Tunicile de piele, element constitutiv al stării căzute a omului

Așa cum a arată cartea Facerii, „hainele de piele”: -au fost adăugate omului după cădere,
-nu reprezintă un element constitutiv
firii umane.
Hainele de piele nu reprezintă trupul omului.
Ca să descrie starea de după cădere a omului, -Sfinții Părinți
-s-au folosit frecvent de expresia
-„haine de piele”.
O interpretare unanimă arată că „hainele de piele” semnifică mortalitatea biologică(Metodiu din
Olymp).
Este vorba nu de moarte -ca eveniment biologic,
-ci ca stare, ca o viață în moarte.
Omul nu mai trăiește -datorită vieții care izvorăște din el,
-ci numai întrucât ține la distanță moartea.
Viața s-a transformat în supraviețuire.
Această stare de mortalitate este o imitare a naturii iraționale(animalice).
Omul -și-a însușit natura irațională,
-el consumă(trăiește) viața ei(a naturii iraționale) și
-imită însușirile ei:
-„auzind vorbindu-se despre «piele» sunt de părere că trebuie să-mi înțelegi aspectul
exterior al naturii iraționale în care am fost îmbrăcați…”; „Cele pe care le-a luat omul de la pielea
viețuitorului irațional sunt: …concepția, nașterea, …, alăptarea la sân, hrana, …creșterea de la
mic la desăvârșit, floarea vârstei, bătrânețea, boala, moartea”(Sfântul Grigorie de Nyssa).
„Hainele de piele” -nu se referă doar la trup,
-ci și la puterile sufletului care
-și ele dobândesc „aspect exterior irațional”,
-adică li se reduc libertatea și raționalitatea
-și regresează în instinctivitate.
Viața pe care „hainele de piele” au adus-o omului este -biologică sau irațională,
-pentru că este materială.
Pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, hainele de piele reprezintă „cugetul trupesc”.
Este o asociere a omului-cu materialitatea,
-cu curgerea continuă a elementelor ce compun lumea materială,
-cu deasa mișcare și schimbare
-care-l fac împătimit și „carnal” în întregul lui,
-trup și suflet.
Înainte de „hainele de piele”, omul -purta un veșmânt „țesut de Dumnezeu”, adică
-alcătuirea lui psiho-somatică
-era țesută din harul și slava lui Dumnezeu.
Este vorba de veșmântul „chipului lui Dumnezeu” în om.
În acel veșmânt strălucea -„asemănarea cu Dumnezeu”, adică
-„nepătimirea”,
-„fericirea”,
-„nestricăciunea”.