Ecclesiastul

Ecclesiastul este o cuvântare ținută către popor.

Din cauza -mai multor sentințe și
-a poeziilor pe care le conține
-este considerată printre cărțile poetice ale Vechiului Testament.
În textul ebraic denumirea cărții este „Cohelet”.
Semnificația cea mai veche a cuvântului „Cohelet” este cea de predicator.
Acest predicator se identifică pe sine cu Solomon, -fiul lui David,
-rege în Ierusalim.
Tema cărții este problematizarea trudei și zbuciumului omenești în viața aceasta.
Cartea are 12 capitole, în care tema este dezvoltată -în felul unui vorbitor oriental,
-fără o ordine sistematică.
Împărțirea ei cea mai frecventă este -în două părți și
-un epilog.
În partea I(cap. I-VI) este demonstrată deșertăciunea lucrurilor omenești.
În partea a II-a(cap. VII-XII) sunt sfaturi folositoare pentru viața omului.
Epilogul îndeamnă pe om la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
Scopul cărții este -de a învăța pe om
-cum trebuie să-și rânduiască viața,
-ca să se bucure de fericirea trecătoare pe pământ.
Tradiția iudaică și Biserica indică pe Solomon ca autor al cărții. El a scris Cântarea
Cântărilor la tinerețe, Proverbele când era matur, Ecclesiastul la bătrânețe.
Părinții(Sfinții Epifaniu și Grigorie Taumaturgul) și scriitorii bisericești atribuie cartea
lui Solomon.
Exegeții plasează timpul compunerii cărții -în toate epocile,
-de la Solomon până la Irod cel Mare.
Limba ebraică a cărții este plină de aramaisme, iar stilul este retorico-poetic.
Cartea a fost recunoscută totdeauna de canonică -atât de către evrei,
-cât și de către creștini.
Din Ecclesiast se desprind următoarele învățături:
-credința în Dumnezeu;
-lumea și omul, ca făpturi ale lui Dumnezeu;
-Dumnezeu este nemărginit și atotbun;
-omul trebuie să se folosească de bucuriile vieții în mod cumpătat;
-bunurile pământești sunt de la Dumnezeu;
-orice abuz al omului va fi judecat;
-plăcerile nu sunt un scop în sine, -ci trebuie subordonate ascultării față de Legea
divină,
-iar folosirea lor, îmbinată cu frica de
Dumnezeu.
-nemurirea sufletului.