Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MARIăCIVILIZA IIăALEă
ORIENTULUI ANTIC
VOL. II.
Edi iaăaădouaărev zut ăşiăad ugit
MESOPOTAMIA
CIVILIZA IAăSUMERO-AKKADIAN
ŞIăCEAăASSIRO-BABILONIAN
2
ISTORIA ÎNCEPE LA SUMER
Acest titlu este inspirat de sir Gordon Child, primul care a sus inut primatul Mesopotamiei (a
Sumerului) fa ă de Egipt, considerat multă vreme leagănul civiliza iei umane.
IZOHIETAăDEă200ăMMăPRECIPITA IIăANUALE
RAS EL AMMIA
NIPPUR
TELL MISMAR
URUK
TELL EL OBEID
ERIDU VECHIUL
UR TRASEU
AL COASTEI
Dar iată că cercetările arheologice desfăşurate mai ales după cel de al doilea război mondial au
arătat că primele manifestări ale culturii scrise (cu alte cuvinte intrarea în “istorie”) şi definitivarea unor
structuri statale demne de acest nume s-au petrecut în Mesopotamia ( ara fintre cele două fluvii). Pentru
prima oară aici rodnicia pământului a permis creşterea comunită ilor umane şi eliberarea unei bune păr i
dintre locuitori de obliga ia ob inerii cotidiene a hranei, ceea ce este o condi ie esen ială pentru depăşirea
completă a stadiului comunei primitive. Începuturile acestui fenomen coboară adânc în preistorie. După
catastrofa ecologică din jurul anului 6.200 a.Chr. şi modificarea climatului în sensul expansiunii zonelor
secetoase, locuitorii zonei înalte din sfera Semilinei Fertile încep să coboare spre “câmpia dintre cele
două fluvii”, după cum o arată succesiunea culturilor Hassuna, Samarra şi Obeid.
3
Evolu ia acestor aşezări după 6.000
a. Chr. este ilustrătă de cea de la
Tell-es-Sawan. Nivelul său de
organizare ca şi dimensiunile o
apropie de aşezările contemporane
din Balcani (Sesklo). Tell-es-Sawan,
era aşezată pe Tigru, în zona
devenită secetoasă şi prin urmare
locuitorii ei practicau o agricultură
avansată, bazată pe iriga ii. Aşezarea
are trei nivele de locuire care
acoperă mileniile 6 şi 5 (culturile
Hassuna şi apoi Samarra). În prima
jumătate a mileniului 6 (nivelul 1)
aşezarea era deja fortificată, fiind
apărată de un şan cu traiect
rectangular, care însă a fost repede
abandonat pe măsură ce locuirea s-a
extins. În faza a 3-a fortifica iile sunt
mult mai sofisticate, constând dintr-
un zid de cărămidă crudă şi un şan
de 3 m adâncime, tot de formă
regulată. Şan ul era umplut foarte
probabil cu apă şi comunica cu
Tigrul. Spa iul interior al aşezării nu
depăşea 2 ha, dar era foarte
aglomerat. Casele erau construite
una în alta, fără străzi, dar lasă în
interior un spa iu public central, care
era liber.
Tell-es-Sawan, plan. După Past Worlds, p. 98.
Locuin ele aveau ca ax un coridor în
formă de T, spre care se deschideau numeroase
încăperi (până la 14). Camerele au func ionalită i
diferen iate, iar înmormântările din incinta
aşezării dovedesc stratificarea socială.
Asemenea locuin e se cunosc şi în perioadele
ulterioare din istoria Mesopotamiei şi sunt
specifice familiei agnatice,care cuprinde trei
genera ii (nu numai fra ii, dar şi verii împăr eau
aceiaşi casă). Înseamnă că la în momentul
respectiv clanurile erau deja separate în familii
mari.
Re eaua elaborată de canale, ca şi
elementele de fortifica ie redutabile, au necesitat
evident un efort bine dirijat. O parte din Tell-es-Sawan. Reconstiturea unei locuin e, după
popula ie, cam 5%, trebuia să se ocupe Müller-Karpe 1968, Taf. 60/b.
permanent de între inerea canalelor, iar al ii vor fi
executat (tot permanent) muncile specializate din cadrul construc iilor. Mai presus de toate, asemenea
realizări edilitare implică existen a unei pături care să coordoneze activită ile comunită ii. Dar în pofida
unor elemente de urbanism, cum e pia a centrală sau canalele de drenaj, ori fortifica iile de formă
regulată, Tell-es-Sawan nu este încă un oraş. Îi lipseşte trama stradală (re eaua regulată de căi de
acces), un edificiu monumental al întregii comunită i, care este templul divinită ii tutelare, chiar
dimensiunile sale sunt încă reduse.
4
În cursul mileniului 4 dezvoltarea culturii Obeid a
însemnat întemeierea localită ilor ce vor deveni mai târziu
oraşele-state sumeriene. În faza finală (Obeid IV) sunt
parcurşi de altfel cei mai importan i paşi spre urbanizare.
Cel mai bine cunoscut rămâne cazul aşezării de la
Eridu, care la ora respectivă atinsese o suprafa ă de 10
ha şi avea o popula ie de circa 4.000 de locuitori. Spre
deosebire de aşezările anterioare, de acum datează un
adevărat edificiu public, templul, care capătă o fizionomie
şi o structură proprie.
Ceramică din cultura Obeid
5
Un edificu similar, datând cam din aceiaşi perioadă, a fost descoperit şi la Tell Uqair. Acesta va fi
de altfel planul tipic pentru edificiile de cult mesopotamiene pentru milenii (prototipul unui atare templu
este documentat şi la Tepe Gawra încă din nivelul XIII, similar nivelului VIII de la Eridu şi care este datat
pe la 3 500 a. Chr). La acest orizont cronologic aşezarea de la Eridu a atins o suprafa ă de circa 25 ha,
iar popula ia poate fi estimată la vreo 8-10 000 de locuitori.
Prezen a templului unic
este o dovadă clară de dispari ie a
rela iilor gentilice, bazate pe ideea
strămoşului comun şi înlocuirea lor
cu un element de coeziune pentru
to i locuitorii aşezării, care era
divinitatea tutelară a oraşului.
Rela iile de rudenie fac astfel loc
celor de vecinătate. O a doua
deduc ie ce poate fi făcută este că
templul, fiind o construc ie
monumentală, implică folosirea
constantă a unei for e de muncă,
relativ calificate şi care nu mai era Templul de la Tell Uqair. Reconstituire după Lloyd.
antrenată în producerea directă a
hranei. De altfel, specializarea în cadrul meşteşugurilor este indicată şi de apari ia ro ii olarului, mecanism
cu care nu mai putea opera oricine. În plus, folosirea unor materiale se construc ie ce lipseau din
Mesopotamia, ca lemnul de esen ă tare (singurul arbore care creştea aici era palmierul), dovedeşte
existen a unor legături trainice cu zone îndepărtate. Nu în ultimul rând, acest edificiu dovedeşte existen a
unui aparat sacerdotal, separat de restul comunită ii şi între inut de ea, care îşi asumă rolul de
coordonator al activită ilor comunitare. Şi totuşi asezarea de la Eridu din prima jumătate a mileniului 4. a.
Chr. nu poate fi categorisită drept un oraş propriu-zis, ci drept una preurbană, căci dimensiunile sale în
primele faze sunt încă reduse şi prin urmare Eridu nu devenise încă centrul unei regiuni agricole.
Creşterea demografică, evolu ia spre diferen ierea şi stratificarea societă ii, precum şi indicii de
urbanitate, au atins punctul în care putem vorbi despre o nou orânduire pe la 3.500 a. Chr.
6
Sigiliul de la Uruk şi impresiunea sa, desen.
Din faza IV B (3.200 - 3.100) datează construc iile monumentale din sanctuarul Eanna, dedicat zei ei
frumuse ii Inanna (v. documenta ia suplimentară). Sanctuarul era înconjurat de un zid impozant, care-l
izola de restul oraşului, ca pe un adevărat centru religios şi politic al comunită ii. În interior s-au găsit
resturile unui mare templu (nr. 1 pe planul alăturat), care avea o navă centrală şi două nave laterale mai
scunde. La sud-vest de acesta mai există un templu (nr. 2), cu un plan similar. Între ele însă se găseşte
un complex arhitectonic original, alcătuit dintr-o hală de trecere (nr. 4) sus inută de opt pilaştrii circulari de
dimensiuni monumentale (diametru de 2,60 cm!). Hala se afla pe o platformă supraînăl ată în raport cu
2
curtea nr. 3 (de circa 2 500 m ), care apar inea aceluiaşi edificiu. Complexul va fi servit unor ceremonii
religioase, dar aici puteau avea loc şi reuniuni laice.
În faza IV A (3.100-3.000 a.
Chr.) peste vechile edificii se construiesc
altele noi, cu un plan similar. Noului
complex îi apar in două temple gigantice
(nr. 9 şi 10 pe plan), dispuse
perpendicular unul pe celălalt. Ele pot fi
recunoscute drept lăcaşe de cult datorită
planului devenit clasic în lumea
sumeriană: o navă centrală
supraînăl ată, flancată de două nave
laterale mai joase, ce cuprind nişe şi
încăperi, precum şi scări pentru urcat la
etaj.
7
Dar aceluiaşi ansamblu monumental îi apar in şi o serie de construc ii laice. Printre acestea o sală
gigantică de18 x 10 m (nr. 12) cu tavanul sprijinit de 10 pilaştrii decora i cu mozaic policrom, ale cărui
”tessere” sunt în formă de con. In continuarea acesteia se găsea un edificiu complex, cuprinzând săli de
baie (nr. 16). Este evident că în sanctuarul Eanna erau îmbinate func iile religioase cu cele politico-
administrative. De altfel de acum datează primele t bli e cu scriere pictografic , găsite într-o încăpere
laterală a unuia dintre temple.
T bli e cu scriere prescuneiform , după Müller-Karpe 1968, Taf. 92.
8
Uruk, pe la 3500-3.000 a.Chr. avea ini ial 100 ha şi cca. 20.000 loc.
iar la sfârşitul perioadei a atins 250 ha şi cca. 30-40.000 loc.
Ca urmare a dezvoltării func iilor administrative a lăcaşelor de cult a apărut şi scrierea. De altfel până
târziu tăbli ele de lut nu vor cuprinde informa ii de natură literară sau istorică, ci vor fi simple registre de
socoteli şi venituri ale templului.
În perioada următoare, numită Djemdet Nasr (3.000-
2.700 a. Chr.), corespunzând nivelului III de la Uruk, în
sanctuarul Eanna clădirile se diversifică. Din această fază nu
mai datează nici un edificiu impozant şi cu plan specific unui
templu, de unde impresia unora (Caubet, Pouyssegur 1998, p.
45-48) că fostul lăcaş de cult s-ar fi laicizat, devenind un palat
regal. După ei centrul religios s-ar fi mutat în alt sector al
oraşului, în zona aşa numitului ”templu alb”. Dar prezen a a
numeroase gropi cu ofrande, care au furnizat un foarte bogat
material arheologic (vas de alabastru cu decor în relief, portret
Ceramică din perioada Djemdet Nasr
9
feminin de marmură, variate figuri de animale, cf. docum. suplim.), atestă păstrarea caracterului cultic al
incintei Eanna. Se pare că templul corespunzător acestei faze se găsea pe platforma aflată sub ”ziguratul
lui Ur-namu”, fondatorul celei de a III-a dinastii din Ur, către sfârşitul mileniului 3 a. Chr.. Celebrul
monument fusese deci ridicat peste structuri similare care l-au precedat (este vorba despre temple pe
terase, care prefigurează ziguratul şi nu de zigurate propriu-zise).
Probabil încă din faza Uruk IV şi sigur
func ionând în faza a III-a, (Djemdet Nasr)
apare la nord vest de incinta Eanna celebrul
”templuă alb”, cunoscut şi sub numele de
”ziguratul lui A Anu”, unul din cele mai bine
păstrate edificii de cult din lumea sumeriană.
El a fost construit pe o platformă gigantică, de
13 m înăl ime, ceea ce prefigurează ziguratul
de mai târziu.
Oraşul Uruk în perioada Djemdet Nasr
(3 000 - 2 7000 a. Chr.) devenise un mare
centru urban, atingând o suprafa ă de circa
500 ha si o popula ie de 60 - 80 000 de
TEMPLUL ALB
locuitori (fiind cam de două ori mai mare decât Atena lui Pericle sau Roma lui Augustus). El era centrul
unui întins teritoriu rural. O parte din locuitorii săi se ocupau în continuare de agricultură, cultivând
terenurile din vecinătatea oraşului, dar restul teritoriului agricol era pus în valoare de o sumedenie de mici
aşezări rurale. Dacă oraşul beneficia de hrana produsă de teritoriul său rural, la rândul său el îl
aproviziona cu produse meşteşugăreşti, precum şi cu produse agricole complementare, căci el era un
centru de schimb şi de redistribuire a alimentelor ( ăranii trimiteau către templu produsul lor şi primeau în
schimb toate celelalte produse necesare traiului).
10
În concluzie o aşezare urbană nu
constituie doar o mare concentra ie
demografică, ci spre deosebire de sat, care
este monofunc ional şi suficiet sieşi, oraşul
exercită o serie de func ii productive, de schimb
şi redistribuire (fiind deci pluri func ional) şi
extinzându-şi totodată autoritatea administrativ-
politică asupra unei întinse regiuni din jur. Într-
un cuvânt îl putem defini ca aşezare urbană
numai prin raportarea sa la lumea rurală
înconjurătoare.
Arheologia aceleiaşi perioade ne mai
relevă un fapt important: în afara sanctuarului
Eanna şi a ziguratului lui A Anu nu mai exista în
Uruk nici o altă clădire importantă. Sunt atestate
cartiere de locuin e modeste, cu străzi înguste,
dar nu s-au găsit nici un fel de vile, sau Uruk pe la 2.700 a. Chr. Reconstituirea unui cartier
construc ii mai arătoase, care să vorbească de locuin e
despre o ”scindare” a societă ii în clase diferite
(”antagoniste”).
În absen a unor texte literar-istorice, ce putem spune despre organizarea primelor oraşe-stat
sumeriene? În primul rând singura institu ie statală identificabilă arheologic este lăcaşul de cult, palatul
10
propriu-zis apărând mai târziu în Mesopotamia (în mileniul 3, către 2 750 - 2 700 a. Chr.) . În listele de
ranguri, func ii şi meserii, în fruntea ierarhiei este citat suveranul, numit ”en”.
Fruntaşii acestei perioade sunt figura i adesea pe cilindrii sigilii în fa a unui templu, efectuând activită i
liturgice (spre exemplu scene ca ”hrănirea caprelor sacre ale zei ei Inanna, v. mai sus), ceea ce duce la
concluzia că ei au fost în primul rând mari preo i. Şi mai târziu termenul de ”en” va fi folosit pentru
suveran (de exemplu prestigiosul titlu de ”En din Uruk”), dar cu timpul el va desemna tot mai pe precis
marele preot.
Dar suveranii epocilor Uruk şi Djemdet Nasr sunt figura i pe cilindrii sigilii împlinind şi func ii laice,
chiar belicoase, ca măcelărirea prizonierilor.
.
Celebra stelă de bazalt din
Uruk (v. doc. supl.) îl înfă işează pe
suveran la vânătoare de lei, activitate
ce va fi până târziu un atribut regal.
Apoi, chiar titlul de ”En din Uruk” purtat
de figuri legendare, cum a fost eroul
Ghilgameş, cel care după tradi ie a
înconjurat oraşul său cu ziduri şi care
era în primul rând un viteaz ale cărui
isprăvi au dăinuit peste veacuri, obligă
la o traducere mai nuan ată a titlului
Uruk, descoperire întâmplătoare de ”en” prin cel de ”rege-
preot”(Priesterherr) şi nu pur şi simplu
prin ”mare preot”. Ambiguitatea acestui termen nu face decât să sublinieze îmbinarea puterii sacerdotale
cu cea laică în cazul primilor suverani mesopotamieni.
Nici un text şi nici o inscrip ie nu a păstrat numele vreunui asemenea ”rege-preot”, poate doar
legendarul En-merkar din Uruk, despre care se spune că ar fi fost inventatorul scrierii să reprezinte un
suveran din perioada Uruk IV A sau III (Djemdet Nasr), când înregistrăm primele tăbli e pictografice. După
cum am arătat mai sus, o amintire a vremurilor când suveranul locuia în templu, fără să aibă un palat al
său de unde să guverneze, apare în epopeea aceluiaşi En-merkar, care e înfă işat primind solii străini şi
pe supuşii care îi prezentau omagiul, în curtea templului. Cum însă în rest regii-preo i din perioada Uruk
şi Djemdet Nasr au rămas anonimi, numim această epocă ”predinastic ”.
Judecând după situa ia de mai târziu, când ştim că zeul tutelar era considerat teoretic stăpân al
întregului pământ al oraşului, este foarte probabil că în epoca predinastică templul era unicul proprietar al
11
pământului din oraşul-stat respectiv, dreptul său suprapunându-se peste cel al familiilor. Tăbli ele de lut,
care nu con in decât registre ale templelor, dovedesc că lăcaşul de cult era organizatorul întregii vie i
economice. Din tăbli e rezultă că templele aveau şi terenuri direct administrate de ele, care erau lucrate
prin contribu ia comună a locuitorilor, sau erau date în arendă, dar dirijau şi produc ia pe restul
pământului apar inând oraşului stat respectiv. Meşteşugarii locuiau şi lucrau de obicei pe lângă templu,
acesta procurându-le materia primă (uneori de la mari distan e, asemenea materialelor de construc ie,
piatra şi lemnul lipsind din Mesopotamia) şi retribuindu-i în produse agricole. Templul îndeplinea astfel şi
rolul de redistribuitor al avu iei sociale. Dar templul nu gospodărea doar propria avere, ci dirija şi
activită ile de interes comun, cum ar fi între inerea canalelor sau opera iunile militare. Nu întâmplător deci,
pentru caracterizarea acestei perioade se foloseşte termenul de ”oraş-templu” (Tempelstadt), căci
autoritatea sanctuarului se confundă cu cea publică.
Se pare că toată popula ia participa la lucrările de interes comun sau la corvezile pe pământurile
direct administrate de către templu. Ideea că nu existau categorii privilegiate, care să fie scutite de
muncă, e sus inută de exemple de mai târziu. Astfel pe o inscrip ie a lui Gudea (din perioada domina iei
gutti-lor) putem citi: ”Ensi (titlul purtat de Gudea) dădu ordin oraşului său ca unui singur om şi Lagaş-ul
veni în urma sa ca şi copiii după o mamă”. Şi din codul de legi al lui Litipiştar din Isin (1934-1924 a. Chr.)
rezultă că nu existau scutiri. De altfel, până târziu în Mesopotamia nici templele nu erau excluse de la
obliga iile comune, lucru de neconceput în Egipt, de exemplu. Ideea că în epoca predinastică toată
comunitatea răspundea solidar la solicitările lui en, rezultă şi din săpăturile arheologice care au pus în
eviden ă o popula ie destul de uniformă, cu locuin e similare, fără mari discrepan e care să indice o clasă
superioară bine definită. Probabil marii preo i şi o parte din aparatul sacerdotal, care locuiau în templu să
fi avut condi ii de trai mai bune. Cât despre sclavi, nici nu poate fi vorba în această perioadă. Cilindrii
sigilii atestă din plin obiceiul masacrării prizonierilor, folosirea lor la diferite munci fiind atestată abia pe
vremea celei de a III-a dinastii din Ur, la sfârşitul mileniului al III-lea. De altfel, dintre miile de tăbli e de lut
păstrate cel mai vechi document care atestă vânzarea unui sclav datează abia de pe la 2.400 a. Chr.
Nu numai că munca de interes public era efectuată de către întreaga comunitate, dar ea era şi
voluntară. Constrângerea la muncă apare abia în legiuiri postsumeriene, cum ar fi codul lui Litipiştar din
Isin, amintit mai sus, şi care stipulează că o familie agnatică este obligată la 70 de zile de muncă pe an şi
că tatăl şi fiii, ca şi fra ii, sunt răspunzători în mod
solidar. Din moment ce mai devreme nimeni nu a găsit necesar să stipuleze printr-o lege obliga ia la
muncă, înseamnă că ea se bucura de un consens general. Motiva ia individului pentru muncă trebuie să
fi fost de natură religioasă (la fel în Egipt oamenii liberi lucrau la piramide cu convingerea că vor participa
astfel la nemurirea suveranului). Despre o ”clasă exploatatoare” am putea vorbi doar în măsura în care
personalul templelor era angrenat în activită i socialmente inutile şi era între inut din veniturile templului
(nu sunt atestate dări în produse). Cu siguran ă că pătura sacerdotală îşi asumase rolul conducător şi
prin urmare se bucura şi de un statut social mai bun, dar asta nu o face automat o categorie
exploatatoare.
12
CONCLUZIE: Societatea sumerian nu era nicidecum scindat înă”claseăantagoniste”ăăşi de aceea
pe drept cuvânt orânduirea primelor oraşe-stat a fost caracterizat dreptă ”comunismă teocratic”.ă
Comunism, pentru c nu exist proprietate clar asupra p mânturilor şiă ”muncaă voluntar ”ă eă
prestat de c tre toat lumea; teocratic pentru c întreaga via social politic era dirijat de c tre
clasa sacerdotal în formare.
* *
Apari ia oraşului-stat a fost rezultatul unui îndelungat proces (desf şurat pe parcursul mai multor
milenii) la cap tul c ruia societatea nu s-aă ”scindat”,ă ciă s-aă ”structurat”ă într-un mod superior,
fiecare grup şi categorie definindu-şi statutul social în func ie de rolul jucat. Statul nu poate fi deci
categorisit (aşa cum o f ceaă Lenin)ă dreptă ”ună instrumentă deă dominareă ală uneiă claseă îndreptat
împotriva celorlalte clase şi p turiă sociale”,ă ciă esteă oă form superioar , mai complex de
organizare a societ ii cu scopul coordon rii activit ilor de interes public. Conducerea societ ii
înseamn politic , iar statul reprezint o nou form de organizare politic , incompatibil cu
orânduirea gentilic , c ci el înlocuieşte rela iile de sângeă cuă ”cet enia”.ă În acest moment pasul
decisiv spre civiliza ie a fost f cut, iar omenirea a p şit din preistorie în ISTORIE.
PRECIZARE. Întru-cât în expunerea de fa ă a apărut de mai multe ori no iunea de ”cultură arheologică” în
contexte legate de popoare antice, cum ar fi sumerienii, consider util să reamintesc cititorului
următoarele:
În limbajul de specialitate numim ”cultură” un ansamblu de ”entită i arheologice”, care acoperă un
teritoriu bine definit şi se încadrează într-o perioadă determinată de timp, având totodată o serie de
trăsături definitorii comune. ”Entită i arheologice” sunt aşezările cu locuin ele aferente, eventual cu
elemente de fortifica ie, drumuri şi construc ii monumentale (cu rol socio-cultural sau religios), sunt apoi
necropolele alcătuite din morminte care se caracterizează printr-un anumit rit funerar, precum şi
”aretefactele”, cum sunt uneltele, armele, podoabele, obiectele de uz casnic etc. Dintre toate artefactele
cel mai bine suprAvie uiesc în pământ vasele de lut şi de aceea cea mai mare parte a materialului
arheologic recoltat de regulă dintr-un anumit sit este cel ceramic. Cum tehnica de fabrica ie (arderea şi
pasta), forma vaselor şi decorul lor sunt foarte variate, cel mai adesea culturile arheologice sunt
deosebite pe bază de ceramică, ceea ce nu înseamnă că ele se pot confunda cu un grup de olari
proveni i din aceiaşi zonă folclorică. Pentru încadrarea unei anumite descoperiri într-o cultură precisă este
nevoie de o analiză profundă, care să aibă în vedere toate ”entită ile arheologice” şi nu doar unul sau
două aspecte disparate, cum ar fi ceramica sau podoabele.
În acelaşi timp trebuie precizat că nu există nici o legătură între cultura arheologică şi etnicul unei
popula ii, căci - după cum ne-o arată experien a din epoca istorică - grupuri care vorbesc evident aceiaşi
limbă, au credin e, obiceiuri şi tradi ii comune, pot să producă mai multe culturi arheologice, la fel cum se
poate întâmpla ca purtătorii aceleiaşi culturi arheologice să apar ină la două sau trei etnii diferite. Prin
urmare în cazul Mesopotamiei succesiunea unor culturi nu înseamnă neapărat înlocuirea vechii popula ii
cu una nouă, la fel cum în două culturi arheologice contemporane nu trebuie să vedem neapărat două
etnii diferite.
13
DOCUMENTA IE SUPLIMENTAR
Principalele situri arheologice din Mesopotamia, între 4 000 şi 2700 a. Chr.
Structurile din faza XVII sunt aşezate direct pe humusul antic. Ele
constau din resturi de ziduri rectangulare, două gropi de provizii şi o
construc ie aproape pătrată, cu contrafor i interiori şi care are în mijloc un
soclu, care putea servi ca bază pentru un altar.
Construc ia din faza următoare, XVI, are un aspect mai pregnant
de edificiu de cult. Ea are tot formă rectangulară, cu doi contrafor i interiori,
ce par a delimita două
spa ii, un antreu
(pronaos) şi o sală de
ceremonii (naos). În
mijloc se găseşte un
soclu, probabil baza BAZA STATUII DE CULT
altarului sau a mesei de
sacrificii. Pe latura
opusă intrării se găseşte ALTAR
un ieşind rectangular, în
ERIDU, NIVELUL XVII care se află un podium,
probabil baza statuii de
cult. Din păcate nu putem şti cum arătau alte
construc ii contemporane şi cât de mare va fi fost
aşezarea care poseda acest templu.
Începând cu faza a VIII-a, pe la 3 700 a. Chr., ceramica de tip Obeid devine predominantă, iar în
fazele VII şi VI este singurul material recoltat. Acum se poate aproxima, pe baza descoperirilor
întâmplătoare de ceramică de tip Obeid, că aşezarea corespunzătoare se întindea pe o suprafa ă de
circa 25 ha. De altfel se apreciează că cimitirul pertinent ar fi con inut circa 1 000 de morminte (din care s-
au săpat cam 200).
Dacă planul templului din faza VIII este fragmentar cel din faza VII este complet şi permite
identificarea edificiului respectiv cu unul de cult.Zidurile au acum aspect monumental, având o grosime
14
de mai multe cărămizi. Pe laturile de nord, est şi sud ale
templului zidurile au contrafor i exteriori, care se închideau la
partea superioară cu o travee orizontală şi dădeau astfel fa adei
aspectul de succesiune a unor nişe şi a unor rezali i. Intrarea
principală era pe latura lungă de est şi la ea ducea o scară
monumentală (evident templul era aşezat pe o platformă supra-
înăl ată). În partea de nord, unde există două intrări secundare s-
a găsit o bază de postament pe care era masa de sacrificii. În
capătul sudic al halei centrale, singurul fără intrări, se află
soclul statuii de cult. De altfel în camera alăturată, din col ul de
sud-vest s-au găsit vase de ofrande şi resturi alimentare de la
sacrificii. Judecând după templele de mai târziu, care au acelaşi
plan cu cel de fa ă, templul din faza VII de la Eridu va fi avut o
hală centrală supraînăl ată, flancată pe toate laturile de câte un
şir de încăperi mai scunde.
15
Tell Uqair. Lângă Bagdad, în Irakul de sud.
Săpături: S. Lloyd, 1940-41. Publica ii: S. Lloyd, în Journal of Near Eastern Studies, 2, 1943, p.
131 sqq.
Primele 7 niveluri cuprind locuin e simple, nesemnificative sub aspect arhitectonic. Din ele
provine material ceramic apar inând culturii Obeid. Dedesupt (până la adâncimea de -7 m) se găseşte un
”strat de cultură” (cu urme arheologice) lipsit de ori ce urme constructive.
Începând cu faza Uruk movila nu a mai fost locuită, aici fiind amplasat un templu monumental. El
era aşezat pe o platformă înaltă de 5 m, surmontată de o alta, mult mai mică. Cam jumătate din planul
templului s-a păstrat, zidurile atingând o înăl ime de până la 3,8 m. La partea lor superioară se mai disting
amprentele bârnelor orizontale de la acoperişul plat. Reconstituirea întregului edificiu este deci foarte
plauzibilă.
16
decât umplutura din ”suprafa a A”. Resturile constructive de cărămidă nearsă din nivelul XX nu sunt
spectaculoase.
Nivelurile XIX-XII corespund în mare culturii Obeid. În nivelurile XIX-XVI ceramica halafiană e tot
mai rară, pentru ca începând cu nivelul XV, databil pe la 3 700 a. Chr. ceramica Obeid să fie singurul tip
existent. Arhitectura primelor faze e pu in spectaculoasă.
În nivelul cel mai de jos, XIX, apare în
partea de sud a suprafe ei cercetate o hală cu
un podium în centru, care ar putea fi o clădire
de cult. În faza următoare, XVIII, se regăseşte
aceiaşi clădire tripartită, acum mai mare şi cu
un podium central. În schimb în fazele XVII-XIV
nu se semnalează decât edificii minore, locuin e
şi acareturi.
Planul fazei XIII, datată pe la 3 500 a. Chr. ne oferă o imagine cu totul d
Faza XI A.
17
În faza X apar din nou locuin e cu pere i de lut,
dar ceva mai mari şi având între ele străzi pavate cu
lespezi de piatră. În zona centrală se distinge un templu
care are fa ada decorată cu nişe.
Faza X
Faza IX.
În faza VIII dispar
de pe acest tell locuin ele şi
întreaga suprafa ă era
acoperită de lăcaşe de cult.
Planul lor este cel devenit
clasic. Acest nivel confirmă
ideea că la Tepe Gawra
avem un fel de acropole
sacră la care vin să se
închine locuitorii aşezărilor
din jur. Aici locuiau şi
preo ii, precum şi
personalul administrativ,
ceea ce dovedeşte că
această aşezare exercita
func ia de coordonare a
activită ilor aşezărilor din
jur, ceea ce este o
caracteristică urbană. Faza VIII.
Din fazele IX-VIII
datează circa 80 de morminte, cu inventar foarte bogat.
Bibliografie: Müller-Karpe 1968, p. 420-422, nr. 51.
18
Uruk (azi Warka).
Săpături germane începând cu 1912 şi până în anii ’70, conduse de J. Jordan, A. Nöldeke, E.
Heinrich, H. Lenzen. Publica ii: J. Jordan, I. Uruk-Vorbericht, 1928, II (Arch. Akad. Wiss. Preuß1930), III
(ibidem, nr. 2, 1932), A. Nöldeke, E. Heinrich, H. Lenzen, v. Haller, IV (ibidem, nr. 6, 1932), V (1933), VI
(1935), VII (1936), VIII (1937), IX (1938), X (1939), XI (1940); H. Lenzen, Mitt. Deutsch. Orient. Gesell.
83, 1951, p. 1 sqq, idem, XIII Uruk-Vorbericht (1957) - ş.a., care a continuat anual până la XXII (1966).
Din oraşul perioadei predinastice au fost săpate cele două centre monumentale, sanctuarul
Eanna şi ziguratul lui A-Anu, precum şi o serie de locuin e private.
A. În zona marii incinte sacre Eanna, dedicată zei ei frumuse ii Inanna, au fost cercetate din
epoca predinastică 17 nivele, notate XVIII -III, pe o adâncime de 22 m, până la nivelul pânzei freatice din
1932. De la nivelul XVIII şi până la VII nu s-au găsit resturi arhitectonice importante, ci doar ceramică, la
început inând de cultura Obeid, apoi specifice culturii Uruk. În straturile VI-V apar primele resturi
monumentale, din cărămidă nearsă, sesizate şi în faza IVc.
Un plan complet avem începând cu faza IVb (Fig. 34), unde distingem la nord-est un templu cu
navă centrală (numit ”templul C”), o hală cu două şiruri de coloane monumentale (2,60 m diametru),
2
aşezată pe un podium şi o curte de circa 2 500 m la sud de aceasta. Coloanele şi pere ii acestei
construc ii aveau o tencuială groasă de lut, acoperită cu un mozaic din ”tesserae” negre, albe şi roşii. La
sud-vest se găseşte apoi o intrare monumentală şi un alt templu, mai mic, numit ”templul D”,
perpendicular pe primul.
Faza IV B. Reconstituire după Müller-Karpe 1968, Taf. 83, D. © Staatliche Museen zu Berlin,
Vorderasiatisches Museum / photo: Olaf M. Teßmer
19
Pe axul celui de al doilea templu mai apare la vest o clădire gigantică (nr. 15) cu contrafor i şi
numeroase intrări. Similară este şi hala nr. 12 (de 18 x 10 m), cu tavanul sus inut de pilaştri rectangulari,
decora i cu mozaic. Au fost de asemenea scoase la iveală clădiri anexe (nr. 16, 19), care cuprind printre
altele instala ii de baie. Intrarea în incinta sacră se efectua printr-o poartă monumentală (nr. 6) şi o rampă
de acces. În stânga se găsea un templu (nr. 2) cu funda ii de piatră şi având o suprafa ă de 17,5 x 28,5
m. În capătul cur ii centrale se găseşte o nişă cu un altar înconjurat de stâlpi ce purtau stindarde (dacă nu
cumva urmele nu provin de la un baldachin, care proteja altarul). Marea încăpere în formă de L aflată în
capăt servea drept cisternă de apă. La sfârşitul fazei IV acest templu fusese demolat şi înlocuit cu o
clădire cu func ionalitate incertă (nr. 4). Faza a IV-a a încetat printr-un mare incendiu.
Construc iile din nivelul III (corespunzând perioadei Djemdet Nasr) nu mai seamănă de loc cu
cele anterioare. Apar numeroase clădiri anexe, majoritatea depozite de ofrande. Elementul central l-a
constituit însă o platformă pentru un templu, aflată la nord-est şi acoperită apoi de ziguratul lui Ur-nammu,
de la sfârşitul mileniului 3 a. Chr.Terasa (de circa 23,5 x 18,3 m), păstrătă astăzi până la o înăl ime de 2
m, dar sigur mai înaltă în antichitate, ocupa cam un sfert din suprafa a viitorului zigurat şi a fost construită
încă din faza IIIc. Întreaga zonă cuprindea numeroase gropi pentru ofrande, care în faza IIIb au fost
înconjurate cu ziduri joase. În faza IIIa terasa a fost extinsă ajungând să ia o formă de L. Evident că
aceste platforme supraînăl ate, peste care se vor fi ridicat temple, prefigurează ziguratul de mai
târziu.
Din clădirea aflată în imediata vecinătate a terasei în formă de L provin numeroase obiecte ce
fuseseră depuse aici cu scop votiv. S-au găsit numeroase figurine de alabastru, calcar, serpentin sau
granit, reprezentând animale. Apar chiar figurine de cupru, argint şi aur.
20
Dar ce mai impozantă descoperire
este un vas de alabastru de circa 1 m
înăl ime, decorat cu motive religioase.
In registrul superior este figurată
scena depunerii de ofrande la statuia
divinită ii (probabil Inanna). Marele preot
este redat nud, probabil cu scop ritual, în
timp ce alte personaje poartă veşminte
mai lungi sau mai scurte.
În registrul median este figurat
alaiul purtătorilor de ofrande. To i sunt nuzi
şi sunt reda i în exact aceiaşi pozi ie, ca
într-o friză decorativă. Acelaşi gust pentru
ritmarea repetitivă apare şi în registrul
inferior, unde sunt redate turmele
sanctuarului prin alternarea unei vite şi a
unei oi. La baza vasului apare un motiv
vegetal redat conform aceloraşi criterii
decorative. Tot din faza III mai provin şi
alte descoperiri importante, ca portretul
feminin de calcar marmorean prezentat
mai jos, cilindrii sigilii şi tăbli e cu scriere
precuneiformă.
21
B. Ziguratul lui A-Anu se găseşte la nord-vest de sanctuarul Eanna şi a fost construit foarte
probabil încă din faza Uruk IV. La momentul respectiv nu era vorba despre un zigurat propriu-zis, ci
despre o platformă înaltă pentru un templu.
Planulă”templuluiăalb”ă(după Lenzen)
Platforma are mai multe laturi, majoritatea rectilinii şi a cunoscut şase refaceri succesive. Cea mai veche
terasă avea înăl imea de 9 m şi se accedea la ea pe o rampă aflată la nord-est. Pe terasele din
perioadele următoare există resturi de temple, ale căror dimensiuni corespund celui din ultima fază. Cea
mai nouă terasă a ajuns la o înăl ime de 13 m şi avea o suprafa ă de circa 66 x 70 m. Accesul se făcea
printr-o rampă similară cu cea din prima fază. În partea de nord-vest a terasei a fost identificată o vatră
deschisă (de 2 x 2 m), îndelung folosită şi unde trebuie să fi fost arse jertfele. În centrul terasei se ridica
un templu de 17,5 x 22,3 m, numit ”templul alb” datorită faptului să pere ii săi erau zugrăvi i cu var. Nişele
exterioare nu au un aspect perfect regulat şi nici nu sunt perfect rectangulare. Intrarea principală era pe
latura lungă de sud-vest. Hala centrală avea în mijloc un postament rectangular de cărămidă, înalt de 75
cm, la care era ataşată o treaptă semicirculară, care purta urme de arderi repetate. Acesta trebuie să fi
fost altarul. În col ul nordic a fost adosat ulterior un podest de circa 1,30 m înăl ime, la care se ajungea pe
nişte trepte. Aici probabil că era aşezată statuia divinită ii. În încăperea aflată imediat la nord a fost
identificată o scară ce ducea la etaj. Materialul arheologic descoperit asigură datarea acestei ultime etape
de construc ie a templului în faza Uruk III.
Bibliografie: Müller-Karpe 1968, p. 423-426, nr. 53.
22
Uruk în epoca seleucidă,
reconstituire http://artefacts-
berlin.de/uruk-
seleucid/index.php?l=eng
23
Uruk. Stela vân torii de lei.
Bazalt brun-roşcat. Fragment rupt pe toate laturile. H (înăl ime) păstrată 78 cm. Sfârşitul
mileniului 4. Bagdad, Muzeul Irakului.
Lespedea plată (numită stelă prin analogie cu monumente greco-romane similare ca formă) avea
câmpul reliefului împăr it în mai multe registre, dintre care pe acest fragment s-au păstrat doar două. În
registrul superior este figurat regele-preot înfruntând un leu cu lancea. Suveranul poartă părul relativ lung,
căci este retezat cam la nivelul umerilor şi are o barbă până la piept. Pe cap are o diademă simplă. El
este îmbrăcat cu un veşmânt ce ajunge până la
mijlocul gambelor şi care este încins deasupra
taliei cu un cordon.
În registrul inferior acelaşi rege-preot
este redat trăgând cu arcul în unul sau doi lei,
afla i în fa a sa. Primul este rănit, căci în el s-au
înfipt deja trei săge i. În spatele suveranului mai
este figurat un leu (mai degrabă decât un câine).
Relieful este naiv, desenul şi modelajul sunt de-a
dreptul infantile, dar scena are un oarecare
dinamism si prospe imea produc iilor primitive.
Sesizăm deja apari ia unor canoane specifice
artei orientale, ca redarea chipului din profil, dar
a ochiului din fa ă. Vânătoarea de lei era o
ac iune emblematică pentru suveranul oriental,
căci uciderea celei mai redutabile dintre fiare era
asemuită cu anihilarea monstrului primordial de
către zeul cosmizator şi căpăta astfel valoare
rituală. A se vedea spre compara ie reliefurile
egiptene contemporane, sau cele din palatele
asiriene, care abundă în scene cinegetice.
Această stelă arată încă o dată că şeful
oraşului-stat sumerian, numit ”en” în inscrip ii, nu
avea doar atribu ii sacerdotale, aşa cum s-ar
putea crede după mărturiile epigrafice.
Bibliografie: Müller-Karpe 1968, Taf.
88/19; Caubet, Pouyssegur 1998, p. 48-49.
24
Femeia avea un păr cu ondule
largi, separat în două meşe pe creştet
şi petrecut pe după urechi. O
asemenea statuie feminină nu are
paralele în epocă şi este rară în arta
sumeriană, unde predomină statuetele
de ”oran i” (v. mai jos). De aceea
portretul de fa ă pare să provină de la
o statuie de cult, reprezentând-o pe
zei a frumuse ii Inanna, din al cărui
sanctuar provine. Calită ile plastice
deosebite ale acestei lucrări ne arată
că la sfârşitul mileniului 4 în
Mesopotamia existau pe lângă artizani
de duzină şi adevăra i artişti, care au
abordat cu succes statuaria majoră.
Statuet de rege-preot.
Calcar ocru-brun deschis. Stare bună de
conservare. H = 29,5 cm. Condi ii de descoperire
neprecizate. Irak, sfârşitul mileniului 4. Muzeul
Louvre, Paris.
Suveranul este reprezentat în chip de
orant (persoană care se roagă), cu mâinile aduse
la piept, într-un gest tipic pentru lumea
sumeriană. Pe cap are o diademă simplă şi
poartă o barbă tăiată rotund şi care creşte pe sub
maxilar, obrajii şi musta a fiind rase. După cum o
indică membrul viril clar redat, suveranul este
nud, aşa cum apar uneori figurate persoanele
care aduc jertfe zeilor. Piesa are aspectul unei
eboşe (schi e), căci modelajul este sumar, la
partea inferioară volumul prismatic al blocului
ini ial fiind încă destul de vizibil. Doar capul a fost
mai intens valorat, dar şi aici obrajii bucăla i, gura
nefiresc de dreaptă şi ochii abia schi a i definesc
un portret rudimentar. De altfel imaginea este
generică, deoarece statueta aceasta apar ine de
fapt unei serii de figurine de circa 30 cm înăl ime
reprezentând regi-preo i în atitudinea pioasă de
oran i şi întotdeauna nuzi, ale căror trăsături
somatice sunt foarte asemănătoare.
Interesant este că la această
dată timpurie (sfârşitul mileniului 4 a. Chr.) a fost
elaborat deja un tip iconografic, care va face carieră în mileniul următor, când în numeroase sanctuare
întâlnim asemenea statuete sau statui de oran i. După cum o mărturisesc inscrip iile de pe statuete ele
reprezintă personaje importante care s-au autoportretizat ca veşnic închinători ai unei divinită i, dedicând
propria lor imagine zeului. Acesta trebuie să fi fost şi sensul piesei prezentate aici.
Bibliografie: Caubet, Pouyssegur 1998, p. 47.
25
TABEL CRONOLOGIC AL PRINCIPALELOR SITURI DIN ORIENTUL APROPIAT, neolitic şi
chalcolitic.
26
MESOPOTAMIA MILENIULUI 3 a. Chr.,
PREZENTARE GENERAL
Civiliza ia sumeriană s-a dezvoltat în sudul Mesopotamiei şi a iradiat de aici
asupra zonelor înconjurătoare. Spre deosebire de Egipt, unde de timpuriu s-a format un
regat unitar, în ara dintre cele Două Fluvii (Tigru la est şi Eufratul la vest) forma
principală de organizare a fost oraşul-stat, care consta dintr-un centru urban în jurul
căruia gravitau câteva aşezări mai mici, sate şi ferme. Statele propriu-zise, sau imperiile
s-au dovedit a fi aici forma iuni efemere. După cum am arătat deja la Tema 1, pe la
3500 a. Chr. în Mesopotamia aşezările anterioare au ajuns să întrunească trăsăturile
proprii unor aglomera ii urbane. Sunt aşa numitele oraş-templu, iar forma lor de
guvernare era comunismul teocratic. După 2 700 morfologia acestora s-a schimbat,
func iile militare ale conducătorului separându-se de cele religioase. Tot acum începe o
perioadă de conflicte interstatale pentru hegemonie, ceea ce va constitui trăsătura
definitorie a vie ii politice din ara dinre Fluvii. în acelaşi timp se face sim ită presiunea
nomazilor din zona semideşertică, care a avut ca rezultat pătrunderea akkadienilor
(vechi popor semitic) în partea de nord şi centru.
27
Dilmun (Bahrain), din Oman (Magan în Sumeriană) şi chiar din îndepărtata ară Meluha,
probabil India.
În inima ării Sumerului se găseau oraşele Uruk şi Larsa, aşezate în partea de
vest (pe Eufrat), precum şi Lagaş cu Ghirsu (astăzi Tello) şi învecinata Umma,
amplasate mai la est (între fluvii). Către nord, se găsea Nippur, centrul religios al ării,
cu sanctuarul zeului principal, Enlil. În toată această parte, judecând după nume, peste
80% din popula ie o alcătuiau sumerienii.
La răsărit de ara Sumerului se găsea câmpia înaltă a Susianei, numită de
sumerieni Elam, " ara de Sus", un fel de prelungire a Mesopotamiei înspre platoul înalt
al Iranului. Aici s-a dezvoltat în mileniul 4 şi la începutul mileniului 3 o cultură originală,
numită proto-elamită, cu o scriere influen ată clar de cea sumeriană. Pe la 2700 a. Chr.
această cultură dispare fiind asimilată de civiliza ia sumeriană, în cadrul căreia Susa va
cunoaşte o mare înflorire către sfârşitul mileniului respectiv.
28
Eufrat, către nordul Siriei, fie prin deşert, cu caravanele, prin oaza Tadmor (mai târziu
Palmyra), spre Damasc şi Kadeş. Mai departe, traversând Mun ii Liban şi Antiliban
ajungeai pe coastă la Byblos (Gubla în dialectul semitic local) şi Ugarit (azi Ras
Shamra). Marea putere din Nordul Siriei a fost oraşul Ebla, care la mijlocul mileniului 3 a
dominat autoritar întreaga regiune. Locuitorii din Mari şi cu cei din Akkad formează cea
mai timpurie ramură estică a neamurilor semite, pe când cei din Ebla ramura vestică.
Pe la 2300 pătrund în valea Orontesului noi valuri semitice, amori ii, care se vor infiltra
când paşnic, când violent (de ex. distrug Ebla). Către 2 100 a. Chr. ei s-au îndreptat şi
spre est, acaparând Mari. Apoi, coborând pe Eufrat, ei au fondat la sfârşitul mileniului 3
noi oraşe, ca Larsa, Babilon şi Isin, situate în zona central-nordică a Mesopotamiei.
începând din acest moment ponderea sudului a scăzut.
Legăturile comerciale cu exteriorul aveau o mare importan ă în lumea sumeriană,
căci Mesopotamia, altfel binecuvântată cu un sol fertil, este lipsită de materii prime. Din
mun ii Anatoliei se aducea aur, argint şi cupru, iar din Bahrain şi Oman, aur (adus din
India) şi cupru (din minele proprii). Zincul, necesar aliajului pentru bronz se putea
procura de la marginile Platoului Iranian. Pietre pre ioase, ca lapislazuli, se aduceau din
Afganistan, iar carneolul din India. Zonele montane din jur furnizau lemnul şi piatra de
construc ie, dar cedrii din mun ii Liban şi Antiliban erau foarte pre ui i pentru rezisten a
lor deosebită. Dealtfel cea mai veche epopee sumeriană este centrată pe ideea
procurării de materii prime. Ea ni-l prezintă pe legendarul En-merkar din Uruk (probabil
un rege-preot din epoca predinastică), care cu scopul de a-şi înfrumuse a templul
(evident din pietate fa ă de zei), "a străbătut marea şi a escaladat mun ii". Astfel el a
ajuns la îndepărtata ară Aratta (probabil aflată în Podişul Iran), după ce a străbătut
"şapte mun i". Pentru a asigura acurate ea mesajelor schimbate regulat cu ările
îndepărtate En-merkar ar fi inventat scrierea1.
Obiectul prezentării de fa ă îl constituie Mesopotamia propriu-zisă, culturile
periferice, din Elam şi Siria, urmând a fi tratate în volumul al II-lea.
1
Acest amănunt, ca şi faptul că el guverna din templu, neavând un palat propriu, sunt indicii pentru o
datare timpurie a lui En-merkar. În acest caz informa ia cum că el ar fi construit zidul defensiv al oraşului
Uruk este o interpolare ulterioară, mult mai potrivită pentru urmaşul său Ghilgameş, care a domnit ceva
mai târziu.
29
ISTORIA LUMII SUMERO-AKKADIENE.
Odată cu sursele scrise informa ia arheologică este dublată de una istorică. în
locul unor procese generale, de acum încolo pot fi urmărite fapte concrete şi în locul
maselor amorfe, de aici înainte vom putea vorbi despre personalită i istorice. Pentru
lumea sumeriană ieşirea din anonimat se datorează tradi iei istorice de mai târziu (din
timpul celei de a treia dinastii din Ur), când apar "listele dinastice", o înşiruire de
suverani de dinainte şi de după "potop". Aspectul legendar al acestor texte nu trebuie
să ne inducă în eroare, căci cu iste ime şi tact putem extrage şi de aici informatii
valoroase.
O atare lucrare de natură istorică este cea intitulată "Lista sumeriană a regilor" şi care a fost
redactată pe la 2.100 a. Chr. la porunca lui Utu-kengal din Uruk. Conform ei "regalitatea a coborât din
cer" mai întâi la Eridu, apoi în alte patru oraşe ale Sumerului (Badtibira, Larak, Sippar şi şurrupak). Lista
acestor prime dinastii e întreruptă de "potop", după care "regalitatea a coborât din nou din cer" mai întâi la
Kiş, unde sunt pomeni i 23 de regi, trecând apoi în alte oraşe. Interesant este că ultimii doi regi din Kiş
sunt Mebaraghesi şi Aka, pomeni i şi de tradi ia mitică (epopeea lui Ghilgameş). Urmează apoi dinastia
din Uruk, în care recunoaştem iar două figuri legendare, pe Lugalbanda şi pe Ghilgameş."Trecerea"
regalită ii de la un oraş la altul semnifică de fapt schimbarea oraşului care exercita hegemonia asupra
celorlalte. Astfel Akka a fost învins de Ghilgameş şi în acest mod s-a produs transferul. în continuare sunt
amintite şi alte dinastii, cum ar fi cele din Ur, Sargonizii din Akkad, dinastia străină a gutti-lor şi, în fine,
dinastia amorită din Isin. Textul sună astfel:
"Când regalitatea coborâ din cer, ea se aşeză mai întâi la Eridu. în Eridu domni Aluluim timp de
28.000 de ani. Alalgar domni 36.000 de ani. Astfel domniră cei doi regi împreună 64.000 de ani în total.
Nu mai vorbesc însă despre Eridu. Regalitatea trecu de la el la Bad-tibira. în Bad-tibira domni En-men-
luanna 43.200 de ani. En-men galanna domni 28.000 de ani. Apoi zeul Dumzi, un păstor, domni 36.000
de ani. Astfel domniră cei trei regi 108.000 de ani împreună. Nu mai vorbesc însă despre Bad-tibira.
Regalitatea trecu de aici la Larak...et c." (Pritchard, Ancient Near Eastern Texts, p. 265; Laroche 1971, p.
16) .
Evident că textul nu trebuie preluat tale quale. Pentru domniile vechi se dau "durate mitice". Cum
sistemul de numărare era cel sexagesimal, cifrele erau în realitate rotunde, nu cum apar ele în sistemul
nostru zecimal. Astfel 36.000 de ani înseamnă de 600 de ori 60, iar 43.200 ani înseamnă de 12 ori 60 la
pătrat. Asemenenea "durate mitice" întâlnim şi la primii faraoni egipteni (urmaşii lui Horus) şi la patriarhii
din Biblie. în plus trebuie remarcat că succesiunea dinastiilor este o fic iune, căci în realitate multe dintre
ele au fost cel pu in în parte contemporane (vezi mai pe larg reconstituirea făcută de istoricii de azi la
"Documenta ia suplimentară"). în schimb, faptul că din mai multe oraşe provin asemenea liste dinastice,
care concordă în general, dovedeşte că nu ne găsim în fa a unor tradi ii mitologice locale, ci a unui
document cu valoare istorică. şi mai fericit este cazul în care vreun personaj din liste apare într-o
inscrip ie, căci astfel tradi ia e confirmată de o sursă mai pu in subiectivă şi care totodată este
contemporană evenimentelor.
Odată cu epoca Imperiului sumero-akadian (pe la 2350 a. Chr.), cronologia dinaştilor devine
certă, faptele lor fiind consemnate anual. De aceea numim perioada anterioară "epocaă dinastic ă
arhaic ". După imperiul Sargonizilor a urmat o scurtă perioadă de domina ieăaăgutti-lor, suveranitatea
oraşelor- state sumeriene refăcându-se sub hegemonia celei de a III-a dinastii din Ur, după care, la
sfârşitul mileniului 3 (în epoca numită Isin-Larsa, după cele două oraşe care au exercitat hegemonia)
invazia semi ilor amori i va duce la dispari ia sumerienilor ca popor, limba lor devenind în mileniul
următor una de cult (ca latina sau greaca în evul mediu). Alături de ea se va folosi şi akadiana, care fiind
o limbă semitică era foarte apropiată de cea vorbită de amori i. Astfel se şi explică continuarea civiliza iei
sumeriene şi sumero-akadiene de către cea babilonian (oraşul Babilon a fost fondat de semi ii amori i)
şi de către cea asirian .
30
1. EPOCA DINASTIC ARHAIC (2750 - 2350 a. Chr.) este perioada luptei
pentru hegemonie între diferitele oraşe state sumeriene, când rând pe rând monarhii din
Kiş, Uruk, Ur, Lagaş şi Umma au reuşit să se impună în fa a celorlal i regi din Sumer,
instaurând o efemeră domina ie a propriului oraş-stat. Epoca începe o dată cu apari ia
uneltelor şi armelor de bronz şi se subîmparte în trei perioade, numerotate conven ional
cu I (2750 - 2550 a. Chr.), II (2550-2450 a. Chr.) şi III (2450-2350 a. Chr.). Arheologic
constatăm acum separarea palatului de templu, apari ia unei noi forme arhitectonice
fiind expresia procesului de individualizare a institu iei monarhice (exemplele cele mai
cunoscute fiind palatele din Kiş, Eridu şi Tell Asmar-Eşnuna, v. documenta ia
suplimentară)2.
De altfel alături de termenul de "en" apare acum şi cel de "lugal" în
sumeriană, "şarrun" în akkadiană (literal "om mare"), termen care îl desemna
pe monarh, vechea denumire de "en" evoluând tot mai mult către sensul de
"mare preot", diferit de cel de "rege". Ca dovadă a insecurită ii politice apar
acum şi temple fortificate, ca la . Chafadsche (v. docum. supl.).
Ceaămaiăvecheăform ădeăscriereăaăcuvântuluiă"lugal":ăideogramaă"om"ăţă
"lu"ăcombinat ăcuă"panaşul"ăsauă"sceptrul",ăcareăînseamn ă"gal"ţ"mare"ă(dup ă
Ecriture 1986, p. 78).
După cum s-a arătat mai sus, de acum protagoniştii încetează a mai fi
personaje de legendă şi existen a lor istorică este adesea probată de mai multe surse
convergente. Coroborând "listele dinastice" cu datele oferite de inscrip ii şi cu
informa ii de natură arheologică putem astfel reconstitui epoca în cauză:
a) Perioada hegemoniei oraşului Kiş, unde după tradi ie
"regalitatea a coborât pentru prima oară din cer", după "Potop". Ca
dovadă a acestei preeminen e a oraşului Kiş este perpetuarea până în
epoca assiriană a titlului onorific de "rege dină Kiş" (lugal şar Kişi) la
dinaşti care nu au domnit niciodată efectiv în acest oraş. în textele
demotice assiriene se scria uneori în loc de "rege al Universului" (şar-kiş-
şati), pur şi simplu "rege din Kiş" (şar-Kişi).
Ideograma "şară(lugal)ăKişi"ă(dup ăEcritureă1986,ăp.ă115).
Confuzia îşi are originea în asocierea populară a etimologiei pe baza unei asemănări
formale, dar este şi ea un indiciu că dinastia din Kiş a exercitat la un moment dat
hegemonia în lumea sumeriană. Din lista regilor acestui oraş, înregistrată de tradi ia
sumeriană, ultimele două personaje En Mebaragesi şi fiul său Akka au o existen ă
istorică certă. Principele Mebaraghesi este cunoscut datorită unui vas cu inscrip ie
databil pe la 2650 a. Chr. Listele dinastice ne informează că urmaşul său Akka a fost
înfrânt de Ghilgameş, principele din Uruk "şi "astfel trecu regalitatea de la Kiş la Eanna"
(Uruk, numit astfel după principalul său sanctuar).
b) Urmează deci perioada domina iei primei dinastii din Uruk, despre care ne
informează şi epopeea lui Ghigameş, "en din Uruk". şi ea pomeneşte de conflictul cu
Akka din Kiş. Cum existen a istorică a tatălui lui Akka e dovedită epigrafic, nici cea a lui
Ghilgameş, eroul celei mai mari epopei sumeriene, nu are de ce să fie contestată. Din
această perioadă (cca 2600 a. Chr.) datează primele ziduri de incintă ale oraşelor,
2
Alături de mai vechiul palat de la Arslan Tepe, de pe Eufratul anatolian, se mai construiesc în faza
dinastică arhaică I. palatele de la Mari şi Ebla, din nordul Siriei.
31
dovadă a deselor conflicte. De altfel epopeea îi atribuie lui Ghilgameş meritul construirii
fortifica iilor de la Uruk (aşa cum o făcuse şi pentru En-markar). Domina ia oraşului
Uruk asupra lumii sumeriene e reflectată şi de faptul că titlul de "en din Uruk" a fost
folosit de diferi i dinaşti până în perioada Isin-Larsa cu sensul de rege-hegemon, care
şi-a întins autoritatea şi asupra altor oraşe-state. în deceniile următoare, se pare totuşi
că în partea de nord a Sumerului oraşul Kiş şi-a men inut o oarecare influen ă, căci
vestita inscrip ie de hotărnicie a lui En-Temena din Lagaş (v. documenta ia
suplimentară) aminteşte despre arbitrajul regelui Mesilim din Kiş într-un conflict dintre
Umma şi Lagaş, iar sceptrul aceluiaşi Mesilim (v. documenta ia suplimentară), dedicat
în templul lui Ninghirsu, zeul tutelar al oraşului Lagaş, arată că monarhul din Kiş îşi
extinsese influen a asupra sudului Mesopotamiei (unde se găsea oraşul Lagaş).
c) Domina ia primei dinastii din Ur începe pe la 2550 a. Chr. (o dată cu epoca
dinastică arhaică II.). Fondatorul său Mes-an-ni-pad-da ne-a lăsat mai multe inscrip ii,
iar fiul său A-an-ni-pad-da a construit un templu lângă Ur, la Tell-el-Obeid. Săpăturile
arheologice din această zona au dus la descoperirea unei necropole princiare (v.
documenta ia suplimentară), contemporană cu prima dinastie din Ur, dar care îşi are
începuturile chiar mai devreme. Astfel Mes-kalam-dug ("Viteazul din ara cea bună"; v.
doc. supl.) pare să fi fost un principe vasal regelui din Uruk sau din Kiş şi nu un monarh
independent. Mormântul său se datează la sfârşitul epocii dinastice arhaice I.
d) Paralel s-a dezvoltat dinastia din Lagaş, care nu este însă amintită între cele
11 dinastii care după tradi ie ar fi domnit asupra ării Sumerului, dar datorită săpăturilor
franceze de la Tello (anticul Ghirsu, localitate inclusă în statul Lagaş) ne este astăzi
bine cunoascută. Ea a fost fondată de către Ur-nanşe, atestat prin numeroase plăci de
întemeiere a mai multor temple (v. docum. suplim.). Cel de al treilea membru al
dinastiei, Ea-nantum I, pune capăt hegemoniei primei dinastii din Ur şi domina iei
oraşului Kiş, cucerind rând pe rând oraşul vecin Umma, apoi Ur, Uruk, Kiş şi chiar Mari
din nordul Siriei, după cum ne informează o serie de inscrip ii comemorative, precum şi
vestita "stel ăaăvulturilor" (v. doc. sup.). Domnia lui poate fi plasată la sfârşitul epocii
dinastice arhaice II şi la începutul celei de a III-a. Este grau de spus în ce măsură
urmaşii săi au putut să exercite o hegemonie efectivă asupra altor cetă i, din moment
ce Entemena, pentru a rezolva un diferend teritorial cu oraşul vecin Umma, a recurs la
argumente de drept istoric şi la judecata preo ilor zeului suprem Enlil şi nu la for ă (v.
doc. supl.). Treptat, sub următorii dinaşti din Lagaş puterea regală se întăreşte tot mai
mult în dauna celei a templelor, ceea ce l-a determinat pe Uruk-agina să recurgă la
nişte "reforme" care preconizau de fapt revenirea la mai vechile stări de lucruri, când
impozitele erau mai reduse (v. doc. supl.). El va fi răsturnat însă de către Lugal-
zaggesi din Umma, care cucereşte Lagaş-ul pe la 2350 a.Chr..
e) Perioada domina iei dinastiei din Umma a fost foarte scurtă. în listele dinastice
ea este amintită imediat după prima dinastie din Ur. Al treilea rege al său, Lugal-
zaggesi, cucereşte rând pe rând oraşele-stat sumeriene, intitulându-se în final "en din
Uruk" şi "regeăală riiăSumerului", no iune care apare pentru prima oară acum şi care
dovedeşte că în mintea sa încol ise ideea creării unui regat unitar. Pentru a-şi sublinia
domina ia asupra întregului spa iu mesopotamian el a adoptat titlul de "mare ensi al lui
Enlil", loc iitor al zeului suprem. "Ensi" (mai demult scris "patesi") în sumeriană, "işakku"
în akkadiană, înseamnă loc iitor (fiecare rege se intitula şi loc iitor al divinită ii tutelare a
oraşului stat respectiv). Enlil, zeul suprem la sumerieni îşi avea reşedin a la Nippur, iar
32
Lugal-zaggesi adoptând titlul de "mare ensi al lui Enlil" a făcut din Nippur capitala
religioasă a lumii sumeriene. De altfel până târziu în epoca assiriană Nippur şi-a păstrat
preeminen a de centru religios şi a fost locul de încoronare al majorită ii regilor. Lugal-
zaggesi şi-a extins domina ia chiar şi asupra Siriei, după cum mărturiseşte o inscrip ie
contemporană: "întru-cât zeul Enlil, stăpânul tuturor ărilor, i-a dăruit regalitatea asupra
ării (Sumerului) lui Lugal-zaggesi [...] şi toate ările de la Soare-răsare şi până la Soare-
apune au ajuns sub ocârmuirea sa, de la Marea de Jos (Golful persic), peste Tigru şi
Eufrat, şi până la Marea de Sus (Mediterana), s-a îngrijit el în numele zeului de
siguran a drumurilor. De la Soare-răsare şi până la Soare-apune trăiesc to i în pace şi
poporul e plin de bucurie" (apud Caubet, Pouyssegur 1996, p. 72). Cu Lugal-zaggesi se
încheie perioada luptei pentru hegemonie între diferitele oraşe-stat şi se deschide cea a
Imperiului akkadian.
33
2. EPOCA IMPERIULUI AKKADIAN (2334-2193 a. Chr.) începe cu marele
cuceritor Sargonă/ăŞarru-kin. El apar ine semin iilor semite imigrate în Mesopotamia pe
la mijlocul mileniului trei. După tradi iile legendare de mai târziu el ar fi fost rodul unei
rela ii nelegitime a regelui din Kiş cu o mare preoteasă, care l-a abandonat după
naştere într-un coş pe care l-a aşezat pe apa Eufratului (c.f. tradi ia similară despre
Moise). Recuperat de un grădinar, el va avea o ascensiune fulminantă, ajungând la un
foarte înalt rang func ionăresc în Kiş. în numele regelui din Kiş el fondează oraşul
Akkad, pentru ca mai târziu să-şi detroneze suzeranul şi să se proclame "rege legitim"
("şarru-kin" în akkadiană, Sargon în varianta biblică). El a ajuns să domine astfel partea
de nord a Mesopotamiei, cunoscută de acum înainte sub numele de araă Akkadului.
Pe la 2340 a.Chr. şaru-kin îl învinge pe Lugal-zaggesi şi-şi întinde stăpânirea asupra
întregului Sumer, preluând de la învinsul său titlurile de "rege al ării (Sumerului)" şi de
"mare ensi al lui Enlil"3
Apoi, după cum ne informează marea stelă triumfală descoperită la Susa, treptat
Sargon cucereşte spre sud Elam-ul, şi mai departe Dilmun-ul (insulele Bachrain), iar
spre nord pune stăpânire pe Mari şi pe partea septentrională a Siriei (Amurru), unde
Ebla este în mod expres amintită, şi ajunge până la "Pădurea cedrilor" (Libanul) 4. După
3
Iată cum sună inscrip ia comemorativă a cestei victorii: "Sargon, rege al Akkad-ului, păzitor al lui Iştar,
rege din Kiş, mare preot al lui Anu, rege al ării, mare ensi al lui Enlil; el distruse oraşul Uruk şi-i dărâmă
zidurile; din lupta cu locuitorii din Uruk el a ieşit învingător. Pe Lugal-zaggesi, en din Uruk, l-a luat
prizonier în lupt şi cu o zgardă de câine l-a legat de poarta templului lui Enlil. Astfel Sargon, rege din
Akkad, i-a învins pe locuitorii din Uruk" (cf. Pritchard, Anciend Near Eastern Texts, p. 267; Laroche 1871,
p. 20)..
4
Iată o parte inscrip ia, care prezintă campania din nord-vest: " arru-kin se închină în Tutul (azi Tell Bia) şi
se rugă zeului Dagan. Acesta îi dărui ara de Sus, cu Mari, Jarmuti şi Ebla, până la Pădurea Cedrilor
(Liban) şi la Mun ii de Argint (Taurus)" (apud Caudet, Pouyssegur 1996, p. 74).
34
o răscoală nereuşită a vasalilor săi el îşi urmăreşte duşmanii spre nord, cucerind
Subartu. în consecin ă Saegon se va intitula de acum înainte "Rege al celor patru
inuturi" (probabil Akkad, Sumer, Amurru şi Subartu, mai degrabă decât al celor patru
puncte cardinale; cf. totuşi "harta lumii de la Sippar" la docum. supl.). în documentele
oficiale el impune limba akkadiană (care a preluat scrierea sumeriană), ceea ce va
conferi unitate structurii sale politice, dar limba sumeriană va supravie ui şi deja sub fiul
lui Sargon, Rimuş, mai multe oraşe sumeriene se vor revolta.
O altă figură reprezentativă a dinastiei akkadiene a fost Naram-Sin (2254-2217
a. Chr.), nepot al lui Sargon. După domniile mai pu in prestigioase ale tatălui şi
unchiului său, Naram-Sin reface unitatea imperiului şi respinge atacurile nomazilor care
se abăteau asupra "semilunei fertile". Un relief rupestru lângă Diarbekir stă mărturie a
expansiunii statului akkadian până în mun ii Armeniei. Dar cel mai cunoscut monument
al său este stela de la Muzeul Luvru, descoperită la Susa, unde fusese dusă ca pradă
de război pe la sfârşitul mileniului doi de către vreun suveran elamit. Aici Naram-Sin
este identificat cu un zeu, caz nemaiîntâlnit până atunci în istoria mesopotamiană, dar
exemplul va fi preluat de urmaşii săi. Naram-Sin a purtat titlul de "Rege al celor patru
regiuni", dar şi pe cel de "Rege al universului" ("şar kiş-şatim"). Prin urmare, în cazul
său "cele patru regiuni" trebuie interpretate fără teama de a greşi drept cele patru
puncte cardinale, ceea ce este de altfel o expresie metaforică pentru întregul univers.
Imperiul sargonizilor, deşi de scurtă durată va constitui un model pentru următoarele
două milenii.
35
3. PERIOADAăDOMINA IEIăGUTTI-LOR (2150 - 2111 a.Chr.). După Naram-Sin
imperiul akkadian însă decade rapid şi pe moment de acest fapt a profitat cea de a IV-a
dinastie din Uruk, care şi-a instaurat efemera suprema ie asupra Mesopotamiei
inferioare şi care apare în consecin ă pe listele regale după dinastia akkdiană. Ea nu a
putut face însă fa ă atacurilor muntenilor dinspre Zagros, lulubi şi gutti. Pe la 2150 a.
Chr. ei îşi instaurează domina ia asupre Mesopotamiei, inaugurând o perioadă tulbure.
Au fost treptat asimila i, astfel încât azi nu se mai poate spune cărei rase îi apar ineau şi
ce limbă vor fi vorbit. Pierderea independen ei nu a însemnat automat o decaden ă
pentru civiliza ia sumero-akkadiană, după cum o demonstrează oraşul-stat Lagaş, care
cunoaşte acum o perioadă de prosperitate sub domnia strălucită a lui Gudea (pe la
2125 a.Chr.). El poartă în inscrip ii titlul de "ensi" sau "işşag", adică loc iitor, vasal, al
regelui din Guttium. Gudea (numele său înseamnă "profesionistul") a lăsat în urma sa
numeroase construc ii (nu mai pu in de 15 temple), dovedind reluarea legăturilor cu
inuturi îndepăratate de unde se aduceau materiile prime. El guverna din Ghirsu (azi
Tello), unde şi-a construit un impozant palat, care găzduia numeroasa sa suită. Mai
mul i cilindri de lut ne informează despre ridicarea aici a templului numit Eninnu şi
dedicat zeului tutelar al Lagaşului, Ninghrsu (v. doc. supl.). în plus Gudea a lăsat în
urma sa numeroase statui, caree-l reprezintă invariabil în aceiaşi pozi ie hieratică de
orant (v. doc. supl.). Această domnie strălucită a marcat începutul "renaşterii
sumeriene", înfăptuită sub cea de a III-a dinastie din Ur.
5
După cum spune o inscrip ie: "(Regele guttilor) se aruncă la picoarele lui Utuchengal, iar acesta îi puse
piciorul pe gât. Şi astfel ridică el din nou regaliataea în Sumer".
6
Existau dou feluri de impozite: "bala", care era perceput lunar din zona centrală, Sumer şi Akkad şi
"gun-mada", care era perceput de la provinciile de grani ă. În fruntea oraşelor au fost numi i guvernatori,
36
Gimil-sin) apar ca zei în inscrip iile oficiale. Spre exemplu lui Gimil-sin (şu-sin) i s-a
ridicat un templu la Eşnuna (Tell Asmar, v. docum. supl). Ei vor fi însă confrunta i tot
mai mult cu presiunea amori ilor care veneau dinspre stepă. Contra lor s-a construit
chiar un zid în punctul unde Tigrul se apropie cel mai mult de Eufrat. Treptat însă regii
celei de a treia dinastii din Ur vor pierde controlul asupra ării Akadului şi Sumerului (de
ex. sub Ibi-sin Eşnuna devine independentă, v. docum. supl.).
DOCUMENTA IE SUPLIMENTAR
37
12. Ar-pi-um................720 ani
13. Etana, păstorul.....1500 ani
14. Ba-li-ich................400 ani
15. En-me-nun-na........660 ani
16. Me-lam Kiş...........900 ani
17. Bar-rac-nun-na....1200 ani 1. Mes-ki-ak-ka-şe-ir
18. Mes-za(?).............140 ani fiul zeului soare...................325 ani
19. Ti-iz-gar...............306 ani 2. En-mer-kar..........................420 ani
20. Il-ku-u..................900 ani 3. Zeul Lugal-banda, păstorul...1200 ani
21. Il-ta-sa-du-um.....1200 ani 4. Zeul Dumuzi, pescarul..........100 ani
22. En Me-ba-ra-gesi...900 ani 5. Ghilgameş,
23. Ak-ka..................625 ani stăpânul din Kullab...............126 ani
în total 23 regi şi 6. Ur-nungal.............................30 ani
24510 ani, 3 luni şi 3,5 zile 7. Utul-kalamma........................15 ani
8. Labaşer.................................9 ani
Dinastia II din Kiş: 9. En Nun-na-danna.....................8ani Dinastia I din Ur:
1. (?)......................210 ani 10 ...-che-de.............................36 ani 1. Mes-an-ni-pad-da Dinastia din Lagaş
2. Da-da-sig..............(?) ani 11. Me-lam-an-na........................6 ani şi fiul A-an-ni-pad-da...80 ani Ur-nanşe (neamintit în liste)
3. Ma-ma-gal-la.......360 ani 12. Lugal-ki-aga........................36 ani 2. Mes-ki-ag-nanar.......36 ani 1. Ur-nina
4. Ka-al-bu..............195 ani în total 12 regi, 2310 ani 3. Elulu......................25 ani 2. Akurgal
5. Ku-e...................300 ani 4. Balulu.....................36 ani 3. Eanantum I
6. ...-nun-na............180 ani Dinastia II din Uruk în total 4 regi (corect 5 după 4. En-anatum
7. I-bi-ni..................290 ani 1. En-uk-du-an-na...................60 ani nr. de ani), 177 ani. 5. En-temena
8. Lugal-mu.............360 ani în total regalitatea a durat 120 ani şi 6. Ea-nantum II
în total 8 regi, 3195 ani stăpânirea 480 ani (?). Dinastia II din Ur: 7. En-etarzi
1. (?) 8. En-litarzi
Dinastia III din Kiş: Dinastia III din Uruk: 2. (?) 9. Lugal-anda
1. Ku-bau, 1. Lugal-zaggesi (din Umma)...25 ani 3. (? ) 10. Uruk-agina Dinastia din Akkad:
o negustoare de vin...100 ani 4. (?) "Ensi" din Lagaş. 1. Sargon...........55 ani
Dinastia IV din Uruk: în total 4 regi, 108 ani 1. Ur-bau 2. Rimuş..............9 ani
Dinastia IV din Kiş: 1. Ur-nigin.............................7 ani (după lista din Nippur) 2. Nam-machni 3. Maniştusu.......15 ani
1. Puzur-sin.............25 ani 2. Ur'-gigir.............................6 ani 3. Ur-gar 4. Naram-Sin...... 55 ani
2. Ur-ilbaba..........6 (?) ani 3. Kudada.............................7 ani 4. Dar-azag 5. şargali-şarri.....24 ani
Dinastia din Guttium:
3. Zimudar..............30 ani Dinastia III din Ur: 5. Lu-bau 1. Imta...........3 ani
4. Usi-watar..............6 ani Dinastia V din Uruk: 6. Lu-Gula 2. Inkişu........6 ani
5. Iştar-muti............11 ani 1. Utu-kengal........................7 ani 1. Ur-namu................28 ani 7. Gudea 3. Nikil-lagab...6ani
6. Işme-şamaş.........11 ani 2. şulghi...................48 an i 8. Ur-Ningirsu
7. Nannia.................3 ani 3. Bur-Sin...................9 ani 9. Ur-iama
Dinastia din Isin 4. Gimil-Sin................9 ani Dinastia din Larsa
1. Işbierra......................32 ani 5. Ibi-Sin...................25 ani 1. Naplanum.......................21 ani
Dinastia I din Babilon: 2. Gimil-Ilişu.................10 ani 2. Emisu............................28 ani
1. Sumu-abu............14 ani 3. Idin-Dagan...............21 ani 3. Samum.........................35 ani
2. Sumu-la-ilu..........36 ani 4. Işme-Dagan.............20 ani 4. Zabaia.............................9 ani
3. Zabum................14 ani 5. Lipit-Iştar.................11 ani 5. Gungunum....................27 ani
4. Apil-Sin...............18 ani 6. Ur-enurta..................28 ani 6. Abi-sare........................11 ani
5. Sin-muballit.........29 ani 7. Puzur-ili......................5 ani 7. Sumu-ilu......................29 ani
6. Hammurabi.........43 ani 8. Ur-Babbar...................6 ani 8. Nur-Adad.....................16 ani
7. Bur-Sin...............21 ani
8. Libit-Enlil..............5 ani
9. Irra-imitti..............8 ani
10. Enlil-bani............24 ani
11. Zambia................3 ani
12. Iter-pişa...............5 ani
13. Ur-dukuga............4 ani
14. Sin-magir...........11 ani
15. Damiq-ilişu.........23 ani
16. Sin-idinnam.........6 ani
17. Sin-eribam...........2 ani
18. Sin-igişam...........5 ani
19. Sili-Adad.............1 an
38
DOCUMENTA IEăSUPLIMENTAR
SceptrulăluiăMesilimădinăKiş
Calcar. H = 19 cm, D = 16 cm. Descoperit la Tello, în sudul Mesopotamiei. Prima
publicare: E. de Sarzec, L. Heuzey, în Revue d'Assirologie IV, 1894, p. 109-111.
Sfârşitul epocii dinastice arhaice I. - începutul epocii dinastice arhaice II. Pe la 2550 a.
Chr. Muzeul Louvre, Paris, inv. AO 2349.
Sceptrul este un
capăt de măciucă decorat
şi cu o inscrip ie votivă,
care evident nu a fost
folosit, căci nu servea ca
armă, ci ca simbol al
puterii monarhice. La
partea superioară este
sculptat în relief un vultur
cu cap de leu (numit
Imdugud) şi care era
personificarea norilor
furtunii, simbol al zeului
uranian Ninghirsu, patronul
oraşului Lagaş. El prinde
în ghiare un grup de şase
lei, care sunt reda i pe fa a
laterală. Grupul a fost
conceput ca o friză
formată din lei care se
muşcă unul pe altul de
spate, într-o înlăn uire
continuă. Ochii le erau
încrusta i cu pietre
semipre ioase, azi lipsă.
Inscri ia este
gravată direct pe corpul leilor. Semnele sunt încă arhaice şi amintesc de pictograme.
Astfel sintagme "şarru-kiş" (rege din Kiş) e redată prin două semne încă evocatoare:
"şarru" - în akkadiană, sau "lu-gal" (om mare) în sumeriană, se scria desenând silueta
unui om (lu), pe care e aşezat semnul pentru adjectivul "mare" (gal, o coroană? sau un
evantai? stilizat). Simbolul oraşului Kiş este un cap de măgar răsturnat.
Inscrip ia este următoarea: "Mesilim, regele din Kiş, cel care a construit templul
lui Ninghirsu, i-a dăruit acest (sceptru) lui Ninghirsu, principe în Lagaş fiind Lugal-
şaengur".
Textul arată că autoritatea regelui din Mesopotamia centrală se întindea asupra
sudului, cel pu in până la Lagaş (vezi mai jos şi conul lui Entemena).
Bibliografie: Sollberger, Kupper, Inscriptions royales Sumériennes et
Akkadiennes, Paris 1971, p. 40; Müller-Karpe 1974 Taf. 188,2; B. André-Leicknam în
Écriture 1982, p. 85, nr. 41; Caubet, Pouyssegur 1996, p. 67.
39
TellăAsmară(Eşnuna).ă12ăfigurineăvotive.
H ţ între 23 şi 76 cm. Piatră de ghips şi alabastru. Descoperite de S. Lloyd la un
loc în "Templul pătrat", într-o groapă rituală de formă rectangulară din "Sanctuarul
nordic". Prima publicare: H. Frankfort, Sculpture of the Third Millennium B C from Tell
Asmar and Khafaje, în Oriental Institute Publications, 24 Chicago 1939. Epoca
dinastică arhaică II., pe la 2550-2450 a. Chr. Oriental Institute of Art, Chicago.
Asemenea statuete din regiunea Dijala au fost studiate pentru prima oară în
ansamblu de H. Frankfort (Sculpture of the Third Millennium B C from Tell Asmar and
Khafaje, în Oriental Institute Publications, 24 Chicago 1939 şi More Sculptures from the
Diyala Region, în Oriental Institute Publications, 60 Chicago 1943), care pe criterii
stilistice a deosebit două faze, corespunzând epocii dinastice arhaice II şi cele dinastice
arhaice III. Piesele noastre prin puternica stilizare şi geometrismul excesiv se
încadrează în prima perioadă. Piesele de metal contemporane (de ex. coiful lui Mes-
kalam-dug) arată că toreutica s-a dezvoltat pe alte linii stilistice, favorizâns naturalismul
formelor în dauna geometrismului extrem.
Bibliografie: H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient,
Harmondsworth 1954 (reeditată 1970), Pl. 13; Müller-Karpe 1974, Taf. 215, 1-12; Lloyd
1978, p. 140-143, Fig. 64; Caudet, Pouyssegur 1996, p. 56 şi 58.
41
Chafadsche.ă"Ziguratul"ăcuăincint ăoval .
Săpături : C. Preußer, P. Delougaz 1933-1937. Prima publicare: P. Delougaz,
The Tempel Oval at Khafajah, Oriental Institute Chicago Publications 53, Chicago 1940;
cf. şi idem, S. Lloyd, Pre-Sargonid Tempels in the Dijala Region, Oriental Institute
Chicago Publications 58, Chicago 1942.
Chafadsche (scris şi Chafadje sau Khafajah) se găseşte pe valea Dialei,
afluentul Tigrului. Aşezarea începe în epoca Uruk şi continuă în Djemdet Nasr (în
cartierul de locuin e nivelurile 12-11, la templul lui Sin nivelurile I-V), iar apoi durează
până în dinasticul arhaic, căruia îi corespund nivelele 10-1 în cartierul de locuin e, VI-X
la templul lui Sin, precum şi aşa numitul "Templu mic", templul lui Nintu, "Templul cu o
cameră" şi "Templul oval".
Acesta din urmă este plasat în partea sudică a aşezării, în mijlocul cartierului de
locuin e. Pentru fondarea "Templului oval" a fost săpată o groapă de circa 8 m
adâncime, până s-a atins nivelul pânzei freatice. Lutul ob inut a fost folosit pentru
turnarea cărămizilor plan-convexe folosite la edificiu, ceea ce datează templul nu mai
devreme de inceputurile dinasticului arhaic II (deşi s-a găsit aici şi ceramică pictată de
tip Djemdet Nasr). Groapa a fost umplută cu nisip (cca. 64 000 m 3). Peste ea s-au
construt funda iile mai late ale tuturor zidurilor şi ale terasei, pe o înăl ime de 1,3 m.
Spa iile dintre zidurile de temelie au fost umplute cu lut bătut şi cu cărămizi, aşa încât s-
a ob inut o platformă orizontală care acoperea toată suprafa a ce urma să fie ocupată
de edificiu.
.
42
Reconstituireă(dup ăDelougaz).
Complexul cuprinde o incintă exterioară de formă ovală, care închide un areal de 100 x
80 m, dublată în interior de o altă incintă ovală, de 80 x 60 m, şi care la rândul său
închide o curte rectangulară de 45 x 37 m. Jumătatea sud-vestică a cur ii este ocupată
de o terasă rectangulară ai cărei pere i de sus inere au rezali i. Terasa s-a păstrat până
la o înăl ime de 6 m. Nu este clar dacă urma o a doua terasă, sau direct un templu, aşa
cum vedem în reconstituirile curente. La terasă ducea o scară monumentală de 7,7 m
lungime şi 2,7 m lă ime. Această structură cu mai multe terase şi scară de acces
aminteşte de ziguratul de mai târziu. în curtea rectangulară s-au găsit mai multe fântâni
de circa 10 m adâncime. în jurul cur ii se află mai multe încăperi în cae s-a descoperit
multă ceramică şi câteva figurine votive. Aceste încăperi trebuie să fi servit ca ateliere şi
depozite, care încă nu erau separate de templul propriu-zis. între cele două incinte
ovale, în partea de nord se găseşte o locuin ă somptuoasă cu curte interioară. Ea ar
putea să apar ină marelui preot, în cazul în care acceptăm ideea că la Chafadsche mai
exista un palat secular, care însă nu a fost descoperit arheologic. Este prin urmare mai
probabil ca în acest caz să avem o fază intermediară, când reşedin a lui "en" s-a
autonomizat în raport cu templul, dar nu a părăsit incinta sa, pentru a deveni un palat de
sine stătător, ca la Kiş, de exemplu (v. mai jos).
"Templul oval" a fost refăcut în epoca dinastică arhaică III şi nu se ştie cui îi era
dedicat. în pozi ie secundară a fost găsită o tablă cu o inscrip ie pentru Inanna, dar nu
se poate afirma cu certitudine că ea provine din templu.
Bibliografie: Giedion 1964, p. 162 şi Fig. 127; Müller-Karpe 1974, p. 831-832, nr.
52 V, Taf. 204 1-4; Lloyd 1978, p. 150 sqq.
43
Relief votiv al lui Ur-nanşe
Calcar. H ţ 40 cm, L ţ 47 cm, G ţ 17 cm. Descoperită la Tello (anticul Ghirsu)
într-o bună stare de conservare. Primele publica ii:E. de Sarzec, L. Heuzey,
Découvertes en Chaldée, Paris 1884, Pl. 2bis, Fig. 1, p. 168-170 şi L. Heuzey,în Revue
d'Assyrologie III, 1893, p. 13-17, idem, Musée National du Louvre. Catalogue des
antiquités Chaldéennes, Paris 1902, nr. 8. Epoca dinastică arhaică II, pe la 2490-2460
a. Chr. Muzeul Louvre, Paris, inv. AO 2344.
În registrul superior este redată scena fondării templului zeului tutelar din Lagaş,
Ninghirsu şi a templului paredrei sale Nanşe (Nina). îl vedem pe Ur-nanşe (numele său
e citit şi Ur-nina) purtând pe cap un coş cu cărămizi (evident nearse), pe care urmeză
să îl depună la funda ia templului. în fa a sa este redată în chip de preoteasă fiica sau
so ia sa, numită Lidda şi patru din fii ai săi. Primul dintre băie i este fiul cel mare şi
urmaşul la tron, Akurgal, care ine un vas cu cioc lung, pentru liba ii, iar celelate
personaje (pe nume Lugal-ezen, Ani-kuua, Mu-nini-kurta) au mâinile aduse la piept în
chip de rugăciune. în spatele regelui apare un personaj cu un vas de servit în mână,
probabil un slujbaş sau un preot, pe nume Anita.
44
În registrul inferior este redată scena banchetului care a înso it dedicarea
aceluiaşi templu. Ur-nanşe este aşezat pe tron şi ine în mână o cupă de formă conica.
în spatele său un înalt func ionar (un fel de "paharnc", pe nume Sag-an-tug) ine în
mână un vas pentru servit. în fa ă sunt al i fii ai regelui (Dudu, Anun-pad, Men-ud-gid şi
Adda-tur) în aceiaşi atitudine pioasă. Doar primul dintre ei întinde mâna dreaptă înspre
Ur-nanşe, adresându-i câteva cuvinte.
Cu excep ia primului dintre băie ii din registrul superior, care pare să poarte un
coif, celelalte personaje masculine au capul complet ras şi bustul descoperit. Bărba ii
poartă un veşmânt în formă de clopot dintr-o stofă grea terminată cu franjuri şi care le
acoperă partea inferioară a corpului, de la brâu şi până spre glezne. Veşmântul lui Ur-
nanşe, numit "kaunakes", este făcut din meşe de lână, fiind tipic pentru personajele de
rang înalt din lumea sumeriană. Femeia are tot o îmbrăcăminte din blană, care-i
acoperă par ial şi bustul. După H. Frankfort (op. cit. din1939, p, 51, notă şi p. 54), acest
veşmânt apare în epoca dinastică arhaică III, dar stilil reliefului nostru e de dinainte de
circa 2450 a. Chr. Relieful are un desen naiv, de-a dreptul infantil, cu formele reduse la
figuri geometrice primare. De remarcat este prezen a canoanelor obişnuite în lumea
orientală pentru imaginile bidimensionale. Capul e redat din profil, dar ochiul din fa ă, se
văd ambii uneri, dar picioarele apar din profil şi în acelaşi plan. Propor iile sunt ierarhice
(regele este de două ori mai mare decât celelate personaje), iar izocefalia şi repeti ia
aceleiaşi posturi guvernează reprzentările de grup.
Inscrip ia nu are un câmp propriu şi semnele cuneiforme apar peste tot. Numele
personajelor este înscris chiar pe corpul lor. Textul vorbeşte despre fondarea templului
lui Ninghirsu şi al paredrei sale Nina: "Ur-nanşe, regele din Lagaş, fiul lui Gunidu...a
construit templul lui Ninghirsu şi templul lui Nanşe (Nina)... Bărcile din Tilmun, această
ară îndepărtată, au adus pentru el lemnul necesar". Este prima men iune a insulei
Bahrain, unde după legendă era situat pardisul zeilor. Insula era placa turnantă a
comer ului cu pietre pre ioase şi cu metale din Oman ( ara Makkan) şi chiar din India
(probabil ara Meluhha).
Bibliografie: Jastrow Jr. 1912, p. 50-52, Nr. 74, Taf. 24; E. Sollberger, J.R.
Kupper, Inscriptions royales Summeriennes et Akkadiennes, Paris 1971, p. 44-45;
Laroche 1971, p. 21; P. Amiet, L'Art antique du Proche Orient, Paris 1977, p. 368, Fig.
324; B. André-Leicknam în Écriture 1982, p. 225, nr. 167; Caubet, Pouyssegur 1996, p.
64.
45
Stela vulturilor
Calcar. H = 180 cm, L = 130 cm. S-au păstrat doar două fragmente, inegale ca
mărime. Descoperită în cursul săpăturilor de la Tello (Ghirsu). Prima publicare: L.
Heuzey, F. Thureau-Dangin, Restitution matérielle de la stèle des vautours (1909).
începutul epocii dinastice arhaice III, pe la 2450 a. Chr.
Stela avea o formă prelungă, cu două laturi paralele şi cu partea superioară
rotunjită. Relieful era dispus pe mai multe registre suprapuse. Textul explicativ este
scris în câmpul imaginii, în locurile lăsate goale de corpurile personajelor. Scopul
acestei lespezi era de a comemora victoria contra oraşului vecin Umma şi de a marca
totodată grani a dintre Lagaş şi Umma, după cum ne informează inscrip ia: "Niciodată
de acum încolo să nu mai calce oamenii din Umma peste această grani ă a zeului
Ninghirsu! Niciodată să nu îndrăznească să schimbe acest taluz şi şan ul din fa a lui şi
nici să nu cuteze cumva să smulgă din pământ această stelă! Dacă vor face aşa ceva,
atunci marea plasă a lui Ninghirsu, stăpânul Cerului şi al Pământului, în al cărui nume s-
au rostit jurămintele, să se abată asupra oraşului Umma!".
Pe o fa ă îl vedem în
registrul superior pe Ea-
nantum în fruntea falangei
războinicilor săi. Regele
poartă pe cap un coif cu o
coafură specifică (coc la
ceafă şi cosi ă trecută peste
frunte), care mai apare la
casca de aur a lui Mes-
kalam-dug şi la portretul lui
Sargon cel Mare. Bustul îi
este acoperit cu o blană cu
fir lung dispusă oblic şi care
lasă umărul drept dezvelit.
Dedesubt poartă obişnuita
fustă de lână cu meşe
solziforme, numită
"kaunakes". în mâna dreaptă
ine o sabie scurtă. Solda ii
sunt înalma i cu lăcii lungi şi
scuturi drepte, iar pe cap
poartă coifuri simple de
aramă garnisită cu piele
(cum s-au găsit în
mormintele princiare de la
Ur). Falanga calcă în
picioare duşmanii deja ucişi.
Izocefalia personajelor,
lăncile dispuse în şiruri
46
paralele şi ignorarea perspectivei unghiulare guvernează limbajul plastic. Fragmentul
mai mic trebuie să apar ină aceleiaşi scene. Pe el se văd vulturii devorând stârvurile
celor învinşi. Inscrip ia relatează despre înfrângerea regelui din Umma de către cel din
Lagaş. în primul registru de dedesubt îl vedem pe acelaşi Ea-nantum, îmbrăcat ca mai
înainte, şarjând în fruntea ostaşilor săi în carul de luptă (tras probabol de onagri). în
dreapta ine un cu it în formă de S, iar cu stânga manevrează amenin ător o lance
lungă. Textul ne informeză că regele din Lagaş l-a străpuns cu lancea pe cel din Umma.
în următorul registru era redată scena înmormântării solemne a propriilor solda i, iar în
cel mai de jor registru era figurată lupta contra oraşului Kiş. Textul ne informează că Ea-
nantum l-a biruit şi pe regele din Kiş, căruia i-a străpuns capul cu lancea.
47
Pe cealată fa ă nu mai avem o nara iune istorică, ci o scenă sacră, dar cu
trimitere la aceleaşi evenimente. Zeul tutelar al oraşului Lagaş, războinicul Ninghirsu,
fiul marelui zeu Enlil, cu bustul gol şi cu barba şi părul foarte lungi. în dreapta ine o
măciucă-sceptru, în stânga o plasă. Textul precizează în mai multe rânduri că Ninghirsu
şi-a prins şi îşi va prinde duşmanii într-o plasă. în ochiurile ei se văd duşmanii
dezbrăca i, care sunt aduna i grămadă. Plasa se termină cu două capete de lei şi apoi
cu vulturul cu cap de leu, Imdugud.
48
Această stelă este primul relief istoric-narativ din arta sumeriană. Cu o deosebită
for ă evocatoare şi cu mult dramatism sunt relatate aici faptele de vitejie ale lui
Eanantum, care a instaurat hegemonia oraşului Lagaş asupra întregii Mesopotamii,
până la fruntariile Siriei.
O altă inscrip ie pomeneşte de asemenea succesele lui Ea-nantum (Muz.
Louvre, Paris, inv. AO 2677; E. Sollberger, A. Kupper, Inscriptions royales Sumériennes
et Akkadiennes, Paris 1971, p. 58-61; B. André-Leicknam în Écriture 1982, p. 229, nr.
172): este vorba despre o cărămidă de funda ie dedicată lui Ninghirsu şi care enumeră
construc iile lui Ea-nantum după fiecare victorie. în partea finală stă scris: "... Elamitul s-
a repezit asupra lui Ea-nantum, dar el îl alungă pe elamit în ara lui...Ea-nantum,
principele din Lagaş, care subjugă ările în numele lui Ninghirsu, a înfrânt Elamul... şi a
îeşit învingător din confruntarea cu Kiş, Akşak şi Mari...Ea-nantum, cel care este mereu
în gândul lui Ninghirsu... a construit pentru Ninghirsu palatul din Tiras. El este fiul lui
Akurgal, principe al Lagaşului, iar bunicul său a fost Ur-Nanşe, principe al Lagaşului".
Bibliografie: Müller-Karpe 1974, p. 588, Taf. 186 1-2,4; Lloyd 1978, p. 146-147,
Fig. 69; Caubet, Pouyssegur 1996, p. 68-69.
49
Necropola din Ur.
Pentru istoricul cercetărilor de la
Ur v. mai jos prezentarea oraşului din
timpul celei de a III-a dinastii.
Cimitirul din vremea primei
dinastii este amplasat în zona se sud-
est a incintei sacre din epoca neo-
babiloniană. Mormintele au fost săpate
în movila de circa 12 m înăl ime, care
cuprindea straturile de epocă Obeid şi
Uruk. Au fost cercetate circa 1 800 de
morminte care se datează din epoca
dinastică arhaică şi până în cea
sargonidă.
50
Mausoleulă regală nr.ă 798,ă plană şiă reconstitureă aă
ceremonialuluiăfunerarăă(dup ăWoolley)
Cimitirul din Ur. Securi de luptă, sabie-pumnal cu teacă, distribuitor de hă uri de la jug şi suli e.
51
Scheletele feminine (printre care şi de feti e), aveau numeroase bijuterii
(diademe, cercei, bră ări, mărgele) şi erau adesea înso ite de harfe bogat decorate.
Cutiile de rezonan ă aveau o intarsie de scoici şi lapislazuli prinse cu bitum (v. aşa-zisul
"stindard din Ur"). Unul din schelete era astfel pozi ionat încât se pare că femeia a
cântat până în ultima clipă. Foarte bine păstrat a fost mormântul reginei Pu-abi, care
avea un inventar foarte bogat.
52
Mormântul reginei Pu-abi. Una dintre sclave -
doamn ăde companie,ăcuădiadem ădeăaur,ăcerceiăşiă
colierădinăpietreăpre ioase.
Bibliografie: E. Strommenger, The Art of Mesopotamia, London 1964, Fig. 72, Pl.
X şi XI; Champdor 1964, Fig. 22-25; Müller-Karpe 1974, Taf. 178, 1-2; Lloyd 1978, p.
163-165 şi Fig. 20; Caubet, Pouyssegur 1998, p. 61-62.
55
Coifulădeăparad ăalăluiăMes-kalam-dug.
British Museum. Mormântul 1054 al lui Mes-kalam-dug ("Viteazul din ara cea
bună"), prima dinastie din Ur, pe la 2500 a. Chr.
57
Conul B, care prezintă reformele lui Urukaghina.
Lut ars. H = 28,2 cm; D bazei = 16,5 cm. Descoperit la Tello (Ghirsu). Prima
publicare: F. Thureau-Dangin, Les inscriptions de Sumer et d'Akkad, Paris 1905, p. 76
sqq; cf. şi E. de Sarzec, Découvertes en Chaldée, 1884-1912, Pl. 32 bus 4. Sfârşitul
epocii adinastice arhaice III, domnia lui Urukaghina 2351 - 2342 a. Chr.. Muz. louvre,
Paris, inv. AO 3287.
58
Kiş.ăPalatulăpresargonid.
Prima publicare: E. Mckay, A Sumerian Palace and the "A" Cemetery from Kish,
Mesopotamia I (1925), II (1929).
Palatul dinastic arhaic este amplasat pe colina A, de circa 4,5 m înăl ime. El a
fost construit din cărămizi plan-convexe, specifice epocii dinastice arhaice II şi III şi se
datează în perioada IIIa. Corpul principal are formă rectangulară şi o lungime totală de
41 m, iar cel secundar a fost construit la sud de acesta şi e cu ceva mai scurt. Spre est
mai apare o anexă incomplet păstrată, cu intrarea. Corpul nordic (cel principal) este
înconjurat ca o fortifica ie de un zid perimetral de 3,5 m grosime, între el şi clădirea
propriu-zisă aflându-se un coridor de 2,3 m lă ime. La vest palatul are o curte centrală
în jurul căreia sunt dispuse 9 încăperi. Construc ia sudică are ziduri mai sub iri. în
extremitatea ei vestică se găseşte o sală transversală cu tavanul sus inut de pilaştri
angaja i de-a lungul pere ilor şi care are o despăr itură în capătul de sud. Sala comunică
prin două por i cu un al doilea transept, de 27 x 7,5 m, împăr it în două nave de către un
şir de coloane cu un diametru apreciabil (1,5 m). într-o încăpere din partea estică s-au
găsit numeroase figurine plate de fildeş, reprezentând animale, oameni şi zei, şi care
vor fi provenit de la
pere ii încăperii, care
erau decora i prin
intarsie. în extremitatea
estică apare un portic
dublu, un fel de
"loggia". Pe un stilobat
(zid de sus inere) de 1
m grosime se ridică un
şir de coloane (de fapt
ele pornesc mai de jos
şi sunt practic unite prin
zidul respectiv, care
func ionează ca o
balustradă). Acest
portic dublu va fi fost
deschis înspre parc
grădina de recreere. în
extremitatea estică se
găseşte intrarea
monumentală, străjuită de două turnuri şi cu o scară cu opt trepte.
Cele două corpuri de clădire trebuie să reprezinte, ca mai târziu, pe de o parte
zona oficială, cu sala tronului şi sanctuarul, iar pe de alta haremul (probabil clădirea mai
mică). în cazul de fa ă sala tronului nu este încă suficient de individualizată şi nici zona
sacră nu poate fi clar delimitată, dar separarea celor două corpuri de clădire este
evidentă. Cert este că la ora respectivă reşedin a regală se autonomizase, ca o formă
arhitectonică de sine stătătoare, deosebindu-se clar de templu, aşa cum o arată
edificiile contemporane de la Eridu şi Mari.
Bibliografie: Strommenger 1962, Abb. 17, p. 263; Müller-Karpe 1974, p. 829, nr.
51 III, Taf. 202 4; Lloyd 1978, p. 256-257 şi Fig. 76.
59
Portretul lui Sargon cel Mare.
Bronz. H capuluiţ 30 cm; cu tot cu barbă 36,6 cm. Dimensiuni naturale.
Descoperit în templul lui Iştar de la Ninive de către R. Campbell-Thompson şi M.E.L.
Mallowan, unde va fi fost dedicat de către fiul lui Sargon, Manistusu, care a fost
fondatorul templului (mai pu in probabil să fi fost adus aici ca pradă în vremea noului
imperiu assirian). Prima publicare: R. Cambell-Thompson, M.E.L. Mallowan, The British
Museum Excavations at Niniveh, 1931-32, în Liverpool Annals of Archaeology and
Antropology, 20, 1932, Pl. L; şi M.E.L. Mallowan, în Iraq 3, 1936, p. 104 sqq, Pl. V-VII.
Epoca lui Sargon, 2350-2296 a. Chr. Muzeul Irakului, Bagdad.
Urechea dreaptă şi ochiul stâng
au fost par ial distruse în momentul
jefuirii statuii, când globii oculari,
realiza i din ceva piatră pre ioasă, i-au
fost smulşi. Sargon cel Mare poartă o
coafură specifică epocii dinastice
arhaice (cf. stela lui Ea-nantum sau
coiful lui Mes-kalam-dug) şi perioadei
sargonide, ceea ce a şi asigurat datrea
atât de timpurie a acestei capodopere.
Părul este împleteit şi strâns la ceafă
într-un coc. O altă cosi ă e adusă din
spate în fa ă, peste frunte, unde părul e
strâns şi de o diademă. De sub ea se
văd buclele decorate cu crecuri
concentrice fin incizate, ca la coiful lui
Mes-kalam-dug. Toate şuvi ele sunt
redate dealtfel prin incizii paralele, cu
evident aspect decorativ. Barba este
mai plastic modelată, dar cârlion ii în
formă de spirală sunt dispuşi tot în şiruri
regulate. Sprâncenele împreunate la
rădăcina nasului sunt de asemenea
puternic stilizate. în contrast cu
aspectul artizanal al capilaturii, relieful
facial dovedeşte o temeinică în elegere
a anatomiei umane. Globii oculari,
pome ii obrajlor sau nasul au aspect organic, real. Mai mult chiar, artistul i-a imprimat
acestui portret o expresie subtilă. Pleoapa superioară uşor lăsată în jos dădea privirii un
aspect meditativ, de reflexie interioară. Zâmbetul uşor schi at subliniază aceiaşi
detaşare de chestiunile cotidiene. Această capodoperă este fără egal în plastica
sumeriană, care a produs în general lucrări mai primitive sub aspectul redării
organicită ii fiin ei umane şi unde nu s-a pus problema portretului psihologic, chipurile
având o expresie naivă (v. mai sus statuetele de la Tell Asnar, de exemplu).
Bibliografie: E. Strommenger, Fünf Jahrtausende Mesopotamien. Die Kunst von
den Anfängen um 5 000 v. Chr. bis zu Alexander dem Großen, München 1962, Taf.
XXII-XXIII; Lloyd 1978, p. 182, Fig. 93; Caubet, Pouyssegur 1996, p. 76.
60
Harta lumii de la Sippar
British Museum. Placă de gresie. Sippar, pe la 1500-1400 a. Chr.
Harta a fost menită să ilustreze campaniile lui Sargon cel Mare, care erau
binecunoscute chiar şi aproape un mileniu după ce marele cuceritor se stinsese din
via ă. Textul cuneiform din partea de jos redă rezumativ expedi iile lui Sargon. Harta
prezintă pământul sub forma unui disc, înconjurat de mări şi de cele 7 planete, care
sunt cei 7 mari zei, de Lună şi de Soare (aflat în zona distrusă). În centru se găseşte
Babilonul, pe Eufrat. Sunt desenate şi inuturile muntoase, sub formă de triunghiuri, iar
Assiria sau mlaştinile de la vărsarea Eufratului sunt de asemenea men ionate. De
remarcat prezen a celor două axe, est-vest şi nord-sud, care arată că pentru sumerieni
pământul era un disc brăzdat de două perpendiculare, iar titlul de "rege al celor patru
zări" poate echivala cu cel de "monarh universal".
61
Stela lui Naram-Sin
Gresie roşcată. H ţ 200 cm; L ţ 105 cm, G ţ 18-25 cm. Pe la 2260-2223 a. Chr.
Descoperită în cursul săpăturilor franceze la Susa în Elam, unde fusese adusă în
mileniul doi de către unul din suveranii elami i ca pradă de război. Prima publicare:
Délegation en Perse. Memoires publiées sous la Direction de J. de Morgan, I, Fouilles
à Souse, Paris 1900, p. 144-158, Pl. X . Mus. Louvre, Paris.
Stela a fost închinată
victoriei lui Naram-sin asupra
unor triburi nomade ce se
abătuseră în zona mun ilor
Zagros. Relieful îl redă pe rege
în fruntea ostaşilor săi
escaladând versan ii muntelui.
Solda ii sunt dispuşi pe trei
registre şi înaintează
maiestuos, într-o pozi ie rigidă,
hieratică. Deasupra lor e redat
Naram-sin, purtând un arc şi o
suli ă. El e mai mare decât
restul şi arborează aceiaşi
atitudine demnă. în schimb
duşmanii, care se prăbuşesc
lovi i de lănci, sau care cer
îndurare, sunt reda i liber,
făcând gesturi naturale. Artistul
urmează o serie de conven ii
ale plasticii bidimensionale,
care se întâlnesc pe arii
extinse din lumea orientală:
propor iile ierarhice şi
atitudinea hieratică, la fel ca şi
ignorarea oricărei perspective
unghiulare şi a oricărei iluzii de
profunzime, în favoarea
clarită ii mesajului (personajele
sunt dispuse pe registre, iar
corpurile le sunt torsionate în
mod nenatural pentru a li se
vedea ambii umeri, în schimb
membrele inferioare sunt
redate din profil). Deasupra
scenei apare zeul şamaş,
soarele şi so ia sa, zei a Iştar,
o stea. Interesant e că Naram-
sin poartă pe cap o tiară cu
coarne, asemenea zeilor. In
62
plus, în inscrip ia de pe versantul muntelui numele său e precedat de o stea, asemenea
numelor de zei.
Textul inscrip iei sună astfel: " Tu trecătorule, opreşte-te şi citeşte aceas ă stelă,
pe care eu, zeul Naram-sin, care sunt fiul lui Sargon am lăsat-o pentru vremurile ce vor
să vină...
Popoarele Uman-manda (sci i nomazi) se ridicară şi dădură năvală peste ară.
Războinici cu trup de pasăre, homunculi cu chip de cioară, astfel i-au zămislit zeii pe
aceştia....
Ei jefuiră ara gutti-lor şi ajunseră în Elam. Ei jefuiră Elam-ul şi ajunseră până la
capătul lumii...
Atunci eu îmi adunai armata şi i-am dat ordinele: să îndrepte pumnalul împotriva
lor; să abată lancea asupra lor; să înfigă în ei pumnalul şi să-i sfâşie cu lănciile." (Labat
et alii, Les religions du Proche-Orient, p. 309-311).
Această stelă
este dovada tendin ei
lui Naram-sin de a se
proclama zeu, fapt rar
întâlnit în lumea
mesopotamiană. Stela
de fa ă se încadrează
într-o serie de
monumente
comemorative ale
unor victorii din epoca
sargonidă, din păcate
doar fragmentar (Muz.
Louvre şi Muz. Irak;
Srommenger, op.cit.,
Taf. 114-115; Lloyd
1978, p. 184 şi Fig.
98).
Bibliografie:
Jastrow Jr. 1912, p. 2,
nr. 2, Taf. 1;
Strommenger, op. cit.
la piesa anterioară,
Taf. 118-119;
Champdor 1964, Fig.
118; Laroche 1971, p.
25-26 şi 32; Lloyd
1978, p. 182, Fig. 96;
Caudet, Pouyssegur
1996, p. 78-79.
63
Statuia lui Gudea în chip de orant.
Diorit brun închis. H = 105-107 cm. Provine din Tello (Ghirsu). Perioada de sfârşit
a domina iei guttilor, pe la 2 125 a. Chr. Muzeul Louvre, Paris.
65
Statuia lui Gudea tronând.
Diorit gri-albăstrui închis. H ţ 46 cm. Descoperită în două reprize: mai întâi capul
în 1881 (săpături Sarzec) şi apoi corpul în 1902 (săpături Gros). Prima publicare: L.
Heuzey, Une statue complète de Gudea, în Revue d'Assirologie et d'Archéologie
Orientale, VI, p. 18-22 şi L. Heuzey, Fr. Thureau-Dangin, Nouvelles fouilles de Tello,
Paris 1910, p. 21-25, inscrip ia: p. 26-28. Pl. 1. Sfârşitul perioadei de domina ie a
Guttilor, pe la 2125 a. Chr. Muz. Louvre, Paris, inv. AO 1.
Inscrip iaădeăpeăcilindrulăAăalăluiăGudea.
Pe la 2 125 a. Chr. Prima publicare: F. Thureau-Dangin, Les Inscriptions de
Sumer et d'Akkad, Paris 1905, p. 135 şi 155.
Gudea, cel cu inima neprihănită rosti: "Ah, lăsa i-mă să vorbesc. Lăsa i-mă să
vorbesc. Lăsa i-mă să rostesc aceste cuvinte. Eu sunt păstorul şi mie mi-a fost
încredin ată domnia. în miez de noapte mi se arătă în vis ceva şi eu n-am în eles ce.
Doar mamei mele am îndrăznit să-i povestesc visul. Prin intermediul interpretei visurilor,
ea, care ştia ce mi s-a întâmplat, mi-a tălmăcit soarta prin zei a Nina". Lui ensi
(principelui) îi răspunse mama sa: "O, păstorul meu, î i voi tălmăci visul... E vorba
despre fratele meu Ninghirsu. El î i ordonă să construieşti casa enninu (templul lui
Ninghirsu)..." Pentru a construi templul veni elamitul din Elam şi locuitorul Susei din
Susa. ările Makkan (Oman) şi Meluha (Nubia? sau India?) erau pline de păduri în
mun ii lor... în mun ii cedrilor, pe care nimeni nu i-a mai atins, urcă Gudea, marele preot
al lui Ninghrsu şi tăie cedrii din aceşti mun i. în mun ii de piatră, unde nimeni nu a mai
pus piciorul se urcă Gudea, ensi al lui Ninghirsu şi aduse el de acolo mari blocuri de
piatră. Ca vaca ce nu-şi pierde din ochi vi elul, aşa işi revărsă el iubirea asupra acestui
templu şi ca unul căruia nici nu-i mai trebuie să mănânce aşa nu sim i Gudea obosala
acestui du-te vino.
Cilindrul de lut redă aceialaşi amestec de pietate şi dorin ă de faimă care l-au
caracterizat pe principele din Lagaş şi textul completează inscrip iile de pe statuile
dedicate aceluiaşi Ninghirsu.
Bibliografie: Laroche 1971, p. 31.
67
Ur (azi Tell el-Mukeijir). Iracul de sud.
Săpături H.R. Hall 1918-1919 şi C.L. Woolley 1922-1934. H.R. Hall, A Season's
Work at Ur, London 1930. Rapoarte anuale C.L. Woolley, "Excavations at Ur" în
Antiquaries Journal începând cu nr. 3 (1923) şi până la nr. 13 (1934), strânse într-un
volum aparte, Excavations at Ur, London 1954. Sinteză: C.L. Woolley, Ur of the
Chaldees, London 1935. Monografii tematice: C.L. Woolley, Ur Excavations, vol. 2-8,
London & Philadelphia 1934-1974 şi C.L. Woolley, M.E.L. Mallowan, Ur. Excavations,
vol. 9. The Neo-Babylonian and Persian Periods, London & Philadelphia 1962.
Oraşulădinăvremeaăceleiă
de a treia dinastii avea forma
unui oval cu diametrul lung de 1
025 m şi cel scurt de 685 m. El
era înconjurat de un impozant
zid defensiv, refăcut din temelii
în epoca neo-babiloniană. Zidul
de cărămidă arsă, ştampilată
cu numele lui Ur-mammu, era
aşezat pe o platformă-
fundament, cu aspectul unui val
defensiv din cărămidă nearsă,
care acoperă ruinele oraşului
din prima jumătate a mileniului
68
Ur. Plan de ansamblu,
dup ăC.L.ăWoolleyă1974ăPl.ă53.
3. a. Chr. La vest de zid se găseşte albia
veche a Eufratului, iar la nord şi la est a fost
săpat un canal lat (la circva 45 m de zid).
Oraşul era accesibil numai dinspre sud, de
unde trebuie să fi venit armata elamită care
a distrus Ur-ul pe la 2 006 a. Chr.
69
Ziguratul dedicat zeului Lunii, Nanna (Sin).
a) Primul zigurat.
Sub edificiul din timpul celei de a treia dinastii se găseşte o platfornă artificială
datând din epoca dinastică arhaică, care găzduia un zigurat mai vechi, construit pe
vremea primei dinastii din Ur. El era amplasat într-o incintă sacră de 107 x 78 m,
înconjurată de un zid gros de 11 m. Adiacente zidului de incintă, în col ul nordic şi în cel
estic erau amplasate o serie de construc ii de unde provin numeroase urme ceramice şi
alimentare. Edificiile au fost considerate un fel de bucătării de către Woolley, respectiv
lăcaşuri de ofrandă de către Lenzen. Chiar în col ul estic se găseşte o mică curte
interioară de 12 x 6 m cu un altar din cărămizi arse.
ZiguratulădinăUr,ăimediatădup ădescoperire
70
b) Al doilea zigurat.
Construc ia lui a început sub Ur-namu şi a fost desăvârşită de Şulgi. Peste
vechiul zid de incintă a fost ridicat unul nou, dar nu plin, ci cu "casete", de fapt încăperi
care comunicau între ele. în curte era amplasată o cisternă şi mai multe clădiri, ale
căror urme s-au păstrat destul de prost. înspre nord-est sub Amarsuena a mai fost
ridicată o curte, înconjurată de un zid similar, format dintr-un şir de încăperi şi dotată cu
o intrare monumentală. Conform unei inscrip ii acest complex din fa a marii cur i a
ziguratului era numit "casa arhivei de tăbli e". Aici se împăr ea şi justi ia, căci un alt text
men ionează "plasa din care duşmanul lui Amarsuena nu scapă", ceea ce este o
referire clră la procese.
Ziguratulădinătimpulăceleiădeăaătreiaădinastii.ăPlanădup ăWoolleyă1939.
71
Din ziguratul propriu-zis s-a păstrat intgeral doar prima terasă şi păr i dintr-a
doua (este cea mai bine păstartă construc ie de acest fel). Ca toate celelalte zigurate
acesta era orientat oblic
fa ă de punctele cardinale,
cu fa a principală spre
nord-est. Prima terasă de
62,5 x 43 cm şi cu o
înăl ime de 11 m era
alcătuită dintr-un miez de
cărămizi de lut uscat la
soare şi cu un înveliş (gros
de 2,5 m) de cărămizi arse
în cuptor. Funda ia era
întărită cu asfalt. Fe ele
externe ale pere ilor
prezintă obişnui ii rezali i.
Ziguratulădinătimpulăceleiădeăaătreiaădinastii.ăReconstituireădup ăWoolleyă1939.
Această construc ie este prima care să aibă trei etaje suprapuse şi prin urmare e
cel mai vechi zigurat sigur atestat. Ur-nammu a construit alte zigurate similare la Eridu
şi la Uruk. în cazul edificiilor anterioare nu putem şti dacă nu cumva ele nu aveau decât
una sau două terase, fiind mai degrabă precursori ai "turnului lui Babel". H. Lenzen a
insistat de altfel asupra faptului că edificiile anterioare ziguratelor lui Ur-nammu (v.
"templul alb" de la Uruk, templul de la Tell Ukair, sau cel de la Cafadsche) nu pot fi
considerate în nici un caz turnuri, căci ele căci ele au un plan pregnant dreptunghiular.
De aceea şi interpretarea func ionalită ii ziguratului din Ur pe baza celui din epoca
neobabiloniană ar fi for ată (v. mai jos doc. supl. la cap. urm. s.v. ziguratul Ete-men-an-
ki "Casa cerului şi fundamentul pământului"). Acolo inscrip ia de fondare îl compară clar
cu o imagine a cerului, iar cele şapte etaje colorate diferit făceau trimitere directă la cele
şapte planete. Acel turn chiar că le va fi părut celor de jos că "ajungea la cer", după cum
e descris în Biblie (Geneza 11, 4), dar ziguratul din ur nu este atât de înalt. Totuşi, spre
deosebire de edificiile anterioare, el are o scară monumentală, ca urmaşul său neo-
babilonian şi prin urmare trebuie interpretat tot ca o "scară spre cer", o construc ie
menită să asigure contactul cu divinitatea.
73
Tell Asmar (Eşnuna).ăTemplulăluiăGimil-sină(Şu-sin)ăşiăpalatulăregal.
Săpături: S. Lloyd 1935. Prima publicare: H. Frankfort, S. Lloyd, Th. Jacobsen,
The Gimilsin Temple and the Palace of the Rulers at Tell Asmar, 1940, cf. P. Delougaz,
S. Lloyd, Pre-Sargonid Tempels in the Dijala Region, 1942, p. 156 sqq.
Complexul a fost construit pe la 2025 a. Chr. de către Iturija, guvernatorul
Eşnunei în numele regelui din Ur, Gimil-sin (şu-sin). El cuprinde un templu pătrat, cu
curte centrală şi un palat, care are de asemenea un sanctuar. Templul acoperă o
suprafa ă de 28 x 28 m şi are zidurile perimetrale groase de nu mai pu in de 3 m şi
prevăzute cu rezali i. Templul trebuie să fi fost mult mai înalt decât palatul, care are
ziduri mai sub iri, şi nicidecum la fel de înalt, aşa cum apare pe reconstituirea lui S.
Lloyd. Intrarea monumentală era străjuită de două turnuri. Printr-un vestibul se
pătrundea în curtea centrală (A), care era pavată cu cărămizi bine arse. Aici se găsea
un altar de cărămidă (2). Pe axul cur ii, în partea opusă intrării se află "Sfânta Sfintelor",
precedată de un culoar. Deasupra por ii de intrare este o inscrip ie care sună astfel:
"Zeului Gimil-sin (şu-sin), numit pe numele său de către Anu, lăudat de Enlil, regelui pe
care Enlil l-a încoronat în inima sa ca rege-păstor al ării (Sumerului şi Akkadului) şi al
"celor patru inuturi (zări)", regelui preaputernic, regelui din Ur, regelui universului, celui
care este zeu al său i-a ridicat acest templu umilul lui servitor Iturija, guvernator (işşaku)
al Eşnunei". Camera de cult are o nişa (1), unde se găsea foarte probabil statuia lui
Gimil-sin. Lângă ea se găsea un bazin pentru liba ii sau pentru sângele vicimelor.
Templul comunică cu palatul, dar acesta poate fi vizitat şi intrând direct din
stradă. După parcurgerea unui lung coridor se ajungea într-o antecameră (7) unde era
un bazinet pentru spălarea picioarelor oaspe ilor (după un vechi obicei oriental). Palatul
avea obişnuita curte interioară (5), străbătută oblic de o alee pavată cu cărămizi, care
dădea spre sala tronului (7). De aici se putea intra în marea sală de ceremonii. Pere ii
săi sunt mai groşi decât ceila i şi de aceea S. Lloyd a presupus că această sală era
acoperită cu o boltă. Palatul mai cuprindea apartamentele private (6) şi un al doilea
sanctuar (probabil). Accesul aici se putea face tot din stradă şi intrările erau aşezate pe
axa reprezentativă. După o primă "cameră de cult" (8), urmează un vestibul (9) şi
"sanctuarul" (10), cu o nişă pe peretele din spate. în lateral, după o curte urmează baia
şi toaleta (11).
Sub Nurahum, care şi-a ob inut independen a fa ă de regele din Ur, palatul a fost
reclădit aproape din temelii, dar după un plan similar. El a mai cunoscut două refaceri
până la distrugerea definitivă produsă de invazia amorită.
Bibliografie: Müller-Karpe 1974, p. 834-835, nr. 54;V, Taf. 207. Lloyd 1978, p.
198-199, Fig. 106.
74
6
10 3 2
11 5 4
A
9
8
7
Legendaă"Potopului",ăvariantaăsumerian .
Placă fragmentară de argilă. H păstrată 10 cm, L ţ 12,7 cm, grosime 2 cm.
Provine de la Nippur şi este o transcriere din epoca veche babiloniană (cca. 1700 a.
Chr.). Muz. univ. Philadelphia (U.S.A.). Varianta assiriană a legendei potopului s-a
păstrat în cadrul epopeei lui ghilgameş, pe tăbli a a XI-a, păstrată astăzi la British
Museum şi descoperită la NIniveh, în biblioteca lui Assurbanipal. H ţ 13,7 cm, textul
fiind scris pe douî coloane.
Principalele publica ii: A. Poebel, Publications of the Babylonian Section,
University Museum, Philadelphia, vol. 5, 1914; M. Civil, în (W.G. Lambert, A.R. Millard
edt.), Atra-Hasis, Oxford, 1969, p. 138 sqq.
În starea actuală se conservă cam o treime din text, căci lipseşte partea de sus
(începutul) şi partea dreaptă, unde mai erau cel pu in alte două coloane (con inând
sfârşitul povestirii). Aceasta este singura relatare sumeriană a "Potopului", mai veche
decât cea cuprinsă în epopeea lui Ghilgameş şi păstrată într-o copie de pe vremea lui
Assurbanipal (668-627 a. Chr.) (v. mai jos). Varianta sumeriană începe cu crearea celor
cinci oraşe sacre: Eridu, Bad-tibirra, Larak, Sippar şi şuruppak. Apoi omenirea a fost
distrusă de un val de inunda ii teribile, care au durat 7 zile şi 7 nop i, reuşind să scape
doar regele Ziusudra (cel ce are via ă lungă). Ca şi Ut-napiştin din epopeea lui
Ghilgameş, regele Ziusudra va primi din partea zeilor nemurirea şi se va aşeza în insula
75
Dilmun (Bachrein). Fragmentul păstrat cuprinde următorul text:
"... cum zeii universului jurară pe
numele lui Anu şi al lui Enlil, regele Zisudra ...
aflându-se lângă ziduri, auzi ... "O zidule,
doresc să- i vorbesc; ascultă cuvântul meu.
Apleacă urechea la sfaturile mele: asupra
tuturor căminelor, asupra tuturor aşezărilor,
se va dezlăn ui o mare furtună, ca să distrugă
şi să stârpească toată semin ia umană. E
hotărârea finală, decizia adunării zeilor, e
cuvântul rostit de zeii Anu, Enlil şi Ninhurşag:
regalitatea se va prăbuşi ...".
Şi toate vânturile distrugătoare, toate
uraganele îşi dădură întâlnire, iar furtuna
mătura aşezările omeneşti. După ce urgia se
abătu şapte zile şi şapte nop i asupra
pământului şi după ce vântul nestăpânit
împinse încolo şi încoace enorma corabie,
apăru soarele, strălucind asupra pământului
şi cerului. Atunci regele Ziusudra deschise
marea corabie şi se închină zeului-soare.
Apoi el sacrifică numeroşi boi şi multe oi ..."
T bli aădeălaăBritishăMuseumădup ă
Caubet, Pouyssegur 1998, p. 189. Bibliografie: B. André-Leiknam, A.
76
ISTORIAăPOLITIC ăAăMESOPOTANIEI ÎN MILENIILEăII.ăŞIăI.ăA. CHR.
RIVALITATEA ASIRO-BABILONIAN
1. EPOCA ISIN-LARSA.
La finele mileniului III. şi începutul celui de al doilea a.Chr. Mesopotamia a fost
invadată de către o nouă semi ie semitică: amori ii. Sub amori i unele din vechile oraşe
s-au bucurat de prosperitate alături de aşezările nou fondate. Astfel vechiului oraş Mari
dinastia amorită i-a adus un deosebit pretigiu. După o scurtă perioadă de domina ie
assiriană în sec. XVIII a. Chr., Mari a cunoscut o epocă de mare strălucire sub domnia
lui Zimri-Lin ( 1782-1759 a.Chr.). Palatul său a fost unul dintre cele mai celebre
monumente de acest gen din epocă, iar frescele găsite aici se bucură azi de o
binemeritată notorietate (o prezentare detaliată a lor va fi făcută în vol. II a acestui curs,
la capitolul despre Siria)7.
Dintre oraşele nou fondate cel care la începutul mileniului II. a prosperat a fost
Larsa. El a preluat domina ia de la Isin, alt oraş fondat de amori i şi care-şi exercitase
hegemonia la sfârşitul mileniului precedent. în secolele XIX-XVIII a.Chr., suveranii din
Larsa şi-au impus domina ia asupra întregului sud mesopotamian, cu excep ia
Babilonului, atigând apogeul puterii sub domnia lui Rim-Sin ( 1822-1763 a.Chr.).
Acestei suprema ii i-a pus capăt expansiunea babiloniană sub Hammurabi.
9
Hurriţii au şi ei o origine nesigură, probabil indoeuropeană. În mileniul II
ei se găseau concentraţi mai ale în Munţii Armeniei, unde veniseră dispre
Azerbaidjanul de astăzi.
80
indo-europeană (cu o limbă de tip satem), reprezenta pătura dominantă. Această
aristocra ie războinică a reuşit chiar să creeze un imperiu, care - între circa 1450 şi
1350 a. Chr. - a fost singurul adversar redutabil al faraonilor dinastiei a XVIII-a. Dar
aceiaşi turbulentă castă războinică indo-hurrită este responsabilă pentru fragilitatea
acestei încropiri statale.
Pu in după 1380, regele hitit Şuppiluliumaă I.ă a cucerit oraşul Waşukanni. De
acum încolo statul Mitanni, a fost redus la valea Haburului şi, condus tot de o dinastie
hurrită, va fi un regat tampon între două mari puteri, care s-au înfruntat începând cu
secolul XIV a. Chr. în nordul Siriei: noul imperiu hitit şi regatul mijlociu asirian.
Şuppiluliuma I., fondatorul noului imperiu hitit şi care reuşise să cucerească
cursul superior al Tigrului şi apoi Mitanni, a înnaintat în nordul Siriei până la Kadeş,
stabilind aici grani a cu o altă mare putere din epocă, Egiptul. În 1285 a. Chr., sub
regele Muwatali, va avea loc prima bătălie de la Kadeş, terminată nedecis. Faraonul
Ramses II. va încheia mai târziu un tratat de pace cu Hattuşilă III, care fixa la Kadeş
limita celor două sfere de influen ă, hitită şi egiptenă.
4. ASSIRIA
Istoria politică a Assiriei cuprinde trei perioade: imperiul vechi, cel mijlociu şi cel
nou. Abia în ultima Assiria a atins apogeul gloriei şi puterii, în primele două ea fiind silită
să se mul umească cu performan e mai obscure.
Imperiul vechi s-a format treptat în urma infiltrării asirienilor în nordul muntos al
Mesopotamiei. Tradi ia regilor asirieni coboară până la începuturile legendare când sunt
pomeni i "cei şapte regi care trăiau în corturi". Regatul s-a constituit în jurul centrului
religios de la Assur şi - spre deosebire de zona de câmpie - în Assiria nu au existat
mai multe oraşe-stat concurente, ci - încă de la început - un regat unitar. Imperiul vechi
a cunoscut cea mai mare întindere sub Samsiadad I (1815-1782 a.Chr.), cel care a
cucerit Mari. Urmaşul său, Işme-Dagan a fost învins de Hammurabi, care a şi pus capăt
primului imperiu assinian. A urmat o perioadă de circa trei secole în care hurri ii şi apoi
statul Mitanni şi-au impus domina ia asupra Assiniei. Hurri ii de altfel vor contribui la
constituirea noii clase dirigente asiriene, o aristocra ie războinică ce folosea ca
principală armă carul de luptă.
Imperiul mijlociu a avut începuturi obscure. În primele decenii ale sec. XIV
Assiria scapă de sub domina ia mitanniană, iar regele său Assurnadinnahe II. e amintit
în arhiva de la Tell el-Ammarna ca primind subsidii de la Amenophis III. pentru a lupta
împotriva hi i ilor şi mitannienilor. După cucerirea capitalei mitanniene Waşukamni de
către hi i i, Assiria se afirmă ca o putere ambi ioasă sub Aşşur-uballit l (1365-1330 a.
Chr.), contemporanul lui Echnaton şi a lui Burnaburiaş al ll-lea din Babilon.Treptat
Assiria şi-a extins domina ia asupra vecinilor. Sub Salmanassar l (1265-1235 a. Chr.)
încep conflictele în nord cu statul Urartru, din Armenia de azi, iar înspre sud este lichidat
principatul Hanigal-bet, succesor al statului mitannian, domina ia assiriană întinzîndu-se
până la Karkemiş. Apogeul imperiului mijlociu assirian este marcat de domnia lui
Tukulti-minurta l (1235-1198 a. Chr.). El a cucerit tot sudul Mesopotaniei, pâna la
81
Golful Persic şi insula Bahrein, ocupînd chiar Babilonul. După asasinarea lui Tukulti-
minurta, în urma unor intrigi de la palat, putera Assiriei decade. În scurt timp au fost
pierdute toate teritorile cucerite, iar monarhii din Assur au încetat a se mai numi în
inscrip ii regi, devenind simpli "ensi" (pincipi).
De fapt secolul al XIII-lea şi al XII-lea au constituit pentru Orientul Apropiat o
perioadă foarte tulbure în care s-au produs o serie de transformări pe eşichienul politic,
dispărînd vechi for e şi apărând altele. Structurile politice tradi ionale au intrat într-o
profudă criză, ilustrată de decaden a a două mari civiliza ii, cea miceniană şi cea hitită
(războiul "troian" a avut loc la începutul sec. XII a.Chr.). Concomitent au început a se
produce invazii ale unor popoare de rasă indoeuropeană, ceea ce a declanşat vaste
mişcări de popula ii: astfel la sfârşitul sec. XIII Egiptul a fost confruntat cu invaziile
"popoarelor mării", cărora le-a pus capăt abia victoria lui Ramses III., pe la1170 a.Chr.
Concomitent mişcările de popula ie şi anarhia, dublate de atacurile vecinilor, mai ales
ale kaşkeenilor (turbulen ii vecini din nord-est), pun capăt noului imperiu hitit. În această
perioadă grupuri indoeuropene din Balcani vor pătrude în Asia Mică: frigienii în centru,
lidienii în vest. De altfel, se pare că "muşkii" aminti i de analele asiriene în sec. XI erau
de fapt figieni, care pe la 800 a. Chr. au constituit un stat în centrul Anatoliei. În aceiaşi
perioadă grupuri indoeuropene răsăritene au înaintat tot mai profund în podişul Iran şi în
cursul mileniului I. ei vor juca un rol de prim ordin în istoria politică a Orientului Mijlociu.
Singurul stat care nu a fost complet zdruncinat de aceste ample mişcări (după care
fierul se impune ca principalul metal folosit la unelte) a fost Assiria.
Noul imperiu assirian începe cu Assur Dan II 935-912 a.Chr., care a pornit
ofensiva împotriva semi ilor arameeni. Sub el este reluată tradi ia analelor assiriene şi
începînd cu domnia sa cronologia devine sigură. Sub urmaşii săi puterea Assiriei a
sporit necontenit, principatele arameene fiind rând pe rând cucerite, atât cele din
Mesopotania cât şi cele din Siria (dintre care cel mai important era Damascul).
De remarcat este domnia lui Assurnasirpal al II-lea (883-859 a. Chr), care a
mutat capitala de la oraşul sfânt Assur la Nimrud, unde a construit un nou palat
imperial [numit conven ional de arheologi "palatul de nord-vest" (v. documenta ia
suplimentară)]. Fiul şi urmaşul său, Salmanassar al III-lea (858-824 a.Chr.), a construit
un nou palat la Nimrud (ale cărui func ii erau legate în principal de activită ile militare şi
care e numit conven ional "Fortul lui Salmanassar"). El a supus la tribut atât pe aramei
cât şi iudei. Fiului său, Samşiadad V, i-a succedat în 811 a.Chr. Adadnirari III, care era
minor, regen a fiind asigurată de mama sa Sammuramat, Semiramida povestirilor
greceşti. Se inagurează astfel o perioadă de declin treptat a puterii regale, când marele
comandant al armatei, "turtan", ajunge să decidă destinele imperiului. Concomitent
nobilimea războinică câştigă tot mai mari prerogative, iar străinii (mai ales statul
Urartru) amenin ă un imperiu fragil, bazat mai ales pe for ă, teroare şi deportări masive
de popula ii.
Prestigiul monarhiei a fost însă restaurat de Tigletpileser III (745-727 a.Chr.). El
a refăcut domina ia Assiriei asupra Siriei şi Palestinei, cucerind chiar şi regatul
philistinilor din Gaza. La moarte lăsa un imperiu ce se întindea de la Marea Caspică
până la Mediterrană şi de la Golful Persic până în Egipt. El este şi autorul unei
importante reforme militare şi administrative, care a avut menirea să stopeze
82
ascensiunea marii aristocra ii războinice, pe cale să se afirme, promovând mica
nobilime. În principal el a întărit cavaleria uşoară în dauna carelor de luptă, lovind astfel
în marea aristocra ie.
Maxima înflorire a noului imperiu asirian are loc sub dinastia Sargonizilor,
întemeiată în 722 a. Chr. de Sargon II (după unii fiul mezin al lui Tilatpileser I.,
nedestinat domniei, după al ii un simplu general uzurpator, care şi-a luat titlul de şarru-
kin, rege legitim, dupa modelul prestigios al lui Sargon cel Mare). El a reuşit să refacă
imperiul tatălui său, cucerind chiar Samaria, capitala Israelului şi ciocnindu-se în Gaza
pentru prima oară cu trupee egiptene. Sargon II. a decis construirea unei noi capitale la
Dur-Şarrukin ("cetatea lui Sargon", azi Korsabad [v. documenta ia suplimentară)].
Fiul său, Senaherib (704 - 681 a.Chr.) a fost personalitatea cea mai
contraversată a dinastiei. El s-a remarcat printr-o cruzime extremă, prin teroare, mari
deportari de populatii şi chiar acte demen iale, ca distrugerea Babilonului, cel mai mare
oraş din vremea aceea, jefuit timp de un an. Dar totodată a fost un mare constructor de
canale şi diguri. De numele lui se leagă dealtfel introducerea culturii bumbacului în
83
Mesopotamia. El a părăsit capitala tatălui său, Dur-Şarrukin, începând construirea unei
noi capitale la Ninive, unde a ridicat "palatul de sud-vest" (v. documenta ia
suplimentară). La ora respectivă Ninive era deja cel mai populat oraş al Assiriei şi era
faimos pentru că aici se afla templul al lui Iştar.
Fiul său Assarhadon (681-669 a.Chr) a continuat politica de cuceriri a
înaintaşilor. De numele său se leagă cucerirea Memphis-ului de către asirieni în 671
a.Chr. Pe o stelă comemorând victoria lui Assarhadon este reprezentat faraonul de
origine etiopiană Taharqua şi regele Sidonului, târâ i cu belciuge în nări de regele
Assiriei.
Cel mai important rege asirian a fost Assurbanipal (668-627 a.Chr.), fiul lui
Assarhadon, ce murise la întoarcerea dintr-o expedi ie de pedepsire asupra Egiptului.
Assurbanipal s-a remarcat nu doar ca mare conducător de oşti ci şi ca iubitor de artă şi
literatură. Biblioteca sa de la Nimive cuprindea peste 20.000 de tăbli e, fiind adunate
din ordinul lui Assurbanipal toate scrierile sumero-akkadiene cunoscute la ora
respectivă. După ce a restaurat reşedin a lui Sennacherib ("palatul de sud-vest"), el şi-a
construit una nouă ["palatul de nord" (v. documenta ia suplimentară)]. Assurbanipal a
înfrânt definitiv rezisten a egipteană cucerind Teba, fapt ce va avea un deosebit
răsunet în tot Orientul. În 648 a.Chr. a cucerit Babilonul, care se răsculase şi apoi Susa,
capitala Elanului, devastînd tot inutul înconjurător (v. documenta ia suplimentară).
După moartea sa însă, statul assinian va cunoaşte un rapid declin. Două noi
for e se impun cu repeziciune: mezii şi chaldeii (babilonienii).
5. IMPERIUL NEO-BABILONIAN
În 625 a.Chr. s-a urcat pe tronul Babilonului caldeeanul Nabopalassar,
fondatorul efemerului imperiu neo-babilonian. În 614 a.Chr. mezii au cucerit Assur,
conduşi de Kyaxares, cum îi spuneau grecii (în realitate Ualeşatar), iar în 612 a.Chr.
mezii alia i cu chaldeenii au cucerit Nimive. Moştenirea asiriană a fost împăr ită după
cum urmează: nordul a revenit mezilor, care ajung astfel în Asia Mică vecini cu lidienii,
iar "semiluna fertilă" a fost luată de chaldeeni.
În 605 a.Chr. lui Nabopalassar i-a urmat la tron fiul său Nebukadnezar, care a
domnit până în 562 a.Chr. El este tiranul Nabucodonosor (Nebucadne ar) din Biblie
(Daniel, 1-4), cel care a distrus Ierusalimul, deportând mul i evrei în Babilon. Ultimul
rege al imperiului neo-babilonian a fost Nabonide (556 - 539 a.Chr.), fiul preotesei lui
Sin din Harran. El a reuşit într-atât să-şi nemul umească supuşii (printre altele refuzând
să-şi mai îndeplinească obliga iile rituale de sărbătoarea anului nou), încât aceştia au
privit în 539 a.Chr. pe cuceritorul persan Cyrus (Kuraş) aproape ca pe un salvator10.
10
În 552 a. Chr. Nabonide a părăsit de fapt Babilonul şi pentru un deceniu şi-a mutat capitala în oaza
Taima (Arabia Saudită), la aproape 1 000 de km de Babilon, lăsând în locul său pe Bel- ar-usur (Bel aşar-
Baltasar din Biblie, Daniel, 5, 1-31). Acest regent l-a înfruntat de fapt în 539 pe Cirus.
84
DOCUMENTA IEăSUPLIMENTAR :
A. Prolog: "Când sublimul Anu (zeul cerului, părintele zeilor), regele Anunnaki-lor
(zei secundari) şi Enlil, stăpânul cerului şi al pământului, hotărâtorul destinelor ării
(Babilonului), i-au fixat lui Marduk (zeul răsăritului de soare al amorri ilor, ajuns zeu
suprem la Babilon), primul născut al lui Enki (zeul apelor), atribu iile lui Enlil peste toată
omenirea, l-au făcut mai mare peste Igigi (al i zei secundari) şi au chemat Babilonul
după măre ul său nume11, făcându-l cel mai mare peste toată lumea şi i-au hărăzit o
regalitate veşnică, ale cărei temelii sunt tari ca şi cele ale cerului şi pământului, - atunci
Anu şi Enlil m-au desemnat pe mine să aduc bunăstare poporului, pe mine
Hammurabi, devotatul şi temătorul de zei, să fac ca dreptatea să aibă întâietate în
ţară, să dezrădăcinez răul şi nelegiuirea, ca cel tare să nu-l mai apese pe cel slab.
Iar eu să strălucesc ca un soare asupra "celor cu capul negru" (locuitorii ării Sumerului)
şi să luminez peste toată ara. Hammurabi păstorul chemat de Enlil sunt eu, cel care
am adunat belşug şi prisosin ă, cel care am procurat din abunden ă tot felul de lucruri
pentru cetatea Nippur (centrul cultului lui Enlil), piosul patron al templului lui Enlil (numit
Ekur), Regele cel priceput care a refăcut Eridu" ... (urmează înşiruirea numeroaselor
ctitorii, refaceri de temple şi de cetă i)..."zimbrul cel puternic care-l împunge pe
duşman"..."zeul printre regi, cel iscusit în în elepciune"..."căpetenia regilor, războinicul
fără pereche"..."izbăvitorul poporului său de suferin ă, cel care i-a asigurat traiul în
mijlocul Babilonului, păstorul poporului său, ale cărui fapte sunt plăcute lui Iştar"..."cel
care aplică legea şi călăuzeşte cinstit poporul"..." urmaşul lui Sumu-la-el (fondatorul
dinastiei babiloniene), puternicul fiu şi moştenitor al lui Sin-muballit (predecesorul lui
Hammurabi), vlăstar de veche regalitate, regele puternic, Soarele Babilonului, cel
care a făcut să pătrundă lumina peste ţările Sumerului şi Akkadului, regele care a
adus sub stăpânirea lui cele patru părţi ale lumii, favoritul lui Inanna sunt eu. Când
Marduk m-a însărcinat să conduc poporul pe calea cea dreaptă şi să călăuzesc ara,
atunci eu am întocmit legea şi dreptatea în limba ării12; prin aceasta am pus temelie
bunăstării poporului şi în acel timp eu am hotărât."
B. Codul propriu-zis:
"1). Dacă cineva (un awilum) a învinovă it pe altul, acuzându-l de crimă, dar nu
poate dovedi, atunci acuzatorul să fie dat mor ii.
2). Dacă un awilum a acuzat pe un altul de vrăjitorie, dar n-a putut dovedi, atunci
cel învinovă it să meargă la zeul Eufrat şi să se arunce în el. Dacă râiul l-a înnecat,
atunci acuzatorul să-i ia casa. Dar dacă râul a arătat că acuzatul este nevinovat,
lăsându-l teafăr, atunci acuzatorul de vrăjitorie să fie dat mor ii, iar cel care s-a aruncat
în râu să ia averea acuzatorului.
...........................................................................................................................................
6). Dacă un awilum a furat din avutul templului (al divinită ii), sau al palatului
(adică al monarhului), acel om va fi ucis, iar cel ce va fi primit din mâna lui lucrurile
furate va fi spânzurat.
...........................................................................................................................................
11
L-au fondat astfel "prin cuvânt".
12
Akkadiana, căci sumeriana devenise o limbă moartă.
87
8). Dacă un awilum a furat un bou sau o oaie, sau un asin, sau un porc, sau o
barcă şi dacă ceea ce a furat apar ine templului (adică divinită ii) sau palatului (adică
monarhului), va restitui de 30 de ori mai mult. Dacă însă este proprietatea unui
muşkenu va restitui de 10 ori. Dacă ho ul nu poate restitui nimic este omorât.
...........................................................................................................................................
14). Dacă cineva (un awilum) a furat pe un tânăr născut liber va fi omorât.
15). Dacă cineva (un awilum) a ajutat să fugă prin poarta cetă ii pe sclavul
(wardum) vreunui palat, sau pe sclava unui palat, ori pe sclavul unui muşkenu, acela va
fi omorât.
...........................................................................................................................................
21). Dacă cineva (awilum) a spart o casă, atunci el va fi omorât în fa a găurii
însăşi şi chiar acolo îngropat.
22). Dacă cineva a furat şi a fost prins la fa a locului, va fi omorât.
23). Dacă ho ul n-a fost prins, atunci omul care a fost păgubit să declare în mod
cinstit, în fa a zeului, ce bunuri i-au fost furate, iar oraşul şi rabianu (un fel de prefect) în
a cărui ară sau teritoriu s-a petrecut furtul, îl vor despăgubi pe awilum de tot ce i s-a
furat.
...........................................................................................................................................
35). Dacă cineva (awilum) şi-a cumpărat boi sau oi din mâna unui soldat, care
boi sau oi fuseseră dărui i de către rege, acela îşi va pierde banii13.
36). Câmpul, grădina sau casa soldatului, a prinsului (a celui ce a căzut prizonier
la duşmani), sau a datornicului nu pot fi vândute.
...........................................................................................................................................
40). O hierodulă (naditu, femeie aflată în slujba templului), un cumpărător sau un
proprietar de teren, pot să-şi înstrăineze câmpul, grădina sau casa prin vânzare. Cel
care cumpără însă terenul câmpului, grădinii sau casei, e obligat să-l îngrijască.
...........................................................................................................................................
13
Nu este vorba despre monede în sensul actual al cuvântului, ci despre măsuri de argint de circa 8
grame, nimite sikli, sau şecheli.
88
libertate.
...........................................................................................................................................
144). Dacă un bărbat şi-a luat o naditu (hierodulă), care naditu a dat so ului ei o
sclavă (wardum), cu care el a făcut copii, dacă acest bărbat inten ionează să-şi ia o
sugetu (concubină), nu-i este permis acestui bărbat (să facă astfel) şi deci nu-şi va lua o
sugetu.
145). Dacă cineva şi-a luat o so ie, care nu a născut copii, iar el inten ionează să-
şi ia o sugetu (concubină), poate să facă acest lucru, adică să-şi aducă în casă o
sugetu, dar aceasta nu va sta pe picior de egalitate cu so ia.
146). Dacă cineva şi-a luat o so ie, iar aceasta a dat so ului ei o sclavă cu care
acesta a făcut copii, prin care fapt sclava s-a făcut egală cu stăpâna ei, stăpâna nu o
poate vinde, deoare ce a născut copii. îi va face însă un semn de sclavă şi atunci va fi
numărată printre servitoare.
147). Dacă sclava nu a făcut copii, atunci stăpâna o poate înstrăina pentru bani.
...........................................................................................................................................
159). Dacă cineva, care a trimis daruri în casa socrului său, plătind pre ul de
cumpărare, şi-a pus ochii pe altă femeie şi din această cauză i-a zis socrului "Nu o mai
iau pe fica ta", atunci tatăl fetei va re ine tot ce i s-a dat.
160). Dacă cineva a trimis daruri în casa socrului său şi a dat şi pre ul de
cumpărare, însă tatăl fetei îi spune "Nu i-o mai dau pe fiica mea", el va restitui dublul a
ceea ce i s-a dat.
...........................................................................................................................................
170). Dacă un om a avut copii cu prima lui so ie şi a avut copii şi cu sclava sa, iar
el (tatăl) în timpul vie ii a zis copiilor cu sclava "Voi sunte i copii mei", atunci ei se vor
număra în rândul copiilor cu prima so ie. După ce tatăl a murit copii so iei şi sclavei
împart în mod egal averea casei părinteşti. Moştenitorul (primul născut), fiul primei so ii,
îşi va alege şi va lua partea sa.
14
Cât pentru un sclav.
89
...........................................................................................................................................
175). Dacă sclavul unui palat, sau sclavul unui muşkenu, s-a căsătorit cu fiica
unui om liber, cu care are copii, stăpânul sclavului nu poate să aibă nici o preten ie de
ascultare de la copii fiicei unui om liber.
...........................................................................................................................................
181). Dacă un tată n-a dăruit nici o dotă unei naditu, kadiştu sau zermaşitu
(diferite categorii de hierodule15), consacrată unui zeu, după moartea tatălui său
aceasta va primi o treime din dreptul de moştenire din averea părintească, pe care o va
folosi numai cât va trăi. Moştenirea sa apar ine fra ilor ei.
182). Dacă un tată n-a dăruit nici o dotă fiicei sale, hierodulă a lui Marduk din
Babilon şi nici nu i-a făcut vreun act, după moartea tatălui ei, ea va primi din averea
casei părinteşti, odată cu fra ii săi, o treime din dreptul său de moştenire, care nu i se va
socoti o feudă16. Hierodula lui Marduk va lăsa moştenirea ei cui va dori.
183). Dacă au tată a dăruit o moştenire fiicei sale, care este o sugetu, şi
moştenirea ea o dă unui bărbat; dacă tatăl i-a făcut act, după moartea tatălui său ea nu
mai primeşte nici o parte din averea casei părinteşti.
184). Dacă un om nu a dăruit nici o dotă fiicei sale, care este o sugetu, şi deci
nici ea nu a dat nimic unui bărbat, atunci fra iii ei, după moartea tatălui lor, vor dărui o
dotă din averea casei părinteşti, ca s-o dea şi ea unui so .
...........................................................................................................................................
196). Dacă cineva a scos ochiul unui om liber (awilum), să i se scoată şi lui.
197). Dacă cineva a rupt osul unui awilum să-i fie rupt şi al lui.
198). Dacă el a scos ochiul sau rupt osul unui muşkenu să plătească o jumătate
de mină de argint (30 de sicli).
199). Dacă el a scos ochiul sau rupt osul unui sclav al altuia, atunci să plătească
o jumătate din pre ul de cumpărare a sclavului17.
200). Dacă cineva a scos un dinte unui om egal cu el să i se scoată şi lui.
201). Dacă a scos dintele unui muşkenu să plătească o jumătate de mină de
argint.
202). Dacă cineva a tras o palmă unui om mai presus decât el, atunci în
adunarea judecătorească să i se aplice 60 de lovituri cu vâna de bou.
203). Dacă un awilum a dat o palmă unui alt awilum cu care este egal, să
plătească o mină de argint.
204). Dacă un muşkenu a dat o palmă unui alt muşkenu, să plătească 10 sicli de
argint.
205). Dacă sclavul cuiva a dat o palmă unui om liber, să i se taie o ureche.
206). Dacă într-o încăierare, cineva loveşte pe altul şi îi face o rană, dacă va jura:
"Nu l-am lovit cu inten ie", să-l plătească numai pe medic.
207). Dacă din pricina loviturilor sale rănitul a murit, de va jura că n-a fost cu
inten ie şi dacă cel mort era om liber, va plăti o mină de argint.
15
Nu sunt aici amintite prostituatele sacre, zikru, care erau în stare de sclavie.
16
Adică o donaăie condiăionată ăi viageră, ci ea va avea drepturi depline asupra ei.
17
Cum un sclav era preăuit la 20 de sicli, despăgubirea pentru rănirea lui va fi fost de circa 10 sicli.
90
208). Dacă este un muşkenu, va plăti o treime dintr-o mină de argint (20 sicli).
209) Dacă cineva a lovit pe fiica unui om liber provocându-i avortul, atunci va
plăti pentru fetus 10 sicli de argint.
210). Dacă femeia a murit i se va omorâ şi lui o fiică.
211). Dacă cineva prin lovire a provocat avortul unei fiice de muşkenu, va plăti
cinci sicli de argint.
212). Dacă acea femeie a murit va plăti o jumătate de mină de argint (30 de
sicli).
213). Dacă a lovit pe sclava cuiva provocându-i un avort, va plăti doi sicli de
argint.
214). Dacă sclava aceea a murit, el va plăti o treime dintr-o mină de argint (20
sicli).
215). Dacă un medic a făcut cuiva o opera ie grea cu cu itaşul de bronz şi l-a
însănătoşit... va primi 10 sicli de argint.
216). Dacă cel operat era un muşkenu, va primi 5 sicli de argint.
217). Dacă era sclavul unui om, atunci stăpânul sclavuui va plăti medicului 2 sicli
de argint.
...........................................................................................................................................
224). Dacă un medic de boi sau de asini a făcut o opera ie grea unui bou sau
unui asin şi l-a vindecat, atunci stăpânul animalului va plăti medicului o şesime de siclu
de argint ca onorariu.
...........................................................................................................................................
226). Dacă un fierar a tăiat semnele distinctive de sclav ale unui rob, fără
învoirea stăpânului sclavului, să i se taie şi mâna fierarului aceluia.
...........................................................................................................................................
229. Dacă un constructor a clădit o casă pentru cineva, dar n-a făcut lucrul destul
de solid, încât casa pe care a făcut-o a căzut, omorându-l pe proprietarul ei, atunci să
fie omorât şi constructorul.
230. Dacă a fost omorât un copil al proprietarului casei, atunci să fie omorât şi un
copil al constructorului.
231. Dacă a fost omorât un sclav al proprietarului casei, atunci să se ceară de la
constructorul casei un sclav în schimb.
...........................................................................................................................................
18
Adică aproximativ cât pentru un sclav.
19
Probabil opt saci. Estimarea de către unii a unui gur la 250 l este exagerată, căci plata anuală ar
echivala cu 26 de saci, ceea ce este prea mult.
91
261. Dacă cineva a închiriat un păstor să pască vitele, va plăti proprietarului 8
gur de cereale.
...........................................................................................................................................
267. Dacă un păstor a fost neglijent, din care pricină s-au îmbolnăvit oile, atunci
el va plăti în vite şi oi, paguba cauzată proprietarului, fiindcă a lăsat să se întindă boala
în arc20.
280. Dacă cineva a cumpărat un sclav ori o sclavă în străinătate şi, reîntors în
ară, stăpânul sclavului sau sclavei şi-a recunoscut sclavul sau sclava sa şi dacă va
dovedi că sclavul sau sclava sa sunt autohtoni, atunci ei vor fi elibera i fără
despăgubire.
281. Dacă ei sunt supuşii unei alte ări, atunci cumpărătorul va declara în fa a
unui zeu suma pe care a plătit-o, iar stăpânul sclavuluzi sau sclavei va da
cumpărătorului banii pe care i-a plătit şi-şi va elibera sclavul sau sclava.
EPILOG
Legile dreptă ii pe care Hamurabi, regele înfăptuitor, le-a aşezat şi prin care el a
făcut ca ara să apuce pe calea cea bună şi spre o guvernare fericită.
Eu Hamurabi, regele cel desăvârşit, n-am fost fără de grijă şi nepăsător pentru
cei cu capul negru (poporul Babiloniei), pe care mi i-a dăruit Enlil şi a căror păstorie mi-
a încredin at-o Marduk.
inuturi paşnice am căutat pentru ei, am păşit peste mari greută i;... am stârpit pe
vrăjmaş în sus (nord) şi în jos (sud), am pus capăt războiului şi am pregătit ării
belşugul;...
Zeii cei mari m-au chemat pe mine, aşa am devenit eu păstorul binefăcător al
cărui sceptru este dreptatea, a cărui umbră ocrotitoare este întinsă peste toată cetatea
(în inuturile cu climă deşertică umbra e o binecuvâtare); la sânul meu am purtat
popoarele ării lui Sumer şi Akkad şi ele au înflorit sub protec ia mea.
Totdeauna le-am diriguit în pace. Le-am ocrotit cu în elepciunea mea, pentru ca
cel tare să nu-l mai apese pe cel slab, iar dreptatea să fie dată văduvei şi orfanului.
în Babilon, cetatea pe care Anu şi Enlil au înăl at-o, în Esagila (templul lui
Marduk din Babilon), templul ale cărui temelii sunt tari ca cele ale cerului şi pămqntului,
am scris pe piatră cuvintele mele pre ioase; în fa a imaginii mele (se referă la relieful din
partea de sus a stelei), regele dreptă ii, pentru ca după ea să se conducă justi ia ării, să
se aplice legile ării, să se facă dreptate celui oprimat. Eu sunt regele regilor, cuvintele
mele sunt nepre uite, priceperea mea fără egal. Din porunca lui Şamaş, marele jude al
cerului şi pământului, dreptatea mea predomină în ară; prin cuvântul lui Marduk,
stăpânul meu, preceptele mele să nu întâmpine înpotrivire.
...........................................................................................................................................
(urmează amenin ări şi blesteme cumplite la adresa celor care ar nesocoti prevederile
acestui cod).
După A. Negoi ă, Gândirea asiro-babiloniană în texte, Buc. 1975, p. 304-359.
20
Aceiaăi grije pentru separarea animalelor bolnave apare ăi în Biblie (Exod. 22, 9).
92
func iile sale. Regele insistă în primul rând pe ideea de dreptate, dar văzută nu ca o
justi ie echidistantă şi "oarbă", căci el se simte chemat să-l ajute pe cel slab şi impilat. în
al doilea rând Hamurabi se declară răspunzător pentru bunăstarea supuşilor săi,
comparându-se fie cu soarele dătător de via ă, fie cu umbra binefăcătoare deasupra
Babilonului. Chiar şi politica de cuceriri este justificată prin dorin a de a aduce pacea şi
ordinea pentru ai săi. Nu în ultimul rând monarhul ine să amintească ctitoriile sale
precum şi restaurările vechilor monumente pe care le-a patronat.
Codul este un izvor de primă mărime pentru societatea babiloniană din prima
jumătate a mileniului 2. Sunt amintite trei categorii de locuitori ai oraşului, awilum,
muşkenum şi wardum. Ultima înseamnă cu siguran ă sclav, căci un wardum poate fi
vândut (fiind pre uit cam cât o vită), sau eliberat. Un muşkenum era pre uit dublu, iar un
awilum de cinci ori mai mult. Numai pentru un awilum însă se aplica legea talionului
("ochi pentru ochi, dinte pentru dinte"), cunoscută şi din Biblie. înseamnă că aceştia
erau cetă enii propriu-zişi, de origine amorită, căci lor li se recunoaşte dreptul de tip
semitic. şi muşkenum, par să fie tot oameni liberi, căci ei posedă sclavi sau alte bunuri,
dar erau de rang inferior şi foarte probabil nesemi i, căci lor nu li se aplică legea
talionului. înseamnă că ei erau fie străini, aşeza i din motive economice la Babilon, fie
poate urmaşii popula iei autohtone, sumeriene, care nu va fi dispărut complet în urma
invaziei amorite. Pe de altă parte, trebuie remarcat şi faptul că legea protejează pe
proprii cetă eni de sclavie, ca şi pe cei ai statelor străine, recunoscute de Hamurabi, dar
în esen ă wardum sunt de alt neam decât popula ia ării.
Familia, şi în legătură cu aceasta dreptul la moştenire, erau de asemenea
protejate prin lege. Familia era monogamă, dar cum mai importantă era procrea ia, o
femeie sterpă putea aduce cu ea o sclavă, care să facă copii în locul ei (aceştia
deveneau moştenitori legali şi sclava nu mai putea fi vândută). Altfel, so ul la rândul
său, putea să-şi ia pentru acelaşi scop o concubină. După un vechi obicei semitic, pe
care-l întâlnim şi în Biblie, femeile erau cumpărate de la tatăl lor, care însă era obligat
să le înzestrească. Primul născut mascul era principalul moştenitor, fetele putând fi date
în slujba templelor, unde rămâneau în diferite grade de dependen ă. Pentru prostitu ia
sacră se foloseau însă sclave.
La rugămin ile disperate ale locuitorilor din Uruk zeii au creat un monstru care să-
l poată înfrunta pe energicul rege şi să scape pământul de el. Astfel s-a născut Enkidu,
un ins cu o for ă ieşită din comun şi foarte sălbatec, care trăia alături de fiare. Cei doi se
încaieră, dar în cele din urmă Ghilgameş iese învingător. Admirându-se şi respectându-
se reciproc cei doi devin buni amici, ca doi fra i. împreună ei vor înfăptui vitejii mari, ca
distrugerea balaurului Humbaba din pădurea cedrilor. Dar faima lor depăşeşte pământul
şi ajunge la zei. Iştar, planeta Venus, zei a frumuse ii şi fecundită ii, principiul feminin
prin excelen ă, se îndrăgosteşte de Ghilgameş, dar acesta o respinge, ştiind că to i cei
care au îndrăgit-o au murit ucişi de "destinul funest". Ghilgameş îI spune zei ei:
"Pentru Tamuz (zeul vegeta iei, care murea iarna şi învia primăvara), iubitul tinere ii
tale,
Tu ai orânduit jelirea an de an.
(........................................)
Apoi ai iubit pe paznicul cirezii,
Care îngrămădea mereu la pâini pentru tine
Si zilnic î i tăia la iezi;
Tu l-ai lovit şi l-ai prefăcut în lup,
încât acum paznicii săi (cei tineri) îl alungă
şi câinii săi îi muşcă coapsele.
Apoi tu ai iubit pe Işullanu, grădinarul tatălui tău,
94
Care continuu i-a adus coşuri cu curmale
şi zilnic î i făcea bogată masa"
(Tăbli a a VI-a, versurile 45--46 şi 58-66, apud A. Negoi ă, op.cit., p. 139-140).
96
Atraşi de jertfă zeii se întorc. Până la
urmă apare şi Enlil cel care declanşase
totul şi care acum se mâniază că a mai
scăpat cineva, prin urzeala lui Ea. Dar
ceilal i zei intervin, arătând că nu toată
omenirea merita să moară, căci nu to i
oamenii erau răi. înduplecat, Enlil
spune:
"Până acum Utnapiştim n-a fost
decât un om.
De acum înainte Utnapiştim şi
so ia lui vor fi ca unul dintre noi zeii".
şi Utnapiştim continuă:
Astfel ei m-au luat şi m-au făcut
să locuiesc în depărtare la gura râurilor.
Dar acum cine va chema pe zei
în adunare pentru tine,
Ca să po i să găseşti via a pe
care tu o cau i?
(Tăbli a a XI-a, rândurile 11-15, 21-34,
96-108, 127-134, 145-156 şi 194-198,
apud A. Negoi ă, op.cit., p. 166-173).
Dar pe drumul de întoarcere, când se scălda, un şarpe i-a mâncat planta şi eroul
s-a întors la Uruk fără ea. Şarpele, care-şi schimbă pielea anual "întinereşte" astfel.
Tăbli a a XXII-a este adăugată ulterior şi nu are legătură directă cu restul epopeii. Ea îl
prezintă pe erou inspectând zidurile oraşului Uruk.
S-a spus pe nedrept că epopeea lui Ghilgameş ilustrează o viziune pesimistă,
despre imposibilitatea omului de a-şi transcede statutul de muritor. Dar în realitate
Utnapiştim a făcut-o şi chiar lui Ghilgameş i s-a oferit şansa, dar nu a rezistat somnului.
De altfel epopeea ne asigură că există şi elixirul tinere ii, doar că vicleanul şarpe i l-a
furat eroului nostru. După cum spune M. Eliade, Istoria credin elor şi ideilor religioase,
Buc. 1991, p. 87, această epopee "este mai degrabă relatarea dramatizată a unei ini ieri
ratate".
ASSUR. PREZENTAREăGENERAL .
Principalele săpături în cea mai veche
capitală a regatului assirian s-au desfăsurat
între 1903 şi 1913, sub conducerea lui W.
Andreae. Practic o parte din echipa care
lucra deja la Babilon (dirijată acolo de R.
Koldewey) a fost trimisă la mai bine de 500
km nord, pentru a încerca o săpătură
stratigrafică într-un sit unde pânza freatică să
nu împiedice descoperirea nivelurilor mai
vechi de primul mileniu a. Chr. (cum este
cazul în sudul Mesopotamiei). Principalele
publica ii sunt rapoartele arheologice
periodice ale lui W. Andreae în
Wissentschaftliche Veröffentlichungen der
deutschen Orientgesellschaft, nr. 10 (1909),
23 (1913), 24 (1913), 39 (1922), 58 (1935) şi
sintezele aceluiaşi autor, Farbige Keramik
aus Assur, Berlin 1925 şi idem, Das
Wiederstandende Assur, Leipzig 1938
(reeditată München 1977).
99
Assur,ăPlană(dup ăW.ăAndreaeă1938,ăPl.ăI).
Misiunea germană de dinainte de primul război mondial, care a săpat sub
conducerea lui Koldewey ăi Andreae în Babilon ăi Assur, a impus metoda stratigrafică
în arheologia mesopotamiană. La Assur Andreae ăi-a împărăit situl în carouri ăi a
început prin a săpa mai multe "secăiuni de control" orientate est-vest ăi amplasate din
100 în 100 de m. Abia apoi a procedat la dezvelirea principalelor clădiri (el fiind de
formaăie arhitect a arătat un mult mai mare interes pentru structuri ăi stratigrafie decât
pentru inscripăii, dar nu i-au lipsit filologii din echipă). Din punct de vedere metodologic
o lucrare de referinăă este Die archaischen Ischtar Tempel, Leipzig 1922, care prezintă
săpăturile din nivelurile cele mai de jos ale sanctuarului, templul lui Iătar fiind fondat
încă din epoca dinastică arhaică ăi funcăionând în perioada sargonidă, adică cu câteva
secole bune mai devreme decât începuturile primului regat assirian. Nivelul cel mai nou
aici datează din epoca partă ăi sasanidă timpurie (distrus pe la 256 p. Chr.).
100
Assur era amplasat pe un promontoriu de calcar, ce domină punctul în care
Tigrul îşi desparte apele în două bra e. Principalele edificii datează din perioada
Imperiului Mijlociu, dar toate epocile sunt reprezentate.
Prima fortifica ie a fost realizată de Şamşi-adad I., contemporanul lui Hamurabi şi
avea o formă aproximativ triunghiulară. Pe la 1 300 a. Chr. Adad-nirari I. a construit din
cărămidă arsă marele chei de-a lungul bra elor Tigrului. Apoi, Tuculti-ninurta I. (1244-
1208 a. Chr.) a dispus să se sape în fa a vechii incinte un şan defensiv de 20 m lă ime
(fără apă). In fine, conform unei inscrip ii Salmanasar III. (858-824 a. Chr.) a refăcut din
temelie zidul de incintă şi l-a dublat cu încă unul, care e amplasat la exterior şi care spre
sud-est include şi "oraşul nou", mergând pe lângă canalul care uneşte cele două bra e
ale Tigrului. Oraşul avea acum 13 por i, enumerate de o inscrip ie din vremea lui
Senaherib (704-681 a. Chr.), din care 8 au fost identificate arheologic. Principala poartă
era cea de nord-est, precedată de un pod şi numită de assirieni poarta lui Gurgurri. În
nord-vest se găsea o citadelă de unde pornea calea procesională folosită la
sărbătoarea anului nou (v. mai jos).
Cel mai mare templu (cu
latura de 60 m), amplasat chiar
în vârful promontoriului fusese
dedicat lui Enlil, zeul suprem al
sumerienilor şi apoi lui Assur,
zeul tutelar al cetă ii. Principalele
structuri de aici datează din
vremea lui Şamşi-adad I., cel
care a rededicat sanctuarul lui
Assur, dar resturile sunt puternic
erodate (inclusiv ziguratul). Ca
majoritatea templelor assiriene
acesta avea două camere de
cult.
Din cele 38 de temple Assur. Resturile zigguratului
amintite în inscrip ii au fost
cercetate arheologic: templul lui Iştar, templul lui Anu şi Adad, cel al lui Şamaş şi Sin,
precum şi "Casa Anului Nou", bit-akitu. Ultimele două sunt şi cele mai bine păstrate.
Templul zeului Soare, Şamaş şi al
zeului Lunii, Sin, a fost fondat pe la milocul
mileniului 2 de Assur-nirari şi este tipic
pentru templele assiriene duble. Trecând de
vestibul pătrunzi într-o curte pătrată de 15 x
15 m, care nu pare să fi fost acoperită. De
aici spre dreapta şi stânga se deschid cele
două sanctuare, fiecare alcătuit dintr-o
"cella" sau "naos" (cameră de cult care
găzduia statuia zeului) şi o "antecella" sau
"pronaos", adică o anticameră.
Templulă luiă Sină şiă Şamaş,ă fazaă
vecheă(dup ăLloydă1978,ăFig.ă128).
101
Acest templu a fost complet refăcut
sub Senaherib (704-861 a. Chr.)
după un plan cu totul diferit. Intrarea
devine mai complexă şi câştigă în
monumentalitate, având patru por i
succesive, care conduc la curtea
templului printr-o succesiune de două
antree şi un coridor. Aici procesiunea
trebuia să se întoarcă, pentru că cele
două sanctuare (cu "cella" şi
"antecella") erau amplasate în spate.
Templul lui Sin şi Şamaş, faza nouă
(după Lloyd 1978, Fig. 128).
Un edificiu de cult cu caracter
special a fost bit akitu, "Casa Anului
Nou", care nu este un templu propriu-
zis, căci aici nu rezidau permanent
statuile vreunui zeu. Numai o dată pe
an, la echinoc iul de primăvară, cu
ocazia marii sărbători a anului nou (v.
mai jos), preluată de la sumerieni şi
adaptată de assirieni, sanctuarul se
anima, căci erau aduse din celelalte
temple statuile principalilor zei.
Practic templul constă dintr-o mare curte pentru ceremonii şi o încăpere de cult
asemănătoare cu o sală a tronului. în "cele 11 zile în afara timpului", după ce alaiul
parcurgea drumul procesiunilor de la oraş la templu, aici se desfăşurau principalele
momentele ale complicatelor ritualuri ce înso eau această sărbătoare a "reînnoirii
timpului" ca, hierogamia (căsătoria sacră) aducătoare de belşug, recitarea poemului
crea iei şi "umilirea regelui", sau ritualul "stabilirii destinelor".
Palatele de la Assur nu sunt prea bine păstrate şi nici nu au fost decorate somptuos, ca
cele din capitalele de mai târziu ale Assiriei. "Palatul cel vechi" este amplasat lângă
marele zigurat şi are aspectul unui "labirint" (de genul palatului din Mari sau a celui de la
Cnosos). Cea mai bună analogie este însă palatul contemporan de la Eşnuna (Tell
Asmar) din perioada Isin-Larsa. El constă dintr-o succesiune de cur i care permiteau
iluminarea numeroaselor încăperi dispuse în jurul lor. în perioada neoassiriană acest
palat a fost transformat în mausoleu, lăcaş de veci al regilor assirieni. Dintre marile
sanrcofage monolitice descoperite aici două poartă inscrip ii cu numele lui Assunazirpal
şi a lui şamşi-Adad V. (823-811 a, Chr.). Toate fuseseră jefuite încă din antichitate.
NIMRUD. PREZENTAREăGENERAL
Identificat de A. H. Layard în 1844, care a şi condus săpăturile engleze din
secolul XIX. Cu o altă metodă de lucru cercetările au fost apoi reluate, după cel de al II-
lea război mondial, de englezi şi de polonezi. Principalele publica ii: E. A. W. Budge,
Assirian Sculptures in theBibliografie: A. Haller, Die Gräber und Grüfte von Assur
102
(1954); A. Haller, W. Andreae, Die Heiligtümer der großen Assur und der Sin-Šamaš-
Tempel in Assur (1955); C. Preußer, Die Wohnhäusern von Assur (1954) şi idem, Die
Paläste von Assur (1955); Müller-Karpe 1974, p. 835-837, nr. 55; Lloyd 1978, p. 228-
238. British Museum: Reign of Ashur-nasir-pal, 885-860 B C, London 1914; M.E.L.
Mallowan, Nimrud and its Remains, vol. I-III, London, 1966; D. Oates, Studies in
Ancient History of Ancient Iraq, London 1968, cap. 3; R. P. Sobolewski, The Polish
Work at Nimrud. Ten Years of Excavations and Studies, în "Zeitschrift für Assirologie",
71, 1982, p. 248-273; J. Meuszynski, Die Rekonstruktion der Reliefdarstellungen und
ihrer Anordnung im Nordwestpalast von Kalhu (Nimrud), Mainz am Rhein 1981; S.M.
Paley,R. P. Sobolewski, The Reconstruction of the Relief Representations and their
Position in the Northwest-Palace at Kalhu (Nimrud), II, Mainz am Rhein, 1987 (pt. restul
bibliografiei v. Matthiae 1996, p. 222-224).
"Palatul de nord-vest"
"Palatul de nord-vest" a fost edificiul reziden ial, administrativ şi de
"reprezentan ă" a lui Assurnasirpal al II-lea (883-859 a. Chr.). Săpăturile arheologice nu
au atins decât aria centrală, dar palatul a fost cu siguran ă mai mare. Acest nucleu
central con ine o zonă administrativă, deschisă publicului ("A" pe plan), una privată,
rezervată cur ii regale ("B" pe plan), precum şi una reziden ială, unde sunt
apartamentele regale ("C" pe plan). Zona administrativă constă dintr-o mare curte,
numită conven ional babanu, în jurul căreia se găsesc diferite birouri. Zona privată are
în centru o curte mai mică, numită conven ional bitanu, în jurul căreia se află mai multe
săli de audien ă, dintre care cea mai importantă este "sala tronului" (B şi C mic pe plan).
Acesta are o formă rectangulară, prelungă şi comunică atât cu babanu, curtea publică,
cât şi cu cea privată, bitanu (cu aceasta din urmă prin intermediul unui hol- sală de
audien e, F mic pe plan). într-o încăpere de lângă sala tronului a fost descoperită
celebra "Stelă a Banchetului" a cărei inscrip ie ne informează despre somptuoasa
decora ie a palatului şi despre faptul că el cuprindea nu mai pu in de opt sectoare
distincte (săpăturile au identificat până în prezent cinci cur i în jurul cărora se
orchestrează diferitele încăperi, ceea ce înseamnă că mai trebuie să ne aşteptăm cel
pu in la alte trei cur i).
104
Fig. 31. Nimrud, Palatul de nord-vestă (dup ă S.M.ă Paley, R.P. Sobolewski, op.cit.,
Pl. I).
105
Pere ii palatului erau decora i cu plăci de alabstru, de peste 2 m înăl ime (între
circa 2,15 şi 2,35 m), sculpate în basso-relief. Cea mai somptuoasă decora ie se
întâlneşte la sala tronului (B mic pe plan), evident încăperea cea mai reprezentativă,
unde programul iconografic a fost atent selectat. Tematic reprezentările se pot împăr i
în trei tipuri: scene de plată a tributului, scene epico-narative (vânătoare şi bătălii) şi
reprezentări rituale.
Partea de vest a fe ei
externe (D mic pe plan) a sălii
tronului era decorată cu o friză
reprezentând plata tributului de
către fruntaşii diferitelor popoare
învinse. în partea stângă îl vedem
pe Assurnasirpal (urmat de un
servitor care-i face vânt)
pregătindu-se să-i primească pe
supuşi. Ei sunt preceda i de patru
Plăcile B11-B3 redau alte bătălii tot din zona nord-vestică, urmate de supunerea
cetă ilor şi popoarelor respective. în registrul superior (a) al plăcilor B11-B8 vedem
opera iunile de represalii din regiunea Sukhu, unde şarja carelor şi cavaleriei assiriene
s-a dovedit foarte eficientă. în registrul inferior (b) este redată traversarea Eufratului,
prilejuită de această campanie. Urmează apoi expedi iile din regiunea cetă ii Bit
Zamani. în registrul superior (plăcile B7a-B5a), este redată revenirea trupelor assiriene
în tabăra de iarnă de la Tuşkha , de unde raziile vor fi reluate în anul următor. Pe plăcile
B4a-B3a sunt redate luptele din aceiaşi regiune, Bit Zamani, dar împotriva cetă ii
Damdammusa ("oraşul fortificat al Ilanilor", cum e numit în Analele lui Assurnasirpal). în
registrul inferior (plăcile B4b-3b şi par ial B5b) vedem asediul altei cetă i (Udu, sau
Madara) apar inând principelui Labturu, din aceiaşi zonă nordică.
107
Identificarea diferitelor episoade s-a făcut abea în ultimii ani, căci multă vreme s-
a crezut că ar fi vorba despre simple scene generice ca, "asediul unei cetă i", "şarja
carelor şi cavaleriei", "traversarea râului", "capitularea învinşilor", sau "prada de război".
De altfel "Inscrip ia standard" este lapidară şi evazivă când e vorba despre detalii şi
anecdote, care să permită identificarea unui episod concret. Compara ia cu "Analele" lui
Assunasirpal, care descriu la persoana I-a şi cu lux de amănunte fiecare campanie, a
permis însă atari identificări. Totuşi nu este vorba despre o ilustrare a bătăliilor în
succesiunea lor cronologică (cum este cazul Columnei lui Traian din Roma), ci se pare
că au fost selectate anumite episoade, considerate mai reprezentative şi că au fost
grupate pe criterii geografice. într-adevăr pe peretele lung de sud al sălii tronului sunt
redate conflicte din zona nord-vestică a imperiului. Din păcate decora ia peretelui nordic
este distrusă, dar se poate presupune cu deplin temei că aici erau ilustrate episoade din
campaniile sud-estice, la gurile Tigrului şi Eufratului, în Elam şi pe coastele mun ilor
Zagros.
Pentru identificarea campaniei contra lui Kudurru, guvernatorul regiunii Sukhu din
registrul superior (a) al plăcilor B18-17, a fost folosit un detaliu şi un episod specific citat
de Anale: armata assiriană a campat în fa a cetă ii Anat despre care ni se spune că
"este situată pe o insulă a Eufratului", iar în aceiaşi campanie contra lui Kudurru, în
timpul blocadei cetă ii Suru, principele răzvrătit "s-a aruncat în Eufrat ca să-şi salveze
via a, împreună cu 70 dintre solda ii săi". Imaginea redă o cetate asediată de infanteria
assiriană cu ajutorul unui turn de asalt cu berbece, de unde par să fugă înnotând trei
personaje, care se îndreaptă spre o altă cetate, aflată în mijlocul apelor. Practic, din
întreaga campanie au fost alese de către artişti (sau de cel ce a dirijat programul
108
iconografic) două elemente particulare, care să-i permită privitorului identificarea
evenimentelor, fără o ilustrare pas cu pas a textului Analelor. Cât despre registrul
inferior (b) al aceloraşi plăci, Analele precizează că tributul oferit de cetatea Sangara din
regiunea Karkemiş-ului a constat din: "col i de elefant, 100 de talan i de bronz, 200 de
talan i de fier, castroane de bronz, cupe de bronz şi căldări de bronz". Or pe relief,
deasupra şirului de personaje care prestează omagiul sunt redate, expres pentru a fi
văzute, mai multe feluri de vase şi col ii de elefant.
Identificarea campniei de represalii din ara Sukhu a rebelului Kudurru (plăcile
B11-8) a fost făcută datorită men ionării speciale în Anale a traversării Eufratului cu
această ocazie: "Am trecut Eufratul lângă cetetea Kharidu, cu ajutorul bărcilor pe care
am pus să le facă şi al burdufelor din piele de capră...". La rândul ei cetatea Tuşkha,
baza de opera ii în inutul Bit Zamani de pe plăcile R7a-B5a, redată într-o perspectivă
specială, văzută de sus, a fost identificată ca atare, căci numai în legătură cu această
campanie Analele relatează că au fost capturate din Bit Zamani şi depozitate la Tuşkha
"care cu echipajele lor, hrană pentru trupe şi mai ales cai, 460 de cai cu harnaşament
complet". Or în imaginea cetă ii redată de sus se disting cu multă acurate e tocmai caii,
pe care artistul a inut să-i scoată în eviden ă.
Identificarea celeilalte campanii din Bit Zamani, împotriva cetă ii Damdammusa
s-a făcut pe baza informa iei unice din Anale despre decapitarea a 600 de prizonieri în
fa a acestei cetă i. Pe placa B4, în partea de sus a registrului superior (a), sunt redate
trei leşuri decapitate, iar pe placa B3a, unde scena continuă, apare un pedestraş
assirian care tocmai decapitează un al patrulea duşman. Scena din partea inferioară (b)
a acelorlaşi plăci B4-3 (şi par ial din B5b) a fost identificată ca asediul cetă ii Udu din
inuturile principelui Labturu, căci această fortifica ie este singura despre care Analele
spun că a fost cucerită "cu ajutorul galeriilor subterane, al turnurilor de asalt şi al
berbecilor". Iar reliefurile redau tocmai o maşină de asediu şi solda i ce sapă galerii.
Totuşi s-ar putea să fie vorba despre o altă cetate a aceluiaşi Labturu, numită Madara,
căci despre ea ni se spune că "era înconjurată de patru rânduri de ziduri", ceea ce
corespunde fortifica iei de pe plăcile B5b-4b, în timp ce maşini de asalt mai apr şi în alte
scene.
Alte reliefuri narative au mai apărut în cursul săpăturilor şi în sala secundară a
tronului (WK pe plan) şi în sala de audien e (WG pe plan), de lângă bitanu.
Mai ales în încăperile mici, adiacente sălii tronului, şi în zona intrărilor
monumentale, se găsesc reliefurile mitico-simbolice, cu reprezentarea unor Genii
înaripa i, cu tiară cu coarne, sau chiar cu chip de acvilă.
Bibliografie: Lloyd 1978, p. 247-251; Matthiae 1996, p. 6-11, 37-74.
109
Nimrud. Reliefuri mitico-simboliceă(dup ăMeuszynski,ăop.cit.,ăPl.ă1ăşiă2).
110
NIMRUD. ASSURNAZIRPAL II (884-859 a.Chr).
112
DOU ăSTELEăCOMEMORATIVE (KUDURRU) DE LA DYIARBIKIR PE TIGRU
(ÎN TURCIA DE AZI). British Museum, Londra.
116
Mormântul 3 al lui ATALIA Diadema lui Yaba
117
118
DURăŞARRUKIN,ăKHORSABAD.
Săpături franceze la mijlocul sec. XIX, apoi săpături americane în perioada
interbelică. Principalele publica ii: P. Albenda, The Palace of Sargon the King of Assiria.
Monumental Wall reliefs at Dur-Sharrukin, from Original Drawings Made at the Time of
their Discovery in 1843-1844 by Botta and Flandin, Paris 1986; E. Fortan ed., De
Khosabad à Paris. La découverte des assiriens, Paris 1994; G. Loud, Khorsabad I:
Excavations in the Palace and at the City Gate (Oriental Institute Publications 38),
Chicago 1936; G. Loud, Ch. B. Altman, Khorsabad II: The Citadel and the Town
(Oriental Institute Publications 40), Chicago 1938; A. Fuchs, Die Inschriften Sargons II.
aus Khorsabad, Göttingen 1994.
"Dur Şarrukin" înseamnă "Oraşul lui Sargon (721-705 a. Chr.)" şi este situat la
15 km nord de Ninive, pe locul actualului Khorsabad. Oraşul are o formă rectangulară
cu o tramă stradală regulată, tipică pentru o funda ie total nouă (inaugurarea a avut loc
în 706 a. Chr.) şi acoperă o suprafa ă imensă, de circa 350 ha. Incinta, lungă de peste 8
km era străbătută de opt por i: la est cele dedicate zeilor Şamaş şi Adad, la nord por ile
dedicate lui Bel şi Belit, la vest cele ale lui Anu şi Iştar, iar la sud ale lui Ea şi Belit-ilani.
Inscrip iile sargonice ne informează că ideea fondării noului oraş i-a fost inoculată
suveranului de însuşi zeul Assur, conform dorin ei lui Şamaş, a lui Adad şi a lui Iştar din
Ninive. Aici Sargon II. a realizat un mare parc, unde a transplantat şi adaptat vegeta ia
din nordul Siriei, ispravă pe care - precizează cu empfază inscrip iile - nici unul dintre
cei 350 de predecesori ai lui Sargon nu a mai înfăptuit-o. Se ini ia astfel o modă a
suveranilor assirieni, al căror interes pentru amenajarea de parcuri a generat tradi ia
grecească despre "grădinile Semiramidei" (v. mai jos).
119
Palatul regal este amplasat pe
o platformă supraînăl ată, ce trece
dincolo de zidul nord-vestic al incintei
urbane. La platformă se ajungea
urcând o rampă monumentală. Palatul
era înconjurat de o citadelă proprie
(lată de 750 m şi adâncă de 290 m),
unde se găseau reşedin ele înal ilor
func ionari şi templul lui Nabu,
amplasat şi el pe o platformă
prevăzută cu o rampă şi care
comunica printr-un pod cu cea a
palatului regal. La răndul său
platforma palatului găzduia mai multe
sanctuare, dedicate lui Sin (încăperea nr. XXVI), lui Şamaş (XXVII) lui Ea (încăperea nr.
192), lui Ninurta (173) şi lui Adad (166). Doar despre ziggurrat şi despre templul aflat în
col ul vestic nu se ştie cui au fost dedicate, dar cei mai buni candida i sunt zeul suprem
Assur şi Iştar din Ninive. Inscrip iile pomenesc bogata decora ie a reşedin ei regale,
printre care un portic de tip sirian, alcătuit din patru coloane din lemn de cedru
"neobişnuit de înalte" şi care stăteau pe câte o pereche de lei de bronz în greutate
totală de 4 610 talan i (120 000 kg). Despre reliefurile narative o inscrip ie a lui Sargon
120
II. spune: "Am ordonat să fie sculptate şi aşezate de-alungul per ilor maril plăci de
calcar cu reprezentarea cetă ilor cucerite cu mâna mea şi le-am transformat astfel într-o
minună ie demnă de admirat".
Dur-Şarrukin.ă Sceneă deă procesiuneă (dup ă P.E.ă Botta,ă E.ă Flandin, Monuments de Ninive, Paris
1949-1850, Pl. 103).
Dur-Şarrukin. Scene de vânătoare şi banchet (după P.E. Botta, E. Klandin, op.cit., Pl. 112-113).
Încăperea 7 era decorată cu sceneă deă vân toareă şiă deă banchet. Spre
deosebire de altele similare, unde accentul era pus pe vânătoarea simbolică a leului şi a
taurului sălbatic, reliefurile lui Sargon II. ilustrează o vânătoare amuzantă, de păsări şi
123
iepuri. Caracterul de activitate aristocratică recreativă e dat şi de faptul că la ea
participă curtenii, iar regele asistă la întreaga scenă din carul său. În plus, în registrul
superior e redat banchetul la care ia parte monarhul împreună cu ceilal i aristocra i.
Este clar că scenele reprezentative de vânătoare, menite să glorifice for a regelui, au
fost proiectate pentru altă parte a palatului. Caracterul intim al scenelor de vânătoare
redate în mica sală 7 (poate menită banchetelor restrânse) arată încă o dată că aripia
nord-vestică a palatului din Dur-şarrukin era una relativ privată în raport cu cea a marii
săli a tronului, găzduind activită iile cur ii.
Sceneleădeăr zboi apar pe pere ii sălilor 1, 2, 3, 5, 13,şi 14. Spre deosebire de
reliefurile de la Nimrud, unde pe acelaşi perete apar evenimente diferite, dar
desfăşurate în aceiaşi zonă, la Dur-şarukin în una şi aceiaşi încapere nu este redată
decât o campanie, ceea ce dă unitate spa ială şi temporală întregii nara iuni.
Succesiunea campaniilor este aceea a anilor, reliefurile lui Sargon fiind o ilustrare
precisă a analelor acestuia, iar identificarea scenelor ne fiind problematică, deoarece
ele sunt înso ite de textul explicativ al "Fastelor".
Sala 2, cea mai amplă şi care era accesibilă dinspre arealul I prin trei por i, era
decorată cu scene din campania nord-orientală a lui Sargon al II-lea, din anul 716 a.
Chr. şi aici este redată în registrul superior tema banchetului, de data aceasta cel
triumfal şi care subliniază încă o dată importan a participării aristocra iei la luptă. De
altfel în toată "banda desenată" ce ilustrează campania, monarhul apare doar de trei ori
şi fără însemne deosebite. Lectura este de la dreapta la stânga, pornind din dreptul
intrării C. Primul episod prezentat în registrul inferior (plăcile 1 şi 35-30, din care doar
34 e mai bine păstrată) este marşul armatei assiriene către teatrul de opera iuni militare.
Din păcate registrul superior nu s-a păstrat. Următoarea scenă, aflată pe plăcile 29 şi
28, reprezintă cucerirea cetă ii Gangukhtu, după cum ne informează inscrip ia scurtă de
lângă cetatea asediată.
Dur-Şarrukin.ăSalaă2,ăreliefurileă24-23ăşiăplacaă1ă(dup ăP.ăE.ăBotta,ăE.ăFlandin,ăop.cit.,ăPl.ă68ăşiă76).
Vine apoi apoi episodul al cincilea, cucreirea târgului Tikrakka (reliefurile 16 şi 17).
Vedem aici şarja cavaleriei assiriene, numeroase cadavre mutilate ce plutesc pe apă şi
pe Sargon care
asistă la scenă
din carul său de
luptă.
Dur-Şarrukin.ăăSalaă2,ă
reliefurileă 16ă şi 17
(dup ă P.E.ă Botta,ă E.ă
Flandin, op.cit., Pl.
63-64).
125
Cel de al şaselea episod (redat pe plăcile până la poarta E), care s-a desfăşurat tot într-
o zonă colinară, este greu de reconstituit datorită stării proaste de conservare a
reliefurilor. în fine episodul şapte e şi cel mai important al întregii campanii, este ilustrat
dincolo de poarta E, până la C, pe plăcile 12-2, plus placa 1 din interiorul por ii C. Este
vorba despre campania împotriva principelul Kibaba al cetă ii Kharkhar. Mai întâi vedem
bătălia în câmp deschis, condusă de însuşi Sargon al II-lea din carul său de luptă, apoi
asediul şi cucerirea capitalei principelui, sub zidurile căreia rebelii sunt traşi în eapă. în
fine, pe ultimele plăci este redat cortegiul prizonierilor care se perindă prin fa a regelui.
Din sala 2 se intra prin poarta E în sala 5, care era iarăşi o încăpere amplă şi
unde era redată marea campanie orientală din anul 720 a. Chr. Starea de conservare a
reliefurilor e mult mai proastă, dar principalele episoade ale campaniei pot fi
recunoscute. După ce s-a urcat pe tronul fratelui său, Salmanassar al V-lea, Sargon
(care era fiul mai mic, deci nedestinat domniei, al lui Tiglatpilesser al III-lea) a fost
confruntat cu o mare răscoală a principilor vasali din occident, de a cărei înnăbuşire
imediată atârna imaginea - şi chiar soarta - noului rege. La începutul campaniei a avut
loc bătălia în câmp deschis de la Quarquar, contra principelui Yaubidi al Hamat-ului,
care răsculase toată Siria de nord (regiunea Alepului), apoi sudul Siriei cu Damascul şi
chiar Samaria, capitala Israelului. De fapt Salmanassar al V-lea fusese ucis tocmai în
cursul asediului Samariei, pe care însă assirienii l-au continuat, cucerind-o în 721 a.
Chr.. Victoria contra lui Yaubidi a fost urmată de recucerirea întregii Sirii, a coastei
feniciene şi a Palestinei. Campania a continuat cu marea bătălie de la Rapikhu,
îmmpotriva principelui Khanunu al Gazei, care se bucura de sprijin egiptean. Victoria
asupra contingentelor egiptene trebuie să fi avut un deosebit răsunet în epocă..
Practic, cele două săli , 2 şi 5, prin tematica lor pregătesc reliefurile din sala
tronului (8), unde vedem pedepsirea exemplară a rebelilor, consecin ă a campaniilor
militare. Cei care însă ar fi venit pentru audien e dinspre curtea VIII, prin coridorul 10 (şi
aceştia erau ambasadorii străini, în primul rând), vedeau ilustrate cele două aspecte ale
domina iei assiriene: cei ce se spupuneau şi plăteau tribut, respectiv rebelii, care erau
crunt pedepsi i.
Bibliografie: Lloyd 1978, p. 251-254; Matthiae 1996, p. 91-133.
NINIVE
Oraşul, de pe malul stâng al Tigtului, la confluen a acestuia cu un mic afluent,
Khoser, îşi are începuturile încă în primele secole ale mileniului IV a.Chr.. El şi-a
căpătat o oarecare notorietate încă din vremea Imperiului Assirian Mijlociu, datorită
sanctuarului lui Iştar. Primul care l-a înconjurat cu ziduri pare să fi fost Tiglatpilisser I,
dar cel care l-a transformat într-o adevărată capitală a fost Senaherib (704 - 681
a.Chr.). Aici se găseau temple importante, ca cel al lui Iştar şi cel al lui Nabu,
descoperite în zona centrală. Au fost de asemenea cercetate două palate, cel de sud-
vest, construit de Senaherib şi cel de nord, construit de Assurbanipal (668-627 a. Chr.).
Inten ia lui Senaherib a fost aceea de a crea o adevărată capitală a lumii civilizate. Apa
126
proaspătă, necesară palatelor şi grădinilor, era adusă de la peste 80 km distan ă, din
mun ii Zagros printr-un impozant apeduct, care colecta 18 izvoare, după cum ne
informează o inscrip ie.
PoartaăAdada,ărecentărestaurat
128
PALATUL DE SUD-VEST a fost
construit de Senaherib (704 - 681
a.Chr.), adevăratul fondator al
oraşului Ninive. Într-o inscrip ie
Saenaherib îl numeşte "palatul fără
seamăn", dovadă a inten iei sale de
a crea o adevărată minune a
arhitecturii pala iale. El măsoară
198 x 192 m şi constă din obişnuitele
cur i înconjurate de încăperi, din
care nu lipseşte sala tronului. Către
nord-vest Senaherib a mai construit
un mic palat, numit în inscrip ii "bit
nakkapi" şi casa Anului Nou, bit
akinu, neidentificată încă pe teren.
Reliefurile lui Senaherib, azi la
British Museum, decorau sălile VI,
VIII, XII, XIV, XXVIIII, XLV, curtea
nr. XIX şi coridorul nr. LI.
21
Abia regele neobabilonian Nabucodonossor (Nebucadnezar, 605 - 562 a.Chr) va cuceri capitala Iudeei
în anul 586 a.Chr..
129
Ninive, palatul de sud-vest. Expedi iile lui Senaherib.
Camera XXXVI. Asediul fortăre ei Lachiş, din regatul Iudeei (anul 701 a.Chr.).
British Museum, Londra.
Primele două panouri: atacul este deschis de arcaşii assirieni, reprezenta i pe trei
registre suprapuse. În fa a lor infanteriştii iau cu asalt zidurile cetă ii.
Următoarele două panouri (conven ional panourile 6-7, care continuă scena
precedentă). Geniştii assirieni au construit rampe, pe care urcă infanteriştii, inclusiv cu
care de asalt. Ei poartă cu sine burdufuri cu apă pentru a împiedica incendierea carelor.
După cum arată cercetările arheologice apărătorii au construit la rândul lor contra-
rampe. Asaltul s-a încheiat cu cucerirea cetă ii Lachmiş.
130
Panourile următoare con in exodul popula iei civile, luată în sclavie de către învingători.
131
Col ul sud-estic al încăperii XXXV. Cavaleria şi carele de luptă asiriene asistă la
scenapredării regelui iudeu. În spatele lor se distinge o tabără militară de formă ovală.
132
Niniveh. Palatul de sud-vest. Vânătoarea de lei a lui Senaherib.
133
PrismaăF,ăcon inândăexpedi ileămilitareăaleăluiăAssurbanipal.
Lut ars, cu miez de pământ. H ţ 33 cm; L fiecărei fe e ţ 8 cm. Ninive. Perioada
domniei lui Assurbanipal (668-627 a. Chr.). Muz. Louvre, Paris, inv. AO 19939.
Piesa este o prismă hexagonală dreaptă. textul este scris cu semne minuscule
pe şase coloane, corespunzând fe elor prismei. Asemenea piese erau zidite la temelia
unor edificii şi deci textul lor nu era destinat publicului, ci posterită ii şi zeilor. Spre
deosebire de anale, aici evenimentele nu sunt prezentate în stricta lor succesiune
cronologică, ci sunt grupate pe probleme. Prisma F cuprinde o dare de seamă asupra
campaniilor împotriva Elamului şi distrugerii Susei.
Coloana întâia cuprinde un prolog ce pomeneşte numele şi titulatura monarhului,
strămoşii săi, lăudând meritele şi calită ile sale deosebite. Sunt amintite campania din
Rgipt şi cea contra regelui din Tyr.
Cea de a doua coloană e consacrată celei de a treia campanii contra
Manneenilor şi celei de a patra campanii împotriva Elamului. Iată cum sunt descrise
luptele cu elami ii: "în cea de a patra campanie împotriva Elamului m-am pus în mişcare
direct la ordinul ... (marilor zei ai Assiriei)...şi aşa cum se înal ă vuietul unei furtuni
furioase am supus Elamul în întregime. I-am tăiat capul lui Teumman, regele obraznic
care a complotat împotriva mea şi i-am ucis un mumăr nemăsurat dinre solda ii săi de
elită. Prinzând de vii pe luptătorii săi, am pavat mai apoi cu cadavrele lor, ca cu nişte
pietre şi spini, câmpiile Susei, şi am făcut să le curgă sângele spre râul Ulai, căruia i-am
înroşit undele ca cu o purpură"...
Cea de a treia coloană povesteşte
sfârşitul celei de a patra campanii contra
Elamului şi cea de a cincea campanie.
Coloanele a patra şi a cincea descriu
asediul Susei din septembrie-octombrie 646 a.
Chr. şi distrugerea ei.
Cea de a şasea coloană vorbeşte
despre refacera palatului din Ninive (Bit-Riduti)
şi se încheie cu binecuvântări pentru cei ce vor
mai restaura clădirea şi cu blesteme pentru cei
care îi vor produce stricăciuni. Textul este
datat în anul când Nabu-şar-ahhe-su a fost
guvernator al Samariei.
Această relatare trebuie comparată cu
reliefurile de la Ninive, prezentând acelaşi
evenimente.
Bibliografie: J.-M- Aynard, Le prisme du
Louvre AO 19939, în Bibl. de L'EPHE.
Sciences historiques et philologiques, Paris
1957; M. Cogan, în Journal of Cuneiform
Studies, XXIX, 2 (1977), p. 97 sqq; B. André-
Leiknam, în Écriture 1982, p. 91-92, nr. 54 şi
p. 99.
PALATUL DE NORD CONSTRUIT LA NINIVE DE
ASSURBANIPAL (668-627)
134
Relief prezentând a patra campanie contra Elamului.
Alabastru. H = 2m. Ninive, palatul de sud-vest al lui Sennaherib. Desenat de A.
Layard, Monuments of Niniveh, London 1853, p. 45-46. Epoca lui Assurbanipal (668-
627 a. Chr.). British Museum din Londra.
Relieful cuprindea ini ial şase câmpuri iconografice. în primele trei de sus era
redată defilarea priezonierilor elami i şi a prăzii de război, iar în cele trei de jos este
figurată bătălia de lângă Til Tuba, pe râul Ulai, făcând parte din cea de a patra
campanie împotriva Elamului. în partea dreptă, unde se vede râul în care se îneacă
oameni şi cai, împăr irea pe registre nu mai este atât de riguroasă. Citirea se face de la
stânga la dreapta, în direc ia de înaintare a trupelor assiriene. Pentru început, în
registrul superior, vedem şarja carelor assiriene care spulberă armata adversă. Carele
elamite se retrag, unii din ocupan ii lor cad, lovi i de săge i. Mai departe spre dreapta,
urmări i de infanteria assiriană, înarmată cu scuturi lungi şi suli e, elami ii fug spre râu.
Unul a îngenunchiat (probabil rănit de o săgeată) şi arată cu mâna spre assirieni,
celălalt trage cu arcul. Deasupra e un cartuş dreptunghiular, cu următoarea explica ie:
"Teumman cu îndârjire îi spuse fiului său: trage cu arcul". Vedem apoi al i infanterişti
assirieni, dintre care unul loveşte cu o măciucă un elamit îngeneunchiat, iar altul taie
capul unuia căzut la pământ. Cartuşul dreptunghiular explică: "Teumman, regele
Elamului care a fost rănit în crâncena bătălie, şi Tamritu, fiul său mai mare, care l-a luat
de mână au fugit ca să-şi salveze via a într-o dumbravă. Cu ajutorul lui Assur şi a lui
Iştar eu i-am ucis şi le-am tăiat capetele". în registrul median sunt reprezentate alte
scene de luptă. în mijloc un elamit căzut la pământ întoarce capul spre un assirian.
135
Cartuşul esplicativ ne lămureşte: "Urtaku, ginerele lui Teumman, care fusese în acest
timp rănit de o săgeată, dar care încă nu murise, l-a chemat pe un assirian ca să-i taie
gâtul, cu următoarele cuvinte: Hai, taie-mi capul şi du-l regelui tău şi vei deveni vestit".
în continuare vedem mai mul i solda i assirieni care duc în mână câte un cap. în
registrul inferior sunt alte scene dramatice de luptă. Spre dreapata e redată cavaleria
assiriană, care şarjază contra cavaleriei elamite, împingând-o în râu.
136
Ninive. Palatul de Nord. Carul lui Assurbanipal la vânătoare de lei. Regele asistat de un
curtean răpune cu sili a leul care atacă atelajul. Dincolo de mica fereastră întreaga
scenă se repetă în oglindă.
137
u.
138
Ninive. Palatul de Nord. Alt ă
vîn toareăde lei a lui
Assurbanipal. Relief în trei
registre. În cel superior
regele ucide cu sabia un leu
(cf. detaliu).
Înăcelămijlociuăelăvâneaz ă
c lareăşiăcuăsuli a.ăÎnăcelă
inferiorăesteăredat ăoă
vân toareădeăonagriă(m gariă
s lbaticiăşiămufloniă(ovi-
caprineăs lbatice)
139
Ninive. Palatul d
enord. Alaiul cu
trofeeleădeăvân toareă
a lui Assurbanipal.
Leşurileăleilorăsuntă
c rateăpeăbra eădeă
servitori. În urma lor
al iădoiăservan i car ă
fructeăşiăanimaleămiciă
(unăiepureăşiăoă
pas re),ădup ăcareă
vedemăpedestraşiiăcuă
scuturiăşiăsuli e.
140
Ninive. Palatul lui
Assurbanipal. Trofee de
vân toare.ăAnimaleămiciă
şiăp s riăauăfostăprinseăşiă
închiseăînăcuşti.
141
NOUL IMPERIU BABILONIAN
Cronicaă regiloră caldeeni.ă Expedi iileă punitiveă aleă luiă Nebukadnezară II.ă (605-
562 a. Chr.).
După Wisemann, Chronicle of the Chaldean Kings, p. 69 şi 73; Laroche 1971, p. 80.
"În cel dintâi an de domnie a lui Nebucadnezar, în luna Sivan îşi adună el armata
şi dădu năvală în ara Hatti (Siria) şi fără vreo împotrivire armată străbătu el ara Hatti
până în luna Kislev. To i regii din ara Hatti i s-au înfă işat şi el luă de la ei tributul legiuit.
Apoi el se îndreptă către oraşul Askalon pe care îl cuceri în luna Kislev...El transformă
oraşul într-o movilă şi lăsă în urmă mun i de riune şi în luna Sebat se reîntoarse la
Babilon.
În cel de al şaptelea an de domnie, în luna Kislev, îşi adună regele Akkadului
trupele şi năvăli în ara Hatti, asedie oraşul Iudah şi în a doua zi a lunii Adar cuceri
oraşul şi îl luă prizonier pe regele său. Apoi numi el un rege după placul său, luă tributul
cuvenit şi se întoarse la Babilon".
142
Golful Persic). Zidul, de o parte şi de alta, îşi are extremită ile până la fluviu. între aceste
extremită i, coturile pe care le formează zidul pe ambele maluri ale fluviului sunt unite
printr-un gard de cărămizi arse. Cât despre oraşul însuşi, el fiind alcătuit din case cu trei
sau patru etaje, este străbătut de străzi drepte, precum sunt şi celelalte străzi
transversale, care conduc la fluviu. La extremitatea fiecăreia dintre aceste străzi
transversale nişte por i mici erau ridicate în parapetul aflat de-a lungul fluviului; câte
străzi atâtea por i la număr. Erau şi acestea din aramă şi dădeau chiar spre fluviu.
181. Acest zid exterior constituie apărarea principală a oraşului. Un alt zid,
interior, îl înconjoară aproape la fel de tare ca cel exterior, deşi e mai îngust. în interiorul
ambelor păr i ale oraşului se ridică, fortificate, în prima -- edificiile regale cu incinta lor
mare şi puternică, iar în cealaltă -- templul cu por ile de aramă al lui Zeus Bel (Marduk),
care exista şi pe vremea mea şi care avea două stadii de fiecare latură (cca. 270 m) şi
fiind pătrat. Din centrul templului se ridică un turn puternic, de un stadiu lungime şi
lă ime (177,4 m). Din acest turn se ridică alt turn şi din acesta altul, până ce se fac opt
turnuri. Urcarea la ele se face pe dinafară, pe o scară circulară, care înconjoară toate
turnurile. Când ajunge cineva la jumătatea urcuşului, acolo e un loc de popas şi bănci
de şezut, pe care stau şi se odihnesc cei care suie. Pe ultimul turn se ridică un sanctuar
spa ios, iar în interiorul acestui sanctuar se află un pat mare, bine aşternut şi lângă el o
masă de aur. în el nu există nici o statuie. Noaptea nu rămâne acolo nici un om, ci
numai o fenmeie localnică, pe care şi-o alege zeul dintre toate celelalte, după cum spun
chaldeii, care sunt preo ii acestui templu.
ETEMENANKI
CALEA ADAD
ESAGILA
POARTA ISHTAR
143
182. Mai spun aceştia, dar mie nu mi se pare că spun adevărul, că zeul se
plimbă prin templu şi se odihneşte în pat, întocmai precum spun egiptenii că se petrece
la Theba, în Egipt...
183. în templul din Babilon se mai află un sanctuar, dedesubt. Acolo se ridică o
statuie mare de aur a lui Zeus (Baal-Marduc), înfă işat şezând. Lângă ea e o masă
mare de aur. Atât baza statuii, cât şi tronul sunt de aur, şi totul cântăreşte -- după cum
spuneau chaldeii -- 800 de talan i (20 800 kg ) de aur. în afară de acest sanctuar se mai
ridică şi un altar de aur. Mai este şi un alt altar unde se sacrifică vite deplin crescute.
Dar pe altul de aur nu se pot sacrifica decât vite neîn ărcate. Pe altarul cel mare chaldeii
mai oferă smirnă în valoare de 1 000 de talan i, atunci când ei serbează sărbătoarea
acestui zeu. Mai exista încă, pe timpul acela, şi o statuie de om, înaltă de 12 co i (cca.
5,30 m), în întregime din aur. Eu unul n-am văzut-o; repet numai ceea ce afirmă
chaldeii... Aşa a fost împodobit acest templu. Mai erau acolo şi multe daruri oferite de
particulari."
(după Lascu, Daicoviciu 1960, p. 134-137).
EUFRAT
CALEA ADAD
Reconstituireădup ăLarocheă1971,ăp.ă82.ăvedreădinspreă"caleaăluiăAdad"ăşiăpodulăpesteăEufrat.ă
Dincoloădeăincint ălaăstângaăziguratul,ălaădreapatătemplulăluiăMarduk.ăCap tădeăperspectiv :ă
144
"strada lui Marduk".
Interesantă este relatarea lui Herodot despre ziguratul Ete-men-an-ki, care în
ochii săi nu era un templu, căci în el nu se găsea vreo statuie de cult, ca la greci. Nu era
nici un altar propriu-zis, căci sacrificiile se făceau în puncte anume stabilite, în sectorul
de jos (Es-a-gil-a), pe care Herodot îl poate identifica uşor cu un sanctuar grecesc, căci
avea şi statuie de cult şi altare pentru sacrificii şi chiar statui şi daruri ale unor muritori.
Din descrierea lui Herodot rezultă că în vârful ziguratului se afla locuin a zeului Bel-
Marduk, unde acestuia i se aducea de mâncare şi unde se petrecea "hierogamia",
căsătoria sacră a zeului cu o muritoare. Nu este vorba despre o femeie oarecare, ci
despre una aleasă, echivalentă cu "marea preoteasă", iar zeul va fi avut în timpul
ceremoniilor un substitut, cum ar fi monarhul, de exemplu.
Gr dinileăsuspendateăaleăSemiramidei,ăreconstituiriăfanteziste
147
NoulăBabilon.ăPrezentareăgeneral .ă
Săpături germane exemplare sub conducerea lui R. Koldewey, începând de la
sfârşitul secolului XIX şi până la primul război mondial. Rapoartele arheologice au fost
publicate de Koldewey şi colab. (printre care şi W. Andreae) în Mitteilungen der
Deutschen Orientalgesellschaft (MDOG) între 1899 şi 1932.
IncintaăoraşuluiăBabylon şiă
poartaă zei eiă Iştar. Plan 1 după
Lloyd 1978, Fig. 167; plan 2 după
Laroche 1971, p. 79.
Reconstiture după Laroche
1971, p. 83. în prim plan drumul
ceremonial şi poarta dublă. Dincolo
de incintă imediat în dreapta
"Grădinile suspendate" din palatul lui
Nebukadnezar. în spate ziguratul.
CALEAăPROCESIONAL .
Reconstituire cu piese originale, Mus. Berlin
Drumul principal, numit "drumul procesiunilor", căci pe aici intra în cetate alaiul
cu ocazia principalei sărbători, cea a anului nou, venea dinspre nord şi pătrundea în
cetate prin poarta lui Iştar. Pe dreapta se găsea palatul regal, iar pe stânga templul lui
Ninmark. Drumul traversa apoi un canal (numit Libilhegalla), străbătea un cartier de
locuin e şi ducea în continuare de-a lungul zidului estic al incintei ziguratului Ete-men-
an-ki, "turnul lui Babel". Cotea apoi în unghi drept spre vest, trecând printre incinta
ziguratului şi cea a templului lui Marduk, numit Es-a-gil-a. Drumul principal ieşea din
oraşul de est şi traversa Eufratul pe un pod cu cinci piloni, angajându-se spre poarta lui
Adad, aflată pe latura de vest a incintei extinse.
Dintre cele patru por i care au fost cercetate arheologic cea dedicată lui Iştar este
cea mai impresionantă. După cum s-a văzut ea dădea spre partea de oraş situată pe
149
malul stâng al Eufratului, unde erau palatele şi templele. Poarta are două rânduri de
intrări (pentru fiecare din zidurile de incintă). Cea externă este restaurată în muzeul de
antichită i orientale din Berlin (fostul Berlin est) şi măsoară 9 m înăl ime. Cea internă a
fost refăcută pe loc (la fel ca şi zidurile drumului procesional şi palatul regal) şi are 12
m înăl ime. Dubla poartă era îmbrăcată în cărămizi glazurate. Pe un fond albastru sunt
dispuse în frize paralele figuri de tauri (animalul sfânt al zeului furtunii, Adad) şi de
grifoni (animalele sfinte ale lui Marduk), de circa 1 m înăl ime. La această poartă ducea
o stradă procesională, lungă de 900 m şi care era flancată de ziduri cu turnuri, decorate
cu aceleaşi cărămizi albastre glazurate şi cu frize de tauri, grifoni şi lei, ultimii fiind
animalele sacre ale lui Iştar. Starda avea o lă ime între 10 şi 20 m şi era pavată cu plăci
rectangulare de calcar ce măsurau peste 1 m² şi care poartă fiecare câte o inscrip ie de
bitum. Drumul urca treptat spre poartă, ajungând să fie mai sus cu câ iva metrii decât
celelalte străzi din oraş.
POARTAăIŞTAR.ăReconstituireăcuă
piesele originale, Mus. Berlin
150
În momentul săpăturii Koldewey nu a mai găsit decât resturi minore de ziduri
peste nivelul pavajului, dar continuând săpătura în afâncime el a dat de faza anterioară
a acestui zid şi a por ii, care fuseseră îngropate, după cum o mărturiseşte inscrip ia lui
Nebukadnezar (v. mai jos). Practic s-au găsit până şi încăperile boltite ale parterului
turnurilor şi mai ales o bună por iune din zidul decorat cu grifoni, tauri şi lei. Acestă
situa ie specială a permis reconstiturea zidului şi por ii din muzeul berlinez (Sec iunea
prin poartă a fost copiată după R. Koldewey, Das Wiederstehende Babylon, Leipzig
1925 şi Lloyd 1978, Fig. 169). arheologii germani au putut constata că Nebukadnezar a
coborât cu zidul aproape 15 m, atingând aproape nivelul solului virgin.
Inscrip iaăluiăNebukadnezarăII.ădeălaăpoartaăluiăIştarădinăBabilon.
După Laroche 1971, p. 80.
"Deoarece după
refacerea pavajului străzii
ambele por i au devenit prea
joase, am îndepărtat
pământul din jurul acestei
por i şi i-am întărit
fundamentele dinspre râu cu
omplătură de pământ şi
cărămizi arse. Am învelit
apoi poarta cu cărămidă
albastră glazurată, pe care
sunt reda i tauri sălbatici şi
grifoni. Pentru acoperirea
[turnurilor] por ii am folosit
bârne de cedru. în
deschiderea por ii am aşezat
doi batan i din lemn de
cedru, fereca i cu bronz. La
intrare am aşezat tauri
sălbatici şi grifoni de bronz.
Astfel am înfrumuse at
această poartă, ca să
stârnesc uimirea
neamurilor". Poart ăaăBabilonului.ăReconstituireălaăfa aălocului
151
Intrarea în Babilon. Succesiuneădeăpor i.ăReconstituire
din vremea lui Saddam Hussein
Palatul regal.
Reconstituire
din vremea lui
Saddam
Hussein
152
Noul Babilon. Palatul regal.
Palatul regal, aflat pe calea procesiunilor
imediat pe stânga după ce intrai pe poarta lui
Iştar, acoperea o suprafa ă de 322 x 190 m. El
cuprindea cinci complexe organizate în jurul
unor cur i centrale. Primul era pentru garda
regală, iar cel de al doilea pentru func ionarii
civili. Al treilea complex con inea sala tronului,
amplasa ă pe latura sudică şi deci cu fa ada
înspre nord, pentru a fi mai răcoroasă vara.
Această fa adă era placa ă la exterior cu
cărămizi glazurate. Pe un fond albastru e redată
o imagine stilizată a unui parc cu palmieri şi
coloane cu volute (asemenea celor ionice).
Singurele animale reprezentate aici sunt leii.
Pentru a ajunge la curtea sălii tronului treceai
prin trei por i monumentale. Ultimele două Berlin. Decora ia originală a palatului din
complexe erau apartamentele private ale regelui Babilon
Nu departe de ziguratul
Ete-men-an-ki, în afara
incintei sale se găsea templul
lui Marduk, numit Es-a-gil-a
("templul care-şi ridică
capul"). El cuprindea în afara
templului propriu-zis şi o
capelă pentru zeul Ea, tatăl lui
Marduk, şi care era patronul
medicinei şi al în elepciunii.
De aceea lui i s-au adresat
aici cei doi generali ai lui
Alexandru, Python şi
Seleukos, care doreau să ştie
dacă să-l aducă pe împăratul
bolnav în incinta acestui
templu pentru vindecare. Din păcate peste acest sanctuar se află azi o movilă ulterioară
de 21 m înăl ime şi o moschee islamică. Săpătura s-a făcut printr-un tunel de-a lungul
zidului de incintă al sanctuarului şi astfel i s-au putut stabili dimensiunile: 86 x 78 m. în
ori ce caz cercetările arheologice au confirmat aser iunea lui Herodot, după care
sanctuarul lui Marduc-Bel era diferit şi separat de zigurat.
O tăbli ă de lut de epocă seleucidă (datată 229 a. Chr.), redă pe baza datelor
neo-babiloniene o scurtă descriere, ca şi dimensiunile ziguratului şi templului (Ecriture
1982, p. 336, nr. 284). Din ea reiese că propr iile aveau o semnifica ie mistică, ce era
accesibilă doar celor ini ia i.
155
Bibliografie asupra noului Babilon: R. Koldewey, The Excavations at Babylon
(trad. engl.), London 1914 şi idem, Das Wieredstehende Babylon, Leipzig 1925; J.
MacQeen, Babylon, London 1964; Laroche 1971, p. 79-83; Lloyd 1978, p. 283-295. Pt.
semnifica ia ziguratului v. discu ia la: H. Lenzen, Die Entwiklung der Zikkurat, Leipzig
1942, în special p. 3-5; A. Parrot, La Tour de Babel, Paris 1953, în special p. 37-167 şi
Giedion 1964, p. 177-178; F. H. Weissbach, Das Hauptheiligtum des Marduk in
Babylon, Esagila und Etemenanki II, Osterbrücken 1967; Lloyd 1978, p. 283-295.
157
"Pe când acolo sus cerul nu fusese încă numit (adică nu fusese creat, căci în
convingerea vechilor semi i un lucru exista numai din momentul în care a primit un
nume; astfel şi în Biblie ni se spune că "Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt"), iar jos
pământul (mai bine zis "uscatul" în opozi ie cu "apa") nu purta încă vreun nume, când
nu exista decât Apsu cel primordial (apa dulce), care le-a născut pe toate, Mummu şi
Tiamat (apa sărată primordială), din care s-au născut toate, ci existau doar apele lor
amestecate ca un singur corp, pe atunci nici un loc de păsune nu fusese creat şi nici
măcar mlaştinile nu apâruseră, atunci când nici unul dintre zei nu fusese adus întru-
fiin ă, când ei nu fuseseră încă chema i pe numele lor şi destinele lor nu fuseseră încă
fixate, în acest timp zeii fură concepu i în pântecele lor (ale elementelor primordiale,
Apsu şi Tiamat).
Mai întâi Lahmu şi Lahamu au fost forma i (entită i acvatice se pare, căci în unele
versiuni ei înlocuiesc pe Ea şi Damkina) şi au căpătat un nume. Chiar mai înainte ca ei
să fi crescut şi să devină mari, An-şar şi Ki-şar (Lumea de Sus şi Lumea de Jos) fură
crea i şi-i depăşiră pe al ii".
...........................................................................................................................................
"Ea, cel priceput în toate, a în eles planul lor. El a întocmit cu măiestrie un cerc
magic în jurul lui Apsu şi a conceput cu iscusin ă o sfântă şi puternică descântare. El a
rostit-o şi a făcut-o să stea peste apele dulci ale lui Apsu. El a turnat un somn adânc
peste el, aşa că Apsu a adormit, iar Mummu, sfetnicul lui nu a mai avut puterea să se
mişte. El i-a slăbit cingătoarea şi i-a scos tiara (simbolul puterii divine), el i-a luat
splendoarea şi a pus-o peste dânnsul. După ce l-a ferecat astfel pe Apsu el l-a ucis. Pe
Mummu l-a legat şi a zăvorât uşa în fa a lui. De-asupra lui Apsu şi-a aşezat locuin a
lui... După ce Ea i-a învins pe adversarii săi el se aşeză şi se odihni în locuin a lui. şi el
a numit-o pe ea "Apsu" şi a destinat-o sanctuarului, şi a hotărât ca în acest loc să fie
aşezat al său altar. Acolo Ea şi Damkina, so ia sa, locuiesc în splendoare.
în camera soartei, în locuin a destinelor, a fost născut cel mai în elept şi mai
capabil dintre zei. în inima lui Apsu a fost creat Marduk, din inima lui Apsu s-a născut
Marduk. Cel care l-a născut pe el a fost Ea, tatăl său, cea care l-a născut pe el a fost
Damkina, mama sa. El a supt pieptul mamei sale; doica lui care l-a hrănit l-a umplut de
strălucire".
Tăbli a a doua relatează prima parte a conflictului cu Tiamat. Bătrânul zeu An-şar
(Lumea de Sus), tatăl triadei Anu, Ea, Bel-Marduk îşi trimite succesiv fii la luptă. Primul
pleacă Anu, dar numai aspectul înfricoşător al lui Tiamat îl pune pe fugă. Nici Ea nu are
mai mul i sor i de izbândă, aşa că întrega responsabilitate revine răzbunătorului zeilor,
Marduk. El se prezintă la An-şar pentru a-i cere puterea supremă şi dreptul de a fixa
destinele.
Tăbli a a treia relatează despre adunarea zeilor, care decide să-i confere lui
Marduc puterea supremă, iar tăbli a a patra redă bătălia dintre Marduk şi Tiamat. Bel,
stăpânul, este prezentat ca un atotputernic zeu al furtunii, care dezlăn uie o urgie
cumplită asupra lui Tiamat. Cu ajutorul vânturilor Marduk despică monstrul proteic şi
separă astfel cerul de pământ, făcând primul pas spre transformarea haosului în
cosmos. Iată câteva fragmente din textul original:
...........................................................................................................................................
158
"Când zeii, părin ii lui, văzură puterea cuvântului său, plini de bucurie l-au
omagiat: "Marduk e rege". îi dăruiră un sceptru, un tron şi un veşmânt regal; îi adăugară
o armă fără egal ca să-i lovească pe duşmani, zicând:
"Mergi şi curmă via a lui Tiamat. Vânturile să-i poarte sângele în locuri
necunoscute".
După ce zeii, părin ii lui, au decis destinul lui Bel (stăpânul), l-au făcut să meargă
pe calea succesului şi a măririi. El îşi făuri un arc, desemnându-l ca arma lui, îi atşă o
săgeată şi-i fixă coarda. Ridică măciuca (un fel de sceptru) şi o luă în mâna dreaptă.
Arcul cu tolba le atârnă într-o parte. în fa ă îşi aşeză fulgerul. Cu o flacără arzătoare el
îşi umplu corpul. El făcu o plasă să o prindă pe Tiamat. Cele patru vânturi le postă ca
nimic să nu-i scape, vântul de sud, vântul de nord, vântul de est şi vântul de vest. De o
parte inea strâns plasa, darul tatâlui Anu. El crease pe "imhullu", vântul cel rău,
ciclonul, uraganul, vântul împătrit, vântul înşeptit, vântul fără pereche. El slobozi
vânturile pe care le-a creat, şapte dintre ele, să întărâte pe Tiamat împotriva lui. Atunci
Bel (Marduk) slobozi pe "abubu" (potopul, urgia), puternica sa armă, şi se aruncă pe
carul său de furtună, înspăimântător şi de neoprit".
...........................................................................................................................................
"Când Tiamat a auzit aceasta (reproşurile lui Marduk) şi-a ieşit din fire pierzându-
şi judecata. ipa tare. Până la pământ i se îndoiră ambele picioare. Ea rosti un
descântec şi grăi un blestem. Zeii îşi ascu eau şi ei armele pentru luptă. Păşiră
împreună Tiamat şi Marduk, în eleptul zeilor. Ei vin la luptă dreaptă, încleştându-se în
bătălie. Bel (Marduk) aruncă plasa şi o prinse înauntru pe Tiamat. Pe vântul cel rău,
care venea din spate îi azvârli în fa ă. Când Tiamat deschise gura să-l înghită în ea, el
împinse pe vântul cel rău şi ea nu-şi mai putu descleşta buzele. în timp ce vânturile
turbate îi umplură corpul, trupul i se în epeni şi gura îi rămase deschisă. Marduk azvârli
săgeata ce-i spintecă pântecele, îi îmbucătă i măruntaiele, îi sfâşie inima".
...........................................................................................................................................
"Stăpânul se opri să se uite la corpul ei mort, cum să împartă monstrul şi să facă
din el lucruri folositoare. Ca pe o scoică el o împăr i în două: jumătate o ridică în sus,
formând plafonul cerului; trase în jos zăvorul şi puse gardieni. El ordonă sa nu lase
apele să scape (Tiamat reprezenta apa primordială). El străbătu cerul şi examină
locurile. El fixă cartierul lui Apsu, locuin a lui Ea. Bel (stăpânul) măsură dimensiunile lui
Apsu şi stabili Eşarra (întinsul cerului), locuin a cea mare, pe măsura lui. şi el făcu
marea locuin ă Eşarra cer, aici să-şi ia locul Anu, Enlil şi Ea (la babilonieni Enlil a
devenit zeul pământului şi stăpânul zodiacului, confundându-se cu Enki. Această triadă
stăpânea bolta cerească, împreună cu Soarele (şamaş). Brâul zodiacului era drumul
Soarelui. De o parte şi alta a ecuatorului ceresc se găsea zona lui Anu, a lui Enlil la
nord şi a lui Ea la sud)".
159
"El a construit sălaşuri pentru zeii mari, fixând asemănările astrale drept
constela iuni. El fixă anul şi îl împăr i în sec iuni. El puse câte trei constela iuni pentru
fiecare din cele 12 luni (fiecare semn zodicacal, ce corespunde unei luni din calendarul
lunar -- al nostru este solar -- are trei subdiviziuni numite "dekane"). După ce a definit
zilele anului prin intemediul semnelor zodiacale el întemeie sălaşul lui Nibiru (planeta
Jupiter) să arate legăturile lor, încât niciuna să nu se încalece, niciuna să nu greşească.
Alături fixă şi locul lui Enlil şi Ea".
.....................................................................................................................................
"El îl destină pe el (Sin, zeul Lunii), podoaba nop ii, să hotărască timpul. ăăLunar,
fără încetare, să- i schimbi figura! La începutul lunii să te ridici peste ară, tu trebuie să
luminezi şi cu coarnele să ară i şase zile. în ziua a şaptea să împlineşti jumătate
coroana. La lună plină să stai în opozi ie (cu Soarele)ââ".
...........................................................................................................................................
Tăbli a a şasea relatează apari ia omului, care a fost făcut din sângele demonului
Kingu amestecat cu lut. Marduk l-a creat pe om ca să-i slujească pe zei. După
organizarea lumii cereşti urmează cea pământeană. Zeii înşişi clădesc sanctuarele
Babilonului, în frunte cu Esagila. în partea a doua a tăbli ei începe lauda lui Bel-Marduk,
care continuă pe toată tăbli a a şaptea. Este de fapt o prezentare a atribu iilor zeului
suprem.
...........................................................................................................................................
(Vorbeşte Marduk:) "ăăSânge vreau să se adune, să ia fiin ă oasele, voiesc să-l fac pe
"llllu" (omul cel dintâi), "om" este numele lui. Da, vreau să-l creez pe lullu, pe om. El îi va
sluji pe zei, ca ei să se odihnească; de altfel şi calea zeilor o voi orândui cu bine. Deşi
egal onora i în două tabere vor fi împăr i i (Anunnakii şi Igigii)ââ. Ea îi răspunse,
grăindu-i lui cuvânt şi dându-i un alt plan pentru liniştirea zeilor: ăăSă fie predat unul
dintre fra ii lor; acesta să fie sacrificat pentru a se crea oamenii. Să se adune aici zeii
cei mari, să fie jertfit vinovatul, ca să dăinuiască ei (cei care fuseseră de partea lui
Tiamat)ââ".
..........................................................................................................................................."
Anunnakii şi-au deschis gurile şi i-au zis lui Marduk, stăpânul lor: ăăAcum, o, stăpâne,
care ne-ai adus eliberarea, care trebuie să fie mul umirea noastră către tine? Să clădim
un templu al cărui nume se va chema "Iată o locuin ă pentru odihna noastră", ca să ne
odihnim în el. Să construim un tron, un loc retras pentru locuin a lui şi în ziua în care
vom veni (de sărbătoarea Anului Nou) ne vom odihni acoloââ. Când Marduk auzi
acestea, luminos s-au îmbujorat trăsăturile fe ei sale, ca ziua: ăăCa cea a mândrului
Babilon, a cărui clădire voi a i cerut-o, să fie numită "Sanctuarul"ââ". Anunnukii şi-au
pus la lucru uneltele şi un an întreg ei au lucrat la cărămidă. Când anul următor a sosit
ei au înăl at sus capul lui Esagila, egalându-l pe Apsu (în măre ie). După ce au construit
un turn în trepte, înalt ca al lui Apsu, ei înăl ară acolo (în vârful zigguratului) o locuin ă
pentru Marduk, Enlil şi Ea. în prezen a lor Marduk a împodobit-o măre . Până la temelia
lui Eşarra (cerul) priveau hornurile ei. După ce au terminat construc ia lui Esagila,
Anunnakii şi-au înăl at şi ei lăcaşuri".
..........................................................................................................................................."
Pe zei, părin ii săi la banchet el (Marduk) i-a aşezat: ăăAcesta-i Babilonul, locul care
este reşedin a voastră, bucura i-vă în vatra lui, ocupa i locurile sale întinse. Marii zei şi-
160
au ocupat locurile lor, ei au pus băutura de sărbătoare şi s-au aşezat la masă. După ce
s-au bucurat aici, în Esagila cel splendid, ei şi-au oficiat riturile. Au fost fixate normele şi
toate îndatoririle lor, la to i zeii împăr indu-se ranguri atât în cer cât şi pe pământ.Cei 50
de zei fruntaşi şi-au luat locurile. Cei şapte zei ai destinului au fost puşi peste 300 în
cer".
Bibliografie: A. Negoi ă (trad.), în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Buc. 1975,
p. 11-51.
161