Poruncile

Cele zece porunci - Decalogul - au apărut odată cu Vechiul Testament. Biblia spune că ele au fost
rostite chiar de către Dumnezeu lui Moise într-un moment dificil pentru poporul său. Totul se
întâmpla pe Muntele Sinai, acolo unde Moise încerca să-i facă pe evrei să-L recunoască pe
Dumnezeu şi să nu se mai închine la idoli. Cele Zece Porunci au fost păstrate şi sunt respectate
cu sfinţenie şi de biserica contemporană.

Primele patru porunci vizează relaţia noastră cu Dumnezeu. Următoarele şase porunci vizează
relaţiile inter-umane. Cele 10 Porunci se găsesc în Biblie în Cartea Exod 20:1-17 şi Deuteronom
5:6-21 Omul este chemat să respecte aceste porunci, asemeni judecătorului Daniel si a profetului
Ieremia. Credința în Dumnezeu a fost păstrată si mărturisită si in perioade grele, de profeti
precum Ilie si Daniel. David si-a manifestat credința prin alcătuirea cantarilor numite psalmi, iar
fiul său, Solomon, prin construirea templului din Ierusalim.
Legea morală dată de Dumnezeu lui Moise a fost respectată şi de Domnul Iisus Hristos şi de
Apostolii Săi:
Iisus a arătat importanţa Legii, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-
am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o
iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din
aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia
cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor“ (Matei
5, 17-19).
Cele două porunci ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, rostite de Iisus Hristos: „Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău“.
Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi“ (Matei 22, 37-39; Marcu 12, 28-31; Luca 10, 27), nu desfiinţează Decalogul, ci îl
rezumă, pentru că El Însuşi spune: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii“
(Matei 22, 40). Aşadar, cele două porunci ale iubirii rezumă esenţialul întregii Legi morale.
Porunca cea nouă dată de Iisus ucenicilor Săi: „Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum Eu v-am iubit pe
voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!“ (Ioan 13, 34) aduce o noutate privind măsura sau
etalonul iubirii omului faţă de aproapele său. Până la Iisus, deşi porunca iubirii aproapelui exista
în paginile Sfintei Scripturi (Cf. Leviticul 19, 18), ea nu oferea totuşi un model desăvârşit al
împlinirii ei.
Porunca nouă ne arată că trebuie să iubim pe aproapele nostru pentru că Dumnezeu Însuşi îl
iubeşte mai întâi.
Fericirile sunt cele nouă proclamaţii ale Mântuitorului din cuprinsul Predicii de pe munte care
instituie o nouă viziune asupra istoriei. Ele au fost rostite în Galileea, unei mari mulţimi de
oameni şi sunt de fapt o replică veşnică, venită de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu, a Decalogului
Legii Vechi.
Dacă Decalogul era o sumă de impuneri şi interdicţii, care spunea clar ceea ce omul trebuie să
facă sau să nu facă, Fericirile instaurează împărăţia libertăţii neimpunând nimic, ci doar
surprinzând străfulgerările lui Dumnezeu în lumea persoanei şi arătând căile dreptăţii şi ale
adevărului. Noul Decalog instituie deci o atmosferă a harului în care nu se porunceşte ceva, ci
doar libertatea umană sfinţită de Duhul Sfânt pătrunde în interstiţiile firii şi izvorăşte împlinire în
iubire.
Ceea ce este fascinant în Fericiri este că ele, ca Nou Decalog veşnic al umanităţii, valabil până la
sfârşitul veacurilor
Poruncile Bisericesti
1. Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare
Această poruncă îl îndatorează pe creştin la rugăciune zilnică, iar în zilele de sărbătoare, să ia
parte la sfintele slujbe rânduite de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
2. Să ţinem toate posturile de peste an Porunca postului o găsim în Sfânta Scriptură.
Timpul pentru îndeplinirea acestei îndatoriri îl hotărăşte însă Biserica, prin porunca aceasta.
Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păcatelor,
precum şi pentru stăruirea în rugăciunea curată.
3. Să cinstim pe slujitorii bisericeşti
Această poruncă învaţă că e de datoria creştinului a da cinstire celor ce fac parte din starea
preoţească, deoarece aceştia sunt slujitori ai sfintelor altare, propovăduitori ai cuvântului
dumnezeiesc şi rugători către Dumnezeu. îndeosebi se cuvine această cinstire duhovnicului, care-
l povăţuieşte pe creştin în scaunul Sfintei Mărturisiri şi care, cu puterea primită de la Dumnezeu,
îi dă dezlegare de păcate.
4. Să ne spovedim şi să ne împărtăşim în fiecare dintre cele patru posturi mari de peste an, sau,
dacă nu putem, cel puţin o dată pe an, în postul Sfintelor Paşti
Porunca a patra bisericească arată, deci, datoria creştinului de a-şi mărturisi păcatele înaintea
duhovnicului, pentru a fi dezlegat de ele şi pentru a se putea împărtăşi cu vrednicie cu Sfântul
Trup şi Sânge al Mântuitorului, spre dobândirea fericirii veşnice.

Porunca aceasta cere şi bolnavilor după trup să-şi cureţe sufletul de păcate prin Taina Sfintei
Mărturisiri şi să primească Sfânta Împărtăşanie, mai întâi primind însă Taina Sfântului Maslu.
5. Să ne rugăm pentru ocârmuitorii noştri
Această poruncă învaţă că este de datoria creştinului să se roage lui Dumnezeu de ajutor pentru
toţi cei ce se îngrijesc de binele său vremelnic şi veşnic. Astfel, Biserica cere să ne rugăm pentru
patriarh, mitropolitul sau episcopul eparhial şi întreg clerul, pentru ocârmuitorii ţării şi pentru toţi
cei care fac bine Sfintei Biserici şi se străduiesc să întărească credinţa ortodoxă.
6. Să ţinem posturile pe care le-ar orândui episcopul sau mitropolitul locului, în vreme de
primejdii, de boli sau de necazuri
În anumite împrejurări, episcopii locului au dreptul şi datoria să rânduiască zile deosebite de post
şi rugăciune, iar creştinii au datoria să le ţină cu toată curăţia inimii, fiind spre folosul lor. Pe
când Sfântul Apostol Petru se găsea închis de Irod, „se făcea necontenit rugăciune către
Dumnezeu pentru el, de către Biserică' (Fapte 12, 5) şi îngerul Domnului l-a izbăvit.
7. Să nu citim carţile ereticilor
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, având de la Dumnezeu chemarea să călăuzească pe creştini pe
drumul dreptei învăţături, are datoria să atragă luarea-aminte a acestora asupra tuturor lucrurilor
care i-ar putea abate de la acest drum. Astfel, prin porunca aceasta le cere celor care nu sunt
întăriţi în cunoaşterea şi înţelegerea cuvântului dumnezeiesc să se ferească de citirea cărţilor
potrivnice credinţei adevărate.
8. Să nu înstrăinăm, nici să folosim spre scopuri străine, lucrurile bisericeşti sau averea Bisericii
Înstrăinarea acestor lucruri sau întrebuinţarea lor spre folosul propriu aduce, deci, pagubă
Bisericii, iar pentru cei care se fac vinovaţi de astfel de fapte, înseamnă păcat, căci porunca a
opta dumnezeiască spune: „să nu furi".
9. Să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul posturilor
Biserica a rânduit anumite zile în care creştinii să prăznuiască cele mai însemnate evenimente
din viaţa Mântuitorului şi a sfinţilor. Acestea, fiind unele de bucurie, iar altele de întristare, de
bună seamă că cele dintâi vor fi prăznuite cu bucurie sufletească, iar celelalte, cu întristare şi cu
înfrânare trupească şi sufletească. Prin porunca aceasta, Biserica cere creştinului ca în zilele de
întristare arătate de ea, în zilele de post, să nu facă nuntă şi petreceri, care sunt prilej de veselie
şi, în genere, să nu ia parte la bucurii şi plăceri.