat insulele din vecinătatea
Peninsulei Chalcidice, principala colonie fiind Torone. Peninsula vestică, Pallene, a fost
ocupată de colonişti din Erethria. Pe lângă oraşele eubeene, Corintul ia şi el parte la
colonizarea din sec. VII-VI Î. CR. A Peninsulei Chalcidice, întemeind Potidea. Coloniile din
această zonă aveau un caracter exclusiv agricol. La sfârşitul secolului V. Î. CR., Olynthul se
remarcă drept un important oraş chalcidian cu caracter comercial şi meşteşugăresc, aflându-se
mai spre tărm în comparaţie cu celelalte.
Ţărmurile estice ale Hellespontului au fost colonizate de cetăţeni ai Miletului, cu
excepţia Lampsacosului care era colonie a Foceei.
Sinope şi Cyzic au fost cele mai vechi oraşe-colonii ale Miletului întemeiate pe litoralul
sudic al Pontului, mai exact, acestea datează din secolul VIII. Î. CR. O campanie de
colonizare mai amplă a Miletului a avut loc în secolul VII Î. CR., când au pus bazele aşezării
Abydos de pe litoralul Propontidei.
 Colonizarea litoralului sudic şi vestic al Mării Negre s-a păstrat în memoria colectivă a
elenilor sub forma legendei Argonauţilor. Potrivit acesteia, navigarea pe apele Mării Negre a
reprezentat o mare primajdie pe care Iason şi însoţitorii săi au fost obligaţi să o înfrunte:
vâltorile şi curenţii puternici ai strâmtorilor, absemţa insulelor, care a dus la o plutire
nesfârşită pe o mare capricioasă. Tărmurile Asiei Mici au reprezentat primele locuri pe care
grecii le-au colonizat de-a lungul Marii Negre. Astfel, aici au fondat oraşul Sinope în anul
812 Î.CR., potrivit tradiţiei antice. La rândul lor, cei din Sinope au întemeiat în 750 Î. CR.
Colonia Trapezunt. Au mai apărut în această zonă şi coloniile Sezamos, Cromna, Teos şi
Cytoros, înfiinţate de milesieni.
Litoralul apusean al Mării Negre a fost populat de greci abia pe la mijlocul secolului VII
Î. CR., deci mult mai târziu în comparaţie cu litoralul sudic. Populaţia băştinaşă din tărmul
vestic (reprezentată de traci) era cunoscută de greci, ba chiar era prezentă în mitologia lor
prin legendele despre insula Leuce din apropierea Dunării, unde locuia Ahile. Cu timpul,
colonişrii de aici au început să-l venereze pe Ahile ca stăpân al mării, denumit şi Ahile-
Pontarhos.
Cei dintâi greci sosiţi pe meleagurile apusene erau de provenienţă din Milet. Aceştia au
întemeiat colonia Histria, la sud de Delta Dunării. Fundaţiile Histriei au fost puse în anul 650
Î. CR., adevăr confirmat atât de tradiţie cât şi de cercetările arheologice.
În jurul anului 609 Î. CR. Coloniştii miletieni au întemeiat un nou oraş: Apollonia.
Apollonia a pus bazele, la rândul său aşezării Anchialos. O altă colonie miletiană foarte
importantă, întemeiată în perioada 590-560 a fost Odesos. Tor apoximativ în aceeaşi perioadă
apare şi oraşul Tomis care a reprezentat ultima acţiune colonială a grecilor miletieni în Pontul
stâng.
Pe lângă aceste aşezări coordonate de locuitori ai Miletului, pe malul vestic al Mării
Negre s-a mai întemeiat, de către ionieni, oraşul Dionysopolis.
Dipă ce Miletul îşi încheiase colonizarea, apar aici coloniştii dorieni. În jurul anului 530
Î. CR., coloniştii din Heraclea au fondat oraşul Callatis.
Din punct de vedere economic, în sec. VI Î. CR. coloniile din regiunea Mării Negre
cunosc o dezvoltare rapidă. De exemplu, oraşul Sinope de pe malul sudic devine un important
centru comercial. De acolo se exporta fierul chalibilor, lemn, fructe. Clima din Sinope a fost
favorabilă cultivării măslinului care a format o industrie profitabilă. Sinope a bătut si propria
monedă: heraclea.
În vestul Mării Negre negoţul este şi mai înfloritor. Oraşele aflate pe Pontul stâng aveau
relaţii strânse cu metropolele lor, dar şi cu alte centre comerciale. De pildă, Histria şi
Apollonia făceau negoţ cu Rhodos şi Paros, dar şi cu Samos. După fondarea coloniei Odesos,
aceasta intră în relaţii comerciale cu Corintul.
Colonizarea ţărmului de nord al Mării Negre a început nu mai devreme de secolul VI. Î.
CR.. Principalii colonizatori ai acestei regiuni au fost ionienii care au înfiinţat în apropierea
limanului Bugului şi Niprului oraşul Olbia. Au pus bazele unor aşezări şi în estul Crimeei şi
în jurul strâmtorii Kerci dintre care amintim: Panticapaion, Nimphaopn, Theodosia,
Phanagoria, Hermonassos şi Keposl
 Aşezările coloniale greceşti din nordul Mării Negre devin foarte importante pentru
economia Greciei. De aici se exportă materia primă, hrană şi sclavi. Grecii din coloniile
nordice făceau comerţ şi cu locuitorii autohtoni ai zonei, mai ales că în rândul acestora din
urmă a existat mereu dorinţa de schimburi cu grecii. Acest lucru a contribuit foarte mult la
formarea unei culturi bazate pe amestecul de elemente greceşti şi autohtone.
Herodot, părintele istoriei, vorbeşte despre mai multe populaţii autohtone. Primii sunt
cimmerienii care s-au dezvoltat în zona strâmtorii Kerci şi care au fost alungaţi de sciţi.
Despre aceştia din urmă aflăăm că locuiau în apropierea coloniei Olbia. Populaţia mai
îndepărtată de acest punct aparţine sciţilor agricultori. Mai sunt menţionaţi calipizii şi sciţii
regali. Astfel, populaţia Scită era formată dintr-o mulţime de grupuri nomade sau sedentare.
Colonizarea ţărmului de sud-est al Mării Mediterane. Oraşul Rhodos şi-a trimis
coloniştii de-a şungul litoralului sudic al Asiei Mici, întemeind colonia Phasselis. La
începutul secolului VII Î. CR. Au avut câteva probleme cu regele Senacherib al Asiriei în
încercarea de a se stabili pe litoralul Cilicei, dar au înfiinţat totuşi câteva aşezări între Asia
Mică şi litoralul Pontului, în apropiere de Sinope. Pe la mijlocul acestui secol grecii intră în
Egipt sub statutul de mercenari. Mai târziu miletienii au înfiinţat colonia Naucratis. Odată cu
apariţia faraonului Amassis, care a limitat aşezările greceşti la un singur oraş, Naucratis
devine un centru al tuturor grecilor în această regiune.
Spre sfârsitul secolului VII Î. CR., datorită sau din cauza tensiunii între clase, coloniştii
de pe insulă ocupă şi insula Plateea ca mai târziu să ajungă pe continent unde vor întemeia în
631 Î. CR. Colonia Czrene.
Colonizarea târzie a occidentului. Litoralul vestic al Peninsulei Balcanice a fost
colonizat mai târziu, după dezvoltarea comerţului Corintului. Apar în această zonă mai multe
aşezări coloniale: Leucas, Anactorion, Epidamnos.
În fine, Marea Colonizare greacă din secolele VIII-VI Î. CR. a avut un rol determinant în
dezvoltarea Greciei. După cum spune şi Platon într-o exprimare mai vulgară, grecii stăteau în
jurul Mării Mediterane ca broaştele pe malul lacului.
Având în vedere caracterul sărac şi sterp al solului Greciei, coloniile au fost foarte
benefice. Ceea ce lega coloniile de metropole era comerţul exercitat în favoarea fiecăruia,
solurile şi condiţiile din aceste colonii permiţând nu numai formarea unei vaste agriculturi,
dar şi comerţul mare cu bunuri şi hrană.
Bibliografie:
 V.V. Struve şi D. P. Kallaistov, Grecia Antică, editura
Stiinţifică, Bucureşti 1958
 Cronica Ilustrată a Omenirii, Vol. II. Grecia şi Antichitatea
clasică. Editura Litera, 2011.
 M. I. Finlez, Vechii Greci, Editura Eminescu, 1974
Cetatea Histria

Prima monedă bătută pe terit. Ro., la Histria. Monedă din Callatis

Milet
Akrokorinthos, Corintul de sus.
Fantana Peirene. Izvorul de sub ea alimenteaza si astazi cu apa orasul
Corint.

Templul lui Poseidon si al Herei din colonia Poseidonia.

Monedă din Poseidonia

Insula Rhodos.