FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Sistemul digestiv

  Tractul gastro-intestinal asigurã aportul continuu de apã, electroliţi şi substanţe nutritive necesare
organismului. în vederea realizãrii acestor funcţii, este necesarã:
1. deplasarea alimentelor prin tractul alimentar;
2. secreţia sucurilor digestive şi digestia alimentelor;
3. absorbţia produşilor de digestie, a apei şi a electroliţilor;
4. circulaţia sângelui prin segmentele tubului digestiv în vederea transportului substanţelor absorbite;
5. controlul acestor funcţii prin intermediul sistemului nervos şi endocrin.
Majoritatea substanþelor întâlnite în alimente au o structurã chimicã complexã, diferitã de cea a
constituienţilor organismului şi nu pot fi preluate ca atare din naturã. Ele suferã, în prealabil, transformãri
mecanice, fizice şi chimice. Totalitatea acestora reprezintă digestia alimentelor. Prin digestie, principiile
alimentare sunt descompuse în molecule simple, fãrã specificitate biologicã, iar acestea pot fi absorbite la
nivelul mucoasei intestinale
În tubul digestiv existã enzime specifice pentru fiecare tip de substanţã organicã Astfel, proteinele
suferã acþiunea enzimelor proteolitice (proteaze), care le desfac pânã la aminoacizi. Glucidele cu moleculã
mare sunt scindate de cãtre enzimele amilolitice (glicolitice) pânã la stadiul de glucide simple. Lipidele sunt
hidrolizate de cãtre enzimele lipolitice (lipaze).
APORTUL ALIMENTAR
Aportul alimentar si hidric sint reglementate de centrii hipotalamici, prin senzatia de foame si satietate si
respectiv de sete.

1
FOAMEA SI SATIETATEA
Energia necesara pentru activitatea organismului este furnizata de metabolizarea glucidelor, proteinelor
si lipidelor introduse in tractul digestiv prin alimentatie, odata cu substantele « functionale »( vitamine, saruri
minerale si oligoelemente si anumiti constituenti din proteine si lipide).
Aportul alimentar este reglementat de compozitia plasmei sanguine,de concentratia plasmatica a
substanmtelor nutritive. Componenti ai singelui au efect direct pe centrii foamei si satietatii si pot actiona si
reflex, prin intermediul unor chemoreceptori periferici, mai putin cunoscuti.
Printre factorii umorali, un rol principal il are glicemia. Hiperglicemia este insotita de inhibarea
reactivitatii alimentare, hipoglicemia, de stimularea ei. Un semn al foamei este si scaderea concentratiei de
aminoacizi plasmatici. Aceasta are loc prin carente alimentare, malabsortie sau printr-un proces crescut de
sinteza proteica, ca in timpul cresterii.
Acumularea depozitelor de lipide este insotita de eliberarea unor metaboliti, in special de acizii grasi
liberi(AGI), care inhiba aportul alimentar excesiv si depunerea de lipide.
Afectarea centrului alimentar poate fi cauza unei stari de obezitate sau emaciere. Obezitatea
hipotalamica nu are insa decit rareori un corespondent clinic. O obezitate endocrina mai cunoscuta este
sindromul adiposogenital( sindrom Frohlich), produs prin leziuni hipotalamice care scad secretia de hormoni
gonadotropi si afecteaza concomitent si centrii alimentari.
La polul opus a obezitatii se plaseaza casexia, ce poate fi produsa experimental prin lezarea centrului foamei.
SETEA
Setea este senzatia produsa de deshidratare. Impreuna cu secretia de HDA, de aldosteron si de factorii
natriuretici atriali asigura echilibrul hidrosalin. Atit setea cit si secretia de HTA sint stimulate de osmoreceptorii
hipotalamici. Setea si apetitul de sare sint sincron stimulate sau inhibate de formatiuni periventriculare, ca
organul subfornical si subcomisural. Ang II stimuleaza concomitent si secretia hipotalamica de vasopresina din
nucleul supraoptic si paraventricular, fiind astfel realizata, alaturi de o ingestie crescuta de apa si o hipodiureza,
efecte de hidratare convergente.
Setea si, consecutiv, aportul hidric creste prin lezarea nucleului supraoptic, datorita hiperdiurezei
produse de secretia deficitara de ADH si de cresterea consecutiva a presiunii osmotice. Pe plan clinic secretia
deficitara de ADH se manifesta ca diabet insipid.

DIGESTIA IN CAVITATEA BUCALA

SECRETIA SALIVARA Alimentele sunt trasformate in bol alimentar prin masticatie si salivatie. Saliva
contine amilaza salivara( ptialina), care desface amidonul in maltoza intervenind astfel intr-un prim proces de
digestie chimica. Saliva are si alte roluri digestive, ca de pregatire a bolului, de a ajuta deglutitia prin actiunea ei
lubrefianta.
Structura glandelor salivare.
Saliva este secretata de trei perechi de glande mari parotide, submaxilare( submandibulare) si
sublinguale ce-si varsa produsul in cavitatea bucala prin canalul Stenon, Wharton si, respectiv, prin canalele
multipl Rivinus ca si, in cantitate mica, de celulele disperate in mucoasa orala, mai abudente in zona palatina si
labiala.
O glanda salivara este formata din acini glandulari si din ducte : intercalat, striat( secretator) si excretor.
Acinul glandular este format din celulele acinare, in forma de piramida, cu polul aplical orientat spre lumenul
acinmar. Celulele acinare sint de doua feluri : seroase si mucoase.
Glandele parotide contin exclusiv celulele seroase. Cele submandibulare contin celule mucoase si
seroase, care se pot afla in acini separati sau in acelasi acin.
Reflexul salivar
Secretia salivei este stimulata pe cale reflexa. Ea poate fi influentata de factori umorali, in special de
hormonii ce intervin in echilibrarea hidro- electrolitica, ce au insa o actiune corectoare. Reflexul salivar, ca
oricare alt reflex, este format din cimp receptor, cai aferente, centri nervosi, cai eferente si organ efector.
Cimpul receptor este format din mugurii gustativi din cavitatea bucala si faringiana a caror stimulare
confera alimentelor gust, din mecano-receptorii stimulati prin masticatie, din receptorii nespecifici mecanici, de
contact si presiune, ca si din receptorii de temperatura si durere. Saliva poate fi stimulata de receptori situati in

2
alte zone ale tractului digestiv, ca si receptori aparent fara legatura cu procesele digestive, in special cei de
durere.
Formarea salivei
Saliva se formeaza prin secretie acinara si absortie si secretie tubulara, procese intrucitva asemanatoare
cu cele de la nivelul nefronului in formarea urinei. Raportata la gram de tesut glandular, cantitatea de secretie
salivara este cea mai mare din toate secretiile digestive. Saliva se formeaza activ si pasiv, cu participarea
acinilor si portiunii tubulare striate.
Acinii glandulari elimina o saliva primara ce rezulta dintr-un transfer plasmatic prin membrana bazala
si laterala si eliminare de saliva prin polul apical. Saliva primara este izotona.
Compozitia ei ionica este ulterior modificata in ductele salivare, in special in ductul striat, rezultind
saliva finala. Aceasta este hipotona, cu exceptia celei sublinguale care este izotona.
Amilaza salivara este sintetizata, stocata si apoi eliminate prin exocitoza. Secretia ei este stimulata prin
AMPc, de sistemul simpatic, prin noradrenalina si adrenalina, prin beta- receptori, si mai putin de cel
parasimpatic. Amilaza salivara este secretata de celulele seroase din parotide si de cele seroase similare din
submandibulare.
Secretia de mucus este produsa de parasimpatic. Glicoproteinele sint secretate cu predilectie de celulele
mucoase din glandele submandibulare (submaxilare) si sublinguale.
Compozitia salivei
Saliva este formata din 99,5% apa si 0,5% rezidu uscat, componenti anorganici si organici. Debitul
salivar este de 1-2 l/24 ore. PH-ul salivar variaza in functie de glanda si activitate. Saliva finala este hipotona.
Gradientul fata de plasma este in jur de 50 mOsm/l. Osmolaritatea creste cu debitul, datorita reabsortiei mai
mici a sodiului. Saliva finala a glandelor sublingualeeste izotona.
Componentii anorganici
In afara de Na, K, Cl, bicarbonat saliva contine calciu, care creste odata cu fluxul, magneziu, ce se afla
in concentratie mai mare decit in plasma datorita provenientei intracelulare, fosfor, sub forma anorganica si
organica, continut in fosfolipide, acizi nucleici, nucleoproteine.
Rodanatul si tiocianatul de Na si K sint sintetizati cu ajutorul unor componenti ai continutului
extrasalivar al cavitatii bucale. Fluorul se afla in saliva intr-o concentratie aproximativa de 1 la un million, ce
reflecta pe cea din plasma. Prezenta lui este necesara pentru integritatea dintelui.
Iodul se comporta in glandele salivare intr-o anumita masura ca in tiroida, in sensul ca acestea sint
capabile, printr-un trasfer membranal activ, sa realizeze o concentratie mai mare decit in plasma. Raportul cu
cel plasmatic poate fi de 1/6-1/10. Glandele salivare pot sintetiza mono- si diiodtironina dar nu T3 si T4, proces
dependent de tirotropina. In saliva sint dizolvate si gaze : O2(0,18-0,25 vol %) : N(0,9 vol%) :CO2(11-9-37 vol
%).
Componentii organici.
Proteine. Enzimele salivare. Amilaza salivara(ptialina) este o alfa- amilaza ce desface legaturile 1-4
glicozidice. Amilaza salivara apare si in ser, unde exista izoamilaze atit salivare cit si pancreatice.
Proteinele serice. In saliva parvin si proteine serice(alfa-, beta-, si gama- globuline). Ele constituie mai
putin de 20% din totalul proteinelor salivare.
Glicoproteinele(mucusul). Au concentratie mai mare in glandele sublinguale. Antigenele de grup
sanguin. Factorii bacteriolitici. Lizozimul este o enzima bactericida. Prin lizozim saliva are un rol de protectie
contra cariei dentare. Efectul bactericid este realizat prin proprietatea de a ataca polizaharidele, ce intra in
structura membranelor microbiene, actiune asemanatoare cu a hialuronidazei.
Bactericidina este tot o substanta bactericida din saliva, actionind pe lactobacili. Exista si un factor
bactericid diferit de cei doi amintiti, present exclusive in saliva indivizilor fara carii. Actioneaza asupra
lactobacilului si streptococului.
Activatorul kalicreinogenului este produs de glandele salivare apare si in saliva. Substantele azotate
neproteice, glucoza si lipidele. Substantele azotate neproteice din saliva sint : ureea, acidul uric, creatinina, ce
sint deseuri metabolice.
Glucoza din saliva(0-5 mg%) o reflecta dar slab, pe cea plasmatica. Lipidele din saliva sint lipoproteine
in cantitati mici, cholesterol liber si esterificat, mono-, di- si tri- gliceride, acizi grasi, fosfolipide
Functiile salivare
3
 Saliva indeplineste functii multiple, digestive, extradigestive locale, prin eliminarea unor substante
nocive, prin curatirea si dezinfectarea cavitatii bucale si prin protectia impotriva cariilor, si generale, integrate in
economia termica si hidro- electrolitica a intregului organism.
Rolul salivei in digestie consta in hidrolizarea amidonului, insalivatia alimentelor triturate, implicatii in
formarea bolului alimentar si in solubilizarea substantelor sapide, ce pot stimula astfel mugurii gustativi.
Hidroliza amidonului
Este primul proces de digestie chimica la care sint supuse alimentele. In cavitatea bucala sint
trasformate chimic exclusiv glucidele, prin prezenta alfa-amilazei salivare(ptialinei) ce hidrolizeaza amidonul si
glicogenul. Amidonul natural este format din amilaza, un lant de molecule de glucoza unte prin legaturi 1-4
glicozidice si din amilopectina, formata din lanturi de glucoza unite prin legaturi 1-4 glicozidice cu ramificatii
unite prin legaturi alfa 1-6– glicozidice. Amilaza desface doar legaturile 1-4 – glicozidice, reactie ireversibila,
Ph-ul optim este de 6.
Este activa intre pH4 si 11. Din actiunea amilazei asupra amilazei rezulta maltoza si maltotrioza si din
actiunea asupra amilopectinei rezulta maltoza, maltotrioza si dextrine.
Maltoza estedesfacuta in continuare de maltaza in glucoza, proces care are loc mai lent datorita cantitatii
mici de maltoza in saliva. Actiunea alfa- amilazei salivare se prelungeste si dupa ce bolul alimentar ajunge in
stomac, timp de aproximativ 20 min., pina cind imbibarea cu suc gastric si acidifierea lui opreste aceasta
actiune, fapt important, deoarece prezenta bolului in cavitatea bucala este de scurta durata.
Pregatirea mecanica a bolului alimentar.
Alimentele sint supuse in cavitatea bucala masticatiei, prin care ele sint macerate. Se imbiba
concomitent cu saliva, proces denumit insalivatie, formindu-se astfel bolul alimentar. Sub aceasta forma
alimentele sint inghitite, act ce este facilitat de actiunea lubrifianta a salivei, care confera bolului calitatea de a
luneca de-a lungul faringelui si esofagului.
Actiunea lubrifianta a salivei se datoreaza mucusului pe care il contine. Actiunea lubrifianta a salivei
favorizeaza procesul vorbirii, limba alunecind mai usor pe mucoasa cavitatii bucale.
Solubilizarea substantelor sapide.
Alimentele contin substante sapide ce se dizolva in saliva, stimulind astfel mugurii gustativi din mucoasa orala
si faringiana.

Roluri nedigestive ale salivei. Actiunea anticarie. Saliva are actiune de protectie contra cariei prin :
- prezenta substantelor bactericide( lizozim, bactericidina, factor bacteriolitic) ;
- spalarea cavitatii bucale de reziduri alimentare, care prin descompunerea si acidifierea ataca smaltul
dentar;
- prezenta fluorului;
- tamponarea acizilor rezultati prin descompunerea alimentelor si actiunii bacteriilor.
Eliminarea de substante exogene si virusi. Prin saliva se elimina si unele substante toxice. Mercurul si
plumbul, parveniti accidental in organism, sint eliminati partial prin saliva. Intoxicatia cu mercur provoaca
stomatita mercuriala. Plumbul formeaza la nivelul gingiilor, prin trasformarea in sulfura, un lizereu gingival
albastrui.
Prin saliva sunt eliminati virusii turbarii, ai poliomielitei si oreionului, aspect sugestiv pentru
posibilitatea contaminarii pe aceasta cale. Rolul in echilibrul hidro- electrolitic. Secretia salivara reflecta
statusul de deshidratare al organismului. Deshidratarea provoaca scaderea debitului salivar, dar excesul
hidric nu o influenteaza.
Debitul salivar.
Glandele salivare de om secreta zilnic 1-2 l saliva. Saliva este un amestec al secretiei celor trei perechi
de glande principale. In repaus saliva secretata de submandibulare este de 70% din cea totala, de parotide de
25%, si de sublinguale de 4%, restul(1%) fiind completat cu secretia glandelor mucoase dispersate.
In somn nu se secreta saliva sau secretia este minima. In starea de veghe are loc permanent o stimulare
minima « spontana » prin excitanti chimici chiard in saliva, mecanici, prin stimuli din alte zone digestive, ca din
stomac, sau de factori psihici. Salivatia bazata este modificata de agitatie, teama, furie, de sugestii induse prin
hipnoza, de boli psihice. Maniacii depresivi prezinta o secretie doar de cca 20% din debitul salivar normal.

4
 Cu virsta, parenchimul glandelor salivare este inlocuit treptat cu tesut adipos si conjuctiv. PH-ul salivar
scade cu inaintarea in virsta.
Masticatia
Masticatia este actul de prelucrare al alimentelor in cavitatea bucala. Daca excludem participarea
musculaturii somatice la prepararea sau manevrarea hranei pentru introducerea ei in cavitatea bucala, masticatia
este primul act motor digestiv.
Masticatia are rolul de a prelucra mechanic hrana, printr-un proces de taiere, zdrobire si macinare.
Concomitent masticatia contribuie si la insalivarea bolului alimentar. Masticatia pregateste alimentele pentru
digestia chimica. Durata masticatiei depinde de natura alimentelor si de educatie. Masticatia buna favorizeaza
digestia, poate nu insa in masura admisa, pentru ca glandele digestive secreta in general un exces de enzime.
DEGLUTITIA
Masticatia si insalivatia trasforma alimentele in bol. Aceasta este trasportat prin deglutitie din gura in
stomac printr-o succesiune de contractii musculare. Deglutitia este intiata de contactul alimentelor cu cimpul
receptor oro- faringian situat in mucoasa de la baza limbii, a palatului moale, stilpilor anteriori ai amigdalelor,
regiunii faringiene invecinate, precum si de stimularea mecanica a esofagului.
1. Timpul bucal
Deglutitia se desfasoara in trei timpi, bucal, faringian si esofagian. Timpul bucal al deglutitiei asigura trecerea
bolului alimentar din cavitatea bucala in faringe. La el participa muschii externi si interni ai limbii.
2. Timpul faringian
Faringele (12-14 cm) se intinde de la portiunea baziala a occipitalului pina la marginea inferioara a
cartilajiului cricoid. Este format din nasofaringe, orofaringe si hipofaringe. Faringele comunica cu canalul
velofaringian, cavitatea orala, orificiul laringian si esofag.
Prin timpul faringian al deglutitiei bolul alimentar trece din cavitatea bucala in esofag. Deplasarea
bolului spre esofag are loc prion contractia peristaltica a muschilor faringieni. Regurgitarea spre cavitatea
bucala este impiedicata de contractia musculaturii ce a provocat timpul bucal.
Bolul este indreptat astfel spre esofag, unde ajunge in timp de cca. o secunda.
3. Timpul esofagian
Din faringe bolul alimentar ajunge in esofag. Esofagul este un organ muscular tubular de cca. 25 cm
lungime. Activitatea esofagului este stimulata de ingestia alimentelor. In esofag se disting trei portiuni cu
importanta functionala diferita, sfincterul esofagian superior, corpul esofagului si sfincterul esofagian inferior.
Sfincterul esofagian superior(SES) este o zona de 2-4 cm de presiune mai mare dintre faringe si corpul
esofagian. Prin deglutitie presiunea in faringe creste si unda contractila se deplaseaza rapid spre SES, care se
deschide. Apoi SES se inchide si urmeaza o unda peristaltica esofagiana.
Corpul esofagului este un organ tubular delimitat de musculatura striata si neteda, inegal repartizata la diverse
specii.
Deplasarea continutului esofagian in special a substantelor lichide este influentata de presiunea buco-
faringiana si de gravitatie, depizind astfel intr-o anumita masura de pozitia corpului.
Unda peristaltica incepe la nivelul SES si se propaga fara intrerupere de-a lungul intregului esofag. Se
incetineste in cele doua treimi inferioare datorita tranzitiei de la musculatura striata, cu o concentratie rapida, la
cea neteda. In portiunea distala a esofagului, in apropiere de sfincterul esofagian inferior, inaintarea peristalticei
poate fi chiar temporar oprita.
Sfincterul esofagian inferior si tranzitul esofago- gastric. Bolul trece din esofag in stomac printr-o zona in
care s-au descris numeroase formatiuni anatomo- functionale.
Delimitarea anatomica vaga si variabila individual dintre esofag si stomac a generat confuzii privind importanta
acestora.
MOTRICITATEA GASTRICA
Motricitatea gastrica este realizata de musculatura neteda longitudinala(externa), circulara(mijlocie) si
oblica(interna). Ea consta din contractiile stomacului gol, din adaptarea volumului la continut cind stomacul se
umple si din contractii ce ii asigura evacuarea. Continutul postprandial normal al stomacului depaseste un litru.
Miscarile stomacului constau in unde peristaltice si modificari de tonus. Portiunea proximala a
stomacului(fundus+o parte din corp) participa mai putin decit cea distala(corpul distal+antru+sfincterul piloric)
la motricitate, ultima prezentind contractii mai puternice datorita musculaturii mai dezvoltate.
5
Contractiile interdigestive
In fazele interdigestive stomacul gol prezinta grupari de contractii ce se succed cu regularitate in special dupa
un interval mai mare de la alimentatie. Ele se caracterizeaza prin succesiunea periodica de contractii de tip
diferit urmate de o perioada de repaus motor. Actul alimentarii inhiba aceasta motricitate.
Umplerea stomacului
Cele doua regiuni ale stomacului, cea proximala si cea distala, participa diferentiat la umplerea si la
evacuarea stomacului. Odata cu deglutitia, concomitent cu deschiderea recesiva a sfincterului esofagian inferior
are loc si relaxarea recesiva a portiunii proximale a stomacului prin reflexul gastric alimentar si o inhibare a
undelor peristaltice, reactii de anticipare care pregatesc stomacul pentru accesul hranei. Inhibarea contractiei
gastrice poate fi obtinuta si prin prinz fictiv.
Cind hrana se acumuleaza, stomacul se dilata, realizind un tonus postural. Prin aceasta destindere si
adaptare la un continut crescut tensiunea peretilor gastrici se modifica putin. Dupa un timp apar contractii
peristaltice de tip II.
In masura in care sint ingerate alimentele se stratifica. Ele exercita o presiune mai mare pe curbura
mica.
Evacuarea stomacului
Evacuarea stomacului este realizata de portiunea distala prin undele peristaltice(3-5/min) ce pornesc de
la pace-macker-ul situate in portiunea superioara a curburii mari si se adincesc. Se propaga cu o viteza mai mare
in masura in care se apropie de pilot.
Umplerea si distensia stomacului produc prin exercitarea tensioreceptorilor un reflex gastromotor vago-
vagal, cu cale deci aferenta si eferenta vagala. Nu fiecare unda peristaltica ce se propaga prin musculatura
circulara mai ingrosata a sfincterului este urmata de evacuare.
Undele de evacuare survin la cca.3 min. Undele mai puternice inchid pilorul, care are, pe linga o
musculatura mai ingrosata, si un diametru mai mic, retind continutul gastric. Rezultatul este o crestere a
presiunii intraantrale, corespunzatoare cu o contractie peristaltica. Continutul este astfel malaxat(macinat). O
parte din continut reflueaza, tisneste retrograd si mixeaza astfel continutul gastric.

VOMA
Rolul vomei (varsaturii) este de a evacua substantele toxice si iritative din stomac si duoden. Voma
poate fi produsa in primul rind de stimuli din faringe, dintr-o zona din apropiere de cavitatea bucala, din stomac,
dar si din numeroase alte zone interoceptive, digestive si extradigestive. Este precedata de senzatia de greata.
Voma este produsa de contractia diafragmei si musculaturii abdominale, ca si de modificari motorii din
intenstin, duoden, stomac, esofag, faringe si cavitatea bucala. La inceputul vomei fundul si corpul stomacului se
relaxeaza.
La nivelul incizurii angulare antrale apare o contractie care impiedica deplasarea continutului gastric
spre stomacul distal si duoden. In duoden si in intestin apar unde antiperistaltice. Sfincterul esofagian inferior,
esofagul si sfincterul esofagian superior se relaxeaza.
Glota inchide caile pulmonare, laringele si hioidul sint trase in jos si inainte, astfel incit capacitatea
gitlejului creste. Valul palatin se ridica si inchide accesul spre nasofarige. Prin aceste modificari, continutul
gastric si uneori duodenul este eliminat prin cavitatea bucala.
Greata si voma pot fi provocate prin excitatii olfactive, prin mirosuri sau prin stimuli psihici emotivi cu
caracter repugnatul, repulsiv. Greata si chiar varsaturi pot fi provocate si printr-un reflex conditionat, cum poate
fi mirosul de benzina, ceea ce demostreaza interventia unei componente corticale.
MOTRICITATEA INTESTINALA
INTESTINUL SUBTIRE(DUODEN, JEJUN,SI ILEON)
Motricitatea intestinului subtire(duoden, jejunului si ileonului) este realizata de contractia musculaturii
netede longitudinale(externa) si circulare(interna), ultima mai dezvoltata in portiunea proximala.

6
 Intestinul subtire prezinta, ca si stomacul, o motricitate interdigestiva si una postalimentara.
Motricitatea interdigestiva spala intestinul de reziduurile alimentare si de celulele descuamate. Motricitatea
postprandiala intervine in digestie si absortie prin mixarea, psi cresterea presiunii intraluminale.
Motricitatea interdigestiva. In perioadele interdigestive activitatea motorie a intestinului este, ca si a
stomacului, intermitenta.
Activitatea motorie intestinala interdigestiva este caracterizata, ca si cea a stomacului, printr-o faza de
repaus sau de contractii slabe de tip I, care dureaza mai mult, urmate de complexul motor format de contractii
de tip II ample si neregulate, din contractii de tip III, fregvente(18c/min) si mai puternice, ce dureaza in jur de
14 min., urmate de o scurta faza de contractii neregulate de tranzitie spre faza de repaus, de tip IV.
Motricitatea postprandiala
Contractiile peristaltice sint factorul principal de propulsie a continutului intestinal. Contractiile de
segmentare compartimenteaza fazic intestinul printr-o contractie inelara ritmica a musculaturii circulare pe
portiuni inguste.
Continutul intestinului subtire se deplaseaza in cec prin jonctiunea ileo- cecala. Deplasarea aborala a
continutului intestinal este realizat de valvula ileo- cecala, care actioneaza ca o supapa, si de sfincterul ileo-
cecal(SIC). Valvula ileo- cecala este formata prin invaginarea oblica a ileonului in cec.
INTESTINUL GROS
Motricitatea intestinului gros contribuie la formarea materiilor fecale prin modificarea presiunii ce
determina absortia apei si deplaseaza continutul spre rect. Aceasta motricitate este asigurata de musculatura si
longitudinala( trei fisii de taenia coli), influentata de interventia intrinseca si extriseca(parasimpatica si
simpatica) si de hormoni digestivi.
Colonul prezinta o segmentare caracteristica care il imparte in portiuni cilindrice denumite
haustre( saculatii) produse de contractia musculaturii circulare si replierea mucoasei datorita contractiei
musculaturii longitudinale, organizata in cele trei fascicule de taenia coli, care sint mai scurte decit mucoasa.
Intestinul gros prezinta si miscari propulsive, care incep la flexura hepatica cuprizind segmente largi
de intestin si uneori deplasind continutul in masa, pe distante mari, de la un capat la altul, prin contractii ce se si
numesc contractii in masa.

DIGESTIA CHIMICA IN STOMAC

SUCUL GASTRIC
Alimentele sunt trasformate in cavitatea bucala prin masticatie si salivatie in bol alimentar, in stomac in
chim, in intestinul subtire in chil, denumit curent tot chim, si in intestinul gros in materii fecale.
La digestie participa procese chimice si mecanice, primele prin diferite enzyme, ultimile prin
motricitatea tractului digestive, care, cum s-a aratat, intervine in macerarea, propulsarea si malaxarea
continutului, ca si in absortie si defecatie.
Procesul de digestie chimica incepe in cavitatea bucala prin interventia amilazei salivare. Digestia
amidonului sub influenta alfa- amilazei salivare( ptialinei) se continua in stomac aproximativ 20 minute, pina
cind bolul alimentar este acidifiat de sucul gastric.
Sub influenta sucului gastric incepe digestia chimica a proteinelor, datorita proprietatilor lui
acidopeptice. Are loc si un inceput de digestie a lipidelor. Digestia chimica este modelata de motricitatea
gastrica care retine un timp variabil chimul in stomac, asigura malaxarea continutului si evacuarea lui.
Structura stomacului
Stomacul este un organ cavitar situat intre esofag si duoden. Lungimea este mai mica de 20 cm iar
capacitatea de 800ml. Reprezinta mai putin de 1% din greutatea corpului.
Stomacul prezinta trei regiuni importante : fornixul sau fundul stomacului, ce cuprinde zona situata
deasupra cardiei, corpul stomacului, intre fornix si antru, si antrul sau vestibulul piloric, dintre corp si sfincterul
piloric.
7
 Structura stratului mucos depinde de regiunea mucoasei. Pe suprafata mucoasei
acidosecretoare( oxintice= fornix+corp) se disting cu lupa orificii mici( foveole sau cripte), in total cca. 35
milioane. Acestea sunt deshideri la suprafata mucoasei ale glandelor gastrice. Glandele sint formate din istmul,
gitul, corpul si fundul glandei.
Mucoasa stomacului contribuie alături de submucoasă la formarea reliefului gastric. De grosime
variabilă, fiind mai groasă în regiunea fundică (5 mm) mucoasa este constituită dintr-un epiteliu şi un corion
glandular.
Epiteliul, monostratificat înalt, în regiunea cardiei continuă brusc epiteliul esofagian, fiind înlocuit în
regiunea pilorică cu cel intestinal. Din loc în loc epiteliul se înfundă în corion, fomând criptele gastrice, mai
mici la nivelul corpului stomacului mai adânci la cardia şi foarte adânci la pilor; în fundul criptelor se deschid
glandele gastrice care sunt de 3 feluri: glandele principale sau fundice, cardiale şi pilorice; la trecerea de la pilor
la duoden se găsesc şi glande tubuloacinoase Brünner. Cele mai numerose şi mai bine dezvoltate sunt glandele
principale cuprinse în corionul mucoasei corpului stomacului care sunt glande tubulare simple sau ramificate,
lungi ajungând până la musculara mucoasei şi se deschid câte 3 – 4 în fundul unei cripte gastrice. Peretele
glandei, este constituit din 4 feluri de celule:
 Celulele principale (adelomorfe, zimogene sau bazofile) sunt situate pe membrana bazală, mărginind
lumenul glandei, mai numerose în porţiunea terminală. Produsul de secreţie se acumulează la polul
apical sub formă de granule de pepsinogen care se eliberează din celulă prin dializă şi se transformă în
pepsină la nivelul criptelor;
 Celulele parietale (marginale, acidofile sau delomorfe), sunt situate din loc în loc printre cele parietale
fiind mai numeroase în corpul glandei; produsul lor de secreţie precursorii HCl se acumulează în celulă
sub forma unor plaje, transformarea lor în HCl având loc la nivelul criptelor;
 Celule auxiliare (mucopeptice) situate în gâtul glandei sunt mici, secretă fermenţi cu acţiune asupra
dipeptidelor şi mucus şi elaborează factorul intrinsec Castle;
 Celulele cromoargentafine situate mai ales în fundul glandei conţin granulaţii ce se evidenţiază cu săruri
de crom sau argint şi prezintă reacţia pozitivă pentru fosfataza acidă şi polizaharide; sunt celule
simpatice, migrate dint crestele ganglionare, cu rol în elaborarea unei substanţe speciale ce se
răspândeşte în organism pe calea nervilor.

Corionul dintre glande este subţire, bogat în celule conjunctive, vase şi nervi; el conţine sub stratul de
glande mici noduli limfatici.
Musculara mucoasei – subţire la cardia şi corpul stomacului este dezvoltată la pilor unde contribuie la
formarea sfincterului piloric.
Submucoasa – ţesut conjunctiv lax; leagă mucoasă de tunica musculară. Aceasta are capacitatea de a se
contracta sau destinde adaptându-se conţinutului stomacului şi contribuind la evacuarea lui. La nivelul pilorului,
fibrele musculare se intrică, formând sfincterul piloric ce controlează evacuarea stomacului. Acest proces este
determinat de gradul de contracţie al tunicii musculare şi de factorii chimici locali.
Tunica externă este constituită din foiţa peritoneală viscerală.
Cantitate si proprietati fizice
In 24 de ore, omul secreta 1-1,5 l suc gastric, cantitate care variaza in functie de alimentatie. Capacitatea
zilnica de secretie gastrica este inca mult mai mare. Sucul gastric este un lichid incolor, opalescent sau clar, in
functie in primul rind de prezenta mucusului. Mirosul este acid sau fad, in legatura cu gradul aciditatii.
Greutatea specifica este de 1,008- 1,009, iar punctul criscopic intre -0,55 si 0,60ºC.

COMPOZITIA SI ROLUL SUCULUI GASTRIC

Sucul gastric este format din apa (99%) si substante solide, ce se impart in organice si anorganice.
Sucul gastric este un amestec al secreţiilor produse de glandele gastrice şi epiteliul de suprafaţă al
mucoasei gastrice.
Substante organice
Substantele organice( 0,42-0,46%) din sucul gastric sint reprezentate de enzime(fermenti) si mucus.

8
 Pepsina. Este cea mai importanta enzima din sucul gastric, fiind si prima care intervine in digestia
proteinelor. In mediul acid desface proteinele in forme mai simple, in peptone. Este secretata de celulele
principale si auxiliare ale glandelor fundice, de celule din glandele cardiale si pilorice si din glandele Brűnner,
sub forma de pepsinogen.Este trasformat in forma activa, pepsina, prin desprinderea ei dintr-o molecula
proteica mai mare.
Pepsina este o endopeptidaza cu un pH optim de actiune intre 1,4 si 2,4 in functie de substrat. La un pH
de 5,5 este inactivata ireversibil. Pepsina desface aproximativ 15% din proteinele ingerate.
Electroforetic se disting 8 fractiuni de pepsinogen. In ser sint prezenti toti pepsinogenii. Prin urina se
elimina doar PG I. Si PG II este filtrat dar este reabsorbit la nivel tubular. Secretia de pepsina este uneori
crescuta in ulcerul duodenal. Pepsinogenul se elimina prin filtrare in urina primara.
Lipaza gastrica. Actioneaza la un pH de 4-5. Mucusul gastric este secretat de celulele epiteliale de pe
suprafata mucoasei si de celulele auxiliare de la gitul glandei. Mucusul formeaza impreuna cu proteinele
plasmatice, cu substantele de grup sanguin, cu factorul intrisec, un mucoaglomerat, ce protejeaza mucoasa de
autodigestie.
Factorul intriserc. Celulele parietale(oxintice), secreta paralel cu acidul clorhidric, sub actiunea
acelorasi stimuli o mucoproteina ce este factorul intrisec si secretia lui este inhibata de cimefidina, antagonist
H2. Factorul intrisec are un rol important in absortia vitaminei B12 si deci in eritropoeza. Lipsa lui produce
anemie pernicioasa(megaloblastica), ce este insotita de anaclorhidrice si de hipersecretie de gastrina, datorita
disparitiei mecanismului de autoreglare exercitat de acidul clorhidric. Gastrectomia totala inlatura sursa de
factor intrisec, dar anemia pernicioasa apare numai dupa epuizarea unui depozit hepatic de 75-225000/µg de
vitamina B12 suficient pentru 2-6 ani, necesarul zilnic fiind de 1µG.
Celula parietala(oxintica) intervine in hematopoeza si prin secretia de acid clorhidric, ce trasforma
fierul feric in feros, forma absorbabila. Hipoclorhidrina(ce apare dupa o rezectie gastrica sau din alte cauze)
poate fi urmata astfel de anemie hipocroma microcitara.
Substante anorganice
Acidul clorhidric :
- este cel mai important si specific component al sucului gastric.
- este cel mai tare acid sintetizat in organism.
- Se formeaza in celulele parietale.
HCl se sintetizeaza in celula parietala la nivelul canaliculelor membranei apicale.
Aciditatea sucului gastric
Acidul din sucul gastric se afla in forma de acid clorhidric liber si de aciditate combinata, care
reprezinta impreuna aciditatea totala.
Alti componenti anorganici. Cei mai importanti sint sodiul, potasiul, clorul si calciul.
Sodiul provine din plasma prin extravazare, si din mucus. Potasiul din sucul gastric provine din celulele
parietale si mai putin din componenta extraparietala. Clorul este trasportat din lichidul extracelular in celula
parietala datorita unui gradient de concentratie, de la 100 mEq/l la 10 mEq/l.
Calciul din sucul gastric se afla in concentratie invers proportionala cu aciditatea.
Aciditatea celulei parietale
Secretia gastrica este activata prin mecanisme complexe, cu participarea a trei parteneri » clasici »,
acetilcolina, gastrina si histamina. Ach stimuleaza slab celulele parietale direct si le sensibilizeaza la actiunea
gastrinei si histaminei.
ACh stimuleaza si secretia gastrinei din celulele G, si a histaminei din mastocite. ACh stimuleaza
secretia de pepsina din celulele principale ca si cea de mucus din celulele mucoase de suprafata si din cele
auxiliare de la gitul glandei.
Gastrina este secretata de celulele G. Cea mai mare cantitate de gastrina este secretata de celulele G din
mucoasa antrala si duodenala.
Histamina. Rolul ei in secretia gastrica rezulta atit din efectul gastrostimulator puternic pe care il are.
Actioneaza direct pe celulele parietale, prin intermediul unor receptori denumiti H2.
Secretia gastrica(s.g.) este stimulate printr-un mechanism reflex si unul umoral.
DIGESTIA CHIMICA IN INTESTIN
SUCUL PANCREATIC
9
 La digestia intestinala contribuie sucul pancreatic, bila si sucul intestinal, ca si motricitatea intestinului.
Sucul pancreatic este secretat de celulele acinare ale pancreasului exocrin. Celulele acinare secreta o solutie
apoasa de electroliti si enzime. Produsul de secretie se varsa in ductele intercalate unde se adauga bicarbonat si
apa.
Din aceste ducte ajunge in canalul Wirsung si in duoden la jumatate din oameni prin ampula Vater,
impreuna cu bila. De multe ori exista si un canal accesoriu, canalul Santorini, care se varsa intr-o portiune
superioara invecinata.
Compozitia sucului pancreatic Sucul pancreatic este un lichid limpede, uneori ca un continut de mucus care se
adauga incanalele excretoare, cu un pH in jur de 8. La om se elimina zilnic o cantitate de 200-800 ml. Contine
substante anorganice, cea mai importanta fiind bicarbonatul, care ii confera caracterul alcalin, si substante
organice, componentul cel mai important fiind enzimele.
Componentele anorganice.
Bicarbonatul este secretat in ductele pancreatice intercalate printr-un proces activ. El antreneaza osmotic
si apa de-a lungul celor aproximativ 10 cm cit reprezinta la om ductul pancreatic. Trasportul de bicarbonat este
realizat printr-o pompa, situata in membrana apicala a celulelor epiteliale, care introduce concomitent in
celulaioni de clor. Eliberarea clorului este invers proportionala cu a bicarbonatului.
Debitul sucului creste concentratia de bicarbonat pina la o limita. La un debit de repaus concentratia de
bicarbonat este de 70 mEµ/l, la unul maximal ajunge la 110mEµ/l. Bicarbonatul neutralizeaza continutul acid al
duodenului. Sodiul si potasiul se elimina prin sucul pancreatic intr-un concentratie asemanatoare cu a plasmei si
se pastreaza constanta.
Enzimele
Acestea actioneaza asupra celor trei principii alimentare si se impart in consecinta in
amiolitice( tripsina,chimiotripsina, carboxipeptidaza). Sucul pancreatic contine in cantitati mici oligopeptidaze
si nucleaza.
Enzimele sint sintetizate in celulele acinare, in ribozomii din reticulul endoplasmatic. Secretia
enzimelor este stimulata de acetilcolina.
Enzimele amilolitice. Sucul pancreatic contine o alfa- amilaza mai puternica decit cea salivarta deoarece
digera si amidonul crud, pe care il trasforma in maltoza, maltotrioza si dextrine, ca si amilaza salivara.
Actiunea alfa - amilazei pancreatice, ca si a celei sanvare necesita prezenta ionilor de clor, pH-ul optima
de actiune este intre 6,7-7. Este secretata in forma activa. Se dozeaza current in ser si in urina, avind o
concentratie normala de 7-32 si respective 8-64 unitati Wohlgemuth.
Este o endoamilaza desfacind, ca si amilaza salivara, legaturile 1-4 glicozidice din amilaza si
amilopectina. Maltoza si maltotrioza care rezulta sint desfacute de maltaza in glucoza. Aceste doua izoamilaze,
salivara si pancreatica, pot fi dozate separat in plasma, aspect important pentru diagnostic.
Enzimele proteolitice( proteazele). Ele reprezinta la om 20% din proteinele sucului pancreatic. Exista endo–si
exopeptidaze. Endopeptidazele sint tripsina, chimiotripsina si elastaza. Exopeptidaze sint carboxipeptidaza,
leucinaminopeptidaza.
Tripsina este secretata ca tripsinogen, activind in duoden de enterokinaza, enzima secretata de mucoasa
duodenala. PH-ul optim de actiune este de 8. Din aceste actiuni ale tripsinei rezulta di-, tri-, tetra- peptide si unii
aminoacizi.
Chimotripsina deriva din chimotripsinogenul activat de tripsina. Actioneaza asemanator cu tripsina,
coagulind insa laptele. Exista doua forme de chimiotripsina, una fiind mai bine reprezentata(90%).
Elastaza. Descompune elastina din tesutul conjunctiv pe care este absorbit. Desface elastina la nivelul acidului
aspartic, actiune pe care o are si chimotripsina.
Carboxipeptidaza este activata de tripsina. Activarea necesita prezenta de Zn. Carboxipepctidaza A
desface legatura peptidica a proteinelor si peptidelor la nivelul C terminal al aminoacizilor aromatici, eliberind
fenilalanina si tirozina. Carboxipeptidaza B desface aminoacizii bazici terminali ( arginina, lizina, ornitina)
Leucinaminopeptidaza se afla in sucul pancreatic, precum si in ficat, rinichi, mucoasa intestinala. Desface
leucina terminala.
Sucul pancreatic contine si nucleaze, ribonucleaza si deoxitibonucleaza, ce sint mai abudente in sucul
intestinal.

10
Enzimele lipolitice. Lipaza din sucul pancreatic desface trigliceridele in acizi grasi, monogliceride si glycerol.
PH-ul optim de actiune este intre 7 si 9. Activatori ai lipazei sint Cl, Na si Ca++.
Exista si o lipaza care hidrolizeaza esteri secundari, ca ai colesterolului si altor alcoli. Sucul pancreatic contine
si o fosfolipaza, care desface fosfolipidele, in primul rind lecitina, cea mai importanta dintre cele alimentare, in
acizi grasi si lizolecitina.
BILA
Bila este formata in ficat, care este cel mai mare organ uni al corpului. Participa la digestie prin functia
biligenetica. Ficatul indeplineste si multe alte fuctii importante, intervenind in metabolismul glucidelor, al
lipidelor, ca rezervor in circulatia singelui, in coagulare. Bila este acumulata in vezicula biliara. Dupa
alimentatie este eliminate in intestine, contribuind la digestia si absortia lipidelor. Practic nu contine enzime
digestive.
Bila este secretata de celulele parenchimatoase in mod continuu. In perioadele interdigestive bila este
trasportata prin ductul hepatic si cistic, in vezicula biliara, unde se depoziteaza. De aici bila este apoi eliminata
intermitent in timpul digestiei prin ductul(canalul) coledoc in intestin, in urma contractiei veziculare si a
relaxarii sfincterurului Oddi.
Substantele care stimuleaza secretia biliara se numesc coleretice, cele care provoaca eliminarea bilei din
vezicula, colagoge. Secretia biliara este puternic stimulata de acizi biliari, care atrag, cum s-a vazut, apa si
electroliti in canalicule. Fluxul biliar creste odata cu concentratia lor.
Biligeneza este stimulata si de prezenta in intestin de HCl, de produsi de digestie proteica si lipidica si,
mai putin, glucidica. Dupa digestie secretia bilei creste de 3-6 ori, partial datorita secretinei.
Coleretica este si colecistokinina, secretata in intestin sub influenta acizilor aminati, a celor grasi cu lant
lung si a calciului. Gastrina este coleretica. Secretia biliara este stimulata de pilocarpina, substanta
parasimpatomimetica. In timpul somnului biligeneza scade.
Proprietati. Bila se secreta zilnic in jur de 450ml. Bila are gust amar si miros aparte. Culoarea ei este in functie
de provenienta, veziculara, coledociana sau hepatica. Densitatea este 1010-1035, a celei veziculare mai mare.
Presiunea osmotica este apropiata de a plasmei. pH-ul bilei din ductul coledoc si hepatic variaza intre 7,8 si 8, al
celei veziculare intre 6-7.
Compozitie si rol. Bila hepatica contine aceleasi substante minerale ca si plasma insa in concentratii diferite.
Componentii caracteristici ai bilei sint acizii biliari, pigmentii biliari, colesterolul, lecitina si mucusul.
Acizii biliari. Acizii biliari(AB), principalii componenti ai bilei, sunt sintetizati in hepatocit din colesterol
endogen si exogen. AB din bila umana sint acidul colic(ADC) si litocolic(ALC). Acizii biliari(primari si
secundari) se absorb din intestin in proportie mare(98%) in circulatia porta, activ si pasiv. Absortia activa are
loc prin consum de energie, in prezenta sodiului. Absortia se produce cu predilectie intr-un segment distal al
intestinului, la 100-150 cm inainte de valvula ileocecala. Se absorb activ mai mult AB conjugati si cei ionizati,
mai mult deci taurocolatii. Absortia pasiva are loc de-a lungul intregului tract gastro- intestinal, inclusiv, dupa
refluxul doodenal, in stomac.
Dupa absortia AB sint legati de albuminina si trasportati prin circulatia poarta in vasele sinusoidale ale
ficatului.
Rolul acizilor biliari. AB au rol important in digestia si absortia lipidelor. Ei emulsioneaza( saponifica)
lipidele(trigliceridele, fosfolipidele, colesterol), adica le trasforma in picaturi fine.
Emulsionarea favorizeaza actiunea lipazei pe interfata picaturilor de trigliceride cu faza apoasa. Lipaza
desface trigliceridele in acizi grasi, di- si monogliceride si glycerol. Lipaza pancreatica, cea mai importanta, nu
actioneaza in absenta AB. Prin fecale se pierd zilnic 0,5 g AB,aproximativ 20% din total.
PIGMENTII BILIARI. Sint produsi de descompunerea si de eliminarea biliara a hemoglobinei. Pigmentii
biliari sint bilirubina si biliverdina. Formarea pigmentilor biliari creste prin hemoliza.
Concentratia plasmatica a bilirubinei este in jur de 0,62 mg%, a celei libere de 0,51
mg % si a celor conjugate de 0,11 mg%. Daca concentratia plasmatica a bilirubinei depaseste 2 mg% apare un
icter detectabil prin pigmentatia galbena a tegumentelor. Daca icterul este datorat unei hemolize exagerate,
creste concentratia bilirubinei libere (neconjugala) care se leaga de proteinele plasmatice. Daca icterul este
produs de obstructia cailor biliare, creste concentratia celei conjugate.
Deoarece bilirubina plasmatica libera este legata de proteine, nu se elimina prin rinichi. In conditii
normale urina contine deci putina bilirubina, cea conjugata(solubila) avind o concetratie plasmatica mai mica.
11
In icterul hemolitic concentratia ei creste, dar nu apare in urina. In icterul obstructiv bilirubina conjugata, ce este
filtrabila, se formeaza in exces. Deoarece aceasta este legata de proteine, eliminarea bilirubinei scade. Nu apare
icter deoarece concentratia ei totala nu se modifica.
Bilirubina este eliminata prin bila in intestin. Bilirubina este redusa sub actiunea florei microbiene din
ileon si colon, trasformindu-se in urobilinogen(stercobilinogen). O parte din urobilinogen este eliminata prin
fecale sub forma oxidata de urobilina si le confera culoare. O parte este absorbita si preluata prin circulatia
enterohepatica de ficat unde este conjugat, solubilizat si eliminat prin bila. Partial ajunge si in circulatia
sistemica de unde este eliminat prin rinichi ca urobilinai.
Lecitina este principalul reprezentat al fosfolipidelor din bila. Colesterolul constituie 4% din
substantele solide ale bilei. Lecitina si colesterolul se elimina prin bila in functie de cantitatea de acizi biliari.
Calculi biliari. Din precipitatii de colesterol, acizi biliari si calciu, se formeaza in vezicula sau ductele biliare
calculi. Mucusul este secretat de epiteliul vezicular.
Eliminarea bilei
Bila este secretata continuu dar este eliminata in intestin doar in perioadele digestive. In perioadele
interdigestive bila ajunge in canalul hepatic si coledoc si se acumuleaza prin canalul cistic in vezicula biliara
sub influenta unei presiuni de 50-70 ml apa. Debitul biliar este in jur de 450 ml pe zi dar
vezicula are o capacitate de inmagazinare limitata la 100 ml, fiind insa suficienta, deoarece apa impreuna cu
sarurile minerale sint reabsorbite intens prinmucoasa veziculara.Bila se elimina in intestin datorita contractiei
veziculei biliare. Evacuarea bilei incepe in primele minute dupa alimentatie.

SUCUL INTESTINAL
Sucul intestinal contribuie la digestia chimica trasformind alimentale in forme finale absorbabile.
Digestia intestinala este influentata de motricitate. Sucul intestinal este compus din lichidul secretat de epiteliu
si din enzimele eliberate de enterocitele care se exfoliaza si se dezagrega in lumenul intestinal, asigurind
digestia extracelulara, luminata.
Compozitia sucului intestinal
Sucul intestinal(succus entericus) contine substante anorganice si organice(enzime eliberate din
enterocite columnare, mucus secretat de celulele calciforme din jejun si ileon si de glandele Brunner). Sucul
duodenal, jejunul si ileal este un lichid mai mult sau mai putin viscos.
Substantele anorganice sint Na, K, Ka++,Cl-, Cl3H-.
Substantele organice sint reprezentate prin enzime si mucus.
Enzimele intestinale se impart in amilolitice, proteolitice si lipolitice.
Enzimele amilolitice. Dizaharidele sint descompuse de dizaharidazele sintetizate in enterocit, maltaza,
sucraza(invertaza) si lactoza.
Maltaza desface maltoza si maltotrioza in doua sau respectiv trei molecule de glucoza. Sucraza desface
sucroza intr-o molecula de glucoza si una de fructoza. Lactaza descompune lactoza intr-o molecula de glucoza
si una de galactoza.
Secretia celor trei dizaharidaze, maltaza, sucraza si lactaza este stimulata de secretina si de
colecistokinina(CCK). Efectul CCK este crescut de bila. Enzimele proteolitice se adreseaza di-, tri- si
tetrapeptidelor, produsii finali fiind aminoacizii.
Lipaza intestinala contribuie la desfacerea lipidelor in digliceride, monogliceride, acizi grasi si glicerol,
produsi finali ce sint absorbiti.
DIGESTIA CHIMICA IN INTESTINUL GROS SI FORMAREA MATERIILOR FECALE
Intestinul gros este format din cec, de care este anexat apendicele, colon ascendent, transvers, descedent
si sigmoid, care se continua cu rectul si anusul. In intestinul gros se continua prelucrarea chimica a chimului
alimentar, care se trasforma in materii fecale. Prin orificiul ileo- cecal trec in intestinul gros, in decurs de 24 ore,
aproximativ 400 ml de chim, care se trasforma in materii fecale, eliminate zilnic in cantitate de aproximativ 150
g, ce variaza mult, in functie de natura alimentatiei.
Reducerea cantitatii continutului intestinal rezulta din absortia apei din chim care are loc in special la
nivelul cecului si al colonului ascendent. Prin intestinul gros pot fi absorbite glucoza, daca este inca prezenta la
acest nivel, ca si saruri minerale. Din intestinul gros se elimina zilnic prin flatus o cantitate de 1000 ml gaze. Ele
sint formate din bioxid de carbon, azot, hidrogen sulfurat, mercaptan, metan si oxigen.
12
 Culoarea materiilor fecale este determinata de prezenta stercobilinei. La resturile alimentare se adauga
produse de secretie, leucocite, celule epiteliale descuamate si o mare cantitate de bacterii care se dezvolta in
intestin. Bacteriile din intestinul gros intervin in procesele de fermentatie si putrefactie, in sinteza unor vitamine
din grupul B, acid folic.
ABSORTIA INTESTINALA
Absortia consta in trasferul substantelor alimentare, in primul rind, dar si al medicamentelor, prin
mucoasa digestiva in mediul intern. Principiile alimentare energetice sint absorbite dupa trasformarea lor in
forma elementara de monozaharide sau dizaharide, aminoacizi sau peptide scurte, acizi grasi, mono- si
digliceride. Sarurile minerale sint absorbite prin mecanisme particulare, antrenind si apa. Unele substante pot fi
absorbite si in cavitatea orala, de exemplu nitroglicerina.
Alcoolul este absorbit in stomac si intestin dar in cantitate mica si in cavitatea bucala, din cauza
tranzitului rapid. In stomac pot fi absorbite apa, bioxidul de carbon si unele medicamente. Exista si o absortie
parenterala. Absortia are loc si in intestinul gros. Ramin insa putine substante nutritive neabsorbite - exemplu
sarurile minerale.
Absortia apei si a electrolitilor
Apa se absoarbe pasiv, urmind concentratiile osmotice ale electrolitilor, in special in portiunea
superioara a intestinului. Absortia apei are loc rapid. Dupa ingestia unui litru de apa jumatate se absoarbe in
jumatate de ora.
Sodiul, ca si apa si alti electroliti, are un flux bidirectional, mai intens in portiunea superioara, in duoden
si in jejun, si mai slab in ileon.
Absortia glucidelorEle pot fi absorbite in intregul intestin, dar procesul este mai activ in ileon, unde
concentratia formelor absorbabile este mai mare si enzimele sint mai concentrate.Absortia proteinelorAbsortia
are loc prin mucoasa intestinului subtire.Absortia lipidelorAbsortia lipidelor are loc in jejun iar a acizilor
biliari in ileon.

13