Teoriile Învățării

Învățarea este un proces cumulativ prin care o persoană asimiliează noțiuni din ce în
ce mai complexe și mai abstracte, aprofundare de competențe, evoluție și dorința de a
cunoaște mai mult și asimilarea de noi informații. Învățarea trebuie să fie permanentă,
începând de acasă, în mediul familial, apoi la școală iar mai apoi la locul de muncă și în
societate. A învăța este un demers care necesită efort material, mental sau intelectual și
temperal.
La baza procesului învățării avem cateva teorii ale acesteia, implementate de câțiva
reprezentanți. Teoriile învățării se împart în trei: teoria behaviorismului, teoria
cognitivismului și teoria constructivismului.
Teoria behaviorismului a fost implementată de reprezentanți precum Pavlov sau
Skinner, în prima jumătate a secolului XX. La baza acestei teorii stă ideea că modelarea
comportamentului are loc datorită unor procese de asociere și consolidare prin recompense și
pedepse. Aceste teorii behavioriste tratează doar comportamentele observabile și se focusează
asupra modului în care interacțiunea cu mediul influențează comportamentul.
Behaviorismul se împarte în două tipuri importante de învățare condiționată:
condiționarea clasică, care presupune învățarea prin asocierea uni stimul care apare în mod
natural cu un stimul anterior neutru și condiționarea operantă care utilizează întărirea și
pedeapsa pentru modificarea comportamentului.
Această teorie a behaviorismului se aplică foarte mult în practica școlară, în sistemul
de învățământ școlar și preșcolar. Educatorul sau învățătorul aplică această metodă,
implementând ideea de recompensă sau pedeapsă pentru a stimula copilul să-și indeplinească
sarcinile, pentru a stimula în acest fel interesul mai aprofundat în realizarea sarcinilor de lucru
cerute de către acesta.
Teoria cognitivismului se bazează pe modelarea comportamentului. Principiile de
proiectare de natură cognitivistă promovează ideea conform căreia cunoștințele se
structurează după anumite reguli și există anumite paternuri în modul de receptare și
structurare a conceptelor. În abordarea cognitivă a învățării, accentul cade asupra
cunoștințelor, învățarea fiind un proces activ în care cel care învață este mai puțin primitor de
cunoștințe și mai mult căutător de informații.
Teoria cognitivă aparține lui Bruner iar acesta o numește ca fiind mai mult o teorie a
instruirii și nu o teorie a învățării. Cel care învață selectează și transformă înformațiile,
cosntruiește ipoteze, ia decizii, ajungând la o structură cognitivă, la o organizare a
experiențelor și informațiilor în mod propriu. Teoria lui Bruner evidențiază atât părțile
negative cât și părțile pozitive ale învățării școlare: pe de o parte, scoaterea învățământului
din contextul acțiunii imediate și transformarea învățării într-o activitate independentă, cu un
scop bine determinat, facilitează distingerea esențialului de neesențial și elaborarea de idei
complexe. Latura negativă ar fi riscul apariției formalismului și ruperii de realitate, de aceea
se pune accentul pe învățarea în scop formativ a elevului.
 Cognitivismul se remarcă prin scopul de a învăța indivizii să rezolve sarcinile într-un
mod care să ofere consistență. Partea slabă a acestei teorii este că individul ar putea învăța un
mod de executare a unei sarcini, care să nu se potrivească cu individul sau cu situația la care
s-a aplicat. Ca exemple ale cognitivismului, acesta apeleaza la metodele intuitive, la percepție,
la reprezentare și la imaginație, obiective atinse în cadrul diverselor activități făcute la nivelul
orelor de curs ale elevului.
Teoria constructivismului este o teorie a cunoașterii științifice, aplicată la problemele
învățării, ca aprofundare a cognitivismului. Nu este o teorie a instruirii, ci un suport științific
cu valoare conceptuală, metodologică pentru aceasta. Baza teoriei constructiviste se află în
teoria lui Piaget. Piaget evidențiază rolul formării structurilor mentale, ca moduri de
organizare a informațiilor, ce se pot combina, transforma și asimila variat. Construcția
mentală a structurilor cognitive se face în mod propriu, personalizat, în funcție de modelul în
care cel care învață își selectează și transformă informațiile, cosntruiește ipoteze, ia decizii, îsi
organizează informațiile și experiențele. A cerceta, a căuta, a întreba, a combina, recombina,
procesa informațiile, a atribui sensuri și semnificații personale informațiilor cu care se
operează, constituie elemente cheie în învățarea constructivistă.
Constructivismul reprezintă învățarea prin cooperare, predarea fiind centrată pe elev
iar acesta implicându-se în mod direct. Constructivismul reprezintă dorința de mai mult,
dorința de a ști mai mult, de a cunoaște mai mult, dorința de a afla mai mult despre un anumit
domeniu. În zilele noastre, datorită și evoluției tehnologiei și multor alți factori, toți copiii
sunt mai curioși, mai interesați despre absolut tot.

Bibliografie: www.studocu.ro
www.tribunainvatamantului.ro
Notițe prelaute din cadrul cursului anterior și păreri personale
Realizat de: Pop Delia. Anul 1, PIPP ID, Năsăud