Constituţia omului – raţionalitatea

trupului și a sufletului uman. Omul zidit

”după chipul” lui Dumnezeu
KEY: Unitatea organică a elementelor constitutive ale ființei
umane și importanța ei în planul desăvârșirii omului.

I. Constituția omului – trup și suflet.

A. Trupul omenesc

✓ Trupul este indispensabil fiinţei umane, el este ”un fel de veșmânt

sau acoperământ al sufletului” (Sf. Chiril al Ierusalimului)= cu
toate acestea sufletul este principiul dătător de viaţă.
✓ Trupul omenesc prin faptul că este străbătut de suflet depășește
planul lui material, având în structura lui profundă o raţionalitate
specială = menirea omului înduhovnicirea materiei prin trup.
✓ Trupul reprezintă cel mai ”complex sistem de raţionalitate
plasticizată” D. Stăniloae= pe acest temei adună în sine întreaga
natură creată ca raţionalitate.
✓ Trupul este foarte complex în constituţia lui pentru că: 1. este
călăuzit de puterea dumnezeiască; 2. este străbătut de suflet,
imprimând în el toate activităţile lui raţionale și afectiv-sensibile.
✓ Trupul are capacitatea de a se transforma într-un trup capabil de
raţionalizare și sensibilizare; Trupul prin acţiunile personale ale
omului participă organic la raţionalitatea sufletului.
✓ Viaţa trupului face parte din viaţa sufletului nostru, a cărui bază
este duhul/spiritul.
✓ Trupul nu este numai materie, sau numai raţionalitate; el este
materie personalizată, ce participă la sufletul și duhului omului ca
persoană.
✓ Trupul nu se poate înţelege fără sufletul care l-a organizat si îl
străbate și îi dă formă și sens.
✓ Trupul este rezerva materială de posibilităţi materiale ce se pot
concretiza în raport cu lumea materială.
✓ Trupul este o mare taină și trebuie respectat ca atare, pentru că
face trecerea de la persoană la acţiune= deschide perspectiva
personalizării și desăvârșirii întregului cosmos.
✓ Omul se raportează și gândește lumea prin trup prin care
comunică cu lumea.
✓ Trupul în întregime este realitate de o sensiblitate foarte
complexă, fapt provenit din viaţa sufletului și din Duhul lui
 Dumnezeu ce sălășluiește în el prin Sfintele Taine: „trupul este ca
o harpă, la care sufletul, rațional și nemuritor, cântă ca un
muzician. Sufletul mișcă trupul, iar el pe sine se mișcă singur…
Sufletul este viața trupului, iar viața sufletului este Duhul lui
Dumnezeu” Sf. Macarie cel Mare
✓ Așadar, trupul este mediul, calea și instrumentul adaptat
raţionalităţii întregii creaţi pentru a se realiza dobândirea vieţii
dumnezeiești: „Constituția trupului tău este școala ta pentru
scopul cu care ai fost făcut. Ești zidit drept ca să nu-ți târăști
viața pe pământ, ci să privești spre cer și spre Dumnezeu, Care
este acolo…, ci corespunzător rațiunii care îți este dată, să
trăiești o viață cerească” Sf. Vasile cel Mare

B. Sufletul - chip al Duhului dumnezeiesc

✓ Sufletul împreună cu trupul sunt după chipul lui Dumnezeu=așa cum

Dumnezeu are în Sine raţiunile necreate tuturor lucrurilor, tot astfel
omul deținea în sine rațiunile lucrurilor și firile și cunoștința, ca
împărat a toată făptura” Sf. Nichita Stithatul
✓ Sufletul este produsul Duhului conștient etern în relaţie cu trupul= prin
faptul că materia este pecetluită de unirea dintre trup și suflet sufletul
devine capabil să gândească principiile raţionale ale materiei = are drept
menire înduhovnicirea materiei.
✓ Sufletul este chemat să ridice raţiunile lucrurilor la principiile și
raţiunile veșnice ale lumii=sufletul este chemat să se ridice prin raţiunile
lucrurilor la raţiunile veșnice și prin ele la Raţiunea cea una.
✓ Sufletul nu este adus la existenţă prin poruncă, ci prin acţiunea
personală a lui Dumnezeu= omul ca suflet și trup este de la început
persoană capabilă de existenţă și dialog.
✓ Sufletul uman este creat după chipul lui Dumnezeu cel personal, fiind
înzestrat cu conștiinţă de sine și libertate.
✓ Sufletul conștient creat este adus la existenţă în legătură fiinţială cu
trupul și prin el cu lumea și ”raţionalitatea ei plasticizate”.
✓ Scopul raţionalităţi sufletului și al trupului este aducerea la existenţă a
unei persoanei conștiente și raţionale capabile de dialog cu Persoanele
dumnezeiești.
✓ Sufletul uman este creat de Dumnezeu în chip special fiind înrudit cu
cele ale lui Dumnezeu.

C. Sufletul şi trupul încep să existe deodată

✓ Trupul nu există înainte de suflet, așa cum nici sufletul nu există

înainte de a începe să se formeze trupul.
 ✓ Sufletul trebuie să fie de la început în trup pentru ca trupul să aibă
structura adecvată sufletului pentru a oferi mediul necesar pentru
mișcarea liberă a sufletului.
✓ Trupul creat de Dumnezeu a început să se formeze prin lucrarea
directă a lui Dumnezeu având în el o complexitate biologică maximă
și suflet insuflat de Dumnezeu.
✓ Dumnezeu a creat concomitent trupul și sufletul prin puterea
raţională creatoare pe care o imprimă atât trupului cât și sufletului în
unire organică.
✓ Pentru că nu există nici suflet fără trup, nici trup fără suflet,
învăţătura creștină despre om nu vorbește de un suflet neîntrupat sau
de un trup fără suflet.
✓ Sf. Maxim afirmă faptul că omul de la început este trup și suflet,
pentru că de la început este persoană= orice persoană umană este
suflet și trup.

D. Unirea între suflet şi trup e atât de deplină, că ele formează o

singură fire, superioară naturii material create

✓ În om sufletul este atât de intim legat de natura materială, încât

sufletul are ramificările în trup, iar trupul cu rădăcini în spirit.
✓ Omul în unitatea sa este suflet capabil de simţire și trup capabil
de cunoaștere prin spirit.
✓ Prin senzaţiile curate ce vin prin trup, omul se ridică la sensurile
superioare senzaţiilor=astfel prin trup sufletul realizează legături
cu lumea și o depășește în plan spiritual, potrivit cu sensurile
urmărite.
✓ În trup se întâlnesc spiritul și lumea=sufletul modelează trupul
pentru sesizarea profundă și spirituală a lumii.
✓ Omul nu este numai trup și nici numai suflet, nici o juxtapunere
dintre cele două, ci este spirit întrupat.
✓ Ca spirit întrupat omul este o realitate subzistentă așezată organic
în natura materială, fără să se confunde cu natura= este chemat să
lucreze spiritual prin trup în natură.
✓ Există o cunoaștere directă a lumii în general prin trupul purificat.
✓ Omul prin suflet este înzestrat cu minte, inimă și parte
conducătoare. Toate acestea conduc la împărtășirea harului lui
Dumnezeu, la început în părţile lui superioare și apoi în tot trupul.
✓ Omul nu este nici numai trup, nici numai suflet, ci este o unitate
zidită de Dumnezeu, în care totul este negrăit de tainic: ”sufletul
poate fi parte din om, dar nicidecum întreg omul. Omul deplin se
regăsește în unitatea, în alianța sufletului cu trupul.” Sf. Irineu
de Lyon
✓ Nici sufletul, nici trupul, considerate separat, nu sunt omul, ci
unitatea lor se numește om.
E. Lucrarea unității dintre suflet și trup-opera unui Creator liber

✓ Dumnezeu creează lumea în chip liber pentru a o spiritualiza prin om.

✓ Dacă lumea nu ar fi creaţia unei Fiinţe libere, ar fi limitată, iar omul ar fi
închis în cadrul delimitat al lumii.
✓ Natura umană ca unitate între trup și suflet are drept scop de a face
lumea transparentă spiritual pentru Dumnezeu.
✓ Fiecare persoană este un ”ochi nou de transparență potențială în lumea
natural-materială”.
✓ Prin aceste ochiuri de transparenţă Dumnezeu lucrează până la
transfigurarea lumii prin înviere.

II. Omul după ”chipul lui Dumnezeu” creat printr-un act special

✓ Omul este adus la existenţă printr-un act special, ca unitate trup-suflet,

act ce presupunea preexistenţa lumii naturale.
✓ Prin faptul că Geneza menţionează două elemente distincte în formarea
omului nu vrea să spună că omul a fost creat succesiv, ci că a fost creat
din trup și suflet, că trupul este făcut din materia generală, iar sufletul
este înrudit cu Dumnezeu: ”omul este înrudit cu Dumnezeu” Sf.
Grigorie de Nyssa
✓ Crearea omului este un act pereche: trup și suflet. Trupul a fost creat ca
o realitate superioară și diferită de crearea naturii, fiind zidit pentru
sufletul omului ce este înrudit cu Dumnezeu.
✓ Omul ca ”fiinţă vie” este o realitate creată specială ce are un raport unic
în creaţie în raport cu Dumnezeu: ”În calitate de pământ, sunt legat de
viața de jos; dar fiind și o părticică dumnezeiască, eu port în mine
dorința vieții spirituale”. Sf. Grigorie de Nazianz
✓ Omul urcă prin trup în legătură cu lumea creată și prin relaţia specială a
sufletului cu Dumnezeu la viaţa viitoare.

a. Chipul lui Dumnezeu, ca înrudire şi relaţie specială a

omului cu Dumnezeu
✓ Chipul lui Dumnezeu în om este temeiul înrudirii sale cu
Dumnezeu.
✓ Chiar și un chip biologic realizează o înrudire și o chemare către
un alt chip biologic; doi oameni care se iubesc primesc
caracteristicile chipului celuilalt.
✓ Dumnezeu l-a făcut pe om de la început înrudit cu Sine, prin
chipul dumnezeiesc imprimat în om.
✓ Omul a fost așezat de la început în relaţie liberă și conștientă cu
Dumnezeu, prin ”suflarea de viaţă”, prin care a pus în om nu
numai suflet viu, ci și har dumnezeiesc.
✓ Prin actul întemeietor al omului a fost pus din prima clipă în
relaţie de dialog cu Dumnezeu: ”Au văzut ochii îngerilor sufletul
omenesc, unit cu simțire și cu trup, ca pe un alt dumnezeu,
 nefăcut numai minte și trup…, ci și configurat după harul lui
Dumnezeu, ca să fie același trup, minte și duh și să fie sufletul său
după chipul și asemănarea dumnezeiască.” Sf. Grigorie
Palama
✓ Chipul este văzut printr-o participare la Sfânta Treime, adică
faptul că sufletul este veșnic viu, nemuritor și înzestrat cu harul
dumnezeiesc.
✓ Suflarea lui Dumnezeu în om nu este atât viaţa biologică, căci
aceasta o au și animalele, care nu primesc o insuflare de la
Dumnezeu, ci viaţa raţională a înţelegerii și comuniunii cu
Dumnezeu.
✓ Antropologia ortodoxă accentuează legătura dintre harul și natura
omului, care trebuie să devină una în planul unei comuniuni
veșnice cu Dumnezeu.
✓ Prin calitatea sa de a fi după chipul lui Dumnezeu, fiinţa umană
rămâne permanent participantă la divin, la lumina dumnezeiască.
Omul este potrivit Sf. Grigorie de Nazianz: ” din neamul lui
Dumnezeu”.
✓ Omul prin crearea lui după chipul lui Dumnezeu și printr-un act
special, se arata a fi o ”părticică” din Dumnezeu, în sensul că
avem ca Principiu și Cauză Raţiunea divină. Sf. Maxim
Mărturisitorul
✓ Omul este cinstit prin însăși creaţia sa cu calitatea de a fi chip al
lui Dumnezeu; el este înrudit și în relaţie specială cu Dumnezeu,
chipul fiind un „dar” și o „misiune”.

b. Omul ”după chipul” lui Dumnezeu

✓ Omul trăiește în tensiunea icoanei sale, tinzând spre original sau

spre chipul și obârșia sa (αρχή).
✓ Omul este creat deschis spre Infinit și Absolut ca Persoană: „fără
Dumnezeu omul nu poate fi cugetat; raportarea la Absolut ţine de
fiinţa omului.
✓ Omul tinde spre Dumnezeu pentru că este un absolut creat și spre
Absolut întrucât este Persoană.
✓ Omul nu se poate mulţumi și limita la relaţii personale umane, ci
are nevoie de o perspectivă infinită: Persoana Absolută.
✓ Omul creat ”după chipul” lui Dumnezeu găsește sensul deplin al
existenţei Sale în comuniunea sa cu o Persoană capabilă de ”o
relaţie infinită”.
✓ Chipul lui Dumnezeu în om:
o demnitatea împărătească
o existența și condiția spirituală prin suflet
o puterea conducătoare a omului (ηγεµονικόν)
o facultățile superioare omului (mintea, rațiunea,
înțelegerea și libertatea)
 o facultatea de a se autodetermina (αυτεξούσιος)
o facultatea de a cunoaște sau a participa la Dumnezeu”
Vladimir Lossky
✓ Chipul lui Dumnezeu în om este temelia comuniunii personale cu
Dumnezeu: ”el este libertatea formală a omului, determinarea de
sine, sau facultatea de a alege, care nu poate fi distrusă de păcat;
este ”chipul ceresc”, conținutul pozitiv al chipului, care este
comuniunea cu Dumnezeu, în virtutea căreia ființa umană
înainte de păcat era îmbrăcată cu Cuvântul și cu Duhul Sfânt”
Sf. Macarie cel Egipteanul
✓ Chipul nu poate fi privit ca realitate substanţială în om, fiind
așezat doar în partea trupească a fiinţei noastre, ci el este
totalitatea fiinţei umane create, sculptate ”după chipul” lui
Dumnezeu. Paul Evdochimov
✓ Chipul lui Dumnezeu în om este acel avânt al întregii noastre
fiinţe către Arhetipul lui divin ca Persoană Infinită.
✓ Omul prin zidirea sa după chip este pecetluit de erosul (atracție
iubitoare) dumnezeiesc prin care tinde spre Dumnezeu care îi vine
în întâmpinare cu infinitatea Sa iubitoare.
✓ Fiinţa umană este imprimată de un dor nestins și o tensiune spre
infinit: ”Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt” Sf. Grigorie
Teologul
✓ Fiecare element uman reflectă chipul lui Dumnezeu având în
centru activitatea și existenţa spirituală, prin care ”omul tinde să
se depășească infinit în oceanul iubirii dumnezeiești” Paul
Evdochimov
✓ Omul tinde spre Absolut și se regăsește în „oceanul iubirii„ lui
Dumnezeu, care nu este un ”ocean” impersonal, ci o odihnă în
infinitatea Persoanei Absolute.
✓ Omul în tainica sa existenţă poartă, deci, sensul vieţii sale: „Chipul
lui Dumnezeu în om este o asemănare reală a chipului cu
Arhetipul, iar asemănarea cu Dumnezeu este scopul vieții
omenești, după care el trebuie să se asemene în toate cu
Dumnezeu”. Sf. Iustin Popovici
✓ În timp ce chipul ne este dat ca realitate de fapt, asemănarea este
o virtualitate, primul este un dat, a doua o poruncă: „Fiți sfinți, că
Eu, Domnul, sunt Sfânt” (Lev. 11, 45).
c. Omul chip al lui Dumnezeu ce tinde spre asemănarea cu El sau
spre îndumnezeire

✓ În chipul lui Dumnezeu imprimat în om se găsește tensiunea

acestuia spre îndumnezeire sau asemănare: ”omul este o făptură
chemată să devină dumnezeu” Sf. Grigorie Teologul.
✓ „Chipul implică destinaţia omului spre îndumnezeire” (Sf. Vasile
cel Mare), ceea ce este echivalent cu o asemănare maximală a
omului cu Dumnezeu.
 ✓ Asemănarea nu este numai ţinta (îndumnezeirea), ci întreg
drumul de dezvoltare și actualizare al chipului.
✓ Potrivit Sf. Ioan Damaschin: „după chipul este mintea și
libertatea, iar ”după asemănarea” – asemănarea în virtute pe
cât este cu putință”.
✓ Chipul omului în om nu a fost șters prin căderea în păcat, el
păstrând în sine o anumită aspiraţie spre bine și o anumită
capacitate de a-l împlini. Cu toate acestea omul după cădere nu s-a
menţinut prin aceasta în mișcarea asemănării.
✓ Chipul lui Dumnezeu în om s-a amestecat după cădere cu o
tendinţă contrară; omul după cădere este atras și de cele contrare
firii pe care le-a ales liber. Absolutul pentru om și-a ascuns faţa și
ca urmare chipul omului și-a pierdut luminozitatea și claritatea.
✓ Structurile umane consecinţe ale existenţei iconice a omului
rămân aceleași, dar se activează în mod contrar firii.
✓ Potrivit Sf. Grigorie Palama: „Adam nerefuzând relația cu cele
rele, introduce urâțenia necinstitoare în chipul lui Dumnezeu” .
✓ „După cădere chipul în realitatea sa proprie rămâne neschimbat,
dar în acțiunea sa este redus la o tăcere ontologică” Paul
Evdochimov

d. Chipul lui Dumnezeu în noi: misterul negrăit al fiinţei

noastre, trăit în comuniune şi legat de Sfânta Treime

✓ Omul este taină din aceea că este chip și icoană a lui Dumnezeu:
„în chipul nostru vedem reproducerea misterului trinitar negrăit,
până la nivelul în care omul devine o enigmă pentru sine însuși”
Paul Evdochimov
✓ Pe temeiul teologiei iconice a fiinţei umane putem vorbi de un
apofatism antropologic.
✓ Apofatismul persoanei umane constă în faptul că aceasta este
izvor de nesfârșite stări, trăiri, simţiri și gânduri.
✓ Acest apofatism se pătrunde și se participă prin comuniune cu
semenii și cu Dumnezeu: ”în comuniunea cu semenii se dezvăluie
cel mai mult misterul prezenței divine interpersonale”D.
Staniloae.
✓ Asemănarea cu Dumnezeu nu e numai chipul unei persoane din
Sfânta Treime, ci a întregii Treimi de viaţă începătoare: omul
reflectă în sine, întreaga structură și viaţă a Sfintei Treimi.
✓ Prin chip omul se arată fi o fiinţă comunitară sau deschisă. La
zidit pe om pereche pentru a se descoperi caracterul ipostatic și
comunitar simultan al Sfintei Treimi.
✓ Natura umană nu se poate reduce și deţine de o monadă, ci de toţi
oamenii:„Așa cum principiul personal în Dumnezeu cere ca
natura cea una să se exprime în diversitatea persoanelor, la fel și
în omul creat după chipul lui Dumnezeu” Vladimir Lossky
 ✓ Omul paradisiac era pecetluit de ”erosul dumnezeiesc”= în
condiţiile căderii ”erosul dumnezeiesc” a primit sensul pedagogic
al sexualităţii spre nașterea de prunci și supravieţuirea biologică în
starea coruptă a morţii sufletești.
✓ Omul își împlinește mandatul de a se înmulţi prin „multiplicare/
reproducere”, ce survine în urma sexualităţii binecuvântate de
Dumnezeu, ce intră în lumea creată prin ruperea și separarea de
Dumnezeu, adică prin moarte. În condiția primară, celălalt și
lumea erau cunoscuți din interior, pentru că moartea și
separarea nu existau (V. Lossky).
✓ Deosebirea de gen dintre bărbat și femeie trebuie înţeleasă pozitiv
ca pe o completare și îmbogăţire reciprocă la nivel spiritual.
Relaţia de gen trebuie să depășească violenţa plăcerii sexuale, și să
tindă spre interminabila îmbogăţire și înmulţire spirituală, dintre
cei doi și semenii care constituie temeiul progresului nesfârșit la
nivel interpersonal - duhovnicesc.
f. Persoanele umane și natura lor comună: ”chip” al trinității
✓ Există o distincţie între persoană și natură: ea reproduce în
umanitate ordinea vieţii divine exprimată prin dogma trinitară.
✓ Persoana umană după căderea în păcat, a decăzut în aspectul
intrinsec al individualităţii, trăite ca izolare prin aceea că s-a
individualizat faţă de natura umană generală.
✓ Individul uman vrea să ţină despărţită natura pe care o
reprezintă, de natura umană.
✓ Aceasta se tratează prin comuniune ce trebuie înţeleasă ca o
tendinţă a persoanei umane de a cuprinde toată natura, pe care
o comunică reciproc cu celelalte persoane, așa cum se realizează
în Sfânta Treime.
✓ Omul creat după chip lui Dumnezeu este persoană, sau mulţime
de persoane care subzistă personal în temeiul naturii umane
comune.
✓ Natura umană se actualizează în integralitatea ei la nivel
personal prin relaţia cu Persoanele Sfintei Treimi.

CONCLUZIE: Omul este chemat să atingă culmea desăvârșirii prin

activarea tuturor potențelor sale constitutive, în relație de iubire cu
Dumnezeu și cu semenii.