BIOCHIMIE

CURS 2

1. Metabolismul
2. Tipuri de metabolism
3. Interrelatiile dintre diferite tipuri de metabolism

METABOLISMUL

• În organismul uman au loc numeroase reacţii chimice ce dau naștere la căldură, energie și la
metabolismul necesar vieţii.
• Metabolismul = motorul biochimic al organismului.
CALE METABOLICA : este o succesiune de reactii responsabila de:
- sinteza unui compus complex dintr-unul sau mai multi compusi simpli
- degradarea unui compus pana la obtinerea de compusi finali.
Catabolism = reactii de degradare prin care molecule mari (in care este stocata energia) sunt
transformate in molecule mici.
• sunt reactii oxidative cu pierdere de electroni
• se caracterizeaza prin eliberarea de energie in cursul reactiei
• exemple: glicoliza, ciclul Krebs= beta-oxidarea acizilor grasi (degradarea acizilor grasi)
Anabolism = reactii de sinteza a macromoleculelor din molecule (unitati) mai mici.
• se caracterizeaza frecvent prin reactii de reducere (aditie de electroni)
• necesita consum de energie ( din ATP (acidul adenozintrifosforic), NADH, NADPH, FADH2)
• exemple : gluconeogeneza, sinteza acizilor grasi, sinteza de ADN sau ARN.
• Cai amfibolice : sunt succesiuni de reactii in care se intalnesc deopotriva cai anabolice si
catabolice . Exemplu : ciclul Krebs.

METABOLISMUL APEI
• Apa reprezintă o componentă importantă a materiei vii.
• Necesarul de apă este același pentru toate vieţuitoarele chiar dacă diferă de la o specie la alta.
• În structura organismului uman apa reprezintă ≈ 60%- 70% din greutatea corporală la bărbaţi
( adult ) și 50% la femei ( adult ).
• La nou-născut apa totală corporală poate ajunge până la 75 % din
greutatea corporală.
• Necesarul de apă e exprimat prin senzaţia de sete.
• Necesarul de apă = 1 cal = 1 ml =˃ 2600 ml apă.

Repartiţia apei în organism

• Apa e împărţită în 2 sectoare mari si 1 sector mai mic dar
special:
¬ Intracelular = 55 % din totalul de apă din organism
¬ Extracelular = 45 % din totalul de apă din organism (plasmă,
limfă și lichid interstiţial )
¬ Lichid transcelular ( pleural, sinovial, peritoneal, intraocular,
cefalorahidian și cel din tubul digestiv )
• Apa mai este conţinută și in oase, mușchii.
• Mai este și apa ce formează producerea de secreţie a unor glande ( salivare, gastrice, intestinale ).
• Compoziţia lichidului intracelular :
- 2 principa lii cationi intracelulari : K și Mg
- Iar anioni intracelulari sunt fosfatul și proteinele.
• Compoziţia lichidului extracelular :
 - 1 principal cation extracelular e : Na
• Pompa de Na-K are rolul de a menţine o concentraţie mică a Na intracelular și o concentraţie mare a
K intracelular.

TIPUL LICHID LICHID EXTRACELULAR

INTRACELULAR
PLASMA/SER LICHID
INTERSTITIAL
CATIONI
Sodiu 10 140 145
Potasiu 160 4 4
Calciu(ionic) 1 1,2 1,2
Magneziu (ionic) 13 1 1
ANIONI
Clor 3 102 117
Bicarbonat 10 27 27
Fosfati 106 1 1
PROTEINE 65 16 0
Total 292 302

Schimbul de apă
• Schimbul de apă și electroliţii între vasul de sânge și sectorul interstiţial se face de la concentraţie
mare la concentraţie mică.
• Deplasarea apei și a electroliţilor din celule în interstiţiu se face prin consum de energie .
• Presiunea hidrostatică reprezintă presiunea sângelui dată de inimă și exercitată de lichid . Ea are o
valoare de 35 mmHg și tinde să scoată apa din vasele de sânge.
• Presiunea coloid-osmotică reprezintă presiunea dată de prezenţa proteinelor în vasul de sânge, cu o
valoare de 25 mmHg și ia tinde să reţină apa în vasul de sânge
Reglarea metabolismului apei
• În mod normal trebuie să fie un echilibru între aportul și excreţia apei.
Aportul de apă
• Reprezentat de :
- apa exogenă (prin ingestie de apă = 1400 ml și prin alimentaţie = 800 ml )
-apa endogenă ( eliminată în organism prin arderile sau oxigenări celulare) = 400 ml . Rezultă un total
de 2600 ml.
• 100 g lipide →oxidare→ 100 ml apă
• 100 g glucide →oxidare→ 55 ml apă
• 100 g proteine →oxidare→ 40 ml apă
• Absorbţia apei are loc la nivelul intestinului.
Excreţia de apă
• Apa se elimină din organism prin :
• Urină = 1600 ml
• Piele = 500 ml
• Aer expirat = 350 ml
• Fecale = 150 ml
――――――――――
• Total de 2600 ml

• Raportul dintre cantitatea de apă ingerată plus apa endogenă și cantitatea de apă excretată se numește
Bilanţ hidric. Atunci când acest bilanţ hidric este negativ apare deshidratarea.
• Necesarul de apă este asigurat prin senzaţia de sete, al cărui centru se află în creier la nivelul
hipotalamusului.
• Acest metabolism al apei e reglat pe cale nervoasă și umorală.
• Atunci când necesarul de apă este în deficit se transmit anumiţi senzori la osmo-recetori din
hipotalamus care va controla senzaţia de sete prin stimularea unui hormon antidiuretic (ADH ). Acest
hormon este depozitat într-o glanda și anume glanda hipofiză anterioară.
• Alţi factori care stimulează senzaţia de sete sunt scăderea volumului compartimentului extracelular și
angio - tensina II.
• Acest ADH mai poate fi stimulat și în alte condiţii cum ar fi : stresul , trauma , greaţa , graviditatea ,
hipoglicemia, abuzul de alcool, nicotină și morfină.
• Secreţia ADH - ului determină creșterea reabsorbţiei renale a apei și contribuie la restabilirea
osmolarităţii normale.
• Pe lângă glanda hipofiză mai sunt niște glande care au rol în reglarea metabolismului apei și anume
glandele corticosuprarenale prin stimularea hormonilor mineralo-corticoizi (ce au rol în reţinerea Na și
a apei în organism la nivel renal).

Tulburări ale metabolismului apei.

• Excesul sau deficitul de apă în organism afectează atât compartimentul intercelular cât și pe
cel extracelular și poate fi detectat prin schimbări ale concentraţiei Na.
• Exemplu : O pierdere de 6 l de apă, 2 l se vor pierde din compartimentul extracelular, iar
concentraţia plasmatică a Na va crește cu 20 mmol/l . De asemenea, un exces de 6 l de apă va duce la
o scădere cu 20 mmol/l a concentraţie de Na.
Deficitul de apă
• Aportul scăzut de apă este frecvent întâlnit in practica medicală la vârstnici sau pacienţi inconștienţi.
• Simptomele deficitului de apă sunt nespecifice: confuzie, sete și gură uscată. La analizele de
laborator vom întâlni creșterea concentraţiei de sodiu plasmatic, oligurie și osmolaritate crescută a
urinei.
• Deficitul de apă îl tratam prin administrare de apă orală sau administrare i.v. de glucoză 5 % .
Excesul de apă
• Cea mai frecventă cauză în practica medicală este secreţia de ADH din traume, infecţii ale sistemelor
respirator si nervos și datorită insuficienţei glandei corticosuprarenale.
• Excesul de apă deci apare cand apare o afectare a excreţie
• Simptomele care apar sunt cauzate de edemul cerebral: tulburări de comportament , dureri de cap,
confuzie, convulsii și comă .
• Tratamentul se efectuează în formele ușoare prin restricţia ingerări de apă și în cele severe prin
administrare i.v. de soluţii saline hipertone pt a crește concentraţia de Na.
• Mai sunt și alte tipuri de edeme ca de exemplu:
Edemul cardiac: se datorează creșteri presiuni hidrostatice în capilarul venos determinând retenţia
apei în interstiţiu.
Edemul hepatic: se datorează scăderi proteinelor plasmatice (în foamete, sindrom de subnutriţie,
hepatită cronică) și se reţine apa în organ și anume în interstiţiu.

CELULA caracteristici biochimice corelate

cu caracteristici structurale

CELULA = unitatea fundamentala a activitatii biologice la nivelul unui organism.

Celula eucariota prezinta mai multe fractii subcelulare (organite) :

1. Nucleu: are membrana dubla cu pori, contine majoritatea ADN-ului organizat in cromosomi si un
nucleol.
 2. Mitocondrii – au membrane dubla (externa si interna; cea interna este impachetata sub forma de
creste)
3. Reticulul endoplasmatic: o retea de cisterne (tuburi) cu ribozomi pe suprafata
4. Ribozomi: liberi sau atasati RE, contin ARN si proteine specifice
5. Aparat Golgi
6. Lizozomi
7. Peroxizomi
8. Elemente ale citoscheletului
9. Membrana plasmatica
• Toate acestea se pot studia separat urmand un protocol pentru izolarea lor :
• extractie
• omogenizare
• centrifugare diferentiata (fractionare subcelulara)
• Fiecare dintre compartimentele celulare poseda de regula un marker enzimatic.
Organite celulare Functia majora (calea Marker enzimatic
metabolica)
Nucleu Sinteza de ADN si ARN ADN sintetaza
(transcriere)
Mitocondrie Ciclul Krebs, beta oxidarea Glutamat-DH
acizilor grasi (AG)
Ribozomi Sinteza proteinelor ( translatia ARN
ARN)
Reticul endoplasmatic Sinteza lipidelor G-6-P-aza
(Glucozo-6-Phosfat-aza)
Lizozomi Reactii de degradare Hidrolaze
Aparat Golgi Reactii de glicozilare Gal-transferaza
Peroxizomi Degradarea AG, aminoacizilor, Catalaza
producerea si degradarea
H2O2.
Citoplasma Glicoliza, sinteza AG LDH
(Lactat DeHidrogenaza)
Membrana plasmatica Transportul moleculelor prin Na, K, ATP-aza
membrane 5’-nucleotidaza
Adeziunea intercelulara

METABOLISMUL- Oxidarea biologica

• Organismele vii = sisteme deschise fata de mediul inconjurator → schimburi de substante si energie.
• Metabolismul reprezinta totalitatea transformarilor care se produc ca urmare a interactiunii dintre
organismele vii si mediul inconjurator si pe care se bazeaza existenta si dezvoltarea organismelor vii.
Etapele metabolismului
• Transformarile metabolice se diferentiaza in functie de etapele parcurse de materia din mediul
exterior sau specifica organismului viu, in timpul asimilatiei si dezasimilatiei.
• Transformarile metabolice sunt corelate cu:
1. Digestia
2. Absorbtia
3. Transportul substantelor exogene la tesuturi si organe
4. Metabolismul intermediar
5. Transportul substantelor endogene la tesuturi, organe
6. Eliminarea substantelor exogene sau endogene din organism
Metabolismul intermediar = totalitatea transformarilor de substante si energie care au loc in
interiorul organismului, in diferite tesuturi si organe ale acestuia.
 Substantele exogene absorbite sunt folosite pentru:
 biosinteza de subst. cu rol plastic
 depunerea ca atare sau transf. in subst. de rezerva
 transf. in alte subst. fiziologic active
 transf. in alte subst. in scopul obtinerii de energie
 transf. in alte subst. ce urmeaza a fi eliminate sau excretate

Metabolismul proteinelor
Proteinele sunt compuși macromoleculari naturali care se formează prin reacția de condensare a
aminoacizilor.
In organismele vii proteinele constituie din punct de vedere cantitativ, partea cea mai insemnata dintre
componentii organici.
Funcțiile proteinelor
1) Constituie suport chimic structural și funcțional al materiei vii;
2) Sunt sursă de aminoacizi din care se sintetizează proteine proprii celulare;
3) Sunt material purtător a însușirilor biologice ca: diferența pe sexe, creștere, dezvoltare,
reproducere;
4) Unele proteine au rol catalitic: enzimele;
5) Participă la reglarea expresiei genelor (ADN), au funcție represoare;
6) Unele sunt pigmenți respiratorii: citocromii și hemoglobina;
7) Au rol de anticorpi;
8) Constituie ultrastructura Bio-membranelor;
9) Intervin în procesele de permeabilitate bio-membranelor în transportul apei, a unor ioni
și a unor substanțe organice;
Participă la menținerea echilibrului acido-bazic (Ph constant) al organismului

Digestia și absorbția proteinelor

Proteinele din hrană pentru a fi absorbite trebuie să parcurgă următoarele etape:
1) La nivelul stomacului. ------˃transformate în polipeptide mici. Enzimele cu rol în
această transformare sunt PEPSIDA și PEPTIDA.
2) La nivelul intestinului subțire. Polipeptidele ---˃ oligopeptide. Enzimele care
acționează sunt: TRIPSINA și HIMOTRIPSINA. Aceste enzime activează enzimele
pancreatice și hormonii peptidici prezenți în tubul digestiv.
3) La nivelul tubului digestiv este un proces în care oligopeptidele rezultate anterior -----
˃aminoacizi liberi. Aceștia traversează prin peretele intestinului subțire, trec în fluxul
sanguin și apoi ajung în ficat. Enzima prezentă este EXOPEPTIDAZE.

Tulburările metabolismului proteic

1) Tulburări digestive se întâlnesc în afecțiunile tubului digestiv, se manifestă prin tulburări de
digestie și absorbție a proteinelor care sunt însoțite de o lipsă acută de proteine numită
HIPOPROTENEMIE;
2) Tulburări în sinteza proteinelor apar în afecțiunile sistemului reticular și histiocitar prin
prezența unor proteine modificate sub acțiunea unor substanțe chimice, medicamente sau
radiații;
3) Tulburări în metabolismul aminoacizilor. Aminoacidul este perturbat prin blocaje la anumite
nivele datorită lipsei enzimelor din organism;
4) Tulburări în sinteza hemului. Sinteza hemului este blocată la anumite stadii care se numesc
(afecțiuni)
- PORFIRIA ACUTĂ- sinteza hemului este oprită la stadiul de formare a acidului
AMINOLEVULINIC când este eliminat prin urină;
 - PORFIRIA CONGENITALĂ – sinteza hemului e blocat la un stadiu mai înainte și prin
urină se elimină UROPORFIRINA și COPROPORFIRINA;
- PORFIRIA CUTANATĂ – blocajul se produce la ultimul stadiu de sinteză a hemului
când, prin urină se elimină PROTOPORFINA.
5) Reglarea metabolismului proteic se realizează pe cale nervoasă și umorală sub influența
glandei tiroidei.

Concluzie: La nivelul intestinului subțire au loc procesele de digestie și absorbție a proteinelor.

Pancreasul are rol fundamental în aceste procese. La bolnavii de pancreatită se observă o prezență
anormală a proteinelor în fecale deoarece digestia și absorbția proteinelor sunt incomplete ți secreția
pancreatică e deficitară.

Lipidele . Metabolismul lipidic

Lipidele sunt compuși electrogeni cu structuri total diferite. Din această categorie face parte:
- trigliceride – intră în compoziția grăsimilor naturale și, din punct de vedere chimic, sunt
esteri ai glicerinei cu acizi grași.
- glicerina este un alcool.
Grăsimile naturale sunt amestecuri de trigliceride mixte. Acestea nu se dizolvă în apă ci sunt solubile
în solvenți organici precum: alcoolul, benzen, cloroformi. Prin hidroliză se reface glicerina și acidul
gras din care provin:
1. Glicerofostafide – sunt esteri al glicerolului în compoziția cărora intră și acidul fosforic (
H 3 PO 4 ). Acestea se clasifică în:

o Lecitine – sunt substanțe care conțin Coline, sunt răspândite în celule, mai ales în
membrana celulară;
 se găsește în creier, glande suprarenale, eritrocite și în gălbenușul de ou;
 în cursul metabolismului, lecitina se transformă în lizolecitină, substanță care
are acțiune hemolizantă
o Cefalinele – sunt substanțe ce conțin calamină și care se găsesc în celule împreună cu
lecitinele;
 Sunt răspândite mai ales în creier, în cursul metabolismului cefalina se
transformă în lizocefalină cu acțiune hemolizantă.

2. Sfingolipide – sunt substanțe care se împart în:

H PO
o SFINGOMIELINE conțin 3 4 și sunt prezente mai ales în țesutul nervos, în tecile
de mielină;
o SFINGOGLICOPIDE sunt substanțe care conțin glucide și care sunt prezente în ficat și
în creier, în materia albă.

3. Steroidele – au la bază sterolul și se împart în:

o Zoosteroli – sunt substanțe din care prezintă importanță colesterolul, care este de
origine animală, insolubilă în apă, solubil în cloroform, incolor. Este prezent în
plasma sanguină în concentrație de 150-200mg/100ml plasmă.
 organismul uman conține 130-150g colesterol, cantități mari fiind în ficat,
creier și glande suprarenale.
 Colesterolul îndeplinește următoarele funcții:
 a) Antitoxic – antihemolitic;
b) Are rol în permeabilitatea celulelor;
c) Are rol în apariția arteriosclerozei prin depunerea pe pereții vaselor
sanguine – plăcile de aterom.
o Fitosterolii – dintre aceștia importanță pentru organism prezintă ERGOSTEROLUL.
 Este substanță de origine vegetală prezentă în cantități mai mari în drojdia de
bere de unde se extrage și vitamina „D” care prezintă importanța în creșterea și
dezvoltarea oaselor, a dinților și care fuzionează absorbția de Ca și eliminarea
fosfatului din rinichi.

4. Carotenoidele sunt substanțe care se sintetizează în regnul vegetal, mai ales în frunze și
rădăcini. Sunt trei feluri de carotenoide:

  - vitamina „A”este ca mai importantă, prezintă importanţă la formarea

ţesutului epitelial şi osos, în procesul de creştere şi în procesul vederii;
  - vitamina „E” are rol în procesele de oxidare din organism;
  - vitamina „F” are rol în metabolism.

Rolul lipidelor în organism

Lipidele au un rol biologic care se manifestă astfel:
1) Rol energetic (foarte important) – 1g de lipide prin oxidare dezvoltă 9,3kcal;
2) Controlează permeabilitatea membranelor permeabile1 ;
3) Constituie comportamente permanente în țesutul nervos;
4) Au rol de apărare împotriva traumelor mecanice prin depunerea unor cantități de
grăsime în jurul organelor numită perirenală;
5) Ajută la păstrarea constantă a temperaturii corpului prin intermediul stratului izolator
de grăsime din țesutul celular subcutanat;
6) Ajută la prelungirea procesului de digestie prin încetinirea secrețiilor stomacale care
conțin HCl.

Metabolismul lipidic
Alimentele conțin lipide care în procesul digestiei sunt degradate de enzime numite LIPAZE
astfel:
o 50% sunt transformate în acizi grași și glicerol;
o 50% sunt transformate în monozaharide.
Un rol important în metabolismul lipidic îl are COLESTEROLUL, acesta poate fi de
proveniență:
o Exogenă – din alimente;
o Endogenă – din metabolism.
Indiferent de proveniență se absoarbe ușor din intestine dacă există vezică biliară și suc
pancreatic. Din intestin colesterolul ajunge în ficat unde au loc următoarele procese:
1) O parte din colesterol este sintetizat în acizi biliari care se elimină prin vezica biliară în
intestin;
2) O altă parte din colesterol se elimină direct prin vezica biliară sub formă liberă;

1
 3) Restul de colesterol este utilizat pentru formarea lipoproteinelor cu ajutorul cărora
colesterolul trece în circulație de unde este extras și utilizat de diferite celule.
Pentru reglarea metabolismului lipidic au rol:
o SNC prin hipotalamus;
o Glandele endocrine (pancreasul endocrin, hipofiza anterioară, tiroida și glandele
sexuale).

Glucide și metabolismul glucidic

Glucidele (zaharuri, zaharide, hidrați de carbon), se împart în MONOZAHARIDE glucide care

nu hidrolizează), POLIZAHARIDE (glucide care hidrolizează) și DIZAHARIDE (glucide care
hidrolizează).
1) MONOZAHARIDE (glucide care nu hidrolizează):
Fructoza are aceeași formulă ca și glucoza dar diferă prin structură.
Glucoza se găsește în fructele dulci, în unele legume, mierea de albine și în sânge. Este o substanță
solidă, cristalizată, incoloră, solubilă în apă și alcool.
Fructoza se găsește în fructele dulci, este o substanță solidă, cristalizată și incoloră, solubilă în apă și
alcool și este de 75 de ori mai dulce ca glucoza. Stă la baza preparării produselor dulci folosite de
diabetici.
DIZAHARIDE (glucide care hidrolizează) se transformă în monozaharidele componente. Din acestea
ZAHAROZA este cea mai importantă (zahărul) și este format din - glucoză și - glucoză. Zaharoza
se extrage din trestia de zahăr și din sfecla de zahăr. Este o substanță solidă, cristalină, de culoare albă,
cu un gust dulce și solubilă în apă și alcool.
POLIZAHARIDE (glucide care hidrolizează). Din acestea rezultă monozaharidele componente:
amidonul și celuloza, ambii sunt compuși macromoleculari.
1) Amidonul se extrage din cartofi, orez, grâu, porumb. Substanța albă este amorfă dezordonată
insolubilă în apă rece, solubilă în apă caldă. Ea stă la baza alimentației prin produsele de
panificație și se folosește în industria textilă ca apret.
2) Celuloza se extrage din bumbac, specii de arbori, paie și stuf. Substanța albă solidă este
solubilă într-un singur reactiv numit SCHWEZTER.
Metabolismul glucidic
În metabolismul glucidic are loc următoarele etape:
1. Aparatul de glucide – glucidele din alimentație provin mai ales din regnul vegetal. În
procesul de fotosinteză glucidele sunt sintetizate în plante verzi din CO 2 și H 2 O în prezența de
clorofilă și energie solară.
I. FOTOFOSFORILAREA este un proces în care se formează ATP-ul din ADP sub acțiunea energiei
solare.

II. FOTOSINTEZA APEI – din H și O2 , sub acțiunea luminii

2 H 2 +O2 2H 2O
Fanta delumină

III. ADIȚIONAREA CO 2 de către H și transformarea în hidrocarbonați (stau la baza formării

glucidelor).

• Glucidele formate sunt factori de nutriție cu rol energetic mai ales prin furnizarea energiei
necesare contracției musculare.

• 1g de glucide furnizează 4kcal iar surplusul de glucide se depozitează sub formă de glucogen
în ficat și mușchi.

• Alimentele bogate în glucide sunt: lapte, ficat, organe interne, sânge, miere de albine.
Pentru un adult cantitatea zilnică necesară de glucide este de 4-6g/24h/kg corporal, ceea ce
reprezintă 50-60% din totalul rației alimentare. 1/3 din cantitatea zilnică necesară de glucide trebuie
aduse sub formă concentrată iar 2/3 sub formă de cereale și legume. Dacă cantitatea de glucide este
insuficientă, organismul procură cantitatea necesară prin procesul de GLUCONEOGENEZĂ.
În unele stări patogene cantitatea de glucide trebuie micșorată. În stări febrile și în unele boli
precum hepatita, nefrita cronică, rația de glucide trebuie crescută.

2. Digestia glucidelor – are loc prin transformarea alimentelor la nivelul tubului digestiv
pentru a putea fi absorbite, ca apoi, prin intermediul sângelui, să ajungă la nivelul țesuturilor și
celulelor.
Digestia începe prin masticația din care rezultă bolul alimentar care ajunge în stomac. În
stomac polizaharidele din alimente sunt transformate în zaharuri simple. Tot aici HCl transformă
polizaharidele din alimente în glucide care sunt preluate de sucul pancreatic și transportat până la
maltoză.

3. Absorbția glucidelor – are loc la nivelul intestinului subțire

 4. Repartizarea glucidelor. Glucidele reprezintă materialul carburant necesar proceselor
metabolice din organism, din acest motiv concentrația glucozei în sânge, numită GLICEMIE, trebuie
menținută la un nivel constant. Pentru un organism cu o greutate de 70kg cantitatea necesară de
glucoză este de 350g, din care :
- 4,5% se găsește în sânge și lichidele biologice sub forma de glucoză,
- 58% este depozitată sub formă de glicogen în mușchi și
- 37,5% este depozitată sub formă de glicogen în ficat.
Menținerea glicemiei la nivelul constant de 70-120mg glucoză/ml. sânge se face prin două
mecanisme:
a) Mecanismul HIPOGLIGEMIANT care acționează atunci când glicemia trece de 120mg./ml.
sânge;
b) Mecanismul HIPERGLICEMIANT car acționează atunci când glicemia scade sub 70mg.
Glucoză/100ml. sânge.

Hiperglicemia se produce în anumite stări:

- Patologic;
- în urma oboselii;
- Efort fizic intens;
- Emoții;
- Expunere la frig;
- Ingerarea unor medicamente cu efect asupra sistemului nervos vegetativ (histamina,
morfina);
- Medicamente cu conținut mare de arsen.
Toate acesta produc stări de tranziție ale hiperglicemiei care pot reveni la starea inițială după
încetarea acțiunii a factorilor enumerați.
Foarte periculoasă este starea patologică numită DIABET ZAHARAT care constă în creșterea
excesivă a glicemiei, stare care dacă nu este tratată corespunzător produce comă diabetică
(hiperglicemică) și apoi moartea. Diabetul zaharat poate fi de tip II, stare care se tratează
medicamentos și tip I, stare care se tratează cu insulină pe cale injectabilă.

Metabolismul mineral
Corpul uman contine:
- suficient potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie
- destul zahar pentru a umple un borcan
- destula grasime pentru a face 7 bucati de sapun
- suficient fier pentru a face un cui
- destul sulf pentru a deparazita un caine
Exista elemente chimice care functioneaza ca electroliti in organism: K, Cl, Mg, Ca, Na. Ionii lor
strabat membrana celulara prin osmoza si difuziune si se gasesc in mediul intra si extracelular.
Osmoza- circulatia de la diluat la concentrat
Difuziune – circulatia de la concentrat la diluat

Metabolismul Na
Natremia – normal 3g/zi
Cca. 30% din Na prezent in corp este depozitat in oase, restul fiind distribuit in lichidele
organismului.
Na – are rol in :
• metabolismul apei (ionul de sodiu retine apa),
• in echilibrul osmotic si acido-bazic si de aceea se gaseste in lacrimi, sange etc
• mareste excitabilitatea neuromusculara si tonusul muscular.
• se elimina din organism prin transpiratie si urina
Tulburari de metabolism:
• hiponatremia – in caz de efort fizic intesns mai ales pe timp de caldura, se manifesta prin
incapacitate de concentrare, greata, crampe musculare, insomnie, pierderea cunostintei,
deshidratare.
• hipernatremia – apare in hiperhidratare perfuzabila sau alimentatie abuziva. Influenteaza
tensiunea si are rol anticoagulant
Metabolismul K
Capacitatea muschilor de a se contracta este legata de nivelul potasiului din corp
Nivelul K afecteaza capacitatea organismului de a regla tensiunea arteriala.
Hipocalemia
– riscul unei tensiuni arteriale crescute si a lipsei de energie
- influenteaza miocardul, produce leziuni hepatice si renale
- tulburari de deglutitie, dispnee, diaree, varsaturi
Hipercalemia
- foarte grava si foarte rara
- apare in cazul arsurilor grave si in cazul transfuziilor de sange conservat
Metabolismul Mg
Magneziemia normala – 36- 40 mg/zi
Are rol:
- in producerea contractiei musculare
- catalizeaza reactiile biochimice
- participa la sinteza proteinelor
- ajuta la transmiterea impulsului nervos
Hipomagneziemia :
- varsaturi, diaree, tremor, tetanie, convulsii
Hipermagneziemia:
- somnolenta, depresia respiratiei si a reflexelor, paralizia muschilor respiratori.
Metabolismul Cl
Are rol in formarea acidului clorhidric din sucul gastric
este strans legat de metabolismul sodiului si potasiului
Hipocloremia:
- slabire musculara, iar la copii tulburari de crestere

METABOLISMUL BAZAL

Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse intr-o ora, in conditii de repaus al organismului,
raportata la un metru patrat din suprafata corpului.
• corespunde consumului energetic necesar pentru ca organismul să mențină unele
activități fiziologice de bază precum: ritmul cardiac. Respirația, funcțiile renale,
echilibrul ,osmotic, activitatea cerebrală, temperatura corpului.

• în stare de echilibru termic și de repaus, consumul de energie depinde de activitățile

somatice ale omului și are valoare de 1 Kcal/Kgc/h.
Functiile metabolismului:
- obtinerea energiei chimice din molecule combustibil
- conversia substantelor nutritive exogene si ansamblarea lor in proteine, acizi nucleici, lipide si alte
componente celulare.
- formarea si degradarea biomoleculelor
Metabolismul are doua sensuri:
Catabolismul- reprezentat de degradarea constituientilor celulari la compusi simpli rezultand
energie(reactie exoterma)
Anabolismul – reprezentat de edificarea si refacerea constituientilor celulari din compusi simpli,
consumand energie (reactii endoterme)
Metabolismul determina ereditatea, variabilitatea, excitabilitatea, miscarea.
Valoarea metabolismului bazic se calculează prin diferența dintre consumul energetic total și
consumul energetic muscular, astfel pentru o valoare reală trebuie să se țină cont de consumul
energetic din termogeneză și consumul energetic prin termaliză.
Consumul energetic de termogeneză este consumul de energie impus organismului de
necesitatea păstrării temperaturii proprii. Consumul energetic prin termoliză este consumul impus de
temperatura prea mare sau prea mică în are se află organismul pentru a fi a dusă la temperatura
proprie.
Consumul energetic depinde și de activitatea musculară depusă având în vedere faptul că în
timpul efortului numai o parte din energie se transformă în lucru mecanic. Pentru activitatea musculară
foarte intensă consumul energetic este de 10 kcal/min. Pentru activitatea musculară medie consumul
energetic este cuprins între 5-7,4kcal/min. Pentru activitatea musculară ușoară consumul energetic este
cuprins între 2,5-5kcal/min. Pentru activitatea musculară sedentară consumul energetic este mai mic
de 2,5 kcal/min.
Concluzie: Organismul viu se află permanent sub influența temperaturii care trebuie să se
mențină constantă între limitele funcționale admise de temperaturi reci și calde intervine blocajul.
Ex: o temperatură a corpului mai mare de 42-43⁰ produce o denaturare ireversibilă a proteinelor
ceea ce poate conduce la moarte.
Proprietatea organismului de a menține în limite normale temperatura corpului se numește
HOMEOSTAZIE și se realizează prin intermediul sistemului coordonator endocrin.

METABOLISMUL ENERGETIC
Nevoile energetice ale organismului sunt determinate de următorii factori:
a) biosinteza constituenților specifici ai organismului;
b) menținerea temperaturii corpului;
c) efectuarea de activități musculare.
Pentru a răspunde acestor cerințe organismul consumă energie mai multă în perioada de
creștere și mai puțină spre bătrânețe. Energia este folosită pentru a îndeplini o serie de activități
fiziologice. Ex: respirație, circulație sangvină, contracțiile musculare și intestinale, menținerea
tonusului muscular și pentru a păstra temperatura corpului constantă.
Principiul de bază al metabolismului energetic este: necesarul energetic al organismului
aflat în stare de întreținere este egal cu consumul energetic.
Starea de întreținere este atunci când procesele anabolice sunt echilibrate de procesele
catabolice.
Consumul de energie pentru un organism se determină prin următoarele concluzii:
a) energia consumată de organism este echivalentă cu valoarea energetică a hranei consumate;
b) în cazul organismului aflat în repaus aproape toată energia procurată prin hrană se consumă
sub formă de căldură eliberată în mediul exterior;
c) energia consumată este direct proporțională cu consumul de O2 , astfel pentru 1l de O2
consumat se consumă 4,83Kcal.
Cele trei concluzii demonstrează faptul că pentru fiecare individ consumul de energie depinde
de trei factori:
I. Ritmul metabolismului bazal;
II. Efectele termo-energetice;
III. Nivelul activității fizice depuse, în special cea musculară.