Provocări și soluții în procesul de predare-evaluare online

Pentru toate domeniile de activitate, pandemia a generat provocări și limite, mai mult
sau mai puțin surmontabile. În procesul de învățământ din România, comparativ cu alte state,
problemele ivite au fost mai dificil de soluționat, din cauza resurselor materiale limitate,
înaintea celor asociate adaptărilor și ajustărilor necesare pentru desfășurarea procesului. Mai
mult, în ciuda unor cursuri de formare, o mare parte a cadrelor didactice nu erau pregătite să-
și adapteze demersurile didactice noilor cerințe create de context. S-au identificat astfel nevoi
specifice, particulare unor contexte școlare, corelate cu o multitudine de factori.

Mediul urban versus rural prezintă diferențe majore în infrastructura informațională și

a numărului de device-uri deținute de către elevi. Această realitate a implicat din partea
cadrelor didactice să instruiască elevii pentru a folosi internetul, platformele și device-urile
primite, cu o oarecare întârziere. Acest fapt a condus, mai ales la cei de vârstă mică, la un
decalaj față de programă și la acumularea de lacune de ordin cognitiv, cauzate de lipsa
cunoștințelor minimale de folosire a tehnologiei. Din experiența personală, debutul pandemiei
a fost una dintre cele mai mari provocări din cariera de profesor. Reperele școlii unde îmi
desfășurau activitatea erau următoarele: mediu rural, la o distanță apreciabilă de oraș, nivel
scăzut de educație al părinților (cu o medie de 6 clase absolvite, o mare parte analfabeți) lipsa
telefoanelor sau a tabletelor, conexiune la internet limitată și instabilă, copii cu dificultăți de
învățare și cu întârzieri cognitive față de reperele vârstei, abilități de folosire a tehnologiei
reduse. Dacă procesul de predare a necesitat instruirea copiilor în utilizarea tabletei, din
nefericire, părinții au manifestat o inerție evidentă, ei neputând să-și ajute copiii, să le ofere
suport în cazul deconectării sau pierderii contului, de exemplu. Procesul de evaluare a fost și
mai problematic, în acest context doar la clasele mari s-a putut efectua transmiterea temelor
pe platformă sau participarea la teste de tip quizz. De remarcat faptul că, în ciuda
disponibilității spre învățare a deprinderilor tehnologice și al interesului manifestat de către
elevii din ciclul primar, aceștia au întâmpinat serioase probleme, învățarea prin descoperire
fiind limitată de teama lor, indusă de părinți, de a nu deteriora device-ul primit, din cauza
faptului că pentru o mare parte dintre ei înlocuirea acestuia de care s-ar fi făcut răspunzători
le-ar fi depășit mijloacele materiale, în condițiile în care o mare parte dintre familii sunt
asistate social pentru nevoile de bază.

Iată deci că, la cele mai profunde nuanțe ale procesului de învățământ, respectarea
deontologiei evaluării rezultatelor școlare a presupus o analiză temeinică și, implicit,
identificarea unor soluții menite să respecte reperele etice și corectitudinea evaluării.

Pentru că sistemul de predare online a fost folosit în multe state cu două decenii înainte de
declanșarea pandemiei Covid, conceptul de e-learning fiind o prioritate în curriculumul
acestora, o bună bază în problemele ivite și soluționarea acestora pot fi studiile intreprinse și
analizele efectuate în aceste țări, cu atât mai mult cu cât implementarea conceptului și a
tehnologiei în procesul de predare-învățare-evaluare a fost făcută într-o proporție majoră,
sistematic, la toate nivelurile, fără limitările contextului educațional românesc. La Conferința
desfășurată cu ocazia aniversării a a EADTU (Asociația Europeană a Universităților de
predare la distanță), cu tema Cursuri și servicii internaționale online, desfășurată la
Universidade Aberta, în Lisabona, Portugalia, 8-9 noiembrie 2007, s-a emis un document ce
rezumă problemele întâmpinate de specialiști în educație din țările participante. Din acest
document, o parte din date se pot transpune și adapta, atât pentru realizarea unei analize
comparative, cât și pentru identificarea soluțiilor care ar putea folosite în cadrul sistemului de
învățământ românesc. Se menționează încă din introducere faptul că „datorită creșterii
utilizării acestuia (internetului), s-a manifestat un interes deosebit de crescut cu privire la
problemele etice ale învățării online. Pe lângă accentul pus pe etica instrucțională, instructorii
se confruntă cu diferite probleme, surse reale de îngrijorare, întâlnite în spațiul online
(Zembylas & Vrasidas, 2005). De când Internetul șterge granițele și limitările oportunităților
educaționale, există noi provocări care trebuie gestionate de către educatorii la distantă.”
Potrivit lui Lengel, citat de către autori, „etica online emană din etica computerului și
din implicațiile etice ale tehnologiei (2004). Pentru a înțelege etica online, Lengel atrage
atenția asupra Codului de Etică elaborat de Association for Computing Machinery (ACM)
considerată a fi ca cea mai mare societate de informatică educațională și științifică din lume.
(ACM are 92.000 de membri din peste 100 de națiuni diferite
(http://www.acm.org/membership/acm-at-aglance). „Codul de etică enumeră imperativele
morale generale ca:
(1) contribuția la societate și la bunăstarea umană
(2) evitarea vătămării altora
(3) a fi onest și demn de încredere
 (4) a fi corect și a lua măsuri pentru a nu discrimina
(5) onorarea drepturilor de proprietate, cum ar fi drepturile de autor și brevetele
(6) acordarea de credit adecvat pentru proprietate intelectuală
(7) respectarea intimității celorlalți
(8) respectarea confidențialității (http://www.acm.org/about/code-of-ethics).”
Am citat aceste repere, aparținând lui Lengel, L. apud Toprak, Elif and colab., Ethics
in e-learning, 2010, pentru că acestea pot constitui cadrul pe care statele, politicile
educaționale ale acestora, implicit specialiștii în educație și practicanții pot construi un sistem
de predare-evaluare online cu valori etice și profesionale valide. „Acest cadru poate
determina instituțiile să-și elaboreze propriile linii directoare pentru utilizatori,” se spune în
documentul citat.
În cadrul aceluiași document este citat Gearhart D., autorul unui studiu din anul 2001
în care a comparat din această perspectivă, a eticii, interacțiunea online cu interacțiunea față
în față, subliniază faptul că diferențele sunt asociate distanței psihologice. Astfel, în opinia
noastra, subiectivismul în evaluare e un fenomen care poate fi diminuat prin metode specifice
și poate, în cazul activităților față în față acest lucru este mai dificil de realizat, dat fiind
faptul că de multe ori comportamentul adiacent al elevilor este observat pe parcursul orelor
sau pauzelor școlare, interacțiunea directă, limbajul (esențial pentru cadrele didactice care
predau limba română în special), toate acestea conducând la un potențial mărit în a adăuga
evaluării cognitive valori asociate reperelor menționate. În mediul on-line, interacțiunea este
limitată, comunicarea se realizează strict în granițele tehnologice, fiind cu mult mai dificil a
interpreta anumite repere comportamentale, ceea ce ar favoriza o evaluare mai acurată a
cadrului didactic. Pe de altă parte, frauda în mediul online este mai greu de observat,
gestionat și amendat. (În experiența anului 2021, de multe ori frați mai mari, uneori părinți
sau chiar colegi, răspundeau cerințelor unui test sau le redactau fără a apărea în cameră. De
multe ori, slaba calitate a conexiunii obliga cadrul didactic să accepte acest pretext al elevilor
pentru a închide camera.)
Autorul citat anterior afirmă însă că interacțiunea online, fiind mai puțin personală, în
mod paradoxal este mai solicitantă și necesită mai multă atenție din partea cadrului didactic,
tocmai pentru că elevii nu pot fi permanent văzuți sau auziți, motiv pentru care Gearhart
propune două moduri disticte de soluționare a acestor probleme:
(1)”prin stabilirea unei politici care să ofere un model de urmat de către studenți;
(2) prin introducerea în curriculum a unor măsuri menite să soluționeze probleme de
etică a tehnologiei. (Gearhart, 2001). ”
 Problemele juridice ale predării online trebuie să fie astfel, în opinia noastră, analizate
și implementate la nivelele superioare ale unui sistem de învățământ, însă responsabilitatea
respectării reperelor stabilite la nivel de instituție școlară revine fiecărui participant la actul
educațional. Pentru a realiza acest lucru este necesară însă o infrastructură și softuri specifice,
funcționale, dificil de implementat din cauza costurilor, astfel că profesorul este nevoit să
gestioneze respectarea eticii în evaluare prin mijloace proprii, folosind cunoștințele și
mijloacele existente.
Acestea sunt reperele teoretice de la care au pornit autorii articolului citat în demersul
unui studiu desfășurat între 2007-2008 la nivel universitar în Turcia, însă rezultatele acestuia
nu le considerăm în totalitate oportune în lucrarea de față, datorită nivelului la care a fost
aplicat, altul decât acela al celui la care ne raportăm. Punctul de plecare, metodologia și
designul acestuia însă pot constitui însă un patern valid pentru o potențială cercetare a
specialiștilor în educație și etică, a cadrului didactic chiar, pentru a identifica potențiale
soluții pentru problemele etice implicate de predarea on-line. Instrumentul principal fiind
chestionarul adresat elevilor și profesorilor deopotrivă, posibil ca identificarea erorilor
cauzate de evaluarea online și implicit soluțiile pertinente să fie generate chiar de aceștia, din
perspectivă duală. Este important însă de menționat că părerile profesorilor și cele ale elevilor
cu privire la etica învățării online, respectiv cu măsurile care se impun și se aplică la
încălcarea acestora diferă substanțial, ceea ce era oarecum previzibil. În acest studiu, deși
78,2 % dintre profesori erau de acord cu aplicarea de penalizări pentru încălcarea eticii de
către elevi, doar 52% dintre aceștia au fost de acord cu aplicarea acestora, ceea ce, în opinia
autorilor demonstrează că elevii se așteaptă la o flexibilitate în aplicarea sancțiunilor. Extrem
de interesant ni s-a părut faptul că aproape jumătate dintre cadrele didactice au aplicat
scăderea notelor elevilor, deși doar 21,7% susțin această măsură ca sancțiune în încălcarea
eticii. În sistemul românesc de învățământ frauda la evaluare se pedepsește cu nota minimală,
ceea ce ar trebui să descurajeze acest fapt, cu mențiunea unei flexibilități a cadrelor didactice
bazate pe întregul comportament sau pe menținerea unui astfel de tip de conduită, însă
măsurile extreme, ca și nota scăzută la purtare, respectiv exmatricularea are nevoie de acordul
întregului colectiv de cadre didactice. În condițiile predării on-line, frauda este, în opinia
noastră, mai greu de identificat și probat, ceea ce îngreunează aplicarea unor măsuri de catre
cadrul didactic. Din teama de a nu fi contestat, este posibil ca acesta să aleagă să nu aplice
măsuri severe. Metoda agreată atât de profesori, cât și de către elevii participanți la studiul
menționat a fost excluderea de pe forumul clasei, ceea ce probabil îi privează de informații
vitale în realizarea sarcinilor școlare. Socializarea are astfel un rol important, elevii se simt
excluși din viața socială, dar acestă măsură coercitivă dispune de alternative de acces la
informații prin intermediul colegilor.
Relevante, în ciuda faptului că nivelul de școlarizare al participanților la studiu este
superior celui la care ne raportăm, ni se par datele obținute în privința plagiatului. În mod
evident, opiniile profesorilor diferă substanțial de ale elevilor, primii, într-o proporție de
47,8% consideră că acest fapt ar trebui penalizat cu excluderea de la curs, prin comparație cu
studenții care au fost de acord doar în proporție de 29,6%. Aceștia din urmă ar prefera să fie
considerați respinși, să obțină o notă mică la disciplina la care s-a dovedit că au comis
plagiatul.(38,4%). Această opinie o împărtășesc însă majoritatea profesorilor, 78,2%
considerând că a-i declara respinsi la acel examen este forma potrivită prin care aplică etica,
regulile și pedepsesc frauda. Pe ultimul loc în opinia ambelor grupe de participanți, cu
procente ce gravitează în jurul valorii de 10% a fost demiterea din instituția de învățământ,
considerată extremă și de către unii și de către ceilalți, în timp ce afișarea numelor celor care
au plagiat public a înregistrat din nou cote diferite de popularitate: 47,8 pentru profesori,
respectiv 29,6 pentru studenți. În aceeași direcție, partajarea bazei de date cu studenți care au
plagiat cu alte instituții de învățământ ca metodă de penalizare a acestuia a înregistrat o
valoare de 43,5% pentru profesori și 34,4% pentru studenți. Nu procentele în sine sunt
relevante din acest studiu, ci posibile premise ale unui sistem de reguli menite să prevină
frauda în evaluare și să respecte principiile eticii la orice nivel de învățământ. Se cuvine a
menționa că o parte dintre măsuri ar fi dificil de aplicat în țara noastră, din cauza lipsei, în
multe unități de învățământ, a unor softuri valide în identificarea plagiatului. Educarea
precoce a elevilor cu privire la normele de citare în lucrările ce necesită documentare este o
necesitate cu efecte pe termen lung. În concluzie, măsurile de sancționare a fraudei on-line nu
diferă foarte mult de cele din activitățile didactice desfășurate față în față, doar că sunt mult
mai dificil de probat. O condiție intrinsecă a reușitei respectării normelor de etică în mediul
on-line rămâne consecvența, de la cel mai scăzut nivel și până la punctul maxim ierarhic, al
metodologiei de aplicare și a aplicării acesteia.
Putem descrie pe scurt un studiu de caz ilustrativ pentru urmările pe care le are
inconsecvența profesorului/profesorilor asupra elevilor. Pentru a evalua cât mai corect
cunoștințele la sfârșit de semestru, profesorul propune elevilor din clasa a VII-a un proiect în
grupe de câte 5 și un examen desfășurat în forma de întrebări grilă, desfășurat on-line. La
realizarea proiectului contribuțiile sunt inegale, asumate în funcție de abilități și preferințe,
dar profesorul anunță că toți participanții vor lua aceeași notă, neputându-se evalua
contribuția fiecăruia, considerându-se egală, dorind să stimuleze munca în colaborare. Patru
dintre cei din grup lucrează în funcție de capacitatea personală, unul dintre ei plagiază din
mediul online un referat aparținând unui elev din altă școală și acest fapt este identificat de
către profesor ca urmare a suspiciunii exprimate de un elev din grup. Profesorul îi declară pe
toți picați, așa cum anunțase, iar proiectul reprezintă 40% din nota finală, astfel că ei vor fi
obligați ca la testul sumativ online să obțină punctaj maxim pentru nota de trecere. Din punct
de vedere etic, elevul care a denunțat, a reclamat încălcarea acesteia, asumându-și urmările,
dar este pedepsit împreună cu ceilalți. Se creează tensiuni în grup, toți blamându-l pe cel care
a plagiat, fiind imposibil să-ți gestioneze grupul independent, iar profesorul nu intervine.
Părinții care află de incident sunt nemulțumiți și acuză părinții respectivului elev, profesorul
și școala. Dacă se revine la evaluarea proiectului, nota este implicit mai mică, proiectului
lipsindu-i partea care a fost plagiată. Elevul care a denunțat plagiatul concluzionează că a
respecta reguli etice nu e întotdeauna avantajos. La examenul grilă, hotărăște să își ajute
colegii din grupul de lucru, în compensatie și pentru a fi din nou în grațiile acestora și,
datorită faptului că testul se desfășoară fără cameră, din motive tehnice, mai ales datorită
faptului că profesorul a pregătit un set minimal de întrebări care inevitabil vor apărea pe
ecranele tuturor elevilor într-o mare proporție, doar că într-o ordine aleatorie dată de aplicație
și că fiecărei întrebări i s-a alocat un interval de timp care permite legătura telefonică pentru
a obține răspunsul corect de la colegii care poate au parcurs deja întrebarea, elevul care
denunțase frauda reușește sa-și ajute colegii care iau testul și promovează la acea disciplină,
deși nu au parcurs materia. Restul elevilor din clasă bănuiesc că cei 4 nu au făcut individual
testul, însă e imposibil de demonstrat. Aceștia replică faptul că și ei puteau fi ajutați de terțe
persoane. Cei patru au refuzat să-l ajute pe cel care plagiase, drept urmare acesta nu
promovează disciplina. Chiar dacă acest caz este ipotetic, el este inspirat din practica
pedagogică. Se pune problema dacă în forma față în față profesorul ar fi putut descoperi
frauda și ar fi putut-o gestiona judicios, evaluând corect elevii și dacă în mediul on-line ar fi
putut identifica alte metode de evaluare care să respecte principiile eticii menționate la
începutul lucrării ți dacă ar fi putut face o evaluare corectă la ambele probe, astfel încât nota
să reflecte cunoștințele iar elevii să considere echitabil punctajul obținut în raport cu munca
depusă. Astfel de cazuri pot fi întâlnite și pot fi într-o oarecare măsură ameliorate, pentru a
menține încrederea elevilor într-o evaluare corectă. Prin trimiterea individuală de pe contul
lor și verificarea materialelor cu un soft valid se pot diminua erorile întâmpinate în evaluarea
proiectului, cu mențiunea că fiecare membru al grupului poate obține o notă direct
proporțională cu calitatea muncii depuse, considerându-se că părțile individuale au fost
concepute astfel încât să fie echivalente din punct de vedere al dificultății. Se pierde astfel
munca în colaborare, care se rezumă la redactarea proiectului și concluzii. În ceea ce privește
testul de tip quizz, o modalitate de evitare a fraudei, în lipsa camerei, poate fi un numar mai
mare de variante de răspuns pentru fiecare întrebare, un număr suficient de mare de întrebări,
pentru ca acestea să nu apară într-o proporție comună majoră și limitarea timpului pentru
răspuns. Acestea din urmă nu sunt fezabile, datorită faptului că sunt extrem de laborioase ,
ceea ce ar împovăra peste măsură cadrul didactic și, mai mult este extrem de dificilă, poate
imposibilă, generarea unui număr mare de întrebări diferite, dar cu grad de dificultate egal. O
altă soluție ar fi elaborarea de subiecte echivalente cu întrebări fixe, nu aleatorii, pentru
fiecare elev din clasă, demers laborios și uneori greu de realizat, în funcție de disciplină: dacă
la matematică se poate propune aceeași problemă, cu alte date, la limba română nu se pot
elabora 30 de subiecte din temele studiate, doar dacă acesta nu implică abordarea unei teme
cu grad mare de generalitate sau o compunere la care elevilor să le poată fi evaluați
originalitatea aplicării cunoștințelor. Acest din urmă mod ar nedreptăți elevii care parcurg de
obicei subiectele de dificultate redusă care le asigură notă de trecere, compunerea necesitând
cunoștințe avansate și abilități de sinteză și exprimare superioare. Toate aceste potențiale
soluții se subscriu conținuturilor, disciplinei, particularităților școlii și chiar a clasei, din acest
motiv este dificil de emis algoritmi, soluții universal valabile. Prezența camerei și folosirea
softurilor specializate în depistarea copiatului rămân pentru evaluarea on-line instrumente
absolut necesare. În opinie personală, pentru disciplina pe care o predau, testele cu grad mare
de aplicabilitate a regulilor gramaticale sunt cea mai bună soluție identificată pentru evitarea
fraudei, cu atât mai mult cu cât scopul învățării și al evaluării cunoștințelor constă nu în
memorarea acestora, ci în măsura în care elevii le pot aplica independent în contexte diferite,
reale, ceea ce le asigură independența pe termen lung și implicit succesul școlar și în urmarea
unei cariere.
În acest sens, consider extrem de importantă elaborarea unui set de reguli de natură
etică, indiferent de modul de desfășurare al activităților, față în față sau on-line și respectarea
cu consecvență a acestora, pentru a crea, încă de la vârstă mică un sistem de valori sănătos
elevilor, esențial în formarea lor în egală măsură ca și dezvoltarea cognitivă, fizică sau
emoțională.
Problemele identificate în evaluarea on-line sunt în mare parte comune tuturor
sistemelor de învățământ de orice nivel, mai mult sau mai puțin cu tradiție în predarea on-
line, la care se adaugă particularitățile legate de zonă și nivel economic, implicit al dezvoltării
infrastructurii ( există țări în Africa în care accesul la educație este limitat atât de areal, cât și
de acești din urmă factori), de gradul de educație al elevilor (cu prezența unor zone vaste de
analfabetism, alți factori sociali și economici, factori asociați curriculumului și specificul lui
pentru fiecare națiune și, nu în ultimul rând, de cea mai importantă resursă: oamenii.
Considerăm că, în ciuda limitărilor prezente ca particularități în țara noastră, a resurselor
limitate, resursa umană este cea mai importantă în procesul de educare a reprezentanților
generațiilor de tineri contemporani, astfel încât aceștia să devină persoane cu un nivel ridicat
de autonomie, premisă intrinsecă a stării de bine, a inserției pe piața muncii, a bunăstării
personale și implicit al dezvoltării potențialului României ca națiune. Cadrele didactice
trebuie să constituie un model de integritate morală și etică, ceea ce constituie premisa
esențială în construcția soluțiilor la problemele generate de predarea, învățarea și evaluarea
on-line, asociată unor exemple de bune practici pe baza experiențelor altor sisteme de
învățământ care se confruntă cu aceleași provocări, adaptate cu înțelepciune și dedicare
fiecărui context educațional în parte, cu sprijinul unui sistem de politici educaționale care să
asigure funcționalitatea întregului sistem de învățământ românesc.

Profesor Berende Diana-Alexandra, conversie PIPP, anul I

Bibliografie
1. Gearhart, D. (2001) Ethics in distance education: developing ethical policies, Online
Journal of Distance Learning Administration, 4 (1). Retrieved on Aug. 03, 2007 from
http://www.westga.edu/~distance/ojdla/spring41/gearhart41.html
2. Gearhart, D. (2005) The ethical use of technology and the Internet in research and
learning, paper presented at Dakota State University, Center of Excellence in Computer
Information Systems, 2005 Spring Symposium. Retrieved on April 15, 2007 from
http://www.homepages.dsu.edu/gearhard/CEX%20Ethics%20Paper.dochttps://
www.researchgate.net/publication/
230899227_Ethical_and_legal_issues_in_online_education
3. Lengel, L. (2004) Computer mediated communication: social interaction and the Internet,
(London, Sage Publications).
https://www.researchgate.net/publication/230899227_Ethical_and_legal_issues_in_online_
education
4. Ethics in e-learning, Articol în   Turkish Online Journal of Educational Technology,
Aprilie 2010, volumul 9