Terirem - rugaciunea mai presus de cuvinte

Mareste imaginea. In ultimii ani, odata cu revirimentul cantarii psaltice in tara

noastra, ne-a fost dat sa ascultam, fie in cadrul unui concert de muzica bizantina,
ori in timpul slujbelor religioase, compozitii muzicale in care nu intalnim
cuvinte, ci numai silabe precum te-ri-rem, te-ne-na, to-ro-ro.

Desigur, multi dintre noi, fara a cunoaste prea multe despre aceste cantari
liturgice, ne vom fi smintit auzindu-le. In acelasi timp, trebuie sa fi simtit cum
aceste cantari ne descopera „adancuri de taina, valori cu neputinta de masurat
ale realitatilor, persoanelor si darurilor cantate”.

Ne-am simtit contrariati, deoarece acest gen de cantare, cratima, poarta in sine
ceva antinomic, fiind un cuvant necuvant. Pe de-o parte, cantarea ni s-a parut
straina din cauza aparentei lipse de sens, iar pe de alta, atat de familiara datorita
trairii careia i-a dat nastere in inimile noastre. Este vorba de acel sentiment pe
care il avem atunci cand cuvintele de lauda pe care I le aducem lui Dumnezeu,
nu sunt suficiente sa exprime tot atasamentul fata de El. Cati dintre noi nu am
simtit, macar o singura data pana acum, ca toate cuvintele sunt neputincioase sa
exprime intreaga noastra traire.

Asadar, "terirem-ul” incepe in momentul in care cuvantul se arata a fi

neputincios. Atunci, cuvantul se smereste, lasand locul cantarii-rugaciune, prin
care, dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae, „traim taina lui Dumnezeu,
ne unim cu existenta sa negraita [...] prin cantare spunem mai mult decat putem
exprima prin indiferent care cuvinte [...], exprimam inexprimabilul, apofaticul”.

Apofaticul in cantarea liturgica ortodoxa

Parintii Bisericii Primare fac referire la cantari fara cuvinte sau fara inteles,
fundamentandu-se pe comentariile lor la Is 6:3 (Si strigau unul catre altul si
ziceau: - "Sfant, sfant, sfant este Domnul Atottiitorul, plin e tot pamantul de
slava Sa!) si Ez 3: 12. ( Atunci Duhul m'a luat si am auzit inapoia mea un glas ca
de mare cutremur, zicand: "Binecuvantata fie marirea Domnului, din locul
Sau!")
In secolul al VI-lea, teologul mistic Dionisie Pseudo-Areopagitul face referire la
muzica intalnita in cult ca la un ecou al frumusetii dumnezeiesti, pe care oamenii
il primesc in urma transmiterii sale, pe baza ierarhiei ceresti (ingeresti).

Fericitul Augustin aminteste de natura extatica a jubilatiei fara cuvinte, si,

impreuna cu Fericitul Ieronim, identifica acest concept, cu cel intalnit in
Biserica primara, acela al glosolaliei (vorbirii in limbi). Parintii duhovnicesti
care au talcuit Sfanta Scriptura sunt de acord, ca acest fel de rugaciune, fara
cuvinte, reprezinta o imitare a cantarii ingeresti.

Cratima - Ce spun Parintii Bisericii despre terirem?

Manuscrisele muzicale arata ca terirem-ul era in uz inainte de sfarsitul secolului

al XIV-lea. Faptul ca Sfantul Ioan Cucuzel a scris numeroase terirem-uri arata
ca acesta era un promovator al folosirii lor in cadrul cultului.

In 1649, monahul Gerasim din Creta, explica semnificatia silabelor din punct de
vedere duhovnicesc. Intr-una din opiniile sale, silabele sunt vazute drept
simboluri ale unirii supranaturale dintre divin si uman. Silabele lipsite de sens
pot fi de altfel considerate icoane ce inchipuiesc cantarile ingeresti.

Parintele Gherasim explica faptul ca terirem-ul apare si ca simbol al unor sunete

naturale ca cele ale pasarilor. In acest sens, Gheron Iosif Isihasul intr-o epistola
a sa in care isi calauzeste ucenicii catre „tainele lui Dumnezeu”, afirma: „Lasati
slobode mintile voastre pentru a cugeta la cele ceresti, caci iata, usa Raiului ni se
deschide!... De aici inainte Ingerii stau de fata - Heruvimii si Serafimii. Zboara
cu sase aripi la dreapta si la stanga. Tot soiul de vrabii cu nenumarate culori
psalmodiaza felurite terirem-uri, si inalta mintea noastra din vedere in vedere.”

O alta marturie ne vine din partea parintelui Epifanie Teodoropoulos. La acesta

vine un ucenic spunandu-i:

- Parinte, eu nu pot sa concep Privegherea fara terirem!

- Da, desigur! Rugaciunea voastra cu terirem merge direct in cer, in chip expres
si recomandat, in timp ce a noastra nu izbuteste sa ajunga la destinatie.
- Dar si unii teologi spun ca acestea sunt "cuvinte ce nu se pot spune", despre
care spune Sfantul Pavel (2 Cor., 12, 4).

- Intr-adevar, cuvinte ce nu se pot spune sunt, fiule!

Cratima - Ce spun muzicologii despre terirem?

"Cratima”, care in limba greaca inseamna „a prelungi’ sau „prelungire”, indica o

marire a duratei unei cantari biseriesti. Cratima este uneori intalnita sub numele
de "terirem”, nume derivat din silabele lipsite de sens te-ri-rem ce acompaniaza
aceste lungi pasaje muzicale indepentente.

Muzicologul Dimitri Conomos defineste cratima ca „o unitate melodica de

silabe (teretismata) care este intalnita in cadrul anumitor imne in acel punct, de
obicei o cadenta, unde prelungirea este posibila ”. De asemenea, muzicologul
Gregorios Stathis, sustine ca primul scop al cratimei este de a prelungi (kratw)
durata slujbei.

Pro sau contra terirem-ului?

Multi dintre cei care se opun intrebuintarii terirem-ului in cadrul slujbelor,

considera ca acesta constituie o indepartare de la elementul fundamental al
muzicii bisericesti, care este armonia dintre cuvinte si muzica (logos-melos).
Potrivit acestora, cuvantul ocupa un loc privilegiat in cadrul relatiei cu melos-ul,
in cantarea bisericeasca pastrandu-se unitatea originara a ”cuvantului cantat”.
Acestia considera ca trebuie evitate exagerarile extremiste, manifestate de-a
lungul istoriei, in directia unui primat al cuvantului rostit prozaic sau al unei
„melodizari” excesive.

Sfantul Nicodim Aghioritul, in comentariul la Canonul LXXV al celui de-al

Saselea Sinod Ecumenic, critica terirem-ul si recomanda psaltilor sa-l evite,
pentru a ramane mai mult timp pentru lecturi.
De asemenea, Patriarhia de Constantinopol a emis o enciclica in anul 1880 care
interzicea cantarea cratimei numai in timpul Vohodului Mare, dar acceptand-o
in celelate momente liturgice.

In vremea noastra, cratima se canta in timpul slujbelor in Grecia, la Sfantul

Munte Athos, de asemenea, in cateva locuri ale diasporei grecesti si in Romania.
Cratimele sunt cuprinse in lucrarea "Cratimatar”, o colectie de terirem-uri
aranjate potrivit celor 8 glasuri.

Acest gen melodic este folosit in scrierea cantarilor papadice - care se executa
rar si sunt mai ornamentate decat celelalte cantari bisericesti – precum:
heruvicele, chinonicele, polieleele. Din acest punct de vedere, aceste cantari pe
larg dar si cratimele care le insotesc, necesita o mai mare virtuozitate din partea
psatului/psaltilor care le interpreteaza. Din acest motiv cratimele au disparut
aproape cu totul din bisericile noastre, in timpul secolului trecut, caracterizat de
o decadenta a cantarii psaltice.

Cu toate ca intotdeauna vor exista atat pareri pro, cat si contra, cu privire la
terirem, trebuie sa tinem seama de faptul ca acest gen muzical ramane totusi
ancorat profund, in traditia spirituala si liturgica a Bisericii Ortodoxe. Terirem-
ul, indiferent de epoca, in lumea secularizata de astazi ca si in epoca isihasta -
perioada sa de inflorire-, constituie o permanenta chemare la dobandirea
rugaciunii curate, a rugaciunii mai presus de cuvinte.

Radu Alexandru