Antichitatea este epoca istorică de la inventarea scrierii și începutul

înregistrărilor istorice până la debutul Evului Mediu. Această perioadă a durat

trei milenii și jumătate din anul 3000 î.Hr. până la căderea Imperiului Roman de
Apus în 476 d.Hr. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și
marile civilizații.

Acum patru milenii, un poet necunoscut descria orașele prospere ale epocii
bronzului, cu „grânare pline, case bine clădite, negustorii străini ce umblau ca
păsările exotice, despre cei ce se veseleau în curți de sărbătoare. Bătrânii erau
chibzuiți și buni.”

Zalabiya, Eufrat

Conuri introduse in ipsos

Uruk

Tigru, Diyarbakır - Punctul de pornire a Semilunii Fertile

Bol

Stindardul din Ur
Irakul este locul unde a luat naștere civilizația: civilizația sumeriană. Tărâmul
dintre cele două fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm arid, cu lagune și mlaștini,
denumit de greci „Mesopotamia”, este considerat de istorici ca fiind leagănul
civilizației[1][2][3]. În sudul Irakului, acum 5000 de ani, a avut loc o explozie
economică a orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagaș, Eridu ce au prosperat. În
Uruk locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși
Ghilgameș[4], fiind descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din
cărămizi arse, cu grădini, pământuri în afară, și un templu dedicat zeiței Iștar.
Au fost ridicate 12 clădiri publice, temple, palate sau săli de adunare, cu
mozaicuri din conuri ce acopereau pereții. Zidurile de cărămidă erau acoperite cu
ipsos, iar conurile erau introduse în ipsos, astfel, li se vedeau baza îmbibată în
culoare roșie sau neagră, formând modele geometrice, romburi, pătrate concentrice
de diferite culori. Locuitorii Urukului ocupau un loc restrâns, ceea ce ducea la
dificultăți ce erau rezolvate prin investiții în infrastructură sau în crearea de
locuri de muncă în construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost
expusă violențelor și conflictelor cu alte orașe-state. În războaie era utilizate
arcul și armele de bronz. Orașele erau cucerite sau incendiate, iar prizonierii
erau vânduți în sclavie.

Vasul Warka

Preot sumerian

Coliere si bijuterii

Registru ce consemnează alocarea berii

Gudea din Lagaș

Stela lui Naram Sin

Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind precipitații,
săparea canalelor de irigație era necesară. Agricultura, cultivarea cerealelor a
apărut și s-a intensificat, luând amploare. Cultivarea câmpurilor necesită
colaborarea dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de organizare a muncii.
Cooperarea a avut consecințe profunde. Unii erau responsabili pentru săparea
solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și curățarea canalelor
sau cu construirea digurilor și caselor, sau producerea uneltelor.

Un alt leagăn important al civilizației este în Siria [5], în orașele nou

descoperite situate lângă situl arheologic Tell Brak din nordul Mesopotamiei, de o
suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă centrală, unde s-au găsit fragmente
ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii despre modul de
organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și
modelate repede cu o matriță. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție.
Autoritatea centrală conducea forța de muncă și culegea roadele muncii, pe care le
redistribuia printr-un sistem de raționalizare. Instituțiile le ofereau
muncitorilor grâne pentru a le plăti munca. Dar recolta obținută depășea nevoile,
creându-se un surplus, păstrat pentru săraci. Se produceau produse nealimentare și
materii prime ce erau schimbate cu materialele altor centre. Erau meșteșugari care
țeseau, produceau vase din ceramică, băteau metale și negustorii care importau și
exportau produsele. Surplusul a permis diversificarea și specializarea
societăților, marcând începuturile comerțului, meșteșugurilor, domeniului militar,
precum și a altor specializări: soldați, constructori, muzicieni, medici,
ghicitori, artiști, prostituate, astfel apar clasele. În vârful sistemului erau
stăpânii de oi sau de grâne ce se îmbogățeau.

Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea stratificată, ce
reprezintă copaci și apă în prima bandă, în banda următoare turme de animale, apoi
muncitori goi ce trudeau și nobili ce aduceau ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea
uneori la războaie civile în care mureau sute de oameni datorită creșterii
demografice și diferențelor sociale, ceea ce amenință stabilitatea. Însă religia îi
reunea, explicând lucrurile și fenomenele neînțelese, precum inundațiile. De aceea,
toate clădirile și roadele erau dedicate zeilor. Conform credinței de atunci, omul
chiar luase viață din lut, iar acesta, în semn de recunoștință, trebuia să îi
hrănească pe zei cu ofrande. Statuile zeilor aveau forme antropomorfe și
caracteristicile umane.

Templele au devenit instituții puternice ale interacțiunilor umane pe plan social

și economic. În temple s-a dezvoltat scrierea ce a devenit piatră de temelie a
civilizației. Primele dovezi ale scrierii țineau de economia tot mai complexă.
Având la dispoziție mult lut, din el făceau tăblițe pe care imprimau semne cu
stilul. În multe orașe au fost imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste
cu nume, registre. În câteva secole, scrierea a devenit tot mai dezvoltată. Au
apărut școli specializate ce instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile
acceptate ale sistemului de comunicare. Treptat, erau scrise descântece și leacuri,
instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de leagăn și de dragoste, rugăciuni și poeme.
Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine cronologică. Documentul
"Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și rege și
despre originea regalității ce descindea din cadrul divinităților.

În Sumer, suveranul era denumit "Lugal"-Omul Mare. Regii erau diferiți de ceilalți
oameni în viață și în moarte. Au fost descoperite 15 morminte regale ce se
distingeau prin arhitectură, ritualuri și inventare[6]. Erau incluși slujitori,
precum și animale în camerele exterioare din mormintele regilor și reginelor. În
camera interioară era îngropat un singur personaj central înconjurat de obiecte de
lux. Supușii își urmau stăpânii în viață, în moarte și în războaie. Sargon din
Akkad a format primul imperiu, cucerind părți ce se întindeau de la Golful Persic
până laMarea Mediterană[7]. Nepotul său, Naram-Sin a moștenit imperiul și trebuia
să lupte ca să-și sporească moștenirea. Și-a luat titluri ca "regele celor patru
zări" și "regele universului". Era primul rege ce se zeificase, devenind unul
dintre zeii țării, punându-și în față numelui sau caracterul reprezentativ al
zeilor. Tot în Mesopotamia a fost inventată și roata olarului.
Agricultura in Egipt

Nilul
Orașele-state din Mesopotamia aveau să între în competiție cu Egiptul, țară cu
arhitectură monumentală și regi divini ce erau preocupați de moarte[8]. Având ca
avantaj poziția sa geografică și Nilul, acesta a prosperat. Doar 4% din solul
Egiptului era cultivabil, de aceea, egiptenii depindeau de revărsările anuale ale
Nilului din iunie până în septembrie. Apele Nilului creșteau, ieșeau din albie și
kilometri întregi de câmpie erau inundate. Solul era îmbibat cu apă și fertilizat
cu noroi. De aceea, egiptenii au zeificat Nilul.

Abu Simbel

Hicsoși

Piramidele de la Giza

Faraonul Narmer lovește un străin

Faraonul era zeificat, fiind întruchiparea divină a zeului Horus pe pământ, fiind
recunoscut de Egiptul de Sus și Egiptul de Jos. Pentru a avea asigurat drumul spre
viață de apoi i se construia o mastaba, chiar o piramidă construită din blocuri de
calcar și granit. Blocurile de piatră erau transportate cu plutele pe Nil, și
descărcate pe țărm, erau trase cu frânghii și pârghii, târâte pe rampă. Piramida în
sine reprezenta movila primordială ce s-a înălțat din apele întunecate pe care s-a
născut Atum, zeul solar. Soarele de asemenea avea o simbolistică importantă în
mitologia egipteană. Soarele reprezenta viață, căldură, lumină, iar egiptenii își
închipuiau traseul Soarelui ca pe un zeu, Ra, ce răsărea și ajungea la zenit, ca
apoi să apună și să străbată lumea de dincolo pe o barcă cerească până când răsărea
din nou. Egiptenii de rând credeau cu tărie în viață de după moarte, considerând că
vor munci, vor mânca și vor face dragoste, însă în cadrul unei vieți mult mai bune
și mai îmbelșugate.

Cu fluviul la dispoziție și fiind izolați de lume prin deșert, egiptenii erau un

popor insular de conservatori, xenofobi, mândri și curioși. Produceau vase din
ceramică și obiecte din bronz. Îi priveau pe străini ca fiind josnici și
respingători. Statuile și frizele egiptene aveau să înfățișeze asta prin redarea
luptelor și cuceririlor. Basoreliefurile împodobeau porțile și pereții clădirilor
înalte de 10 metri înălțime, în care inamicii erau apucați de păr și loviți cu
putere de divinul faraon sau pe pereții mormintelor în care stăteau înșirați ca să
aducă tribut faraonului. În timpul Dinastiei a XI-a, prin mileniul al II-lea
î.e.n., străinilor, precum asiaticii din Palestina și Siria, cunoscuți ca hicsoși
sau păstori de oi, li s-a permis să se stabilească în Egipt cu binecuvântarea
faraonilor.

Ahmose I îi alungă pe hicsoși

Pumnale din bronz, 2200-1600 î.e.n.

Hicsoșii și-au sporit influența, iar dinastiile egiptene și-au pierdut puterea.
Hicsoșii au ajuns să stăpânească nord-estul Deltei Nilului și au condus Egiptul de
Jos un secol până când au fost alungați de faraonul Kamose I ce mobilizase
egiptenii furioși și umiliți. Alungarea hicsoșilor s-a încheiat sub faraonul Ahmose
I.

Semiluna Fertilă cuprindea o multitudine de populații ce luptau între ele pentru

materii prime ca metalul ce definea epoca: bronzul, un aliaj de cupru și staniu.
Din bronz se produceau unelte ascuțite și rezistente, cu diferite forme și mărimi,
de la topoare la artefacte. Bronzul avea o calitate estetică pe lângă valoarea
practică și deținerea lui definea elita aristocratică. Dar ca să-l obțină cantități
suficiente, se practica negoțul.

Bătălia de la Kadeș

Tratatul de la Kadeș
În Kanish, ce era un centru administrativ, s-au găsit ruinele unor atel