Despre moarte la egiptenii antici

Întâi de toate, menționăm faptul că în cultura egipteană antică, exista dorința de a

controla fenomenul morții prin formule magice. Strădaniile de descifrare a misterului morții s-au
concretizat în rețeaua de centre inițiatice organizate și strcturate pe întreg cuprinsul Egiptului.
Astfel, “ghidul” pentru descifrarea acestui “secret” era “Cartea Egipteană a Morților”.

Această carte a fost publicată pentru prima dată sub titlul acesta de către Richard Lepsius
în anul 1842. Ea este alcătuită din 192 de texte, numite capitole, majoritatea lor având și un titlu,
mai mult sau mai puțin legat de conținut.

Mai mult, aceste “cărți ale morților” însoțeau pe răposat în lumea de Dincolo. Ele, fiind
asemănătoare unor “cărți de rugăciuni”, erau așezate fie în interiorul unei statui de lemn a lui
Osiris, fie într-o cutie ce servea ca soclu pentru statuia lui Sokari, în cutele bandajelor mumiei,
pe pieptul mumiei sau sub braț. De asemenea, textul mai putea fi scris pe o fâșie de pânză care
înfășura mortul, pe partea interioară a capacului sicriului sau pe pereții interiori.

Astfel, în ceea ce privește aceste texte, ele erau formule magice cunoscute și rezervate, în
prima perioadă, numai faraonilor pentru a-i face nemuritori. După mai multe secole, ele au putut
fi folosite și pentru influențarea destinului post-mortem al marilor demnitari de la curtea
faraonilor, al oamenilor bogați sau chiar al celor mai puțin bogați.

În același timp, este important de știut faptul că pentru egiptenii antici, Universul se
compunea din Cer, Pământ, Tărâmul morților. Această lume de dincolo de moarte se compunea
din două părți. Prima, numită Duat, era văzută ca o zonă de tenebre și de pericole care pânzesc
de peste tot, ea putând fi comparată cu iadul creștin; a doua porțiune era “frumosul Amenti” în
care își avea reședința Osiris.

Așadar, înainte de a ne axa asupra a ceea ce se întâmplă cu sufletului răposatului după

moarte, sunt bine de menționat câteva detalii “tehnice” despre acțiunile ce se îndreptau asupra
mortului.

Prin urmare, prima acțiune care se îndrepta asupra mortului era operația de îmbălsămare.
Astfel, păstrarea intactă a cadavrului era hotărâtoare pentru conservarea sufletului după moarte.
Această îmbălsămare dura 72 de zile, ea fiind necesară pentru păstrarea ka-ului, cea mai stabilă
componentă a sufletului postum al cărei rol era acela de a asigura coeziunea membranelor după
moarte. De asemenea, precizăm că îmbălsămarea era prezidată de Anubis, zeul care-i conducea
pe morți la judecata osiriană, cunoscător al secretului reconstruirii spirituale pornind de la
reconstituirea anatomică.

1
 De asemenea, o altă acțiune care se îndrepta către mort era aceea a “deschiderii gurii” cu
un instrument de fier. Însemnătatea acestui act consta în aceea că astfel se favoriza plecarea
sufletului din trup, dar și facilitarea utilizării gurii ca organ al vorbirii după moarte la judecată.

Astfel, având menționate mai sus partea acțiunilor pământești legată de răposat, putem
expune anumite noțiuni despre ceea ce urmează să se întâmple cu sufeltul după moarte în
cealaltă dimensiune a existenței.

Așadar, vizarea acestui aspect, este făcută prin intermediul primului capitol. El vorbește
în primă fază despre prezența unui anume scrib Osiris Ani al cărui rol este acela de a relata textul
scris pe pânza cu care era înfășurat răposatul sau pe unul dintre pereții sicriului, acest “Osiris
Ani” fiind asociat cu “răposatul”. Acest text este asociat unor “descântece” , “cântece de laudă și
slavă care povestesc cum pleacă sufletul spre ziua prealuminată”. Totodată, prin structura “ ziua
prealuminată” trebuie să înțelegem ziua hotărârii sorții sale pentru veșnicie.

Odată ce sufletul părăsește trupul, acesta este localizat în călătoria sa spre “frumosul
tărâm Amenti”, prin acesta înțelegând zona “spiritelor fericite”, mântuite în zona osiriană,
„mântuire” asociată cu expresia “Renașterea sa întru Spirit”.

Mai departe, în acest capitol, avem de-a face cu expunerea unui text de făgăduire a
răscumpărării lui Osiris de către Toth pentru mântuirea răposatului legate de relatarea unei
întâmplări în cultura egipteană care avea să devină reper de mântuire a sufletelor dincolo de
moarte identificate cu soarta lui Osiris.

Astfel, aici vorbim despre legenda lui Osiris care spune că acesta a fost un rege
pământesc, aducător al civilizației în Egipt. Invidios pentru dragostea și stima de care se bucura,
fratele lui Seth, ajutat de încă 72 de complotiști, îi pune la cale pieirea. Acestora li se mai alătură
o regină libiană, Aso, care reușeșete să măsoare dimensiunile exacte ale trupului lui Osiris( peste
cinci metri înălțime). Așadar, intrând în posesia acestor măsuri, Seth comandă o ladă foarte
bogată și frumos împodobită pe care o prezintă cu prilejul unui banchet, la care participa și
Osiris. Seth spune că urmează să o dăruiască aceluia ale cărui dimensiuni o vor încadra perfect.

Așadar, odată culcat Osiris înăuntru, Seth cu ai lui îi trântesc capacul și toarnă asupra lui
plumb topit pentru a-i zădărnici orice șansă de scăpare. Noaptea, lada este dusă pe un braț al
Nilului care o poartă spre mare. Însă, vestea acestei cumplite mârșăvii ajunge la Isis, soția și sora
lui Osiris, care îi recuperează trupul și îl ascunde în Egipt. Dar, din nefericire, Seth îl redescoperă
și îl taie în 14 bucăți pe care le răspândește pe tot cuprinsul Egiptului. Din nou intervine Isis și
readună bucățile pe care le recompune cu ajutorul lui Anubis și al surorii ei Nephtys.

Mare magiciană, isis îl va concepe pe Horus cu Osiris după moartea acestuia din urmă.
Astfel, pentru că a fost omorât, Osiris devine Domn și stăpân în lumea de Dincolo, Judecător
Suprem pe Tărâmul morților. Peste Egiptul de Sus și de Jos va domni Horus, fiul și moștenitorul
lui de drept. Tot lui horus îi revine obligația sacră de a-și răzbuna tatăl pedepsindu-l pe Seth.

2
 Așadar, încheind digresiunea cu expunerea legendei lui Osiris, primul capitol se
axează asupra cuvintelor lui Toth, Domnul veșniciei, principiul binelui și al armoniei
universale, rostite pentru binele răposatului.

Astfel, el se descrie pe sine ca fiind “ un mare zeu” , a cărui origine este din “
zeița Nut”, “fiul lui Djedi” și care se lupta cu vrăjmașii în numele lui Horus, “
plângându-l și jelindu-l pe Osiris” împotriva dușmanilor săi. De asemenea, , el este cel
care “ era alături de Horus atunci când dușmanii smulgeau brațul stâng al lui Osiris”; el
este cel care “îl însoțește pe Horus la serbările în cinstea lui Osiris și aduce ofrande în
templul de la Heliopolis”.

Referitor la acțiunea lui, el este acela care se regăsește sub apelativul de “preot la
Djedu care aduce libații” sau sub acela de “preotul lui Ptah care rostește rugăciuni pentru
Osiris și se îngrijește de morți”. Totodată, făcând trecerea de la personajul care și-a făcut
datoria pentru ajutorul nedreptățitului Osiris pe pământ, Toth este plasat în dimensiunea
cerească să ajute orice suflet care se identifică cu Osiris.

Astfel, Toth însoțește “Barca cerească”, prin aceasta înțelegând parcursul

sufletului după moartea și lupta lui împotriva demonilor pentru stabilizarea în locașul
odihnei și al fericirii. Mai mult decât atât, regăsim adresarea lui Toth către Spiritele sfinte
pentru ca scribul să intre în “Dubla sală a lui Maat”.

Legat de acest aspect, menționăm faptul că “Maat” era reprezentată sub

înfățișarea unei femei micuțe, plină de delicatețe și gingășie, în poziție ghemuită, având
părul împodobit cu două pene. Ea este soția zeului Toth, fiica lui Ra, a cărei menire este
aceea de a asigura raportul armonios între elementele universului, precum și interacțiunea
dintre aceste elemente constituționale esențiale(mișcări cerești, succesiunea
anotimpurilor, a luminii și a întunericului); ea este și Forța ordinii în etica socială.

Mai mult, Maat este asociată cu două noțiuni: “Adevărul” care reprezintă faptele
și “ Dreptatea” care reprezintă răsplta pentru susținerea adevărului. Astfel, Maat este
sancțiunea impusă faptelor rele și răsplata pentru faptele bune.

Așadar, încheind această paranteză elucidantă, vedem că zeul Toth se roagă

Spiritelor sfinte în scopul ușurării căii sufletului la Judecată, scopul fiind acela al
dobândirii bucuriei și fericirii veșnice de care și ele au parte:”fie, dar, ca el să intre fără
grijă! Fie să poată și pleca în pace; fie ca el să audă ceea ce și voi auziți; fie să vadă ceea
ce și voi priviți!”.

“Cuvântul de putere” nu se referă la nimic altceva decât la capacitatea sa

spirituală de a avea încredere în propria lui memorie a faptelor sale bune pământești,
menite să-l plaseze ulterior în odihna fericirii veșnice.

3
 În ultimă instanță, expresia “Talerul cântarului a hotărât că sufletul lui este sfințit”
arată faptul că avem de-a face cu un verdict pozitiv referitor la soarta veșnică a sufletului.
Expresiile “așezarea în Câmpiile din Sekht-Ianru” și “primirea pâinii , a berii și a cărnii”
reprezintă simboluri ale bunătăților din veșnicie de care s-a învrednicit sufletul. Aceste
“câmpii” fac parte din zona tărâmului frumos Amneti, zona fericirii Spiritelor sfinte.