Strofa a doua ilustrează spațiul poetic interior.

In epitetul “(dormea)
întors” constă misterul poeziei. Este vorba, probabil, cum va spune Blaga,
de întoarcerea cu fața spre apus (“a fi întors înseamnă a fi cu fața spre
moarte”). Metafora “amorul meu de plumb” sugerează ideea că efectul
toxic al plumbului a cuprins și lumea interioară. Imaginea tragică si
absurdă a înstrăinării de sine este transmisă prin formula “Stam singur
lângă mort”. Incercarea de salvare este iluzorie: “Si-am început să-l strig” .
Metafora “aripile de plumb” presupune zborul în jos, căderea surdă şi grea,
imposibilitatea evadării, moartea afectivităţii.

Din punct de vedere structural, titlul este sintetic. In sens conotativ, are
o gamă largă de semnificații conferite de caracteristicile fizice și chimice
ale metalului:
• greutatea: apăsarea sufletească
• cenușiul: monotonia
• maleabilitatea: dezorientarea, labilitatea psihică
• toxicitatea: degradarea, dematerializarea, universul decadent
Sub aspect fonetic, sonoritatea surda a cuvantului (4 consoane și o
singură vocală), sugerează închiderea definitivă a spațiului existențial, fără
soluții de ieș ire.

Motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al

morții: plumbul, cimitirul, sicriele, cavoul, vântul, frigul, somnul. Ele se
asociază cu stări sufletești sau existențiale nelămurite, confuze, care
constituie obiectul poeziei simboliste: spleen-ul, singurătatea, izolarea,
angoasa, disperarea etc.

Sursele expresivității și sugestiei se află la toate nivelurile limbajului

poetic. La nivel fonetic, sonoritatea gravă și sumbră a cuvântului din titlu
reflectă ideea de claustrare. Consoanele (p, b, s, ș), dar și vocalele
(ă, â, o, u) imprimă versurilor o muzicalitate stranie, terifiantă. Verbele
auditive au valoare de simbol, iar sonoritatea stridentă a acestora
sugerează disperare, tristețe: “să strig”, “scârțâiau”.