Rugaciunea Domneasca,,Tatal Nostru"

Dragi credinciosi dupa cum stiti data trecuta am vorbit despre rugaciune si despre modul in
care Domnul Nostru Iisus Hristo ne invata sa ne rugam. Am vazut de asemenea ca Dumnezeu
ne indeamna atunci cand ne rugam sa nu fim ca farisei, adica sa facem rugaciunea ca sa fim
laudati si admirati de oameni ci sa cautam linistea casei noastre si sa avem inima infranta si
smerita. Astazi dragi credinciosi mi-am propus sa va aduc in atentia dumneavoastra
Rugaciunea Domneasca sau cum mai este ea cunoscuta in popor ca: Rugaciunea Tata Nostru.

Aceasta rugaciune este rostita de catre Domnul Nostru Iisus Hristos, atunci cand este intrebat
de catre evrei cum este bine sa ne rugam?. Deci vedem dragii mei ca aceasta intrebare a fost o
intrebare care a framantat pe oameni inca din cele mai vechi timpuri. La fel ca si omul
modern, omul zilelor acelea era framantat de aceasta intrebare: cum sa ma rog? Ce sa spun
cand ma rog? Ce sa cer si unde sa ma rog? Si cel mai important cui sa ma rog? Vedem asadar
ca Evanghelistul Matei surpirnde in cuprinsul scrierilor sale acest dialog dintre iudei si Hristos
cu privire la rugaciune si raspunsul pe care Hristos il da iudeilor:" Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca
făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage,
ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră
în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede
în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în
multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce
aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El."(Mt 5; 5-8). Vedem asadar iubiti
credinciosi ca Mantuitorul raspunde la aceste intrebari, dar totusi ramane intrebare cum ma
rog? Adica ce cuvinte sa folosesc cand ma rog, desigur Hristos care le stia pe toate si stia si
inima si gandurile celor de acolo a continuat sa le si explice ce cuvinte sa foloseasca cand se
roaga oamenii si cum este bine sa se adreseze lui Dumnezeu. In acest sens Ev.Matei ne spune
ca Hristos a spus urmatoarea rugaciune ca sa raman model de rugaciune pentru viitorii crestini
pana la sfarsitul veacului.

"Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;

Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;

Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

 Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi
slava în veci. Amin!"(Mt. 6; 9-13)

Asadar dragilor inca din primul cuvant din Rugaciunea Domneasca vedem cui trebuie sa ne
rugam. Cand Hristos a spus,,Tatal Nostru" a vrut sa arate in primul rand ca El nu este numai
Dumnezeu ci si Fiul Omului, astfel aratandu-se ca el a venit in lume si s-a supus cu totul
Tatalui adica a luat trup si fire umana, dar tot odata avrut sa arate ca noi toti suntem uniti intre
noi si ca avem un singur Dumnezeu care in natura sa este ca un tata pentru noi. Adica fiecare
dintre noi cred ca sunt parinti sau copii deci la fel noi in calitate de parinti purtam de grija
copiilor si de multe ori le oferim tot ceea ce ei au nevoie chiar daca acestia nu ne cer,
intuindule nevoile si rugamintile, la fel si Dumnezeu care este Tatal Nostru ne poarta de grija
si ne proniaza oferindune tot ceea ce este de trebuinta. Sf Ioan Gura de Aur spune ca:,, Ca n-a
spus: „Tatal meu care esti în ceruri”, ci: „Tatal nostru”, poruncindu-ne sa înaltam rugaciuni
pentru toti oamenii si sa nu urmarim niciodata folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui.
Prin asta stârpeste dusmania, doboara mândria, alunga invidia, aduce dragostea, mama tuturor
bunatatilor, izgoneste inegalitatea dintre oameni, arata ca este de aceeasi cinste si împaratul si
saracul, pentru ca participam cu totii, în comun, la cele mai mari si la cele mai necesare
bunuri. Ce paguba avem de pe urma obârsiei noastre de jos, când, de pe urma obârsiei noastre
de sus, toti suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât
saracul, nici stapânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici
împaratul mai mult decât ostasul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înteleptul mai
mult decât prostul? Tuturor ni s-a daruit aceeasi noblete, învrednicindu-ne pe toti la fel sa-I
zicem lui Dumnezeu: „Tata”1. Apoi arata locul unde este acest Tata al nostru, adica locul unde
ne putem intanli cu el si tot odata casa lui. Deci dragilor la fel ca noi care dupa ce murim
lasam mostenire toata averea noastra copiilor nostri, la fel si Hristos dupa moartea sa a vrut si
ne-a lasat mostenire cerul adica casa tatalui nostru, aratand inca din aceasta rugaciune dragilor
ca scopul nostru este acela de a ajunge la tatal nostru adica in ceruri si sa mostenim averea
lasata de acesta. Apoi rugaciunea continua cu aceasta parte:„Sfinţească-se numele Tău", şi
înseamnă că numele Tatălui se sfinţeşte în noi şi de către noi, când noi ne sfinţim pe noi înşine
cu viaţa cucernică şi îmbunătăţită întru slava numelui Său.

1
https://www.ioanguradeaur.ro/354/talcuire-la-tatal-nostru/.
 Numele lui Dumnezeu este sfânt din fire, că zice: „Sfânt este numele Lui" (Luca 1, 49); şi
zicem „sfinţească-se numele Tău", nu ca şi cum am dori ca Dumnezeu să se sfințească prin
rugăciunile noastre ; nici nu putem spune despre El că s-ar putea sfinţi în felul cum se sfinţesc
oamenii; adică prin cât mai mare departare de rele şi prin necontenita înaintare întru
împlinirea faptelor bune (virtuţilor). Ci prin această zicere: «rostim limpede şi răspicat numai
sfinţenia ce El o are» . «Cerem de la El ca numele Lui să se sfinţească în noi» . Sau, «de
vreme ce eşti sfânt, sfinţeşte şi întru noi numele Tău. Sfinţeşte-ne şi pe noi, ca fiind ai Tăi să
sfinţim numele Tău şi ca un sfânt să fie propovăduit întru noi şi preaslăvit, iar nu să se
hulească din pricina noastră» . Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că se zice «sfinţească-
se numele Tău, în loc de preamărească-se numele Tău de către toţi oamenii şi de către toată
făptura."2 Iubiti mei vedem asadar ce trebuie sa facem noi ca oameni ca sa se sfinteasca
numele lui Dumnezeu in noi. Traind viata in virtuti si ascultand poruncile lui Dumnezeu,
implinindule cu desavarsire si facand toate cate sunt de folos pentru mantuirea noastra,
sfintim numele lui Dumnezeu in noi si ne sfintim si noi. Sfintii care au ajuns la gradul de
sfintenie asta au facut dragilor au sfintit numele lui Dumnezeu in ei si dobandind trecere la
Domnu s-au sfintit pe ei dar si numele noi. Vedem de cele mai multe ori ca purtam nume de
sfinti si spunem ca sunt nume sfinte, adica nume ce sau sfintit pentru ca au sfintit in primul
rand numele lui Dumnezeu in ei. Vedeti dragilor cat de important este numele pe care il
purtati si ce intrebuintare are el in viata liturgica, apoi rugaciunea continua cu urmatoarele
versete: „Vie împărăţia Ta, Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ."(Mt. 6-10)

In acest sens vedem dragilor ca omul este cheamat sa tinda spre Imparatia lui Dumnezeu.
Adica sa faca cele ce sunt necesare ca sa vina in imparatia Tatalui Ceresc. Deasemenea vie
imparatia ta mai insemna, cuvintele unui copil recunoscator, care nu-si lipeste sufletul de cele
ce se vad, nici nu socoteste mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grabeste câtre Tatal si
doreste cu înfocare pe cele viitoare. Toate acestea se nasc dintr-o constiinta curata si dintr-un
suflet desprins de lucrurile de pe pamânt." Când rostim cererea „vie împărăţia Ta", ne rugăm
să ni se arate împărăţia lui Dumnezeu , - acea împărăţie la care suntem chemaţi de
Mântuitorul, când zice: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este
gătită vouă' (Matei 25, 34). Deci, cerem să ne facă moştenitori ai cereştii Sale împărătţi, adică
ai fericirii veşnice. Venirea împărăţiei lui Dumnezeu, care va fi mângâierea creştinilor,
bucuria îngerilor şi ruşinarea păcătoşilor, este acea împărăţie care se va înstăpâni la sfârşitul

2
http://www.mitropolia-ro.de/index.php/ro/catehizare/801-rugaciunea-domneasca.
veacurilor. Cuvintele „vie împărăţia Ta" să fie strigătul de nerăbdare al sufletului nostru
năzuind spre cer, spre „dreptate şi pace, şi bucurie întru Duhul Sfânt" (Rom. 14, 17).

Venirea împărăţiei lui Dumnezeu atârnă, fireşte, de Tatăl ceresc, însă, cerând să vie împărăţia
Sa, ne rugăm de asemenea, cu scopul ca această împărăţie să se vădească, să rodească şi să se
desăvârşească şi în noi. În această împărăţie, adică în toţi cei ce ţin pe Dumnezeu drept
împăratul lor şi se supun legilor Lui, Dumnezeu sălaşluieşte ca într-o cetate bine ocârmuită.
Aici Tatăl e de faţă şi Hristos împărăţeste cu Tatăl, precum Însuşi grăieşte: „La El vom veni şi
locaş la El vom face" (Ioan 14, 23). Prin cererea „vie împărăţia Ta", ne rugăm lui Dumnezeu,
«ca El, cu harul şi cu dreptatea Sa şi cu îndurarea Sa să împărăţească în noi toţi, mai ales în
inima noastră, iar nu păcatul» . „Vie împărăţia Ta" ne mai povăţuieşte să năzuim la bunurile
viitoare şi să căutam împărăţia cerului şi veşnicia. Cine a auzit pe Pavel spunând: Să nu
împărăţească păcatul în trupul nostru cel muritor, acela, curăţindu-se pe sine în faptă şi în
gând şi în cuvânt, va spune lui Dumnezeu: „Vie împărăţia Ta". O talcuire la partea din
rugaciune unde spune ,,facese voia ta precum in cer asa si pe pamant" o gasim la Sfântul
Simion al Tesalonicului, luând temei de la Sfântul Grigorie al Nissei şi de la Sfântul Maxim
Mărturisitorul, dă acestei cereri următoarea tâlcuire: «Fă-ne pe noi ca pe îngeri: adică fie şi
facă-se voia Ta în noi, precum în dânşii; fie (în noi) voia Ta cea sfântă şi fără prihană, ci nu
voia noastră omenească, cea cu prihană» . îngerii în cer ascultă pe Dumnezeu de bunăvoie şi
pururea şi cu aceeaşi râvnă; se supun neîncetat şi sunt neclintiţi în ascultarea şi împlinirea
poruncilor lui Dumnezeu (Ps. 102, 21). Astfel, prin cererea „fie voia Ta, precum în cer şi pe
pământ" noi ne rugăm Tatălui ceresc să ne hărăzească darul de a trăi pe pământ cu Puterile
cereşti .Şi după cum îngerii în ceruri se supun în toate, fără să cârtească, voinţei lui
Dumnezeu, tot astfel şi oamenii, toţi, să se supună lui Dumnezeu pe pământ, fără mâhnire şi
cu toată recunoştinţa. Vedem asadar iubitii mei ca Hristos se ingrijeste sa cerem de la
Dumneeu si hrana noastra trupeasca, adica,,painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua
astazi", prin aceasta aratandu-se ca cel ce Sfântul Simion al Tesalonicului, luând temei de la
Sfântul Grigorie al Nissei şi de la Sfântul Maxim Mărturisitorul, dă acestei cereri următoarea
tâlcuire: «Fă-ne pe noi ca pe îngeri: adică fie şi facă-se voia Ta în noi, precum în dânşii; fie
(în noi) voia Ta cea sfântă şi fără prihană, ci nu voia noastră omenească, cea cu prihană» .
îngerii în cer ascultă pe Dumnezeu de bunăvoie şi pururea şi cu aceeaşi râvnă; se supun
neîncetat şi sunt neclintiţi în ascultarea şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu (Ps. 102, 21).
Astfel, prin cererea „fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ" noi ne rugăm Tatălui ceresc să
ne hărăzească darul de a trăi pe pământ cu Puterile cereşti .«Şi după cum îngerii în ceruri se
supun în toate, fără să cârtească, voinţei lui Dumnezeu, tot astfel şi oamenii, toţi, să se supună
lui Dumnezeu pe pământ, fără mâhnire şi cu toată recunoştinţa. Rostirea cuvintelor „pâinea
noastă cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi" îndatorează pe cel ce se roagă să se gândească să
ceara pâine şi pentru aproapele şi să ajute pe cei lipsiţi. Pe de altă parte, cuvântul nouă nu este
aici fără rost; el ne dă să înţelegem că trebuie să cerem pâine câştigată cinstit şi cu munca
noastră. Că zice Sf. Grigorie al Nissei: «Dacă pâinea cu care ne hrănim nu este răpită de la
altul, dacă nimeni n-a flămânzit ca să ne săturăm noi şi nimeni n-a suspinat ca să ne umplem
noi pântecele, ci este agonisită cinstit şi deci, din al său, şi este rod al dreptăţii şi spic
neprihănit şi neamestecat al păcii, pâine a lui Dumnezeu este una ca aceasta» .Hrana trupească
singură nu poate îndestula pe om, pentru că el are şi un suflet în care este întipărit chipul lui
Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ne învaţă că „pâinea" pe care o cerem în Rugăciunea Domnească e
nu numai pâinea cea trupească, ci şi cea sufletească. Adică pâinea sufletului; o pâine «care
hrăneşte pe omul adevărat, cel zidit după chipul lui Dumnezeu, crescându-l şi făcându-l
asemenea cu Creatorul» . Ca atare, „pâinea lui Dumnezeu este aceea ce sepogoara din cer şi
dă viaţă lumii" (Ioan 6, 33). Pâinea sufletului este: cuvântul lui Dumnezeu, adică cunoaşterea
şi înţelegerea Evangheliei; şi Sfânta Cuminecătură, adică împărtăşirea cu Sfântul Trup şi
Sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„ Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" şi se tâlcuieşte: iartă
păcatele noastre, aşa cum iertăm şi noi celor ce greşesc împotriva noastră.Dupa ce l-am rugat
pe Dumnezeu sa ne daruiasca cele necesare trupului acum îl rugăm «să dea iertare păcatelor
noastre, mai ales a acelora pe care le-am săvârşit după Sfântul Botez, prin care am supărat pe
Dumnezeu sau pe aproapele fie cu gândul, sau cu hotărirea de a păcătui, fie cu cuvântul, sau şi
cu fapta». Că în adevăr multe sunt păcatele noastre şi „dacă zicem că păcat nu avem, ne
amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (I Ioan 1, 8). Toată cunoaşterea şi puterea
dumnezeieştii Evanghelii se cuprinde în cererea: „ Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi
noi iertăm greşiţilor noştri". în adevăr, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat şi Şi-a
dat Sângele Său pentru iertarea fărădelegilor şi a păcatelor noastre. Tot spre iertarea păcatelor
a aşezat şi Sfintele Taine. Dar grăind despre păcatele noastre şi poruncindu-ne să ne cerem
iertare, Mântuitorul arată că iertarea atârna de faptul de a ierta şi noi păcatele pe care alţii le-ar
fi făcut împotriva noastră: „că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-vă şi vouă. Tatăl
vostru cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta
greşelile voastre" (Matei 6, 14-15).
Ai vazut ce covârsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atât de multe pacate
si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne învredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim!
Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si
cuvintele de la începutul rugaciunii – ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu
Tata! Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se
roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit câstigul
pocaintei. Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru
ca Domnul în aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem
iertare, pentru ca ne învata ca putem sa dobândim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut
lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim
pacatele; si tocmai de aceea a pus în rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.
Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne învata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa
iertam altora greselile, îndeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si
noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne învata sa
filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu. Dar ceea ce trebuie mai cu seama
observat este ca, în fiecare din cererile de pâna acum, Domnul a amintit întreaga virtute,
cuprinzând în ea si porunca de a nu purta dusmanie – ca a sfinti numele lui Dumnezeu
înseamna a duce o viata desavârsita în toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi
lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata înseamna a arata o vietuire fara pata; în toate
acestea este cuprinsa negresit si îndatorirea de a îndeparta din sufletul nostru orice ura fata de
cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atâta, ci, vrând sa arate cât de mult tine
la iertarea dusmanilor, o aminteste în chip special;

iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decât asupra
acesteia, spunând asa: „Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru
cel ceresc” (Matei 6, 14). Prin urmare, noi facem începutul iertarii noastre, noi suntem
stapânii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, când este judecat, sa nu-I
poata aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapân,
raspunzator al sentintei si-ti spune: „Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe
aproapele tau, te voi ierta si Eu!”Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru
ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, însa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi
fire cu tine; Dumnezeu, însa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu,
însa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.
Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca
bine, dându-ti nenumarate prilejuri sa fii blând si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa
stinga mânia si prin toate sa te înfrateasca cu madularul tau.Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut
rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta înseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe
buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa
dobândesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si înainte de a ti se fi
iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost învatat ca ai suflet
omenesc si ai fost povatuit sa fii blând. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo,
daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, când
puterea sta în mâinile noastre, iar noi ne tradam mântuirea? Cum mai putem pretinde sa ne
asculte Dumnezeu în celelalte rugaciuni ale noastre, când noi însine nu vrem sa avem mila de
noi în cele ce suntem stapâni? „Si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau, Ca a
Ta este împaratia si puterea si slava în veci.Amin”(Matei 6, 13)

În aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, învatându-
ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar înfrângerea
diavolului mai rusinoasa. Când suntem târâti în lupte, da, atunci trebuie sa le înfruntam cu
curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam
si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi. „Cel rau” este numit aici diavolul.
Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neîmpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire
asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din
pricina covârsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neîmpacat, fara ca noi sa-l
fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: „Izbaveste-ne de cei rai”, ci „de cel
rau”, învatându-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei,
ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor. Asadar, dupa
ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a stârpit toata trândavia, ne da
iarasi curaj si ne ridica gândurile, amintindu-ne de împaratul sub Care suntem rânduiti si
aratând ca El este mai puternic decât toti, spunând:

„Ca a Ta este împaratia si puterea si slava”

Deci daca a Lui este împaratia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni
care sa I se împotriveasca si cu care sa împarta stapânirea.

Când spune: „A Ta este împaratia”, Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este
supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se împotriveste, Dumnezeu îngaduindu-i
deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si
au fost izgoniti. De altfel diavolul n-ar îndrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai întâi
putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut
îndrazni ceva pâna ce nu i-a îngaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici împotriva turmelor cu oi,
nici împotriva cirezilor cu vite, pâna ce n-a luat îngaduinta de sus. „Si puterea”. Chiar de-ai fi
slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savârsi, si prin
tine cu usurinta totul.

„Si slava în veci. Amin.”

Deci dragilor acum ati descoperit cateva lucururi foarte frumoase si ziditoare despre
ruagciune Tatal Nostru ma gandeam incontinoare ca eu sa va dresez cateva intrebari sau chiar
dvs daca aveti intrebari mi le puteti adresa in asa fel incat sa avem un dialog. Trebuie sa tineti
cont de asemenea ca nu este suficienta insa doar rugaciunea Domneasca. Adica noi crestinii
nu trebuie sa ne rezumam doar la aceasta rugaciune ci desigur vazand bogatia si varietatea
rugaciunilor sa ne indeletnicim cu rugaciunea si cu practicarea virtutilor. Vedem asadara ca
Rugaciunea Tatal Nostru o gasim in general in toate cartile de rugaciune si in toate cartile de
cult. In Biserica cat si in rugaciunea particulara, aceasta rugaciune este pusa la inceputul
oricaror rugaciuni sau slujbe pe care noi crestinii sau cleru urmeaza sa le savarseasca, tocami
ca sa ne fie pilduitoare si exemplu de urmat, dar si ca sa arate importanta ei. Rugaciunea
Domneasca asadar se poate rosti oriunde si oricand de catre orisicine fiind o rugaciune foarte
indragita si practicata de catre credinciosi. Vedem ca inaca de cand suntem copii printre
primele rugaciuni pe care le invatam se numara si rugaciunea Tatal Nostru, iar parintii ne
invata ca este bine sa rostim mereu aceasta rugaciune casa ne ferim de rele si sa nu mai
pacatuim cat si sa atragem mila si harul lui Dumnezeu asupra noastra.

Bunul Dumnezeu sa ne ajute ca cele invatate astazi sa ne fie de folos si de ce nu inainte de

final in incheiere haideti sa rostim cu toti rugaciunea Tatal Nostru.Amin.