Raporturile ”realităților” dumnezeiești

interne ale Sfintei Treimi: Ipostas, Ființă,

Energii.

Key: Sfânta Treime este o realitate unitară de viață dumnezeiască ce se

manifestă ca lucrare ipostatica pe temeiul dumnezeieștii ființe

1. ”Realitățile” dumnezeiești în Dumnezeu Sfânta Treime

✓ Sfânta Treime deși de nepătruns ca taină dumnezeiască, se

revelează în trei realități dumnezeiești conforme chipului de viață al
Acesteia.

✓ Întreaga revelație dumnezeiască vorbește despre: Ipostas, Ființă,

Energii.

✓ Aceste realități esențiale misterului treimic, nu compun

dumnezeirea, ci o definesc în raport cu omul.

✓ Acestea s-au descoperit omului de către însuși Dumnezeu ca

Ipostas, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

✓ Ipostasul dumnezeiesc al Fiului întrupat ne-a descoperit faptul că

Dumnezeu ca Treime de Persoane nu este o abstracțiune, ci este o
realitate vie și ființială, are o ființă dumnezeiască și subzistă ca o
lucrare sau manifestare vie personal-treimică pe temeiul ființei.

✓ Din Revelație aflăm că în Sfânta Treime nu există Ipostas fără

Ființă și Energie. Aceasta este norma absolută a credinței creștine în
Sfânta Treime prin care ni se arată cum ființează dumnezeirea.
 ✓ Toate aceste realități, omul le-a perceput când Dumnezeu a început
să Se descopere acestuia după măsura caracterului personal al
dumnezeirii Sale.

✓ Revelația s-a activat atât printr-un act de relație personală al omului

cu Dumnezeu, dar și prin energia dumnezeiască care a pătruns ființa
umană.

✓ Această teologie trinitară a fost prezentată în mod articulat de

Părinții Capadocieni și desăvârșită de Sfântul Grigorie Palama.

a. Ipostasurile dumnezeiești treimice

✓ Teologia prezintă ca eveniment prim în deslușirea lui Dumnezeu-

Treime ca Persoană, momentul Sinai: „Eu sunt Cele ce Este”. Ieș.
3, 15.

✓ Omul a putut înțelege de aici că Dumnezeu nu este o ființă fără

chip, sau o putere impersonală, ci este un „Eu”, Ființa este o
Persoană, acest fapt constituind unul din principiile de ființare ale
Realității Sf. Treimi.

✓ La temelia ființării dumnezeiești stă ființa concretă și subzistentă de

sine în Ipostas.

✓ Ipostasul este principiul cel mai intim al Ființei absolute, fără să

preceadă sau să precumpănească în raport cu ființa și cu Energia
dumnezeiască.

✓ Ipostasurile treimice se află în afara oricărei caracterizări, fiind în

afara oricărei circumscrieri.

✓ Ipostasurile dumnezeiești se pot cunoaște ființial numai în măsura

descoperirii de Sine al lui Dumnezeu făcută omului.

✓ Ipostasurile dumnezeiești sunt pentru noi cu totul alte Realități,

aproape de neexplicat, dar sesizate din perspectiva Energiilor sau a
Lucrărilor dumnezeiești.

✓ Ipostasul dumnezeiesc deși deplin și desăvârșit, nu poate fi

conceput numai ca principiu static, ci și dinamic= Iubirea
dumnezeiască.
 ✓ Dinamismul ipostatic, nefiind un principiu evolutiv, nu stă numai la
baza împărtășirii dumnezeirii asupra creației, ci la temelia Treimii
Însăși.

✓ Prin iubirea dumnezeiască Ipostasurile ipostasiază natura

dumnezeiască, deplin, diferit și desăvârșit, dar unite între Ele.

✓ Fiecare Ipostas este purtătorul întregii Ființe; Persoana și Ființa

constituie o unitate simplă.

✓ Persoana este egală dinamic – ca putere – cu întreaga unitate

ipostatică treimică=Dumnezeu este absolut egal în Ipostasele Sale.
Aceasta vine din deplina unitate și identitate dintre principiul Firii
și cel al Persoanei.

✓ Despre identitatea ipostatică a Ipostaselor Sfintei Treimi Sf.

Grigorie Palama spune: ”Dumnezeu este Același în Sine Însuși,
întrucât cele Trei Ipostase divine Se posedă Unele pe altele și se
întrepătrund Unele în altele în mod natural, integral, inseparabil,
dar și de neamestecat și necontopit, astfel încât există o singură
lucrare și activitate a lor”

✓ În Sfânta Treime fiecare ”Ipostas are în Sine toată deplintatea

Celorlalte două Ipostase, fără a le desființa sau a le reduce la
conținutul propriei vieți, ci în însuși acest Ipostas pătrunde ființa
Lor, întărindu-și împreună ipostaticitatea Lor” Arhim. Sofronie
Saharov

b. Ființa dumnezeiască în Sfânta Treime

✓ Dumnezeu este Realitate pură, ca Ființă de Sine, nefiind

condiționat de nimic.

✓ Ființa dumnezeiască exclude orice proces teogonic de devenire

internă, este ”Dat Pur”; cu toate acestea Ființa dumnezeiască fiind
absolută și desăvârșită, este și „Energie Pură”

✓ Între aceste două definiri Dat Pur și Energie Pură se înscrie

caracterul Ființei dumnezeiești de a fi comunicabilă și
incomunicabilă, pe această învățătură stă întreaga soteriologie
ortodoxă.
 ✓ Ca Dat Pur este incomunicabilă creației, ca Energie Pură, ea este
Viață și Act, se comunică cu întreaga Sa plinătate.

✓ Ființa dumnezeiască este inepuizabilă în Energiile Sale, fapt care

deschide perspectiva ființială a îndumnezeirii omului.

✓ Ființa dumnezeiască este numită cu cel mai important atribut al ei

”existența de sine”, nu are cauză, nu devine, nu cunoaște actualizări
și imperfecțiuni.

✓ Antinomia trinitară a ființei dumnezeiești constă în aceea că „noi nu

putem reprezenta o Ființă Care să fie o Existență desăvârșită și
etern actualizată fără să existe în Ea umbra vreunei deveniri, adică
o Ființă în a cărei existență conștiința personală să nu fie
anterioară autodeternimării absolute, și acesteia să nu-i premeargă
o autocunoaștere deplină” Arhim. Sofronie Saharov

✓ Ființa este Act Pur, nu cunoaște actualizare, iar în relație cu lumea

nu se comunică, pentru că aceasta ar fi însemnat o
consubstanțialitate a oamenilor îndumnezeiți cu Dumnezeu.

✓ Ființa chiar și atunci când este împărtășită prin lucrări, nu se

preschimbă, ci rămâne veșnică și neschimbată.

✓ Ființa este împărtășibilă prin Energia Sa „cu toate că mintea

noastră nu poate sesiza o Ființă, despre care să se afirme ”fapte”,
diferite, cum ar fi nașterea Fiului, purcederea Duhului Sfânt,
autodeterminarea și cunoașterea, și care să fie în același timp
absolut simplă, în afara oricărui proces” Arhim. Sofronie
Saharov

c. Energiile dumnezeiești treimice

✓ Energiile nu sunt consecințe contingente/necesare ale dumnezeirii,

după cum nu sunt nici produse ale neființei.

✓ Energiile ”se scurg veșnic din Ființa una a Treimii” (Vl. Lossky)

✓ Lucrarea este manifestarea ipostatică a ființei, ființa fiind întreagă în

fiecare lucrare și inepuizabilă prin împărtășire.
 ✓ Energiile sunt revărsări ale firii dumnezeiești, care nu o pot limita pe
Aceasta, ieșiri din sine ale lui Dumnezeu care descoperă modul de
ființare al Treimii în afară de Ființa Sa.

✓ Lucrarea nu este o prezență cauzală, așa cum este omniprezența lui

Dumnezeu în creație, ci modul prin care Treimea rămâne în noi prin
ceea ce poate împărtăși din Ea.

✓ D. Stăniloae: ”Lucrarea lui Dumnezeu nu e Ipostas, ci, în Ipostas, nu

e Ființă, ci, în Ființă, nu e de sine subzistentă, ci subzistentă în
Ființă sau în Ipostas”.

✓ Prin fiecare Lucrare ni se face cunoscut Dumnezeu întreg.

✓ Lucrările Sfintei Treimi sunt realități prin care ni se împărtășește

ființarea divină, pe temei ipostatic treimic.

✓ Nu există lucrări de sine sau impersonale, ci numai lucrări

dumnezeiești ipostatice îndreptate spre ipostasurile create.

✓ Energiile nu presupun necesitatea creației, ci sunt realități libere

ființiale ale lui Dumnezeu: ”Energiile sunt în toate și în afară de
toate” Vl Lossky

✓ Energiile reprezintă pentru creație descoperirea vieții lăuntrice a

Sfintei Treimi.

✓ Lucrarea dumnezeiască se împărtășește creației și se întoarce la

Dumnezeu.

C. Relațiile interne ale ”realitățior dumnezeiești” treimice

✓ Sfânta Treime nu Se formează dintr-o serie de aspecte, fie ele chiar

și dumnezeiești.

✓ Faptul că vorbim pe temeiul revelației de Ipostas, Ființă și Energie,

nu reprezintă fondul, ci numai forma Sfintei Treimi

✓ Realitățile dumnezeiești interne nu sunt entități de sine, ci realități

distincte în genul larg al realități unitare și simple a Sfintei Treimi.

✓ Între acestea există o identitate de fond și o distincție de formă.

C.1 ”Raportul” Ipostas- Ființă în Sfânta Treime

✓ Principiul ipostatic este cel mai proeminent ”act

dumnezeiesc”, întrucât Persoana este cea care manifestă ființa.

✓ Ipostasul este baza ființei divine, El nefiind înaintea acesteia,

ci cel care cuprinde deodată în sine și ființa și energiile.

✓ Persoana este principiul cel mai intim al Sfintei Treimi, fără ca

acesta să reprezinte o notă ființială prioritară sau diferită în
raport cu ființa și energiile dumnezeiești.

✓ Ființa nu este o abstracțiune sau o noțiune, ci constituie

momentul obiectiv al Treimii, ea se află la temelia întregii
ființări treimice = esența dumnezeirii este absolut identică cu
principiul ipostatic, fără ca cele două să se confunde.

✓ Paradoxal, deși ființa este fundamentul Ipostasului, ipostasul

cuprinde în sine și ființa și energia.

✓ Cu toate acestea persoana nu predomină în raport cu Ființa și

cu Energiile, nici Ființa nu determină Persoanele în legăturile
lor reciproce: în realitate ne este imposibil să înțelegem Ființa
ca Realitate absolută și obiectivă, fără să preceadă și să
determine în vreun fel Persoanele Sfintei Treimi.
Arhimandritul Sofronie

✓ Ființa nu este ființială anterioară, nici mai profundă decât

Persoana; nu este dincolo de Persoană, plinătatea ei rezidă din
comuniunea Persoanelor divine.

✓ Antinomia trinitară a identității absolute și a distincției

simultane dintre Ființă și Ipostas. Între ele nu există nici o
distanță. Ființa nu poate fi concepută în afara Persoanei și
Persoana în afara Ființei= creștinismul monoteism trinitar

✓ Antinomia trinitară: ființa este personală și una-simplă, dar și

întreită. Nu se poate concepe existența unei Ființe abstracte,
care să fie o Unitate întreită.
 ✓ Triunitatea este o altă antinomie: ființa este una în trei
ipostasuri, unite deplin între ele, dar distincte prin însușirile lor
ipostatice.

✓ Distincția dintre ipostas și ființă în Sfânta Treime arată

tendința de reprezentare ca monadă și triadă, fără ca unitatea
Ființei să fie mai presus de Treimea Ipostasurilor, fără ca taina
inițială a acestei identități-diversități să fie îndepărtată ori
micșorată.

✓ Dumnezeu Unul și întreit în Persoane este necomunicabil ca

ființă, dar participabil ca Ipostas.

C.2 ”Raportul” Energii – Ființă în Dumnezeu Treime

✓ Energia este un act dumnezeiesc care poate fi comunicat și

cunoscut naturii create.

✓ Dumnezeu se revelează în chip desăvârșit în Energiile Sale,

care nu împart Ființa dumnezeiască.

✓ Energiile nu se pot despărți de Ființă, iar Ființa nu se poate

concepe în afara Persoanelor.

✓ Distincția și nu diferența dintre Ființă și Energii constituie

adevărul teologic revelat pe care se întemeiază viața creștină
ca participare la viața dumnezeirii, sau ca îndumnezeire.

✓ Deși interne și intrinseci Sfintei Treimi, Energiile sunt

mișcări în afară ale ființei, ieșiri sau procesiuni ale lui
Dumnezeu Treime de Persoane în realitatea creată.

✓ Energiile sunt realități în care Dumnezeu ca Ipostas petrece

întreg = Ființa, Energiile și Ipostasul sunt o singură realitate.

✓ Ființa Se manifestă prin Energii care subzistă, asemenea

Ființei, în Ipostas.

✓ Nu putem concepe o ființă dumnezeiască în care cele trei

Persoane se deosebesc de Ființă, care la rândul Ei se
deosebește de Energiile Sale, și să fie și absolut simplă.
 ✓ Nu putem concepe faptul că în fiecare Energie este ființa
întreagă, și deși este întreagă nu se consumă prin împărtășire.

✓ Energiile deși izvorăsc din Ființa divină, ele nu se pot

împărtăși decât în Ipostas cu care se identifică.

✓ Raportul dintre Energii și Ființă deși „realități dumnezeiești”

distincte, este unul mai presus de fire și de minte. Cele două
deși interacționează ca realități distincte, dumnezeirea
rămâne simplă și necompusă.

✓ Dumnezeirea în dinamica interioară nu cunoaște nici o

devenire, nici o micșorare în chipul Ei de a ființá.

✓ Această unitate este dată de Ipostas, care are capacitatea de a

se manifesta în acord cu Ființa Sa și cu toate acestea de a
rămâne simplu.

c.3 „Raportul” Ipostas-Energii în Sfânta Treime

✓ Lucrările nu au Ipostas propriu, ci sunt enipostatice, nu sunt

și nu constituie Ființa, ci sunt în Ființă.

✓ Caracterele și însușirile ipostatice sunt ale Ipostasului, își au

baza în Ipostas, dar nu sunt Ipostasul.

✓ Dumnezeu ca Ipostas și Treime de Persoane este în fiecare

din Lucrările Sale.

✓ Energiile sunt manifestările enipostatice ale lui Dumnezeu.

Ele sunt numite și pot fi considerate de către om ca atribute în
mișcare.

✓ ”Baza lor este Ființa subzistentă în Ipostas, dar cum este

acest lucru nu știm” D. Stăniloae

✓ Antinomia trinitară la acest nivel este: cum se poate ca

dumnezeirea ipostatică să aibă o lucrare comună și unitară
ce se bazează pe unitatea de Ființă, și să fie deopotrivă
exprimată în trei Ipostase?
 ✓ Lucrarea este a Ființei, fiind o realitate de ordin comun,
putând să își păstreze caracterul unitar, chiar dacă se
împărtășește prin Triipostaticitatea divină.

✓ Chiar dacă uneori ipostasele sunt definite printr-o lucrare sau

alta, toate lucrările aparțin tuturor Ipostaselor = pentru că
Ipostasele treimice dețin în chip unitar deplinătatea ființei.

✓ În fiecare Lucrare a lui Dumnezeu este Ființa Lui întreagă

și, în fiecare act personal, este întreaga lui Persoană, fără
să se epuizeze prin aceasta.

✓ Energiile nu compromit ideea de unitate și simplitate în

Dumnezeu, ci în fiecare lucrare este prezentă întreaga unitate
treimică de Persoane.

Concluzie:

”Noi mărturisim Un Dumnezeu în Trei Ipostase, având o singură Ființă și

Activitate (Energie).” Sf. Grigorie Palama