CAPITOLUL ΙV

CĂNTAREA TRISAGHIONULUI ŞΙ AŞEZAREA ÎΝ ABSIDĂ

Ectenia mare, în două documente datate secol XIV poartă numele de ,,prima ectenie".

1. Practica actuală

Cântarea trisanghionului începe după ce diaconul adresează preotului, Binecuvintează,

stăpâne, vremea (cântării) întreit-sfinte. Greci și melchiți au un ados care nu există la slavi și
români.

Prin binecuvântarea preotului, Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui şi
Fiului şi Sfâutului Duh, acum şi pururea...

În momentul în care strana cântă trisaghionul, clericii îl recită încet înaintea Sfintei mese,
făcând trei închinăciuni. Se sărută Evanghelia și Sfânta masă de preot și Sfânta masă de diacon.

Trisanghionul în anumite zile din an poate fi înlocuit cu un alt imn.

2. Introducerea trisaghionului

Locul ecteniei mari, înainte de primul antifon, aduce neclarități privind introducerea cântării.
Doxologia apare în documente secol XII, rugăciunea înaintea de doxologie la unele documente și
în timpul cântării la majoritatea documentelor.

În unele documente doxologia este rostită în taină, iar în altele cu voce tare. Situează
rugăciunea în timpul cântării fără o introducere a imnului. Doxologia este separată de textul
rugăciunii, pentru a fi utilizată ca introducere a imnului și este o practică veche.

Semnul făcut de diacon cu orarul este comun tutror celor 3 grupe de documente, inițial era
semnul pentru începerea trisanghionului.

Diataxa Atena 662, cel mai vechi document care conține o formulă de solicitare a
permisiunii. Diaconul cere permisiunea cântării trisanghionului, sub diverse forme de-a lungul
timpului, preotul îl însemnează cruciș.

Slujbenic-ul ucrainean, separă binecuvântarea de doxologie.

3. Textul trisaghionului

Este alcătuit din două părți, o aclamație și o rugăciune. La bizantini, la slavi și la români
forma trisanghionului este: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne
pe noi !”. Traducătorii arabi bizantini au expus trisanghionul, Sfânt (este) Dumnezeu, sfânt (este)
Cel Tare, sfânt (este) Cel fără de moarte! Miluieşte-ne pe nοi!. Traducerea siriană și cea
maronită, Sfânt (eşti) Tu, Durnnezeule; sfânt (eşti) Tu, Cel Tare, sfânt (eşti) Τu, Cel fără de
moarte! Miluieşte-ne pe noi! Versiunile armene și latine respectă forma originală.

4. Originea trisaghionului

A fost cântat pentru prima dată, conform mărturiei istorice, la Sinodul de la Calcedon (451
d. Hr. ). Legenda spune că imnul a fost auzit de un copil care a fost răpit până la al treilea cer.
Monahul Iov, în secolul al VI-lea, explică originea textului imnului, este alcătuit din imnul
Heruvimilor și din Psalmul 41 și este revelat.

5. Sens trinitar sau hristologic?

Petru Foulon, a adăugat imnului, „Cel ce ai fost răstignit pentru noi", astfel a avut loc o
controversă. Armenii au asimilat adaosul. Bizantinii consideră imnul trinitar. Imnul este adresat
de fapt lui Dumnezeu.

Trisaghionul, după conținutul său, este cântat lui Dumnezeu, Care este Unul şi Treime, dar
nu subliniază un sens trinitar explicit.