Atributele și lucrările necreate ale lui Dumnezeu

Sfinții Părinți explică multitudinea atributelor lui Dumnezeu, dată fiind simplitatea ființei,
prin neputința noastră de a afla un mijloc duhovnicesc și unic de a vedea Dumnezeirea. În
Dumnezeu, un atribut este un aspect al altuia: Dumnezeu este bun, iar dreptatea este aspectul pe
care îl îmbracă aceeași bunătate pentru cei ce se abat de la voia Lui.
În scrierile Sfinților Părinți, ca și în textele sfintelor slujbe, atributele dumnezeiești sunt
redate, preponderent, în formă negativă, adică cu prefixele „a-” și „ne-”, fapt care sugerează o
negare a limitelor, ceea ce, în fond, coincide cu o afirmare a nemărginirii atributelor.
Sfântul Ioan Damaschin spune: „Dumnezeu este nepricinuit, nesfârșit, atemporal, ...,
drept, Făcătorul tuturor făpturilor, ..., a Cărui Pronie este peste toate, Care are stăpânire peste
toate, Judecătorul”(Expunere exactă a credinței ortodoxe).
Alcătuirile noastre despre Dumnezeu, în general, vorbesc:
-(1) fie despre deosebirea dintre El și lumea zidită(Dumnezeu este nepricinuit sau necauzat, în
timp ce lumea are un izvor sau o cauză);
-(2) fie despre lucrările lui Dumnezeu în lume și legătura Lui cu făpturile Sale(Făcător,
Proniator, Drept, Milostiv, Judecător).
În exprimarea atributelor lui Dumnezeu, nu se încearcă o prindere sau definire a
Dumnezeirii, pentru că acest demers este imposibil. Orice definiție este o mărginire: „Căci un
concept este el însuși o formă de mărginire”(Sfântul Grigorie Teologul, A doua cuvântare
teologică). Ori în Dumnezeu nu sunt limite și ca atare nu poate fi o definiție a conceptului de
Dumnezeire.
Rațiunea noastră cere afirmarea în Dumnezeu a unei serii de atribute esențiale.
Ea(rațiunea) ne spune că Dumnezeu este o ființă rațională, personală și liberă. Prin comparare cu
ființele raționale libere și personale din lumea nedesăvârșită(îngeri și oameni), recunoaștem o
existență personală liberă și rațională în Dumnezeu, ca Izvor și Făcător a toată viața.
Rațiunea ne spune că Dumnezeu este o Ființă atotdesăvârșită.
Rațiunea pretinde că Ființa atotdesăvârșită este unică. Nu pot fi două Ființe desăvârșite,
căci s-ar mărgini una pe cealaltă. Rațiunea pretinde că Dumnezeu este o Ființă existentă de Sine,
pentru că nimic nu poate fi cauza ființării lui Dumnezeu.