Reforma iraniană a lui Zoroastru / Zarathustra

Cu acest nume se cunoaşte în istoria religiilor fondatorul celei mai importante religii a
Iranului preislamic. Religia întemeiată de el, “zoroastrism”, îi poartă numele, dar este
cunoscută şi după numele zeului “Ahura Mazda”, numindu-se ”mazdeism”.
Personalitatea sa a trecut de timpuriu în legendă. M. Eliade este de părere că este
vorba despre transformarea unui personaj istoric într-un model exemplar 1. Indicaţiile puţine şi
aluzive, din partea cea mai venerabilă a “Avestei”, parte formată din poemele “Gathas”, au
totuşi un caracter autentic. Avem în vedere, pe acele dintre ele, care se referă la personaje şi
evenimente concrete, cum ar fi : prinţul Vaepya (13:93, 95); fiica sa, cea mai mică,
Pourucista (53:3).
Textele târzii, scrise în limba “pehlevi”, persana medie, către sfârşitul epocii sasanide
(224-651, d. Hr.), accentuiază caracterul mesianic al naşterii sale, lăsând să se vadă unele
influenţe creştine. Astfel aflăm că “la naşterea sa şi-n timpul cresterii sale, apa şi plantele s-
au bucurat; la naşterea sa şi-n timpul creşterii sale, apa şi plantele au crescut; (...) de acum
în colo buna religie mazdeeană se va răspândi pe cele şapte continente” (...) ”Zarathustra se
naşte în mijlocul istoriei, în centrul lumii. Când mama sa (Dughdhove ) a primit xvarenah-ul
de a-l naşte, ea a fost înconjurată de o mare lumină. Timp de trei nopţi laturile casei sale
păreau că ard”.2 Iar înainte de naşterea sa “Ahriman şi mulţimea devilor s-au străduit în
zadar să-i facă pe părinţii lui trupeşti ( Puruşaspa şi Dughdhove ) să piară. Cu trei zile
înainte de a veni pe lume, satul a strălucit atât de tare, încât spitamizii ( cei din clanul său ),
crezând că a izbucnit vreun incendiu, l-au părăsit. La întoarcere au aflat un copil
răspândind lumină în jurul său. După tradiţie Zarathustra a venit pe lume râzând. Abia
născut el a fost atacat de devi, dar i-a pus pe fugă rostind formula sacră a mazdeismului :
”Voinţa Domnului este Legea adevărată”. El iese învingător din patru confruntări şi lupta
lui cu demonii va deveni sarcina principală a oricărui mazdeian”.3
Naşterea sa este datată în timp în anul 628 î. Hr., la Ragha, în Media, undeva în sudul
Mării Caspice, aproape de Teheranul de astăzi. Azi localitatea este numită Ray şi se
constituie într-o suburbie a Teheranului. Este cel de-al treilea din cei cinci băieţi ai părinţilor
lui, modeşti proprietari de pământ.
Pare să fi rămas orfan, de mic, pentru că a studiat, de la şapte ani, sub îngrijirea unui
tutore. La vârsta de 15 ani a primit firul sacru “kusti”, obicei oriental, întâlnit şi în tradiţia
brahmanică. El marca majoratul. S-a căsătorit. Nu se ştie dacă a fost poligam. Adevăul este
că a avut trei soţii. Cea dintâi i-a dăruit un fecior şi trei fete. Cea de-a doua, doi fii; Hvovi, a
treia soţie, care a fost şi cea favorită, nu a avut copii. Ea va naşte însă, trei fii postumi, cică ai
lui Zoroastru, care vor fi, primii doi, profeţi ai mileniului, iar cel de-al treilea, însuşi mesia,
Saoshyant.
Primii treizeci de ani se scurg în familie şi-n modesta slujbă de sacerdot sacrificator al
zeului “Ahura Mazda” şi cu încercări de căutare a răspunsului la marile întrebări,care i-au
frământat copilăria. Se spune că obişnuia să se retragă în meditaţie şi că odată s-a retras în
munţi pentru o vreme de şapte ani.4
Ajuns la vârsta de 30 de ani, pe când petrecea în reculegere, pe malul râului Daitya,
nu departe de casa sa, i s-a arătat Arhanghelul “Vohu Manah” ( Gândul cel Bun ), care l-a dus
în faţa lui Ahura Mazda, Domnul cel Înţelept, Fiinţa cea Supremă, care este înconjurat de
îngeri. Ajuns în faţa lui Ahura, el nu-şi mai văzu umbra, de strălucirea îngerilor. Ahura l-a
chemat să-i fie profet şi l-a instruit, descoperindu-i învăţătura şi normele de conduită morală

1
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I., pag. 303; Mitul eternei reîntoarceri, pag. 52.
2
Mole, Marjan “Culte, mythe et cosmogonie”, pag. 284.
3
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I., pag. 304.
4
Stan, Al. şi Remus, Rus, Istoria religiilor, pag. 198.
ale “religiei celei adevărate”. Vreme de 8 ani a fost vizitat de îngerii ( cei 6 arhangheli
principali ), care l-au instruit în detaliu asupra noii religii.
Socotindu-se trimis, el va începe propovăduirea. Va propovădui însă fără succes, şi
întâmpinând chiar adversităţi, vreme de 10 ani, timp în care va câştiga un singur adept, pe
vărul său Metyomah. Cu toate acestea râvna sa nu s-a împuţinat şi sfătuit de Ahura Mazda, el
se îndreaptă către reşedinţa regelui Hystaspe, regele tribului Fryana, un monarh puternic, din
partea de răsărit a Iranului. Legenda spune că pe drumul ce ducea către palatul regelui, el a
întâlnit doi regi necredincioşi şi tiranici. La vederea lor, profetul s-a rugat şi îndată s-a pornit
o vijelie care i-a ridicat pe potrivnici în văzduh, şi-n jurul lor s-au adunat păsări de pradă, care
le-au smuls carnea de pe oase, iar acestea goale le-au căzut pe pământ. Tot legenda spune că
ajungând la palatul regal, el purta în mâini un cărbune aprins, fără să se ardă. Imediat preoţii
palatului şi înţelepţii l-au provocat la o discuţie. I-au pus treizeci şi trei de întrebări, dar
Zoroastru le-a citit gândurile şi i-a învins pe toţi.
În aceste condiţii, regele i-a acordat o oarecare atenţie. Aceasta a făcut ca să se
urzească o intrigă. I s-au strecurat în locuinţă cozi de pisică, bucăţi de cadavre, un cap de
câine, unghii, păr, sânge, etc., menite a fi proba de vrăjitorie. Când acestea au fost
descoperite, Zoroastru a fost aruncat în temniţă. Dar la puţină vreme se îmbolnăveşte calul
favorit al regelui “Frumuseţea Neagră”. Profetul promite vindecarea calului, cu condiţia ca
regele şi casa să să se convertească, iar preoţii potrivnici să fie ucişi. Calul a fost vindecat.
Pentru un cal, Zoroastru a primit aproape un regat, căci regele s-a convertit; Isfendiar, fiul
său, a devenit propovăduitor al noii credinţe, regina s-a convertit şi ea, iar autorii intrigii au
fost ucişi.5 Duşmanii săi n-au perit cu toţii. În timpul unei invazii turanice, el va fi asasinat, la
vârsta de 70 de ani, într-un templu al focului. Sufletul său se dezvăluie în rugăciune astfel:
“Cu inima atinsă de adevăr, / Cu sufletul inspirat de gândul cel bun, / Sprijinit de tăria
sufletească, / Te slăvesv, în genunchi, o, Stăpânul meu, / În timp ce buzele mele nu
încetează să Te laude. / Şi când, în sfârşit, mă voi înfăţişa la poarta Ta, implorându-te, / Voi
auzi limpede blândul ecou al rugăciunilor mele”.6

Monoteism şi dualism în doctrina mazdeeană

Aspectul monoteist rezidă în considerarea şi propovăduirea lui Ahura Mazda ca

singurul şi adevăratul dumnezeu. Lui i se cuvine adoraţie şi veneraţie. El este bun şi sfânt; a
creat lumea cu gândul (31: 7, 11); este cel dintâi şi cel din urmă (31: 8); începutul şi sfârşitul
a toate. Pe el îl însoţesc fiinţele divine: Amesa Spenta = Spiritul bun, Asa = Justiţia, Vohu
Manah = Gândul bun şi drept, Armaiti = Devoţiunea, Xshatha = Domnia, puterea,
Haurvatat = Integritatea sau sănătatea şi Ameretat = Nemurirea. Tuturor acestor spirite
Ahura Mazda le este tată.
Necesitatea existenţei eticii în fapte, cuvinte şi raţionamente.
Viaţa este definită ca o luptă permanentă pentru dreptate şi adevăr.
Sacrificiile sângeroase se înlocuiesc cu slava divinităţii.
Haoma, băutura divină, care conferea nemurire zeilor şi era sorbită cu nesat de către
preoţii karapani, este combătută şi scoasă afară din cult. În schimb focul Atar, focul sacru
devine simbolul noii credinţe. Înaintea focului se vor face rugăciunile de accedere înaintea lui
Ahura Mazda. Înaintea unui astfel de foc a fost ucis, la vârsta de 70 de ani Zarathustra.
După exemplul celor doi gemeni cereşti, oamenii pot alege liber, să trăiască în
dreptate sau în minciună. Ei au două posibilitătii:

5
C. F. Potter, Fondatori de mari religii, pag. 110-112.
6
C. F. Potter, Fondatori de mari religii, p. 118.
“Celui care se alătură celui ce-l slăveşte pe Asa, / Mai târziu, gloria va fi a lui. / Mult timp
în întunerec, cu hrană rea, / Strigăte de durere, / Aceasta va fi viaţa, pe care faptele voastre /
Împotriva credinţei, v-o vor rezerva”.
Drumul spre cer trece peste Podul Cinvat, ”Podul Hotărârii”. Zarathustra îi va însoţi
pe cei drepţi: ”Celor pe care vreau să-i însoţesc înaintea ta pentru a fi lăudaţi, le voi merge
înainte pe Podul Cinvat”.
Cei trecuţi pe Podul Cinvat ajung în “Casa Cântecului” unde vor gusta fericirea
deplină.
Învăţătura lui Zarathustra caută să instituie un cult al dreptăţii, o religie a eticii.
Iertarea şi mila nu-şi găsesc loc, în această “Religie Bună”.7
Zoroastru are calitatea de a transforma ideea de timp ciclic, care făcuseră carieră
religioasă, în mai toate religiile lumii, în ideea de timp liniar. Graţie acestei noi viziuni asupra
lumii şi vieţii, Zarathustra propovăduia sfârşitul acestei lumi, printr-un incendiu cosmic,
provocat de sacrificiul final, săvârşit de către Saosyant, învierea morţilor, biruinţa binelui
asupra răului, pieirea minciunii, transformarea întregii materii, într-un cer nou şi un pământ
nou (19:90; 48:2 ).
Caracterul dualist al învăţăturii sale rezidă îndeosebi în problematicile cosmogonice
şi morale. Ahura Mazda nu se confruntă însă cu un anti zeu, ci cu un spirit rău, pe nume
Angra Mainyu. Nu se ştie exact originea acestui spirit rău. Aflăm doar că Angra Mainyu este
frate geamăn cu Spenta Mainyu, spiritul bun (30). Ahura Mazda nu este însă tată lui Angra
Mainyu, aserţiune în care s-a căutat a nu se da răului un dat ontologic. Faptul acesta este
dovedit şi explicat de legenda zurvanistă, în care Ahura Mazda (Ohrmazd ) şi Angra Mainyu
(Ahriman) sunt gemeni. Cel dintâi este născut de Zurvan, ca fiu al dorinţei de comuniune, al
iubirii, iar cel de-al doilea ca fiu al îndoielii de sine, al neîncrederii, zămâslit împotriva
poopriei voinţe. Autorul său involuntar a şi fixat răului limita vieţuirii în timp şi l-a
determinat pe Zoroastru să propovăduiască timpul liniar, sfârşitul lumii, biruinţa binelui şi
veşnicia fericită.
Dintr-o mişcare reformatoare, s-a născut astfel o religie, care s-a răspândit, în sec. V-
IV, î. Hr. în Iranul Occidental, coabitând pentru început cu alte culte. Mazdeismul va fi dus
peste fruntariile persane, în teritoriile cucerite, de cel mai vast imperiu al antichităţii, Imperiul
Persan. Cu această religie se vor întâlni evreii, încă în Babilon, iar Magii, încorporaţi în ea
vor fi aceea care-l vor căuta pe Mesia, la Betleem.
În urma distrugerii Imperiului Persan, de către cuceririle lui Alexandru Macedon
(331, î. Hr.), mazdeismul va păli uşor în faţa elenismului clasic, dar şi ajunge să fie cunoscut
de către Aristotel. După dispariţia lui Alexandru, în timpul Sasanizilor (224-651 d. Hr),
mazdeismul va ajunge religie de stat. Toşar şi Karter, doi mari preoţi, joacă, în sec. III, d. Hr.,
un rol important în mazdeism.
Ei stabilesc învăţăturile, organizează cultul, ierarhizează sacerdoţii, şi declanşează
persecuţii împotriva celor de altă credinţă. De asemenea programele reformatoare declanşate
de Mani (c. 216-276 d. Hr.), duc la apariţia “maniheismului”, iar mai târziu, Mazdak (c. 460-
529), declanşează crize care vor duce la fărmiţarea mazdeismului.
În fine cuceririle arabe, îl vor plasa irevocabil în umbră. Vor rezista doar “guebrii”, în
Iran şi “parşii”( perşii) într-o comunitate prosperă din Bombay, India. Ei predică şi azi
optimismul, încrederea în triunful dreptăţii, ”religia luminii frumoase”.

7 Cumont, Franz Persia, o mare putere, Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1998, p

, ag. 218 -221.