Crearea omului.

Antropologia biblică și teologică

Key: Taina creării omului sau premisa teologică a desăvârșirii acestuia

A. Antropologia biblică, teologică

✓ Ultima și cea mai de seamă dintre creaturi este omul: „La urmă a creat
Dumnezeu omul care este alcătuit din suflet nematerial și rațional și din
trup material…ca astfel să cunoască adevărul că Dumnezeu este creator
al lumii spirituale, dar și că El a zidit lumea materială” (Mărturisirea
Ortodoxă, I, 18)

1. Originea omului
✓ ”Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după
asemănarea Noastră…". Şi a făcut Dumnezeu pe om după
chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut
bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:
"Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
supuneţi…" (Fc. 1, 26-27)
✓ Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut
pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul
fiinţă vie. Fc (2, 7)
✓ Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn
greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit
locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o
Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. (Fc. 2,
21-22).
✓ „Dumnezeu creează pe om cu mâinile Sale din natura văzută
și cea nevăzută, după chipul și asemănarea Sa. A făcut trupul
din pământ, iar suflet rațional și gânditor îi dădu prin
suflarea (πνεύµα) Sa proprie” Sf. Ioan Damaschin
✓ Crearea omului nu a presupus două acte și momente
succesive, trupul și sufletul sunt realități concomitente.
✓ Trupul este element constitutiv al vieții spirituale umane.
✓ Natura omului este psiho-somatică.

2. Omul ca protopărinte
 ✓ Întreaga omenire formează o unitate de natură în Adam și
Eva, singurii creați nemijlocit.
✓ În Adam se găsesc virtual toți oamenii; El este numit:
”părintele lumii” (Sol. 10, 1) sau ”a făcut dintr-un sânge tot
neamul omenesc” (Fap. 17, 26)
✓ Natura umană este monogenistă: premisă a căderii
universale în Adam și a mântuirii universale în Hristos.
✓ Nașterea oamenilor este după Adam și Eva un act sinergic,
Dumnezeu creează împreună cu oamenii un alt om, dând
„tuturor viață, suflare și toate” (Fap. 17, 25)
✓ Din Adam sunt toți oamenii: creaționism (traducianism și
preexisțianism).
3. Menirea omului
✓ Menirea omului în relație cu Dumnezeu este preamărirea
lui Dumnezeu și fericirea creaturilor, cunoașterea și iubirea
lui Dumnezeu. Omul este chemat să tindă conștient și liber
către Dumnezeu.
✓ Menirea omului în raport cu sine însuși este acela de a se
dezvolta și perfecționa neîncetat, năzuind prin practicare
virtuții la asemănarea cu Dumnezeu.
✓ În relație cu întreaga creație omul este chemat să fie
guvernatorul și stăpânul lumii naturale, având datoria să fie
mijlocitor între Dumnezeu și făpturile neraționale. Omul
trebuie să fie profetul care vestește, prin cuvânt și faptă,
voia lui Dumnezeu.
4. „Frumuseţea originară” (kalos)
✓ ”Omul singur dintre toate cele pământești a fost creat
după chipul Ziditorului, ca să privească spre El și să-L
iubească…iar prin dragostea față de El, să-și păstreze
frumusețea” Sf. Grigorie Palama
✓ Omul are calitatea de persoană capabilă de cunoaștere
și comuniune.
✓ Omul este ființa care reflectă slava dumnezeirii prin
chipul său, este Imago Dei.
✓ ”Precum Ziditorul tuturor a avut în Sine, înainte de a
face toate din cele ce nu sunt, cunoștința, firile și
rațiunile tuturor lucrurilor, așa l-a făcut și pe omul
plăsmuit după chipul Său, ca împărat al zidirii, să aibă
rațiunile, firile și cunoștința tuturor lucrurilor în sine”
Sf. Nichita Stihatul
 B. Ontologia iconică a omului sau creația „după chipul lui
Dumnezeu”

✓ Omul este o existență hristologică; antropologia are fundament în Hristos.

✓ Hristos este ”Chip al lui Dumnezeu celui nevăzut” (Col. 1, 15), iar omul
”chip al Chipului”.
✓ Chipul lui Dumnezeu în om adică Cuvântul, reprezintă temelia
antropologiei ortodoxe”.
✓ Potrivit ontologiei omului natura acestuia este ”atheoretos”, depășește
capacitatea omului de a o cuprinde, defini, theoretiza.
✓ Dacă Dumnezeu este necuprins și ”chipul” Lui din om este necircumscris.

1.Omul, chip al Arhetipului: „chip al Chipului”

✓ Omul trebuie să poarte ”chipul” omului ceresc, adică a lui Hristos.
✓ Cheia hermeneutic-teologică a antropologiei este realitatea arhetipală a
omului –Hristos.
✓ Omul trebuie să tindă și să poarte în sine ”chipul” omului ceresc, și să
atingă măsura identificării sale cu Hristos: majoratul omului coincide cu
hristificarea. P. Nellas
✓ Omul este după chipul lui Dumnezeu și Cuvântul este Chipul lui
Dumnezeu=omul este chip al Chipului
✓ ”Cel mai întâi-născut decât toată zidirea este Chip al lui Dumnezeu…
omul însă este făcut după Chipul lui Dumnezeu” Origen

a. Constituţia hristologică a omului

✓ Omul este o ființă cuvântătoare pentru că a fost zidit după chipul

Logosului.
✓ „După Însuși Chipul Său i-a făcut pe ei, dându-le și puterea Cuvântului
Lui, ca având-o în ei ca un fel de umbră a Cuvântului și făcându-se
raționali, să poată rămâne în fericire” Sf. Athanasie cel Mare
✓ Însușirile hristologice ale omului:

❖ creator- ”Omul făcut după Chipul lui Dumnezeu, conlucrează (synergei)

la facerea (nașterea) omului” Clement Alexandrinul. Omul este chipul
Logosului creator.
❖ stăpân – omul este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu, domn și stăpân
al lumii: ”natura lui a fost făcută de la început să împărățească” . Sf.
Grigorie de Nyssa
❖ liber - omul este icoană a Rațiunii dumnezeiești model al libertății
absolute: ”în libertatea alegerii și-a avut stăpânirea în Cel ce stăpânește
toate” Sf. Grigorie de Nyssa
 ❖ responsabil pentru creație – omul este recapitulare și conștiință a întregii
creații, pentru că Arhetipul lui este Hristos, Cel ce a recapitulat în El toate.
✓ Constituția umană:

✠ trup și suflet- este sinteza creației, adună în sine materie și spirit,

pentru că Hristos este și El unirea neamestecată a dumnezeirii cu
zidirea creată: ”fiindcă așa cum Dumnezeirea lui lucrează…
theandric, așa și sufletul care este chip și asemănare a
Cuvântului Celui nevăzut a lui Dumnezeu, lucrează psihandric
adică trupește-sufletește, după modelul theandric al lui Hristos”.
Sf. Athanasie Sinaitul
✠ persoană și natură – omul este persoană care face concretă și
revelează natura, fiind chip al Fiului care reprezintă o ipostasă
personală distinctă a ființei unice.
✓ Omul este caracterizat de: persoană și natură, omul este caracterizat de
misterul iubirii, existență conștientă în timp, unitate psihosomatică
indisociabilă ș.a.

b. Destinul hristologic al omului

✓ Omul este o ființă destin dumnezeiesc, predefinirea sau ”predestinarea”

omului este unul în Hristos.
✓ Omul este chemat prin propria lui natura să se asemene cu Hristos, fiind
plăzmuit ”după chipul lui Dumnezeu”.
✓ Destinul lui în Hristos, conferă omului posibilitatea însușirii de harisme
dumnezeiești după chipul Cuvântului:
o Înțelepciunea (sofia) – omul este chemat să participe la
atotînțelepciune: „Dar pentru ca ele nu numai să existe, ci să existe
bine…, să ne facem primitori ai Înțelepciunii creatoare” Sf.
Athanasie cel Mare. Cunoașterea umană este împinsă de propria ei
natură să se înalțe spre atotcunoștință.
o Domnia (kyriotita) – omul este stăpânitor asupra creației=
guvernant și domn al universului, este o formă de exercitare a
calității omului de împărat. Direcția omului implică și înaintarea
cosmosului spre umanizarea lui.
o Exigența dreptății și a păcii se revelează prin reflexul si efortul
nostalgic al omului de a ajunge la nivelul Arhetipului său Treimic,
după chipul căruia a fost zidit, Model în care își poate găsi pacea și
odihna.
o Asemănarea – omul este un microcosmos, un ”animal
îndumnezeit”; a primit porunca ”să devin Dumnezeu”
o Teologia - omul va rămâne pentru știință un mister pentru aceea că
în nucleul constituției sale, omul este o ființă teologică.
c. Obârşia în Hristos a omului

✓ Obârșia omului în Hristos este temelia legăturii dintre

Dumnezeu și om prin ceea că legătura ființială între natura
divină și cea umană nu este suprimată în nici un caz, ci este
ascunsă în iubirea lui Dumnezeu.
✓ În Hristos toate sunt împreună, ”căci toate sunt distanțate de
Dumnezeu, nu însă prin loc, ci prin natură”, Sf. Ioan
Damaschin
✓ În Hristos se poate realiza unirea noastră cu Dumnezeu. În
teologia ortodoxă există trei feluri de uniri: după ființă în
Sfânta Treime, după ipostasă în Hristos, după lucrare în
unirea omului cu Dumnezeu.
✓ Unirea după lucrare a omului cu Dumnezeu, conduce spre
unirea noastră ipostatică cu Persoanele Sfintei Treimi.
✓ În Hristos ca ipostas comun al dumnezeirii și omenirii: „se
suprimă distanța dintre divinitate și umanitate fiind un
termen comun al fiecărei naturi” Sf. Grigorie al Nyssei
✓ Unirea după lucrare care a fost dăruită umanității prin crearea
lui Adam, a avut scopul de a conduce natura umană la unirea
ipostatică cu Dumnezeu – Cuvântul.
✓ Hristos este și obârșia, dar și destinul originar al lui Adam și
El a rămas permanent și neschimbat: „Căci sfaturile
Domnului sunt neschimbate și după cădere”

d. Ontologia iconică a omului

✓ Omul are o icoană dumnezeiască după care a fost zidit:
„după cum adevărul icoanei se află în persoana zugrăvită pe
ea, tot așa și adevărul omului se află în modelul lui”.
✓ Omul are o ontologie iconică, fiindcă modelul lui reprezintă
conținutul ființial al ”chipului„.
✓ Modelul omului este și conținutul lui, dar și Cel care
organizează, pecetluiește și configurează materia și omul,
atrăgându-le în timp spre Sine.
✓ Ontologia omului este determinată de caracterul teologic al
existenței lui, nu de cel creat.
✓ Constituția teologică a omului implică cum spune Sf.
Grigorie de Nyssa, atracția omului spre Sine a Arhetipului,
așa cum: ”ochiul… își atrage la sine ceea ce este conatural
cu el, prin puterea sădită în mod natural în el”.
2. Arhetipul omului. Logosul întrupat

a. „Introducerea Celui Întâi-Născut în lume”, sfatul mai înainte de veci al lui

Dumnezeu, independent de cădere

✓ Sf. Nicolae Cabasila: „pentru omul cel nou a fost alcătuită dintru
început natura omului…fiindcă El a fost Arhetipul pentru cele zidite.
Nu Adam cel vechi este modelul lui Adam ce nou, ci Adam cel vechi
este modelul lui Adam cel nou, ci Adam cel nou este modelul celui
vechi”.
✓ Arhetipul omului nu este simplu Logosul dumnezeiesc, ci Logosul
întrupat sau Adam cel nou.
✓ Nu are importanță faptul că Hristos nu a existat istoric pe vremea
creației lui Adam, El este: ”mai întâi zidit decât toată zidirea” (Col.
1, 15-17).
✓ Hristos reprezintă scopul ascendent al umanității, este și începutul și
capătul istoriei. In istorie făpturile merg de la cele nedesăvârșite la
cele desăvârșite, era normal ca Hristos să apară în istorie, după Adam
cel vechi, deși este anterior lui.
✓ Adam era chemat să se înalțe la Arhetipul lui astfel încât Dumnezeu
să se sălășluiască în el, Logosul să se unească ipostatic cu omul și
astfel să se arate în istorie Dumnezeu-omul (Theantropos).
✓ Hristos a fost predestinarea adică mersul natural al omului. Omul a
fost dintru început creat să tindă spre Hristos ”ca spre un canon și
definiție…și astfel să poată primi pe Dumnezeu” Sf. Nicolae
Cabasila
✓ Potrivit Sfântului Grigorie Palama, „creația omului după chipul lui
Dumnezeu, s-a făcut pentru El, ca să poată cuprinde cândva
Arhetipul; și legea în Rai dată de Dumnezeu a fost…ca să ajute pe
om să fie călăuzit spre Hristos”.
✓ Omul a fost creat de Dumnezeu după Chipul Său Dumnezeiesc,
pentru a sluji și lucra potrivit cu natura lui la Întruparea Logosului.
Astfel omul este chemat să tindă de la starea lui de „după chip” la
cea de a fi asemenea Chipului lui Dumnezeu.
✓ Hristos nu este un accident în istorie legat de căderea omului: unirea
naturii divine și umane constituie sfatul cel mai înainte de veci al lui
Dumnezeu cu privire la om.
✓ Înainte de a se fi unit natura divină cu cea umană, chiar și înainte de
cădere omul exista pentru Hristos; Hristos este capul adevăratei
umanități; natura umană fără ipostasul Logosului, era oarecum fără
ipostas real, din acest motiv Sf. Vasile cel Mare numește ziua
nașterii lui Hristos ”ziua de naștere a umanității”.
b. Destinul originar şi permanent al omului, independent de cădere:
îndumnezeirea
✓ Fiecare om are ca destin originar să devină de la ”după chip” la
”chip” în Hristos: ” să redăm chipului (ceea ce este) după chipul
lui Dumnezeu”. Sf Grigorie Teologul
✓ Iconomia lui Dumnezeu Cuvântul în trup nu se epuizează prin
răscumpărare, în eliberarea lui Adam, ci îi dăruiește prin unire
existența cea nouă în Hristos sau starea de a fi făptură nouă.
✓ Mântuirea omului ține de existența sa iconică, și este mai mult
decât răscumpărarea sa din moarte; ea se identifică cu
îndumnezeirea.

c. Îndumnezeirea omului, hristificarea lui

✓ Conținutul real al îndumnezeirii este hristificarea, suntem

chemați să ne ”plinim întru Hristos” (Col. 2, 10).
✓ Hristificarea nu este una afectiv-sentimentalistă, etică sau
legalistă, ci una reală, ființială: ”Cuvântul lui Dumnezeu și
Dumnezeu…vrea de-a pururea și în toate să se lucreze taina
întrupării Sale”.
✓ Îndumnezeirea omului este „viața în Hristos”: începutul și
sfârșitul omului este în Hristos „Cel ce a fost, Cel ce este și Cel
ce va să vină” (Ap. 1, 8).
✓ Venirea lui Hristos la sfârșitul veacurilor, va recapitula toate în
trupul lui transfigurat; se va realiza deplin ridicarea chipului la
Arhetip.

C. ”Hainele de piele” –chipul iconomic al supraviețuirii în moarte.

✓ Realitatea istorică a omului este diferită de cea inițială a

existenței ”după chipul” lui Dumnezeu.
✓ Omul prin cădere a ales o stare contrară firii lui. Toate
darurile naturale și căutarea lui iconică au fost corupte.
✓ Dumnezeu rânduiește o punte de legătură între ” chipul lui
Dumnezeu” și starea contra naturii prin îmbrăcarea omului în
”hainele de piele”. (Fc. 3, 21)
✓ Acestea îi permit omului să supraviețuiască potrivit naturii
lui și în pofida morții.

1. Conținutul antropologic general: natură+haine de piele

✓ ”Hainele de piele” au fost ”adăugate” omului și nu reprezintă
un element constitutiv natural inițial, sunt create de
Dumnezeu, dar au caracter pedagogic.
✓ ”Naturalitatea” omului în chip general ține de starea
ulterioară căderii: ”proprie și conformă naturii este pentru
oameni viața ce se aseamănă naturii divine” Sf. Grigorie al
Nyssei
✓ ”Hainele de piele” nu reprezintă trupul omului, altfel se cade
în gnosticism care valorizează negativ trupul.
✓ Natura umană deplină este trup și suflet, hainele de piele
fiind mortalitatea biologică a trupului, sau a doua natură de
după cădere: ”pentru aceasta a făcut Dumnezeu hainele de
piele, ca și cum l-ar fi îmbrăcat pe om cu mortalitatea”
Metodiu de Olimp
✓ Înainte de cădere era gol și nu se rușina, iar după cădere ”și-a
ascuns goliciunea cu piei moarte”; ”mortalitatea a fost adusă
din natura viețuitoarelor necuvântătoare asupra naturii
create pentru nemurire prin iconomie” Sf. Grigorie de
Nyssa
✓ Hainele de piele nu sunt produsul morții sufletești a lui
Adam, ci constituie o mortalitate biologică, o viață în moarte.
Omul nu mai are viața ca o caracteristică naturală a lui, ci o
caută amânând prin mortalitate moartea, pe care a ales-o
contrar firii lui.
✓ Viața s-a schimbat în supraviețuire.
✓ Omul a părăsit hrana dumnezeiască potrivită firii lui, pentru a
fi autonom, și a ales rodul morții, al corupției și al alterării.
✓ Adam fiind centrul umanității, a predat prin alegerea sa
moartea întregului neam omenesc: ” moartea trăiește de
atunci făcându-ne pe noi mâncare ei înseși…” Sf. Maxim
Mărturisitorul
✓ În Hristos capătul acestei vieți nu este moartea, ci izbăvirea
din moarte.
✓ Mortalitatea naturii umane de după cădere implică în
existența omului și elemente ale naturii iraționale.
✓ Omul după cădere se definește și prin însușirile naturii
iraționale: ” auzindu-se vorbindu-se despre piele trebuie să
înțelegi aspectul exterior al naturii iraționale în care ne-am
îmbrăcat ca unii ce ne-am familiarizat spre pătimire” Sf.
Grigorie al Nyssei
✓ Aspectele ce țin de pielea animalului irațional sunt:
împreunarea, concepția, nașterea, întinarea, alăptarea,
 hrana, creșterea trupească, bătrânețea, boala și moartea”,
sau cu alte cuvinte viața biologică . Sf. Grigorie al Nyssei
✓ Toate elementele iraționale ale omului nu sunt realități
suprapuse naturii umane, în condițiile căderii au devenit a
doua natură: implică și trupul și sufletul. Acestea însă își
pierd libertatea naturală și raționalitatea și decad prin hainele
de piele în instinctivitate.
✓ Omul trup și suflet a fost închis în datele ”aspectului exterior
ale unui animal irațional”

2. Viața irațională sau consecințele hainelor de piele în viața omului

✓ Înclinațiile deiforme ”ale chipului lui Dumnezeu” în om au

deviat de la funcționalitatea lor naturală și au fost supuse
naturii iraționale.
✓ „S-au amestecat în om cele proprii naturii iraționale”, ce
funcționează în om ca patimi: „transferate în viața
omenească, cele prin care au fost asigurată viața irațională
spre conservarea ei au devenit patimi” Sf. Grigorie al
Nyssei
✓ Viața pe care au impus-o hainele de piele omului este moartă
sau biologică, fiind materială. Ele determină viața materială
omului prin: desfătări, slavă și cinstiri efemere, plăcere și
irascibilitate, ce nu sunt caracteristice trupului. Sf. Ioan
Gură de Aur
✓ Funcțiile psihice au devenit împreună cu cele trupești
„corporale”, ele constituie ceea ce Sf. Grigorie al Nyssei
numește ”cuget trupesc”, de aceea Apostolul Pavel spune că
cei psihici/firești nu se mântuiesc (I Cor. 2, 14).

3. De la veșmântul ”țesut de Dumnezeu” la ”hainele de piele”

✓ Omul purta un veșmânt ”țesut de Dumnezeu”, veșmântul

lui psiho-somatic era constituit din harul lui Dumnezeu,
lumina și slava Lui.
✓ Cei dintâi oameni creați ”erau îmbrăcați cu slava de sus…
care îi acoperea mai bine decât orice haină” Sf. Ioan
Hrisostom
✓ Veșmântul omului era „chipul lui Dumnezeu”, natura
umană dinainte de cădere era alcătuită din suflarea lui
Dumnezeu și constituită deiform Fc. 2, 7.
✓ Veșmântul dumnezeiesc al omului era străveziu, prin el
strălucea ”asemănarea cu Dumnezeu”, pe care o
 constituiau nu o formă exterioară, ci ”nepătimirea și
nestricăciunea” Sf. Grigorie al Nyssei
✓ Omul era, potrivit Sf. Grigorie Teologul, „gol pentru
simplitate”, ceea ce înseamnă că trupul lui nu cuprindea
„calități” contrare între ele.
✓ Trupul era lipsit de curgere și de scurgere, părtaș la
”nemurirea cea după har” Sf. Maxim Mărturisitorul
✓ „Goliciunea” omului însemna transparența către creația
materială, lumea nu îi opunea nici o rezistență. Omul în
trupul lui cunoștea delimitarea ca alteritate față de lume,
fără să însemne și o distanță față de lume.
✓ Sufletul omului era deschis puterilor îngerești, având
comuniune cu lumea angelică și cu Duhul lui Dumnezeu.
✓ Păcatul a dizolvat această divină armonie dată de Creator
naturii raționale umane și angelice, iar omul a îmbrăcat
hainele moarte și a ajuns ”cadavru viu”…