Hera

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Hera

Zeița căsniciei

Hera

Civilizația religia în Grecia Antică[*]

Simboluri sceptrul, diadema, păunul, rodia

Căsătorit
Zeus
cu

Urmași Ares, Hebe, Ilitia, Hefaistos

Incert:Typhon

Tată Cronos

Mamă Rhea

Bunic Uranus

Bunică Geea

Frați Zeus, Poseidon, Hades, Demetra, Hestia, Chiron

 Modifică date / text

Hera (în greaca veche Ήρα, Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a
căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este
identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general,
a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera este
adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu pregetă
să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.

Cuprins

 1Etimologie
 2Caracteristici
o 2.1Epitete
o 2.2Atribute
 3Mitologie
o 3.1Hera și Zeus
o 3.2Hefaistos
o 3.3Hera și Heracle
o 3.4Io, ochii păunului și regele Egiptului
o 3.5Războiul troian
o 3.6Diverse
 4Cultul Herei
o 4.1Jocurile Herei
o 4.2Răspândire geografică
 5În artă și ficțiune
o 5.1Benzi desenate și cărți
o 5.2Film și televiziune
o 5.3Jocuri video
 6Altele
 7Note
 8Bibliografie
 9Vezi și
 10Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Una dintre primele instanțe ale numelui zeiței apare pe tablele din Pylos, scrise în Linearul
B,[1] un sistem de scriere care a fost găsit și pe datând încă din 1450 î.Hr.[2] folosit de civilizațiile
miceniene până la colapsul acestora în secolul XII î.Hr. Aici apare ca Qo-wi-ja (Guōwiā „cea
asemenea vacilor” un cunoscut epitet homeric).[1]
Numele Herei poate avea mai multe etimologii se exclud reciproc; o explicație leagă numele de
ὥρα transliterat hōra, însemnând sezon, interpretându-l ca o vreme propice pentru căsătorie. Pe
de altă parte, Platon consideră că e legat de ἐρατή transliterat eratē, adică „preiubit”, deoarece
se spune că Zeus s-a căsătorit cu ea din dragoste, sau că numele zeiței este anagramă a aēr
(ἀήρ, „aer“).[3] Plutarh susține a doua variantă sugerând că este un nume alegoric pentru poziția
înălțată a acesteia.[4]

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al cărui cult apare răspândit în
multe forme în continentul European. Cultul aceleia s-a diversificat în perioada neolitică, fiind
probabil la rădăcina multor zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul zeităților feminine
grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele lor reprezintă funcții
similare ca divinități protectoare și dominante asupra sacrificiilor și ale animalelor.[5] Cultul Herei,
cel puțin la Olimpia, este mai vechi decât cel al lui Zeus. Se știe că a fost o zeitate importantă în
Grecia antică, posibil o variantă a acelei zeități materne supreme a lumii Egee.[6]
O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație pre-
elenistică matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat pe loialitate între
femei, de aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert consideră teoria ingenioasă, dar
fantezistă, și o dezmințește această teorie, afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în
societățile de vânători-culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de fermieri. Mai
degrabă, acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului de a ucide pentru
femeile pentru care e responsabil.[7]
Relația Herei cu soțul ei este ambivalentă. Zeus apare adesea cu epitetul Heraios „lit. al Herei”,
dar Homer face adesea referire la episoadele de gelozie și răzbunările acesteia pe consoartele
lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl și preamărește,
precum fraza:
„Chiar de m-oi pune-mpotrivã [...] / N-aș izbuti eu de fel, cã tu ești mult mai tare ca mine. / Dar se
cuvine și mie să nu-mi faci zadarnică truda, / Neam de zeiță și eu sunt, ba chiar din același
părinte; / Tată mi-e Cronos mintosul și sunt cea mai mare din toate / Fiicele lui, înălțată prin
naștere-ntâi și fiindcă / Eu ți-s nevastã, iar tu ești mai mare-ntre zei și-mpăratul.”
— Iliada, traducerea Murnu[8]

Epitete[modificare | modificare sursă]

Epitetele în mitologia greacă sunt determinante folosite pentru a evita pronunțarea numelui,
precum în cazul lui Hades, pentru a poziționa geografic zeul relativ la lăcașul de cult, pentru a
preciza aspectul zeului căruia i se adresează invocația, etc.[9] De exemplu, un călător va dori să
ceară ajutorul lui Poseidon Soter („salvatorul”) când este prins de o furtună pe mare, dar s-ar
ruga fără rost la Poseidon Hippios („al cailor”) dacă nu are probleme cu calul său.[10]
Epitetele apar des în epoca elenistică, dar sunt considerate aproape imposibil de definit și
categorizat stricto sensu. Acestea diferă de asemenea în funcție de sursă, fiind rar întâlnite în
narațiune, spre deosebire de poezii și cult, ultimele două grupuri de asemenea diferite între
ele.[9] Conform teoriei lui Hermann Usener, e posibil ca fiecare epitet să fi fost un zeu vechi cu o
funcție simplă, asimilat ulterior în cultul divinităților vremii, numele lor devenind epitete, ceea ce
ar putea explica de ce în scrieri de-a cursul istoriei unele astfel de epitete devin entități divine
independente și, respectiv, numele unor entități divine ajung să fie folosite și ca epitete (Illythia,
zeița nașterilor, fiica Herei, epitet al lui Artemis).[9] Epitetele de cult mai apar și în perechi, de
exemplu Athena Potnia „stăpâna Atenei”.[9]
După cum se vede în lista de epitete de mai jos, aceste descrieri ale zeiței percepții care creează
o reprezentare multifațetată a acesteia din perspectiva celor care o venerau:
Apăsați pe [arată] pentru lista de epitete, cu explicații[arată]

Iunona și cucul, lampă cu ulei teracotă, c sec II-sec. III î.Hr.

Atribute[modificare | modificare sursă]

 Sceptru regal
 Animale sacre: junca, leul, cucul și păunul
 Planta sacră, rodia
 Din alaiul său adesea fac parte Hebe, Ilitia, Iris și Grațiile
În imagistica elenistică, Hera călătorea într-un car tras de păuni, păsări de care grecii n-au aflat
până la victoriile lui Alexandru cel Mare. Învățătorul lui Alexandru, Aristotel, se referă la ei ca
„păsările persane”. Motivul păunului a reapărut în iconografia Renașterii, care le unise pe Hera și
pe Iunona, pe care s-au concentrat pictorii europeni.[16] Pasărea care fusese asociată cu zeița
în perioada arhaică, când toate zeițele elene din Epoca Bronzului aveau pasărea proprie,
era cucul, care apare în fragmente despre curtarea Herei de către Zeus.
În perioada arhaică era preponderent asociată cu bovine, ca o zeiță a vacilor, venerată în special
în Euboea, care era faimoasă pentru numeroasele lor cirezi. În Cipru, situri arheologice foarte
vechi conțin cranii de taur care par să fi fost folosite ca măști. Epitetul ei Homeric Boôpis, apare
tradus ca „(cea) cu ochi de vacă”.[12][13][14]
Din acest punct de vedere, Hera se aseamănă cu divinitatea Egiptului antic Hathor, o zeiță
maternă asociată bovinelor.
Romanii au identificat-o în mitologia lor cu zeița Iunona, regina oamenilor și a zeilor.

Mitologie[modificare | modificare sursă]

În Teogonia, Cronos îl detronă pe tatăl său, Uranus și se căsători cu Rhea, având șase copii.
Hera fu al treilea copil și cea mai mică fată. Gaia și Uranus]îi împărtășiseră lui Cronos că va fi la
rândul său detronat de fiul său, așa că acesta își înghițea copii pe măsură ce se nășteau. Rhea
reuși să-l scape pe mezin, Zeus, cu ajutorul Gaiei și acesta crescu și-l forță pe Cronos să-i dea
afară pe ceilalți cinci.[17]
Hera fu alăptată de leul din Nemeea, odrasla Echidnei.[18] În unele surse Rhea o trimite la
marginile lumii să fie crescută de titanii Ocean și Tetis în timpul luptei dintre zei și titani. Când cei
doi se certară, aceasta îi împăcă. Alte surse atribuie educația ei lui Horelor, zeițe ale
anotimpurilor, eroului peloponezian Temenos sau fiicelor regelui cretan Asterion,
soțul Europei.[19]
Hera și Zeus[modificare | modificare sursă]
Hera este a treia soție propriu-zisă a lui Zeus, după Metis și Themis. În fragmente mai vechi se
spune că aceasta n-ar fi cedat avansurilor acestuia, așa că Zeus se transformă într-un cuc, și
apăru tremurând în preajma ei, pe muntele Thornax lângă orașul antic Halieis (lângă Porto
Heli, Argolida). Făcându-i-se milă de acesta, Hera-l trase aproape. Zeus se transformă la loc și
se uni cu aceasta.[20] Locul nunții variază, dar cel mai des apare grădina Hesperidelor. În altă
versiune, merele de aur sunt un dar de nuntă de la Gaia; Herei îi plăcură atât de mult că le plantă
în grădina ei, la marginea oceanului. În Iliada, nunta are loc pe vârful muntelui Ida, în Frigia.
Din această uniune se născură patru copii: Hefaistos, Ares, Hebe și Ilitia, ocrotitoarea femeilor
care nășteau. În Teogonia, Hefaistos este doar fiul Herei, nu și al lui Zeus, pe care-l naște cu
propriile puteri.[21]
Hefaistos[modificare | modificare sursă]
Hefaistos s-a născut urât, astfel Hera l-a apucat de picior și l-a aruncat în mare. Acesta, lovindu-
se de pietre, a rămas astfel schilod. Zeița Thetis l-a găsit și l-a-ngrijit împreună cu Eurynome,
în Iliada, timp de nouă ani, până când acesta a crescut.[22] În altă versiune, Hefaistos încearcă să
o dezlege pe Hera după ce Zeus o înlănțuise și acesta îl aruncă din ceruri.[23] Acesta căzu
în Lemnos și fu îngrijit de un neam de traci.[24] Când crescu, acesta se-ntoarse în Olimp.
Prefăcându-se că o iartă pe Hera, acesta-i dărui un jilț maiestuos. Zeița se așeză dar nu se mai
putu ridica. Când își dădu seama, trimise după Hefaistos, dar acesta se încuiase în atelier și
niciunul dintre Olimpieni nu reuși să-l scoată afară. Până la urmă Dionis îl îmbie cu băutură, îl
îmbătă și-l aduse în Olimp.
Ajuns înapoi Hefaistos se învoi să-i dea drumul Herei cu condiția ca să se căsătorească
cu Afrodita. Zeus se împotrivi, dar până la urmă nu avu de ales și i-o dădu de nevastă.
Hera și Heracle[modificare | modificare sursă]
Originea Căii Lactate (c. 1595) de Tintoretto

Hera, descoperind că Zeus s-a unit cu Alcmena, fiica regelui teban Electrion, a cerut un jurământ
de la soțul său că primul născut dintre perseizi să conducă și al doilea să-i fie sclav, apoi a
prelungit travaliul Alcmenei. Galanthis o sperie pe Ilitia care încerca să prevină nașterea lui
Heracle, dar primul născut fu tot Euristeu. Ca pedeapsă, Hera o transformă pe Galanthis într-o
pisică sau nevăstuică.
Fiindu-i drag de noul său fiu, Zeus îl puse pe Hermes să-l pună pe Heracle la sânul Herei, care
dormea, deoarece laptele acesteia dădea abilități divine. Trezindu-se cu un copil necunoscut
alături, aceasta l-a dat la o parte și din laptele care s-a scurs a apărut Calea Lactee. Hera trimise
doi șerpi în iatacul lui și-al lui Ificle să omoare copii, dar Heracle îi sugrumă.
Hera și Heracle au o relație complicată în mitologie. Hera îl persecută datorită infidelității tatălui
său, dar îl și ajută. Mai mult, numele său este derivat din numele Herei. Hera l-a împilat pe
diferite căi și a pus un mostru pe nume Nessus să îl atace, cu condiția ca, în cazul înfrângerii, el
să o păcălească pe soția lui dându-i sângele lui și spunând că dacă vreodată Heracle o va uita
pe ea, să folosească sângele pe el ca să recupereze dragostea pierdută, un vicleșug bine pus la
cale. Dar ea a crezut și așa a făcut. În Iliada se menționează că Heracle acesta o săgetase pe
Hera cu una dintre săgețile sale otrăvite.[25]

Jupiter și Io (1599) de Figino

Hera s-a împăcat cu Heracle doar după înălțarea sa în Olimp.
Io, ochii păunului și regele Egiptului[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Io (mitologie)
Io era din Argos, o preoteasă a Herei. În funcție de sursă, tatăl acesteia diferă, dar toate o
desemnează ca o prințesă din neamul regal, descendentă a fiului lui Ocean, Inachos.
Aceasta avu un vis în care mergea spre malul unui lac din Lerné și se unea cu Zeus. Auzind
visul fiicei sale, tatăl ei întrebă oracolul din Dodona, care-i spuse să se supună, altfel toată
familia-i va fi fulgerată.[26]
După ceva timp Hera începu să bănuiască pe Zeus. Acesta fu nevoit să transforme pe Io
într-o juncă, jurând că n-ar iubi vreodată un asemenea animal. Auzind asta, Hera ceru junca
și Zeus nu avu de ales și i-o cedă, dar Hera o recunoscuse pe Io și o puse în stăpânirea
lui Argos, cel cu o sută de ochi, care o mână prin toată lumea. Zeus, făcându-și milă de Io, îi
porunci fiului său, Hermes, să o răpească. Acesta-l ucise pe Argos. Hera îi adună ochii și-i
puse pe cozile păunului și puse pe urmele lui Io un tăun înfricoșător, care o gonea pe săraca
juncă din țară-n țară. De abia în Egipt Zeus îi redădu chipul omenesc și Io născu un copil pe
nume Epafos.[26]
Hera le ceru cureților, un trib din Acarnia și Etolia, să-l prindă Epafos. Aceștia îl ascunseră
atât de bine, că Io nu-l putu găsi și-i ceru ajutorul lui Zeus, care-i omorî. Io îl găsi în Siria și-l
aduse înapoi. Acesta crescu și deveni primul rege al Egiptului.[27]

Judecata lui Paris de Alessandro Turchi

Războiul troian[modificare | modificare sursă]

Eris, personificarea discordiei, nu fusese invitată la nunta zeiței Tetis cu Peleu, regele din
Tesalia. Aceasta a luat un măr de aur din grădina Hesperidelor, a scris pe el „Celei mai
frumoase” și l-a aruncat în mijlocul nuntașilor. Văzând mărul, Atena, Hera și Afrodita l-au
revendicat, fiecare susținând că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Văzând că se pot
înțelege, Zeus îl alese arbitru pe Paris, fiul lui Priam, regele Troiei.
Hermes le aduse la acesta și-i dădu mărul, pentru a fi oferit câștigătoarei. Fiecare i-a oferit o
răsplată, dar Paris i-a dat mărul Afroditei, care i-a dat de soție pe Elena, cea mai frumoasă
dintre femei. Atena și Hera au făcut pace, mâniate de Paris. Din dorinta de a se razbuna,
porni Războiul Troian. Ca să-l pedepsească, Hera i-a trimis furtuni pe drumul de întoarcere
din Sparta, de unde o luase pe Elena.
Din ură pentru Paris, Hera i-a susținut pe ahei, în special pe Ahile, din loialitate pentru mama
lui, Tetis. Ulterior, aceasta îl protejă și pe Menelau, pe care într-un final îl făcu nemuritor.[28]
Lamia de Draper

Diverse[modificare | modificare sursă]

 Argonauții: Hera protejă nava Argo, ajutând eroii să treacă de Stâncile Simplegade și
de Scila și Caribda. Supărată pe regele Pelias din Iolcos, care-și ucisese bunica vitregă
în templul Herei, aceasta-i îndemnă pe Iason și pe Medeea să-l ucidă.
 Callisto și Arcas: Când Zeus se îndrăgosti de nimfa Callisto, Hera o anunță
pe Artemis deoarece Callisto trebuia să rămână castă. Artemis o transformă în ursoaică.
Stăpâna Olimpului, încă mânioasă, îi ceru lui Artemis s-o ucidă pe nimfă. După ce fiul ei
a murit, Zeus îl tranformă pe el și pe mama lui în aștri - Ursa Mare și Ursa Mică.
 Chelone: La nunta lui Zeus și a Herei, a fost invitată o fată mai singuratică, numită
Chelone. Ea a refuzat să meargă, iar Hermes, drept răzbunare, a transformat-o într-o
broască țestoasă.
 Cidipe: În Istoriile lui Herodot, Cartea I, Solon povestește despre Cleobis și Biton, fiii lui
Cidipe, o preoteasă a Herei. Aceasta s-a rugat pentru cel mai bun dar al zeilor pentur fiii
ei și zeița a făcut ca aceștia să moară în somn ziua următoare.
 Echo: Cu mult timp în urmă, nimfa Echo avusese o aventură cu Zeus. In clipa in care
Hera află acest lucru, ea o pedepsește pe nimfă ca atunci când aude pe cineva, sa nu
poata vorbi,iar la întrebări, să răspundă doar îngânând ultimele cuvinte rostite de cel
care i se adresa.
 Gerana / Oenea: Gerana (sau Oenea)era o femeie din rasa pigmeilor care, în unele
surse, se născuse de înălțime naturală. Venerată de neamul ei, aceasta nu respecta
zeii. Pentru a o pedepsi, Hera o schimbă în gruie sau în lebădă. Aceasta încercă să se
apropie de soțul ei, Nicodamas, sau de fiul ei, Mopsos, dar pigmeii înfricoșați se
înarmară și o alungară.[29]
 Lamia: Zeus a iubit-o pe Lamia și s-a unit cu ea, dar de fiecare dată când aceasta dădea
naștere unui copil, Hera făcea ca acesta să moară. Într-un final, Lamia se retrase într-o
 peșteră și amarul o transformă într-un monstru, geloasă pe toate mamele fericite, pe
care le sfâșia, mâncându-le copiii. Ca să o chinuie și mai mult, Hera nu o lăsa să
doarmă așa că Zeus, făcându-i-se milă de aceasta, îi dădu darul de a-și pune ochii
deoparte și de a-i pune la loc când dorește. Astfel, când Lamia își punea ochii deoparte,
sau când bea mult vin, lumea nu avea de ce să se teamă de ea. În restul timpului, zi și
noapte fără somn, căuta copii pe care să-i devoreze.[30]
 Leto: Când Hera auzi că zeița Leto va naște, tată fiind însuși Zeus, ea nu o lăsă pe Leto
să nască nici pe uscat, nici pe vreo insulă din mare. Atunci Poseidon scoase la iveală
insula Delos. Hera o ascunse atunci pe Ilitia, prelungind travaliul lui Leto, până
când Iris o găsi și o aduse și Leto născu doi gemeni, Apollo și Artemis. Cei doi deveniră
zei puternici și își stabiliră casa în Olimp, unde ulterior au fost recunoscuți de toți zeii.
 Semele a fost fiica regelui teban Cadmos și a Harmoniei. A fost iubită de către Zeus, cu
care a avut un fiu, pe Dionis. Trezind gelozia Herei, Semele a fost sfătuită de aceasta
să-i ceară lui Zeus să i se înfățișeze în toată splendoarea sa zeiască. Stăpânul zeilor i-a
îndeplinit ruga dar, la vederea lui, Semele a căzut fulgerată și a murit. Dionis a fost
salvat din pântecul Semelei de către Zeus și ținut în coapsa sa pînă a crescut destul ca
să se poată naște. Dionis fu crescut de regele beoțian Atamas și de soția sa, Ino, fiica lui
Cadmos. Hera îi blestemă pe amândoi cu nebunie. Petru a-și ascunde fiul, Zeus îl
transformă pe Dionis în ied.[31]
 Tiresias: Hera îl transformă pe Tiresias în femeie și apoi, înapoi în bărbat când acesta îi
atacă șerpii. Chemat să judece între Zeus și Hera cine simtă mai multă plăcere în timpul
actului sexual, bărbatul sau femeia, acesta răspunse că femeia simte de nouă ori mai
puternic. Hera fu nemulțumită de răspuns și-l orbi.[28]

Cultul Herei[modificare | modificare sursă]

Templele Herei se numeau Heraeum sau Heraion (Ἡραιον).[32] Festivalele se numeau
Heraea (Ἡραια) sau Daedala (Δαιδαλα).[12]
Este posibil zeița Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un
popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni a fost introdusă în cult în
perioada ioniană sau miceniană.

Fecioară care aleargă la Jocurile Herei, la Vatican din Greek Athletic Sports and Festivals de E.
Norman Gardiner p. 49[6]

Jocurile Herei[modificare | modificare sursă]

Datând din secolul VI î.Hr., jocurile Herei erau doar pentru femei. O dată la patru ani
la templul din Olimpia, șaisprezece femei țeseau o rochie zeiței. Acestea organizau curse
pentru fecioare pe stadionul Jocurilor Olimpice, fetele alergând pe vârste, de la cele mai
tinere la cele mai în vârstă. Lungimea era aproximativ 152.4 m, scurtată la o șesime din cât
alergau bărbații. Câștigătoarele primeau o coroană de ramuri de măslin și o parte din vaca
sacrificată. Puteau de asemenea să dedice statui cu numele lor zeiței.[6][33]
Cele Șaisprezece erau femei măritate. Jocurile aveau o tradiție îndelungată când le-a
observa Pausanias (Secolul II d. Hr.), spunându-se că ar fi fost întemeiate de Hippodamia în
semn de mulțumire pentru căsătoria cu Pelops și că printre primele fecioare care au
participat a fost și Chloris, nepoata lui Pelops, ultima fiică în viață a Niobei. În altă variantă
Cele Șaisprezece au fost alese pentru a face pace între Elis și Pisa, și au întemeiat jocurile
Herei în acest scop.[6][33]
Răspândire geografică[modificare | modificare sursă]
Cultele zeilor mitologiei grecești sunt adesea vechi și adevărata lor întindere și popularitate
este greu de determinat în zilele de azi. Ce rămâne se bazează pe mărturiile celor care trăiră
atunci, printre care geografi și călători precum Strabon și Pausanias, și descoperiri
arheologice, după cum urmează:

Tempul Herei din Agrigento, Grecia Mare (Italia de Sud)

Grecia de Sud:

 S Atica: Atena[28][32]
 S Corintia: Corint[32][34]
 S Sicionia: Sicion[32][35], Phlius[32][36]
 S Argolida: Argos,[32][37] Heraeum lângă Micene,[32][38]Epidaur,[32][39] vârful Arachnaeus[32],
munții Coccux și Pron[32], Nauplion[32][40]
 S Lacedemon: Sparta[32][41]
 S Elida: Olimpia[32], Crotona[32]
 S Arcadia: Megalopolis, Stymfalia, Mantinea, Heraea (lângă orașul Loutra Iraias
din provincia Gortinia)[32]
Grecia centrală:

 C Beoția: Plateea, Coroneia, Levadeia[32]

 C Locris de Est: Pharygae[32][42]
Marea Egee:

 Samos[32][43]
Altele:
 Lidia: Sardes[32]
 Egipt: Alexandria, Naucratis[32]
 Sicilia: Himera[32]
 Bruttium: templul Lacinium lângă Croton[32][44]
 Lucania: Sybaris[32]
 Picenum: Silaris,[32][45] templul Fanum la Cupra[32][46]
 VenetoF: Heneti[32][47]
 Latium: Lavinium[32]
 Iberia: Insule lângă Gibraltar[32][48]

În artă și ficțiune[modificare | modificare sursă]

Pentru reprezentări ale Iunonei, vezi Iunona în artă și ficțiune
Hera în arta antică este cel mai frecvent portretizată pe un tron lângă Zeus, cum ar fi, de
exemplu, în friza Partenonului din Atena, unde se întoarce spre Zeus, ținându-și voalul
deschis într-un gest caracteristic soțiilor.[49] În arta post-clasică este adesea pictată cu Zeus
ca o alegorie a căsătoriei; aceast motiv este folosit, de exemplu, în ciclul Medici (1622-25,
menționat mai sus) al lui Rubens, în The Meeting of Marie and Henri at Lyons (Întâlnirea
lui Marie și Henri la Lyon). În multe picturi, ea este arătată cu alaiul ei de păuni, în cozile
cărora au fost aranjați ochii lui Argus, gardianul lui Io. Mulți artiști au reprezentat furia ei
contra lui Zeus: o reprezentare spectaculoasă este pictura lui Pieter Lastman, Juno
Discovering Jupiter with Io (Iunona descoperindu-l pe Jupiter cu Io, 1618, acum la Londra)
sau în pictura lui Ingres, Jupiter and Thetis, unde ea se ivește amenințător în stânga imaginii.
Ea a fost comparativ puțin portretizată în artă de la începutul secolului al XIX-lea.[49]