Antifoanele

Antifoanele erau versete din Psalmii 91, 93 și 94, cântați alternativ de credincioși sau de
cântăreți. Stihurile acestor psalmi se folosesc ca introduceri ale imnelor de inspirație creștină:
„Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi!”, „Unule-
Născut...” și „Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce...”.
Cântarea psalmilor antifonici este confirmată de documente din sec. VIII.
Astăzi, cântarea antifoanelor se practică numai la praznicele Mântuitorului și ale Sfintei
Fecioare. Pentru aceste sărbători se iau stihuri și din alți psalmi antifonici.
Duminica și în alte zile de sărbătoare decât cele menționate, locul antifoanelor a fost luat în
decursul timpului de psalmii tipici sau ai Obedniței(Tipica): 102 și 145. Ca atare, în locul primului
antifon se cântă stihul 1 din psalmul tipic 102(„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul...”), iar
ca al doilea antifon, imnul „Unule-Născut...”, precedat în unele locuri de ultimul stih al psalmului
tipic 145(„Împărăți-va Domnul în veac...”).
Aceste cântări sunt considerate antifoane mici, întrucât atât cele care însoțesc imnele
amintite, cât și cele care provin din psalmii tipici, se reduc numai la câteva din stihurile psalmilor
respectivi. Gruparea lor în trei stări este inspirată de ideea de cinstire a Sfintei Treimi.
La al doilea antifon se adaugă și imnul „Unule-Născut...”, care este folosit chiar ca al doilea
antifon și care datează din sec. VI, compunerea lui fiind atribuită împăratului Justinian.
Insinuarea psalmilor tipici între psalmii antifonici s-a făcut până în sec. XIV, pentru a se
face o trecere mai directă de la slujba Ceasurilor la cea a Liturghiei.
Rânduiala Tipicei sau Obedniței urmează după Ceasul al VI-lea, când este regula să se
înceapă Liturghia, pe care Tipica o suplinește în zilele de rând sau cu care chiar se unește în timpul
Postului Mare, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
Necesitatea unui serviciu de psalmi și imne în acest loc o atestă prezența mai veche a
psalmilor antifonici, pentru a încadra într-o solemnitate liturgică intrarea episcopului în Liturghie.
Rânduiala aceasta în textul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare apare în „Codicele”
ierodiaconului Isidor Pyromalos de la Mănăstirea Sfântului Ioan din Insula Patmos.
Această ceremonie oferă informații despre stadiul originar din care evoluase. Astfel, în
primul rând se constată că slujitorii altarului nu începeau singuri slujba Liturghiei, ci așteptau
intrarea episcopului.
În al doilea rând, se desprinde ideea că ceremonia se desfășura în naos, unde se aflau nu
numai psalții și diaconii, ci și preoții, pe solee.
În al treilea rând, intrarea episcopului avea loc după ce se cântaseră psalmii antifonici și
imnul „Unule-Născut...”.
Perioada în care vechiul început al Liturghiei a primit acest adaos, este prima jumătate a sec.
VI, de care istoria leagă introducerea imnului „Unule-Născut...” în Liturghie.
Datorită rutinei, serviciul de psalmi folosit pentru solemnitatea dinaintea intrării episcopului
în slujbă a fost îndeplinit și în lipsa acestuia, devenind o parte integrantă a slujbei.
În timpul intonării fiecărui antifon, se citește de către preot, în taină, câteo rugăciune al cărei
conținut este în concordanță cu ideile din care sunt inspirate antifoanele.
Întreaga rânduială a oficiului de la începutul Liturghiei are scopul de a simboliza perioada
imediat premergătoare ieșirii Mântuitorului la activitatea Sa publică, adică predica Sfântului Ioan
Botezătorul. Ideea acestui simbolism apare încă de la începutul Liturghiei, prin formula de
binecuvântare, care se referă la împărăția lui Dumnezeu.
Așezarea psalmilor antifonici aici are ca scop să amintească că venirea Mântuitorului fusese
preînchipuită în scrierile Vechiului Testament. Entuziasmul trezit de vestea sosirii Evangheliei
împărăției sau a mântuirii în sufletele contemporanilor cu evenimentele biblice este reprezentat în
partea de la începutul Liturghiei prin scurtele imne de inspirație creștină, prefațate de stihurile
psalmilor antifonici. În aceste cântări(„Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule,
mântuiește-ne pe noi”, „Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți, pe noi
cei ce-Ți cântăm: Aliluia!”) Mântuitorul este implorat să ne acorde și nouă mântuirea, pentru
1
rugăciunile Preasfintei Sale Maici și pentru ale tuturor Sfinților, care sunt fiii cei aleși ai Împărăției
lui Dumnezeu.
Unirea stihurilor din psalmi cu imnele de inspirație creștină simbolizează legătura dintre
Vechiul și Noul Testament, prin venirea Mântuitorului în lume.