Antichitatea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Antichitatea este epoca istorică de la inventarea

scrierii și începutul înregistrărilor istorice până la
debutul Evului Mediu. Această perioadă a durat trei
milenii și jumătate din anul 3000 î.Hr. până la căderea
Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr. Reprezintă
epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și
marile civilizații.

Cuprins
Perioade ale antichității
Epoca bronzului: Primele orașe-state Piramida lui Khafra și Sfinxul din Gizeh (aprox.
2500 I.H, sau posibil înainte)
Epoca Fierului: negustori și războinici
Epoca clasică: Polis și Cultură
Elenismul: elenitate și orientalism
Roma: de la Republică la Imperiu
Cronologie
Civilizații
Personalități
Vezi și
Note
Lectură suplimentară
Legături externe

Perioade ale antichității

Antichitatea se împarte în trei mari perioade:

Perioada veche
Perioada clasică
Perioada târzie

Epoca bronzului: Primele orașe-state

Acum patru milenii, un poet necunoscut descria orașele prospere ale epocii bronzului, cu „grânare pline,
case bine clădite, negustorii străini ce umblau ca păsările exotice, despre cei ce se veseleau în curți de
sărbătoare. Bătrânii erau chibzuiți și buni.”

Irakul este locul unde a luat

naștere civilizația: civilizația
sumeriană. Tărâmul dintre
cele două fluvii: Tigru și
Eufrat, un tărâm arid, cu
lagune și mlaștini, denumit
de greci „Mesopotamia”,
este considerat de istorici ca
Zalabiya, Eufrat fiind leagănul
civilizației[1][2][3]. În sudul
Irakului, acum 5000 de ani,
a avut loc o explozie
economică a orașelor-state
ca Ur, Uruk, Nippur,
Lagaș, Eridu ce au
prosperat. În Uruk locuiau
30 000 de oameni. Conuri introduse in ipsos
Conform miturilor, Urukul
Uruk a fost întemeiat de însuși
Ghilgameș[4], fiind descris
în amănunțime în epopeea
dedicată lui, având ziduri
din cărămizi arse, cu
grădini, pământuri în afară,
și un templu dedicat zeiței
Iștar. Au fost ridicate 12
clădiri publice, temple,
palate sau săli de adunare,
cu mozaicuri din conuri ce
acopereau pereții. Zidurile
Tigru, Diyarbakır - Punctul de pornire
de cărămidă erau acoperite
a Semilunii Fertile
cu ipsos, iar conurile erau
Bol
introduse în ipsos, astfel, li
se vedeau baza îmbibată în
culoare roșie sau neagră, formând modele geometrice, romburi,
pătrate concentrice de diferite culori. Locuitorii Urukului ocupau un
loc restrâns, ceea ce ducea la dificultăți ce erau rezolvate prin
investiții în infrastructură sau în crearea de locuri de muncă în
construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost
expusă violențelor și conflictelor cu alte orașe-state. În războaie era
utilizate arcul și armele de bronz. Orașele erau cucerite sau
incendiate, iar prizonierii erau vânduți în sclavie.
Stindardul din Ur
Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind
precipitații, săparea canalelor de irigație era necesară. Agricultura,
cultivarea cerealelor a apărut și s-a intensificat, luând amploare. Cultivarea câmpurilor necesită colaborarea
dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de organizare a muncii. Cooperarea a avut consecințe
profunde. Unii erau responsabili pentru săparea solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și
 curățarea canalelor sau cu
construirea digurilor și
caselor, sau producerea
uneltelor.

Un alt leagăn important al

civilizației este în Siria [5],
în orașele nou descoperite
situate lângă situl
arheologic Tell Brak din
nordul Mesopotamiei, de o
suprafață totală de 130 de
hectare, cu o movilă
centrală, unde s-au găsit
fragmente ceramice vechi
de șase milenii și boluri de
lut, ce oferă indicii despre
modul de organizare a
societății și modul de viață.
Bolurile erau vase produse
în masă și modelate repede
cu o matriță. Bolurile
indicau astfel o economie Preot sumerian
de redistribuție. Autoritatea
centrală conducea forța de
muncă și culegea roadele
Vasul Warka muncii, pe care le
redistribuia printr-un sistem
de raționalizare. Instituțiile
le ofereau muncitorilor
grâne pentru a le plăti
munca. Dar recolta obținută
depășea nevoile, creându-se
un surplus, păstrat pentru
săraci. Se produceau
produse nealimentare și
materii prime ce erau
Registru ce consemnează alocarea schimbate cu materialele
berii altor centre. Erau
meșteșugari care țeseau,
produceau vase din
ceramică, băteau metale și negustorii care importau și exportau
produsele. Surplusul a permis diversificarea și specializarea
societăților, marcând începuturile comerțului, meșteșugurilor,
domeniului militar, precum și a altor specializări: soldați,
constructori, muzicieni, medici, ghicitori, artiști, prostituate, astfel Coliere si bijuterii
apar clasele. În vârful sistemului erau stăpânii de oi sau de grâne ce
se îmbogățeau.

Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea stratificată, ce reprezintă copaci și apă în
prima bandă, în banda următoare turme de animale, apoi muncitori goi ce trudeau și nobili ce aduceau
ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea uneori la războaie civile în care mureau sute de oameni datorită creșterii
 demografice și diferențelor
sociale, ceea ce amenință
stabilitatea. Însă religia îi
reunea, explicând lucrurile
și fenomenele neînțelese,
precum inundațiile. De
aceea, toate clădirile și
roadele erau dedicate zeilor.
Conform credinței de
atunci, omul chiar luase
viață din lut, iar acesta, în
semn de recunoștință,
trebuia să-i hrănească pe zei
cu ofrande. Statuile zeilor
aveau forme antropomorfe
și caracteristicile umane.

Templele au devenit
Stela lui Naram Sin instituții puternice ale Gudea din Lagaș
interacțiunilor umane pe
plan social și economic. În temple s-a dezvoltat scrierea ce a
devenit piatră de temelie a civilizației. Primele dovezi ale scrierii țineau de economia tot mai complexă.
Având la dispoziție mult lut, din el făceau tăblițe pe care imprimau semne cu stilul. În multe orașe au fost
imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste cu nume, registre. În câteva secole, scrierea a devenit tot
mai dezvoltată. Au apărut școli specializate ce instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile acceptate ale
sistemului de comunicare. Treptat, erau scrise descântece și leacuri, instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de
leagăn și de dragoste, rugăciuni și poeme. Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine
cronologică. Documentul "Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și rege și despre
originea regalității ce descindea din cadrul divinităților.

În Sumer, suveranul era denumit "Lugal"-Omul Mare. Regii erau diferiți de ceilalți oameni în viață și în
moarte. Au fost descoperite 15 morminte regale ce se distingeau prin arhitectură, ritualuri și inventare[6].
Erau incluși slujitori, precum și animale în camerele exterioare din mormintele regilor și reginelor. În camera
interioară era îngropat un singur personaj central înconjurat de obiecte de lux. Supușii își urmau stăpânii în
viață, în moarte și în războaie. Sargon din Akkad a format primul imperiu, cucerind părți ce se întindeau de
la Golful Persic până la Marea Mediterană[7]. Nepotul său, Naram-Sin a moștenit imperiul și trebuia să
lupte ca să-și sporească moștenirea. Și-a luat titluri ca "regele celor patru zări" și "regele universului". Era
primul rege ce se zeificase, devenind unul dintre zeii țării, punându-și în față numelui sau caracterul
reprezentativ al zeilor. Tot în Mesopotamia a fost inventată și roata olarului.

Orașele-state din
Mesopotamia aveau să între
în competiție cu Egiptul,
țară cu arhitectură
monumentală și regi divini
ce erau preocupați de
moarte[8]. Având ca avantaj
poziția sa geografică și
Agricultura in Egipt Nilul, acesta a prosperat. Nilul
Doar 4% din solul
Egiptului era cultivabil, de
aceea, egiptenii depindeau de revărsările anuale ale Nilului din iunie până în septembrie. Apele Nilului
creșteau, ieșeau din albie și kilometri întregi de câmpie erau inundate. Solul era îmbibat cu apă și fertilizat
cu noroi. De aceea, egiptenii au zeificat Nilul.

Faraonul era zeificat, fiind întruchiparea divină a zeului Horus pe

pământ, fiind recunoscut de Egiptul de Sus și Egiptul de Jos. Pentru
a avea asigurat drumul spre viață de apoi i se construia o mastaba,
chiar o piramidă construită din blocuri de calcar și granit. Blocurile
de piatră erau transportate cu plutele pe Nil, și descărcate pe țărm,
erau trase cu frânghii și pârghii, târâte pe rampă. Piramida în sine
reprezenta movila primordială ce s-a înălțat din apele întunecate pe
care s-a născut Atum, zeul solar. Soarele de asemenea avea o
simbolistică importantă în mitologia egipteană. Soarele reprezenta
Abu Simbel viață, căldură, lumină, iar egiptenii își închipuiau traseul Soarelui ca
pe un zeu, Ra, ce răsărea și ajungea la zenit, ca apoi să apună și să
străbată lumea de dincolo
pe o barcă cerească până
când răsărea din nou.
Egiptenii de rând credeau
cu tărie în viață de după
moarte, considerând că vor
munci, vor mânca și vor
face dragoste, însă în cadrul
Hicsoși unei vieți mult mai bune și
Piramidele de la Giza
mai îmbelșugate.

Cu fluviul la dispoziție și fiind izolați de lume prin deșert, egiptenii

erau un popor insular de conservatori, xenofobi, mândri și curioși.
Produceau vase din ceramică și obiecte din bronz. Îi priveau pe
străini ca fiind josnici și respingători. Statuile și frizele egiptene
aveau să înfățișeze asta prin redarea luptelor și cuceririlor.
Basoreliefurile împodobeau porțile și pereții clădirilor înalte de 10
metri înălțime, în care inamicii erau apucați de păr și loviți cu putere
de divinul faraon sau pe pereții mormintelor în care stăteau înșirați
ca să aducă tribut faraonului. În timpul Dinastiei a XI-a, prin
mileniul al II-lea î.e.n., străinilor, precum asiaticii din Palestina și
Siria, cunoscuți ca hicsoși sau păstori de oi, li s-a permis să se
stabilească în Egipt cu binecuvântarea faraonilor.

Hicsoșii și-au sporit influența, iar dinastiile egiptene și-au pierdut

puterea. Hicsoșii au ajuns să stăpânească nord-estul Deltei Nilului
și au condus Egiptul de Jos un secol până când au fost alungați de
faraonul Kamose I ce mobilizase egiptenii furioși și umiliți.
Alungarea hicsoșilor s-a încheiat sub faraonul Ahmose I. Faraonul Narmer lovește un străin

Semiluna Fertilă cuprindea o multitudine de populații ce luptau

între ele pentru materii prime ca metalul ce definea epoca: bronzul, un aliaj de cupru și staniu. Din bronz se
produceau unelte ascuțite și rezistente, cu diferite forme și mărimi, de la topoare la artefacte. Bronzul avea o
calitate estetică pe lângă valoarea practică și deținerea lui definea elita aristocratică. Dar ca să-l obțină
cantități suficiente, se practica negoțul.
În Kanish, ce era un centru administrativ, s-au găsit ruinele unor
ateliere din port. Kanish era o colonie în Anatolia a expatriaților din
Assur, care au venit în vest să se îmbogățească din comerț.
Negustorii locuiau în zona Karemului, făcând negoț cu anatolienii.
Karemul avea legi comerciale stabilite, negustorii plătind impozite
regilor ce răspundeau de siguranță acestora. Catârii porneau regulat
încărcați cu bronz de la Assur la Kanish pe o distanță de 1500 km,
iar soldații regelui îi păzeau pe negustori. Au fost găsite obiecte de
artă, inele, sigilii, pietre de hematit ce aparțineau negustorilor și erau Ahmose I îi alungă pe hicsoși
utilizate ca monede de schimb. S-au format rute ce se întindeau din
Siria până în Afghanistan și Iran, prin intermediul cărora
comercianții făceau negoț cu cositor și țesături.

Negustorii asirieni cumpărau cositor din Iran și îl vindeau regatelor

din Anatolia și cumpărau în schimb lână și țesături. Au fost
descoperite 22 000 de tăblițe cu scriere cuneiformă, majoritatea
fiind scrisori între negustori și nevestele și fiii lor[9].

Deși în ultima instanță se recurgea la confruntări militare, s-a recurs

și la diplomație. La Hattușa, capitala imperiului Hitit[10]s-au găsit
fragmente a 70 de tratate de pace, printre care și cea dintre regele
hitit și faraonul Ramses al II-lea în urmă Bătăliei de la Kadeș,
comemorată și pe pereții Templului de la Abu Simbel[11]. Bătălia
de la Kadesh a fost cea mai mare bătălie de care de luptă din istorie, Pumnale din bronz, 2200-1600 î.e.n.
fiind implicate 5000-6000 de care. Deși Ramses susține că a
câștigat bătălia, niciunul n-a câștigat în realitate și s-a încheiat un
tratat de pace, jurat pe zeul soarelui egiptean și pe zeul hitit al
furtunilor. Principala îngrijorare o constituiau conflictele din interior
și stabilitatea, și astfel, cele două superputeri antice își asigurau
sprijin reciproc. Datorită centralizării, zonele periferice erau tot mai
neglijate și au loc mișcări sociale ce vor duce la dispariția acestor
civilizații.

Pe coasta Siriei, Ugarit, locuit de zeci de oameni, ce era un centru

Bătălia de la Kadeș
comercial prosper, cu multe depozite și temple, ce unea orașele
Mesopotamiei cu lumea mediteraneană, a fost distrus în urma
invaziei "popoarelor mării" în jurul anului 1200 î.e.n. Epoca bronzului s-a încheiat catastrofal, civilizația
intrând într-o epocă întunecată.

Epoca Fierului: negustori și războinici

Popoarele Mării, alcătuite din indivizi deposedați și disperați de a obține pământ, au cotropit orașe și culturi
în Egipt, Siria, Anatolia și Creta, distrugând civilizații ca cea egipteană, hitită și cea minoică. După colapsul
de la sfârșitul epocii bronzului, supraviețuitorii aveau să rivalizeze pentru supremație în cadrul epocii
fierului.

Fenicienii au marcat o nouă etapă a antichității pe țărmurile Mării Mediterane ce a unit culturi diferite și a
stat la baza formării și declinului multor civilizații prin negoț, transport, schimb de tehnologii și idei, Marea
Mediterană fiind o adevărată rețea. Lângă coasta sud-estică a Turciei a fost găsită epava de la Uluburun cu
peste 17 tone de artefacte, 15 000 de obiecte și lingouri de zece tone de cupru, lemn sudanez din sudul
Egiptului, cositor din Afghanistan, vase de ceramică miceniene din Creta, un topor de piatră de la Dunăre,
care atestă amploarea negoțului în faza finală a epocii bronzului.[12]
Căpitanul vasului era un canaanit după cum arată sabia și pumnalul
ce le purta, iar greutățile în formă de animale, talerul și tăblițele de
scris le aparțineau negustorilor aflați la bord, proveniți din Siria,
precum și tăblițe ce conțineau scrisori cu descrierea distrugerii
orașului Ugarit de "popoarele marii" ce ardeau satele și comiteau
nelegiuiri, și cum era lipsit de apărare, atacat de corăbiile
"popoarelor marii" bine-echipate, având la bord războinici ce
debarcau și incendiau orașele, dispărând în câteva ore. Fiindcă
înfruntau foametea și sărăcia, și lipsa de pământ, aceștia erau
nevoiți să cotropească ca să obțină teritorii. Conform relatărilor de
pe fațadele templelor, în Egipt, armatele lui Ramses al III-lea au
respins invadatorii .[13] Dar nu toate formațiunile statale au avut
norocul Egiptului, multe orașe în Grecia, ca Pilos, Sparta, Atena
sau Micene, sau în Anatolia, ca Hattusa, Tars sau Ugarit, precum și
Qatna, Kadesh, Lahiș sau Megiddo fiind devastate sau nimicite.
Deși rețeaua comercială părea complexă și rafinată, civilizația
bronzului era fragilă și vulnerabilă. De asemenea, civilizația
egeeană a fost extrem de afectată. Orașele au dispărut, agricultura a
decăzut, orizontul vieții s-a îngustat, iar comerțul s-a prăbușit. Dar
civilizația a supraviețuit, începând un proces de schimbare: Epoca
Fierului[14]. Inițial folosit pentru unelte, din el se făceau arme mult Tratatul de la Kadeș
mai bune și mai dure, unelte mult mai practice. Fierul a
democratizat războiul, devenind accesibil tuturor. Apar centre de putere mai mici, dar mobile, ceea ce va
relansa comerțul. Fenicienii, creatori a unor figurine și ofrande votive găsite în Byblos, aveau să ducă
civilizația mai departe.[15] Pe laturile sarcofagului lui Ahiram s-a descoperit primul exemplu de alfabet.
Spre deosebire de scrierile anterioare cu multe simboluri și lipsite de logică, alfabetul era mai ușor de
asimilat ca o înregistrare a vorbirii, fiind accesibil tuturor. Alfabetul fenician consta doar din consoane și era
utilizat pentru comerț.[16] Byblos a prosperat în calitate de oraș comercial după ce a fost supus de egipteni,
după cum ne arată Templul Obeliscurilor dedicat lui Ra construit în 1300 î.e.n. După colapsul de la sfârșitul
epocii bronzului, Egiptul pierde controlul Nubiei, sursa aurului său, și era divizat politic în două formațiuni.
De asemenea, nu mai avea acces nelimitat la pădurile de cedri din Liban, care erau o sursă abundentă de
lemn rezistent și bine-mirositor. După venirea popoarelor marii, egiptenilor nu li s-a mai permis să obțină
lemnul de cedru pe gratis. Fenicienii nu se mai temeau de marile puteri, iar colapsul și criza de la sfârșitul
epocii bronzului a însemnat o eliberare economică ce a dus la dispariția birocrației și a favorizat apariția
primelor afaceri. Ierarhia s-a restabilit, iar negustorul avea un rol tot mai prioritar, ceea ce a dus la apariția
unei noi clase sociale. Împărțirea socială nu mai era dată de armată sau de rege, ci de economie. S-au format
primele asociații, rețele având la baza familii extinse. Suveranul lor, ales de consiliu, era un fel de director
general ce supraveghea afacerile și își asuma riscurile. Fenicienii exploatau la maximum Marea Mediterană,
fiind reputați navigatori și constructori de corăbii din lemn de cedru rezistente și trainice cu care puteau face
comerț și se puteau îndepărta destul de mult de țărm. Arta navigării le-a permis să creeze o rețea economică
care lega Armenia, Asia Mică, Cipru, insulele egeene, Palestina, Arabia, Siria, Orientul Apropiat, de la un
țărm la altul. În multe locuri erau vestiți pentru vopseaua lor purpurie, cu care vopseau pânzeturi prețioase și
foarte căutate atunci. Sursa vopselei erau cochiliile Murex. De aceea, grecii îi numeau "phoinikes" –
oamenii pânzei regale purpurii. Cetatea-port Tir a înflorit sub regele Abi-Baal, fiind înconjurată de ziduri
puternice și cuprinzând clădiri etajate. Hiram, fiul lui Abi-Baal a construit edificii religioase. Fenicienii
aveau un zeu suprem, El, și un zeu polivalent, Baal, ceea ce indică o ierarhie firească divină. El era o
divinitate distantă, iar Baal conducea zi de zi lumea. Hiram a introdus un nou zeu, Melqart, pentru a-și
consolida puterea în Tir. S-a debarasat de vechii zei și a construit un templu dedicat acestui zeu, reglând
balanța puterii între templul preoților și palatul condus de el, ca reprezentant al zeului. Vecinii se temeau și îi
invidiau pe fenicienii ce importau argint, fier, cositor și plumb din Tarsis, fildeș, abanos, șei de cai din
Dedan, mirodenii și pietre scumpe din Saba și vin scump din Damasc. Sursele biblice îi demonizează pe
fenicieni datorită bogăției și desfrâului.[17]

Teritoriile din sudul Palestinei erau stăpânite de evrei, un popor profund religios, a căror capitală era
Ierusalimul. Regatul Israel a fost întemeiat de regele David, ca o formațiune unificată și puternică. După
Solomon, au existat două regate: regatul lui Israel în nord și Regatul lui Iuda din sud. Ambele au fost
cotropite de marile puteri din epoca fierului, ce foloseau violența sistematică, precum asirienii.

Salmanasar al III-lea a fost unul dintre ultimii regi asirieni ce a extins și dezvoltat Imperiul Asirian,
conducând campanii militare în cea mai mare parte a lungii sale domnii, atacând vecinii. A creat o armată
profesionistă, de arcași pricepuți și războinici cruzi și nemiloși. A extins imperiul între câmpia
Mesopotamiei și munții din nord. Războiul era baza economiei, societății și civilizației asiriene. Neavând
materii prime, cotropeau alte teritorii pentru a le căpăta. Obțineau biruri jefuind, iar violența era un
instrument al politicii de stat. Șocul și groază erau urmate de cătușe și tortură. Conform tăblițelor, regi
precum tatăl lui Salmanasar jefuiau zeci de care de lupta, cu harnașament, sute sau mii de cai, oi și vite,
precum și metale prețioase în cantități mari, țesături fine, divane de fildeș încrustate de aur, mobilier, fiicele
nobililor și zestrea lor, precum și zeci de mii de sclavi. Apoi impuneau tributuri anuale prin care cereau
animale, grâne, aur și argint, așa cum indică obeliscul negru de la British Museum, în care Iehu, regele
Israelului se supune și se închină regelui Asiriei. După ce Regatul Israel a renunțat la statutul de vasalitate și
s-a aliat cu Egiptul, asirienii s-au răzbunat brutal, nimicind regatul în mai puțin de un deceniu. Procedeele
de pedepsire erau foarte brutale, constând în decapitări și jupuirea inamicilor, transmițând un avertisment
pentru toate populațiile cucerite pentru a menține imperiul unit. Curând, au supus și Regatul Iuda. Însă
Ezechia a pregătit o strategie defensivă și a înălțat un zid de apărare de 6 metri înălțime, fortificând
Ierusalimul și reorganizând economia, construind și un tunel subteran de 500 de metri săpat în roca
orașului, asigurând apă potabilă în caz de asediu. Pe basoreliefurile de la Ninive este înfățișat asediul cetății
Lahish cu mașinăria de asediu și pedestrași asirieni. În urma ocupării orașului, mulți oameni importanți din
garnizoana orașului au fost trași în țeapă sau jupuiți. 1500 de trupuri de femei, bărbați și copii zăceau
laolaltă, iar restul populației a fost deportat, după aceea Lahișul fiind incendiat.[18]

Treptat, asirienii au sporit suma tributului cerut fenicienilor până la echivalentul a 5 tone de aur. Asirienii
aveau obiective bine definite privind menținerea stabilității și îmbogățire, recurgând la teamă, ură și teroare.
Fenicienii erau nevoiți să se îndrepte spre Occident în căutare de piețe noi și noi surse de materii prime, în
Malta, Sardinia, nordul Africii, Sicilia, Insulele Baleare și în sudul Spaniei, unde au găsit o mare sursă de
argint în râul Tento. Fenicienii extrăgeau argintul și plăteau asirienilor tributul folosit pentru a întreține
maiestuoasele palate, biblioteca de tăblițe de argilă construită de Assurbanipal și a plăti slujitorii și soldații.
Plătirea tributului cu argint duce la un excedente de argint, prețul acestuia prăbușindu-se. Asirienii iau
măsuri pentru restrângerea autonomiei fenicienilor, iar regele Tirului devine o marionetă. Însă în secolul al
VII-lea regii babilonieni au încheiat o alianță cu mezii și în curând orașele asiriene Assur, Ninive, Haran și
Carchemis au fost atacate și distruse. Imperiul Asirian a intrat în declin și s-a prăbușit după moartea lui
Assurbanipal.

Babilonienii, sub Nabucodonosor, au format un alt mare imperiu, Imperiul Babilonian alcătuit din teritorii
din Asia Mică, Palestina și Irak, ce avea ca centru Babilonul care era înconjurat de ziduri puternice, cu
multe turnuri și porți, printre care și Poarta lui Iștar, cuprinzând edificii, temple ca Zigguratul lui Marduk sau
Grădinile Suspendate. Dar gloria acestuia apune repede, căci perșii, sub conducerea lui Cyrus, s-a unit cu
mezii și au format un imperiu colosal ce cuprindea Lydia, Asia Mică, Palestina, Irakul, Iranul,
Afghanistanul, ulterior și Egiptul și hotarele nord-vestice ale Indiei.[19]

La expansiunea acestora au asistat grecii, abia ieșiți din epoca homerică întunecată. Sunt însă dovezi care
indică faptul că epoca nu a fost atât de "întunecată", precum mormântul de la Lefkandi ce datează din anii
1000 î.e.n. În mormântul numărul 86 zace o femeie îngropată, având podoabe aurite pentru păr, fibule și
obiecte de bronz, inele de aur, puse deasupra unui bol de bronz aurit, provenite din Cipru, Levant și Egipt și
aduse în Grecia continentală de către fenicieni. În Ischia, în golful
Napoli a fost găsită cupa lui Nestor ce datează din secolul al VIII-
lea î.e.n., pe care este scris un poem de dragoste cu alfabetul grec,
creat după tiparul alfabetului fenician, dar având cinci vocale în
plus, pentru a ușura citirea textelor. Astfel, au apărut piesele de
teatru, drama și dialogurile filozofice.

Epoca clasică: Polis și Cultură

Grecii antici aveau în comun cultura, religia, limba, obiceiurile, deși
nu erau organizați într-un stat, ci în mai multe orașe-state. Arta,
teatrul, democrația, filosofia sunt elemente ce au fost moștenite de
la civilizația greacă și se manifestă și azi.

Prima manifestare culturală au fost lucrările literare ale lui Homer:

„Iliada" și „Odiseea" ce istoriseau desfășurarea Războiului Troian. Poarta lui Iștar din Babilon,
Explorează viețile războinicilor ce luptau pentru onoare, răzbunare,
reconstituită în Muzeul Pergamon din
câștig personal, eroism și victorie. Moștenirea „Iliadei" este o Berlin
moștenire a Greciei arhaice care se referă la un mod de a rezolva
disputele pe calea violenței.

Mici orașe individuale, numite polisuri, s-au constituit în secolele

VIII-V î.e.n. formate din triburi ce au renunțat la propria autonomie
și au recunoscut o autoritate politică centrală. După intensificarea
comerțului, multe comunități s-au supus unui singur polis. Polisurile
acordau multă importanță poziției geografice și plasării strategice ce
le ofereau o bună apărare datorită dealurilor și munților. Cea mai
importantă zonă a polisului era agora, o piață publică și un loc de
adunare a cetățenilor greci ce interacționau și se angajau în viață
politică. Orașul-stat a devenit adaptiv și a prosperat. Au luat ființă Templul lui Hefaistos din Atena.
Secolul al V-lea î.Hr.
1500 de orașe-state în Grecia, precum și în coloniile din Spania,
Italia, Africa, sudul Franței, Asia Mică și chiar și în Afghanistan.
Iubirea față de polis a devenit chiar o dorința sexuală de a trăi în oraș — himeros. Cetățenii unui oraș se
considerau cu adevărat civilizați spre deosebire de restul indivizilor din afară considerați "barbari". Orașele
au devenit centre ale dezvoltării științei și filosofiei. Dar au devenit și fronturi de luptă dintre oligarhi și
democrați ce își disputau supremația în societatea greacă.

Pe plan artistic, se dorea căutarea perfecțiunii: bărbații erau reprezentați prin statui de marmură, înfățișați ca
fiind goi, perfecți, idealizați, avându-l pe Ahile ca model. De asemenea, se punea accent pe concurență și
obținerea gloriei. Erau manifestate prin competențe ca luptele organizate în cadrul unui eveniment:
pankration. Olimpiadele nu ofereau premii de consolare, de altfel, cei de pe locul doi erau zeflemisiți și
disprețuiți. Templele din Olympia de astfel erau pline de suvenire ale atleților dedicate zeilor. Legătură
dintre dibăcia de pe terenul de sport și cea de pe câmpul de lupta era strânsă. La olimpiade nu exista un
echipament de sport. Toți participanții erau goi. În război, grecii purtau o armură complexă: pieptar, coif,
scutul (hoplonul) ce le proteja jumătate din corp și lancea. Hopliții luptau în formații strânse denumite
"falanga", astfel, cu ajutorul scutului, oșteanul se proteja pe sine însuși și pe vecinul de formație. Falanga
trebuia menținută la înaintare. În momentul luptei dintre două falange, nu erau lupte eroice individuale ca
cele din „Iliada". Luptau laolaltă, la câțiva metri distanță și atacau cu sulițele pentru a străpunge părțile
sensibile ale hopliților din falanga inamică. Se împingeau unii pe ceilalți cu scuturile, îmbrâncindu-se și
izbindu-se, continuând să înjunghie inamicii, rândurile din spate avansând și împingându-i pe cei din față
spre inamic, până îi făceau pe celălalt să cedeze, să rupă rândul, rănindu-i pe adversari, fie înfricoșându-i.
Hopliții erau oameni ce își puteau permite achiziționarea echipamentului, luptând laolaltă cu cei mai bogați
aristocrați. După război se întorceau la viața privată.

Lumea elenă era un laborator de creare a ideilor, teoriilor și

regimurilor care au persistat și până astăzi. Orașele-state erau
conduse de diverse tipuri de guvernare: aristocrație, democrație,
monarhie. Grecii erau dispuși să aleagă orice sistem care le asigura
ordinea și autoritatea. Monarhia a devenit treptat o relicvă a
trecutului îndepărtat. Doar Sparta mai era un oraș-stat monarhic,
condus de doi regi. Nu avea legi scrise, scopul ei fiind menținerea
stabilității, bazată pe egalitatea tuturor cetățenilor de sex masculin
"homoioi". Idealul era întărit de coduri stricte de comportament ce
înlătura orice semn de statut și bogăție. Militau pentru o viață
austeră, autodisciplină și dezinteresul pentru materialism. Se
apropiau foarte mult de idealurile lui Aristotel ce susținea că fiecare
cetate trebuia să-și procure doar cele necesare, iar atingerea
idealului spartan de ordine și autonomie avea un preț pe care aveau
să-l plătească vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de
aceea au cucerit populațiile locale învecinate, obținând o populație
de „iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de drepturi civile, având
datoria de a furniza hrană și mijloace de trai pentru familiile
spartane. Orașul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în
care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii Hermes din Atalante. Copie romană
slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau după originalul lui Lysippos.
trimiși de la vârstă de șapte ani la "agoge" unde începeau o
perioada de 13 ani de instrucție brutală, învățați să lupte în condiții
dificile și să trăiască și să moară în luptă. Nu făceau nimic altceva
decât să se antreneze pentru luptă. Înainte să plece la război,
spartanii primeau de la mamele sau nevestele lor scuturile,
spunându-le: să vină înapoi cu scutul sau pe scut, adică învingător
sau mort. Scutul era cel mai apropiat însoțitor din viață unui spartan
și încă de mici copii, erau legănați în scuturi și dormeau în aceștia,
ba chiar era folosit și ca targă pe câmpul de lupta. Bărbații se
antrenau și luptau împreună, iar relațiile homosexuale erau ceva
obișnuit. Femeile aveau o libertate economică socială, sexuală și
educațională. Mariajul nu era exclusiv. Femeile măritate chiar
puteau întreține relații sexuale și să aibă copii cu alți bărbați spartani
ce se dovedeau mai puternici ca soții lor. Tradițiile și obiceiurile
trebuiau menținute cu strictețe pentru ca societatea spartană să se
mențină.

În Atena, cetățenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu

oligarhi. Orașul era conectat cu restul lumii prin colonizare și
comerț. Bogații s-au îmbogățit tot mai mult. Au izbucnit o serie de Pericle, copie după un bust de
conflicte între oligoi și polloi. Doar 10% din populația orașului era Cresilas
înstărită și 90% trăiau din subzistență. Multe familii, pentru că nu-și
permiteau achitarea datoriilor, se puneau în slujba unui aristocrat ca
sclavi. Polloi nu aveau drepturi politice și juridice și sufereau sub jugul aristocrației. Pe Areopagul din
Atena se întrunea consiliul format din aristocrați care decidea problemele. Erau autoaleși și izolați de
deciziile celor din Agora. Sclavia a sporit, iar membrii consiliului simțeau nevoia să schimbe sistemul. În
594 î.e.n., Areopagul l-a ales pe aristocratul Solon ca magistrat principal — arhonte. Era recunoscut ca un
om drept și era omul care avea să aducă schimbarea și reformele. A interzis vânzarea oamenilor în sclavie și
a militat pentru obținerea drepturilor politice de către cei săraci. A temperat guvernarea, făcând-o
responsabilă în fața poporului. A favorizat ideea egalității sociale în
față legii.

La 30 de ani după Solon, Pisistrate s-a proclamat tiran, ajungând de

trei ori la putere, dar a avut un rol major în dezvoltarea politică și
economică a Atenei. A impus reforme economice, a reeditat
„Iliada" lui Homer, a stimulat comerțul, a construit primul Panteon,
făcând din Atena un centru cultural. Lucrările sale publice și
populismul l-au ajutat să înființeze o dinastie. Hippias, fiul și
succesorul său, i-a ucis pe Harmodius și iubitul sau, Aristogeiton,
numiți "eliberatori" după ce aceștia i-au omorât fratele. După o
lungă criză politică, Hippias a fost alungat. Oligarhii au revenit la
putere și i-au oferit demosului un rol major în politică, începând
tranziția spre o societate egalitaristă politic. Astfel, a fost ales
Clistene ce a creat sistemul politic reprezentativ al Atenei. Satele
din jurul Atenei își trimiteau reprezentanții la centrul atenian și toți
locuitorii aveau un cuvânt de spus în timpul adunărilor publice.

Deși cetățile erau distincte, o mare amenințare de la est le-a

determinat să se unească. Imperiul Persan s-a extins, devenind un
imperiu colosal. Perșii au solicitat cetăților întemeiate de către
coloniștii greci în Asia Mică plătirea unui tribut. Revoltele ioniene
au stârnit astfel lungul conflict dintre greci și perși. La începutul
secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive
personale să se răscoale împotriva imperiului, implicând câteva
orașe din vestul Asiei Mici. Fiind conștient că avea nevoie de
ajutor, a cerut sprijin de la spartani, care l-au refuzat, și de la
atenieni, care i-au trimis ceva trupe. Au cucerit Sardesul și l-au
incendiat. Dar distrugerea templului zeiței Cybele i-a mâniat pe
perși. Atenienii s-au temut și s-au retras, lăsându-i pe ionieni să
înfrunte furia regelui Darius ce jurase că îi va pedepsi și pe atenieni.
Milet a fost distrus, iar populația masacrată de perși în 494 î.e.n. În
490 î.e.n., trupele persane au debarcat în Grecia, la Maraton, ca să-i
înfunte pe hopliții atenieni. Atenienii i-au atacat și învins pe perși.
A survenit un al doilea val de atac persan condus de succesorul lui
Darius, Xerxes. La Termopile s-au sacrificat 300 de spartani și
1500 de hopliți că să îi țină pe loc pe perși. Atena a fost incendiată
de perși. Dar în golful Salamina, flota ateniană a învins decisiv flota
Armura unui hoplit atenian
persană. În 479 i.en., spartanii i-au învins pe perși la Plateea.
Orașele-state greci și-au menținut libertatea și autonomia și au
rezistat unui mare imperiu prin consolidarea relațiilor. Au lăsat ruinele templelor distruse de perși ca un
memorial al războiului.

Atena, entuziastă de pe urmă victoriei, a inițiat experimente în cultură, democrație și în constituirea unui
imperiu comercial. Sub Pericle, a cunoscut o înflorire a artei, arhitecturii, teatrului, științei și filosofiei. S-au
construit clădirile de pe Acropolă, printre care și Panteonul. S-a dezvoltat tragedia greacă și valorile
filosofiei. Alegerile în funcție de avere au fost abolite și toate posturile au fost ocupate prin tragere la sorți
de către cetățeni ce puteau candida pentru a servi ca funcționar timp de un an, în consilii și jurii. Nobilii au
donat bani unui tezaur comun pentru a fi construită o mare flota. Cu toate acestea atenienii erau plătiți de
către insule și colonii pentru a le asigura protecție. 170 de state s-au alăturat Atenei, formându-se Liga de la
Delos. Deși în teorie, cetățile erau egale în cadrul alianței, doar unele orașe-state erau privilegiate, iar Atena
impunea un monopol, punând bazele unui imperiu ce evita să poarte denumirea de imperiu, considerându-
se o confederație de state. Spartanii au urmărit cu neliniște extinderea influenție ateniene. Atenienii însă
deplângeau situația iloților lipsiți de drepturi politice. Revolta iloților și intervenția eșuată a atenienilor au
destrămat relația cu Sparta. În 431 î.e.n. a început un război de 27 de ani, denumit în istoriografie "Războiul
peloponesiac", implicând multe orașe-state ce s-au alăturat Atenei sau Spartei.

Multe informații despre istoria orașelor-state grecești și războaiele pe care le-au traversat le avem datorită
istoricilor Herodot, Tucidide și Xenofon, care au inițiat dezbaterea despre moralitatea războiului și realitatea
politică. În 415 î.e.n. Atena a încercat să supună insula Melos și le-a dat cetățenilor de ales: fie li se alăturau,
fie aveau să fie distruși. Melos a refuzat și atenienii l-au devastat în mod brutal.

În cursul războiului peloponesiac corupția, imoralitatea și tirania

germinau în inima polisurilor. Un comandant spartan, aflat în
Siracuza, deși a respins atacul atenian și a trimis trofeele la Sparta,
și-a păstrat o mare parte din ea, fiind găsit vinovat de corupție.
Războiul s-a încheiat la Dardanele, generalul spartan Lisandru
blocând și distrugând flota ateniană. Acesta a câștigat cu sprijinul
perșilor, vechiul inamic al Greciei. Atena a capitulat — zidurile
orașului au fost dărâmate, oligarhii au preluat puterea, iar
democrații au fost executați. Epoca de Aur se sfârșise cu Ruinele templului lui Apolo din Delfi
sinuciderea filosofului Socrate, condamnat de regimul de atunci
pentru învățătura și activitatea sa considerată "neconformistă".
Aspirația de autarhie a polisurilor a rămas neîmplinită și nerealizată.

Elenismul: elenitate și orientalism

Civilizația grecească a orașelor-state se află în plină criză după lungile războaie interne și cele dintre orașe.
Între timp, Macedonia, o lume a regilor munteni și a păstorilor, ce păstrau un stil de viață arhaic și virtuțile
tradiționale ale vânătorii, călăriei și luptelor, se extindea, amenințând autonomia orașelor-state epuizate de
războaie, desfășurându-se ascensiunea de la o periferie la o putere.

Cele două personalități ce au marcat cursul istoriei Macedoniei,

Filip al II-lea și Alexandru cel Mare, au adus o serie de inovații pe
plan militar, precum sarisa — lance lungă de 4 – 6 metri și falangele
impenetrabile. Filip al II-lea a supus întreaga lume grecească. Cu
grecii uniți sub stindardul panelenic, fiul său Alexandru cel Mare și-
a putut îndrepta atenția spre Imperiul Persan, traversând
Dardanelele din Europa în Asia Mică în 334 î.e.n. În șase luni,
armatele sale au cucerit orașele din Asia Mică. În noiembrie 333
î.e.n., l-a confruntat pe împăratul Darius la Issus obținând o victorie
tactică strălucitoare cu armata macedoneană aflată în formație de Alexandru cel Mare. Un mozaic din
falangă. A ocupat Egiptul fără rezistență, fiind primit cu bucurie de Pompeii
egiptenii care nu agreau stăpânirea persană. A obținut o victorie
mare la Gaugamela, în 331 î.e.n. Darius a fugit din nou, fiind ucis
de proprii săi oameni. Orientalizarea adoptată de către Alexandru
era probabil un act politic pentru a-și consolida stăpânirea asupra
perșilor. Și-a condus armatele prin Persia, Afghanistan și India în
următorii șapte ani, mergând în locuri în care n-a mai călcat niciun
grec. După ce i-a învins pe indieni la Hydaspes, dorea să meargă și
mai departe, dar soldații săi s-au revoltat. Alexandru a fost nevoit să Imperiul lui Alexandru
ordone retragerea, ajungând la Babilon, capitala imperiului său,
care nu a mai putut fi extins, căci marele comandant a murit la vârsta de 33 de ani, în anul 323 î.e.n. Nu a
luat nici o măsură administrativă pentru menținerea imperiului în viitor și nici nu a avut un moștenitor apt
pentru a conduce imperiul.

La scurt timp a izbucnit un lung război dintre generalii macedoneni

ce se considerau adevărații "moștenitori", dar nimeni nu avea
suficientă putere pentru a-și elimina rivalii, ca urmare imperiul fiind
divizat între ei. Casandru a preluat Grecia și Macedonia, Tracia și
Asia Mică i-au revenit lui Lisimah, Asia era condusă de Seleucus,
iar Egiptul a fost obținut de Ptolemeu, care a furat trupul lui
Alexandru, ce era dus în Macedonia spre a fi înmormântat acolo, și
l-a adus în Egipt. Ptolemeu a pus bazele unei noi dinastii, ce se va
stinge abia în anul 30 î.e.n., odată cu cucerirea Egiptului de către
romani. A preluat instituțiile grecești și sistemul monetar grecesc,
reușind cel mai bine să combine elementele grecești cu cele
orientale. Alexandria, oraș fondat de Alexandru, a ajuns un mare
centru antic, cu 500.000 de locuitori, cu o infrastructură avansată și
bine planificată în aprovizionarea cu hrană și apă, cu bulevarde
largi, bibliotecă și temple. A fost construit un port cu un far ce
ghida vasele comerciale, fiind unul dintre cele șapte minuni ale
lumii. Ptolemeu era un propagandist priceput, folosindu-se de arta
și iconografia egipteană. A creat cultul oficial al lui Serapis, care
era venerat de egipteni și de greci, cu origini egiptene, dar cu o
înfățișare redată în sculptură în stil grecesc, devenind un zeu
mântuitor universal cu trei secole înaintea lui Isus Christos. Marea Una dintre primele reprezentări ale lui
Buddha, un exemplu de artă greco-
Bibliotecă din Alexandria cuprindea cărți antice, suluri din papirus,
budistă. Gandhara, în Pakistanul de
păstrând 250 000 volume colectate din întreagă lume. A fost
astăzi.
distrusă la finele antichității. În Alexandria erau invitați poeți,
gramaticieni, savanți, medici, astronomi, știința înflorind în acest
oraș. De asemenea, au fost testate invenții ca motorul cu abur a lui Heron, care a scris "Pneumatica".
Eratostene a estimat circumferința planetei cu o eroare de doar 500 de km, creând prima hartă a lumii,
considerând că toate mările sunt unite și ar fi posibilă navigarea în jurul lumii.

Imperiul Seleucid a contribuit la menținerea civilizației elenistice în Asia, cultura persană și cea grecească
coexistând. Grecii colonizau teritoriile din Orient, fondând orașe cu nume grecești ca Antiohia în Siria sau
Seleucia în Mesopotamia. Multe populații orientale s-au familiarizat cu știința, filosofia, religia și arta
greacă, în timp ce conducătorii seleucizi, la rândul lor, sprijineau religia babiloniană pentru a avea suport
popular. La mijlocul secolului al III-lea î.e.n satrapul Bactriei, Diodotos, s-a răsculat împotriva dinastiei
seleucide, devenind conducătorul Regatului Greco-Bactrian independent. Unul dintre urmașii săi,
Demetrius, a cucerit teritorii întinse în India și a fondat un regat indo-grec, ce a persistat două secole și ale
cărui urme pot fi găsite în Sirkap, oraș construit în stil grecesc. Religii ca zoroastrismul, religia greacă,
hinduismul și budismul au coexistat. Există o opinie că budismul a fost chiar influențat de filosofia greacă.
Unii dintre regii seleucizi, precum Antioh cel Mare, au încercat să-și extindă influența spre vest, dar au avut
de înfruntat o nouă putere: Roma. Din secolul al II-lea î.e.n. Imperiul Seleucid a traversat un lung declin,
colapsând în anul 63 î.e.n.

În 146 î.e.n. întreaga Grecie este supusă de romani după o serie de războaie romano-macedonene, legiunea
romană punând capăt supremației pe câmpul de luptă a falangei macedonene în bătălia de la Pydna.
Imperiul Roman a devenit marea putere a ultimei faze a antichității.

Roma: de la Republică la Imperiu

La finalul epocii bronzului, în secolul al VIII-lea î.e.n., Roma era
doar o aglomerare de sate. Fiind situată în Latium, în centrul Italiei,
Roma deținea o poziție strategică importantă în cadrul rutelor
comerciale. În timpul regilor etrusci au loc diverse reforme. În 509
î.e.n. romanii si-au detronat monarhii și au instaurat Republica.
Ideea de bază a Republicii este dată de initialele SPQR: Senatus
Populusque Romanus. Puterea aparținea tuturor. Senatul era
organul legislativ. Liderii erau aleși dintre membrii senatului în
cadrul unor alegeri în care votau cetățenii. Votul celui bogat sau
celui care aparținea unei clase superioare cântărea însă mai mult.
Conducerea republicii revenea celor doi consuli cu puteri egale,
aleși anual.

Romanii considerau că aveau dreptul divin de a stăpâni lumea și de

a asimila popoarele vecine. În cazul revoltelor, romanii le reprimau
brutal pentru a da exemplu și altor vecini. Războaiele cu statele
vecine au dus la consolidarea armatei romane compusă din O sculptură romană din secolele III-
legionari ce luptau cu săbiile scurte "gladius", sulițe "pilum" și se IV î.e.n., considerată inițial ca
apărau cu un "scutum". În 390 î.e.n. celții au prădat Roma, dar nu înfățișându-l pe unul din fondatorii
au reușit să se înstăpânească acolo. Samniții, etruscii și orașele din Republicii Romane, Lucius Junius
Campania au căzut și au fost asimilate. La începutul secolului al III- Brutus
lea î.e.n. Roma a ocupat întreaga peninsulă italică.

Succesul Romei avea la bază un sistem juridic, politic și

administrativ elaborat și eficient și o infrastructură amplă, cum ar fi
drumurile sale renumite.

Ca să se extindă, Roma trebuia să se confrunte cu un actor puternic:

Cartagina, a cărei sursă de putere era flota sa și imperiul constituit
din rute comerciale maritime. Sicilia a devenit mărul discordiei
dintre cele două puteri. Primul Război Punic a durat două decenii,
Sicilia fiind principalul front. Flota cartagineză a suferit o serie de
înfrângeri, iar în 241 î.e.n., după ce au pierdut bătălia navală de la
insulele Aegine, cartaginezii au cedat Sicilia romanilor și au
acceptat capitularea sub condiții grele. Roma a preluat stăpânirea
mediteraneană.
Expansiunea romană în Italia
In 218 î.e.n. Hanibal Barca, animat de o ură înnăscută împotriva
Romei și finanțat din minele de argint, a decis să ducă cel de-al
Doilea Război Punic acasă la romani, înaintând din Spania în Italia
cu o oaste alcătuită din infanterie cartagineză, cavalerie numidiană,
mercenari și peste 30 de elefanți. A fost primul conducător de oști
care a traversat Alpii. Geniul de care a dat dovadă în bătălia de la
Cannae în 216 î.e.n. a traumatizat generații romane întregi, 50.000
de soldați romani fiind înconjurați de trupele cartagineze și Zeul Melqart înfățișat cu trăsăturile
măcelăriți. Italia era devastată, însă sistemul de alianțe romane s-a lui Hanibal pe o monedă cartagineză
dovedit extrem de rezistent. Generalul roman Scipio Africanul și unul din elefanții săi
urmează exemplul lui Hanibal și duce războiul la Cartagina.
Cartaginezii îl recheamă pe Hanibal și acesta este învins la Zama.

Cartagina și-a revenit economic în 50 de ani. Romanii au impus condiția ca orașul să fie abandonat.
Cartaginezii au refuzat și s-au pregătit să reziste asediului. Scipio Aemilianus a reușit să asedieze orașul cu
succes. A urmat distrugerea completă, care era un mesaj ce semnifica că divergențele cu Roma erau
reprimate cu brutalitate.

Curând, Macedonia a fost neutralizată, iar peninsula iberică

anexată. Viața politică a luat o turnură violentă. Bogații se
îmbogățeau tot mai mult, patricienii alungau plebeii de pe fermele
mici pentru a-și mări domeniile. Doi senatori idealiști, Tiberius și
Gaius Gracchus au încercat să apere cauza plebeilor și au inițiat
reforma agrară pentru a redistribui pământurile senatoriale
poporului. Amândoi au fost uciși, asasinarea lor marcând criza
profundă a republicii.
Gaius Gracchus ținând un discurs
Începând din secolul I î.e.n. puterea politică derivă din armată,
devenită profesionistă. În 82 î.e.n. generalul Sulla, cu o armată
loială, a capturat Roma și s-a proclamat dictator, după ce și-a înlăturat rivalii în cursul unui război civil. S-a
retras în cele din urmă, urmând un nou război civil dintre călăii republicii: Pompei si Cezar, doi războinici
ambițioși. Pompei și-a putut menține funcția de consul mai mult de un an fără să fi avut experiență politică,
obținând totul prin șantaj. Având sprijinul armatei sale, forțează senatul să-i acorde controlul asupra estului
imperiului.

Iulius Cezar a procedat similar pentru a-l înfrunta pe Pompei,

clădindu-și puterea în campaniile de cucerire din Galia. Traversează
râul Rubicon, hotarul Italiei, cu armata și capturează Roma. Își
înfrânge rivalul și se proclamă dictator pe viață. Se dorea a fi un
autocrat sprijinit de senatul supus. Acționa ca un rege neoficial, dar
nu-și permitea să-și asume titlul, refuzând modest coroana. Este
asasinat în cadrul unui complot format din senatori în anul 44 î.e.n.
Criza republicii continuă și avea să fie soluționată de Octavian,
nepotul și moștenitorul lui Cezar ce s-a remarcat ca un geniu în
arena politicii globale. A ieșit victorios în războiul civil purtat cu
asasinii lui Cezar și cu rivalul său cu care a împărțit puterea în cel
de-al doilea triumvirat, Marc Antoniu. Primind de la Senat numele
Augustus și titlul de împărat, a transformat Roma în cel mai mare
imperiu cunoscut.

Succesorii sai au fost asociați cu defecte ca dezmăț, vanitate și

nebunie. Tiberiu executa orice opozant și s-a refugiat spre sfârșitul
vieții pe insula Capri unde trăia în desfrâu. Caligula se considera
zeu, a transformat palatul într-un bordel și chiar a avut tentativa de
a-și numi calul senator. Claudiu era reticent la ideea de a conduce.
Nero era considerat cel mai monstruos dintre împărați. A fost
înscăunat de mama sa care se căsătorise cu împăratul Claudiu și pe O sculptură a lui Iulius Cezar.
care îl otrăvise. Ulterior, Nero si-a ucis mama, soția și s-a dovedit
drept un megaloman, epuizând trezoreria statului roman pentru a-si
finaliza proiectele. Se considera un talentat desăvârșit la cântat și actorie și făcea în așa fel încât să câștige
orice competiție și chiar a fost acuzat de incendierea Romei, faptă pentru care el a învinuit și persecutat
creștinii. După sinuciderea lui Nero, a urmat un an de război civil în care trei împărați uzurpatori au fost
uciși. După o dinastie de împărați (Flavii) ce se succedau prin rudenie, a urmat o perioada în care împărații
erau înscăunați după merite, împăratul selectându-și urmașul din rândul generalilor cu experiență.

Populația imperiului număra 60 de milioane de locuitori. 10.000 de birocrați administrau imperiul. Fiecare
provincie avea un număr minim de oficiali. Pentru a menține loialitatea populațiilor și consolida stăpânirea,
împăratul depindea de elitele locale. În urma procesului de romanizare, localnicii primeau cetățenia romană
și beneficiau de drumuri, apeducte și băi publice.
Sub împăratul Traian, în 117, imperiul și-a atins maximul întinderii
teritoriale. Urmașul său, Hadrian, era un administrator excelent și
vizita deseori provinciile, iar realizările sale sporeau bunăstarea
imperiului. Pentru a apăra granițele de invadatorii "barbari",
împărați precum Hadrian stabileau limesuri, frontiere fortificate.

Dar la scurt timp după apogeu, apar problemele. Costul păcii și

prosperității era perceput ca fiind tot mai mare. În 235, la doua
secole după moartea lui Augustus, Roma se afla în fața unei crize
politice și economice, iar populațiile germanice și persanii
amenințau hotarele imperiului. Impozitele erau exorbitante, iar Imperiul roman în timpul domniei lui
împărații erau asasinați și urmați de uzurpatori. Criza a luat sfârșit la Hadrian
sfârșitul secolului al III-lea, în timpul lui Dioclețian, care a introdus
guvernarea tetrarhică. În cadrul acestui sistem patru împărați se
ocupau simultan de problemele imperiului, guvernând din patru capitale diferite. Tetrarhia nu
supraviețuiește, izbucnind noi războaie civile.

În ciuda seriei de persecuții din timpul lui Dioclețian, în această

perioadă creștinismul, inițial o sectă iudaică, câștigă teren. Unul
dintre urmașii lui Dioclețian, Constantin, caută o divinitate supremă
prin care să mențină imperiul unificat spre a-și consolida puterea și
în 313 emite un edict de toleranță, conferindu-le creștinilor
libertatea religioasă. În timpul domniei sale, sunt clădite edificii
religioase și biserici, episcopii primesc puteri legale și apar primele
instituții ecleziastice. În 325 la Conciliul de la Niceea, unde se
adună episcopi din toate colțurile imperiului pentru a dezbate natura Un amfiteatru roman din Croația de
lui Isus Hristos și Sfânta Treime, rezultând formarea unei doctrine astăzi
creștine coerente.

În 378 împăratul Valens piere în bătălia de la Adrianopol, în care îi înfruntă pe goți. Populațiile germanice
cotropesc imperiul și pradă provinciile. În cursul domniei lui Teodosiu creștinismul devine treptat singura
religie oficială a imperiului. După moartea sa în 395 imperiul este divizat între fiii săi Arcadiu și Honoriu în
Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit și nu a mai fost reunificat niciodată. În 410 Roma
este jefuită de vizigoți, hunii, sub conducerea lui Atila, se unesc și devastează provinciile, iar în 455 Roma
este jefuită din nou de către vandali.

În cele din urmă Imperiul Roman de Apus se prăbușește în 476, în locul lui apărând regate germanice ce
vor sta la baza regatelor medievale, dar continuitatea civilizației romane este menținută de Imperiul
Bizantin.

Cronologie
4000 î.Hr. - 3000 î.Hr. - Civilizația sumeriană în Mesopotamia; inventarea scrierii cuneiforme;
utilizarea plugului și a roții
3000 î.Hr. - Egiptul de Jos și Egiptul de Sus se unesc sub conducerea unui singur faraon
3000 î.Hr. - Troia înflorește ca oraș-stat în Anatolia
2800 î.Hr. - Construirea monumentului Stonehenge în Anglia
2600 î.Hr. - Vechiul Regat al Egiptului: este construită prima piramidă din lume; Piramida în
trepte a regelui Djoser
2540 î.Hr. - Este construită Marea Piramida de la Giseh
2500 î.Hr. - Este sculptat Sfinxul
2500 î.Hr. - Dezvoltarea puterii orașelor-state din valea Indusului
2600 î.Hr. - Mătasea este descoperită în China
2500 î.Hr. - Prima civilizație europeană (cretană) dezvoltată în insula Creta
2300 î.Hr. - Primul imperiu din lume, Akkad, se dezvoltă în Mesopotamia
2300 î.Hr. - Întemeierea regatului babilonean și asirian
2200 î.Hr. - Dinastia Xia în China
2050 î.Hr. - Regatul Mijlociu în Egipt
2000 î.Hr. - Hitiții ajung în Anatolia
2000 î.Hr. - Micenienii invadează Grecia
1925 î.Hr. - Hitiții cuceresc Babilonul
1830 î.Hr. - Prima dinastie babiloneană
1814 î.Hr. - 1782 î.Hr. - Asiria își mărește imperiul
1750 î.Hr. - Hammurabi, conducătorul Babilonului publică primul cod de legi; declinul
Imperiului babilonean
1760 î.Hr. - Dinastia Shang în China
1550 î.Hr. - Noul Regat în Egipt; faraonii sunt îngropați în Valea Regilor
1500 î.Hr. - Arienii invadează valea Indusului
1450 î.Hr. - Civilizația minoică se prăbușește; iar civilizația miceniană îi ia locul
1350 î.Hr. - Imperiul asirian se extinde
1304 î.Hr. - Ramses cel Mare devine faraon; extinzând teritoriile Regatului egiptean
1200 î.Hr. - Micenienii invadează și distrug cetatea Troia din Anatolia
1200 î.Hr. - Exodul evreilor se sfârșește în Palestina
1200 î.Hr. - Imperiul hitiților se prăbușește sub invazia „Popoarelor Mării".
1166 î.Hr. - Ramses al III-lea moare, ultimul mare faraon
1050 î.Hr. - Inventarea alfabetului fenician
1100 î.Hr. - Se prăbușește civilizația miceniană
1000 î.Hr. - Israelul este condus de regele David
900 î.Hr. - Război între Asiria și Babilon
cca. 850 î.Hr. - Poetul grec Homer scrie despre războiul troian si legendele grecești
814 î.Hr. - Întemeierea Cartaginei de către fenicieni
776 î.Hr. - Prima Olimpiadă
753 î.Hr. - Întemeierea Romei; Roma regală
750 î.Hr. - Apariția celților în Europa centrală
729 î.Hr. - 609 î.Hr - Extinderea imperiului asirian
700 î.Hr. - 500 î.Hr - Dezvoltarea Atenei și a altor orașe-state în Grecia
605 î.Hr. - 539 î.Hr - Babilonienii cuceresc Asiria, Fenicia, Iudeea și Siria
600 î.Hr. - Apare zoroastrismul în Persia
539 î.Hr. - 404 î.Hr. - Perșii stăpânesc Babilonul, Mesopotamia, Egiptul și Palestina
509 î.Hr. - Roma devine republică
508 î.Hr. - Atena devine o democrație
490 î.Hr. - 480 î.Hr. - Războaiele medice între perși și greci
477 î.Hr. - 405 î.Hr. - Epoca de Aur a Atenei
431 î.Hr. - 404 î.Hr. - Războiul peloponesiac între spartani și atenieni
338 î.Hr. - Filip al II-lea al Macedoniei cucerește Grecia
333 î.Hr. - Alexandru cel Mare devine rege al Macedoniei în 336 î.Hr. și cucerește Persia,
Mesopotamia, Palestina, Fenicia, Egipt și teritorii din India
323 î.Hr. - Alexandru cel Mare moare în 323 î.Hr., iar imperiul său se destramă
321 î.Hr. - Imperiul Maurya este întemeiat în India
250 î.Hr. - 146 î.Hr. - Romanii cuceresc întreaga Italie, nordul Africii, Grecia, Macedonia și
teritorii din Hispania
264 î.Hr. - 146 î.Hr. - Războaiele punice între romani și cartaginezi
218 î.Hr. - 202 î.Hr. - Hannibal invadează Roma pe elefanți, dar în 202 î.Hr. este înfrânt și se
sinucide in 183 î.Hr.
214 î.Hr. - Construirea Marelui Zid Chinezesc
206 î.Hr. - Dinastia Han în China
146 î.Hr. - Cartagina este învinsă și distrusă
83 î.Hr. - 82 î.Hr. - Război civil între Marius și Sulla. Marius este înfrânt, iar Sulla devine
dictator al Romei
79 î.Hr. - Sulla se retrage din politică din cauza sănătății, iar un an mai târziu moare
74 î.Hr. - 71 î.Hr. - Răscoala sclavilor condusă de către Spartacus, învinsă de către Crassus,
Lucullus și Pompei
60 î.Hr. - Primul triumvirat în Roma, condus de 3 generali: Crassus, Pompei si Cezar
58 î.Hr. - 50 î.Hr. Cezar cucerește Gallia
53 î.Hr. - Crassus invadează Parția. Are loc bătălia de la Carrhae, în care Crassus este
înfrânt deși, avea o armată de 42.000 de soldați (7 legiuni) față de cea a parților care număra
doar 11.000 de soldați. 20.000 de romani au murit, printre care și Crassus (lui Crassus i-a
fost turnat aur topit în gură), iar 10.000 au fost luați prizonieri împreună cu stindardele
armatei romane
49 î.Hr. - 48 î.Hr. - Război civil între Cezar si Pompei; Pompei este înfrânt în bătălia de la
Pharsalos
45 î.Hr. - Cezar devine dictator pe viață al Romei
44 î.Hr. - Cezar este asasinat
43 î.Hr. - Al doilea triumvirat; Roma fiind condusă de Octavian, Marc Antoniu și Lepidus
36 î.Hr. - Marc Antoniu invadează Parția, însă este înfrânt
34 î.Hr. - A II-a invazie a Parției a lui Marc Antoniu, însă este înfrânt și de această dată
31 î.Hr. - 30 î.Hr. - Război civil între Octavian și Marc Antoniu. Marc Antoniu este înfrânt în
bătălia de la Actium, Egiptul este cucerit de către romani; regina Cleopatra și Marc Antoniu
se sinucid
27 î.Hr. - Roma devine imperiu, iar Octavian devine primul împărat roman, sub numele de
Augustus
20 î.Hr. - Octavian reușește să facă pace cu parții, astfel romanii luați prizonieri, în bătălia de
la Carrhae, sunt eliberați. Eufrat-ul devine granița dintre Imperiul Roman și Parția
4 î.Hr. - Iisus Hristos Mântuitorul se naște în orașul Betleem (conform tradiției creștine),
inițiatorul religiei creștine
30 - Iisus moare crucificat în Iudeea, conform tradiției creștine
43 - Britannia este cucerită de către împăratul roman, Claudius
64 - Roma este distrusă de un incendiu, în timpul împăratului roman Nero, începe
persecutarea creștinilor
70 - Distrugerea celui de-al doilea templu al Ierusalimului de către împăratul roman,
Vespasian
79 - Vulcanul Vezuviu erupe, acoperind orașul Pompei de cenușă
98 - Traian devine împăratul Romei
106 - Dacia este cucerită de către romani; regele Decebal fiind înfrânt
114 - 117 - Roma cunoaște cea mai mare extindere; Mesopotamia fiind cucerită de romani
 250 - Triburile barbare europene atacă Imperiul Roman
313 - Împăratul Constantin dă libertate de cult creștinilor
330 - Este întemeiat orașul Constantinopol
391 - Creștinismul este proclamat religia oficială a Imperiului Roman
395 - La moartea împăratului roman, Teodosiu I, Imperiul Roman este împărțit între cei 2 fii ai
acestuia:
Partea estică a Imperiului Roman devine Imperiul Roman de Răsărit (mai târziu se va
numi Imperiul Bizantin), cu capitala la Constantinopol (astăzi se numește Istanbul); și îi
revine fiului cel mare al lui Teodosiu I, Arcadius
Partea vestică a Imperiului Roman devine Imperiul Roman de Apus, cu capitala la
Roma; și îi revine fiului cel mic al lui Teodosiu I, Honorius
406 - Vandalii cuceresc Gallia
410 - Roma este jefuită de vizigoții conduși de către Alaric
451 - Hunii invadează Imperiul Roman de Apus
455 - Roma este jefuită de vandali
476 - Împăratul Romulus Augustus este detronat de către Odoacru, fiind ultimul împărat al
Imperiului Roman de Apus

Civilizații
Egiptul Antic
Mesopotamia
Imperiul Persan
China antică
India antică
Grecia antică
Roma antică
Dacia
Maya
Inca
Imperiul aztec

Personalități
Asurbanipal
Nabucodonosor
Ramses cel Mare
Hammurabi
Așoka
Shi Huangdi
Cleopatra
Cyrus II cel Mare
Pericle
Confucius
Gautama Siddhartha
Alexandru cel Mare
 Vercingetorix
Iulius Cezar
Cezar August
Traian
Attila
Iisus Hristos Mântuitorul
Hannibal
Sargon I
Gudea
Decebal
Burebista
Nefertiti

Vezi și
Antichitatea târzie
Războiul în antichitate
Mitologie
Artă antică
Literatura antică

Note
1. ^ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-a-devenit-mesopotamia-unul-din-
leaganele-civilizatiei De ce a devenit Mesopotamia unul din leagănele civilizației? accesat
la 03 octombrie 2018
2. ^ https://veresanalexandra.wordpress.com/perioade-istorice/istorie-antica/ Istorie antică,
accesat la 03 octombrie 2018
3. ^ http://descopera.truezone.ro/civilizatii-antice-sumerienii-cea-mai-vece-civilizatie-
pamanteana/ Civilizatii Antice. Sumerienii, Cea Mai Vece Civilizatie Pamanteana, accesat la
03 octombrie 2018
4. ^ https://www.descopera.ro/cultura/14872603-dupa-mii-de-ani-a-fost-descoperit-un-nou-
capitol-din-epopeea-lui-ghilgames-este-cea-mai-veche-scriere-literara-a-umanitatii-video
După mii de ani a fost descoperit un nou capitol din Epopeea lui Ghilgameș. Este cea mai
veche scriere literară a umanității - VIDEO, accesat la 03 octombrie 2018
5. ^ https://financiarul.ro/2016/04/18/siria-unul-dintre-stravechile-centre-de-civilizatie-din-
orientul-mijlociu/ Cultură, accesat la 03 octombrie 2018
6. ^ https://vdocuments.site/istoria-medicinei-55f5df6d2126f.html Istoria medicinei, accesat la
03 octombrie 2018
7. ^ http://www.mixdecultura.ro/2013/07/sargon/ Sargon I, primul mare cuceritor al Antichitatii,
accesat la 03 octombrie 2018
8. ^ https://incredibilia.ro/7-adevaruri-halucinante-si-nu-tocmai-placute-din-egiptul-antic/ 7
adevăruri halucinante (și nu tocmai plăcute) din Egiptul Antic, accesat la 03 ocrombrie 2018
9. ^ http://www.cunoastelumea.ro/stravechile-tablite-cu-scriere-cuneiforma-ale-lui-kisir-asur-
ofera-o-prezentare-inedita-a-practicilor-medicale-de-acum-2600-de-ani-din-mesopotamia/
Străvechile tăblițe cu scriere cuneiformă ale lui Kisir-Asur oferă o prezentare inedită a
practicilor medicale de acum 2600 de ani, din Mesopotamia!, accesat la 03 octombrie 2018
10. ^ http://www.cunoastelumea.ro/orasul-antic-hattusa-locul-in-care-se-gaseste-una-dintre-
cele-mai-misterioase-pietre-de-pe-pamant/ Orașul antic Hattusa., accesat la 03 octombrie
2018
11. ^ http://ziarullumina.ro/abu-simbel-cea-mai-mare-mutare-de-sit-arheologic-126460.html Abu
Simbel - cea mai mare mutare de sit arheologic, accesat la 03 octombrie 2018
12. ^ https://dokumen.tips/documents/grecii-56645a913a3ca.html Revistă peentru pasioanți
Antichități România. Accesat în 07 octombrie 2018
13. ^ http://www.academia.edu/456304/Lexiconul_faraonilor_București_2008_4th_Printing-
_2015_ LEXICONUL FARAONILOR. Accesat în 07 octombrie 2018
14. ^ http://povestea-locurilor.ro/2018/03/13/hallstatt/ HALLSTATT 1150 – 800 î.Hr. Accesat în 07
octombrie 2018
15. ^ https://www.natgeo.ro/istorie/civilizatii-stravechi/9448-cine-au-fost-fenicienii Cine au fost
fenicienii? Accesat în 07 octombrie 2018
16. ^ https://dokumen.site/download/constantin-daniel-civilizatia-feniciana-a5b39f0050ba0f
Constantin Daniel - Civilizația feniciană. Accesat în 07 octombrie 2018
17. ^ file:///C:/Users/User/Downloads/2932335_Istoria_antica_Universala1a.pdf ISTORIA
ANTICǍ UNIVERSALĂ. Accesat în 07 octombrie 2018
18. ^ http://www.academia.edu/20182695/Babilonienii_si_asirienii Imperiul Asirian si Imperiul
Babilonian. Accesat în 07 octombrie 2018
19. ^ https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/05/21/imperiul-babilonian/ Imperiul Babilonian.
Accesat în 07 octombrie 2018

Lectură suplimentară
O istorie a lumii antice, Horia C. Matei, Editura Albatros, 1984
Mic dicționar al lumii antice: țări, popoare, orașe, Horia C. Matei, Editura Albatros, 1986
99 personalități ale lumii antice, Iohanna Șarambei, Nicolae Șarambei, Editura Semne,
1997
Atlasul lumii antice, Simon Adams, Editura Enciclopedia RAO, 2007

Legături externe
ro Cele mai bizare recorduri ale Antichității (https://www.descopera.ro/cultura/5474894-cel
e-mai-bizare-recorduri-ale-antichitatii), 5 februarie 2010, Adrian Nicolae, Descoperă
ro Cele mai tari 10 invenții ale Antichității (https://www.descopera.ro/stiinta/930468-cele-m
ai-tari-10-inventii-ale-antichitatii), 6 septembrie 2006, Descoperă
ro 10 străvechi orașe ale Europei (https://travel.descopera.ro/5792713-10-stravechi-orase-
ale-Europei), 8 aprilie 2010, Descoperă - Travel
ro Obiceiurile din societatea antică (http://cultural.bzi.ro/obiceiurile-din-societatea-antica-5
607)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Antichitatea&oldid=14735890

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 6 ianuarie 2022, ora 10:37.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.