MITUL LUI ISIS SI OSIRIS

Armasu Petru
Boureanu Tudor
Vreme Cristian

Cls.a Xa D
C.N. “I.CREANGA” BUCURESTI
 Scurta introducere
Mitul Osiris a ajuns la forma sa de bază în sau înainte de secolul
24 î.Hr. Multe dintre elementele sale își au originea în
idei religioase, dar lupta dintre Horus și Set ar fi putut
fi parțial inspirată de un conflict regional în Egiptul
dinastic timpuriu sau preistoric. Oamenii de știință au
încercat să discearnă natura exactă a evenimentelor
care au dat naștere poveștii, dar nu au ajuns la
concluzii definitive.
Acest mit reprezinta este cea mai elaborată și influentă
poveste din mitologia egipteană antică. Se referă la
uciderea zeului Osiris, un rege primitiv al Egiptului, și
consecințele acestui fapt. Ucigașul lui Osiris, fratele
său Set, îi uzurpă tronul. Între timp, soția lui Osiris,
Isis, reface corpul soțului ei, permițându-i să-și
conceapă postum fiul, Horus. Restul poveștii se
concentrează pe Horus, produsul unirii dintre Isis și
Osiris, care este la început un copil vulnerabil protejat
de mama sa și apoi devine rivalul lui Set pentru tron.
Conflictul lor adesea violent se termină cu triumful lui
Horus, care îl readuce pe Maat (ordinea cosmică și
socială) în Egipt după domnia nedreaptă a lui Set și
completează procesul învierii lui Osiris.
 OSIRIS, ISIS, SET – FII AI ZEILOR
La începutul poveștii, Osiris conduce Egiptul, după ce a mo ștenit
domnia de la strămoșii săi într-o descendență care se întinde înapoi la
creatorul lumii, Ra sau Atum. Regina lui este Isis, care, împreună cu
Osiris și criminalul său, Set, este unul dintre copiii zeului pământului
Geb și zeița cerului Nut. Puține informații despre domnia lui Osiris apar
în sursele egiptene; accentul este pus pe moartea sa și evenimentele care
urmează. Osiris este conectat cu puterea dătătoare de viață, cu domnia
dreaptă și cu domnia lui Maat, ordinea naturală ideală a cărei între ținere
a fost un scop fundamental în cultura egipteană antică.
Set este strâns asociat cu violența și haosul. Prin urmare, uciderea lui
Osiris simbolizează lupta dintre ordine și dezordine, și întreruperea
vieții prin moarte. Moartea lui Osiris este urmată fie de un interregnum,
fie de o perioadă în care Set preia domnia. Între timp, Isis caută corpul
soțului ei cu ajutorul lui Nephthys. Atunci când îl caută sau îl jelesc pe
Osiris, cele două zeițe sunt adesea asemănate cu șoimii sau zmeii,
probabil pentru că zmeii călătoresc mult în căutarea lui Carrion,
deoarece egiptenii și-au asociat apelurile simple cu strigăte de durere,
sau din cauza legăturii zeițelor cu Horus, care este adesea reprezentat ca
șoim. În Noul Regat, când moartea și reînnoirea lui Osiris au ajuns să
fie asociate cu inundarea anuală a Nilului care a fertilizat Egiptul, apele
Nilului au fost echivalate cu lacrimile de doliu ale lui Isis sau cu fluidele
corporale ale lui Osiris. Osiris a reprezentat astfel puterea divină
dătătoare de viață care a fost prezentă în apa râului și în plantele care au
crescut după potop.
OSIRIS- MOARTEA SI REINVIEREA
Zeițele găsesc și restaurează trupul lui Osiris, adesea cu
ajutorul altor zeită ți, inclusiv Thoth, o zeitate creditată
cu mari puteri magice și vindecătoare, și Anubis, zeul
îmbălsămării și ritualurilor funerare. Osiris devine
prima mumie, iar eforturile zeilor de a-i restaura corpul
sunt baza mitologică a practicilor egiptene de
îmbălsămare, care au căutat să prevină și să inverseze
degradarea care urmează mor ții. Această parte a
poveștii este adesea extinsă cu episoade în care Set sau
adepții săi încearcă să distrugă cadavrul, iar Isis și alia ții
ei trebuie să-l protejeze. Odată ce Osiris este făcut întreg,
Isis își concepe fiul și mo ștenitorul de drept, Horus. O
vrajă ambiguă din Textele Sicriului poate indica faptul
că Isis este impregnat de un fulger în timp ce în alte
surse, Isis, încă sub formă de pasăre, fanii respiră și via ța
în corpul lui Osiris cu aripile ei și se copulează cu el .
Renașterea lui Osiris se pare că nu este permanentă, iar
după acest moment al poveștii el este men ționat doar ca
conducător al Duatului, tărâmul îndepărtat și misterios
al morților. Deși trăiește doar în Duat, el și domnia pe
care o reprezintă, într-un fel, vor rena ște în fiul său.
 Copilaria lui HORUS
În această etapă a mitului, Horus este un copil vulnerabil, asaltat de pericole. Textele magice care
folosesc copilăria lui Horus ca bază pentru vrăjile lor de vindecare îi dau diferite afec țiuni, de la
înțepături de scorpion la dureri de stomac simple, adaptând tradi ția pentru a se potrivi bolii pe care
fiecare vrajă a fost menită să o trateze. Cel mai frecvent, zeul copilului a fost mu șcat de un șarpe,
reflectând teama egiptenilor de mușcătura de șarpe și otrava rezultată. [36] Unele texte indică faptul
că aceste creaturi ostile sunt agenți ai setului. Isis își poate folosi propriile puteri magice pentru a- și
salva copilul, sau poate invoca sau amenința zeită ți precum Ra sau Geb, astfel încât acestea să-l
vindece. Deoarece ea este arhetipul doliu în prima parte a poveștii, astfel încât în timpul copilăriei
lui Horus ea este mama ideală devotată. Prin textele magice de vindecare, eforturile ei de a-și
vindeca fiul sunt extinse pentru a vindeca orice pacient.
 Conflictul dintre
HORUS si SET
Următoarea fază a mitului începe atunci când adultul Horus provoacă lupta pentru inlocuirea lui SET de
pe tronul Egiptului. Concursul dintre ei este adesea violent, dar este, de asemenea, descris ca o hotărâre
juridică în fața Ennead, un grup de zeită ți egiptene, pentru a decide cine ar trebui să mo ștenească
domnia. Judecătorul în acest proces poate fi Geb, care, ca tatăl lui Osiris și Set, a de ținut tronul înainte de
a face, sau poate fi zeii creator Ra sau Atum, ini țiatorii de regie. Alte zeită ți au, de asemenea, roluri
importante: Thoth acționează frecvent ca conciliator în dispută sau ca asistent al judecătorului divin, iar
în "Contendings", Isis își folosește puterea vicleană și magică pentru a- și ajuta fiul .
Rivalitatea dintre Horus și Set este portretizată în două moduri contrastante. Ambele perspective apar
încă de la Textele Piramidale, cea mai veche sursă a mitului. În unele vrăji din aceste texte, Horus este fiul
lui Osiris și nepotul lui Set, iar uciderea lui Osiris este impulsul major al conflictului. Cealaltă tradi ție îi
înfățișează pe Horus și Set ca frați. Această neconcordan ță persistă în multe dintre sursele ulterioare, unde
cei doi zei pot fi numiți frați sau unchi și nepot în puncte diferite din acela și text.
Lupta divină implică multe episoade. Contendings descrie cei doi zei apelând la diferite alte zeită ți
pentru a arbitra disputa și concurente în diferite tipuri de concursuri, ar fi curse în bărci sau lupta
reciproc sub formă de hipopotami, pentru a determina un învingător. În acest cont, Horus îl învinge în
mod repetat pe Set și este susținut de majoritatea celorlalte zeită ți. Cu toate acestea, disputa trenează de
optzeci de ani, în mare parte pentru că judecătorul, zeul creator, îl favorizează pe Set.În textele rituale
târzii, conflictul este caracterizat ca o mare bătălie care implică adep ții aduna ți ai celor două zeită ți.
Conflictele din tărâmul divin se extind dincolo de cei doi combatan ți. La un moment dat Isis încearcă să
harpon Set ca el este blocat în luptă cu fiul ei, dar ea love ște Horus în schimb, care apoi taie capul ei într-
un acces de furie. Thoth înlocuiește capul lui Isis cu cel al unei vaci; povestea dă o origine mitică pentru
coafura din cornul vacii pe care Isis o poartă de obicei.
Un alt episod important se referă la mutilările pe care combatan ții si le provoacă unul altuia: Horus
rănește sau fură testiculele lui Set și provoacă daune sau lacrimi de sange din ochii lui Horus.
Uneori ochiul este rupt în bucăți. Mutilarea lui Set înseamnă o pierdere a virilită ții și a puterii.
Îndepărtarea ochiului lui Horus este și mai importantă, deoarece acest Ochi furat al lui Horus
reprezintă o mare varietate de concepte în religia egipteană. Unul dintre rolurile majore ale lui
Horus este acela de zeitate cerească, și din acest motiv ochiul său drept a fost declarat a fi soarele și
ochiul stâng luna. Furtul sau distrugerea Ochiului lui Horus este, prin urmare, echivalat cu
întunecarea lunii în cursul ciclului său de faze, sau în timpul eclipselor. Horus î și poate lua înapoi
Ochiul pierdut, sau alte zeități, inclusiv Isis, Thoth și Hathor, îl pot recupera sau vindeca pentru el.
Egiptologul Herman te Velde susține că tradiția despre testiculele pierdute este o varia ție tardivă a
pierderii de material seminal a lui Set pentru Horus și că discul de lună care iese din capul lui Set
după impregnarea lui este Ochiul lui Horus. Dacă da, episoadele de mutilare și abuz sexual ar
forma o singură poveste, în care Set intră în posesia Ochiului lui Horus atunci când apare pe capul
lui Set. Deoarece Thoth este o zeitate a lunii în plus fa ță de celelalte func ții ale sale, ar avea sens,
potrivit lui Velde, ca Thoth să apară sub forma Ochiului și să intervină pentru a media între zeită țile
care se ceartă.
În orice caz, restaurarea Ochiului lui Horus la plenitudine reprezintă revenirea lunii la strălucirea
deplină, întoarcerea domniei la Horus și multe alte aspecte ale Maatului. Uneori, refacerea ochiului
lui Horus este însoțită de refacerea testiculelor lui Set, astfel încât ambii zei sunt întregi aproape de
încheierea conflictului lor.
 Rezolvarea conflictului
Sfârșitul mitului se concentrează pe triumful lui Horus. În
această versiune, Set nu este împăcat cu rivalul său, ci învins
complet,și uneori este exilat din Egipt sau chiar distrus.
Înfrângerea și umilința sa sunt mai pronunțate în surse din
perioadele ulterioare ale istoriei egiptene, când el a fost din
ce în ce mai echivalat cu dezordinea și răul, iar egiptenii nu l-
au mai văzut ca pe o parte integrantă a ordinii naturale.
Cu o mare sărbătoare printre zei, Horus ia tronul, iar Egiptul
are în sfârșit un rege de drept. Decizia divină că Set este
greșit corectează nedreptatea creată de uciderea lui Osiris și
completează procesul restaurării sale după moarte. Uneori
Set este făcut să ducă trupul lui Osiris la mormântul său ca
parte a pedepsei sale. Noul rege efectuează ritualuri
funerare pentru tatăl său și oferă ofrande de mâncare pentru
a-l susține – adesea inclusiv Ochiul lui Horus, care în acest
caz reprezintă viața și din belșug.
Potrivit unor surse, numai prin aceste acte Osiris
poate fi pe deplin însuflețit în viața de apoi și să-și
ia locul ca rege al morților, paralel cu rolul fiului
său de rege al celor vii. Ulterior, Osiris este profund
implicat în ciclurile naturale de moarte și reînnoire,
cum ar fi creșterea anuală a culturilor, care sunt
paralele cu propria înviere.
 CONCLUZII
Influente
Efectul mitului Osiris asupra culturii egiptene a
fost mai mare și mai răspândit decât cel al
oricărui alt mit. În literatură, mitul nu a fost
doar baza unei relatări precum „Contendențe”; a
oferit, de asemenea, baza pentru povești mai
îndepărtate. „Povestea celor doi frați”, o
poveste populară cu protagoniști umani, include
elemente similare cu mitul lui Osiris. Penisul
unui personaj este mâncat de un pește, iar acesta
moare mai târziu și este înviat. O altă poveste,
„Povestea adevărului și minciunii”, adaptează
conflictul lui Horus și Set într-o alegorie, în
care personajele sunt personificări directe ale
adevărului și minciunilor, mai degrabă decât
zeități asociate cu aceste concepte . 1650 î.e.n.) și Cartea morților din Noul Regat (c.
Origini
Cele mai vechi mențiuni ale mitului Osiris se află
în Textele piramidale, primele texte funerare
egiptene, care au apărut pe pereții camerelor de
înmormântare în piramide la sfârșitul dinastiei a
V-a, în secolul 24 î.Hr. Aceste texte, alcătuite din
vrăji sau „enunțuri” disparate, conțin idei despre
care se presupune că datează încă din timpuri
anterioare. Textele se referă la viața de dincolo a
regelui îngropat în piramidă, deci se referă
frecvent la mitul lui Osiris, care este profund
implicat în regat și viața de apoi. Elementele
majore ale poveștii, cum ar fi moartea și
restaurarea lui Osiris și luptele dintre Horus și
Set, apar în enunțurile textelor piramidei. Textele
funerare scrise în vremuri ulterioare, cum ar fi
Textele sicriului din Regatul Mijlociu (c. 2055–
1550–1070 î.e.n.), conțin și elemente ale mitului