Proprietă ți

ipostatice distincte ș i
ı̂nsuș iri comune ale Persoanelor Sfintei
Treimi.
KEY: Însușirile și proprietățile iposta5ce ale persoanelor Sfintei Treimi,
prezintă relația dintre„ ființă și ipostas” în planul intern și extern al Sfintei
Treimi.

A. Stabilirea dogmei: însușiri și realități trinitare la Părinții

capadocieni
✓ Sfântul Vasile cel Mare:

▪ ı̂mpotriva lui Eunomiu - consubstanțialitatea ș i omotimia

persoanelor S<intei Treimi.

▪ Eunomiu face confuzie ș i identi<ică însușirea ipostatică

(nenă scut) a Tată lui, cu <iința Sa, precum ș i ı̂ntre
nenașterea ș i eternitatea Sa. El spunea că Tată l nu a putut
să ı̂ i ı̂ m pă rtă ș ească Fiului <iinț a = nenaș terea =
eternitatea, prin urmare a fost un timp câ nd Fiul nu a
existat.

▪ Eunomie ı̂nvă ța că Fiul <iind nă scut nu este Dumnezeu,
pentru că Dumnezeu nu poate comunica nenașterea.

✓ Sf. Grigorie de Nazianz:

▪ Iconomia divină ı̂ n trei perioade Legea Vechiului

Testament, Evanghelia lui Hristos, Cincizecimea-Venirea
Duhului Sfânt.
▪ Numele: Tată lui ș i Fiului ș i Sfâ ntului Duh reprezintă
termeni de relație, adică desemnează relațiile interne
dintre Cele trei Persoane.

▪ Numele Persoanelor dumnezeieș ti nu se referă la

substanță identică ș i comună , ci la originea sau la
principiul <iecă rei Persoane.

▪ ”Dumnezeu Tată l” nu se referă nici la <iință, nici la lucrare,

ci la ipostas ș i la relația de principiu, origine ș i de
comuniune <iințială ce există ı̂ntre Tată l ș i Fiul.

▪ Aceste ı̂nsuș iri personale ș i de relație sunt: nenaș terea,

naș terea ș i purcederea.

▪ Există ı̂nsuș iri comune sau caracteristici ale S<intei

Treimi, care au fost privite uneori ı̂n sens particular
ipostatic, ș i a condus la subordinaționism; cu ar <i de pildă
caracterul transcendent al lui Dumnezeu ca ı̂nsuș ire
comună pusă numai pe seama Tată lui, poate duce la
exprimă ri de genul: Tatăl este Eiința transcendentă
absolută, iar Fiul are menirea de a stabili relația cu lumea
creată. Tată l este transcendent ı̂mpreună cu Fiul ș i cu
Duhul Sfâ nt după <iință, iar după lucrare este imanent ı̂n
iconomia Fiului ı̂ntrupat.

▪ Tată l are ı̂nsuș irea particulară de a <i principiu, Fiul pe cea

de origine prin naș tere ș i Duhul Sfâ nt tot de origine prin
purcedere.

▪ Tată l este izvorul, principiul sau cauza dumnezeirii

ipostatice care se vă deș te ı̂n Fiul ș i ı̂n Sfâ ntul Duh, ı̂n
primul, ca Fiu nă scut, ı̂n cel de al doilea, ca Duh purces:
”Noi nu trebuie să despărțim naturile…, nici să cădem în
sărăcia iudaică și să presupunem un fel de invidie în natura
dumnezeiască, atribuind celui nenăscut dumnezeirea și
temându-ne că s-ar pierde divinitatea, mărturisind că este
Tatăl unui Dumnezeu adevărat și de-o-Eiință cu El”.
 ✓ Sfântul Grigorie de Nyssa:

▪ Distincțiile ı̂ntre persoanele treimice nu pot <i stabilite pe

baza relațiilor ș i lucră rilor externe, care implică grade de
putere ș i slavă .

▪ Numele derivate din lucră ri nu ı̂mpart <iința.

▪ Distincțiile sau ı̂nsuș irile ipostatice țin de relațiile interne

ale persoanelor, ele <iind caracteristici personale
necomunicabile, ș i nu introduc o separare ı̂n Dumnezeu.

▪ Face distincție clară ı̂ntre hypostasis ș i ousia termeni

folosiți la Niceea ca sinonimi.

▪ Ființa comună este tot atâ t de reală , ca ș i entită țile

personale, ipostatice.

B. Proprietăţile ipostatice distincte ale Persoanelor SEintei

Treimi
✓ Dumnezeu este ı̂ntreit ı̂n Persoane, ceea ce ı̂nseamnă că ı̂n Dumnezeu
Treime există o alteritate ipostatică reală .

✓ Tată l, Fiul ș i Sfâ ntul Duh se deosebesc ı̂n dumnezeirea lor ipostatică ,
iar nu după <iință care este nedespă rțită .

✓ IOn Sfâ nta Treime avem ı̂nsuș iri comune ce țin de <ire (deo<iințialitatea
treimică ), ș i particularită ți ipostatice ce sunt necomunicabile.

✓ IOn Dumnezeirea Treimică , realitatea comun τοR κοινοV ν este <iința, iar
ipostasul indică particularitatea (τοR ιWδιαV ζον) <iecă rei persoane.

✓ Proprietă țile distincte se referă la modul de a poseda Ființa divină .

✓ IOn Dumnezeu există trei Persoane reale, deosebite una de cealaltă :

• Prima persoană posedă <iința divină , neprimită de la
nimeni, fă ră principiu.
• A doua primeș te <iința prin naș tere, de la prima.
 • A treia ș i-o primeș te prin purcedere din prima.

• Pentru aceasta prima persoană se numeș te Tată , a doua

Fiul, iar a treia Duhul Sfâ nt.
• Sf. Ipolit: „Pe singurul Dumnezeu nu-L putem închipui altfel
decât prin credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt...Însă cine
ar omite pe oricare dintre Ei nu L-ar slăvi pe Dumnezeu așa
cum se cuvine, întrucât Tatăl se preaslăvește în Treime”

✓ IOnsuș irile distincte sunt:

• Tată l nepricinuit-nenă scut după a Sa <ire (τῆ ς τοῦ ΠατροR ς
αW γεV νετος φυV σεως – Eirea cea nefăcută a Tatălui- Eusebiu
de Cezarea)
• Fiul este nă scut din veci din Tată l (γεννητοV ς δεR τοR ν υιhοRν
ουW κ αW ρνουV μεθα, αW λλ`ουW χιR κτιστοV ν – Nu negăm faptul că
Fiul este născut, nu este însă zidit- Epifanie al Salaminei)
• Duhul Sfâ nt este purces din Tată l (τοR εW κποV ρευτον) «Η Εὔα
ἐκπορευτή ἐκ τῆς πλευρᾶς τοῦ Ἀδὰμ εἰς τύπον τοῦ
Πνεύματος»/ ”Eva a purces din coasta lui Adam ca tip/chip
al [purcederii] Duhului”, Sf. Athanasie cel Mare)

✓ Vorbim de o trinitate reală , nu de simple numiri sau manifestă ri.

✓ Cele trei Persoane posedă deplin ı̂n chip real ș i distinct, Ființa Divină .

B.1. Însușirile Persoanelor treimice.

✓ Dumnezeu Tatăl:

▪ „Precum Tatăl are viață în Sine, așa i-a dat și Fiului

să aibă viață în Sine” (In. 5, 26)

▪ αs ναρχος=fă ră ı̂nceput

▪ αW ναιVτιος= fă ră cauză

▪ αW γεννησιVα= nenaș tere

▪ μοV ναρχος ”Chiar dacă vorbesc de cele trei Ipostasuri,
totuși accentuez un unic principiu/început (ἀρχήν),
Eiindcă Tatăl este începutul și a Fiului și al Duhului
Sfânt, nu după timp, ci după cauzalitate (κατ`αἰτίαν)
…De aceea nu putem spune că Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt sunt trei Dumnezei, ci aEirmăm că Sfânta
Treime este un Singur Dumnezeu, pentru că Fiul și
Duhul Se reduc la o singură cauză (εἰς ἕν ἀίτιον)” Sf.
Ioan Damaschin

▪ Dacă Dumnezeu ar avea mai multe cauze sau

principii, ar <i tot atâ ția dumnezei, ar <i fost diarhie,
triarhie, terarhie.

▪ Monarhia constituie ș i pă zeș te unitatea Dumnezeirii

Treimice, care este un Dumnezeu ș i Domn. Sf.
Athanasie cel Mare

▪ Dumnezeu Tată l este monarh ș i monadă din care

porneș te treime, ca realitatea desă vâ rș ită :
„Deoarece Dumnezeirea a pornit dintr-o unime
[μονάδα], pentru îmbelșugare a depășit doimea
[δυάδα] (deoarece Dumnezeu este mai presus de
formă și materie, din care sunt trupurile făcute) și,
pentru desăvârșire, S-a deEinit în Treime [Τριάδα], ca
Dumnezeirea să nu rămână mărginită, ori să se
întindă la nesfârșit” Sf. Grigorie Teologul

▪ Monarhia Tată lui se atribuie Acestuia exclusiv ı̂n

relație ipostatică de origine cu Fiul ș i cu Duhul
Sfâ nt. După dumnezeire, Fiul ș i Duhul Sfâ nt,
ı̂mpreună cu Tată l, sunt fă ră ı̂nceput, fă ră cauză .
IOntreaga Sfâ nta Treime este fă ră ı̂nceput ș i principiu
ziditor.

▪ Monarhia Tată lui ș i toate particularită țile ipostatice

se cinstesc ı̂mpreună cu toate celelalte calită ți
ipostatice distincte, nu deosebit sau precumpă nitor.
 ▪ Monarhia nu ı̂nseamnă o ierarhie sau subordonare
existențială , logică , cronologic sau modală a orică rei
Persoane față de celelalte. Sf. Grigorie de Nyssa

▪ „ Deoarece Tatăl ca Persoană nu are originea în altul,

pentru aceasta își este El însuși principiu al Său, și
pentru aceasta El nu este nici născut, nici purces.” Sf.
Grigorie de Nazianz, Cuvinte teologice

▪ „Numele propriu al celui fără de nume este Tatăl” Sf.

Grigorie de Nazianz

▪ Alte numiri: αὐτόθεος, πρῶτος θεός

✓ Dumnezeu Fiul:

▪ Nă scut din veci din Tată l „Din pântece mai înainte
de Luceafăr te-am născut” (Ps. 110, 3)

▪ Fiul nu este o parte a Tată lui, aș a cum este ı̂n cazul
oamenilor, ci primeș te ı̂ntreaga <iință divină .

▪ Fiul se naș te veș nic din <irea Tată lui, după voia Sa
conform vieții de armonie absolută , ce să lă ș luieș te
ı̂n plină tatea ı̂ntru tot desă vâ rș ită a <iinței lui
Dumnezeu. Existenț a veș nică a Fiului este
condiționată de existența veș nică a Tată lui.

▪ Naș terea după <irea dumnezeiască ș i după toate

ı̂nsuș irile dumnezeirii, este absolută , cu totul
incomprehensibilă pentru toate <iințele create,
chiar ș i pentru ı̂ngeri. Felul naș terii este propriu
<irii lui Dumnezeu, fapt pentru care este mai presus
de cuvâ nt.

▪ ”Naș terea Fiului este ceva excepțional ș i vrednic de

Dumnezeu. Ea nu se poate compara nici cu
lucrurile, nici cu gâ ndurile, nici cu rațiunea, de
aceea gâ ndul omenesc nu poate ı̂nțelege cum
nenă scutul Dumnezeu devine Tată l Fiului cel Unul-
Nă scut, ı̂ncâ t această naș tere este veș nică ș i
neı̂ntreruptă ” Origen, De principis
 ▪ Nu a fost un timp ı̂n care să nu <i fost Fiul, aș a cum
focul nu poate <i fă ră lumină .

▪ Dumnezeu nenă scut devine Tată l Fiului ı̂n afara

timpului ș i a spațiului, ș i IOl naș te pe Fiul veș nic,
imuabil, nepă timitor.

▪ Naș terea veș nică a Fiului din Tată l, are toate

proprietă țile Dumnezeirii Celei veș nice, astfel se
pă strează imuabilitatea veș nică a Ipostasului
Fiului.

▪ Prin naș tere ı̂nsuș irile care sunt ı̂n Tată l sunt
izvorul ı̂nsuș irilor <iințiale le Fiului.

▪ „Dacă vreodată ar Ei existat timp în care Tatăl să nu

Ei fost, atunci ar Ei existat un timp în care n-a existat
nici Fiul” Sf. Atanasie cel Mare

▪ ”Nașterea trebuie cinstită prin tăcere. E mare lucru

pentru tine să știi că S-a născut. Cum S-a născut nu
le este dat nici îngerilor să știe, dară ție.” Sf.
Grigorie Teologul

▪ Naș terea Fiului deș i deplin să vâ rș ită este un proces
dinamic: ”Mai bine să aEirmăm că Fiul este «pururea
născut» din Tatăl, decât că «pururea se naște»,
întrucât ceea ce pururea se naște încă nu s-a născut.
Însă Fiul este născut și este Fiu pururi, întrucât este
pururi născut” Fericitul Augustin

▪ „După cum focul există deodată cu lumina din el și

nu este mai întâi focul și apoi lumina, ci deodată; și
după cum lumina se naște totdeauna din foc și este
totdeauna în el, tot astfel și Fiul se naște din Tatăl,
fără să se despartă de El” Sf. Ioan Damaschin

▪ Fiul nedespă rțit de Tată l după <iință are ipostas

propriu, deosebit de cel al Tată lui.

✓ Dumnezeu Duhul Sfânt:

▪ Are purcederea (εW κποV ρευσις) ca proprietate prin
care se distinge de Tată l.

▪ „Când va veni Mângâietorul…, care de la Tatăl

purcede” (In. 15, 26).

▪ Duhul este ipostas de Sine stă tă tor, purcede din

Tată l, se trimite ı̂n lume de Fiul.

▪ Purcederea este o lucrare lă untrică S<intei Treimi

ce se realizează din veci indiferent de lume
creată .

▪ Trimiterea este un act ce se realizează ı̂n raport

cu lumea ș i timpul ca urmarea a lucră rii de
ră scumpă rare ș i ı̂ndumnezeire a oamenilor ı̂n
Hristos. Este trimis nu ı̂n calitate de subordonat,
ci ca lucră tor al s<ințirii omului ș i a lumii.

▪ Duhul Sfâ nt purcede din Tată l ș i să lă ș luieș te

deplin ı̂ n Fiul ș i ı̂ n Tată l, participâ nd ca
Dumnezeu adevă rat la lucrarea de izbă vire ș i
s<ințire a omului.

▪ Veș nicia ș i neschimbabilitatea Persoanei Duhului

Sfâ nt vine din veș nica lui purcedere de la Tată l:
„În Eirea dumnezeiască, simplă și necompusă,
trebuie să mărturisim cu evlavie Eiința Duhului lui
Dumnezeu, dar ar Ei necuviincios să gândim că în
Dumnezeu, Duhul este ceva ce vine din exterior,
cum se întâmplă cu noi, Eiințele compuse. Suntem
datori să-L considerăm ca o putere Eiințială, Care
există în propriul și deosebitul Ipostas, care din
Tatăl purcede și în Logosul se odihnește, care nu se
poate despărți de Dumnezeu în Care există, nici de
Logosul, pe care Îl însoțește, care nu poate
dispărea în neEiință, Care, asemenea Logosului
există ipostatic, este viu, are voință liberă, se mișcă
independent, este lucrător.. este fără început și
fără de sfârșit.” Sf. Ioan Damaschin
 ▪ Purcederea este modul de existență al Duhului
Sfâ nt ca Persoană ; Duhul iese din Tată l nu prin
naș tere, ci prin purcedere, ı̂nsemnâ nd modul de
relație cu Tată l ș i chipul existenței de Sine.

▪ Este purces, dar nefă cut, <iind ı̂mpreună veș nic cu

Tată l ș i cu Fiul. Are tot ce are Tată l ș i Fiul afară de
nepricinuire ș i de naș tere.

▪ Sinodul de la Roma: „Dacă cineva nu crede și nu

va mărturisi că Duhul Sfânt este adevărat și la
propriu este al Tatălui, precum și Fiul este din Eirea
lui Dumnezeu și Dumnezeu, să Eie anatema!

▪ Duhul Sfâ nt este de-o-<iință cu Tată l ș i ı̂și are

originea din veci din El.

Concluzie: „ Veniți popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în Trei

Ipostasuri: Fiul în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh. Căci Tatăl a născut din veci
pe Fiul, Cel împreună veșnic și împreună pe scaun șezător; și Duhul Sfânt era
în Tatăl, preaslăvit împreună cu Fiul: ό Putere, ό Ființă, ό Dumnezeire, Căreia
toți ne închinăm.” Slava de la Vecernia mare a SEintei Cincizecimi

B.2 Antinomiile dogmei trinitare. Încercări de a explica antinomiile

Treimii

✓ Contradicție ı̂n termeni ı̂n care exprimă realită ți ce se exclud.

✓ IOn Dogmatică o a<irmație antinomică nu ı̂nseamnă că o parte a

a<irmaț iei este adevă rată , ci că ambele sunt adevă rate:
„Dumnezeu este și nu este”. Sf. Dionisie Areopagitul; ”Viața este
pusă în mormânt” Prohodul Mântuitorului Hristos

✓ Antinomii trinitare:

▪ Dumnezeu este o <iință ı̂n Trei Persoane; aceeaș i

<iință se a<lă deplin ı̂n toate cele Trei Persoane

▪ Cele Trei Persoane există deodată , sunt veș nice ș i

totuș i Tată l naș te pe Fiul ș i purcede pe Duhul Sfâ nt,
ceea ce ar presupune o existență anterioară a
Tată lui.
 ▪ Fiul deș i este nă scut din veci, totuș i El se naș te ș i
acum, se naș te mereu. Naș terea ș i purcederea sunt
moduri de existentă treimică , realită ți dinamice ș i
veș nice.

▪ Cum naș terea ș i purcederea ı̂și au izvorul ı̂n Tată l,

fă ră ca Tată l să <ie ı̂naintea Fiului ș i a Duhului Sfâ nt.

▪ Monarhia Tată lui care este izvor fă ră să <ie superior.

▪ Ființa dumnezeirii care este ipostatic treimică ș i

nedespă rțită

▪ Tată l ı̂mpă rtă ș eș te Fiului ș i Duhului Sfâ nt <iința

dumnezeiască ı̂ntreagă pe care o pă strează ș i El
ı̂ntreagă .

▪ Cum Tată l naș te, Fiul este nă scut ș i Duhul purces,
fă ră să sufere pă timire?

▪ IOn Sfâ nta Treime Persoanele, Ființa ș i Lucră rile sunt

una, dar ș i distincte ı̂ntre ele.

▪ Unitate ș i trinitate simultană

▪ Tată l ca Persoană naș te de-o-<iință pe Fiul, fă ră ca

Persoana Lui să preceadă <iința Fiului.

C. Perihoreza şi aproprierea

✓ a.Perihoreza:Persoanele S<intei Treimi sunt deosebite, dar sunt

una câ t priveș te relația lor de comuniune.

✓ Comuniunea Lor vine din aceea că <iecare Persoană

ı̂mpă rtă ș eș te Celorlalte două , <iința ı̂ntreagă .

✓ Ființa se ı̂mpă rtă ș eș te de la o Persoană la Alta, <iecare Persoană

pă strâ ndu-ș i caracteristicile inițiale.

✓ O comunicare ı̂n parte a <iinței nu este posibilă ı̂ntrucâ t <iința

dumnezeiască este simplă , ș i nu poate <i divizată ca să se
comunice numai parțial Persoanelor S<intei Treimi.
✓ IOn <iința dumnezeirii nu se schimbă nimic prin comunicare ș i
comuniune: <iecare Persoană treimică are aceeaș i unică Ființă.

✓ Persoanele treimice se întrepătrund, se înconjoară prin

atotcuprindere, locuiesc una în alta, <iecare este ı̂ntreagă ı̂n
Celelalte două Persoane: Fiul este în Tată și în Duhul, Duhul în
Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în Fiul și în Duhul. Sf. Ioan Damaschin

✓ Cuprinderea unei persoane în alta se numește perihoreză.

✓ La baza perihorezei stă deo<iințimea Persoanelor. Termenul

aparține Sf. Ioan Damaschin. IOnaintea lui Pă rinții Capadocieni
foloseau termenii: coexistență, coexistare, cohabitare naturală,
unire, contact.

✓ Perihoreza explică unitatea ș i trinitatea simultană : unitatatea

prin aceea că Tată l, Fiul ș i Sfâ ntul Duh au aceeaș i Ființă, <iind
identică , iar Trinitatea prin faptul că unica <iință subzistă ı̂n trei
Persoane, ea nici nu se ı̂mparte, nici nu se repetă , ci este unitate
deplină .

✓ Avâ nd unitate de <iință ele nu pot <i concepute decâ t locuind

una ı̂n alta.

✓ Perihoreza ne fereș te de: gnosticism, tetrateism, sabelianism,

triteism.

✓ Temeiul scrituristic al perihorezei: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl în

Mine”; „Tatăl care sălășluiește în Mine face lucrările Lui” (In 14,
10); „Duhul toate le cercetează chiar și adâncurile lui Dumnezeu”
(I Cor. 2, 10).

✓ Perihoreza nu ı̂ n seamnă o identi<icare ș i confundare

persoanelor, ș i numai a <iinței ș i manifestă rilor/lucră rilor ce țin
de ipostas.

✓ „Deoarece Ființa și divinitatea Tatălui este Ființa și a Fiului,

pentru aceea este Fiul în Tatăl și Tatăl în Fiul. De aceea a adăugat
El cu drept cuvânt: «Eu ș i Tată l una suntem» ș i «Eu sunt ı̂n Tată l
ș i Tată l ı̂n Mine», spre a arăta identitatea dumnezeirii și
unicitatea Ființei” Sf. Atanasie cel Mare
✓ „ Rămânerea și locuirea...ipostaselor divine în Sine, într-o unitate
nediferențiată și transcendentă, totuși fără amestecare în vreo
parte, este așa precum sunt luminile lămpilor ce se găsesc într-o
casă și se pătrund una pe alta, dar Eiecare se deosebește distinct și
absolut de cealaltă, deși prin deosebirile lor sunt unite într-una
singură, iar în unitatea lor își păstrează deosebirile” Sf. Dionisie
Areopagitul

✓ „ Spunem că cele Trei Ipostasuri sunt Unele în Altele nu ca să

introducem mulțime de dumnezei. Prin cele Trei Ipostasuri
cunoaștem că dumnezeirea este necompusă și neamestecată; iar
prin aceea să ipostasurile sunt de aceeași Eiință, sunt unele în
altele și sunt identice în ceea ce privește voința, lucrarea puterea,
stăpânirea, sau cu alte cuvinte, că Dumnezeirea este neîmpărțită
și că este un singur Dumnezeu” Sf. Ioan Damachin

✓ „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt unul, afară de nenaștere, naștere și

purcedere.., ipostasele sunt unele în altele nu în sensul
amestecării, ci în sensul că sunt unite” Sf. Ioan Damaschin

✓ Fiul este în Tatăl și în Duhul, Duhul în Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în

Fiul și în Duhul Sfânt, fără ca să se contragă, să se confunde sau
sa se amestece” Sf. Ioan Damaschin

✓ Avâ nd aceeaș i <iință ș i locuind una ı̂n alta, Persoanele divine

sunt absolut asemenea ı̂n perfecțiune ș i desă vâ rș ire.

✓ b.Aproprierea: acțiunile externe ale lui Dumnezeu sunt

comune tuturor celor trei Persoane.

✓ Câ nd unele numiri, atribute sau ı̂nsuș iri ce se referă la toate cele
Trei Persoane ș i se atribuie uneia singure, atunci vorbim de
apropriere.

✓ Aproprierea este atribuirea unei ı̂nsuș iri comune uneia din

Persoanele dumnezeieș ti = ad proprium .

✓ Scopul aproprierilor este de a caracteriza câ t mai elocvent

pentru noi Persoanele S<intei Treimi.

✓ Dacă spunem că : Tată l este puterea, Fiul ı̂nțelepciune ș i Duhul

Sfâ nt bună tatea, nu ı̂nseamnă că Fiul ș i Duhul sunt excluș i de la
 putere, sau Tată l de la ı̂nsuș irile celorlalte două Persoane.
Aceste ı̂nsuș iri sunt <iințiale, prin urmare, deș i se atribuie uneia
dintre Persoane, este comună ș i celorlalte două .

✓ Sunt anumite numiri care se apropriază . Numirile dumnezeieș ti

scripturistice: Tată l = Dumnezeu, Fiul=Domn ș i Duhul
Sfâ nt=Spirit.

✓ Sunt ș i anumite lucră ri externe care se apropriază :

Tată l=hotă râ rea, Fiul=executarea, Duhul Sfâ nt=desă vâ rș irea.
Aceste lucră ri sunt numite ș i predicate sau ı̂nsuș iri externe.

✓ Este important să facem deosebirea ı̂ n tre proprietăți

(naș terea, nenaș tere ș i purcederea) ș i aproprieri, ı̂nsuș iri,
predicate (putere, bună tate, ı̂nțelepciune, creator, mâ ntuitor,
s<ințitor).