Proprietăți ipostatice distincte și

însușiri comune ale Persoanelor Sfintei

Treimi.
KEY: Însușirile și proprietățile ipostatice ale persoanelor Sfintei
Treimi, prezintă relația dintre„ ființă și ipostas” în planul intern și
extern al Sfintei Treimi.

A. Stabilirea dogmei: însușiri și realități trinitare la Părinții

capadocieni
✓ Sfântul Vasile cel Mare:

▪ împotriva lui Eunomiu - consubstanțialitatea și omotimia

persoanelor Sfintei Treimi.

▪ Eunomiu face confuzie și identifică însușirea ipostatică

(nenăscut) a Tatălui, cu ființa Sa, precum și între nenașterea
și eternitatea Sa. El spunea că Tatăl nu a putut să îi
împărtășească Fiului ființa = nenașterea = eternitatea, prin
urmare a fost un timp când Fiul nu a existat.

▪ Eunomie învăța că Fiul fiind născut nu este Dumnezeu,

pentru că Dumnezeu nu poate comunica nenașterea.

✓ Sf. Grigorie de Nazianz:

▪ Iconomia divină în trei perioade Legea Vechiului Testament,

Evanghelia lui Hristos, Cincizecimea-Venirea Duhului Sfânt.

▪ Numele: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh reprezintă termeni

de relație, adică desemnează relațiile interne dintre Cele trei
Persoane.
 ▪ Numele Persoanelor dumnezeiești nu se referă la substanță
identică și comună, ci la originea sau la principiul fiecărei
Persoane.

▪ ”Dumnezeu Tatăl” nu se referă nici la ființă, nici la lucrare, ci

la ipostas și la relația de principiu, origine și de comuniune
ființială ce există între Tatăl și Fiul.

▪ Aceste însușiri personale și de relație sunt: nenașterea,

nașterea și purcederea.

▪ Există însușiri comune sau caracteristici ale Sfintei Treimi,

care au fost privite uneori în sens particular ipostatic, și a
condus la subordinaționism; cu ar fi de pildă caracterul
trascendent al lui Dumnezeu ca însușire comună pusă numai
pe seama Tatălui, poate duce la exprimări de genul: Tatăl este
ființa transcendentă absolută, iar Fiul are menirea de a
stabili relația cu lumea creată. Tatăl este transcendent
împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt după ființă, iar după
lucrare este imanent în iconomia Fiului întrupat.

▪ Tatăl are însușirea particulară de a fi principiu, Fiul pe cea de

origine prin naștere și Duhul Sfânt tot de origine prin
purcedere.

▪ Tatăl este izvorul, principiul sau cauza dumnezeirii ipostatice

care se vădește în Fiul și în Sfântul Duh, în primul, ca Fiu
născut, în cel de al doilea, ca Duh purces: ”Noi nu trebuie să
despărțim naturile…, nici să cădem în sărăcia iudaică și să
presupunem un fel de invidie în natura dumnezeiască,
atribuind celui nenăscut dumnezeirea și temându-ne că s-ar
pierde divinitatea, mărturisind că este Tatăl unui Dumnezeu
adevărat și de-o-ființă cu El”.

✓ Sfântul Grigorie de Nyssa:

▪ Distincțiile între persoanele treimice nu pot fi stabilite pe

baza relațiilor și lucrărilor externe, care implică grade de
putere și slavă.
 ▪ Numele derivate din lucrări nu împart ființa.

▪ Distincțiile sau însușirile ipostatice țin de relațiile interne ale

persoanelor, ele fiind caracteristici personale necomunicabile,
și nu introduc o separare în Dumnezeu.

▪ Face distincție clară între hypostasis și ousia termeni folosiți

la Niceea ca sinonimi.

▪ Ființa comună este tot atât de reală, ca și entitățile personale,

ipostatice.

B. Proprietăţile ipostatice distincte ale Persoanelor Sfintei Treimi

✓ Dumnezeu este întreit în Persoane, ceea ce înseamnă că în Dumnezeu
Treime există o alteritatate ipostatică reală.

✓ Tatăl, Fiul și Sfântul Duh se deosebesc în dumnezeirea lor ipostatică, iar

nu după ființă care este nedespărțită.

✓ În Sfânta Treime avem însușiri comune ce țin de fire (deoființialitatea

treimică), și particularități ipostatice ce sunt necomunicabile.

✓ În Dumnezeirea Treimică, lucurul comun τὸ κοινόν este ființa, iar ipstasul

indică particularitatea (τὸ ἰδιάζον) fiecărei persoane.

✓ Proprietățile distincte se referă la modul de a poseda Ființa divină.

✓ În Dumnezeu există trei Persoane reale, deosebite una de cealaltă:

• Prima persoană posedă ființa divină, neprimită de la nimeni,
fără principiu.
• A doua primește ființa prin naștere, de la prima.

• A treia și-o primește prin purcedere din prima.

• Pentru aceasta prima persoană se numește Tată, a doua Fiul,

iar a treia Duhul Sfânt.
• Sf. Ipolit: „Pe singurul Dumnezeu nu-L putem închipui altfel
decât prin credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt...Însă cine ar
 omite pe oricare dintre Ei nu L-ar slăvi pe Dumnezeu așa
cum se cuvine, întrucât Tatăl se preaslăvește în Treime”

✓ Însușirile dististincte sunt:

• Tatăl nepricinuit-nenăscut după a Sa fire (τῆς τοῦ Πατρὸς
ἀγένετος φύσεως – firea cea nefăcută a Tatălui- Eusebiu de
Cezarea)
• Fiul este născut din veci din Tatăl (γεννητός δὲ τὸν υἱὸν οὐκ
ἀρνούµεθα, ἀλλ`οὐχὶ κτιστόν – Nu negăm faptul că Fiul este
născut, nu este însă zidit- Epifanie al Salaminei)
• Duhul Sfânt este purces din Tatăl (τὸ ἐκπόρευτον) «Η Εὔα
ἐκπορευτή ἐκ τῆς πλευρᾶς τοῦ Ἀδὰµ εἰς τύπον τοῦ
Πνεύµατος»/ ”Eva a purces din coasta lui Adam ca tip/chip
al [purcederii] Duhului”, Sf. Athanasie cel Mare)

✓ Vorbim de o trinitate reală, nu de simple numiri sau manifestări.

✓ Cele trei Persoane posedă deplin în chip real și distinct, Ființa Divină.

B.1. Însușirile Persoanelor treimice.

✓ Dumnezeu Tatăl:

▪ „Precum Tatăl are viață în Sine, așa i-a dat și Fiului să

aibă viață în Sine” (In. 5, 26)

▪ ἅναρχος=fără început

▪ ἀναίτιος= fără cauză

▪ ἀγεννησία= nenaștere

▪ µόναρχος ”Chiar dacă vorbesc de cele trei Ipostasuri,

totuși accentuez un singur început (ἀρχήν), fiindcă
Tatăl este începutul și a Fiului și al Duhului Sfânt, nu
după timp, ci după cauzalitate (κατ`αἰτίαν)…De aceea
nu putem spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei
Dumnezei, ci afirmăm că Sfânta Treime este un Singur
 Dumnezeu, pentru că Fiul și Duhul Se reduc la o
singură cauză (εἰς ἕν ἀίτιον)” Sf. Ioan Damaschin

▪ Dacă Dumnezeu ar avea mai multe cauze sau principi,

ar fi tot atâția dumnezei, ar fi fost diarhie, triarhie,
terarhie.

▪ Monarhia constituie și păzește unitatea Dumnezeirii

Treimice, care este un Dumnezeu și Domn. Sf.
Athanasie cel Mare

▪ Dumnezeu Tatăl este monarh și monadă din care

pornește treime, ca realitatea desăvârșită„Deoarece
Dumnezeirea a pornit dintr-o unime [µονάδα], pentru
îmbelșugare a depășit doimea [δυάδα] (deoarece
Dumnezeu este mai presus de formă și materie, din
care sunt trupurile făcute) și, pentru desăvârșire, S-a
definit în Treime [Τριάδα], ca Dumnezeirea să nu
rămână mărginită, ori să se întindă la nesfârșit” Sf.
Grigorie Teologul

▪ Monarhia Tatălui se atribuie Acestuia exclusiv în

relație ipostatică de origine cu Fiul și cu Duhul Sfânt.
După dumnezeire, Fiul și Duhul Sfânt, împreună cu
Tatăl, sunt fără început, fără cauză. Întreaga Sfânta
Treime este fără început și principiu ziditor.

▪ Monarhia Tatălui și toate particularitățile ipostatice se

cinstesc împreună cu toate celelalte calități ipostatice
distincte, nu deosebit sau precumpănitor.

▪ Monarhia nu înseamnă o ierarhie sau subordonare

existențială, logică, cronologic sau modală a oricărei
Persoane față de celelalte. Sf. Grigorie de Nyssa

▪ „ Deoarece Tatăl ca Persoană nu are originea în altul,

pentru aceasta își este El însuși principiu al Său, și
pentru aceasta El nu este nici născut, nici purces.” Sf.
Grigorie de Nazianz, Cuvinte teologice

▪ „Numele propriu al celui fără de nume este Tatăl” Sf.

Grigorie de Nazianz
 ▪ Alte numiri: αὐτόθεος, πρῶτος θεός

✓ Dumnezeu Fiul:

▪ Născut din veci din Tatăl „Din pântece mai înainte de

Luceafăr te-am născut” (Ps. 110, 3)

▪ Fiul nu este o parte a Tatălui, așa cum este în cazul

oamenilor, ci primește întreaga ființă divină.

▪ Fiul se naște veșnic din firea Tatălui, după voia Sa

conform vieții de armonie absolută, ce sălășluiește în
plinătatea întru tot desăvârșită a ființei lui Dumnezeu.
Existența veșnică a Fiului este condiționată de
existența veșnică a Tatălui.

▪ Nașterea după firea dumnezeiască și după toate

însușirile dumnezeirii, este absolută, cu totul
incomprehensibilă pentru toate ființele create, chiar și
pentru îngeri. Felul nașterii este propriu firii lui
Dumnezeu, fapt pentru care este mai presus de cuvânt.

▪ ”Nașterea Fiului este ceva excepțional și vrednic de

Dumnezeu. Ea nu se poate compara nici cu lucrurile,
nici cu gândurile, nici cu rațiunea, de aceea gândul
omenesc nu poate înțelege cum nenăscutul Dumnezeu
devine Tatăl Fiului cel Unul-Născut, încât această
naștere este veșnică și neîntreruptă” Origen, De
principis

▪ Nu a fost un timp în care să nu fi fost Fiul, așa cu

focul nu poate fi fără lumină.

▪ Dumnezeu nenăscutul devine Tatăl Fiului în afara

timpului și a spațiului, și Îl naște pe Fiul veșnic,
imuabil, nepătimitor.

▪ Nașterea veșnică a Fiului din Tatăl, are toate

proprietățile Dumnezeirii Celei veșnice, astfel se
păstrează imuabilitatea veșnică a Ipostasului Fiului.
 ▪ Prin naștere însușirile care sunt în Tatăl sunt izvorul
însușirilor ființiale le Fiului.

▪ „ Dacă vreodată ar fi existat timp în care Tatăl să nu

fi fost, atunci ari existat un timp în care n-a existat
nici Fiul” Sf. Atanasie cel Mare

▪ ”Nașterea trebuie cinstită prin tăcere. E mare lucru

pentru tine să știi că S-a născut. Cum S-a născut nu le
este dat nici îngerilor să sție, dară ție.” Sf. Grigorie
Teologul

▪ Nașterea Fiului deși deplin săvârșită este un proces

dinamic: ”Mai bine să afirmăm că Fiul este «pururea
născut» din Tatăl, decât că «pururea se naște»,
întrucât ceea ce pururea se naște încă nu s-a născut.
Însă fiul este născut și este Fiu pururi, întrucât este
pururi născut” Fericitul Augustin

▪ „După cum focul există deodată cu lumina din el și nu

este mai întâi focul și apoi lumina, ci deodată; și după
cum lumina se naște totdeauna din foc și este
totdeauna în el, tot astfel și Fiul se naște din Tatăl,
fără să se despartă de El” Sf. Ioan Damaschin

▪ Fiul nedespărțit de Tatăl după ființă are ipostas

propriu, deosebit de cel al Tatălui.

✓ Dumnezeu Duhul Sfânt:

▪ Are purcederea (ἐκπόρευσις) ca proprietate prin care

se distinge de Tatăl.

▪ „Când va veni Mângâietorul…, care de la Tatăl

purcede” (In. 15, 26)

▪ Duhul este ipostas de Sine stătător, purcede din

Tatăl, se trimite în lume de Fiul.

▪ Purcederea este o lucrare lăuntrică Sfintei Treimi ce

se realizează din veci indiferent de lume creată.
▪ Trimiterea este un act ce se realizează în raport cu
lumea și timpul ca urmarea a lucrării de
răscumpărare și îndumnezeire a oamenilor în
Hristos. Este trimis cu în calitate de subordonat, ci
ca desăvârșitor al sfințirii omului și a lumii.

▪ Duhul Sfânt purcede din Tatăl și sălășluiește deplin

în Fiul și în Tatăl, participând ca Dumnezeu adevărat
la lucrarea de izbăvire și sfințire a omului.

▪ Veșnicia și neschimbabilitatea Persoanei Duhului

Sfânt vine din veșnica lui purcedere de la Tatăl: „În
firea dumnezeiască, simplă și necompusă, trebuie să
mărturisim cu evlavie ființa Duhului lui Dumnezeu,
dar ar fi necuviincios să gândim că în Dumnezeu,
Duhul este ceva ce vine din exterior, cum se
întâmplă cu noi, ființele compuse. Suntem datori să-
L considerăm ca o putere ființială, Care există în
propriul și deosebitul Ipostas, care din Tatăl
purcede și în Logosul se odihnește, care nu se poate
despărți de Dumnezeu în Care există, nici de
Logosul, pe care Îl însoțește, care nu poate dispărea
în neființă, Care, asemenea Logosului există
ipostatic, este viu, are voință liberă, se mișcă
independent, este lucrător.. este fără început și fără
de sfârșit.” Sf. Ioan Damaschin

▪ Purcederea este modul de existență al Duhului sfânt

ca Persoană, Duhul iese din Tatăl nu prin naștere, ci
prin purcedere, însemnând modul de relație cu Tatăl
și chipul existenței de Sine.

▪ Este purces, dar nefăcut, fiind împreună veșnic cu

Tatăl și cu Fiul. Are tot ce are Tatăl și Fiul afară de
nepricinuire și de naștere.

▪ Sinodul de la Roma: „Dacă cineva nu crede și nu v

mărturisi că Duhul Sfânt este adevărat și la propriu
este al Tatălui, precum și Fiul este din firea lui
Dumnezeu și Dumnezeu, să fie anatema!
 ▪ Duhul Sfânt este de-o-ființă cu Tatăl și își are
originea din veci din El.

Concluzie: „ Veniți popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei

Ipostasuri: Fiul în Tatăl, împreună cu Sfântul duh. Căci Tatăl a născut din veci
pe Fiul, Cel împreună veșnic și împreună pe scaun șezător; și Duhul Sfânt era în
Tatăl, preaslăvit împreună cu Fiul: ό Putere, ό Ființă, ό Dumnezeire, Căreia toți
ne închinăm.” Slava de la Vecernia mare a Sfintei Cincizecimi

B.2 Antinomiile dogmei trinitare. Încercări de a explica antinomiile Treimii

✓ Contradicție în termeni în care exprimă realități ce se exclud.

✓ În Dogmatică o afirmație antinomică nu înseamnă că o parte a

afirmației este adevărată, ci că ambele sunt adevărate: „Dumnezeu
este și nu este”. Sf. Dionisie Areopagitul; ”Viața este pusă în
mormânt” Prohodul Mântuitorului Hristos

✓ Antinomii trinitare:

▪ Dumnezeu este o ființă în trei Persoane; aceeași ființă

se află deplin în toate cele trei Persoane

▪ Cele trei persoane există deodată, sunt veșnice și

totuși Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt,
ceea ce ar presupune o existență anterioară a Tatălui.

▪ Fiul deși este născut din veci, totuși El se naște și

acum, se naște mereu. Nașterea și purcederea sunt
realități dinamice și veșnice.

▪ Cum nașterea și purcederea își au izvorul în Tatăl, fără

ca Tatăl să fie înaintea Fiului și a Duhului Sfânt.

▪ Monarhia Tatălui care este izvor fără să fie superior.

▪ Ființa dumnezeirii care este ipostatic treimică și

nedespărțită

▪ Tatăl împărtășește Fiului și Duhului Sfânt ființa

dumnezeiască întreagă pe care o păstrează și El
întreagă.
 ▪ Cum Tatăl naște, este Fiul este născut și Duhul purces,
fără să sufere pătimire?

▪ În Sfânta Treime Persoanele, ființa și lucrările sunt

una, dar și distincte între ele.

▪ Unitate și trinitate simultană

▪ Tatăl ca Persoană naște de-o-ființă pe Fiul, fără ca

Persoana Lui să preceadă ființa Fiului.

C. Perihoreza şi aproprierea

✓ a.Perihoreza:Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte, dar sunt una

cât privește relația lor de comuniune.

✓ Comuniuneaa lor vine din aceea că fiecare Persoană împărtășește

celorlalte două, ființa întreagă.

✓ Ființa se împărtășește de la o Persoană la Alta, fiecare Persoană

păstrându-și caracteristicile inițiale.

✓ O comunicare în parte a ființei nu este posibilă întrucât ființa

dumnezeiască este simplă, și nu poate fi divizată ca să se comunice
numai parțial Persoanelor Sfintei Treimi.

✓ În ființa dumnezeirii nu se schimbă nimic prin comunicare și

comuniune: fiecare Persoană treimică are aceeași unică Ființă.

✓ Persoanele treimice se întrepătrund, se înconjoară prin

atotcuprindere, locuiesc una în alta, fiecare este întregă în celelalte
două Persoane: Fiul este în Tată și în Duhul, Duhul în Tatăl și în
Fiul, iar Tatăl în Fiul și în Duhul. Sf. Ioan Damaschin

✓ Cuprinderea unei persoane în alta se numește perihoreză.

✓ La baza perihorezei stă deoființimea Persoanelor. Termenul aparține

Sf. Ioan Damaschin. Înainte lui Părinții capadocieni foloseau
termenii: coexistență, coexistare, cohabitare naturală, unire,
contact.

✓ Perihoreza explică unitatea și trinitatea simultană: unitatatea prin

aceea că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au aceeași Ființă, fiind identică,
 iar Trinitatea prin faptul că unica ființă subzistă în trei Persoane, ea
nici nu se împarte, nici nu se repetă, ci este unitate deplină.

✓ Având unitate de ființă ele nu pot fi concepute decât locuind una în

alta.

✓ Perihoreza ne ferește de: gnosticism, tetrateism, sabelianism,

triteism.

✓ Temeiul scrituristic al perihorezei: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl în

Mine”; „Tatăl care sălășluiește în Mine face lucrările Lui” (In 14,
10); „Duhul toate le cercetează chiar și aâncurile lui Dumnezeu” (I
Cor. 2, 10)

✓ Perihoreza nu înseamnă o identificare și confundare persoanelor, și

numai a ființei și manifestărilor/lucrărilor ce țin de ipostas.

✓ „Deoarece Ființa și divinitatea Tatălui este Ființa Fiului, pentru

aceea este Fiul în Tatăl și Tatăl în Fiul. De aceea a și adăugat El
cu drept cuvânt: «Eu și Tatăl una suntem» și «Eu sunt în Tatăl și
Tatăl în Mine», spre a arăta identitatea dumnezeirii și unicitatea
Ființei” Sf. Atanasie cel Mare

✓ „ Rămânerea și locuirea...ipostaselor divine în Sine, într-o unitate

nediferențiată și transcendentă, totuși fără amestecare în vreo
parte, este așa precum sunt luminile lămpilor ce se găsesc într-o
casă și se pătrund una pe alta, dar fiecre se deosebește distinct și
absolut de cealaltă, deși prin deosebirile lor sunt unite într-una
singură, iar în unitatea lor își păstrează deosebirile” Sf. Dionisie
Areopagitul

✓ „ Spunem că cele trei ipostasuri sunt unele în altele nu ca să

introducem mulțime de dumnezei. Prin cele trei ipostasuri
cunoaștem că dumnezeirea este necompusă și neamestecată; iar
prin aceea să ipostasurile sunt de aceeași ființă, sunt unele în altele
și sunt identice în ceea ce privește voința, lucrarea puterea,
stăpânirea, sau cu alte cuvinte, că Dumnezeirea este neîmpărțită și
că este un singur Dumnezeu” Sf. Ioan Damachin

✓ „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt unul, afară de nenaștere, naștere și

purcedere.., ipostasele sunt unele în altele nu în sensul amestecării,
ci în sensul că sunt unite” Sf. Ioan Damaschin
✓ Fiul este în Tatăl și în Duhul, Duhul în Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în
Fiul și în Duhul Sfânt, fără ca să se contragă, să se confunde sau
sa se amestece” Sf. Ioan Damaschin

✓ Având aceeași ființă și locuind una în alta, Persoanele divine sunt

absolut asemenea în perfecțiune și desăvârșire.

✓ b.Aproprierea: acțiunile externe ale lui Dumnezeu sunt comune

tuturor celor trei Persoane.

✓ Când unele numiri, atribute sau însușiri ce se referă la toate cele

trei Persoane și se atribuie uneia singure, atunci vorbim de
apropriere.

✓ Aproprierea este atribuirea unei însușiri comune uneia din

Persoanele dumnezeiești = ad proprium .

✓ Scopul aproprierilor este de a caracteriza cât mai elocvent pentru

noi Persoanele Sfintei Treimi.

✓ Dacă spunem că: Tatăl este puterea, Fiul înțelepciune și Duhul

Sfânt bunătatea, nu înseamnă că Fiul și Duhul sunt excluși de la
putere, sau Tatăl de la însușirile celorlalte două Persoane. Aceste
însușiri sunt ființiale, prin urmare, deși se atribuie uneia dintre
Persoane, este comună și celorlalte două.

✓ Sunt anumite numiri care se apropriază. Numirile dumnezeiești

scripturistice: Tatăl = Dumnezeu, Fiul=Domn și Duhul
Sfânt=Spirit.

✓ Sunt și anumite lucrări externe care se apropriază: Tatăl=hotărârea,

Fiul=executarea, Duhul Sfânt=desăvârșirea. Aceste lucrări sunt
numite și predicate sau însușiri externe.

✓ Este important să facem deosebirea între proprietăți (nașterea,

nenaștere și purcederea) și aproprieri, însușiri, predicate (putere,
bunătate, înțelepciune, creator, mântuitor, sfințitor).