COLINDUL, SAU LEGĂTURA IDENTITARĂ ROMÂNEASCĂ CU LADA DE ZESTRE

CREȘTINĂ BIMILENARĂ

Cercetând tratatele de specialitate, studiile tematice dar și interpretând colindele noatre tradiționale
românești remarcăm, atât sub aspect melodic dar și literar, că aceste nestemate ale tradiției noastre,
oferă suficiente dovezi și motive care să-l facă pe dreptmăritorul român de pretutindeni demn și
bucuros a-și manifesta credința și obiceiurile într-un mod cât mai deschis și liber mai ales că
societatea de față prin secularizare și avid libertinaj tinde să descurajeze acest lucru.
Originea lor, conținutul cât și larga lor răspândire fac din aceste vechi odoare ale tradiției românești
stindarde și certe motive a ne manifesta credința dar și românismul (patriotismul), două brațe,
singurele, ce mai pot îmbrățișa spre mângăiere acest popor aflat într-o continuă înstrăinare de valorile
autentice și de dragostea sfântă de țară.
Așa cum frumos explica vrednicul de pomenire, părintele Constantin Galeriu: ,,frumusețea colindelor
poporului nostru dreptcredincios e o prelungire a frumuseții liturgice, a frumuseții cultului nostru
divin.” (Cf. Pr. C. Galeriu ,,Semnificația colindelor” în Glasul Bisericii, Revista Oficială a Sfintei
Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XXXII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie, 1973, p. 1228).
Dovada o descoperim printre altele în Catavasiiariul de la Râmnic din anul 1747 ... tipărit în zilele
prea luminatului Domn Io Constantin Nicolae Voevod, cu blagoslovenia prea sfințitului Mitropolit
Kir Neofit. Și cu chieltuiala iubitorului de Dumnezeu Kir Climent episcop Râmnicului ... de
cucearnicul între preoți Popa Mihai Athanasie Popovici tipograful Râmnicului” unde în finalul cărții
citim: ,,Aicea la sfârșitul cărții pusem și stehirile ce le cântă copii când umblă cu steaoa în seara
Nașterii lui Hristos, și cetitoriule ce vei ceti și cu poetica vei socoti și de nu vor veni la număr bine
(silabisirile n.n.) să știi, că noi precum le-am găsit așa le-am și tipărit dupre cum s-au obicinuit a să
cânta, iar n-am mai umblat a le număra. ... Steaoa de sus răsare ... .” Colindul înghersuit (sau pus în
versuri), este desăvârșit la final de o deosebită orație sau urătură după cum se obișnuiește de veacuri
la colind, orație care menționează prezența celor trei magi la Betleem aducând daruri pruncului Iisus.
Iată și dovada că la 54 de ani după trecerea la Domnul a mitropolitului Dosoftei al Moldovei (1624-
1693), care lăsa poporului român a sa Psaltire pre ghiersuri tocmită (1673) unde reușea cu mult
succes a rândui și câteva versuri de colind (Limbile să salte ... etc.), în plin proces de românire a
textelor și a cântărilor bisericești s-au notat și textele colindelor însă nu traduse ci după cum s-au
obicinuit a să cânta, adică păstrate prin viu grai pe limba patriei.
Aceasta ar fi cea mai curată dovadă că în timp ce în stranele românești slujba a avut nevoie de
româniire pre limba patriei colindele erau cântate de veacuri pe dulcele grai românesc. Așadar
acestea reprezintă primul vocabular liturgic în limba patriei și daca icoana a reprezentat de veacuri
biblia celor fără de carte, aceeași nevoie o va fi suplinit și colindul care din veac a reprezentat și
reprezintă cartea de identitate a unei națiuni și a credinței sale creștine.
Că aceste preafrumoase colinde se cântau românește și înainte de scrierile mitropolitului cărturar
Dosoftei al Moldovei avem dovadă (în Istoria Liturghiei, 1970, Cf. Pr. C. Galeriu op. cit., p. 1228)
mărturia unui pastor, A. Matheusius care prin anul 1647 consemna în memoriile sale că tinerii din
Cergăul Mic : ...umblă de Crăciun de la 3 noaptea, să cânte românește nelegiuitele lor colinde!” Iată
că limba română a fost păstrată și promovată prin colind așa cum și colindul a păstrat de veacuri
identitatea noastră românească și creștinească.
Prin originea, conținutul cât și marea lui răspândire colindul este valorificat în rândul celor mai vechi
și importante obiceiuri ale Bisericii Ortodoxe fiind catalogat conform unor cercetări ca fiind un
obicei străvechi moștenit de la romani (Cf. Al. Rosetti, Colindele religioase la români, Analele
Academiei Române, Tom 40, 1920, p.2 apud. Pr. Prof. Dr. Nicolae Belean ,,Originea și vechimea
colindelor” în Altarul Banatului, Revista Arhiepiscopiei Timișoarei, Episcopiei Aradului, Episcopiei
Caransebeșului, Episcopiei Gyulei și Episcopiei Vârșețului, anul XV – LIV, serie nouă, nr. 10-12,
oct.-dec. 2004, p. 79).
În ceea ce privește colindul laic sau profan, după unele cercetări, acesta își adâncește rădăcinile până
dincolo de pragul creștinismului, în tradiția traco-getă (Nicolae Cartojan Colindele cu steaua,
București, 1938, p.1). Cu alte cuvinte poporul român a știut să fie unit și să ureze prin colind atât
dorința unui an nou îmbelșugat cinstind cu urare pe gospodarii harnici dar nu a uitat ca pe lângă
orațiile din vechime să aducă pe la casele de români și cuvântul mântuitor al nașterii lui Hristos.
Astfel împletind tradițiile populare alături de cuvântul evangheliei poporul român reușește uimitoarea
și indisolubila legătură transformând ideea de colind în puterea mărturisirii credinței și unității
naționale.
Un alt aspect care a făcut ușoară răspândirea colindului a fost melosul acestuia, un melos de un
ambitus modest (de cvintă, maxim octavă) care a facilitat interpretarea atât pentru copii cât și pentru
adulți fie mai dăruiți vocal sau mai puțin dăruiți. Putem spune ca prin colind s-a realizat o optimă
metodă catehetică în biserica neamului reușindu-se a răspândi în vers și melodie cuvântul mântuitor
al nașterii lui Hristos.
De unde această metodă a deprinderii cuvântului cu ajutorul melosului? Dacă cercetăm în istoria
bisericească vom descoperii că episcopul eretic Arie găsise de cuviință a răspândi erezia sa
nebunească prin intermediul cântărețului său Bardas care avea o voce deosebită și reușea să învețe
astfel și pe alții nebuneasca erezie. La Sinodul I Ecumenic susținut la Niceea în anul 325 această
erezie a enervat într-atât de tare pe Sf. Nicolae Episcopul Mirelor Lichiei încât cu toată blândețea sa
l-a pălmuit pe Arie în văzul celorlalți episcopi și l-a mustrat pentru rătăcirea sa.
În a doua jumătate a secolului al IV-lea Sf. Ambrozie al Mediolanului cunoscutul apărător al dreptei
credințe împotriva arianismului (cel care a scris și o colecție celebră de cântări numită Antifonarul) a
folosit această metodă pentru a îndrepta învățătura răspândită de Arie aplicând pe aceleași melosuri
textul dogmatic corectat. Deasemenea sunt cunoscute astăzi și cântările Sf. Efrem Sirul care a scris
alte imnuri ortodoxe de aceeași metrică cu cele ereziace și le-a aplicat pe melodiile acestora.
Un alt exemplu este și Sf. Ioan Gură de Aur care procedează lafel aplicând pe cântările cu texte
eretice alte texte canonice și dogmatic ortodoxe. Astfel au apărut în secolul al IV-lea o bogăție de
cântări cu ambitus mediu, folosind moduri sau scări tetracordice sau pentacordice dar care au putut fi
cântate de întreaga suflare astfel apărându-se dreapta credință prin cântarea care facilita memorarea
textului.
Îndrăznim să spunem că prin atitudinea sa Sf. Nicolae va fi binecuvantat peste veacuri și cântarea cea
dreaptă a colindului astfel seara privegherii pentru slujba Sfântului Ierarh Nicolae devenind și seara
când din tradiție colindătorii pornesc vestirea nașterii Mântuitorului Hristos, Dumnezeului nostru.
Prin manifestările sale colindul reprezintă un întreg ansamblu de muzică, poezie și dans, o dovadă a
acestei strânse legături fiind existența obiceiurilor cu Capra, Cerbul, Ursul, Țurca, Vasâlca, obiceiuri
în care personajele joacă după cum le cântă fluierul, cetera, trompeta, și alte instrumente respectând o
metrică arhaică arătând totodată bogăția ritmică a colindelor.
În colinde pe lângă vestirea nașterii Mântuitorului se preamăresc virtuțile omenești și se îndeamnă la
bunătate, iubire de Dumnezeu, iubire de semeni, fapte bune și lăsarea răului, sporirea cinstei,
cumpătarea, dărnicia. Tot în colinde se condamnă patimile și păcatele, se condamnă avariția,
lăcomia, minciuna, înșelătoria, beția și desfrâul. În aceleași colinde sunt prezentate multe idei sociale
precum ar fi ideea de pace, sporul în muncă, lauda dreptății colindele fiind des folosite de către popor
ca pilde împotrivitoare greutăților sociale (a se vedea și Pr., Drd., Dan Miron, ,,Idei morale și sociale
în colindele românilor” în Biserica Ortodoxă Română, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, anul
LXXXVIII, nr., 7-8, iul.-aug., 1970 pp. 733-748).
Despre vechimea acestor odoare ale tradiției românești, în timp cercetătorii au emis diferite ipoteze
însă un lucru rămâne cert, colindul s-a născut aproape concomitent cu poporul român. El este, daca
vreți, chiar cântecul de leagăn al poporului român binecuvântat și dacă pruncul nu uită gingașul
cântec al mamei din leagănul prunciei sale așa și poporul român este dator a-și cânta colindul, aceasta
reprezentând un act de continuitate dar și de mărturisire a identității și a spiritualității poporului
român.
Poate nu întâmplător tăria cuvintelor: doină, dor și colind au făcut pe cercetătorii savanți a le denumi
intraductibile, pentru că nicio limbă de pe pământ nu ne poate explica și exprima dorul, nu ne poate
cânta și ghiersui doina și nu în ultimul rând nicio limbă a pământului nu ne poate exprima și cânta
colindul cu atâta dragoste cu care o face poporul care mărturisește de veacuri că: ... Noi la Viflaim
am fost, unde s-a născut Hristos.
Iată că și tradiția încurajează să gândim că printre cei trei crai de la răsărit va fi fost și unul din părțile
noastre care pentru poporul său va fi văzut atât pe pruncul Hristos, născut în staulul Betleemului,
aducându-i daruri, dar și ... pe a Sa mamă, pe care Maria o cheamă. Și poate nu întâmplător evlavia
poporului român va fi făcut din aceste ținuturi binecuvântate ale românimii o adevărată grădină a
Maicii Domnului.
Să continuăm a ne face părtași ieșirii la colindat, prin acest vohod al românimii care nu își uită
tradiția și credința ci cu înțelepciune dreaptă vestește prin colind nașterea lui Hristos Dumnezeu! Să
nu uităm că un neam este definit nu de orânduieli europene ci existența sa se bazează pe promovarea
tradiției sale și atâta timp cât românul își va cânta doina si colindul cu dorul după Dumnezeu va fi
binecuvântat în veac !
Pr. Prof. Dr. Dumitru Codruț SCURTU