Vocația specială a omului în raport cu cosmosul în teologia patristică; Sfântul Maxim

Mărturisitorul

Rolul de mediator între Dumnezeu și lume se datorează faptului că el poartă în sine

elementele întregii creații și mai ales, poartă în sine demnitatea prezenței chipului
dumnezeiesc.
Analogia dintre om și lume constă în relația lor comună cu o cauză neschimbătoare.
Pentru creație această cauză este Dumnezeu, în legătură cu Care creația se mișcă în
mod natural.
Pentru om, Dumnezeu este cauza substanțială a mișcării, reprezentată de minte, care
poartă chipul lui Dumnezeu.
Fără chipul lui Dumnezeu din el, omul nu ar reflecta cu adevărat lumea în relația ei cu
Dumnezeu și nu ar putea sluji ca mediator între Dumnezeu și lume.
Prin suflet sau minte, omul întrunește misiunea de mediator între Dumnezeu și lume.
Prin simțuri omul este în relație cu materia, iar prin minte, cu Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul indică cinci diviziuni caracteristice universului în care
trăiește omul, care trebuie depășite. Lucrarea de unificare a lor(a diviziunilor) a fost misiunea
de la început a omului, dar, din cauza căderii omului, ea a fost împlinită de Hristos acum, în
locul lui(al omului). De aceea, omul trebuie să trăiască la înălțimea acestei împliniri.
Omul este prezentat la mijloc, între extremele creației, cu care se află într-o legătură
naturală(cu extremele). El a fost adus la existență, ultimul dintre creaturile lui Dumnezeu, ca
să fie legătura naturală a întregii creații, mediind între extreme prin elementele propriei sale
naturi.
Omul a fost chemat să aducă într-o singură unitate, în relație cu Dumnezeu-Cauza,
cele ce erau în mod natural separate, începând cu propria sa diviziune, cea dintre bărbat și
femeie. Depășind această diferență umană, omul ar trebuie să manifeste într-însul omul
unitar, care există chiar și după cădere și care nu este divizat prin diferența dintre bărbat și
femeie, întrucât rămâne în legătură cu principiul comun al naturii umane.
De acolo, el poate să meargă mai departe și să unească lumea în ea însăși și să o aducă
la o relație armonioasă cu Dumnezeu.
Omul nu a împlinit această misiune și a tăgăduit relația sa cu Dumnezeu. A preferat
să-și îndrepte mișcarea naturală spre lumea creată, care a fost ea însăși afectată.
Omul a fost salvat numai de Hristos, Dumnezeu Întrupat, Care a împlinit funcția
mediatoare a omului, fiind El Însuși om în relație cu Dumnezeu. Hristos a demonstrat că
întreaga creație este una, ca un om nou, împlinită prin reunirea membrelor ei și tinzând spre
sine însăși într-o totalitate a existenței, conform unui principiu simplu: aducerea din nimic la
existență, care reunește de la început întreaga creație a lui Dumnezeu. Împlinirea lucrării de
mediere nu încalcă principiul fundamental al prăpastiei dintre Creator și creație.