SUPORT DE CURS

CÂNT și ritual bizantin 7

2018-2019

Lect. univ. dr. Iosif Gyulai Mureșan

 Cântarea veacului al IV-lea în Biserica din Țara Sfântă, Antiohia și Siria

Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) s-a născut într-o familie creștină evlavioasă. Bun
cunoscător al Sfintei Scripturi, al Sfintei Tradiții și al operelor înaintașilor săi, Sfântul Chiril avea
o aleasă cultură profană. Se pare că a fost monah. A ajuns episcop al Ierusalimului, fiind
cunoscut ca luptător împotriva arianismului și „cel mai mare catehet patristic al Palestinei”1. A
lăsat Bisericii mai multe scrieri, printre care Catehezele sale în număr de douăzeci și trei,
adresate catehumenilor, lucrări deosebit de valoroase pentru practica muzicală a Ortodoxiei.
În Procateheze XIV, observăm mulțimea catehumenilor din Biserica Ierusalimului în
așteptarea exorcizării, ritualul dinaintea botezului. Recitarea psalmilor se făcea în liniște: „Eita
oi andrev kaqezomenoi ecetwsan biϐlion crhsimon : kai o men tiv anaginwsketw, o de
tiv akouetw. Kan mh biϐlion parh, o men proseucesqw, o de ti crhsimon laleitw. Kai o
sullogov palin o parqenikov outw suneilecqw h yallwn h anaginwskwn hsuch : wste
lalein men ta ceilh, mh akouein de ta allotria wta : Gunaiki gar lalein en ekklhsia ouk
epitrepw. Kai h eggamov de omoiwv mimeisqw, kai proseucesqw, kai ta ceilh kineisqw,
fwnh de mh akouesqw”2.
„Bărbații, atunci, trebuie să stea și să se ocupe cu o carte folositoare: unul să citească
iar altul să asculte. Dacă nu este nici o carte, unul să se roage, altul să spună ceva folositor.
Toate fecioarele oricum vor fi adunate laolaltă, în liniște recitând psalmi sau citind, așa încât
buzele lor să se miște, dar urechile altora să nu audă – Pentru că nu îngădui ca o femeie să
vorbească în biserică (I Cor. 14, 34). Și femeia măritată va face întocmai: se va ruga și își va
mișca buzele, timp în care nu va da voie vocii să fie auzită” (trad. n.).
Un exemplu de cântare la Taina Sfântului Botez în Biserica primară este oferit de alt text
aparținând Sfântului Chiril al Ierusalimului, de la Procateheze XV: „Hdh umwn ta wta wsper
kathceisqw : poqhsate ekeinhn thn kalhn hchn, ote umwn swqentwn oi aggeloi
epifwnhsousi: Makarioi wn afeqhsan ai anomiai, kai wn epekalufqhsan ai amartiai: ote,
wsper asterev thv Ekklhsiav, eiselqhte faidroi tw swmati kai fwteinoi th yuch”3.
„Chiar și acum, să răsune în urechile tale acel sunet dulce, pe care îți dorești să-l auzi
cântat de îngeri, după ce ai fost salvat: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au
acoperit păcatele (Ps. 31, 1), când intri, ca și aștrii Bisericii, strălucitor în trup și luminos în
suflet” (trad. n.).
Oficiul clerical al cântăreților are temei și în Cateheze XIII, 26: „Kai tom en merizuntai,
peri toutou de lafcanousin: ara kai touto gegraptai; Oidasin oi spoudaioi thv Ekklhsiav
yalmwdoi, oi tav aggelikav mimoumenoi stratiav, kai pantote ton Qeon anumnountev: oi
kataxioumenoi yallein en tw Golgoqa toutw, kai legein: Diemerisanto ta imatia mou
eautw, kai epi ton imatismon mou eϐalon plhron”4.
„Au împărțit mantia și au tras la sorți pentru cămașă. Nu este scris așa? Zeloșii cântăreți
(yalmwdoi) ai Bisericii știu, ca cei ce imită oștile îngerești și cântă lui Dumnezeu în tot timpul;
ei sunt aflați drepți să cânte la această Golgota și să spună: Împărțit-au hainele mele loruși și
pentru cămașa mea au aruncat sorții (In. 19, 24)” (trad. n.).

1
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III..., p. 536-544.
2
S.P.N. Cyrilli, Archiepiscopi Hierosolymitani, Procatechesis XIV, în P.G., t. XXXIII, Paris, col. 356.
3
Ibidem, col. 360.
4
Ibidem, col. 804-805.
 Din Catehezele Mistagogice V, VI, aflăm că și la Ierusalim, ca de altfel în multe alte
locuri, în cadrul cântărilor de la oficierea Sfintei Liturghii creștinii cântau doxologia, alăturându-
se la cântarea oștirilor cerești: „Mnhmoneuomen kai twn serafim, a en Pneumati agiw
katakaluptonta to proswpon, taiv de dusi touv podav, kai taiv dusi petomeka, kai
legonta. Agiov, agiov, agiov Kuriov Saϐawq. Dia touto gar thn paradoqeisan hmin ek
twn serafim qeologian tauthn legomen, opwv koinwnoi thv umnwdiav taiv uperkosmioiv
genwmeqa stratiaiv”5.
„Îi chemăm în minte și pe serafimi, pe care Isaia i-a văzut în Duhul Sfânt, prezenți într-
un cerc deasupra tronului lui Dumnezeu, acoperindu-și fețele cu două aripi, cu două picioarele
și cu două zburând și zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot (Is. 6, 3). De aceea recităm
această doxologie, transmisă nouă de către serafimi, ca împreună să fim părtași la cântarea
oștirilor cerești” (trad. n.).
Probabil cel mai vechi amănunt, despre cântarea din timpul împărtășirii credincioșilor,
apare în Catehezele Mistagogice V, XX. Stihul al nouălea, din Psalmul XXXIII, a rămas în
practica muzicală a Bisericii Ortodoxe până astăzi, fiind cântat la strană atât psaltic, cât și în
armonia corală: „Meta tauta, akouete tou yallontov, metu melouv qeiou protrepomenou
umav eiv thn koinwnian twn agiwn musthriwn, kai legontov: Geusasqe kai idete, oti
crhvtov o Kuriov”6.
„După aceste lucruri, ascultați la cântăreț, care ne invită cu o melodie sfântă, la
comuniune în sfintele taine și spune: Gustați și vedeți că bun este Domnul (Ps. 33, 9)”.
Sfântul Epifanie de Salamina (315-403) s-a născut într-o familie creștină din regiunea
Gaza. Iubitor al vieții monahale și ucenic în pustiul Egiptului, Sfântul Epifanie a întemeiat o
mănăstire în satul natal, pe care a condus-o aproximativ treizeci de ani. A studiat ebraica, greaca,
latina, siriaca și copta. A fost ales episcop la Salamina, în Cipru (363). S-a remarcat prin
combaterea ereziilor și prin organizarea vieții monahale. Opera reprezentativă a Sfântului
Epifanie, bogată în materiale de valoare teologică și istorică, este Panarion = Cutia cu doctorii
contra tuturor ereziilor7, pentru cei mușcați de șarpele ereziei, de unde extragem referința
muzicală cu privire la alegoria aulos - șarpele diavol:
Panarium XXV, 4: „Kai gar kai autov o aulov mimhma esti tou drakontov, di ou
elalhsen o ponhrov, kai hpathse thn Euan. Apo tou tupou gar ekeinou kata mimhsin o
aulov toiv anqrwpoiv eiv apathn kateskeuasqh. Kai ora ton tupon, on autov o aulwn en
tw aulw poieitai. Aulwn gar anw ananeuei, kai katw kataneuei : dexia te klinei kai
euwnuma omoiwv ekeinw. Toutoiv gar kai o diaϐolov toiv sxhmasi kecrhtai, ina kata twn
epouraniwn endeixhtai thn blasfhmian, kai ta epi thv ghv afanismw afanish, kai omou
sumperilaϐh thn oikoumenhn, dexia te kai euwnuma lumainomenov touv th planh
peiqomenouv te kai qelgomenouv, wsper dia mousikou organou, taiv fwnaiv taiv
peplanhmenaiv”8.
„De fapt, aulosul însuși este o imitație a șarpelui prin care cel rău a vorbit și a înșelat-o
pe Eva. Pentru aceasta a fost in asemănare, a acelui fel după care a fost făcută aula, cu scopul
de a amăgi lumea. Și observ tipul pe care, cel ce cântă la aulă, îl reprezintă ca instrument.
Pentru că cel ce cântă își aruncă capul pe spate, apoi se apleacă spre înainte; se înclină la

5
Ibidem, col. 1113.
6
Ibidem, col. 1124.
7
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III..., p. 575-579.
8
S. Epiphanii, Panarium, Adversus Haereses XXV, IV, Lib.I, Tom. II, în P.G., t. XLI (Tomus primus), Paris, 1863,
col. 325-328.
dreapta, apoi, asemănător, la stânga. Acum, diavolul a folosit aceleași gesturi, pentru a se
împăuna, cu blasfemie, în fața locuitorilor raiului și să aducă distrugere cumplită lucrurilor pe
pământ, dintr-o dată cuprinzând întreaga lume, aducând dezastru în stânga și în dreapta, celor
convinși și fermecați de înșelătoria lui, ca și tonurile amăgitoare ale unui instrument muzical”
(trad. n.).
Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407) s-a născut în Antiohia. Educația creștină a primit-o
de la mama sa, Antusa, iar pe cea profană de la retorul Libaniu și filosoful Andragatiu. A fost
arhiepiscopul Constantinopolului, unul dintre cei patru mari Sfinți Părinți ai Bisericii (alături de
Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa), autor al unei vaste opere
literare. Amintim Omiliile la Facere, Omiliile la Matei, Omiliile despre pocăință, Despre
căsătoria a doua a văduvelor, Omilia habita in magnam hebdomadam, Panegirice, Comentariile
la Psalmi, Comentariul la profetul Isaiia, Omilia I la Ozia, Omiliile la Faptele Apostolilor și la
Epistola I Corinteni, Omiliile la Coloseni, I Timotei și Evrei, Homilia II, dicta postquam
reliquiae martyrum și Despre penitență. Toate aceste lucrări conțin un bogat material cu
informații muzicale.
Astfel, în Omilia XXIX la Facere, Sfântul Ioan pomenește despre înțelepciunea divină
insuflată omului pentru arta muzicii: „Uite, iubite, lumea pășește încetul cu încetul tot mereu
înainte, că viața începe să se organizeze, că oamenii, unul câte unul, descoperă, cu ajutorul
înțelepciunii date de Dumnezeu firii omenești, tot felul de arte și meserii și așa au apărut în lume
artele și meseriile. Cel dintâi om a descoperit lucrarea pământului, altul păstoritul, altul
creșterea vitelor, altul muzica, altul lucrarea fierului și a aramei, iar dreptul Noe, cu ajutorul
învățăturii sădite în sufletul lui de Dumnezeu, a descoperit lucrarea viței de vie”9.
Omilia LVI, I, la Facere, menționează că la petrecerile de nuntă ale creștinilor sunt
interzise obiceiurile lascive ale banchetelor păgâne, manifestate prin dansuri desfrânate și
instrumente muzicale: „Ai văzut cu câtă cuviință făceau cei vechi nunțile? Auziți toți cei care vă
dați în vânt după petreceri drăcești, toți cei care murdăriți chiar de la început sfințenia nunții.
Erau oare fluiere? Erau oare chimvale? Erau oare dansuri drăcești? Nu! Spune-mi, pentru ce
aduci în casă chiar de la început o atât de mare vătămare, pentru ce chemi oameni de pe scenă
și de la teatru, ca să pângărești cu o cheltuială nesăbuită cumințenia miresei și să-l faci pe mire
și mai fără de rușine?”10.
Lucrarea Despre căsătoria a doua a văduvelor, 2, impune aceeași interdicție în cazul
celei de a doua căsătorii: „Din pricina aceasta legiuitorii, cuprinzând într-o privire de ochi toate
aceste neajunsuri ale căsătoriei a doua, pentru a mângâia pe cei îndurerați de măritișul
văduviei, dar pentru a se apăra și pe ei înșiși – că n-au legiuit căsătoria a doua din proprie
inițiativă, ci împotriva dorinței lor și de teamă să nu dea naștere unui rău mai mare – n-au
îngăduit la a doua căsătorie veselie și petrecere, n-au îngăduit nici muzică, nici cântece de
nuntă, nici cununii; nu au îngăduit nimic din ceea ce face podoaba și frumusețea unei nopți de
nuntă”11.

9
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere (I), XXIX, III, în Scrieri, Partea întâi, în col. „Părinți și ScriitoriBisericești”,
vol. 21, trad., introd., indici și note de Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1987, p. 367.
10
Idem, Omilii la Facere (II), LVI. I, în Scrieri, Partea a doua, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 22, trad.,
introd., indici și note de Pr. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1989, p. 221.
11
Idem, Despre căsătoria a doua a văduvelor, trad. și note de Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 169.
 Omilia XI, 7, la Matei, precizează, de asemenea, cântarea responsorială de la slujbele
creștinilor: „Și totuși aici în biserică avem învățători mai mulți și mai buni! La fiecare slujbă vă
dăm ca învățători pe profeți, pe apostoli, pe patriarhi și pe toți drepții. Și nici așa nu folosiți
ceva! Ci, după ce cântați doi sau trei psalmi iar rugăciunile obișnuite le spuneți la întâmplare și
cum se nimerește, plecați acasă socotind că aceasta este de ajuns pentru mântuirea voastră”12.
În Omilia XXXI, 2, la Matei, Sfântul Ioan amintește, în mod sarcastic, despre
instrumentele muzicale folosite de evrei la priveghi: „Și venind în casa dregătorului și văzând
cântăreții din fluier și mulțimea tulburată, a zis: Depărtați-vă, că fata n-a murit, ci doarme!. Și
râdeau de El. Frumoase mărturii pentru mai marii sinagogilor, dacă la înmormântare puneau
cântăreți din fluiere și din chimvale ca să le stârnească jalea!”13
Omilia LXVIII, 3, reprezintă un frumos elogiu adus vieții și spiritualității monahale a
veacului al IV-lea. Corul fraților din mănăstire cânta Gloria in excelsis și imnuri, asemănându-se
cu îngerii: „Aceste stele ale lumii, când răsare soarele, dar, mai bine spus, cu mult înainte de
răsăritul soarelui, se scoală din pat sănătoși, cu mintea limpede și treji – că nu-i necăjește
supărarea, grija, durerea de cap, oboseala, roiul de afaceri; nimic din acestea, ci trăiesc ca
îngerii în cer – se scoală, așadar, îndată din pat, veseli și voioși; alcătuiesc un singur corp și cu
cugetul plin de bucurie cântă cu toții ca și cum ar avea un singur glas, cântă imnuri
Dumnezeului universului, lăudându-L atât pentru binefacerile făcute lor, cât și pentru
binefacerile făcute întregii lumi. Încât, dacă vreți, lăsându-l pe Adam, să întrebăm: în ce se
deosebește de îngeri corul acesta care cântă pe pământ și spune: Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire, îmbrăcămintea lor este vrednică de
bărbăția lor… Apoi, când spun acele cântări, plecându-și genunchii, Îl roagă pe Dumnezeu Cel
lăudat de ei pentru lucruri care nici nu le trec unora prin minte”14.
În Omiliile despre pocăință, Omilia a cincea, instrumentele muzicale sunt înțelese
alegoric: „Eu, ca un copil de cioban, așezat la umbra acestui sfânt locaș ca la umbra unui stejar
sau fag, am cântat dintr-un mic fluier; părintele nostru însă, ca un maestru cântăreț, care, cu
chitara de aur acordată, deșteaptă întreg teatrul cu simfonia cântecului său, tot așa și el, nu cu
simfonia sunetelor coardelor chitarei, ci cu simfonia cuvintelor și faptelor sale ne va da mult
folos”15.
Tot alegoric prezintă Sfântul Ioan spectacolele cu muzica lor profană, în Omilia a șasea:
„Când diavolul duce pe locuitorii orașului la teatru, îi azvârle ca într-un cuptor! Așa îi arde! Nu
pune dedesubt vreascuri, ca atunci barbarul acela din Babilon, nici păcură, nici câlți, nici
smoală, ci alte materii, cu mult mai cumplite: chipuri desfrânate, cuvinte de rușine, trupuri
dezgolite, cântece pline de păcate”16.
În Sermones panegyrici, De S. Bernice et Prosdoce 3, Sfântul Ioan face o paraleleă între
priveghiul evreilor și al creștinilor (vezi Omilia XXXI, 2, la Matei). Spre deosebire de cei dintâi,

12
Idem, Omilii la Matei, Omilia XI, 7, în Scrieri, Partea a treia, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, trad.
și note de Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994,
p. 142.
13
Idem, Omilia XXXI, 2, în Scrieri, Partea a treia, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, trad. și note de Pr.
Prof. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 384.
14
Idem, Omilia LXVIII, 3, în Scrieri, Partea a treia, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, trad. și note de
Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 780-
781.
15
Idem, Omilia a cincea – La Profeții Iona, Daniel și la Cei trei tineri, în Omiliile despre pocăință trad. de Pr. Prof.
D. Fecioru, Ed Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, p. 94.
16
Ibidem, p. 98-99.
creștinii folosesc psalmii și cântările duhovnicești, ca speranță și mângâiere: „Dia touto para
men thn archn epi toiv nekroiv kopetoi tinev egignonto kai qrhnoi, nun de yalmoi kai
umnwdiai. Eklausan goun ton Iakwϐ tessarakonta hmerav, eklausan kai ton Mwushn
eterav tosautav oi Ioudaioi, kai ekoyanto, epeidh qanatov tote o qanatov hn : nuni de
ouc outwv, alla umnwdiai kai eucai kai yalmoi, dhlountwn apantwn, oti hdonhn ecei to
pragma : oi gar yalmoi euqumiav sumϐolon : Euqumei gar tiv, fhsin, en umin; yalletw”17.
„Prin urmare, la început era bocet, plânset și jelire asupra mortului, dar acum sunt
psalmi și cântări. Evreii, în orice caz, l-au plâns pe Iacov patruzeci de zile și pe Moise, la fel; s-
au necăjit de moarte, în vremea când exista, într-adevăr, moarte. Acum, totuși, nu mai este așa;
mai mult, este cântare, rugăciune și psalmi, astfel se arată că există și o parte mai plăcută în
această privință. pentru că psalmii sunt semn al bunei dispoziții, după cum este scris: Este
cineva, între voi, cu inimă bună? Să cânte psalmi (Iac. 5, 13)”.
In Psalmum VII, 15, Sfântul Ioan precizează că mântuirea depinde de jertfa noastră de
laudă, adusă lui Dumnezeu prin cântare: „Wsper gar qusiav eladen, ouci deomenov qusiwn
(Ean gar keinasw, fhsin, ou mh soi eikw), all’enagwn touv anqrwpouv eiv thn autou
timhn, outw kai umnouv decetai, ou deomenov thv par imwn eufhmiav, all’epaqumwn
thv hmwn swthriav”18.
„Chiar dacă a primit jertfele, deși nu era nevoie de ele (De voi flămânzi, zice El, nu-ți voi
spune ție – Ps. 49, 13), ci mai cu seamă, să îndrume oamenii să-L slăvească, tot astfel primește
imnurile (cântările), deși nu are nevoie de ruga noastră, ci pentru că dorește mântuirea
noastră” (trad. n.).
In Psalmum XLI, I, Sfântul Ioan indică un alt fel de cântare folosită în cultul primelor
veacuri: cântarea refrenară. Fluierul și chitara sunt prezentate alegoric: „Wsper oun tote
elegon, oti oi poimenev, twn lukwn epiontwn th poimnh, thn surigga afentev, thn
sfendonhn metaceirizontai : outw nun dh parelqouswn twn eortwn twn Ioudaikwn, oi
lukwn apantwn eisi calepwteroi, thn sfendonhn palin afentev, epi thn surigga
epaniwmen : kai touv agwnistikwterouv anapausantev logouv, eterwn tinwn safesterwn
afwmeqa, thn kiqaran authn tou Dauid metaceirizomenoi, kai thn upakohn eiv meson
agontev, hnapantev upeyalamen thmeron. Tiv oun estin h upakoh; On tropon epipoqei h
elafov epi tav phgav twn udatwn, outwv epipoqei h yuch mou prov se, o Qeov”19.
„După cum am spus, atunci când lupii atacă turma, păstorii lasă fluierul (surigga) și
apucă praștia. Deci acum, cu sărbătorile iudaice pe sfârșite, noi, cei ce suntem dușmani îndârjiți
ai tuturor lupilor, va trebui, în schimb, să lăsăm la o parte praștia și să ne întoarcem la fluier.
Mai departe, să renunțăm la vorba certăreață și să începem alta, cu lucruri mai pline de adevăr,
luînd în mână chitara lui David și conducând din mijloc (eiv meson) refrenul, pe care toți îl
cântăm astăzi ca răspuns. Ce înseamnă, oare, refrenul acesta? În ce chip dorește inima
izvoarele curgătoare, așa Te dorește sufletul meu, pe Tine, Dumnezeule (Ps. 41, 1)” (trad. n.).
Tot In psalmum XLI, I, Sfântul Ioan Gură de Aur explică necesitatea cântării creștinilor:
„Pollouv twn anqrwpwn katidwn o Qeov raqumoterouv ontav, kai prov thn twn
pneumatikwn anagnwsin duscerwv econtav, kai ton ekeiqen ouc hdewv upomenontav
kamaton, poqeinoteron poihsai ton ponon boulomenov, kai tou kamatou thn aisqhsin
upotemesqai, melwdian avemixe th profhteia, ina tw ruqmw tou melouv

17
Idem, Sermones panegyrici in Solemnitates D. N. Jesu Christi et Sanctorum, De S. Bernice et Prosdoce, 3, în
P.G., t. L (Tomi secundi), Paris, 1862, col. 634.
18
Idem, Expositio in Psalmos, VII, 15, în P.G., t. LV (Tomus Quintus), Paris, 1862, col. 104.
19
Ibidem, col. 155.
yucagwgoumenoi pantev, meta pollhv thv proqumiav touv ierouv anapempwsin autw
umnouv. Ouden gar, ouden outwv anisthsi yuchn, kai pteroi, kai thv ghv apallattei, kai
twn tou swmatov apoluei desmwn, kai filosofein poiei, kai pantwn katagelan twn
biwtikwn, wv melov sumfwniav, kai ruqmw sugkeimenon qeion asma”20.
„Când Dumnezeu a văzut că majoritatea oamenilor erau leneși și că au abordat citirile
duhovnicești cu îndoială și că s-au supus efortului fără tragere de inimă – vrând să facă sarcina
mai agreabilă și să ușureze ideea de muncă – a amestecat melodia cu profeția, astfel încât,
atrași prin ritm și melodie, toți să-I înalțe cântări sfinte, cu mare nerăbdare. Pentru că nimic nu
înalță sufletul, nu-i dă aripi, nimic nu-l eliberează de pământ, nimic nu-i dă drumul din
închisoarea trupului, așa cum o fac concordanța melodiei și cântarea sfântă, compuse ritmat”
(trad. n.).
In Psalmum XLI, I, se evidențiază puterea psalmodierii zilnice, proprie sufletului ce se
înalță spre Duhul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, respingând cântările imorale: „Epei oun oikeiwv
hmin prov touto ecei to eidov thv teryewv h yuch, ina mh pornika asmata oi daimonev
eisaguntev, apanta anatrepwsi, touv yalmouv epeteicisen o Qeov, wste omou kai
hdonhn to pragma kai wfeleian einai. Apo men gar twn exwqen asmatwn blaϐh, kai
oleqrov, kai polla an eisacqeih deina: ta gar aselgestera kai paranomwtera twn
asmatwn toutwn toiv thv yuchv meresin egginomena, asqenesteran authn kai
malakwteran poiousin: apo de twn yalmwn twn pneumatikwn polu men to kerdov, pollh
de h wfeleia, poluv de o agiasmov, kai pashv filosofiav upoqesiv genoit an, twn te
rhmatwn thn yuchn ekkaqairontwn, tou te agiou Pneumatov th ta toiauta yalloush
tacewv efiptamenou yuch”21.
„De vreme ce acest soi de plăcere este natural sufletului nostru și pentru ca nu cumva
diavolii să introducă cântece licențioase și să strice totul, Dumnezeu a înălțat bariera psalmilor,
astfel încât să fie vorba atât de plăcere, cât și de beneficiu. Pentru că prin acele cântece străine
intră răul și distrugerea, alături și de un lucru înspăimântător, de vreme ce destrăbălata și
potrivnica legii din cântecele acestea, se stabilește în diferite locuri ale sufletului, slăbindu-l și
prostindu-l. Dar din psalmii duhovnicești poate veni destulă plăcere, mai mult decât este nevoie,
mai mult decât sfântă și ca bază a întregii filosofii, astfel că aceste cântări curăță sufletul, iar
Duhul Sfânt zboară lin spre sufletul care cântă astfel de cântece” (trad. n.).
Puterea psalmodierii, așa cum reiese din In Psalmum XLI, II, îi ajută pe creștini să lupte
cu diavolul chiar și în timpul mesei. Întreaga familie va fi ferită de tentațiile cântecelor
licențioase, prin protecția oferită de psalmii cântați: „Tauta legw, ouc ina epainhte monon, al
lina kai paidav kai gunaikav ta toiauta didaskhte asmata adein, ouc en istoiv monon,
oude en toiv alloiv ergoiv, alla malista en trapezh. Epeidh gar wv ta polla en sumposioiv
o diabolov efedreuei meqhn kai adhfagian ecwn autw summacousan, kai gelwta
atakton, kai yuchn aneimenhn, malista tote dei kai pro trapezhv, kai meta trapezan,
epiteicizein autw thn apo twn yalmwn asfaleian, kai koinh meta thv gunaikov kai twn
paidwn anastantav apo tou sumposiou, touv ierouv adein umnouv tw Qew”22.
„Spun aceste lucruri, nu așa cum singuri cântați lauda, ci după cum vă învățați copiii și,
de asemenea, soțiile, să cânte astfel de cântări, nu numai când țes sau fac alte treburi, ci și la
masă. Pentru că de vreme ce diavolul minte mereu și pândește la banchete, având aliați pe bețivi

20
Ibidem, col. 156.
21
Ibidem, col. 157.
22
Ibidem, col. 157.
și pe cei lacomi la mâncare, alături de cei ce râd dezordonat și cu spirit nestăpânit, este necesar,
mai ales atunci, înainte și după masă, să construim, împotriva lui, un zid de apărare din psalmi
și să ne ridicăm deasupra banchetelor și, împreună cu copiii și soțiile, să cântăm imne sfinte lui
Dumnezeu”.
Caracterul cvasi-liturgic al cântării se prezintă în pasajul ce urmează, In Psalmum XLI, II,
unde Biserica este definită astfel: psalm, rugăciune, corul profeților și atitudine pioasă între
cântăreți: „Kai legwmen koinh stantev : Eufranav hmav, Kurie, en tw poihmati sou, kai
en toiv ergoiv twn ceirwn sou agalliasomeqa. Kai euch meta thn yalmwdian proskeisqw,
ina meta thv yuchv kai thn oikian authn agiazwmen. Wsper gar oi mimouv, kai orchstav,
kai pornav gunaikav, eiv ta sumposia eisagontev, daimonav kai ton diaϐolon ekei
kalousi, kai muriwn polemwn tav autwn empiplwsin oikiav (enteuqen goun zulotupiai kai
moiceiai kai porneiai kai ta muria deina) : outwv oi ton Dauid kalountev meta thv
kiqarav, endon ton Criston di autou kalousin. Opou de o Cristov, daimwn men oudeiv
epeiselqein, mallon de oude parakuyai tolmhseie pote : eirhnh de : kai agaph, kai panta
wsper ek phgwn hxei ta agaqa. Ekeinoi poiousi qeatron thn oikian autwn : su poihson
ekklhsian to dwmation sou. Enϐa gar yalmov, kai euch, kai profhtwn coreia, kai dianoia
twn adontwn qeofilhv, ouk an tiv amartoi thn sunodon tauthn proseipwn ekklhsian”23.
„Și să stăm laolaltă și să spunem: Că ne-ai veselit, Doamne, întru făpturile Tale și întru
lucrul mâinilor Tale ne vom bucura (Ps. 91, 4). Și după ce se oficiază cântarea rugăciunii, așa
putem să sfințim casa însăși, împreună cu sufletul. Așa după cum cei care aduc actori, dansatori
și desfrânate la banchete, tot așa se strâng acolo diavolii și tot răul și le umplu casele de tot felul
de certuri (gelozie, adulter, păcate trupești și numeroase alte lucruri îngrozitoare), iar cei care îl
cheamă pe David cu chitara lui, Îl cheamă, în taină, pe Hristos. Unde este Hristos, nici un diavol
nu va îndrăzni să intre, cu adevărat, nici unul nu va îndrăzni să se furișeze; ci, mai degrabă,
pacea, dragostea și toate lucrurile bune, vor izvorâ ca dintr-o fântână. Ceilalați fac din casele
lor teatru; voi să faceți biserică din casa voastră. Pentru că unde este psalm, rugăciune, corul
(coreia) profeților și atitudine pioasă printre cântăreți, nimeni nu va greși numind această
adunare biserică” (trad. n.).
Cântarea zilnică, așa cum reiese din In Psalmum XLI, II, este obligatorie pentru toți
creștinii, fie ei și aritmici: „Kan mh eidhv thn dunamin twn rhmatwn, auto tewv to stoma
paideuson ta rhmata legein. Agiazetai gar kai dia rhmatwn h glwtta, otan meta
proqumiav tauta leghtai. Ean eiv tauthn eautouv katasthswmen thn sunhqeian, oude
ekontev, oude raqumountev pote prohsomeqa thn kalhn tauthn leitourgian, tou eqouv
kai akontav hmav anagkazontov kaq ekasthn hmeran thn kalhn tauthn epitelein latreian.
Epi thv melwdiav tauthv, kan ruqmou pantov apeirov, ouden egklhma ginetai. To gar
zhtoumenon entauqa, yuch nhfousa, dieghgermenh dianoia, kardia katanenugmenh,
logismov errwmenov, suneidov ekkekaqarmenon. Ean tauta ecwn eiselqhv eiv ton
agion tou Qeou coron, par auton dunhsh sthnai ton Dauid”24.
„Și chiar dacă nu înțelegi sensul cuvintelor, atunci când îți înveți gura să le spună,
pentru că limba este sfințită numai de cuvinte, oricând le spui cu bunăvoință. Odată ce ne-am
obișnuit, nu vom neglija această datorie potrivită (leitourgian) fie în mod liber, sau cu totală
indiferență, după cum obiceiul ne va sili să îndeplinim această slujbă recunoscătoare (latreian)
în fiecare zi, chiar cu nevoință. Nici nu se va ivi vreo plângere privind această cântare, chiar

23
Ibidem, col. 158.
24
Ibidem, col. 158.
dacă cineva a îmbătrânit, este tot un copil, are o voce groasă, sau este cu totul ignorant în ceea
ce privește ritmul. Aceasta, pentru că ceea ce se vede aici, este un suflet simplu, o minte trează, o
inimă pocăită, rațiune profundă și conștiință clară. Dacă le ai pe acestea, intri în corul sfânt al
lui Dumnezeu, vei fi apt să stai tu însuți alături de David” (trad. n.).
Mai departe, In Psalmum XLI, II, Sfântul Ioan Hrisostom folosește interpretarea alegorică
pentru instrumentele muzicale: „Entauqa ou creia kiqarav, oude neurwn tetamenwn, oute
plhktrou kai tecnhv, oude organwn tinwn: all ean qelhv, su sauton ergash kiqaran,
nekrwsav ta melh thv sarkov, kai pollhn tw swmati prov thn yuchn poihsav thn
sumfwnian. Otan gar mh epiqumh kata tou pneumatov h sarx, all eikh toiv epitagmasi
toiv ekeinou, kai eiv perav agh tauthn epi thn aristhn kai qaumasthn odon, outwv ergash
melwdian pneumatikhn”25.
„Aici nu este nevoie de chitară, nici de strune încordate, nici de plectru și tehnică, de nici
un fel de instrument; dar dacă vrei, fă din tine însuți o chitară, omorându-ți membrele trupului și
creând o totală armonie între trup și suflet. Pentru că atunci când carnea nu desfrânează
împotriva sufletului, ci se supune poruncilor lui și perseverează de-alungul drumului, ceea ce
este nobil și admirabil, așa vei crea o melodie duhovnicească” (trad. n.).
In Psalmum CXVII, I, oferă încă o mărturie patristică pentru cântarea responsorială,
amintind cântările liturgice ale slujbei Învierii Domnului: „H men rhsiv tou yalmou, hn
upoyallein o laov eiwqe, toiauth tiv estin : Auth estin h hmera, hn epoihsen o Kuriov :
agalliaswmeqa kai eufranqwmen en auth : kai pollouv dianisthsi, kai kata thn panhgurin
ekeinhn thn pneumatikhn kai kata ouranion eorthn malista touto uphcein o laov eiwqen.
Hmeiv de, ei boulesqe, anwqen kai ex archv apanta epelqwmen ton yalmon, ouk apo
tou sticou thv uphchsewv, all: ap: autou tou prooimiou thn exhghsin poioumenoi. Ton
men gar sticon...uphcein enomoqethsan, epeidh ton apanta hgnooun yalmon, ina kan
enteuqen aphrtismenhn laϐwsi didaskalian”26.
„Partea de psalm, pe care lumea este obișnuită să o cânte ca răspuns (upoyallein), este
aceasta: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea
(Ps. 117, 24). Îi înalță pe mulți și oamenii sunt obișnuiți să răspundă (uphcein) mai ales cu
aceasta, la astfel de adunare duhovnicească și banchet ceresc. Noi, oricum, dacă vrei, vom
urmări întregul psalm de la început, nu de la versetul răspunsului (uphchsewv), făcându-ne
observațiile chiar de la introducere. Părinții au hotărât, ca feluritele moduri de cântare ale
acestui verset ca răspuns (sticon)… (upicein) de vreme ce sună frumos și conține o doctrină
sublimă și pentru că lumea nu știe întregul psalm, să primească fiecare, la rândul său,
învățătura potrivită din el” (trad. n.).
Pentru slujba de seară, In Psalmum CXL, I, este amintit Psalmul 140, ce se cânta zilnic,
creștinii cunoscându-l pe de rost. Învățarea cântărilor, în bună parte, avea loc prin transmisie
orală, scrierea și citirea fiind întâlnite mai rar: „Toutou tou yalmou ta men rhmata apantev,
wv eipein, isasi, kai dia pashv hlikiav diatelousi yallontev : thn de dianoian twn
eirhmenwn agnoousin. Oper ou mikron eiv kathgoriav logon, to kaq ekasthn hmeran
yallontav, kai dia stomatov ta rhmata kroferontav, mh zhthsai twn nohmatwn thn
dunamin twn enapokeimenwn toiv rhmasin...”27.

25
Ibidem, col. 158.
26
Ibidem, col. 328.
27
Ibidem, col. 426-427.
 „De fapt, toți știu cuvintele acestui psalm și continuă să-l cânte la orice vârstă, fără să
cunoască, oricum, sensul a ceea ce s-a spus. Aceasta nu este o sarcină ușoară, să cânte ceva în
fiecare zi, punând înainte cuvinte din gură, fără să cerceteze înțelesul ideilor ce reies din
cuvinte…Dar fiți foarte atenți. Eu chiar nu cred că Părinții au desemnat acest psalm ca să fie
citit în fiecare seară, pentru că într-una din expresii se zice: Ridicarea mâinilor mele, jertfă de
seară (Ps. 140, 2). Asta pentru că sunt și alți psalmi care spun același lucru, cum ar fi: Seara și
dimineața și la amiezi spune-voi, voi vesti și va auzi glasul meu (Ps. 54, 19)…Și cam aceasta este
cu psalmul de dimineață…Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2)” (trad. n.).
Din cuprinsul textului din In Psalmum CXLIV, I, reiese că la Antiohia, probabil și în alte
centre bisericești, se cânta din psalmul 144 în timpul împărtășirii credincioșilor: „Meta
akriϐeiav toutw malista prosecein axion tw yalmw. Outov gar estin o ta phmata ecwn
tauta, aper oi memnumenoi sunecwv upoyallousi, legontev : Oi ofqalmoi pantwn eiv se
elpizousi, kai su didwv thn trofhn autwn en eukairia”28.
„Merită să acordăm atenție specială acestui psalm. Pentru că acesta este psalmul ce
conține cuvintele care inițiază în taine cântarea continuă, ca răspuns zicând: Ochii tuturor spre
Tine nădăjduiesc și Tu le dai lor hrană la bună vreme (Ps. 144, 15)” (trad. n.).
Fiind unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai școlii exegetice antiohiene, Sfântul
Ioan Gură de Aur face, In Psalmum CXLIX, II, o relatare istorică asupra înțelegerii alegorice a
instrumentelor muzicale: „Tinev men kai toutwn twn organwn ton logon kata anagwghn
eklamϐanontev, legousin oti tom en tumpanon thn nekrwsin thv sarcov hmwn epizhtei,
to de yalthrion to prov ton ouranon blepein. Kai gar anwqen to organon touto kineitai, ou
katwqen, wsper h kiqara. Egw de ekeino an eipoimi, oti to palaion outwv hgonto dia twn
organwn toutwn, dia thn pacuthta thv dianoiav autwn, kai to arti apespasqai apo twn
eidwlwn. Wsper oun tav qusiav sunecwrhsen, outw kai tauta epetreye, sugkataϐainwn
autwn th asqeneia”29.
„De asemenea, unii iau înțelesul acestor instrumente în sens alegoric și spun că timpanul
se referă la moartea cărnii și că psaltirionul înseamnă cerul. Și într-adevăr, acest instrument se
pune în funcțiune de deasupra, nu de dedesubt, precum chitara. Dar aș spune aceasta: că, în
timpurile străvechi, așa erau mânați de aceste instrumente, după greutatea înțelegerii lor și au
fost scoși din idolatrie treptat. De asemenea, întocmai cum (El) a îngăduit jertfele, tot astfel a
îngăduit instrumentele, făcând abstracție de slăbiciunea lor” (trad. n.).
Același argument îl folosește și In Psalmum CL: „Kai ta organa de ekeina dia touto
epetetrapto tote, dia te thn asqeneian autwn, kai dia to kirnan autouv eiv agaphn kai
sumfwnian, kai egeirein autwn thn dianoian meq hdonhv poiein ta thn wfeleian
parecomena, kai eiv pollhn boulesqai autouv agein spoudhn dia thv toiauthv
yucagwgiav. To gar banauson autwn kai raqumon kai anapeptwkov sofizomenov o
Qeov, afupnizein autouv tauth meqwdeuse th sofia, anakerasav tw ponw thv prosedriav
to hdu thv melwdiav”30.
„(El) a îngăduit, așadar, acele instrumente, din acest motiv: pentru neputința lor și
pentru că a vrut să-i astâmpere în dragoste și în armonie, să le înalțe înțelegerea spre plăcerea
de a face ceea ce se sporește spre binele lor și să-i îndrume spre un entuziasm măreț, printr-o

28
Ibidem, col. 464.
29
Ibidem, col. 494.
30
Ibidem, col. 497-498.
astfel de ademenire. Pentru că le cunoștea lipsa de judecată, lenea și lipsa de grijă, Dumnezeu a
dorit să-i înalțe prin această strategie, îmbinând dulceața melodiei cu atragerea atenției” (trad.
n.).
În Homilia habita in magnam hebdomadam, 2, Sfântul Ioan menționează cântarea
responsorială a Psalmului 145, cu ocazia sărbătorii Floriilor: „Exhlqon tote ekeinoi baia
foinikwn econtev, kai epeϐown kai elegon: Wsanna en toiv uyistoiv: euloghmenov o
ercomenov en onomati Kiriou. Exelqwmen kai hmeiv, kai anti twn foinikwn baiwn
proairesin qallousan epideiknumenoi bohswmen, kaqaper shmeron upeyallomen: Ainei,
h yuch mou, ton Kurion: ainesw Kurion en zwh...All idwmen ti fhsin. Ainei, h yuch mou,
ton Kurion. Tauta kai hmeiv meta tou Dauid yallwmen shmeron”31.
„Au ieșit atunci afară, ținând ramuri de palmier și strigau, zicând: Osana întru cei de
sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului (Mt. 21, 9). Să ieșim și noi afară și, în
loc de ramuri de palmier, să răspândim mireasma gândurilor bune, să strigăm așa cum am
cântat astăzi la răspunsuri: Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viața
mea (Ps. 145, 1-2)…Dar să vedem ce spune. Laudă, suflete al meu, pe Domnul! Să cântăm și
noi, de asemenea, aceste cuvinte astăzi, împreună cu David” (trad. n.).
În comentariul său la Isaiia (Interpretatio in Isaiam prophetam V, 5), Sfântul Ioan se
ridică împotriva cântării profane imorale: „Kai gar escathv analghsiav touto to shmeion, kai
yuchv eklelumenhv, to qeatron poiein thn oikian thn eautou, kai toioutoiv asmasin
eautouv ekdidonai. Oper kai h meqh poiei skotousa, touto h mousikh malattousa to
eutonon thv dianoiav, kai kataklwsa thv yuchv thn andreian, kai epi meizonav exagousa
aselgeiav”32.
„Este o dovadă de totală ne-simțire și de destrăbălare a sufletului, să se facă teatru din
casa cuiva și să se dedea la astfel de cântece. Și ceea ce realizează beția prin întunecime, la fel
face muzica ce înmoaie puterea minții, slăbește vigoarea spiritului și îl conduce către
imoralitate” (trad. n.).
Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre cântarea liturgică în Homilia I in Oziam seu de
Seraphinis 1, pasaj de referință în literatura primelor veacuri, arată că alături de credincioșii care
se roagă lui Dumnezeu în cadrul serviciului euharistic se roagă și îngerii din ceruri. Astfel,
Sfânta Liturghie are caracter cosmic, Sanctus-ul (Trisaghionul liturgic) și Gloria in excelsis
împletindu-se într-o cântare armonioasă: „Anw stratiai doxologousin aggelwn: katw en
ekklhsiaiv corostatountev anqrwpoi thn authn ekeinoiv ekmimountai doxologian. Anw ta
serafim ton trisagion umnon anaϐoa: katw ton auton h twn anqrwpwn anapempei
plhquv: koinh twn epouraniwn kai twn epigeiwn sugkroteitai panhguriv: mia eucaristia,
en agalliama, mia eufrosunov corostasia”33.
„Deasupra, oștile îngerilor cântă laudă, jos, oamenii formează coruri în biserici și îi
imită, cântând aceeași doxologie. Deasupra, serafimii strigă imnul Trisaghion (trisagion
umnon); jos, mulțimea oamenilor înalță același strigăt. Locuitorii cerului și ai pământului sunt
mânați laolaltă într-o adunare solemnă comună; este o singură recunoștință, un singur țipăt de
încântare, un singur cor voios” (trad. n.).
După cum a formulat și în alte scrieri, Sfântul Ioan atacă, în Homilia XLII, 3, in Acta
Apostolorum, muzica desfrânată și abuzurile de la petrecerile de nuntă: „Ouc o gamov, legw,

31
Idem, Homilia habita in magna hebdomadam, 2, în P.G., t. LV (Tomus Quintus), Paris, 1862, col. 520-521.
32
Idem, Interpretatio in Isaiam prophetam, V, 5, în P.G., t. LVI (Tomus sextus), Paris, 1862, col. 62.
33
Idem, Homilia I in Oziam seu de Seraphinis, 1, în P.G., t. LVI (Tomus sextus), Paris, 1862, col. 97.
mh genoito : alla ta peri ton gamon. Ekϐakceuetai tote h fusiv, aloga anti anqrwpwn oi
parontev ginontai, oi men wv ippoi cremetizousin, oi de wv onoi laktizousi : pollh h
diacusiv, pollh h dialusiv, ouden spoudaion, ouden gennaion : pollh ekei tou diaϐolou h
pomph, kumϐala, auloi, kai asmata porneiav gemonta kai moiceiav”34.
„Nu despre căsătorie vreau să vorbesc – sper să nu – ci despre ceea ce o însoțește. Firea
se răsfață în nebunia bahică și atunci cei prezenți devin mai mult brute decât oameni; nechează
precum caii și lovesc precum asinii. Este multă risipă, mult desfrâu, dar nici un câștig, nimic
înălțător; este mult fast al diavolului aici – chimvale, aule și cântece pline de desfrânare și
adulter” (trad. n.).
Textul următor, din Homilia XXXVI, 5-6, in Epistolam primam ad Corinthios, compară
practica Bisericii primare de cântare responsorială a psalmilor cu realitatea din vremea sa:
„Sunhesan to palaion apantev, kai upeyallon koinh. Touto poioumen kai nun: alla totem
en en apasi mia yuch hn kai kardia mia: nuni de oude en mia yuch thn omonoian
ekeinhn idoi tiv an, alla poluv o polemov pantacou...Tote kai ai oikiai ekklhsiai hsan:
nuni de kai h ekklhsia oikia, mallon de kai oikiav pashv ceirwn. En oikia men gar pollhn
kai eutaxian idoi tiv an : kai gar h kuria thv oikiav epi tou qronou kaqhtai meta
euschmosunhv apashv, kai ai ceirav ecei. Entauqa de poluv o qoruϐov, pollh h
sugcusiv, kai kaphleiou ouden dienhnoce ta par hmin: tosoutov o gelwv, tosauth h
tarach, kaqaper en balaneioiv, kaqaper en agoraiv krazontwn, qoruϐountwn
apantwn…”35.
„Pe vremuri, toți se adunau și cântau psalmi în comun. Acum și noi facem aceasta, dar
atunci era o singură inimă și un singur suflet între ei, în timp ce astăzi nu se vede asemenea
unitate, ci multă ceartă peste tot…Atunci casele însele erau biserici, în timp ce acum biserica
este o casă, chiar mai rea decât oricare alta. Pentru că într-o casă se poate vedea destul de
multă ordine, de vreme ce stăpâna casei stă pe scaunul ei cu deplină autoritate, slujitoarele se
mișcă în liniște și fiecare dintre servitori are de îndeplinit o anumită sarcină. Aici, oricum, este
mult zgomot, multă confuzie, nimic care să separe adunările noastre de o tavernă; este așa de
mult râs, așa dezordine, ca și când toți țipă și urlă în băi și în piețe” (trad. n.).
Cântarea este amintită și în textul de la Homilia I, 5, in Epistolam ad Colossenses: „Ekei
men auloi kai kiqarai kai suriggev, entauta de ouden aphcev melov : alla ti; umnoi,
yalmwdiai. Ekei men oi daimonev anumnountai, entauqa de o pantwn Despothv Qeov.
Orav poshv men auth caritov, poshv de agnwmosunhv ekeinh kai anaisqhsiav gemei;
Eipe jar moi : o Qeov se eqreyen ek twn agaqwn autou, kai deon autw eucaristein meta
to trafhnai, su de touv daimonav epeisageiv; ta gard ia twn phktidwn ouden allo, h
daimonwn asmata”36.
„Acolo, într-adevăr, sunt aule, chitare și sirinx-uri, dar aici nu este melodie discordantă.
Ce este atunci? Imnele și psalmodierea. Acolo se aduc imnuri diavolilor, dar aici lui Dumnezeu,
conducătorul a toate. Vedeți cu ce mulțumire abundă această masă și cu ce lipsă de judecată și
insensibilitate? Spuneți-mi acum, când Dumnezeu v-a dăruit din lucrurile sale bune și când,
după ce ați mâncat, a trebuit să-I dați mulțumire, ați introdus pe diavoli? Pentru că aceste
cântece acompaniate nu sunt decât cele ale demonilor” (trad. n.).

34
Idem, In Acta Apostolorum, Homilia XLII, în P.G., t. LX (Tomus nonus), Paris, 1862, col. 301.
35
Idem, Homilia XXXVI, 5-6, in Epistolam primam ad Corinthios, în P.G., t. LXI (Tomus decimus), Paris, 1862,
col. 313.
36
Idem, Homilia I, 5, in Epistolam ad Colossenses, în P.G., t. LXII (Tomus undecimus), Paris, 1860, col. 306.
 Homilia IX, 2, in Epistolam ad Colossenses, oferă un comentariu relevant despre
deosebirea dintre cântarea imnelor și a psalmilor: „Didaskontev, fhsi, kai nouqetountev
eautouv yalmoiv kai umnoiv kai wdaiv pneumatikaiv. Ora kai to anepacqev tou Paulou.
Epeidh h anagnwsiv ecei ponon, kai polu to fortikon, ouc ef istoriav hgagen, all epi
yalmouv, ina omou kai terphv thn yuchn adwn, kai upoklepthv ton ponon. Umnoiv, fhsi,
kai wdaiv pneumatikaiv. Nun de satanikav men wdav kai orchseiv airousin oi paidev oi
umeteroi, kaqaper oi mageiroi kai oi oywnai kai oi coreutai : yalmon de oudeiv oudena
oiden, alla kai aiscunh to pragma dokei einai kai cleuasia kai gelwv...Oi yalmoi panta
ecousin, oi de umnoi palin ouden anqrwpinon : otan en toiv yalmoiv maqh, tote kai
umnouv eisetai, ate qeioteron pragma. Ai gar anw dunameiv umnousin, ou yallousin”37.
„Învățați-vă, zice el și povățuiți-vă între voi cu psalmi, imne și cântări duhovnicești (Col.
3, 16). Observați, de asemenea, lipsa de considerație a lui Pavel. De vreme ce citirea este
laborioasă și foarte obositoare, nu v-a îndrumat spre istorisiri, ci spre psalmi, ca să puteți, prin
cântare, să vă încântați sufletul și să vă ușurați povara. Cu imnuri, zice el și cu cântări
duhovnicești. Acum copiii voștri au ales cântecele și dansurile satanice, ca și cum ar fi bucătari,
chelneri și dansatori în ansamblu (coreutai); în timp ce niciunul nu știe un singur psalm, ceea
ce pare să fie un lucru de rușine, chiar de râs sau de luat în batjocură…Psalmii conțin toate
lucrurile, dar în schimb, imnele nu au nimic omenesc. Când cineva este instruit în psalmi, atunci
va ști și imnele, ca lucru mult mai divin. Pentru că puterile de sus cântă imne, nu cântă psalmi.”
(trad. n.).
Comentariul din Homilia XIV, 3-4, in I Timotheum, evidențiază cântarea din noapte a
monahilor în mânăstire, incomparabilă ca frumusețe și acuitate cu instrumentele muzicale
ordinare: „Hmera ginetai, mallon de pro hmerav alektruwn efwnhse. Kai ouk estin, osper
epi thv oikiav, regcousin oi oiketai, ai qurai ekleismenai, pantev nekroiv eoikasi
kaqeudontev, oreokomov touv kwdwnav seiei. Ouden poiouton ekei, eautouv
diegeinontov, kai esthkasi ton agion sthsamenoi coron, kai tav ceirav euqewv
anateinantev, touv ierouv adousin umnouv...Eita dianastantev, euqewv esthkasin,
umnouv adontev profhtikouv meta pollhv thv sumfwniav, met euruqmwn melwn. Oute
kiqara, oute suriggev, oute ouden allo organon mousikon toiauthn afihsi fwnhn, oian
estin akousai en hsucia baqeia, kai en erhmia twn agiwn adontwn ekeinwn”38.
„Este dis-de-dimineață, sau mai bine zis, cocoșul a cântat înainte de ivirea zorilor. Și nu
este ca într-o casă, cu servitorii sforăind, cu ușile închise și toată lumea dormind adânc, în timp
ce omul care mână catârul își sună clopoțeii. Nu este nimic din acestea aici, ci, mai degrabă,
calea cea dreaptă, ca și perfectul care îi ridică, toți stând în picioare și alcătuind un cor sfânt și
imediat ce își întind mâinile, cântă imnele sfinte…Imediat ce se ridică, stau numaidecât în
picioare și cântă imnele profetice cu mare armonie și cu melodie bine rânduită (euruqmwn).
Nici chitara, nici sirinxul, nici un alt instrument muzical nu emite asemenea sunet, ca și cel ce se
aude în liniștea adâncă și în singurătatea acelor sfinți, atunci când cântă” (trad. n.).
Homilia XIV, 4, in I Timotheum, dezvăluie privegherile nocturne ale fraților, ce se roagă
neîncetat cu cântări din Psalmi: „Kai auta de ta asmata prosfora, kai filiav gemonta thv
prov ton Qeon. En taiv nuxi, fhsin, eparate tav ceirav umwn prov ton Qeon : kai palin,
Ek suktov orqrizei to pneuma mou prov se, o Qeov, dioti fwv ta prostagmata sou epi thv
ghv. Kai ta asmata ta Dauidika pollav phgav kinounta dakruwn. Otan gar adh legwn :

37
Ibidem, col. 362-363.
38
Ibidem, col. 575-576.
Ekopiasa en tw stenagmw mou, lousw kaq ekasthn nukta thn klinhn mou, en dakrusi
mou thn strwmnhn mou brexw : kai palin, oti Spudon wsei arton efagon...Otan de palin
meta twn aggelwn adwsi (kai gar kai aggeloi tote adousin), Aineite ton Kurion ek twn
ouranwn, legontev, hmwn casmwmenwn, knwmenwn, regcontwn, h kai uptiwn aplwv
keimenwn, kai muriav logizomenwn apatav : oion estin ekeinouv en toutw to pan thv
nuktov analiskein”39.
„Și aceste cântece prin ele însele sunt potrivite și pline de dragostea lui Dumnezeu.
Noaptea ridicați mâinile voastre spre cele sfinte și binecuvântați pe Domnul (Ps. 133, 2). Și iar:
Duhul meu se ridică către Tine din noapte, o, Doamne, și așa lumina poruncilor tale va fi peste
pământ. Iar cântecele lui David provoacă izvor de lacrimi, oricând cântă aceste cuvinte:
Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele
așternutul meu voi uda (Ps. 6, 6). Și iar: Că cenușă am mâncat, în loc de pâine (Ps, 101, 10). Și
din nou, când cântă cu îngerii (pentru că îngerii cântă tot atunci), zicând: Lăudați pe Domnul
din ceruri (Ps. 148, 1), în timp ce căscăm, ne scărpinăm, sforăim sau stăm culcați pe spate,
făcându-ne o mulțime de planuri goale. Ce mai lucru, să-și petreacă întreaga noapte în felul
acesta” (trad. n.).
Tot în Homilia XIV, 4, in I Timotheum, Sfântul Ioan precizează momentele de cântare ale
monahilor, intercalate printre activitățile lor zilnice, care includ și citirea sau copierea cărților
sfinte: „Epeidan de hmera mellh ginesqai, dianapauontai loiton : kai otan hmeiv
arxwmeqa twn ergwn, ekeinoi kairon ecousi thv anapausewv...Ekeinoi de palin eucav
ewqinav epitelesantev kai umnouv, prov thn twn Grafwn anagnwsin trepontai : eisi de oi
kai biϐlia grafein memaqhkotev. Ekastov oikhma apotetagmenon en laϐwn, hsucian
diapantov askei, oudenov fluarountov, oudenov ouden legontov. Eita trithn, ekthn,
ennathn, kai tav esperinav eucav epitelousi : kai eiv tessara merh thn hmeran
dianeimantev, kaq ekaston merov plhroumenon, yalmwdiaiv, umnoiv gerairousi ton
Qeon. Pantwn de aristwntwn twn allwn, gelwntwn, paizontwn, diarrhgnumenwn upo thv
gestrimargiav, outoi toiv umnoiv prosanecousin. Oudamou trapexhv kairov, oude twn
aisqhtwn toutwn. Palin meta to ariston twn autwn econtai, upnw proteron eautouv
ekdedwkotev”40.
„Când ziua este pe cale să înceapă, ei își încetează, în sfârșit, activitatea, iar în timp ce
ne începem treburile, au un timp de odihnă…Și, după ce au terminat rugăciunile și imnurile
dimineții, se întorc la citit Scripturile (alții fiind învățați să copieze cărțile). Fiecare ocupă odaia
ce i-a fost dată, tot timpul practică tăcerea, nimeni nu vorbește urât, nimeni nu spune absolut
nimic. Apoi țin ceasurile al treilea, al șaselea, al nouălea și rugăciunile de seară, împărțind ziua
în patru părți, cu fiecare parte plină, așa Îl onorează pe Domnul cu psalmodiere și imne. Deci în
timp ce toți ceilalți iau masa, râd, se distrează și plesnesc de lăcomie la mâncare, ei sunt
ocupați, în liniște, cu imnele lor. Și apoi, șezând pentru o scurtă perioadă, sau mai bine zis,
terminând totul cu imne, fiecare se culcă pe o saltea de paie, făcută numai pentru odihnă, nu
pentru lux” (trad. n.).
În Homilia IV, 5, In Epistolam ad Hebraeos, Sfântul Ioan indică Psalmii 22, 4 și 31, 8, ce
se cântau la înmormântările creștinilor alături de anumite imne specifice, nemenționate însă: „Ti
de oi umnoi; ouci ton Qeon doxazomen, kai eucaristoumen oti loiton estefanwse ton
apelqonte, oti twn ponwn aphllaxen, oti thv deiliav ekϐalwn ecev par ekutw; ou dia touto

39
Ibidem, col. 576.
40
Ibidem, col. 576-577.
umnoi; ou dia touto yalmwdiai; Tauta panta cairontwn estin : Euqumei gar, fhsi, tiv;
yalletw...Ennohson ti yalleiv kata ton kairon ekeinon : Ekistreyon ti yuch mou, eiv thn
anakausin sou, oti Kuriov euhrgethse se: kai palin, Ou foϐhqhsomai, oti su met emou ei
: kai palin, Su mou ei katafugh ako qliyewv thv periecoushv me. Ennohson ti boulontai
outi oi yalmoi. All ou proseceiv, alla mequeiv upo tou penqouv. Kan en toiv eterwn
kideumasi katanohson akriϐwv, ina echv farmakon en toiv soiv”41.
„De ce avem imne? Nu pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a-I mulțumi că în cele din urmă
l-a încununat pe răposat, că l-a eliberat de poveri și din frică l-a îndreptat, luându-l de-o parte
la Sine? Nu de aceea sunt imnele? Nu de aceea este psalmodiere? Toate acestea sunt faptele
celor ce se veselesc. Este cineva cu inimă bună, se zice, să cânte psalmi (Iac. 5, 13)…Se știe de
ce se cântă cu acest prilej. Întoarcete, o, suflete al meu, la odihnă; pentru că Domnul S-a socotit
cu tine cu mărinimie. Și iar: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești (Ps. 22, 4). Și din nou:
Tu ești scăparea mea din necazul ce mă cuprinde (Ps. 31, 8). Ar trebui să luați în considerare ce
înseamnă acești psalmi, dar nu sunteți atenți; în schimb, sunteți emoționați de supărarea
voastră” (trad. n.).
Homilia XV, 4, In Epistolam ad Hebraeos, îndeamnă la cumpătare. Râsul excesiv a fost
condamnat de Însuși Mântuitorul. De aceea, creștinii au fost sfătuiți să cânte zilnic Psalmul 6:
„Ouk akoueiv tou Cpistou legontov: Ouai oi gelwntev, oti klausontai; Tauta yalleiv kaq
ekasthn hmeran. Ti gar legeiv, eipe moi; oti Egelasa; Oudamwv : alla ti; Ekokiasa en tw
stenagmw mou”42.
„Nu-L auziți pe Hristos zicând: Vai vouă celor ce râdeți, că vă veți tângui (Lc. 6, 25)?
Cântați aceste lucruri în fiecare zi. Ce anume spuneți? Spuneți-mi. Că ați râs? În nici un caz.
Atunci, ce? Ostenit-am întru suspinul meu (Ps. 6, 7)” (trad. n.).
Homilia II, dicta postquam reliquiae martyrum 3, amintește pe împărăteasa Eudoxia care
a condus o procesiune creștină cu sfinte moaște. Cu această ocazie, pelerinii au cântat în cor
psalmi în mai multe limbi. Eudoxia este comparată cu Maria: „Prohghsato pote kai Maria tou
laou, ta osta tou Iwshf epiferomenh, kai hsen wdhn : all ekeinh men Aiguptiwn
katapontisqantwn, su de daimonwn apopnigomenwn : ekeinh tou Faraw
katapontisqentov, su de tou diaϐolou katenecqentov : ekeinh kumϐala ecousa, su de
dianoian kai yuchn uper salpigga hcousan : ekeinh Ioudaiwn eleuqerwqentwn, su de thv
Ekklhsiav stefanoumenhv : ekeinh dhmon ena exagousa omoglwtton, su de muriouv
dhmouv eteroglwssouv. Kai gar muriouv hmin exhgagev corouv, touv men th Rwmaiwn,
touv de th Surwn, touv de th barϐarwn, touv de th Elladi fwnh ta tou Dauid
anakrouomenouv asmata”43.
„Maria a condus poporul atunci, ducând osemintele lui Iosif și cântând un cântec. Apoi,
ea a făcut aceasta după ce egiptenii au fost scufundați în mare, în timp ce voi vă comportați ca și
cum demonii au fost sufocați; ea, după ce faraon a fost înnecat, iar voi, după ce diavolul a fost
împiedicat; ea ținând chimvale, voi cu mintea și sufletul sunând mai tare ca trompeta; ea, după
ce evreii au fost eliberați, voi, după ce biserica a fost încununată; ea, după ce a scos un popor cu
aceeași limbă, voi, după multe popoare, cu felurite limbi. Într-adevăr, ați călăuzit multe coruri
din rândurile noastre, pe cei de limbă romană, siriană, ale barbarilor, de limbă greacă,
începând să cânte cântările lui David” (trad. n.).
41
Idem, Homilia IV, 5, In Epistolam ad Hebraeos, în P.G., t. LXIII (Tomus duodecimus), Paris, 1862, col. 43.
42
Ibidem, col. 122.
43
Idem, Homilia II, dicta postquam reliquiae martyrum, 3, în P.G., t. LXIII (Tomus duodecimus), Paris, 1862, col.
472.
 Din Omilia X la Matei 9, 37 („Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini”), aflăm că
acest verset se cânta de către creștini la adunări. De asemenea, între citirile de la slube se cântau
pasaje din Psalmii lui David: „Wsper gar en tw leimwni diafora men ta anqh, panta de
efexhv kallista anqelkonta prov eauta twn orwmenwn ekasta tou qeatou thn oyin : outw
dh kai en taiv qeiaiv Grafaiv estin idein. Kai gar o makariov Dauid prov eauton anqelkei
thn dianoian thn hmeteran, kai h apostilikh rhsiv h peri Timoqeou lecqeisa: eti mhn kai o
tolmhthv Hsaiav peri thv avqrwpinhv fusewv filosofwn, kai o toutwn Despothv Ihsouv
toiv maqhtaiv dialegomenov kai legwn : O men qerismov poluv , oi de ergatai oligoi. Fire
oun, ei dokei, tauthn eiv meson thn rhsin agagontev, anaptuzwmen authv ta
nohmata”44.
„După cum sunt felurite flori pe pajiște și, de vreme ce toate, la rând, sunt deosebit de
încântătoare și fiecare atrage ochiul privitorului, tot astfel se văd și Sfintele Scripturi. Pentru că
fericitul David ne atrage atenția asupra lui, tot așa scrierea apostolică în legătură cu Timotei,
care s-a citit și, mai departe, îndrăznețul Isaia filozofând despre firea umană și Domnul lor
Iisus, vorbind ucenicilor și zicând: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini (Mt. 9, 37).
Haideți, atunci, dacă ne este îngăduit, să ne concentrăm asupra acestui verset și să îi explicăm
înțelesul” (trad. n.).
În lucrarea De poenitentia, Sfântul Ioan elogiază permanența cântării psalmodice a
creștinilor: „En ekklhsia pannucidev, kai prwtov kai mesov kai teleutaiov o Dauid : en
orqrinaiv umnologiaiv kai prwtov kai mesov kai teleutaiov o Dauid : en toiv skhnwmasi
twn nekrwn propompai, kai prwtov kai teleutaiov o Dauid : W twn paradoxwn
pragmatwn! polloi mhte grammatwn peiran thn archn eilhfotev, ekmaqontev, olon ton
Dauid aposthqizousin. All ou monon en taiv polesi kai taiv ekklhsiaiv outw kata panta
kairon kai kata pasan hlikian eklampei, alla kai en agroiv kai en erhmiaiv kai eiv thn
aoikhton ghn meta pleionov thv spoudhv corostasiav ierav anegeirei tw Qew. En
monasthrioiv corov agiov tagmatwn aggelikwn, kai prwtov kai mesov kai teleutaiov o
Dauid : en aschthrioiv parqenwn agelai twn thn Mariam mimoumenwn, kai prwtov, kai
mesov kai teleutaiov o Dauid : en erhmiaiv andrev estaurwmenoi prosomilountev tw
Qew, kai prwtov kai mesov kai teleutaiov o Dauid. Kai pantev men anqrwpoi tw fusikw
thv nuktov uknw turannoumenoi, prov baqov kaqelkontai : kai Dauid monov efistatai, kai
touv tou Qeou doulouv eiv aggelikav pannucidav diegeirei, thn ghn ouranon
ergazomenov, kai touv anqrwpouv isaggelouv poiwn”45.
„În biserici sunt veghetori și David este întâiul și cel din mijloc și ultimul. La cântarea
imnelor dis-de-dimineață, David este întâiul și cel din mijloc și ultimul. În corturi, la
procesiunile funerare, David este întâiul și ultimul. În casele fecioarelor unde se țese și David
este, întâiul și cel din mijloc și ultimul. Ce lucru minunat! Mulți dintre cei ce nu au făcut nici
măcar prima încercare de a citi, îl știu pe David pe de rost și recită din el în ordine
(aposthqizousin). Nu numai în orașe și în biserici ocupă fiecare moment și pe oamenii de toate
vârstele; chiar și pe ogoare, în deșert și, strecurându-se până și în pustiurile nelocuite, el înalță
coruri sfinte lui Dumnezeu, cu mult zel. În mânăstiri este cor sfânt al oștirilor cerești și David
este întâiul și cel din mijloc și ultimul. În mânăstirile de maici, sunt cete de fecioare care o imită
pe Maria și David este întâiul și cel din mijloc și ultimul. În deșert, bărbații, crucificați pentru
lumea aceasta, mențin legătura cu Dumnezeu și David este întâiul și cel din mijloc și ultimul. Iar
44
Idem, Homilia X hactenus non editae et ad historiam illius aevi multum conferentes, în P.G., t. LXIII (Tomus
duodecimus), Paris, 1862, col. 519.
45
Idem, De poenitentia, în P.G., t. LXIV (Tomus decimus tertius et ultimus), Paris, 1862, col. 12-13.
noaptea, toți oamenii sunt stăpâniți de somnul fizic și sunt trași spre cele de jos și David singur
veghează, sculând toți slujitorii lui Dumnezeu la priveghere îngerească, făcând pământul cer și
îngeri din oameni” (trad. n.).
Sfântul Nil de Ancira (+430), ucenic al Sfântului Ioan Hrisostom, era originar din
Galatia, trăitor în asceză în pustiul Muntelui Sinai și stareț al unei mânăstiri de lângă Ancyra
(Ankara). A purtat o bogată corespondență cu ucenicii și contemporanii săi46.
În Epistola CLIX, Către diaconul Gaudentius, Sfântul Nil recomandă practica monahală a
cântării psalmilor, ca pavăză pentru menținerea votului castității: „O thv porneiav daimwn
dikhn liknou kunidou tw up autou peirazomenw eiwqe paramenein, ou mhn ekϐiazesqai.
En soi toinun uparcei, kai th sh exousia, kai boulhsei, h trefein touton dia thv ergasiav
thv atimou, h fugadeuein met orghv di eucwn kai yalmwdiwn, nhsteiwn te kai agrupniwn,
kai thv camaikoitiav”47.
„Demonul desfrânării, ca un cățeluș, este obișnuit să se lipească de cel pe care îl
ispitește, așa încât să nu fie cast. Dar este posibil pentru tine, este o chestiune de privilegiu și
intenție, fie îl hrănești cu fapta rușinii, sau îl pui pe fugă cu rugăciunea și psalmodierea, postind
și priveghiind și dormind pe jos” (trad. n.).
Epistola XXXVIII, Către monahul Callinico, are în conținut comparația dintre monahul
contemplativ și cerbul liber de pe înălțimile muntoase. Psalmodierea continuă este mijlocul prin
care se obține sublimul perfecțiunii: „Orh ta uyhla taiv elafoiv. Kai Fwnh Kuriou
katartizomenh elafouv. Ei oun th Despotikh didach kai toiv qeioiv thv askhsewv kanosin
elafov apeirgasqhv, kai twn drumwn thv kakiav yilwqeiv, kateqarrhsav twn nohtwn
ofewn, kai apokteneiv autouv, mh meinhv mecri toutwn, alla speude tou anatrecein epi
ta orh ta uyhla dia thv yalmwdiav thv sunecouv, kai thv teleiothtov, kai thv makariwtathv
ekeinhv qewriav, hv ouden uyhloteron : eiper Makarioi oi kaqaroi th kardia, oti autoi ton
Qeon oyontai. Kai Epi ta uyhla epiϐiϐa me o Kuriov”48.
„Munții cei înalți adăpost cerbilor (Ps. 103, 19). Și iar: Glasul Domnului dezleagă
pântecele cerboaicelor (Ps. 28, 9). Dacă, prin sfatul Domnului și prin sfintele canoane ale
ascezei devii ca un cerb și dezbracat de mormintele diavolului, având să te îmbărbătezi
împotriva șerpilor metaforici, îi omori; nu rămâne la stadiul acesta, ci luptă-te să urci către
munții cei înalți, prin psalmodiere continuă, prin practica perfecțiunii și prin acea contemplație
binecuvântată, față de care nu este nimic mai înalt. Așadar, Fericiți cei curați cu inima, că aceia
vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8); și peste cele înalte mă pune (Ps. 17, 36)” (trad. n.).
În Epistola LVIII, Către monahul Murianus, starețul Nil îndeamnă la continuitatea
rugăciunii și cântării în cadrul mânăstirilor, fără grijile celor materiale, pentru că pronia divină
lucra asupra lor: „Ean hsucazwmen, kai th euch th yalmwdia en tw monasthriw
proskarterwmen, kai mh parenoclwmen toiv kosmikoiv, o Qeov ekeinouv autouv ferei
prov hmav, prnown, kai frontizwn hmon, kai anagkazei autouv meta proqumiav poiein
hmwn tav swmatikav creiav. Frontizei de hmwn o Qeov, epeidh kai hmeiv tou
pneumatikou ergon frontizomen”49.
„Dacă menținem tăcerea și rămânem neclintiți în rugăciune și psalmodiere în mănăstire
și nu ne amăgim pe noi înșine cu vorbe goale, Dumnezeu, prevăzător și milostiv nouă, ne va

46
Prof. Dr. Remus Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, Ed. Lidia, București, 2003,
p. 319.
47
S. Nili, Epistolae, Liber secundus, în P.G., t. LXXIX, Paris, 1863, col. 276.
48
Idem, Epistolae, Liber tertius, în P.G., t. LXXIX, Paris, 1863, col. 405.
49
Ibidem, col. 417.
aduce nouă pe acei oameni și îi va îndemna să ne acopere nevoile noastre trupești cu
bunăvoință. pentru că Dumnezeu are grijă de noi, de vreme ce și noi avem grijă de treburile
sufletului” (trad. n.).
Aceleași sfaturi duhovnicești sunt adresate și în Epistola CXXVI, Către episcopul
Philagrius: „Nekrwson moi, parakalw, ta melh tou swmatov sou : panta, eiper dunaton,
tw pneumati provdapanhson. Thn stenhn, kai oligoiv bathn odon badixein mh katoknei.
Genou tapeinov kai uyhlov, qnhtov kai aqanatov, epigeiov kai ouraniov, Qeou
klhronomov, Cristou sugklhronomov. Prosestw euch adialeiptov, yalmwdia euofqalmov,
kai suntonov, kai sumfrwn, qeiwn logiwn meleth, klisiv gonatwn katesklhkotwn pucnh,
grhgorhsiv kai yuchv, kai swmatov, meta dakruwn aposmhcontwn ton, wv eikov, dia twn
kataponoumenwn, khdemonia te, kai trofh, kai endhma, kai potan twn penomenwn.
Tauta gar kai ta toiauta enuparconta soi, kai oshmerai pleonazonta te kai auxonta, ouk
argon, oude akarpon se deixei Cristw tw Qew twn apantwn, en th hmera thv
misqapodosiav”50.
„Umilește, rogu-te, mădularele trupului tău; supune totul, pe cât posibil, sufletului. Nu
da înapoi de la a merge pe calea cea strâmtă, pe care puțini o acceptă. Fii smerit și totuși
mândru, muritor și totuși nemuritor, pe pământ și totuși în cer, moștenitor al lui Dumnezeu și
împreună-moștean cu Hristos. Să fie rugăciune continuă, psalmodiere, care este atât de plăcută,
solemnă și armonioasă, grijă față de poruncile dumnezeiești, plecăciune adâncă în genunchi și
trezvia sufletului și a trupului, în timp ce curg lacrimi, astfel încât țărâna să pătrundă în simțuri;
să fie ajutor pentru necăjiți și grijă, hrană, îmbrăcăminte și băutură pentru săraci. Dacă acestea
și alte lucruri ca acestea sălășluiesc întru voi și cresc și descresc în fiecare zi, vă vor face să fiți
nici trândavi, nici săraci întru Hristos, Domnul a toate, în ziua răsplătirii” (trad. n.).
Sfântul Efrem Sirul (306-373), personalitate marcantă a Bisericii siriene, s-a născut în
Nisibe, într-o familie creștină și a copilărit în vremuri de restriște pentru Biserică, întrucât orașul
natal a trecut sub ocupație romană și astfel a început și prigoana lui Diocletian asupra creștinilor
de acolo. Efrem a scris multe imnuri, folosite ca armă de luptă împotriva ereziilor. Se spune că
Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile, transpuse pe melodii populare siriace, în
forumul din Edessa. Imnele erau grupate în memre și madrashe. „Memre-le erau compoziții
întinse, dar fără diviziuni strofice, compuse în proză ritmată (heptasilabe duble) și erau executate
probabil în recitativ. Madrashe-le – echivalentul sirian al ebraicului midrashim (învățături) –
erau deci învățături sau predici în versuri și strofe cu valori variabile, cântate de cor sau de un
solist, după melodii indicate de manuscrise în fruntea lor și care fixau în același timp o structură
prozodică precisă. După executarea fiecărei strofe, comunitatea intervenea cu un refren.
Madrashe-le efremiene și-au avut un corespondent în prima imnografie bizantină în faimoasele
kontakia, gen ilustrat cu strălucire tot de un sirian elenizat, nu mai puțin celebrul Roman Melodul
(+ cca 560). Evreu creștin, originar din Emessa Siriei, Roman cunoscuse cu certitudine
madrashe-le efremiene”51.
Imnele erau destinate uzului liturgic, fiind grupate în scop tematic. Modurile muzicale ale
acestor imne nu s-au transmis până la noi. Rămâne de cercetat tradiția liturgică siriană, care a
păstrat, probabil, vreun stil de cântare din epoca Sfântului Efrem.

50
Ibidem, col. 441-444.
51
Diac. Ioan I. Ică jr., Prezentare, în Sfântul Efrem Sirul, Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Imne II, Ed. Deisis,
Sibiu, 2000, p. 6-7.
 Putem aprecia că era vorba de cântare refrenară în execuție, studiind textele acestor imne
ajunse până la noi. Repetarea periodică a unui verset dovedește existența refrenului. Cât privește
structura muzicală propriu-zisă, mai exact, caracterul regulat sau neregulat al ritmului și melodiei
refrenului, în comparație cu strofa, singurele informații ni le poate furniza prozodia textului
original. Pentru întrega sa operă, Sfântul Efrem este numit „harpă a Duhului”, cântăreț în cel mai
înalt spirit, „diaconul imnograf și catehet din Nisibis și Edessa se revelează a fi nu numai cel mai
fascinant și fabulos poet creștin din toate timpurile, dar și unul din cei mai profunzi teologi ai
tradiției creștine”52.
Imnuri la Înviere II, 7-9: „Iată, flori vorbitoare au așternut pruncii înaintea Domnului
nostru. Asinul a fost încununat cu ele, calea era plină de ele. Laude au revărsat peste el ca niște
flori și cântări ca niște crini. Și astăzi, în mijlocul praznicului, ceata pruncilor așterne înaintea
Ta, Doamne, imnuri ca niște flori. Binecuvântat fie Cel ce a fost lăudat de prunci! Iată urechile
noastre sunt ca o scoică plină de cânturile pruncilor; pline sunt urechile noastre de cântările
fecioarelor. Fiecare să adune toate florile și să amestece în ele flori care cresc în pământul lor,
ca pentru acest mare praznic să împletim cunună măreață. Binecuvântat fie Cel ce ne-a chemat
la împletirea ei! Păstorul cel mare (episcopul) să împletească ca pe niște flori tâlcuirile sale,
preoții faptele lor cele bune, diaconii citirile lor, tinerii laudele lor, pruncii psalmii lor,
fecioarele imnurile lor, căpeteniile faptele lor, poporul cel simplu viața lui. Binecuvântat Cel ce
a înmulțit pentru noi faptele Sale cele bune!”53.
Imnele lui Mar Efrem la Postul celor patruzeci de zile, pe melodia „Acesta este Nisanul
cel binecuvântat”, refren „Binecuvântat fie Împăratul Care a împodobit Sfânta Biserică cu
postul, rugăciunea și privegherea!”, II. 2: „Și Cain și-a împodobit fiicele ca pe niște flori pentru
fiii lui Dumnezeu. Doi dintre fiii lui Cain au născocit, precum stă scris, muzica și instrumentele.
Tulbalcain a făcut frumoase chimvale (Fac. 4, 22), Iubal a construit preafrumoase harfe (Fac. 4,
21). Dar le lovea mâna stângă, răpind prin aceasta partea mâinii drepte”54.
III, 4, 6: „Șarpele a privit și a văzut porumbița (Eva) în rai…căci o poftea…S-a prefăcut
în porumbiță…el, șarpele, cel cu totul blestemat. A luat din ea, ca și aceasta să ia din el. S-a
îmbrăcat în culorile ei ca și ea să se îmbrace în urâciunea lui. A cântat pentru ea un cântec
vesel, ca să rătăcească jelind. Binecuvântat fie glasul Tatălui, Care S-a pogorât, a mângâiat și a
nimicit întristarea maicii noastre!...Cel milostiv a privit, a văzut sufletul în adânc și a găsit o
cale ca să-l scoată de acolo. Măcar că un singur semn al Său ar fi fost în stare să-l scape de
acolo, El a întipărit iubirea Sa peste lucrul Său: S-a înverșunat în firea omenească, a dobândit
neștiința ei, pentru ca să o aducă la știință. A cântat la harfa Sa cântări smerit, ca ea să vină la
înălțare…”55.
Apendice la Imnele la Post, VIII, 7, pe melodia „Adunați-vă să prăznuim în luna lui
Nisan”, refren „Laudă Ție, Împărate Hristoase! Căci prin sângele Tău s-a mântuit Biserica Ta
cea sfântă!”: „La praznicul acela, Moise a cântat cântare nouă la țărmul mării”56.

52
Ibidem, p. 11.
53
Sf. Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii I, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu,
1999, p. 197.
54
Ibidem, p. 104-105 (conform Diac. Ioan I. Ică Jr., în gândirea Sfântului Efrem, eminamente simbolică, mâna
stângă reprezintă stăpânirea demonică, păcatul sau credința idolatră; mâna dreaptă este divinitatea, edenul sau Însuși
Hristos – Vezi Imnuri la Răstignire, VII, 12, p. 187: „Ca niște cununi aduce dreapta noastră imnuri. Prin simbolul
lor să ne izbăvești de partea stângă și prin preînchipuirea lor călăuzește-ne de-a dreapta Ta, în care stă împletit
(cunună) numărul o sută”).
55
Ibidem, p. 106-107.
56
Ibidem, p. 140.
 Pe aceeași melodie, refren „Laudă Celui Întâi-născut Care prin răstignirea Sa a adus
toate neamurile la Cel ce L-a trimis pe El!”( IX, 1): „În luna florilor au răsunat cântecele
tamburinelor lui Miriam înaintea poporului”57.
Timpul cântării Imnelor la Păresimi se pare că este plasat în intervalul liturgic ce
corespunde Postului Mare din zilele noastre.
Imne la Înviere II, 2-4, pe melodia „Omorâți fost-au pruncii”, refren „Binecuvântată fie
înălțarea Lui!”: „Iată praznicul vesel, în întregime e gură și limbă! Cei feciorelnici și fecioarele
se fac aici trâmbițe și corni, fetele și băieții harfe și chitare. Cânt peste cânt se înalță în zbor
făcându-i pe toți să urce până la cer lăudând pe Domnul slavei. Binecuvântat fie Cel prin care
munții tună! Tună pământul dedesubt și cerul deasupra. Luna lui Nisan amestecă cânturi cu
cânturi, cerești și pământești. Cânturile Bisericii se amestecă cu tunetele Dumnezeirii, cu
scânteierea lumânărilor se amestecă razele fulgerelor, cu ploaia se amestecă prohodul pătimirii
și cu pășunea încolțită postul Paștelui. Așa săltau în arcă glasurile din toate gurile. În afară
valurile cele înfricoșătoare, înăuntru glasurile cele plăcute. Două câte două cântau în ea
împreună limbile în curăție, preînchipuind curățirea noastră, în care cei feciorelnici și
fecioarele cântă cu sfințenie lauda Domnului arcei”58.
Imnul IV, 2, pe melodia „Acesta e praznicul Celui Întâi-născut”: „…deschide, Doamne,
în mila Ta gura slujitorului Tău și fă-o harpă a adevărului! Ca să cânte o dulce melodie în stare
să umple cu binecuvântatul Adevăr pe toți cei ce-l ascultă!”59.
Imnele Nașterii II, 1-3, pe melodia „Cetele cerești”: „Trimis spre laudă la cetele cerești,
menit spre izbăvire în timpul slăvit, cruțat spre bucurie în ziua cea binecuvântată și eu am fost
făcut părtaș la iubire și am izbucnit în cântări. În imne curate Îl voi lăuda și în melodii sfinte Îl
voi cânta; voi slăvi Pruncul Care ne-a mântuit!” Refren: „Învrednicește-mă și pe mine să-ți
aduc cu harfa Ta jertfă de laudă în ziua Nașterii Tale! Harfa proorocilor care L-au vestit și au
cântat înaintea Lui, isopul preoților care l-au iubit și au săltat înaintea Lui și coroana
împăraților, care au primit-o moștenire și au adus-o, sunt ale Domnului celor feciorelnici, căci
Maica Sa e fecioară… Cetățile unui împărat au obiceiul să aducă în mâinile lor cununi de aur.
Cetățile lui Iuda sunt cununi cuvântătoare, Doamne; Ție, Iisuse, Îți aduc cununi cu gura lor
Betleemul, Cana și Nazaretul, Betania, Sichemul, Samaria și celelalte cetăți care s-au
învrednicit să Te încununeze”60.
Imnul III, 7, pe melodia „Mângâiați cu făgăduințele”, refren „Binecuvântat fie copilul
Tău Care a desființat asprimea inimii noastre!”: „Binecuvântat (este) Cel ce a însemnat și a
împodobit sufletele noastre și le-a făcut mireasă Sieși! Binecuvântat (este) Cel ce a făcut
trupurile noastre cort al ascunzimii Sale! Binecuvântat (este) Cel ce ne-a tâlcuit cu limba Sa
tainele Lui! Să mulțumim Glasului, a Cărui laudă a răsunat pe harfele noastre și a Cărui putere
a răsunat pe lirele noastre! Popoarele s-au adunat să audă cânturile Lui”61.
Imnul III, 16: „Binecuvântat fie Cel ce a alcătuit simțurile minții noastre ca să cânte pe
harfa noastră ceea ce era cu neputință gurii păsării să cânte în cântecele sale!”62.

57
Ibidem, p. 141.
58
Ibidem, p. 196.
59
Ibidem, p. 202.
60
Idem, Imnele Nașterii și Arătării Domnului II, trad. Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 25-26.
61
Ibidem, p. 31.
62
Ibidem, p. 33.
 Imnul III, 21: „…Căci oricât i-am și mulțumi, este prea puțin. Dar pentru că nu ne este
de folos a tăcea și a suferi pagubă, să-I înalțe un cânt de mulțumire chiar și slăbiciunea
noastră”63.
Imnul V, 19, pe melodia „Cine ar putea spune”, refren „Laudă Ție, mândrule Prunc al
Fecioarei!”: „La care Maria s-a înflăcărat și ea și a cântat cântecul ei de leagăn: Cine mi-a dat
mie, celei singure, să zămislesc și să nasc pe Cel Care e Unul și mulți, mic și mare, cu totul în
mine și cu totul în toate?”64.
Imnul VI, 14, aceeași melodie, refren „Laudă Ție, Fiule al Celui Preaînalt, Care ai
îmbrăcat trupul nostru!”: „S-a înflăcărat Ana în duhul care a ieșit din gura Lui și i-a cântat un
cântec de leagăn: Pruncule de împărat, prunc disprețuit, Tu auzi în tăcere, vezi nevăzând,
cunoști în ascuns. Dumnezeule-Om, laudă numelui Tău!”65.
Imnul VIII, 17, pe aceeași melodie, refren „Laudă răsăritului Tău dumnezeiesc-
omenesc”: „Care mamă va cânta pruncului pântecelui ei ca Maria? Cine ar îndrăzni să-și
numească fiul „Fiu al Făcătorului”, „Fiu al Ziditorului”? Cine și-a mai numit vreodată fiul
„Fiu al Celui Preaînalt”?”66.
Imnul VIII, 22: „Și pentru că tinerețea e îndrăzneață și vorbăreață, s-au adunat fetele,
fiicele evreilor, femeile înțelepte și bocitoarele și prin vorbele cânturilor lor, bocetele s-au
prefăcut în proorociri”67.
Imnul X, 1, pe aceeași melodie, refren „Ție se cuvine laudă în ziua arătării Tale turmei
Tale!”: „Când Lia și Rahela, Zilpa și Bilha au cântat cântece de leagăn celor doisprezece
feciori pe care i-au născut, cântecele lor erau pentru niște oameni. Dar toate cântecele Tale de
leagăn sunt pentru un Dumnezeu, Doamne al fraților Tăi!”68.
Imnul XIII, 1, pe aceeași melodie, refren „Laudă să-Ți aducă toate făpturile Tale de acest
praznic al Tău!”: „Fiicele iudeilor, care cântau plângerile lui Ieremia, au cântat în locul
tânguirilor cărților lor, cântece de leagăn din Scripturile lor. Căci o putere nevăzută proorocea
în cuvintele lor”69.
Imnul XIII, 3: „Preînchipuirea Ta privește din copilăria mândrului Isaac, pentru tine i-a
cântat un cântec de leagăn Sara; căci ea a văzut cum se coboară simbolurile Tale asupra
copilului ei: O, fiule al făgăduinței mele, în care e ascuns Domnul făgăduințelor!”70.
Imnul XV, 4-5, refren „Laudă Ție, Doamne și prin Tine Părintelui Tău în ziua nașterii
Tale!: „Maria i-a văzut pe magi și cânturile ei s-au înmulțit la vederea darurilor lor: Iată
închinătorii Tăi mă înconjură și darurile lor mă încercuiesc. Binecuvântat fie Pruncul Care a
făcut din maica Sa harfa cânturilor Sale! Și fiindcă harfa așteaptă pe stăpânul ei, gura mea Te
așteaptă pe Tine. Voia Ta să pună în mișcare limba maicii Tale! Fiindcă am învățat să zămislesc
în chip nou prin Tine, tot de le Tine să învețe și gura mea să nască în chip nou laudă nouă!”71.

63
Ibidem, p.34.
64
Ibidem, p. 52.
65
Ibidem, p. 54-55.
66
Ibidem, p. 61.
67
Ibidem, p. 62.
68
Ibidem, p. 66.
69
Ibidem, p. 72.
70
Ibidem, p. 72.
71
Ibidem, p.78-79.
 Imnul XVI, 8: „Nu ești un simplu om, ca să-Ți cânt un cântec de leagăn obișnuit! Căci
lucru nou e zămislirea Ta și o minune nașterea Ta. Fără Duhul cine Ți l-ar putea cânta? Glas
nou de proorocie se stârnește întru mine”72.
Imnul XVIII, 28, refren „Laudă Ție, Care în acest praznic veselești toate!”: „În anul al
douăzeci și treilea să mulțumească și măgărița, căci ea și-a dat spatele ca să șadă pe el; Cel ce
a deschis gura măgarilor sălbatici și urmașii lui Agar au cântat laude. Binecuvântată fie lauda
Ta!”73.
Imnul XIX, 19, refren „Laudă Ție, Fiule al Domnului a toate, Care izbăvești toate!”:
„Oprește darul Tău de la harfa Ta, ca ea să se odihnească puțin! Pentru că Tu m-ai învățat tot
ceea ce am spus, învață-mă și cum să tac. Pentru că m-ai obosit, dă-mi și odihnă! Laudă Tatălui
Tău!”74.
Imnul XXI, 3-4, pe melodia „De mii de ori mii”, refren „Binecuvântat Cel ce S-a
micșorat nesfârșit ca să ne înalțe nesfârșit!”: „În ziua aceasta îngerii și arhanghelii s-au
pogorât să cânte cântare de laudă nouă pe pământ. În taină ei coboară și astăzi veselindu-se cu
cei ce priveghează. Atunci când și-au cântat această laudă a lor întâia oară, lumea era plină de
blestemății. Binecuvântată fie nașterea prin care astăzi lumea răsună de imne de laudă! Căci e
noaptea care amestecă veghetori (îngeri) cu veghetori! Veghetorul (îngerul) a venit să facă
veghetori pe pământ. Cei ce priveghează s-au făcut tovarășii veghetorilor (îngerilor). Cei ce
cântă laude s-au făcut tovarășii serafimilor. Fericit cel ce s-a făcut harpă spre lauda Ta, plata
sa a fost mila Ta”75.
Imnul XXII, 1, 9, schimbarea melodiei: „Cântați, popoarelor, de praznic, laude întâiului-
născut între toate praznicele! Numărați durerile care au fost, vânătăile și suferințele, ca să
cunoaștem ce răni ne-a tămăduit Pruncul trimis nouă! Lăudat Cel ce a putut tămădui toate
durerile noastre!”
Refren: „Binecuvântat să fie înainte de toate în nașterea Sa!”
„Descoperă-ți, veselește-ți, pământule, fața ta de praznicul nostru! Cu glas tare să cânte
laudă Biserica! În tăcere să laude cerul și pământul! Aduceți laudă și mărturisire Pruncului
Care a adus slobozenie pentru toți! Binecuvântat fie Cel ce a rupt zapisul datoriilor noastre!”
„Veniți, toate gurile, gătiți-vă și faceți-vă apă și izvoare de cântări! Să vină Duhul Sfânt
și să laude El în noi toți pe Tatăl Care ne-a mântuit prin Fiul Său. Binecuvântat fie El înainte de
toate în Fiul Său!”76.
Imnul XXIV, 14, 19, schimbarea melodiei, refren: „Laudă Ție de toate limbile în ziua
aceasta a nașterii Tale!”: „Iudeii au tăgăduit trâmbița lui Isaiia care suna zămislirea Sa. Și ei
au făcut să tacă harfa psalmilor care cântau despre preoția Sa. Au făcut să amuțească chitara
Duhului care cânta și ea despre împărăția Sa. În tăcere adâncă au încuiat nașterea măreață,
care a smuls chiote de bucurie celor cerești și celor pământești. Binecuvântat fie Cel ce a răsărit
din tăcere!”
„Întrucât cărturarii tăceau din pizmă și fariseii din invidie, oameni din piatră cu o inimă
din piatră au cântat laude înaintea Pietrei celei nebăgate în seamă care s-a făcut în capul
unghiului (Mc. 12, 10). Pietrele au fost muiate de Piatră și s-au făcut limbi cuvântătoare.

72
Ibidem, p. 81.
73
Ibidem, p. 90.
74
Ibidem, p. 94.
75
Ibidem, p. 97.
76
Ibidem, p. 100,101,106.
Pietrele au strigat prin Piatra (Lc. 19, 40). Binecuvântată fie nașterea Ta care a făcut pietrele să
strige!”77
Imnul XXV, 2, 8, pe melodia: „Fericită Efrata”, refren: „Laudă Celui ce Te-a trimis!”:
„Fericită ești Biserică, pentru că de praznicele tale se bucură veghetorii (îngerii). Căci o noapte
au lăudat ei pe pământul care restrânge și refuză lauda. Fericite sunt cântările tale care sunt
semănate, secerate și adunate în hambare în ceruri! Gura ta e o cădelniță, iar cânturile tale se
înalță ca tămâia de praznicele tale”.
„Fericită ești Biserică, căci întru tine cântă cu harfa sa împăratul David, care în duhul a
cântat despre El aceasta: Fiul Meu ești Tu în strălucire sfântă astăzi Te-am născut (Ps. 2, 7).
Fericite urechile tale care au fost curățite ca să audă despre ziua Lui și despre trupul Său!
Priveghează și cinstește-L! Învață de la Sion care a făcut în jale praznicul și veselește pe Cel ce
te-a veselit pe tine!”78.
Imnul XXVI, 6, schimbarea melodiei, refren: „Binecuvântată fie nașterea Ta, care a
bucurat toate făpturile!”: „Ziua a treia să împletească cu imne o cunună de psalmi și să o aducă
într-un glas nașterii Celui ce a făcut în ziua a treia să încolțească flori și muguri. Dar acum S-a
pogorât și S-a făcut Floare sfântă Însuși Cel ce a făcut să încolțească toate. Din pământ uscat a
odrăslit ca să împodobească și să încununeze pe cei biruitori”79.
Imnul XXVIII, 2, refren: „Laudă nașterii Lui!”: „Căpetenia îngerilor Ți-a dat (Marie)
salutul păcii ca zălog al sfințeniei. Pământul s-a făcut cer nou în care veghetorii (îngerii – Deut.
4, 10. 14 ) s-au coborât și au cântat laude. Fiii înălțimii au înconjurat sălașul tău din pricina
Fiului Împăratului Care se sălășluise întru tine. Prin cetele veghetorilor (îngerilor) casa ta
pământească ai făcut-o asemenea cerului de sus”80.
Cântarea efremiană reiese și din colecția de Imne- dialog (Sogytha)81.
Sogytha I, la pomenirea Maicii Domnului, pe melodia: „Tatăl a scris scrisoarea”:
„Trezește, harfa mea, cânturile tale spre lauda Fecioarei Maria! Înalță glasul tău și cântă
minunea acestei Fecioare, fiica lui David, care a născut lumii Viața”… „Ascultați laudele aduse
căruței (de heruvimi ) a lui Dumnezeu și cântecelor de leagăn ale maicii Fecioare! În căruță e
puterea Sa și în Maria iubirea Lui! Heruvimul Îl laudă plin de frică, iar slujnica și Maica Sa Îl
sărută”82.
Sogytha II, 5, 6, 18, 19, 20, refren „Laudă Ție, Doamne, Căruia I se închină cu bucurie
cerul și pământul!”: „Ea Îl purta, Îl îmbrățișa și Îi cânta cu dragoste mulțumindu-I. Se închina
Pruncului, zicând: Poruncește-mi să Te îmbrățișez, Doamne!”
„Fiul meu ești Tu și vreau să-Ți cânt cântec de leagăn; mama Ta m-am făcut și vreau să
Te laud! Fiul meu, pe Care L-am născut, e mai bătrân decât mine; Domnul meu, pe Care L-am
purtat, mă poartă El pe mine”.
„Serafimii Te înalță în sfințenie și cum Îți voi cânta Ție, Doamne? Heruvimii Te laudă cu
cutremur și cum Te vor slăvi melodiile mele?”

77
Ibidem, p. 114, 115.
78
Ibidem, p. 117, 119.
79
Ibidem, p. 122.
80
Ibidem, p. 127.
81
Conform notei traducătorului de la p. 174, aceste imne nu aparțin cu siguranță autorului, ci au fost incluse mai
târziu în manuscrisul siriac (British Museum Add 14506 între Imnele la Naștere și Imnele la Arătare ale Sf. Efrem),
pentru că au unitate tematică cu cele originale.
82
Imne-dialog, Sogyatha, 1, 1, 44, în Sf. Efrem Sirul, Imnele Nașterii și Arătării Domnului II, trad. și prezentare
Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 175, 180.
 „Eva, strămoașa noastră, să asculte acum cântul meu și să zorească încoace! Să-și ridice
capul, pe care goliciunea din grădină l-a făcut să se plece!”
„Să-și descopere fața și să-Ți cânte Ție; căci ai luat de la ea rușinea ei. Să asculte
melodia păcii; căci, iată, fiica ei a dezlegat datoria ei!”83.
Sogytha III, 33, la bătrânul Simeon, pe melodia „Tatăl a scris”, refren „Binecuvântat fie
Hristos, pe Care Simeon L-a purtat cu iubirea în brațele sale!”: „Înalță-ți glasul tău dulce și
lovește corzile harfei tale, ca să răsune! Cu dulcele tău cânt mângâie întristarea mea; căci fiii
poporului meu (Israel) mă batjocoresc, luptă cu cântul tău împotriva celor ce mă urăsc pe
mine!”84.
Sogytha IV, 53, pe melodia „Puterea Tatălui”: „Așa a săltat Biserica și a cântat psalmi
de laudă Nașterii Celui Preaînalt, prin a Cărui Arătare s-au luminat înaltul și adâncul.
Binecuvântat fie Cel Care prin nașterea Sa a bucurat toate!”85.
Deosebit de sugestive sunt rugăciunile sale duhovnicești, adunate în colecția Plânsurile
Sfântului Efrem Sirul. Descoperim într-un pasaj din Plânsul de miercuri seara: „Dăruiește-mi
mie, Doamne, luminare, ca să cunosc meșteșugirile împotrivnicului și ale urâtorului de bine, că
nenumărate alunecări pune înaintea mea: sminteli, vătămare, multă agonisire, înălțare a
veacului acestuia, dulceață trupească și mulți ani în viața aceasta de acum; temere de nevoință
și pregetare la rugăciuni și la cântarea de psalmi somn și odihnă trupească”86.
Un alt autor patristic, Calinic, de același neam cu Sfântul Efrem, a adus mărturii despre
cântarea creștină la începutul secolului V. Despre călugărul Calinic se știe că era originar din
Siria și era, în 426, ucenicul lui Hypatius (egumen al Mânăstirii Rufinienilor de lângă Calcedon).
Calinic a scris, după 446, Viața lui Hypatius. Din cuprinsul lucrării se observă că nu avea o
cultură prea vastă, întrucât nu citează nici un autor profan. Stilul compoziției este simplu și
ignoră regulile retoricii. Totuși, Calinic este un bun cunoscător al Sfintei Scripturi87.
Viața lui Hypatius, XXVI, 2-3: „Hsqien de pantote eiv thn baqeian enathn, pollakiv
de kai uperqeseiv epoiei, kai en th tessarakosth uper mian hsqien, egkleiwn eauton kai
yallwn kai eucomenov orqrina, trithn, ekthn, enathn, luknika, prwqupnia, mesonuktia
kata ton legonta : Eptakiv thv hmerav hnesa se epi ta krimata thv dikaiosunhv sou.
Epoiei oun to nucqhmeron, yallwn eptakiv, ekaton yalmouv kai ekaton eucav”88.
„Și în timpul Postului Mare el mânca la două zile, limitându-se și cântând psalmi și
rugându-se în zori, la ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea, la lumina lumânărilor, seara
târziu și la miezul nopții, după cum se spune: De șapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecățile
dreptății Tale (Ps. 118, 164). Cântând psalmii, așadar, de șapte ori în cursul zilei și al nopții, a
plinit o sută de psalmi și o sută de rugăciuni” (trad. n.).

83
Ibidem, p. 181, 182, 183.
84
Ibidem, p. 188.
85
Ibidem, p. 194.
86
***Plânsurile Sfântului Efrem Sirul, Plânsul de miercuri seara, îngrijirea ed.: monahul Filotheu Bălan și Florin
Stuparu, Ed. Sophia, București, 2010, p. 55-56.
87
G.J.M. Bartelink, Introduction, în Vie d’Hypatios, în col. „Source Chretiennes”, No. 177, Les Editions du Cerf,
Paris, 1971, p. 10-12.
88
Callinicos, Vie d’Hypatios, XXVI, 2-3, în col. „Source Chretiennes”, No. 177, introd., text critic, trad. și note de
G. J. M. Bartelink, Les Editions du Cerf, Paris, 1971, p. 180-182.