Civilizaţiile antichităţii

Civilizaţia Cucuteni-Tripolie
Civilizaţia egipteană
Civilizaţia mesopotamiană
Civilizaţia Indiei Antice     
Civilizaţia Chinei Antice     
Civilizaţia greacă                
Civilizaţia romană        
 Civilizaţia Cucuteni-Tripolie
Perioada neolitică (epoca neolitică: 9500 î.Hr. – epoca
metalelor) este una din epocile preistoriei în care
agricultorii şi crescătorii de animale i-au înlocuit pe
vînători şi culegători. Are loc trecerea la modul de viaţă
sedentar şi îşi fac apariţia primele localităţi, primele
meşteşuguri.
Pornind de la importanţa schimbărilor survenite, istoricii
numesc această transformare „revoluţie neolitică”.
„Revoluţia neolitică” a cuprins vaste teritorii, dînd
naştere primilor civilizații umane. În Europa, potrivit
datelor arheologice, „revoluţia neolitică” începe la finele
mileniului al VI-lea - începutul mileniului al V-lea î.Hr.
Asezari ale
culturii
cucuteni-
tripolie pe
teritoriul R.
Moldova
Cetatea Cucuteni
 Cultura Cucuteni-Tripolie este una din cele mai timpurii civilizaţii din Europa,
care s-a constituit cu cîteva secole înainte de apariţia aşezărilor umane în
Mesopotamia şi Egiptul Antic. Denumirea provine de la localităţile în
preajma cărora au fost descoperite pentru prima dată vestigii ale acesteia
(Cucuteni un sat din apropierea Iaşului (România) şi Tripolie – localitate din
Ucraina).

Civilizaţia a existat în mileniile VI-III î.Hr. şi se întindea pe un vast teritoriu

din regiunea munţilor Carpaţi pînă la cursul mijlociu al rîului Nipru, pe o
suprafaţă de 350 000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al Republicii
Moldova, României şi Ucrainei. Teritoriul ţării noastre aflîndu-se în centrul
acestui areal.
Civilizaţia Cucuteni era una protourbană cu „oraşe” cu o suprafaţă destul de
mare (cîteva zeci de hectare iar în unele cazuri 200 – 450 ha), fiind uneori
întărite cu valuri de pămînt şi şanţuri. „Oraşele” aveau o populaţie numeroasă,
ajungînd pînă la 20 000 de persoane. Aşezările erau construite pe locuri mai
mult sau mai puţin dominante în apropierea unor surse de apă. Ei locuiau în
case dreptunghiulare cu o suprafaţă mare ( între 40 şi 100 mp, dar nu lipsesc şi
cele care ating 350 mp) construite dintr-o carcasă de lemn, cu pereţii împletiţi
din nuiele şi unşi cu lut, prevăzute cu instalaţii pentru încălzire şi pentru
pregătire hranei (vetre de lut şi ruguri). 
 Locuinţele aveau unu sau două niveluri,
fiind împărţite în mai multe încăperi.

agricultura şi creşterea animalelor

grîu, orz, vitele cornute

mei, mari şi mici,
mazăre, caii şi porcii, iar
cînepă şi dintre păsări -
viţă de găinile
vie

Cîmpurile erau lucrate cu ajutorul săpăligii confecţionate din

coarne de cerb sau din lemn cu vîrful din piatră. Ulterior
pămîntul va fi cultivat cu ajutorul unei săpăligi speciale la care
erau înjugate animale de tracţiune. Recolta se strîngea cu seceri
din lemn cu lama din bucăţele de silex şi cu seceri din aramă.
 Meşteşugurile deţineau un loc important
obiecte din unelte de muncă - secera,
silex, piatră, os, sfredelul, frecătoarea, brăzdarul,
corn, lut, scoică săpăliga
şi aramă

Un grad înalt de dezvoltare a atins

prelucrarea ceramicii
Vasele cucuteniene sînt de diferite forme şi foarte frumos
ornamentate cu desene în culori. Pentru a o face mai
rezistentă, olarii ardeau ceramica în cuptoare speciale.
Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sînt roşul, albul
şi negrul.
 ţesutul metalurgia

ţesutul stofelor din cunoşteau tehnica

fire de lînă de oaie obţinerii şi prelucrării
şi cînepă aramei, din care se
confecționau cuţite, sule,
ace, iar mai tîrziu seceri,
topoare, pumnale, obiecte
de podoabă (mergele,
pandantive, brăţări etc.).
 Fiind o populaţie de agricultori, cucutenienii se
închinau divinităţilor ce simbolizau belşugul şi
fertilitatea. Divinităţile lor erau întruchipate în figurine
feminine confecţionate din lut. Sînt prezente şi statuete
ale taurilor cu coarne mari şi puternice, reprezentări ale
Zeului Soarelui.

În preajma altarelor cucutenienii se închinau zeilor şi

desfăşurau activităţi cu caracter religios.
Pe teritoriul Moldovei aşezări cucuteniene au fost
descoperite în apropierea mai multor localităţi
contemporane, precum cele din preajma satului
Vărvăreuca, Brînzeni, Văratic, Cubani, Costeşti, etc.
Cei mai mulţi cercetători sînt de părerea
că
civilizația Cucuteni-Tripolie
reperzintă unul dintre centrele arealului
proto-indo-european. Ea dispare ca
urmare a pătrunderii în regiune, în
mileniul III î.Hr., a unui nou val de
populaţie indo-europeană care a revenit
la baştină în urma schimbărilor de ordin
climatic şi demografic ce au avut loc în
Orient
În urma sintezei dintre autohtoni şi cei veniţi, îşi
face apariţia o nouă comunitate de populaţie indo-
europeană reprezentanţii căreia se vor extinde
spre sud (pelasgi, lelegi, ionieni, aheeni, eolieni,
dorieni etc.), sud-est (Asia Mică – hitiţii, carienii,
prototracii etc.) şi vest (Dalmaţia, Iliria -
ptotoitalicii), regiunile din apropierea Dunării
rămînînd un loc de interacţiune, un pod de
legătură, între aceste neamuri indo-europene. Ca
urmare a proceselor etno-lingvistice ce se petrec
în regiune îşi fac apariţia prototracii care se vor
afirma ca etnie pe arena istorică la sfîrşitul
mileniului II î.Hr. 
Civilizaţia egipteană
I. Perioada II. Perioada Regatului
predinastică  Timpuriu
(mileniul al IV-lea î.  (cca 3000 – cca 2800 î.
Hr.) în care se Hr., dinastiile I–II).
formează 42 de Unificarea Egiptului se
unităţi politice face pe timpul regelui
regionale (nome) Menes, fondatotul
dinastiei I, plasînd
capitala statului în oraşul
Memfis
 III. Perioada Regatului
Vechi (cca 2800 – cca
2250 î.Hr., dinastiile III–
VI). Egiptul devine un stat
puternic din punct de
vedere economic şi politic.
Prosperitatea economică
şi stabilitatea economică
fac posibilă perfecţionarea
sistemului de irigare şi
construirea piramidelor
faraonilor Kheops,
Khefrenos şi Mikerinos,
III. care vor deveni simboluri
ale civilizaţiei egiptene.
IV. Prima perioadă de tranziţie (cca 2250 – cca 2050 î.Hr.,
dinastiile VII–X). Este o perioadă de disensiuni interne şi de
destrămare a statului centralizat. Unul din centrele care va
contribui la reunificarea Regatului devine Teba.
V. Perioada Regatului Mediu (cca 2050 – cca 1700 î.Hr., dinastiile
XI–XIII). Se produce reunificarea Regatului şi limitarea puterii şefilor de
nome. Egiptul îşi extinde teritoriul, îndeosebi la sud. Capătă răspîndire
uneltele confecţionate din bronz, apare producţia de sticlă.
VI. A doua perioadă de tranziţie (cca 1700 – cca 1580 î.Hr.,
dinastiile XIV–XVII). Statul egiptean îşi pierde unitatea ca urmare a invaziei
hiksoşilor, triburi nomade de origine semită, care pătrund din Asia cucerind
partea de nord şi de centru a ţării. Cîrmuitorii Tebei vor conduce lupta de
eliberare care se va termina cu izgonirea hiksoşilor din ţară.
VII. Perioada Regatului Nou (cca 1580 – cca 1070 î.Hr., dinastiile
XVIII–XX). Este perioada de apogeu din istoria civilizaţiei egiptene. Egiptul
cucereşte vaste teritorii extinzîndu-şi frontiera de est pînă la Eufrat, iar la
sud, pînă la al treilea prag al Nilului. Faraonii depun mari eforturi pentru a
menţine în supunere acest întins imperiu în lupta cu Regatul Hitit, iar mai
tîrziu cu aşa-numitele popoare ale mării.
 VIII. Perioada tardivă (cca 1070 – 525 î.Hr., dinastiile XXI–XXVI). O
perioadă de tulburări, invazii şi dominaţii străine: libiană, nubiană, asiriană. În
timpul dinastiei XXVI, are loc ultima ascensiune a Egiptului, aşa-numita
renaştere Saită.
IX. Perioada dominaţiei persane (525–405 î.Hr., dinastia XXVII).
Regatul persan cucereşte Egiptul. Ca urmare a sporirii impozitelor şi a
abuzurilor persane, egiptenii se răzvrătesc şi îşi eliberează ţara.
X. Ultima perioadă de independenţă a Egiptului (405–342 î.Hr.,
dinastiile XXVIII–XXX). Eliberarea ţării a degenerat în disensiuni interne care
vor slăbi Egiptul şi vor restabili dominaţia persană.
XI. Perioada dominaţiilor persană, elenistă şi romano-
bizantină (342 î.Hr.– 646 d.Hr.). În 332 î.Hr. dominaţia persană a fost
înlocuită prin cea macedoneană ca urmare a cuceririi Egiptului de către
Alexandru cel Mare. După destrămarea Imperiului lui Alexandru, în Egipt se
instaurează dinastia elenistică a Ptolemeilor, care a durat pînă la cucerirea
romană în anii 30 ai secolului I î.Hr.
Moştenirea civilizaţiei egiptene este semnificativă, inclusiv pentru
lumea greco-romană care a preluat şi valorificat diferite realizări
ale culturii Egiptului Antic. 
Civilizaţia mesopotamiană
• I. Perioada sumeriană începe
la sfîrşitul mileniului al IV-lea
î.Hr. În partea de sud a
interfluviului Tigru – Eufrat se
dezvoltă o strălucitoare
civilizaţie a triburilor
sumeriene, o populaţie cu
rădăcini enigmatice. Potrivit
unor cercetători sumerienii au
avut origini protoindo-
europene. Civilizaţia
sumeriană este reprezentată
de mai multe oraşe-state
prospere: Ur, Uruk, Eridu,
Lagaş, Umma, Nipur, Larsa
ş.a. Fiecare oraş-stat avea un
conducător, numit patesi sau
ensi, şi învestit cu atribuţii
politice şi religioase.
Sumerienii au creat sistemele
de irigare, au inventat scrierea
cuneiformă, au pus bazele unei
arhitecturi monumentale
folosind în calitate de materie
primă cărămida de lut uscată la
soare. Aceste realizări au fost
preluate şi de alte popoare din
Orient.
• II. Perioada akkadiană îşi are
începutul în a doua jumătate a
mileniului al III-lea î.Hr., cînd în
Mesopotamia se instaurează
dinastia akkadiană. ei au fost
continuatorii civilizației
sumeriene. Cel mai de seamă
suveran al akkadienilor a fost
Hammurabi (secolul XVIII
î.Hr.), pe timpul căruia are loc
ascensiunea spectaculoasă a
oraşului Babilon, care devine
un important centru economic
şi cultural. Acest rege este
renumit şi prin faptul că pe
timpul său a fost elaborată
cea mai valoroasă operă
juridico-administrativă a
Orientului Antic care a
unificat normele dreptului civil,
penal şi comercial – Codul de
legi al lui Hammurabi.
Domnia lui Hammurabi
reprezintă epoca de aur a
civilizaţiei babiloniene
• III. Perioada asiriană se
instaureaz în secolul al XII-lea
î.Hr.,
• În secolele VIII – VII î.Hr., în
domnia lui Sargon al II-lea (721–
705 î.Hr.) şi Aşurbanipal (669–
626 î.Hr.), Asiria atinge apogeul
puterii sale, stăpînind o bună parte
din Orientul Apropiat. Avînd o
armată regulată şi bine organizată,
o adevărată maşină de război,
Asiria a ignorat interesele
popoarelor supuse, asigurîndu-şi
dominaţia prin atrocităţi devenite
proverbiale şi prin practica de
deportări în masă. Militarizarea şi
birocratizarea excesivă au
determinat slăbirea Asiriei. La
sfîrşitul secolului al VII-lea î.Hr.
Asiria cade sub loviturile
babilonienilor, mezilor şi sciţilor, iar
în 612 î. Hr. a fost distrusă
faimoasa capitală a imperiului –
oraşul Ninive. În istoria civilizaţiei
Asiria a lăsat vestigii ale unei
superbe arte monumentale.
• IV. Regatul Noului
Babilon. 
• După prăbuşirea Asiriei,
pe arena politică revine
Babilonul. Sub regele
Nabucodonosor (605-
562 î.Hr.) autoritatea
babiloniană se extinde
asupra întregii
Mesopotamii, sînt supuse
Siria, Iudeea, Fenicia şi
Palestina. Acest rege
face din Babilon cel mai
prosper oraş al Orientului,
împrejmuindu-l cu noi
ziduri, ridicînd temple şi
palate. Urmaşii săi însă
au fost înfrînţi de un nou
cuceritor venit din est,
Cyrus, regele perşilor,
care în 539 î.Hr. supune
Babilonul.
 Moştenirea culturală a civilizaţiei
mesopotamiene este considerabilă.
Anume aici apar primele biblioteci
şi arhive, sînt ridicate temple şi
palate monumentale. 
Civilizaţia Indiei Antice

Pictură
din
peştera
Sigiriya
La originile civilizaţiei indiene se află civilizaţia Indus, după
denumirea fluviului pe cursul căruia este localizată. Este o
civilizaţie fluvială cu o agricultură bazată pe irigare. Ea se
constituie în mileniul al III-lea î.Hr. avînd ca fondatori triburile
dravidienilor.
Arheologii au descoperit cîteva sute de aşezări atribuite civilizaţiei
Indus, printre care se evidenţiază Mohenjo-Daro şi Harappa.
Acestea impresionează prin rigoarea planificării urbanistice şi
tehnica construcţiilor: străzile pavate cu lespezi de piatră, casele
din cărămidă arsă cu 2-3 etaje, sistem de canalizare. Majoritatea
populaţiei se îndeletnicea cu agricultura, meşteşugăritul, iar
negustorii au stabilit legături comerciale cu regiuni îndepărtate.
Astfel, sigilii cu scrierea proprie acestei civilizaţii, nedescifrate pînă
în prezent, au fost descoperite în Asia şi Mesopotamia. După
1700 î.Hr. civilizaţia Indus decade, iar valea Indusului îşi pierde
statutul de centru cultural.

• secolele XV–VI î.Hr.
este de obicei numită
India vedică,
deoarece singurele
izvoare pentru
cunoaşterea acestei
epoci sînt vedele,
cărţile sacrale ale
arienilor.
• Secolele VI–III î.Hr.
reprezintă epoca
apariţiei şi răspîndirii
religiei budiste
Către secolul al IV-lea î.Hr.
statul Magadha dobîndise
supremaţia, iar oraşul
Pataliputra pentru şase
secole va rămîne capitala
statelor indiene.

Primul stat indian - dinastia Maurya (322–185 î.Hr.). .

Apogeul puterii politice şi al realizărilor culturale este
atins pe timpul regelui Aşoka, după moartea căruia
acest stat începe să se destrame
Civilizaţia Chinei Antice
 Civilizaţia Chinei Antice s-a
constituit în mileniile V–III î.Hr. pe
cursul mijlociu al rîului Huanghe şi
timp îndelungat s-a dezvoltat în
condiţii de relativă izolare
• Epoca dinastiei Shang • (1066–249 î.Hr.).
cuprinde perioada 1711– Epoca dinastiei Zhou a
1066 î.Hr. asigurat progrese
importante ale
În 221 î.Hr., asumîndu-şi agriculturii, vieţii
urbane, meşteşugurilor,
titlul de împărat, Qin comerţului şi culturii
Shihuangdi fondează
dinastia Qin, de la care
vine şi numele de China.
• Regimul despotic al • Căpetenia răsculaţilor,
suveranilor Qin a provocat generalul Liu Bang, a
inaugurat o nouă dinastie –
o mare răscoală
Han, care va domni pînă în
ţărănească însoţită de 220 d.Hr. Împăraţii Han şi-au
rebeliuni locale şi anarhie extins dominaţia asupra
în provincii. Izbucneşte un Indochinei, Coreei şi
război civil, în urma căruia Turkestanului şi au respins
dinastia s-a prăbuşit atacurile hunilor.

Pe ruinele Imperiului Han în secolul al III-

lea se înalţă trei state de sine stătătoare –
Wei, Şu şi U. Începe epoca celor Trei
Regate
Civilizaţia greacă

Acropol din
Afina, Odeonul
Herod , Attica
 Situată în bazinul răsăritean al
Mării Mediterane, Grecia este
înconjurată de circa 2000 de insule
şi brăzdată de munţi. Peninsula şi
insulele sînt sărace în zăcăminte
minerale.
• I. Epoca • II. Epoca creto-
minoică (3000 –1200 miceniană (1600 –
î.Hr.). 1100 î.Hr.). – etapa
etnogenezei grecilor
• III. Epoca
• IV. Epoca
arhaică (secolele XI-VI
clasică (secolul al V-lea
î.Hr.). În această
î.Hr.). Reprezintă apogeul
perioadă îşi fac apariţia şi
civilizaţiei greceşti,
se dezvoltă oraşele-state
secolul ei de aur
(polisurile) şi începe
procesul colonizării, Atena devine cea mai puternică
şi strălucită cetate a Greciei.
Atena cunoaşte apogeul
înfloririi sale economice, politice
Către anul 800 î.Hr. se şi culturale. Pericle,
constituie eposul conducătorul atenian, devine
homeric (Iliada şi simbolul gloriei ateniene, iar
cercul format în jurul lui include
Odiseea) care figuri din cele mai
reprezintă momentul reprezentative ale epocii –
apariţiei limbii greceşti. Sofocle, Herodot, Fidias,
Anaxagoras etc.
V. Epoca elenistică (secolele IV î.Hr.–II î.Hr.). Este
perioada hegemoniei macedonenilor, începută de Filip al II-
lea şi continuată de fiul său Alexandru cel Mare care au
cucerit nu doar lumea greacă, ci şi o mare parte din Orient,
creând unul dintre cele mai mari imperii ale antichităţii. Sub
aspect cultural a fost epoca răspândirii culturii şi civilizaţiei
greceşti în afara graniţelor ei etnice. Limba greacă (koine)
devine limba oficială în tot imperiul, dar şi limba culturii prin
intermediul căreia valorile culturii elene au fost difuzate
printre alte popoare. Elementul elen dobândeşte un rol
dominant atât în viaţa economică, cât şi în cea politică şi
culturală. Tot atunci are loc asimilarea treptată a culturii
greceşti de către romani. 
Civilizaţia romană
 Ro a
e
gu ma
şa ver a f
I. Epoca regală  e
e
m i
ie r
pt na os t
în şulu n
e
re tă d t (753 î.Hr.–510 î.Hr.) ra
o ma 3 î. î Hr .
gi e Ro l 75
n u
a

n e
u
si i
n
x pa ome
ă e R
x im lă a ile ,
ma itoria t u r
r t r a
gis e
te
dominatului (284–476). l
epoca ma unări e şi
principatului (27 ad pular
î.Hr. –284 d.Hr.) po atul
n
se
III. Epoca imperială II. Epoca Republicii
 (27 î.Hr.– 476 d.Hr.).  (510 î. Hr. – 27 î.Hr.).
Modul de viaţă în societatea antică
• Jocurile olimpice se
desfăşurau din patru în
patru ani, începînd cu
776 î.Hr., în localitatea
Olimpia din Pelopones, în
cinstea lui Zeus şi a soţiei
sale, Hera. Cu o lună
înainte de începerea
concursului, înceta orice
conflict militar între cetăţi,
pentru ca atleţii din toate
polisurile greceşti să
poată participa la
întreceri. Jocurile
atrăgeau o mulţime
imensă pentru vremurile
acelea, circa 20 000 de
persoane.
• Programul competiţiilor
era neschimbat,
incluzînd:
• în prima zi: cursa de
care şi călare pe cai; 
a doua zi: aruncarea
discului, săritura în
înălţime şi aruncarea
suliţei;
a treia zi: sacrificii şi
procesiune. Probe
rezervate „tinerilor”:
curse la 200 şi 400 m,
lupte şi pugilism;
a patra zi: diverse
curse, lupte, pugilism,
curse în echipament
militar.
 Aceste probe au rămas, practic, neschimbate
pînă în anul 388 d.Hr., cînd s-a desfăşurat ultima
întrecere, deoarece împăratul roman Teodosiu a
interzis, jocurile în 393 d.Hr.
Singura recompensă pe care o primeau atleţii
era o coroană de măslin, gloria lor era însă
nepieritoare.
Olimpiadele, perioada de patru ani dintre
competiţii, au fost pentru greci mijlocul de a socoti
anii. Jocurile olimpice au durat aproape 12
secole. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1896,
Jocurile olimpice s-au reluat la Atena la
propunerea lui Pierre de Coubertin.
Regale
Hammurabi
primind
legile de la
zeul
soarelui.
Babilon,
sec.XVIII
i. Hr