CURS 5

BIOCHIMIE
Homeostazia umana este un termen derivat din grecescul
homeo sau „la fel” si stasis sau „stabil”, semnificind a ramane
stabil sau a ramane la fel.

Ficatul, rinichii si creierul (hipotalamusul, sistemul nervos

autonom si sistemul endocrin) ajuta la mentinerea homeostaziei.
Ficatul este responsabil de metabolizarea substantelor toxice si
de mentinerea metabolismului carbohidrat.
Rinichii sunt responsabili de reglarea nivelelor de apa din
singe, reabsorbtia substantelor in singe, mentinerea nivelelor de
sare si ionice in singe, reglarea pH-ului sangvin si de excretia
ureei si a altor deseuri.
Toate mecanismele de control homeostazic au cel putin trei
componente interdependente pentru a fi reglate.
 Receptorul este componenta sensibila care monitorizeaza si
raspunde la modificarile din mediu.
 Cand receptorul simte un stimul, trimite informatia la un
centru de control, componenta care stabileste mentinerea
variabilei.
 Centrul de control determina un raspuns adecvat fata de
stimul. In majoritatea mecanismelor homeostazice, centrul de
control este creierul.
 Acesta trimite apoi semnale unui efector, care poate fi musculatura,
organele sau alte structuri care primesc semnale de la creier. Dupa
primirea semnalului, se produce o schimbare pentru a corecta
deviatia fie prin multiplicare prin feedback pozitiv, fie prin diminuare
sau prin feedback negativ.
Exemple:
 Un exemplu de feedback in biologia umana este lactatia. Pe masura
ce copilul suge mamelonul exista un raspuns nervos in maduva
spinala si pana in hipotalamus din creier, care stimuleaza glanda
pituitara sa produca si mai multa prolactina pentru a produce mai
mult lapte.
 Feedback-ul negativ : frecventa cardiaca va scadea pe masura ce
vasele de singe vor creste in diametru (vasodilatatia). Aceasta
schimbare va determina scaderea presiunii singelui la valorile
normale. Invers se va intimpla cind presiunea singelui va scadea si va
determina vasoconstrictie.
 EXEMPLE DE MECANISME
HOMEOSTAZICE IN CORPUL UMAN

Termoreglarea umana:

Oamenii sunt fiinte cu singele cald, care mentin o temperatura aproape

constanta. Termoreglarea este un aspect important al homeostaziei
umane. Caldura este produsa mai ales de catre ficat si contractiile
musculare. Oamenii sunt capabili sa se adapteze la o mare diversitate
de climate, incluzind pe cel calduros umed si calduros uscat.
Temperaturile ridicate aduc un stres sever pentru corpul uman,
expunindu-l la riscuri mari de leziuni sau chiar deces. Pentru a face
fata acestor climate drastice, oamenii au dezvoltat moduri culturale si
psihologice de adaptare. Temperatura poate intra intr-un ciclu de
feedback pozitiv cand ajunge la extreme de 45 de grade Celsius, punct
in care proteinele celulare se denatureaza ducand la modificari chimice
si fizice, la oprirea metabolismului si in final decesul.
Metabolismul uman al fierului:
 Fierul este un element esential pentru oameni. Controlul
acestei substante necesare dar eventual toxice este o
parte importanta a sanatatii umane. Hematologii sunt in
mod special interesati de metabolsimul fierului deoarece
acesta este esential celulelor rosii sangvine. De fapt
marea cantitate de fier din corp este stocata in
hemoglobina acestora, iar un deficit de fier este cauza
cea mai comuna a anemiei.
Echilibrul energetic:
Aport de energie = caldura interna produsa + lucrul mecanic
extern + energia depozitata
Cand se calculeaza echilibrul energetic in corp, energia este
masurata in calorii, iar definitia unei calorii impartindu-se in
doua clase.
Caloria mica sau gram caloria (cal), aproximeaza energia
necesara pentru a creste temperatura unui gram de apa cu 1
grad Celsius. Aceasta este de aproape 4,2 jouli, si caloria
mare, caloria kg, caloria alimentara (Cal), care aproximeaza
energia necesara pentru a creste temperatura unui Kg de apa
cu 1 grad Celsius. Aceasta este de 1.000 calorii mici sau
aproape 4,2 kj.
 Homeostazia zaharului in singe:
 Glucoza sangvina este reglata de doi hormoni, insulina si
glucagonul, ambii eliberati de catre pancreas. Cand nivelul
zaharului in singe este prea mare, se elibereaza insulina din
pancreas, invers cind glicemia este prea mica, se elibereaza
glucagon, care promoveaza eliberarea de glicogen,
transformat inapoi in glucoza. Astfel sunt crescute nivelele
glicemice. Daca pancreasul este incapabil dintr-un anumit
motiv, de a produce indeajuns din cei doi hormoni, apare
diabetul.
 Osmoreglarea:
 Este reglarea activa a presiunii osmotice a fluidelor corpului
pentru a mentine homeostazia continutului de apa a corpului,
adica mentinerea lichidelor corpului de la a deveni prea diluate
sau prea concentrate. Presiunea osmotica este o masuratoare a
tendintei apei de a se muta dintr-o solutie in alta prin osmoza.
Cu cit presiunea osmotica este mai mare intr-o solutie cu atit
apa vrea sa treaca in cealalta solutie. Rinichii sunt folositi
pentru a inlatura ionii in exces din singe, afectind astfel
presiunea osmotica. Acestia sunt apoi excretati sub forma de
urina.
 Homeostazia calciului:
 Cind calciul sangvin devine prea scazut, receptorii
specifici din glandele paratiroide devin activati, ducand
la eliberarea parathormonului care actioneaza prin
cresterea calciului din sange prin eliberarea din oase
(crescind activitatea celulelor care degradeaza osul
denumite osteoclaste). Acest hormon duce si la
reabsorbtia calciului din urina si intestine. Calcitonina,
eliberata de celulele C din glanda tiroida, actioneaza
invers scazand nivelele de calciu din singe si ducind la
fixarea crescuta a calciului in oase.
 Hemostaza:
 Hemostaza este procesul prin care sunt controlate coagularea si
fluiditatea singelui. Acumularea de trombocite duce la
coagularea sangelui ca raspuns la o intrerupere a continuitatii
peretelui vaselor de singe. Fata de majoritatea mecanismelor de
control din corpul uman, hemostaza foloseste feedback pozitiv,
cu cit coagularea creste cu atit apar situsuri de coagulare
necontrolata si in alte vase de singe.
 Somnul:
 Somnolenta depinde de o balanta intre calitatea somnului
homeostazic, nevoia de somn ca functie a duratei perioadei de
veghe si ritmul circadian care determina momentul ideal al unui
episod de somn structurat corect si regenerativ.
CUNOAŞTEREA VALORILOR DE REFERINŢĂ PENTRU TESTELE
DE LABORATOR:
ECHILIBRUL HIDRO-ELECTROLITIC SI ACIDO-BAZIC, SÂNGE,
URINĂ, LICHID CEFALORAHIDIAN (LCR)

Sectoarele si compartimentele lichidiene ale organismului:

Apa totala = aprox. 60%G (greutatea corporala) = aprox. 42l.
 Barbati: 50-70%G
 Femei: 45-65%G

Apa totala este repartizata in 2 sectoare:

 Intracelular – 55-60% din apa totala
 Extracelular – 30-45% din apa totala

- interstitial – 16% din greutatea corporala (75% din lichidul extracelular)

- intravascular – 4% din greutatea corporala (25% din lichidul extracelular)
- conjunctiv – 15%
- transcelular – seroase, secretii – 2,5%
Aportul de apa:
Setea = stimulul principal:
· Cresterea osmolaritatii efective}
· Scaderea volumului extracelular}
· Scaderea tensiunii arteriale}
Excretia de apa:
Hipovolemia: Starea in care pierderea de apa si sare depaseste aportul,
ducand la contractia volumului lichidului extracelular. Pierderile de
sodiu pot fi renale sau extrarenale.
Pierderi renale de apa si sodiu:
· Diureticele – inhiba reabsorbtia Na+ de-alungul nefronului.
· Diabet insipid (central sau nefrogen)
· Filtrarea crescuta a unor solvati care nu se reabsorb in totalitate ca
glucoza si ureea – astfel impiedica reabsorbtia tubulara de Na+ si apa
= diureza osmotica:
- Diabet zaharat,
- Diete hiperproteice,
- Perfuzia cu manitol (tubul renal este impermeabil pentru
manitol)
Boli tubulare sau interstitiale:
- Necroza tubulara acuta – faza diuretica.
- Dupa obstructia bilaterala a tractului urinar.
- Insuficienta renala cronica.
NOTIUNI GENERALE DESPRE PH-UL UNEI
SOLUTII
 Deoarece ionii de H+ dintr-o solutie au o concentratie foarte
mica, de exemplu concentratia H+ din sange este de 0.00004
mEq/L, Sorensen a propus ca reactia unei substante sa fie
exprimata in scala logaritmica, folosind unitatile de pH
(puterea ionilor de hidrogen).
  
 Valori normale:
 - sange arterial - 7,40 (valorile sunt determinate in plasma);
 - sange venos - 7,35 (mai mult CO2 si cataboliti)
 - limite extreme ale pH-ului sanguin 6,8 – 8.
 - intracelular: 6 - 7,4 (6,9 in muschi).
Variatii fiziologice - in functie de:
 varsta: - de obicei la nou nascuti si copii este mai alcalin
(7,42) - favorizeaza procesele anabolice, deci cresterea;
- la varstnici – este mai acid deoarece predomina procesele
catabolice, dar si prin inrautatirea conditiilor de hematoza
pulmonara si de schimb tisular; acidoza de varsta se adauga la
acidoza din somn, determinand decese in primele ore ale
diminetii, cand organismul este pus in cele mai dificile
conditii metabolice.
 fazele digestiei: - in timpul digestiei gastrice, pH-ul sanguin
este mai alcalin, datorita eliminarii H+ sub forma de HCl
- digestia intestinala – pH-ul sanguin este usor
acid, deoarece se foloseste HCO-3 pentru generarea sucului
intestinal.
 ritmul nictemeral: noaptea si dimineata, pH-ul este mai acid,
datorita acumularii nocturne de CO2, ca urmare a
hipoventilatiei, prin scaderea excitabilitatii centrilor nervosi in
somn;
 altitudine: pH mai alcalin=alcaloza fiziologica de altitudine.
Datorita scaderii pO2 se produce hiperventilatie si eliminare
de CO2, avand drept consecinta un pH alcalin.
ROLUL APARATULUI RESPIRATOR IN
MENTINEREA ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC
Ventilatia contribuie esential la mentinerea pH-ului sanguin, ea
adaptandu-se permanent la variatiile pCO2.
 - Agresiunea acida (cresterea pCO2) va determina prin
sistemele tampon o productie crescuta de acid carbonic, care
disociaza rapid in H2O si CO2. Cresterea presiunii CO2 va
determina hiperventilatie prin stimularea centrilor respiratori,
care va realiza corectia (neutralizarea) pH-ului intr-un timp de
1-15 min.
 - Agresiunea alcalina → bicarbonatul sanguin va creste,
centrul respirator va fi mai putin excitat→ scade frecventa si
amplitudinea miscarilor respiratorii → se retine CO2, care va
genera H2CO3 si va tampona excesul de baze.
MENTINEREA ECHILIBRULUI ACIDO-
BAZIC:
 Rinichiul are un rol fundamental in reglarea concentratiei
ionilor de H pentru ca realizeaza eliminarea H+ in exces prin
secretie activa a H+ la nivelul celulelor tubulare, in acelasi
timp recuperand si refacand bicarbonatul. Corectia este lenta
(in 1- 3 zile), dar completa.
 Secretia activa a H+ in celulele tubulare se pare ca are loc prin
2 mecanisme :
 - hidratarea CO2
 - mecanism redox
 Neutralizarea si eliminarea ionilor de H la nivel renal se face
prin interventia sistemelor tampon urinare, rinichiul avand 3
ST: bicarbonat, fosfat si sistemul ionilor de amoniu.
 ROLUL FICATULUI IN MENTINEREA
ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC:
 1. Neutralizeaza produsii de absorbtie intestinala cu
reactie acida veniti pe calea venei porte .
 2. Transforma AA in glucoza prin gluconeogeneza.

 3. Resintetizeaza glicogenul din acidul lactic.

 4. Transforma acidul aceto-acetic si beta hidroxibutiric in

acetona.
 5. Dezamineaza AA si face sinteza de uree.
Rolul tubului digestiv in mentinerea echilibrului acido-
bazic:
 1. Alcalinizeaza mediul intern prin prin utilizarea H+ in
sinteza HCl
 2. Acidifica mediul iintern prin producti de bicarbonat de
catre pancreas
 3. Elimina prin fecale substante de catabolism proteic.

Rolul tegumentelor in mentinerea echilibrului acido-bazic:

 Participa la eliminarea acidului lactic in cursul efortului fizic
prin secretie sudorala
DIAGNOSTICUL CLINIC BIOCHIMIC DE
LABORATOR
 Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite
limite normale. Cresterea acestor valori sau scaderea lor
sub limitele normalului sunt considerate anormale sau
patologice. Sunt frecvent intalnite situatiile, exceptand
boala in sine, care pot modifica valorile normale ale
analizelor.
Diagnosticul clinic de laborator include mai multe direcţii :
 Biochimie clinică,

 hematologie clinică,

 citologie,

 imunologie,

 microbiologie,

 micologie,

 parazitologie,

 toxicologie clinică.
ETAPELE INVESTIGATIILOR DE
LABORATOR

 Preanalitica – 57 %
 Analitica – 15%

 Postanalitica – 18%
ETAPA PREANALITICĂ
Etapa preanalitică include:
 Selectarea şi solicitarea investigaţiei de laborator;

 Alegerea termenilor optimali pentru efectuarea

investigaţiei;
 Pregătirea pacientului pentru recoltarea probei biologice;

 Recoltarea adecvată a probei biologice;

 Prelucrarea primară a probei, transportul şi păstrarea ei.

ETAPA ANALITICĂ

constă în:
 Prelucrarea preliminară specială a probei biologice;

 Efectuarea testului de laborator;

 Controlul calităţii investigaţiilor

ETAPA POSTANALITICĂ
include:
 Primirea rezultatelor investigaţiei de către medicul-
clinician;
 Interpretarea rezultatelor obţinute;

 Luarea deciziei referitor la necesitatea testărilor

suplimentare;
 Prescrierea tratamentului
REGULI IMPORTANTE ÎN ALEGEREA TERMENILOR
OPTIMALI PENTRU EFECTUAREA INVESTIGAŢIEI DE
LABORATOR :
 Recoltarea probelor biologice se efectuează de obicei între
orele 7 şi 9 dimineaţa.
 Recoltarea probelor se efectuează după 8-12 ore de

inaniţie (în stare bazală).

 Recoltarea probelor se efectuează înainte de procedurile

diagnostice şi terapeutice, capabile să influenţeze rezultatele

testelor.
 În cazul administrării medicamentelor este necesar de a lua

în consideraţie posibilele efecte ale preparatului asupra

parametrului testat şi de a alege perioada de timp când
aceste efecte sunt minime.
 Obligatoriu se indică timpul exact de recoltare a probei în

documentele corespunzătoare.
La alegerea termenilor optimali pentru efectuarea investigaţiei de laborator este
necesar de a se lua în consideraţie că conţinutul diferitor compuşi în sânge variază
în functie de:
•ritmul circadian (diurn, sezonier)
• fazele ciclului menstrual (la femei)
Parametrii sanguini a căror nivel variază esenţial în functie de fazele ciclului
menstrual:
 Hormonul foliculostimulant, aldosterona - cresc înainte de ovulaţie
 Colesterolul – scade la ovulatie.
 Fosfatii si fierul – scad la menstruatie.

Factorii, ce influenţează asupra rezultatelor investigaţiilor de laborator sunt:

 alimentatia (Ex. produsele bogate in lipide cresc : K +, trigliceride, fosfataza
alcalina),
 efort fizic (Ex. creste : lactatul, glucoza, acizii grasi liberi, transaminazele),
 fumat (ex. cresc acizii grasi liberi si lipoproteinele (LDL)),
 medicamente (Ex. fenobarbitalul scade bilirubina, contraceptivele cresc nivelul de
calciu).
RECOLTAREA MATERIALULUI BIOLOGIC
PRIMAR PENTRU INVESTIGARE
 În calitate de material biologic pentru investigaţiile clinice de laborator cel
mai frecvent este utilizat sângele
 Recoltarea sângelui se efectuează prin:
 Punctie venoasa
 Recoltarea sangelui capilar (din deget)
 Sângele venos constituie materialul biologic preferenţial pentru
investigaţiile biochimice, hormonale, serologice, imunologice, precum şi
pentru investigaţiile hematologice.
Recoltarea sângelui venos se efectuează cu ajutorul unor sisteme speciale cu
vacuum, care:
 exclud complet contactul cu materialul biologic şi asigură securitatea atât a
pacientului, cât şi a personalului medical,
 exclud contactul sângelui cu mediul extern,
 preîntâmpină destrucţia celulelor sanguine,
 asigură un raport optim sânge/stabilizator,
 1.ac special bidirectionat cu o supapa
 2. holder vacutainer

 3. eprubeta sterile cu continut dozat de vacuum

INFLUENŢA DURATEI DE APLICARE A GAROULUI
LA VENOPUNCŢIE ASUPRA REZULTATELOR
TESTELOR DE LABORATOR:
SUCCESIUNEA RECOLTARII PE
DIFERITE TIPURI DE EPRUBETE
Eprubeta Material Investigatii Culoarea
biologic
Eprubetă fără aditivi, cu Ser biochimice, Rosie
aditivi sau cu activatori ai serologice
coagulării

Eprubetă cu citrat de Na Plasma coagulograma Albastra

Eprubetă cu Sânge integru imunologice, Verde

heparină sau heparină /plasma electroliţi, EAB

Eprubetă cu EDTA Sânge integru Hematologice, Violet

/plasma PCR

Eprubetă cu inhibitor al Plasma glucoza, lactat Gri

glicolizei
DURATA ŞI CONDIŢIILE DE PĂSTRARE A
SÂNGELUI RECOLTAT:

 Se permite doar un singur ciclu de congelare-decongelare a

serului
 Se interzice congelarea sângelui integru

 Materialul biologic se păstrează cu atât mai bine cu cât este

mai joasă temperatura de păstrare
Cele mai frecvente cauze ale alterării materialului
biologic după recoltare:

 Hemoliza
 Metabolismul celulelor sanguine
 Reacţiile chimice din ser/plasmă
 Acţiunea microorganismelor
 Evaporarea apei/sublimarea
 Procese osmotice
 Acţiunea luminii
 Difuzia gazelor
LICHIDUL CEFALORAHIDIAN

 Lichidul cefalorahidian (LCR) (rar, lichid cerebrospinal)

este un lichid clar și transparent care umple sistemul
ventricular cerebral, canalul ependimar, spațiile
subarahnoidiene cerebrale și medulare.
 Compoziția LCR este: 99% apă, 115 mEq/L NaCl, 0,5 g/L
glucoză și 0,4 g/L proteine (albumine, etc).
 Compoziția sa reflectă starea fiziopatologică
a creierului (inflamație, infecție, etc).
 Lichidul cefalorahidian, obţinut prin puncţie lombară, este
adesea cea mai bună probă pentru a testa prezenţa afecţiunilor
sistemului nervos central (SNC), deoarece LCR înconjoară
creierul şi măduva spinării. Modificările apărute în compoziţia
LCR, datorate unor boli ale SNC
VEZI TABEL VALORI
NORMALE ANALIZE DE
LABORATOR DIN CURS 5
(format word)
De retinut valorile din tabel scrise cu culoare
rosie!!!!!!!