ISTORICUL LITURGHIEI BIZANTINE

Indicatii esentiale despre semnificatia cultului public si despre practica Liturghiei euharistice se
gasesc deja in Noul Testament. De pilda, legatura dintre celebrarea Euharistiei si propovaduirea
Evangheliei (I Cor. 11, 26), dintre Euharistie si Biserica (I Cor. 10, 17), aspectul de jertfa al
Liturghiei (Evr. 13, 15). Liturghiea este cultul de la templu, unde <<orice preot liturghiseste in
fiecare zi>> (Evr. 10, 11; cf. Lc. 1, 23), si unde se face orice slujba cu caracter religios. Astfel,
ucenicii <<liturghiseau>> Domnului (Fapte 13, 2), apostolul Pavel se numeste <<liturghistor>>
al lui Hristos (Rom. 15, 16), iar ingerii sint <<duhuri liturghisitoare>> (Evr. 1, 14). Traditia
ortodoxa – care intr-o mare masura se identifica cu pastrarea cultului liturgic – ne-a transmis pe
linga marturiile postapostolice despre practica Litughiei: Didahia sfintului Iustin Martirul,
Traditia apostolica a lui Ipolit – sec. III; Constitutiile apostolice – sec. IV, de origine siriana;
Evhologhiul lui Serapion – sec. IV, de origine alexandriana, si Liturghii de tip bizantin (a
sfintilor Ioan Hrisostom si Vasile cel Mare), de tip sirian (Liturghia sfintului Iacov – sec. IV-V),
de tip alexandrin (Liturghia sfintului Marcu). In Orient, o mare importanta au avut comentariile
liturghiilor sau unor texte liturgice (Dionisie Areopagitul, Maxim Marturisitorul, Efrem Sirul,
Nicolae Cabasila, Simeon al Tesalonicului, Gherman al Constantinopolului).
Liturghia ortodoxa face parte din ritul bizantin sau de Constantinopol, care este unul din riturile
liturgice practicate in Rasarit, alaturi de ritul asiatic din Pont, de cel sirian si de cel egiptean.
Deja incepind cu secolul al IV-lea, paralel cu formarea marilor centre si metropole crestine
(Antiohia, Alexandria, Roma, Ierusalim. Cezareea Capadociei, Niceea, Edesa), se observa
constituirea unor rituri liturgice particulare, care pastreaza in comun elementele de baza ale
Liturghiei, cum ar fi anaforaua euharistica. Doua familii liturgice sint cele mai cunoscute acum:
pentru Orient, liturghiile din Antiohia si Alexandria, Roma, Ierusalim, Cezareea Capadociei,
Niceea, Edesa), se observa constituirea unor rituri liturgice particulare, care pastreaza in comun
elementele de baza ale Liturghiei, cum ar fi anaforaua euharistica. Doua familii litugice sint cele
mai cunoscute acum: pentru Orient, liturghiile din Antiohia si Alexandria, iar pentru Occident,
liturghia romana si cea <<galinica>>. Caracteristic acestei epoci, in ambele parti ale Bisericii
universale, este o mare diversitate de rituri liturgice.
In baza principiului diversitatii, odata cu organizarea marilor patriarhate orientale
(Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim), in secolul al IV-lea, acestea si-au impus ritul
lor local, particular.
Ritul bizantin, care deriva de fapt din ritul de Antiohia si cel de Cezareea, s-a fixat in cele trei
Liturghii clasice: cea a sfintului Ioan Hrisostom, cea a sfintului Vasile cel Mare si Liturghia
Darurilor mai inainte sfintite. In textul actual al acestor Liturghii, care au aceeasi structura, unele
rituri si rugaciuni sint relativ recente, dar ele n-au schimbat planul lor genereal care s-a fixat in
secolul al IV-lea. Liturghia sfintului Ioan Hrisostom, care deriva din timpul de Antiohia, a
devenit din secolul al VIII-lea Liturghia obisnuita a Bisericii bizantine, fiind mai scurta decit cea
a sfintului Vasile, de care se deosebeste doar prin textul rugaciunilor anaforalei euharistice si care
se savirseste numai de zece ori pe an. Exista marturii care atesta nu numai autentiticitatea
Liturghiei sfintului Vasile, dar si faptul ca ea era in uz in secolul al IV-lea in intreg Orientul si
chiar la Constantinopo. In ce priveste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, ea se celebreaza
(de 15-18 ori pe an) numai in cursul Postului Mare, care potrivit spiritualitatii ortodoxe constituie
o perioada de pocainta, deci aliturgica. Aceasta liturghie nu comporta prefacerea euharistica,
deoarece Sfintele Daruri au fost sfintite intr-o liturghie duminicala precedenta, fiind in realitate o
slujba de vecernie, urmata de impartasire.
Pentru Nicolae Cabasila, Liturghia nu este altceva decit o reprezentare simbolica a iconomiei
operei lui Hristos, pentru a face posibila participarea reala la roadele jertfei Sale (Explicarea
dumnezeiestii liturghii I, 6). Adunarea liturgica retraieste toate momentele din viata si lucrarea
rascumparatoare a lui Iisus. Toate dimensiunile iconomiei mantuirii sint reactualizate: pomenirea
actelor rascumparatoare din trecut, savirsite odata pentru totdeauna ( – Evr. 9, 12);
intimpinarea lui Hristos care vine si Se da ca <<mincare>> celor credinciosi; asteptarea
intoarcerii Celui ce sta pe tronul slavei. Comunitatea liturgica se preface prin Euharistie in
comunitate eshatologica: <<Ia aminte, Doamne, din sfintul locasul Tau si de pe scaunul slavei
imparatiei Tale si vino ca sa ne sfintesti pe noi, Cel ce sus impreuna cu Tatal sezi, si aici, in chip
nevazut, impreuna cu noi esti>>. Intreaga teologie a Liturghiei sta pe principiul ca nu exista
sfintire fara jertfa: <<Pentru ei Eu Ma sfintesc (jertfesc) pe mine insumi, ca si ei sa fie consfintiti
prin adevar>> (In 17, 19).
In afara de ritualul pregatirii ofrandelor (proscomidia), care a devenit un ritual in sine, Liturighia
ortodoxa cuprinde doua parti principale: Liturghia catehumenilor, care, avind in centru lecturile
biblice si omilia (liturghia cuvintului), constituie partea kerygmatica sau misionara, fiind
destinata <<tutror neamurilor>> (Lc. 24, 47), in special celor ce se pregatesc pentru botez si
Liturghia credinciosilor sau sinaxa euharistica, adica partea sacramentala, care este o slujire
comuna a poporului liturgic – slujitori si credinciosi -, luind forma unei concelebrari si
coimpartasiri.
Liturghia se deschide cu doxologia trinitara si ectenia mare, adica o serie de rugaciuni insotite de
invocarea numelui lui Iisus - <<Doamne, miluieste>> -, dupa care urmeaza trei litanii ce se
termina cu cele trei antifoane: <<Binecuvinteaza suflete ale meu, pre Domnul…>>, <<Unule-
Nascut Fiule…>>, si <<Fericirile>>. Liturghia catehumenilor propriu-zisa cuprinde: procesiunea
diaconului si slujitorilor cu Evanghelia (episcopul intra in altar, in acest moment), imnul
<<Sfinte Dumnezeule>> intreit care se cinta ca un preludiu la lecturile biblice – penicopa din
Apostol si cea din Evanghelie, ce sint comentate si explicate in omilie. Aceasta parte se incheie
cu rugaciunea pentru intreaga Biserica si in Special pentru catehumeni, care nu aveau
permisiunea sa asiste la a doua parte, rezervata celor botezati. Liturghia credinciosilor incepe cu
rugaciunea pentru cei botezati, urmata de imnul <<heruvic>>, in timpul caruia se face transferul
darurilor de la proscomidiar pe masa altarului. Cu sarutul pacii si marturisirea Simbolului de
credinta (inserat in Liturghie inca din sec. Al V-lea, in timpul controversei monofizite) se
introduce anaforaua euharistica sau aducerea jertfei, care cuprinde: prefata - <<Sus sa avem
inimile>> - , rugaciunea de multumire, imnul <<Trisaghion>>, cuvintele de instituire, anamneza,
aducerea, invocarea Duhului Sfint (epicleza), consacrarea sau sfintirea darurilor, mijlocirile sau
dipticele (pentru Fecioara Maria, pentru sfinti, pentru toti cei morti si cei vii), sfirsitul canonului
euharistic. Rugaciunea Domnului, rugaciunea de adorare, <<Sfintele, sfintilor>>, <<Unul
Sfint>> (Ffil. 2, 10), ridicarea si fringerea Agnetului, amestecarea caldurii (zeon) -, toate acestea
fac parte din ritul de pregatire pentru impartasire, mai intii a slujitorilor, apoi a credinciosilor.
Dupa mutarea potirului si discului la proscomidiar, se face incheierea liturghiei prin rugaciunea
amvonului, binecuvintarea finala, distribuirea painii binecuvintate (antidoron) si trimiterea
credinciosilor in lume, in numele Domnului: <<Cu pace, sa iesim intru numele Domnului>>.
Liturghia ortodoxa are un profund caracter mistagogic si eclezial. Liturghia nu este un simplu
cadru emotional si estetic, si nici numai aspectul ceremonial culminant al Euharistiei, ci este
marea restituire si reprezentare simbolica a iconomiei mintuirii. Ea insasi pregateste si afirma
ceea ce se produce Euharistie, ca o expresie cultica a continutului dogmei. Liturghia este insasi
Biserica in actul ei de multumire comuna. Intreg trupul – slujitori si credinciosi – participa la
aducerea darurilor, la rugaciunea de invocare, la impartasirea cu Sfintele Taine. Ortodoxia nu
cunoaste <<liturghii private>>, in schimb cunoaste <<liturghia cosmica>> invatatura dezvoltata
de sfintul Maxim Marturisitorul, despre starea de celebrare in care se afla universul transfigurat
si recapitulat in Hristos cel inviat. Creatia desfigurata de pacat devine, prin restituirea lui Hristos
cel inviat in Euharistie, un cosmos liturgic care celebreaza continuu.