Intrarea mică

Al doilea moment din Liturghia catehumenilor îl reprezintă Intrarea cu Evanghelia, Intrarea

cea mică sau Vohodul cel mic.
Vohodurile au apărut prin secolele V-VI, ca dezvoltări organice ale Liturghiei, pentru a
evidenția cât mai sensibil misiunea Mântuitorului.
Tema vohodurilor este venirea Fiului lui Dumnezeu în lume, opera Lui mântuitoare și
înălțarea la cer, după încadrarea acțiunii vohodurilor în momentele oficiilor liturgice ale Vecerniei,
Liturghiei catehumenilor și Liturghiei credincioșilor.
Vohodul mic constă dintr-o procesiune solemnă cu Evanghelia, care, pornind din altar, și
anume din fața Sfintei Mese și urmând pe laturile ei de miazăzi, răsărit și miazănoapte, pentru a ieși
pe ușa laterală din această ultimă parte și a ajunge în mijlocul naosului, se întoarce iarăși în altar
prin sfintele uși.
În timpul cântării antifonului al III-lea sau „Slavei...” de la „Fericiri”, liturghisitorii se
pregătesc în vederea Intrării celei mici.
Preot: -Deschide Sfintele Uși, face trei închinăciuni în fața Sfintei Mese, ia Sfânta Evanghelie și
ocolind prin dreapta Sfânta Masă, precedat de paraclisier cu lumânare în mână, iese prin ușa de
miazănoapte și se oprește în mijlocul naosului, cu fața spre Sfintele Uși;
-trecând Sfânta Evanghelie în mâna stângă, o ține la piept și plecându-și capul, zice în taină
„Doamne miluiește!” și Rugăciunea Intrării: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai așezat
în ceruri cetele și oștile îngerilor și ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu
intrarea noastră să fie și intrarea sfinților îngeri...”;
-după încheierea rugăciunii, preotul spune „Binecuvântată este intrarea sfinților Tăi, totdeauna,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, spre finalul formulei făcând semnul crucii cu mâna
dreaptă spre Sfintele Uși;
-sărută Sfânta Evanghelie, iar spre finalul antifonului înaintează în fața Sfintelor Uși și înălțând
Sfânta Evanghelie cu ambele mâini, cu icoana Învierii spre credincioși, zice „Înțelepciun! Drepți!”;
-intră prin Sfintele Uși;
Strana: „Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos; mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu...”.
Ceremonia vohodului s-a dezvoltat în timp, prin îmbinarea a două acțiuni diferite cu aceeași
semnificație simbolică.
La origine, el ar avea punctul de plecare într-un act cu valoare practică, instituit în legătură
cu lectura pericopei evanghelice: scoaterea Evangheliei de către diacon din schevofilachion și
aducerea ei în mijlocul bisericii, în vederea lecturii.
La organizarea acestei solemnități s-a ajuns în scopul sensibilizării unei anumite semnificații
simbolice, a cărei temă figura deja la baza ceremoniei intrării episcopului în slujbă.
Liturghia începea în vechime odată cu venirea episcopului în biserică și intrarea lui în altar.
Cum el reprezenta în persoana sa pe Însuși Mântuitorul, venirea episcopului în biserică și intrarea sa
în oficiu puteau simboliza începerea activității Fiului lui Dumnezeu în lume.
Odată cu înmulțirea numărului bisericilor, participarea episcopului s-a restrâns la catedrala
de reședință, așa că nevoia reprezentării Mântuitorului a fost rezolvată prin simpla purtare solemnă
a Evangheliei, (și) în lipsa lui(episcopului).
Intrarea cea mică ne amintește începutul activității publice a Mântuitorului, adică ieșirea Sa
la predică. Lumânările aprinse din fruntea acestei procesiuni simbolizează lumina învățăturii
cuprinsă în această carte, precum și pe Sfântul Ioan Botezătorul și alți profeți, precum și pe Sfinții
Apostoli.
Legătura dintre Vohodul mic și tema pe care o simbolizează este atestată documentar, pentru
prima dată, în „Comentariul”(„Tâlcuirea Sfintei Liturghii”) Sfântului Gherman I al
Constantinopolului(sec. VIII).
La Sfântul Simeon al Tesalonicului intrarea cu Evanghelia în altar la Vohodul mic
simbolizează înălțarea Domnului la cer, unde El este în stare de jertfă veșnică pentru noi înaintea lui
Dumnezeu Tatăl.
1