Formularea

dogmei Sfintei Treimi:

istoria ș i procesul dogmei - erezii
antitrinitare.
Terminologia trinitară : fiinţă, ipostas, natură, persoană şi perihoreză

Key: Dumnezeu cel Unul în /iință și Treime de Persoane -

recepția Sa în istorie.

I.FORMULAREA ÎNVĂȚĂTURII TREIMICE ÎN TRADIȚIA PRIMELOR SECOLE

CREȘTINE

a. De9inirea elementară a învățăturii despre Sfânta Treime în epoca

apostolică

✓ Adevă rul revelat menționat biblic despre Sfâ nta Treime

intră ı̂n conș tiința creș tină ș i este mă rturisit de cei dintâ i
creș tini pe seama lucră rii iconomice mâ ntuitoare a
Domnului Hristos.
✓ Adevă rul Dumnezeului cel Unul ș i ı̂ntreit ı̂n Persoane, a
generat după sine multe neı̂nțelegeri. Nu era uș or de
primit adevă rul „nou” ș i suprarațional al Evangheliei:
Dumnezeu este Unul ı̂n Jiință ș i ı̂ntreit ı̂n Persoane; Unul
ș i unic, ı̂ntr-o unitate fă ră asemă nare ı̂n trei Persoane.
✓ Propovă duirea ı̂nvă țăturii treimice de că tre Apostoli a
adus după sine, dincolo de convertiri ș i ı̂ntă rire ı̂n
credință, ș i apariția a multe ı̂nvă țături greș ite ș i erezii
trinitare.
✓ DeJinirea trinitară vine din nevoia de precizare, formulare
ș i dezvoltare a credinței ı̂n Dumnezeu Treime, ı̂n vederea
pă stră rii unită ții de credință pusă ı̂n pericol de ereziile
primelor veacuri creș tine, dar ș i din nevoia explicită rii
temeiului revelat al trinită ții dumnezeieș ti.
✓ Pentru a pă stra unitatea credinței primii creș tini au
recurs la formule de credință sau simboale de credință.
 ✓ Acestea trebuiau cunoscute ș i rostite de cei care doreau să
devină creș tini la Botez ș i de toți creș tinii ı̂n vederea
mă rturisirii credinței.
✓ Aceste simboluri ı̂n perioada apostolică au fost mai multe,
fondul tuturor Jiind: egalitatea ș i consubstanțialitatea
celor trei Persoane dumnezeieș ti; unitatea Jiinț e i
dumnezeieș ti; numele Tată lui, al Fiului ș i al Sfâ ntului Duh.
✓ Cel mai vechi simbol de credință Simbolul Apostolic:”Cred
în Dumnezeu Tatăl atotputernic…și în Iisus Hristos, unicul,
Fiul Lui, Domnul nostru. Cred și în Duhul Sfânt”.
✓ Mă rturisirea ș i propovă duirea SJintei Treimi s-a realizat
ı̂n perioada post-apostolică nu numai prin simboluri de
credință, ci ș i prin: mă rturisiri de credință, lucră ri
sJințitoare, laude, liturghii, rugă ciuni, câ ntă ri, ecfonisuri.

b. Învățătura treimică în primele veacuri creștine

✓ Formula botezului: de la ı̂nceputul creș tinismului ș i

pâ nă astă zi o mă rturisire de credință ș i act de cult. Este
menționată prima dată ı̂n Didahia (cap. VII). ITntreita
cufundare, temei treimic ș i hristologic.
✓ Exprimarea doxologică a rugăciunilor vechi: Slavă
Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; Lumină lină…, Lăudăm pe
Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh…
✓ Mărturiile martirilor. Ex. Sf. Policarp al Smirnei (cap.
XIV): „ Adevăratule Dumnezeu…Te laud, Te binecuvintez, Te
slăvesc prin veșnicul și cerescul Arhiereu Iisus Hristos,
iubitul Tău Fiu, prin care Ție, împreună cu El și cu Sfântul
Duh Lie slavă acum și în veacurile ce vor să Lie. Amin”
✓ Printre primele formule ce exprimă mai pe larg ı̂nvă țătura
despre Sf. Treime, este mărturisirea de credință pe care
o face episcopul în timpul hirotoniei:
„Cred într-Unul Dumnezeu osebit în fețe: Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt; osebit, zic, după cuvântul însușirii, dar neosebit după
Liință, și întreaga Treime și întreaga unime aceeași Liind
unime. Unime după Liință și Lire și chip, Treime după
însușire și numire; pentru că se numește Unul Tatăl, altul
Fiul și celălalt Duhul Sfânt. Tatăl nenăscut și fără început;
pentru că nu este ceva mai dinainte de Dânsul; căci Acela
dintotdeauna a fost Dumnezeu; fără de început, pentru că
nu își are Liința din cineva, ci din Sine Însuși”.

✓ Crezul athanasian:
 „Aceasta este credința creștină: Să-L cinstim pe
unicul Dumnezeu în Treime, și Treimea în Unime, nici
amestecând persoanele, nici separând Liința (substanța). Căci
alta este persoana Tatălui, alta cea a Fiului, alta cea a Duhului
Sfânt. Căci dumnezeirea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt
este una, aceeași slavă, aceeași deopotrivă veșnică mărire.
Precum e Tatăl, tot așa și Fiul, tot așa și Duhul Sfânt…. Astfel
Tatăl e Dumnezeu, Fiul Dumnezeu, și Duhul Sfânt Dumnezeu.
Și totuși nu sunt trei dumnezei, ci unul Dumnezeu. Astfel Tatăl
e Domn, Fiul Domn, și Duhul Sfânt e Domn. Și totuși nu trei
domni, ci unul e Domnul. Adevărul creștin ne silește a
mărturisi pe Liecare Persoană în parte Dumnezeu și Domn…
Tatăl de nimeni nu S-a făcut, nici zidit, nici născut. Fiul este din
Tatăl: nu făcut, nici zidit, ci născut. Duhul Sfânt din Tatăl nu
făcut, nici zidit, nici născut, ci purces...
✓ Părinții apostolici, Apologeți și S9inții Părinți:
✦ Sf. Clement Romanul: ”Nu avem oare noi un singur Dumnezeu, un
singur Hristos și un singur Duh al Harului, revărsat peste noi?”
✦ Apologeții: folosesc ı̂nsuș irea Logosului, pentru a explica relația
dintre Tată l ș i Fiul; Dumnezeu este ș i transcendent ș i imanent,
unitatea de Jiință este transcendentă ș i trinitatea asemenea, numai că
Fiul este ș i imanent ca om prin ı̂ntrupare; Duhul Sfâ nt este de
asemenea ș i transcendent ș i imanent.
✦ Părinții ante-niceeni: dorind să stabilească adevă rul unită ții Ființei
dumnezeieș ti, folosesc unele expresii subordinaționiste. ITncercâ nd să
combată pe cei care exagerau unitatea de Ființ ă , cad ı̂ n
subordinaționism separâ nd destul de pronunțat persoanele Treimii;
de asemenea dorind să explice naș terea Fiului, sunt inJluențați
profund de noțiunea Logosului din JilosoJia pă gâ nă (Ideea de Logos:
Heraclid, Platon, Filo-stoici).
▪ Folosind ideile JilozoJiei despre Logos, apologeții ı̂l
identiJicau pe acesta cu Fiul lui Dumnezeu. ITn JilosoJia
pă gâ nă ı̂nsă Logosul era o punte de legă tură ı̂ntre
Dumnezeu ș i lume, avea menirea de a Ji mijlocitor, ı̂ntre
absolut ș i materie pentru a crea lumea.
▪ Astfel unii apologeți conducâ ndu-se după ideile JilosoJiei
pă gâ ne stabilesc o legă tură intrinsecă ı̂ntre naș terea
Logosului ș i crearea lumii. Logosul odată nă scut nu mai
există ı̂n interiorul divinită ții= Dacă Dumnezeu nu ar Ji
dorit să creeze lumea, nici Logosul nu s-ar Ji
nă scut=Logosul ar Ji o ı̂ n suș ire internă a Jiinț e i
dumnezeieș ti, iar nu o Persoană =naș terea Fiului ı̂n timp,
Jiind inferior Tată lui.
 ▪ Tațian aJirmă : după cum omul care exprimă o gâ ndire nu
ră mâ ne fă ră gâ ndire, tot astfel ș i Dumnezeu prin naș terea
Fiului nu ră mâ ne lipsit de Jiința Fiului= nu este stabilită
identitatea unică ș i personală a Fiului, care ră mâ ne
distinct la lucrare ș i expresie, nu ca ipostas.
▪ Apologeții au ı̂ncercat să explice taina dumnezeirii mai
mult prin aproprieri reJlexive: au avut ș i exprimă ri
teologice greș ite, nu au clariJicat relația ı̂ntre Persoanele
SJintei Treimi.
▪ Alți pă rinți: propun terminologie trinitară bine precizată :
ου[ σι^α, φυ^ σις, υb πο^ στασις.
▪ Sf. Spiridon al Trimitundei: că ră midă =apă , foc ș i lut = o
Jiință ı̂n trei Persoane
▪ Alți pă rinți analogii: râul, apa și izvorul; soarele, raza și
lumina, rădăcina, trunchiul și coroana; trecutul, prezentul
și viitorul.

c. Formularea dogmatică a învățăturii trinitare la Sinoadele I şi II

ecumenice.
✓ Formularea oJicială , autoritară ș i deJinitivă , la primele două sinoade
ecumenice.
✓ Sinodul I:
▪ Tată ș i Fiul deoJiință (ο[ μοου^ σιος): „Cel care din Tatăl S-a
născut mai înainte de toți vecii. Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu
făcut. Cel ce este de o Liință cu Tatăl (ὀμοούσιος) prin care
toate s-au făcut.”
▪ Condamnată erezia ariană = subordonarea Fiului care era
creat, Tată lui. A fost un timp câ nd Fiul nu a existat ș i a fost
creat din nimic dintr-o substanță stră ină Tată lui.
▪ Unitatea de Jiință ș i trinitatea Persoanelor = „Cred într-
Unul Dumnezeu Tatăl Atotțiitorul...Cred în Unul Domn Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu...cred în Duhul Sfânt, Domn de
viață făcătorul”
✓ Sinodul al II-lea:
▪ Duhul Sfâ nt= Dumnezeu (Macedonie-Duhul Sfâ nt creatură
a Fiului, este inferior Tată lui ș i Fiului)
▪ Duhul Sfâ nt purcede (ε[ κπορευ^ εται) de la Tată l=are Jiința
de la Tată l, prin urmare este de-o-Jiință ș i cu Fiul, cu care
”împreună este închinat și slăvit”
✓ Tradiția primelor patru veacuri creștine
▪ Dumnezeu: Unul ı̂n Jiință ș i întreit ı̂n Persoane.
▪ Dumnezeu: Tată l nenăscut, Fiul născut, Duhul purces.
 ▪ Dumnezeu: Treime de Persoane: monarhia, deoLiința și
trinitatea
▪ Dumnezeu: Treimea cea de-o-Liință și nedespărțită.

II. TERMINOLOGIA TRINITARĂ: TREIME, FIINŢĂ, IPOSTAS, NATURĂ, PERSOANĂ

ŞI PERIHOREZĂ

a. Termenii trinitari în general

✓ Există o dinamică a terminologiei treimice: Hristos-Apostolii-
Apologeții-SJinții Pă rinți ante-niceeni, Sinoadele I-II ecumenice, SJinții
Pă rinți.
✓ Dumnezeirea Fiului ș i a Sfâ ntului Duh = naș terea din Tată l ș i
purcedere Duhului Sfâ nt.
✓ Termenul de Treime (τρια^ ς, trinitas): TeoLil din Antiohia (✠185) și
Tertulian (✠220)
✓ Termeni care se referă la unitatea de Jiință, iar alți termeni care se
referă la Treime.
b. Termenii care se referă la 9iinţă
✓ Termeni care se referă la unitatea dumnezeirii: esență, Liință,
substanță, natură/Lire.
✓ Esență (oυ[ σι^α, esse)
▪ Fondul sau baza realită ții: „Esența este fondul naturii
comune a mai multor indivizi: om, umanitatea, omenitate”
Sf. Vasile cel Mare.
▪ Aristotel:
✦ esența concretă-existență individuală :
persoana umană concretă , imediată =
esența primă
✦ esența abstractă – ”natura speciJică
realizabilă ı̂n mai mulți indivizi din
aceeaș i specie” = esența secundară
▪ SJinții Pă rinți: ου[ σι^α -υb πο^ στασις = Sf. Epifanie ș i uneori Sf.
Atanasie cel Mare ı̂i consideră echivalenți; Sinodul I Ec
consideră echivalenți: „anatema cei care învață că Liul este de alt
ipostas sau esență decât cea a Tatălui”; orientalii
ipostas=persoană , occidentalii ipostas=substanță.
▪ Lă murirea celor doi termeni s-a fă cut la Sinodul din 362 –
Alexandria= deș i se folosesc termeni diferiți, credința este
aceeaș i: în Dumnezeu este o esență (ousia) și trei ipostasuri
(orient) - Dumnezeu este un ipostas în trei Persoane (occident)
▪ Sf. Vasile cel Mare spune că esența/ousia se referă la unitatea
Fiului cu Tată l, iar ipostasis la trinitate: ”Esența este fondul
naturii comune pentru toți indivizii speciei noastre. Ipostasul este
 individul subzistent”; dogma de la Niceea: trei subzistenți în
natura divină.
✓ Substanța e considerată uneori ca Jiind = esența. Substanța (lat. sub-
jacere=ce stă la bază ) este mai degrabă sinonim cu υb πο^ στασις – stau
sub. Substanța = esența ce există ı̂ntr-un lucru subzistent; ceea ce nu
are existența ı̂n alt subiect. Substanța este opusă accidenților ș i
ı̂nsuș irilor, care au nevoie de o Jiință ca subiect pentru a se manifesta.
✓ Natura (φυ^ σις) = esența. Natura, esența, substanța – materialul din
care constă o realitate: lemnul materia din care e făcută masa=masa
este de natură lemnoasă. Natura este ceea ce este comun tuturor
indivizilor din aceeaș i specie. Natura (lat. nasci, gr. φύομαι) este
principiul mișcării și al repaosului Liecăruia din cele ce sunt. Sf. Ioan
Damaschin
✓ Firea (esse= a Ji / φυ^ σις)- ceea ce există , Jiințează . Procesul de a Ji.
Procesul de naș tere, creș tere ș i existență dinamica.
✓ Ființa=esență, substanță, natură, 9ire. ITn limba româ nă toți aceș ti
termeni sunt sinonimi suferind nuanțe prin analiză etimologică sau
semantică . Astfel pentru a exprima unitatea dumnezeirii treimice este
folosit termenul de-o-Liință (ομοουσι^ος): ”toate câ te există sub aceeaș i
specie”. Sf. Ioan Damaschin
✓ Ființă, natură și formă (ου[ σι^α, φυ^ σις, μορφη^ ) sunt acelaș i lucru.
✓ Substanță și natură, există o mică distincție: Liința sau substanța
faptul de a Li pur și simplu, natura Liința speciLicată în diferențele
substanțiale. Ființa arată existența, iar natura specia de maximă
speciLicitate. Sf. Ioan Damaschin

c. Termenii care se referă la trinitate:

✓ Termeni cere se referă la Dumnezeu ca Treime: persoană, ipostas,
subzistență.
✓ Ipostasul:
▪ este substanța care nu este parte dintr-un tot, o
substanță individuală completă , existâ nd ı̂n sine ș i
pentru sine.
▪ Este felul de a Ji al naturii, ı̂n forma individuală de
sine stă tă toare. Ipostasul este deosebit de natură ,
dar se identiJică cu natura ı̂n modul existenței. Orice
ipostas uman, nu se poate manifesta decâ t ca natură
umană .
▪ Este forma concretă de a Ji a naturii, subiectul ș i
proprietarul sau purtă torul naturii.
 ▪ Sf. Vasile: ipostasul este individul determinat,
existâ nd aparte, ceea ce e propriu din comun sau
particular din general.
✓ Subzistența: este felul de a exista al substanței=ipostas
✓ Persoana (προ^ σωπον):
▪ este un ipostas de natură rațională , sau o
substanță individuală de natură rațională .
▪ I p o s t a s u l e s te n u m e l e p e n t r u to a te
existențele, Jie raț ionale, Jie neraț ionale;
persoana este doar ipostasul rațional.
▪ ”Persoana este subiectul ce se manifestă el
însuși prin lucrările și proprietățile sale ca
distinct de alte Liințe de aceeași natură” Sf.
Ioan Damaschin
▪ Persoană este ceea ce prin acțiunile și
proprietățile proprii ne oferă o manifestare
clară a cuiva, delimitată de cele de aceeași
natură cu ea. Sf. Ioan Dmaschin
▪ Ipostas = persoană =individ=subiect
✓ Perihoreză trinitară (περιχωρῶ)=a se cuprinde de jur ı̂mprejur.
Persoanele treimice se cuprind desă vâ rș it de jur ı̂mprejur una pe
cealaltă , astfel ı̂ncâ t putem vorbi de o identitate absolută ș i distincție
simultană ı̂ntre Ele. Perihoreza este comuniunea desă vâ rș ită ı̂ntre
cele trei Persoanei. Astfel se ı̂nțelege unitatea ș i simplitatea
desă vâ rș ită , ș i alteritatea personală speciJică Jiecă rui Ipostas treimic
ı̂n parte.
Concluzii:
❖ Dumnezeu nu este natură , nici persoană ı̂n sens creat, ci
ı̂n mod absolut.
❖ Ființa dumnezeiască nu este o substanță generală , ce
poate Ji realizată ı̂n mai multe Jiințe individuale.
❖ Dumnezeirea este esența ce subzistă simultan ı̂n trei
ipostase diferite.
❖ Natura dumnezeiască nu suportă accidenți=pă timitoare
❖ Ființa este „ı̂ntreagă ” celor trei Persoane, fă ră a se
multiplica. 3 nu este multiplul lui 1.
❖ Ființa este aceeaș i, dar este ipostaziată diferit ı̂n mod
ı̂ntreit.