Antichitatea este epoca istorică de la inventarea scrierii și începutul înregistrărilor
istorice până la debutul Evului Mediu. Această perioadă a durat trei milenii și jumătate din anul 3000 î.e.n. până la căderea Imperiului Roman de Apus în 476 e.n. Reprezintă epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații. Antichitatea se împarte în trei mari perioade: Perioada veche Perioada clasică Perioada târzie Irakul este locul unde a luat naștere civilizația: civilizația sumeriană. Tărâmul dintre cele două fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm arid, cu lagune și mlaștini, denumit de greci „Mesopotamia”, este considerat de istorici ca fiind leagănul civilizației[1][2][3]. În sudul Irakului, acum 5000 de ani, a avut loc o explozie economică a orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagaș, Eridu ce au prosperat. În Uruk locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși Ghilgameș[4], fiind descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din cărămizi arse, cu grădini, pământuri în afară, și un templu dedicat zeiței Iștar. Un alt leagăn important al civilizației este în Siria [5], în orașele nou descoperite situate lângă situl arheologic Tell Brak din nordul Mesopotamiei, de o suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă centrală, unde s-au găsit fragmente ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii despre modul de organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și modelate repede cu o matriță. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție. Reprezentanti: Aristotel, Herodot, Xenophon, Pitagora, Hippocrate, Pericle