Sunteți pe pagina 1din 1

Malița Ionuț-Daniel-Iosif, IRISPSC, Istorie, anul III

Avantajele și dezavantajele predării Istoriei prin E-Learning

Omenirea se află într-un continuu progres ingineresc și tehnologic, iar domeniul comunicațiilor
este unul dintre cele mai importante. Învățământul nu putea rămâne, astfel, încropit în metodele
aceleași metode tradiționale, astfel că s-a adaptat noilor tendințe, mai mult sau mai puțin, folosind
tehnologia pentru ușurarea muncii profesorilor și a subiecților instruiți.
În cazul nostru, vorbim despre folosirea e-learning, o nouă modalitate de
predare/învățare/evaluare susținut cu ajutorul conexiunii la internet, în predarea Istoriei.

Istoria nu este o disciplină care să depindă de învățarea practică, deci putem spune că se află pe
lista disciplinelor care pot fi predate fără prea mari probleme cu ajutorul e-learning. Totuși, există
atât avantaje cât și dezavantaje ale folosirii acestui mod de instruire.
În primul rând, e-learning oferă studenților sau elevilor o independență față de spațiu, ceea ce
duce la economisirea unui timp prețios care ar fi folosit pentru drumul dus-întors până la instituția
de învățământ, iar dacă vorbim și despre navetiști, cu atât mai mult. Timpul, așadar, poate fi
manageriat mult mai eficient, iar spațiul este unul familiar și relaxant, unde nu mai așteaptă căldura
de la rețea sau pauza dintre cursuri.
În al doilea rând, prin acest sistem există posibilitatea învățării asincron, ceea ce înseamnă că
studentul poate parcurge cursul într-un ritm propriu și poate alege, în limita termenelor acordate,
momentul din zi în care să se aplece asupra studiului. Acest lucru poate fi excelent pentru cei care
urmează mai multe facultăți sau care, pe lângă facultate, deține o slujbă cu un program fix.
Pe de alta parte, când vine vorba despre Istorie e foarte importantă interacțiunea cu profesorul,
care în afara cursului îți poate oferi explicații suplimentare care de cele mai multe ori valorează mai
mult decât cursul în sine. Cred că foarte mulți dintre noi am avut câte un profesor care ne captiva
atenția cu povestiri și făcea ca ora să treacă într-o clipă. Acest lucru nu este posibil în metoda
asincronă.
În același timp, metoda e-learning poate coduce elevul/studentul spre dezinteres sau chiar
abandon, fiind cunoscut faptul că învățământul la distanță are o rată a abandonului mult mai ridicată
decât învățământul „tradițional”.
În aceeași notă a expunerii dezavantajelor, evaluarea poate deveni greoaie și ineficientă, pentru
că profesorul nu va fi capabil să verifice dacă într-adevăr lucrarea de evaluare a fost elaborată cu
bună credință sau nu. Același lucru se aplică și evaluării orale.
În concluzie, metoda e-learning este o metodă alternativă, care poate fi combinată cu metoda
clasică sau care poate fi folosită în cazuri ca cel prezent, în care prezența fizică este imposibilă din
cauza unor restricții bazate pe epidemii, pandemii sau alte evenimente ce afectează posibilitatea
întrunirii față în față.

S-ar putea să vă placă și