1. Care este motivul istoric al apariției vohodolui mic?

— Vohodul mic sau ieşirea (intrarea) cu Sfânta Evanghelie (ή πρωτη σαυ η μικρά έίσοδος, Introitus), adică purtarea solemnă a
Sfintei Evanghelii, din altar prin mijlocul naosului şi apoi pe Sfânta Masă, este un ritual destul de vechi în Liturghie, căci în secolul VIII
e menţionat în comentariul liturgic al patriarhului Gherman I al Constantinopolului.
— Acest rit are ca origine un act destul de simplu la început, şi anume scoaterea Evangheliei de către diacon, din schevofilachion -
unde se păstra de obicei - pe amvonul din naos, pentru a se citi din ea pericopa orânduită, la vremea cuvenită.
— Mai târziu, când Sfânta Evanghelie a încetat de a mai fi păstrată în schevofilachion şi a început să stea încontinuu pe Sfânta
Masă, actul ducerii ei la amvon şi înapoi, simplu şi fără nici o semnificaţie importantă la început, a luat o dezvoltare şi o notă de
solemnitate din ce în ce mai mare, căpătând totodată semnificaţia simbolică a ieşirii Mântuitorului la propovăduire.
— Aşa s-a ajuns cu timpul la ritualul solemn şi dezvoltat, de astăzi.
— Ritualul vohodului mic reprezintă totodată substituirea unei intrări simbolice a lui Hristos, înfăţişat prin Sfânta Evanghelie, în
locul intrării de odinioară a episcopului şi t a slujitorilor, care, în vechea Liturghie, avea loc în acest moment.
— Cu alte cuvinte, ritul de astăzi al ieşirii (sau, mâi bine zis, al intrării) cu Evanghelia înlocuieşte şi ne aminteşte momentul şi
ritualul de odinioară al intrării solemne a arhiereului în biserică şi apoi în altar, în vederea începerii slujbei.

2. Ce este anaforaua liturgica?

— Este rugăciunea în timpul căreia se săvârşeşte jertfa liturgică, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor; este centrul şi miezul
Liturghiei creştine.
— Cuvântul άναφορά (de la άναφέρω, a înălţa, a ridica) însemnează la origine: ridicare, înălţare, şi apoi: ofrandă, jertfă
(corespunzător latinescului oblatio sau illatio), pentru că aducerea jertfei se exprimă în chip concret prin actul ridicării în sus sau prin
legănarea darului de jertfa, arătând prin aceasta că e oferit Divinităţii (cf. Ieş. XXIX, 24; Lev. VII, 30 ş.a.).
— In. forma de astăzi a Liturghiei Ortodoxe numim anaforă tot complexul de rituri şi rugăciuni citite de preot (cele mai multe în
taină), care, în Liturghia Sfântului loan, se cuprind între cuvintele: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a Te lăuda...” etc. şi ecfonisul: „Şi
ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă a cânta...” .
— Urmărind firul conducător al cuprinsului anaforalelor din toate Liturghiile creştine, vechi şi noi, textul lor se poate diviza în patru
părţi bine distincte, şi anume:
o Rugăciunea de laudă şi de mulţumire de la început, sau marea rugăciune euharistică
o Anamneză este a doua parte constitutivă a anaforalelor creştine
o Epicleza
o Ultima parte a anaforalei o alcătuiesc în ritul bizantin rugăciunile de mijlocire generală pentru întreaga Biserică,
numite şi diptice

3. In ce consta specificul liturghierului romanesc cu privire la cei vii si cei adormiţi?

— Cât priveşte cele două rugăciuni care însoţesc scoaterea miridelor pentru vii şi morţi („Primeşte, Doamne, jertfa aceasta...” şi
„Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiţi...” ), ele nu se află nici în Liturghierul grecesc, nici în cel
rusesc, ci constituie o particularitate a Liturghierului românesc, începând cu ediţia de Iaşi, 1845.
— Cea dintâi este împrumutată din ectenia de ia Litie ( Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău...” ), dar are şi analogii cu formularul
de „Pomelnic” pentru vii, tipărit pentru călugări şi mireni la sfârşitul Psaltirii, precum şi cu unele părţi din dipticele anaforalei din
Liturghia Sfântului Vasile (memento vivorum)
— Rugăciunea pentru, pomenirea morţilor este inspirată din Canonul morţilor Sâmbăta lăsatului sec de carne („Moşii, de iarnă” ) şi
cel din Sâmbăta Rusaliilor. („Moşii de vară” ), când se face pomenirea generală a tuturor celor adormiţi.
— forme mai vechi ale acestei rugăciuni se întâlnesc şi în Biserica greacă, unde ele au circulat însă sporadic şi de unde au fost
traduse, probabil, şi în tradiţia bisericească.
— După părerea unora, această rugăciune a venit la români prin filieră rusească, fiind adusă în ţară de mitropolitul Varlaam al
Ungroviahiei, după călătoria în Rusia, şi înscrisă de el în pomelnicul Mitropoliei din Bucureşti, în anul 1674 (într-o formă puţin
diferită de cea de azi), de unde a fost copiată şi in alte pomelnice
— Versiuni ale acestor două rugăciuni circulau în stare de manuscrise încă dinaintea tipăririi lor în Liturghier, prin pomelnicele ele la
proscomidiarul diferitelor biserici( Aşa, de ex., pomelnicul ctitoricesc al bisericii din Gruşetu-Vaicea, scris in 1804, deţine textul unei
interesante variante a rugăciunii de pomenire generală pentru morţi)
4. Care sunt motivele schimbării locului proscomidiei in partea de început a liturghiei
— transferarea aceasta, a proscomidiei în partea de început a liturghiei s-a făcut, aproximativ, prin secolele VI-VII
— Bineînţeles că ea nu s-a efectuat dintr-o dată peste tot, ci - ca atâtea alte modificări în rânduiala Liturghiei - trebuie să ne-o
închipuim ca pe un proces lent, care a avut loc pe nesimţite şi care a început, mai întâi sporadic, încă din sec. V şi apoi s-a
generalizat într-un lung interval de timp, care sc termină înainte de sec. VIII.
— Două au fost cauzele mai importante care explică această mutare:
1. mai întâi, slăbirea şi dispariţia disciplinei penitenţiale şi a instituţiei catehumenatului
2. al doilea, dezvoltarea crescândă a ritualului Proscomidiei.

5. Enumerati riturile liturgice sursa?

Rituri liturgice-sursă => o dată cu înființarea patriarhatelor în sec IV și V, se ivesc diferite forme sau tipuri localizate de Liturghii,
corespunzătoare acestor patriarhate. Ele sunt rituri originare sau principale, din care vor deriva cu timpul alte grupe (tipuri) de
Liturghii. Rituri liturgice-sursăː
- Liturghia Sfântului Iacob și Liturghiile derivate din ea (ritul antiohian sau sirian)
- Liturghia Sfântului Marcu și Liturghiile derivate din ea (ritul liturgic alexandrin sau liturghiile de tip egiptean)
- Riturile liturgice apusene (ritul galican și ritul roman)

6. Care este motivul spălării pe măini a arhiereului la vohodul mare?

— Cât priveşte ritualul spălării mâinilor liturghisitorilor, înainte de începerea Proscomidiei, el este cel mai vechi element ritual din
această parte a Liturghiei.

1
 — La origini spălarea aceasta avea loc la începutul Liturghiei credincioşilor, făcând parte din ritualul pregătitor pentru săvârşirea Sfintei
Jertfe, unde o menţionează, de ex. Constituţiile apostolice (cartea VIII, cap. 11);
— de aici, ea a fost transferată înainte de începutul, liturghiei catehumenilor, o dată cu întreg ritualul Proscomidiei, de care era legată
— Fragmentul din Ps. XXV (vers. 5-12), care constituie formula sacramentală a ritului spălării mâinilor („ Spăla-voi întru cei nevinovaţi
mâinile mele...” ), trebuie să fie şi el de întrebuinţare foarte veche, căci începutul lui îl găsim citat chiar la Sf. Chirii al Ierusalimului, în
explicarea sa liturgică pentru neofiţi (Cateh. V mystag.)
— Deoarece arhiereul vine la începutul Sfintei Liturghii şi nu a săvârşit spălarea mâinilor spălarea aceasta avea loc la începutul
Liturghiei credincioşilor, făcând parte din ritualul pregătitor pentru săvârşirea Sfintei Jertfe, Acesta este momentul când arhiereul se
spală(pe mâini)

1. Care este motivul istoric al aparitiei vohodului mare

— Aceasta reprezintă o dezvoltare a unui act destul de simplu la început şi lipsit de orice semnificaţie simbolică: ducerea darurilor de
pâine şi de vin, alese de către diaconi, de la pastoforiu în altar (la Sfânta Masă), unde urmau să fie binecuvântate şi .sfinţite de către
arhiereu sau preotul proestos.
— Cu timpul, concomitent cu dezvoltarea crescândă a ritualului Proscomidiei mutat la începutul Liturghiei, acest act a luat o
importanţă din ce în ce mai mare şi a împrumutat un caracter din ce în ce mai solemn, atribuindu-i-se o deosebită semnificaţie
simbolică.
— Dezvoltarea acestui ritual începe probabil în secolul VI, când patriarhul Eutihie al Constantinopolului îl menţionează ca pe o
inovaţie, ceea ce arată că el nu era încă generalizat.
— Deoarece ritualul Liturghiei s-a dezvoltat – cu delimitarea slujbei proscomidiei de Liturghia propriu-zisă – mutarea Cinstitelor Daruri
de la proscomidiar pe Sfânta Masă se face solemn cu prezentarea lor în faţa credincioşilor

2. In ce consta specificitatea liturghierului roman fata de celelalte la capitolul epiclezei euharistice

— Astfel, troparul Ceasului al III-lea şi stihurile respective din Psalmul L („Inima curată zideşte în mine...” şi: „N u mă lepăda de la faţa
Ta...” ), pe care liturghisitorii le recită în taină înainte de epicleză (unele ediţii le inserează chiar în textul epiclezei), apar pentru prima
dată sporadic, în manuscrisele greceşti ale Liturghiilor din secolele 'XII-XIII, dar se generalizează abia prin secolele XV-XVI.
— Ele au fost intercalate în textul liturgic ca un mijloc de pregătire sufletească a liturghisitorilor, în apropierea nemijlocită a clipei
supreme a invocării şi pogorârii Sfântului Duh peste Darurile euharistice.
— Ultimele ediţii ale Liturghierului grecesc, începând cu Ieraticomd de la Constantinopol, 1895, le-au suprimat, ca pe nişte adaose
superflue şi specifice pietăţii monahale.
— La fel au făcut şi ediţiile mai noi ale Liturghierului bulgar (Sofia, 1924, 1928 şi 1951).
— Se păstrează deci numai în Liturghierul rusesc şi în cel românesc
3. De ce este pomenit ierarhul locului la sfârşitul anaforalei liturgice
Preotul este trimisul ierarhului în parohie- reprezentatul, garantul , locţiitorul….(bla bla….). Pomenirea sa – ca dipicele de la sfârşitul
anaforalei liturgice - reprezintă garanţia, comuniunea cu Biserica Universală, prin ierarhul care este garantul Ortodoxiei prin comuniunea
cu Sinodul Bisericii Ortodoxe.

4. Locul ecteniei mari si 2 surse de unde reiese

Locul actual al Ecteniei mari este la începutul Liturghiei Catehumenilor
În vechime ea nu era stabilită într-un loc anume, astfel:
— Secolul II Iustin Martirul şi Filosoful în Apologia I vorbeşte de: O rugăciune generală, făcută de toţi credincioşii (cap. LXV, 1 şi LXVII, 5),
probabil ectenia mare de mai târziu;
— Liturghia Clementină vorbeşte de : După ieşirea penitenţilor, toţi cei rămaşi se sculau în picioare şi începea Liturghia credincioşilor
(cap. XI ş.u.), cu o nouă ectenie (ectenia mare) şi o rugăciune a episcopului pentru credincioşi, după care urma sărutarea păcii şi
spălarea mâinilor liturghisitorilor.

5. Partile anaforalei
— Urmărind firul conducător al cuprinsului anaforalelor din toate Liturghiile creştine, vechi şi noi, textul lor se poate diviza în patru părţi
bine distincte, şi anume:
a. Rugăciunea de laudă şi de mulţumire de la început, sau marea rugăciune euharistică
b. Anamneză este a doua parte constitutivă a anaforalelor creştine
c. Epicleza
d. Ultima parte a anaforalei o alcătuiesc în ritul bizantin rugăciunile de mijlocire generală pentru întreaga Biserică, numite
şi diptice

6. Cadirile speciale din cadrul sf liturghii de la lirurghia credinciosilor pana la sfarsit.

— La strană se începe Heruvicul (care trebuie cântat foarte rar). Preotul citeşte în taină Rugăciunea din timpul cântării heruvimice
(„Nimeni din cei legaţi cu pofte...” ), după care zice şi el încetişor, de trei ori, Imnul heruvimic („Noi care pe Heruvimi cu taină
închipuim...” ), închinându-se de fiecare dată (nu se ridică mâinile, nefiind vorba de vreo invocare). Apoi deschide dvera şi uşile
împărăteşti, făcând plecăciune spre popor, ia cădelniţa, acoperă Darurile (dacă nu le-a acoperit până acum) şi face cădire mică, zicând
încetişor Psalmul L şi tropare de umilinţă câte va voi.
— În timpul Axionului, după ce protosul a cădit Sfintele, dă cădelniţa diaconului, care continuă cădirea în jurul Sfintei Mese şi la
proscomidiar. Dacă nu este diacon cădirea o face preotul doar in fata Sf Mese.
— Dupa „Mantuieste Doamne poporul Tau…”pr aseaza potirul pe Sf Masa, langa Sf Disc, ia cadelnita si tamaiaza sfintele zicand: „Inalta-
Te peste ceruri Dumnezeule…”, apoi le ia si face semnul sfintei cruci pe Sf Antimis zicand: „Binecuvantat este Dumnezeul nostru…” si se
intoarce spre credinciosi facand semnul crucii cu elezicand „Totdeauna acum si puprurea…” apoi le duce la proscomidiar.
— Se face o cădire apoi la proscomidiar, fara sa zica ceva.
7. Cadirile speciale la Liturghia Credinciosilor
idem

2
2013
1. Ectenia întreită.
2. Semnificația Căldurii.
3. Ce face preotul după stihurile de la Vohodul Mare până la prima ectenie.

1. Semnificația untuluidelemn la botez.

2. Stihurile Vohodului Mare în ordine.
3. Ce face preotul de la Heruvic pânădupă Vohodul Mare

2012
1. Vohodul mic
2. Semnificatiile sfintirii apei la Botez
3. Cadirile mici la Sf Liturghie

1. Vohodul mare la Sf Liturghie

2. Caldura de la Sfanta Liturghie cu semnificatii
3. Cadirile speciale de la Sf Liturghie

* anaforalele
* randuiala de la "sa stam bine, sa stam cu frica..." pana la "intai pomeneste..."

3
4