FIZIOLOGIA PANCREASULUI EXOCRIN

FIZIOLOGIA PANCREASULUI EXOCRIN

• Pancreasul este o glandă cu dublă secreţie:
• exocrină - această secreţie se numeşte suc pancreatic, care conţine
enzime amilolitice, lipolitice, proteolitice şi nucleaze;
• endocrină – care se produce la nivelul insulelor Langerhans, unde se
secretă hormonii pancreatici: insulină, glucagon, somatostatin şi
polipeptidul pancreatic.
• Componenta exocrină are o structură asemănătoare glandelor salivare, adică
acini care drenează într-un sistem ductal. Fiecare acin este format dintr-un singur
strat de celule epiteliale acinare care înconjoară lumenul unui duct (canal), în care
se varsă secreţia celulelor (sucul pancreatic).
• Ductele confluează în canalul excretor
principal Wirsung care se varsă, alături de
coledoc în duoden.
• La nivelul orificiului de deschidere
în duoden se află sfîncterul lui Oddi.
• Poate exista şi un canal accesoriu -
Santorini, care se deschide în
duodenul proximal, lateral de
Wirsung.
 FIZIOLOGIA PANCREASULUI EXOCRIN - continuare
• Pancreasul nu conţine celulele mioepiteliale, care prin
contracţia lor ar asigura expulzarea conţinutului.
• Sucul pancreatic curge prin sistemul ductal ca urmare a
gradientului de presiune.
• Atunci când creşte rezistenţa la curgere în sistemul canalicular
pancreatic, acinii nu-şi pot elibera secreţia în canaliculi. Consecinţa
este staza fluidului în acini cu lezarea acestora şi eliberarea sucului
pancreatic în fluidul interstiţial.
• Ca urmare a enzimelor eliberate se produce digerarea propriului ţesut,
situaţie întâlnită în pancreatitele acute sau în fibroza chistică.
 SUCUL PANCREATIC

•este secretat, în cantitate mare, ca raspuns la prezenţa

chimului in duoden, cu un debit de 1,5-2 l/zi;
•debitul secretor este de aproximativ 10 ori mai mare în timpul
digestiei, comparativ cu perioadele interdigestive;
•este un lichid izo-osmotic cu sângele, osmolaritatea sa fiind
independentă de debitul secretor;
•pH-ul este alcalin, cu valori medii 8-8,3;
•contine in cea mai mare parte: proteine, bicarbonat şi apă;
•Dintre proteine, cele mai importante din punct de vedere
functional sunt enzimele, care reprezintă fracţiunea
majoră.
 ENZIMELE PANCREATICE
• Pancreasul contine enzime pentru toate principiile alimentare
1. Enzime proteolitice sau proteaze: Tripsina, chimotripsina,
elastaza, kalicreina, carboxipeptidaze.
2. Enzime lipolitice: lipaza, fosfolipaza A2, carboxilesteraza nespecifică
3. Enzime glicolitice: alfa amilaza

• Enzimele proteolitice
• Sunt serin-proteaze, adica au in centrul activ enzimatic un rest
serinic care reprezinta elementul esenţial pentru activitatea de
clivare a lanţurilor peptidice.
• Serin-proteazele din sucul pancreatic sunt endopeptidaze ca:
tripsina, chimotripsina, elastaza, kalicreina. Ele sunt secretate sub
formă inactivă.
• Sunt activate cand ajung in intestinul subtire = mecanism protector
impotriva digerarii pancreasului de catre propriile enzime.
ENZIMELE PROTEOLITICE ALE SUCULUI
PANCREATIC
Tripsina - este principala enzimă proteolitică din sucul pancreatic;
• este secretată sub formă inactivă, de tripsinogen;
• tripsinogenul este activat de enterokinază = enteropeptidaza ataşată
"marginii în perie" a enterocitelor.
• în continuare, tripsina formată activează autocatalitic
tripsinogenul, dar reacţia de activare este de 1000 ori
mai rapidă în prezenţa enterokinazei, decât a tripsinei.
Datorită acestui fapt, deficitul congenital în enterokinază
produce maldigestie/malabsorbţie proteică, cu tulburări
severe în nutriţia organismului.
• Necesită un pH optim de acţiune de 7,5 - 8,5.
• ROL: scindează proteinele şi polipeptidele în interiorul moleculei,
rezultând aminoacizi şi activează alte enzime pancreatice.
Molecula de tripsina
SUBSTANŢE CU ACŢIUNE ANTIPROTEAZICĂ = INHIBITORI
AI TRIPSINEI ŞI AI ALTOR ENZIME PROTEOLITICE

1. Deoarece tripsina are o activitate proteolitică mare este necesară

prezenţa în pancreas a unui inhibitor al tripsinei = PSTI (Pancreatic
Secretory Trypsin Inhibitor), o polipeptidă care formează cu
tripsinogenul un complex stabil, prin legarea la centrul activ al enzimei
= mecanism de protecţie împotriva autodigestiei.
2. Produse cu activitate antiproteazică au fost evidenţiate şi în serul
sanguin = α1antitripsina, α2 macroglobulina, care blochează tripsina,
protejând componentele proteice din sânge împotriva digestiei. Se mai
găsesc şi în urină, placentă, parotide, colostru.
3. S-au extras astfel de antiproteaze (antienzime) şi din vegetale: soia,
cartofi, unele seminţe de leguminoase - fasole.
 INHIBITORI AI TRIPSINEI ŞI AI ALTOR ENZIME
PROTEOLITICE utilizaţi în clinică

1. În clinică, sunt utilizaţi inhibitorii antitripsină

(antienzime) de origine biologică:
• din pancreasul bovin = inhibitori Kunitz =
trasylol care inhibă tripsina şi kalicreina;
• din parotidă, cu activitate predominant
antikalicreinică.
• Folosirea, în practica medicală a acestor inhibitori
este indicată în lezarea acinilor pancreatici, când
enzimele pancreatice sunt eliberate în ţesut, unde
produc distrugerea pancreasului (autodigestia).
Această boală se numeşte pancreatită acută.
• Pancreatita acută este o boală inflamatorie a
Aria de iradiere a durerii
pancreasului, favorizată de alcoolism, litiaza biliară, pancreatice
infecţii (oreion), hiperlipemie, leziuni traumatice
sau diferite toxice, inclusiv medicamente. Ca Poziţie antalgică
urmare a inflamaţiei se produce o activare a în pancreatita
enzimelor pancreatice, care digeră pancreasul. acută
 Enzimele proteolitice ale sucului pancreatic -
continuare

• Chimotripsina - este secretată sub forma inactivă de chimotripsinogen;

- activarea este realizată de tripsina.
ROL: scindează preferenţial legăturile peptidice ale aminoacizilor bazici.
• Elastaza: există 2 tipuri: proelastaza 1 (doar la copii) şi 2. Activarea se face de
către tripsină.
ROL: atacă legăturile peptidice ale alaninei, izoleucinei, valinei,
ale acizilor hidroxi-aminaţi. Scindează elastina.
• Kalicreina se găseşte în cantitate mai mică de 0,1% din proteinele sucului
pancreatic
ROL: hidrolizează preferential legăturile peptidelor mici.
• Exopeptidazele sunt reprezentate de carboxipeptidaze (formele A şi B);
• se secretă sub forma inactivă, de procarboxipeptidaze şi sunt activate de
tripsină.
• Conţin în molecula lor Zn.
• ROL: acţionează la nivelul C terminal al aminoacizilor.
 ENZIMELE LIPOLITICE ALE SUCULUI
PANCREATIC
• Fosfolipaza A2 - este secretată inactivă şi este activată de tripsina,
ROL: hidrolizează fosfolipidele. Acţionează la interfaţa lipide-apă.
Activată anormal în pancreas, clivează lecitina, cu formare de
lizolecitină, care lezează ţesutul pancreatic.

• Lipaza – se secretă în forma activă; ROL: hidrolizează trigliceridele.

• Carboxilesteraza nespecifică - mai este denumită carboxil-esterhidrolază/
lisofosfolipază/ colesterolesterază/ lipază nespecifică/
colesterolesterhidrolază.
• Este o glicoproteină, care hidrolizează o varietate de esteri: esterii
colesterolului, esterii retinolului şi lizofosfatidilgliceroli.
• Pentru hidroliza trigliceridelor cu lanţ lung, este necesară prezenţa
sărurilor biliare.
• Specificitatea largă a substratului justifică denumirile acestei
enzime.
 ENZIMELE GLICOLITICE ALE SUCULUI
PANCREATIC
• α amilaza - este o glicoproteină, care hidrolizează legăturile 1-4 glucozidice ale
unor polizaharide ca amidonul care este scindat chiar dacă neprelucrat, până la
dextrine şi maltoză.
• Valori normale ale amilazei:
 Sânge = 8-32 UW/1 ml ser sau 230-2700 UI/l ser
 Urină = 16-64 UW/ml urină sau 8000-30000 UW/24 ore sau < 5500
UI/l.
• Alte enzime pancreatice: nucleazele
ROL: hidrolizează legăturile fosfat ale pentozelor din acizii nucleici.
• Se cunosc o ribonuclează şi o dezoxiribonuclează, după acţiunea cărora
se vor obţine nucleotide.
• În mod normal, mici cantităţi din enzimele digestive pancreatice trec în
circulaţie, putând fi dozate.
• În pancreatita acută, aceste valori sunt foarte ridicate, în special ale amilazei şi
lipazei.
• Dozarea acestor enzime contribuie, în mare măsură, la diagnosticarea bolii.
 Componenta hidro-electrolitică = anorganică a
sucului pancreatic
Cele mai importante componente anorganice ale sucului pancreatic sunt:
Bicabonatul (HCO3-) şi apa
• ambele se secreta în celulele epiteliale care tapetează ductele mici şi mari, sub
influenţa secretinei;
• în perioadele de secreţie maximală, concentraţia bicarbonatului creşte la
aprox.140 mEq/L, de aproape 5x mai mare ca în plasmă (28 mEq/L);
• prezenţa bicarbonatului face din sucul pancreatic cea mai alcalină secreţie a
organismului, cu un pH de 8-8,3;
• alcalinitatea mare este necesară pentru a neutraliza HCl care ajunge odată cu
chimul gastric în duoden.
Clorul este secretat de acini, alături de enzime, sub influenţa colecistokininei (CCK).
• Între producţia de Cl- şi HCO3- este o relaţie de inversă proporţionaliate: când creşte
concentraţia HCO3, scade Cl, astfel încât suma anionilor este constantă.
REGLAREA SECREŢIEI PANCREASULUI EXOCRIN

1. Controlul nervos al secreţiei exocrine este realizat de sistemul nervos

vegetativ.

• Componenta parasimpatică este reprezentată de nervul vag.

• Fibrele sale, stimulate direct sau prin intermediul insulinei, determină
creşterea secreţiei de enzime şi de fluid, ajungând la aproximativ 50% din
răspunsul maxim, obţinut prin stimulare cu CCK.
• Componenta simpatică inhibă secreţia pancreatică.
• Pancreasul are şi un sistem nervos intrinsec extins, cu plexuri peri- vasculare,
peri-acinare, per-insulare.
• Reţeaua nervoasă intrinsecă facilitează coordonarea impulsurilor secreto-
motorii la toate unităţile secretorii.
• Poate favoriza şi interacţiunile dintre ţesutul exo- şi endocrin pancreatic.
• Ca mediatori mai importanţi în sistemul intrinsec sunt: acetilcolina, VIP,
neuropeptida Y, 5HT.
REGLAREA SECREŢIEI PANCREASULUI EXOCRIN

2. Controlul umoral este realizat de: secretină, CCK, gastrină, motilină, insulină.
• Secretina - eliberată de celulele S din duoden, la scăderea pH, este
responsabilă de 80% din secreţia de fluid şi HCO3.
• CCK – se eliberează din celule existente în partea superioară a intestinului subţire,
la contactul mucoasei cu: acizii graşi cu lanţ lung de C, aminoacizii, pH scăzut;
• poate fi eliberată şi prin stimulare vagală;
• stimularea prin CCK asigură 50% din răspunsul pancreatic la chimul ajuns
în duoden.
• Gastrina - deşi farmacologic este capabilă să induca secreţie enzimatică,
fiziologic are rol minor.
• Insulina care se eliberează postprandial, potenţează secreţia pancreatică
de fluid şi enzime, evocată primar prin secretina şi CCK.
• Motilina stimulează secreţia de fluid şi enzime şi poate fi responsabilă de
creşterea secreţiei pancreatice, care acompaniază complexul
motor migrator, în perioadele interdigestive.
 INHIBITORI UMORALI AI SECREŢIEI
PANCREATICE

Inhibitori ai secreţiei pancreatice: somatostatinul, polipeptida

pancreatică, enkefalinele, glucagonul.

• Somatostatinul - inhibă secreţia acinară şi ductală direct, prin acţiunea

asupra celulelor pancreatice şi indirect, inhibând eliberarea unor
hormoni ca secretina.

• Polipeptida pancreatică (asemnănătoare leptinei) numită şi hormonul

saţietăţii, inhibă secreţia enzimatică. Eliberarea ei se poate obţine prin
CCK, gastrină.

• Enkefalinele inhibă secreţia enzimatică şi HCO3, rol - insuficient

conturat;

• Glucagonul inhibă secreţia ductală (apă şi bicarbonat) .