Atributele (numirile dumnezeiești) și

lucrările/energiile necreate ale

lui Dumnezeu și raportul cu ființa Lui
Key: Persoanele dumnezeiești sunt cunoscute prin atributele și lucrările necreate
cele din ”jurul ființei divine”.

A. FIINȚA, LUCRĂRILE ȘI ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

• Dumnezeul Revelației creștine nu este un dumnezeu fără ființă, neipostatic

sau impersonal.

• Dumnezeu Se cunoaște pe Sine Însuși din ființa Sa și le cunoaște și pe cele

create, din înțelepciunea Sa, prin lucrările Sale.

• Omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu cum se cunoaște Dumnezeu pe

Sine Însuși.

• Dumnezeu poate fi cunoscut de om numai prin lucrările Sale și prin

atributele cele din ”jurul ființei dumnezeiești”   : ”…Cele ce se zic despre
Dumnezeu de către dumnezeiasca Scriptură se zic dintr-o trebuință de neocolit, ca
să cunoaștem că este Dumnezeu, dar nu și Ce este, fiind necuprins de toată firea
cuvântătoare și înțelegătoare” Sf. Petru Damaschin, Învățături duhovnicești

• Există concepția filosofică antică potrivit căreia toate există cu Dumnezeu

din veci: ”Elinii, spunând că ființa lucrurilor există împreună cu Dumnezeu din
veci și că numai calitățile din jurul ființei le au de la El, susțineau că ființa nu are
nimic contrariu și contradicția este numai între calități. Noi spunem că numai ființa
dumnezeiască nu are nimic contrar, ca fiind veșnică și infinită și dăruind altora
veșnicia. Ființa lucrurilor, însă, are contrară ei neexistența. Precum răul este lipsa
binelui…tot astfel și neexistența este lipsa existenței, dar nu a existenței celei
adevărate și proprii, căci aceea nu are nimic contrariu, ci a celei ce există prin
împărtășire de existența adevărată” Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre
dragoste, III.
• Numele lui Dumnezeu: Θεός, Deus : „Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1, 23)
sau ”Eu sunt Cel ce Este” (Iș. 3, 14), este explicat prin alte nume la plural
care se referă la atributele ființei dumnezeiești, la proprietăți ce se văd din
lucrarea creatoare, proniatoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu.

• Dumnezeu se descoperă personal prin lucrările Sale în acord cu starea

omului, atributele se concretizează prin energiile sau lucrările necreate prin care
Dumnezeu se coboară și intră în comuniune cu omul.

• Chiar dacă ”este cu neputință a găsi o imagine care să exemplifice în ea însăși, în

chip exact, modul de existență al Sfintei Treimi” (Ioan Damaschin), Dumnezeu
este numit potrivit cu atributele Sale, păstrând proporția analogiei și a
însușirilor împrumutate din creație.

• Dumnezeu este viu, netrupesc, spiritual, nematerial. Dumnezeu este

Persoană, principiu veșnic al existenței și al vieții, Cel Care ține în existență
toată suflarea: ”Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.
Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului” (Ps. 103, 30-31).
Toate acestea sunt nume ale lui Dumnezeu, iar nu ființa Lui: ”Pe cât de
departe sunt cerurile de la pământ, așa de deprarte sunt căile Mele de căile voastre și
cugetele Mele de cugetele voastre” (Is. 55, 9)

• Dumnezeu este absolut diferit după ființa Sa, față de ființa omului: ”Cu cine
veți asemăna voi pe Cel Preaputernic și unde veți găsi altul asemenea Lui…”(Is. 40,
18-25).

• Dacă adâncul ființei Sale nu poate fi pătruns, se pot cunoaște atributele și

lucrările ”cele din jurul Lui”, Îl putem întrezări cu mintea: credința,
providența acestea fiindcă oglinzile în care se reflectă existența divină.

• Sf. Maxim Mărturisitorul rezumă atributele lui Dumnezeu la patru însușiri

dumnezeiești: existența, existența veșnică, bunătatea și înțelepciunea. Primele
două țin de ”chipul” lui Dumnezeu în om, iar ultimele reprezintă
”asemănarea”.

• Prin fiecare lucrare Dumnezeu Cel Întreit în Persoane și Unul în Ființă

lucrează întreg.

• Lucrările sunt atributele lui Dumnezeu în mișcare, sau Dumnezeu însuși,

Cel simplu, într-o mișcare de fiecare dată specificată.
• Lucrările Lui sunt cele ce fac vădite în creaturi însușirile lui Dumnezeu,
împărtășindu-le acestora în grade mereu mai înalte lucrările sau atributele
necreate ale Sale.

• Toate numirile se referă la ieșirile binefăcătoare ale izvorului Dumnezeirii;

noi cunoaștem aceste ieșiri sau atributele decât în dinamismul lor și în
măsura în care ne împărtășim de ele.

• Atributele au un caracter dinamic și-și activează eficiența prin diferite acte,

prin coborârea lui Dumnezeu la noi prin care ne comunică anumite realități
corespunzătoare din ceea ce este El în fapt.

• Atributul are în spatele lui o infinitate de nuanțe ale aceleiași lucrări

dumnezeiești necreate; lucrarea dumnezeiască are întotdeauna ceva nou,
întrucât Dumnezeu ”își schimbă modul de a intra în om”.

• Suportul tuturor atributelor este realitatea ipostatică, sau întreit ipostatică

divină.

B. FIINȚĂ ȘI ENERGII SAU TAINA DUMNEZEIRII

• Doctrina creștină despre Dumnezeu nu are un caracter teoretic, nu este o

realitate abstractă, un principiu fără voință, o lege uniformă și nepăsătoare,
ci este un Dumnezeu care se unește cu omul care se face astfel ”părtaș
(κοινωνός) dumnezeiești firi”. (I Pt. 2, 4)

• Consecința imediată a împlinirii Evangheliei după cuvintele Domnului

Hristos: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi
vom veni la el şi Ne vom face locaş la el (In. 14, 23); cum se poate înțelege
această desăvârșire și sălășluire a lui Dumnezeu în noi, dacă nu prin teologia
energiilor necreate?

• Sf. Scriptură și Tradiția patristică ne dezvăluie faptul că Dumnezeu este și

comunicabil și incomunicabil, neîmpărtășibil și împărtășibil, vizibil și
invizibil. Această contradicție coincidentia opositorum întemeiază unirea
omului cu Dumnezeu și participarea prin har la taina dumnezeirii Treimii.

• Un Dumnezeu care ar fi în toate privințele transcendent și inaccesibil, n-ar

mai fi un Dumnezeu al unirii, al experienței tainice, iar un Dumnezeu
 imanent ar fi totuna cu omul, neputându-se experia tainic Dumnezeu:
„Natura divină trebuie să fie în același timp neîmpărtășibilă și într-un anume fel
împărtășibilă; noi ajungem la împărtășirea de natura lui Dumnezeu și cu toate
acestea rămâne cu totul inaccesibilă. Trebuie să afirmăm așadar amândouă lucrurile
deodată și să păstrăm antinomia lor ca un criteriu al cucerniciei” Sf. Grigorie
Palama

• Dumnezeu este în același timp comunicabil și incomunicabil, pentru că nu

ni se împărtășește ființa Sa (α*έθεκτος ουσία), nici ipostasurile Sfintei
Treimi, ci prin energiile Sale enipostatice (τα *εθεκτά).

• Dacă s-ar împărtăși ființa sau ipostasurile dumnezeiești, am fii toți dumnezei
după ființă, iar dacă ni s-ar împărtăși ipostasurile am fi toți hristoși, duhuri
sfinte, dumnezei tatăl.

• Dumnezeu se împărtășește prin energiile sau lucrările Sale care sunt

distincte, dar și identice cu Ființa și Persoanele dumnezeiești. Așadar,
energiile nu sunt acte autonome în sânul Treimii, ci sunt distincte și se
manifestă în relație cu creația, dar sunt una cu Ființa și Ipostasurile. Astfel,
energiile nu sunt în afara ființei dumnezeiești, împărtășindu-se omului în
chip personal. Energiile sunt ființiale și enipostatice.

• Ființa este neîmpărtășibilă și puterile și lucrările ce izvorăsc din ea sunt

împărtășibile; lucrările Lui Dumnezeu sunt: necreate, nedespărțite de ființa
dumnezeiescă și eterne

• Lucrările sunt manifestarea ființei, care este mai presus de orice manifestare.

• Sf. Grigorie Palama le numește relații ale ființei divine celei mai presus de relație,
față de tot ce nu e Dumnezeu. Manifestările ființei Sale ca energii și lucrări au
fost mai înainte de a fi lumea, dar unele au fost activate numai odată cu
creația lumii: mila, dreptatea, providența etc. Ele se pot numi și relații
împreună cu ideile și rațiunile veșnice despre lume, iar altele ca virtualități
ce se vor fi activat deodată cu creația.

• Dacă nu ar fi eterne energiile ar schimba prin creație constituția dumnezeirii,

iar dacă nu ar fi din veci înseamnă că Dumnezeu nu este atotștiutor. Cei ce
nu admit această distincție nu fac nici o distincție nici între ființă și energii,
confundând lumea cu Dumnezeu. Faptul că sunt energii pe care Dumnezeu
le activează după voia Sa liberă și după un sfat din veci, arată că Dumnezeu
este liber de creația Sa.
• Lucrările nu sunt emanații active din ființa lui Dumnezeu, ci distingem în
cazul lor potența și actul. Ca potențe sunt deodată cu ființa, ca acte se
activează deodată cu creația. Lucrările-energiile nu sunt realități accidentale
(συ*βεβηκότα) ale dumnezeirii, ci sunt realități firești/naturale (φυσικές).
Manifestarea lor are un început și un sfârșit în relație cu creația materială, ca
potență și manifestare spirituală energiile sunt veșnice. Sf. Grigorie Palama

• Lucrările devin active în raport cu creația prin voia lui Dumnezeu, ele
putând fi active și înainte de a fi lumea din eternitate prin relațiile lor cu
ideile/rațiunile din veci ale lucrurilor.

• Energiile nu țin numaidecât de creație, ceea ce ar însemna că Dumnezeu

pentru a fi deplin ar fi trebuit să creeze, ci El este atotputernic, simplu și pur,
iar energiile expresii ale atotputerniciei Sale, ele sunt potențe ale lucrurilor
pentru toate situațiile și împrejurările, se activează în relație cu lumea, dar
acest fapt nu adaugă nimic lui Dumnezeu; toate posibilității vieții intrinseci
le are Dumnezeu active din veci.

• Energia nu este o funcțiune cu valoare instrumentală în raport cu creaturile,

ci ele țin esențial de dumnezeire, pot exista și în lipsa creației, așa cum
soarele strălucește fie că sunt, fie că nu sunt ființe care să recepteze lumina
acestuia.

• Dumnezeu este înconjurat etern de „cele din jurul Său” (τὰ 9ερὶ τὴν οὐσίας)
sau de ”lumina neapropiată”, de slava dumnezeirii Sale, ca manifestare a
ceea ce este în ființa Sa.

• Numirile sau atributele pe care le dăm noi lui Dumnezeu sunt legate de
aceste energii/lucrări: dătător de viață, bunătate, înțelepciune, atotștiință,
atotprezență etc.

• Dumnezeu este mai presus de orice lucrare și atribut, fiind supraființial:

”Ființa lui Dumnezeu cea mai presus de ființă, este fără nume, depășind înțelesul
oricărui nume; lucrările au însă fiecare nume, căci Dumnezeu ca supraființă
neavând un nume propriu, Îl numim cu cele ale lucrărilor” Sf. Grigorie Palama

• Există o distincție clară între ființă și lucrare în Dumnezeu: „Pentru lămurirea

rațiunilor contemplate în jurul ființei lui Dumnezeu, ne folosim de cuvinte și nume,
dar nu în cele ce sunt ființa lui Dumnezeu…” Sf. Grigorie Palama
 • Energiile necreate sunt posibilitățile și virtualitățile esențiale nesfârșite prin
care se poate manifesta Dumnezeu, sunt posibilitățile Ființei Lui de a-și
manifesta bogăția inepuizabilă. Ființa dumnezeiască are în Sine infinite
posibilități de a Se manifesta ca ființă dumnezeiască absolută. Fără aceste
posibilități ființa dumnezeiască nu ar fi liberă.

• Energiile nu compun dumnezeirea, cum spuneau latinii, ci sunt o

manifestare firească a ei. Natură sau esență fără lucrare nu poate exista,
precum nici putere sau lucrare fără ființă. Sf. Grigorie Palama

• Energia este manifestarea puterii intrinseci, a mișcării puterii ființiale, o

ființă fără energie, este o ființă moartă.

• Unitatea și simplitatea lui Dumnezeu complex în manifestările Sale este una

antinomică, este trăită ca distincție și identitate simultană; precum ființa și
lucrarea sunt una și deosebite, tot așa putem spune că vorbim de mai multe
lucrări, dar și de una singură. Lucrarea lui Dumnezeu este una, multiplă și
unitară, fiind manifestarea aceleiași ființe.

C . RAPORTUL ÎNTRE ENERGII ȘI IPOSTASURI

• Raportul care există între ființă și energii, există și între energii și ipostasuri,
ipostasuri și ființă. Dacă ființa dumnezeiască este comună celor Trei Ipostasuri
și lucrările lor sunt comune. Energiile sunt manifestări potrivit cu ipostasurile
ale ființei divine: „Cele Trei Ipostasuri divine ale Sfintei Treimi, au aceeași lucrare,
nu o energie asemănătoare cu a noastră, ci o lucrare unică după număr” Sf. Grigorie
Palama

• Energiile fie că sunt activări ale potențialităților dumnezeiești după crearea

lumii, fie că sunt manifestări ale ființei supraființiale, ele sunt comune fiecărui
Ipostas dumnezeiesc.

• Nu există o distanță între ipostas și lucrare, lucrare și ființă, ființă și persoană.

Ipostasele sunt identice cu ființa și lucrările lor, dar distincte de ființă și
lucrări.

• Orice persoană poate fi cunoscută sau trăită prin manifestările sale sau prin
lucrările sale, nu prin ființa sa; faptul este valabil și pentru oameni.

• Ființa este nucleul sau rezerva de mister al fiecărei existențe.

• Prin lucrările celor trei Persoane, noi ne unim cu cele acestea, nu cu ființa lor.
• Distincția dintre energii și ființă aduc după sine o altă distincție evidențiată de
Sf. Părinți între Teologie ca mister intern al Sfintei Treimi, revelat Bisericii, și
Iconomie, ca lucrare comună a acestor persoane în raport cu lumea.

• Cu fiecare lucrare dumnezeiască cunoaștem „Treimea iconomică”, dar energiile

țin atât de teologie, dar și de iconomie , întrucât energiile aparțin teologie ca
manifestare eternă și inseparabilă de Persoanele Treimii, dar și de domeniul
iconomiei energiile fiind în strânsă legătură cu lumea.

• Lucrările iconomice îndreptate către lume, sunt treimice fiecare lucrare

dumnezeiască vine de la Tatăl, se comunică prin Fiul în Duhul Sfânt: „Fiul este
icoana Tatălui și Duhul icoana Fiului” Sf. Ioan Damaschin

• Fiecare energie ne manifestă Treimea întreagă experiată și trăită personal.

Concluzii:

o Nesocotirea deosebirii între ființă și energii, sau între Treimea

teologică și Treimea iconomică este pricina teoriei eronate despre
”Sofia” a lui Serghei Bulgakov. Acesta a identificat energiile și rațiunile
eterne ale lucrurilor cu ființa, numindu-le Sofia necreată, pentru aceea
că nu a înțeles legătura dintre energie și ființă; considerând că ființa nu
poate să fie abstractă, a unit ființa cu energiile și a generat Sofia divină.

o Sofia este ființa divină care se revarsă în lume, ba chiar lumea este și
ea, în concepția lui Bulgakov, o reproducere a ființei divine, substanță
din substanță pusă în stare de devenire.

o Consecințe ale învățăturii lui Bulgakov:


➢ panteismul

➢ dumnezeirea nu mai presupune nici un apofatism, se comunică

deplin

➢ dumnezeirea imanentă

➢ dumnezeirea schimbabilă

➢ dumnezeirea nu are nimic diferit de lume.

 o Principiu dogmatic: ”Unitatea dumnezeirii presupune distincția și
identitatea simultană dintre: ființă, ipostase și energii”.

D. CARACTERUL DIVINO-UMAN AL ATRIBUTELOR DUMNEZEIEȘTI

• Ființa dumnezeirii rămâne oceanul de nepătruns, abisul insondabil, este ceea

ce s-a supus că Dumnezeu: ”sălășluiește într-o lumină neapropiată” (I Tim. 6, 16).
Cu toate acestea Dumnezeu poate fi cunoscut și se face cunoscut: ”Nu
cunoaștem pe Dumnezeu din ființa Lui; ci din măreția faptelor și din purtarea de grijă
ce o are pentru cele ce sunt căci prin aceasta înțelegem ca prin niște oglinzi
nemărginite bunătatea, înțelepciunea și putere Lui…” Sf. Maxim Mărturisitorul

• Necunoașterea ființei dumnezeiești nu înseamnă agnosticism: ” omul petrecând

în contemplarea celor nevăzute, caută rațiunile lor naturale și Cauza facerii lor,
precum și cele ce urmează din acestea… providența și judecata arătate în ele..”; ” și
ridicând-se cu mintea în Dumnezeu, caută mai întâi rațiunile privitoare la ființa Lui,
dar nu află ceea ce este El Însuși (căci acesta este un lucru cu neputință și oprit
întregii firi create), ci se mângâie cu cele dimprejurul Lui, adică cu cele privitoare la
veșnicia, la nesfârșirea, … la bunătatea, la înțelepciunea… Iar a nu cunoaște nimic,
este a cunoaște că este mai presus de minte…” Sf. Maxim Mărturisitorul. Ceea ce
cunoaștem cu privire la ființă este faptul că este mai presus de minte și de
cunoaștere. Infinitatea și nesfârșirea lui Dumnezeu pe care le cunoaștem ne
dovedesc că suntem inapți să cunoaștem însăși ființa lui Dumnezeu.

• Atributele, potrivit Sf. Maxim, pentru a fi definite presupun metoda enunțată

mai sus: plecând în contemplarea celor nevăzute, să ne apropiem de acestea și
să le cunoaștem din măreția faptelor lui Dumnezeu și din providență…

• Atributele au doi poli: rațiunea luminată de credință și lucrările lui

Dumnezeu.

• Creația are nevoie spre a fi înțeleasă, de rațiune luminată prin credință, căci
firea creată a lucrurilor, Îl descoperă, dar Îl și acoperă pe Dumnezeu. Creația
este o oglindă care reflectă cele din jurul ființei lui Dumnezeu.

• Pe de altă parte, cunoașterea și atributele dumnezeiești sunt mijlocite de

lucrările lui Dumnezeu în lume și în special de revelația mai presus de fire a
Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Astfel, atributele dumnezeiești se arată a fi
 concluzii ale omului în temeiul acțiunilor iconomice și mântuitoare ale lui
Dumnezeu în lume. Ele definesc în chip analogic raporturile reale ale lui
Dumnezeu cu creația.

• Trebuie făcută clar deosebirea între: atribute (9ροσόντα), însușiri sau

proprietăți ipostatice (ιδιώ*ατα), și definirile sau predicatele treimice ale lui
Dumnezeu (κατηγόρη*α)

➢ Atributele – sunt reprezentări ”subiective” și analogice ale

lui Dumnezeu, prin lucrarea lui Dumnezeu și la nivelul de
percepție subiectiv al omului.

➢ Însușiri sau proprietăți ipostatice – sunt însușirile unice

și indelebile ale fiecărei Persoane dumnezeiești, însușiri
care deosebesc și determină relațiile de iubire intra-
trinitară.

➢ Predicate dumnezeiești- caracterizează pe Dumnezeu ca

subiect al feluritelor lucrări pe care le realizează ”în afara”
Lui: Creator, Răscumpărător; Sfințitor, Mântuitor etc.

• Originea atributelor lui Dumnezeu este, deci, divină și umană în același

timp, obiectiv și reală, dar și subiectivă.

• Care este raportul atributelor cu ființa lui Dumnezeu?

➢ Atributele dumnezeiești exprimă în chip analogic, incomplet și

inadecvat ceea ce este Dumnezei în Sine Însuși, în ființa Lui.

➢ Atributele sunt formulări ale trăirii și experimentării energiilor

necreate ale lui Dumnezeu ce își au izvorul în ființa lui
Dumnezeu.

➢ Atributele: rodul exprimării omenești pe seama lucrărilor lui

Dumnezeu în lume; toate acestea dezvăluie într-o anumită
măsură ființa dumnezeiască care nu se va putea circumscrie prin
cunoaștere sau participare niciodată.
• Are identitatea dintre ființă și energii vreo însemnătate privitoare la
atributele divine?

➢ Unirea dintre ele oferă o temelie concretă atributelor divine, fără

ca Dumnezeu să fie determinat sau circumscris de vreunul din
atribute.

➢ Toate determinările și definirile dumnezeiești Îi sunt inferioare,

iar logic și creatural, sunt posterioare Ființei. (Vl. Lossky)

➢ Energiile nu au legătură directă cu Persoanele dumnezeiești, ci

ele sunt manifestări ipostatice ale Ființei dumnezeiești.

• Elemente eterodoxe privitoare la atributele dumnezeiești:

➢ Nominaliști: atributele introduc elemente temporale și

secundare în Dumnezeu, ar desființa unitatea și simplitatea Lui,
ar periclita absolutul dumnezeiesc. Ei identifică numele cu
esența, prin urmare și atributele lui Dumnezeu cu ființa divină.
R: Atributele nu ating simplitatea lui Dumnezeu întrucât țin de
manifestarea Sa în relație cu lumea nu de ceea ce este El în Sine.

➢ Realiști: susțin că atributele introduc deosebiri reale în Ființa

divină pe care o divid și o despart în tot atâtea părți. R:
Atributele nu sunt realități absolute dumnezeiești, ele sunt
subiective și obiective, divino-umane, sunt reprezentări omenești
ale unor lucrări dumnezeiești, reale, dar nu ființa dumnezeiască:
Sf. Vasile cel Mare ”mărturisiri ale atributelor adevărate ale lui
Dumnezeu”, Sf. Grigorie de Nyssa, ”Despre ființa
dumnezeiască avem numai o cunoștință întunecată și redusă,
însă suficientă din numirile celor ce se referă la ea”; Sf. Dionisie
Areopagitul, ”numele lui Dumnezeu”, Cel cu multe nume”, ”
Cel fără de nume”

➢ Romano-catolicii: atributele divine se formează din

”constitutivul esenței dumnezeiești”, ”care este principiul
tuturor atributelor dumnezeiești”. Scolastica vorbește de ”esența
fizică” a lui Dumnezeu din care provin totalitatea atributelor lui
Dumnezeu și ”esența metafizică” sau ”constitutivul esenței
dumnezeiești” , adică atributul care stă la temelia tuturor
celorlalte atribute, și care caracterizează cel mai bine noțiunea de
 ființă a lui Dumnezeu; există așadar atribute ale ființei și altele
ale acțiunii dumnezeiești. Răspuns: Romano-catolicii nefăcând
distincția între energii și ființă, pentru a apăra unitatea și
simplitatea lui Dumnezeu, desființează fața imanentă și
manifestarea în afară a lui Dumnezeu. Astfel El rămâne total
izolat, atributele fiind expresii intelectuale ce nu presupun
participarea la Dumnezeu.

E. FORMULAREA ȘI ÎMPĂRȚIREA ATRIBUTELOR DUMNEZEIEȘTI

• Există o metodologie de exprimare a trăirii lui Dumnezeu, definită și

influențată de scolastica apuseană, pentru a fi mai ușor de înțeles pentru
inteligența umană discursivă.

• Via afirmativa: ideea de cauzalitate din creație, toate perfecțiunile din lume își
au cauza în Creatorul: existența, bunătate, frumusețe, înțelepciune, putere,
viață;

• Via eminentiae: toate actele desăvârșite ale omului își găsesc deplinătatea și
amplificarea lor în Dumnezeu; oamenii Îl numesc pe Dumnezeu bun, dar
Dumnezeu este suprabun, e bunătatea însăși…; oamenii pot fi puternici, dar
Dumnezeu este atotputernic. Dumnezeu este ”mai presus de orice nume”

• Via negationis: contrastul dintre creatură și Creator; tot ce spunem despre

Dumnezeu trebuie negat, (Dumnezeu nu este bun, este mai presus de orice
bunătate)întrucât ”Dumnezeu este cel fără nume”.

Concluzii: ”Dumnezeu e infinit și de neînțeles și singurul lucru pe care putem să-l

înțelegem e infinitatea și incomprehensibilitatea sa. Tot ceea ce spunem despre Dumnezeu în
termeni pozitivi lămurește nu firea Sa, ci ceea ce înconjoară firea. Dumnezeu nu e nimic din
ființă, nu că nu e Ființă, ci pentru că e mai presus de toate ființele, mai presus de ființa însăși.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, I, 4.